„Totdeauna furtunile m-au fascinat. Oricât ar fi

   fost de dramatice le contemplam dezlănţuirea

   cu o bucurie ciudată, cu un sentiment pe care

   l-aş numi frică contemplativă, chiar dacă termenul

   este hazardat.” 

(Ana Maria Marin von Saanen)

   În Octombrie 1542, prin oficierea missei evanghelice, celebrată de Johannes Honterus, Braşovul devine primul centru al Reformei. În Dieta din Alba Iulia-1543, au fost prezentate Reformationsbuchlein. Un an mai târziu, 1544, la Universitatea Săsească cu prilejul adunării de Sf. Ecaterina s-a adoptat acceptarea Reformei la oraşe, iar la sate în 1545. În 1547, între radicali şi moderaţi s-a redactat un compromis: Kirchenordnung aller Deutschen in Siebenburgen, care va căpăta în 1550 caracterul legal al Mărturisirii de credinţă. Paul Wiener a fost ales şi numit prim-preot al Sibiului în 1553. Din Braşov, Reforma s-a extins rapid în cele Trei Scaune: Sepsi, Kezdi şi Orbai. Între 1551-1552 s-a format prin teologul Szegedi Kis Istvan un alt centru al Reformei în Banatul timişan. După moartea episcopului Ioan Statilius de Alba Iulia, în 1542, scaunul a rămas vacant, iar forma de organizare a fost înlocuită prin: fraternităţi preoţeşti, decanate şi vicearhidiaconate. Decanatul de Sibiu a introdus în 1543 formula de hirotonisire aplicată la Wittenberg, adoptată şi de comunităţile maghiare. Arhidiaconatul Oradei s-a organizat în 1544, iar cel al Sălaj-Sătmarului în 1550. În 1553 s-a ales un superintendent pentru decanatele săseşti, astfel că Transilvania avea în 1557, 3 superintendenţe: două maghiare la Cluj şi Sătmar şi una a saşilor. Regina Isabela a Ungariei şi Petru Petrovics-locţiitorul princiar al Transilvaniei aduc schimbări în politica religioasă, secularizând episcopiile de Oradea şi Alba Iulia. Din 1556, Clujul devine oraş protestant.

   Prin sinodul de la Czenger din 1559, Ungaria acceptă Confessio hungarica, pentru ca la următorul sinod de la Debreţin din 1567, calvinismul să devină confesiunea oficială a ungurilor.

   În Transilvania calvinismul prin Gaspar Heltai (sas maghiarizat) i-a câştigat pe principii şi pe nobilii maghiari, centrul lor devenin Cluj-Napoca.

   Ioan Sigismund (1559-1571) principele calvin al Transilvaniei a oficializat în 1564, în dieta de la Aiud, calvinismul ca religie de stat. ( Pr. prof. dr. Ioan Rămureanu în recenzia la lucrarea: Fr. Wendel, Calvin. Source et evolution de sa pensee, Paris-1950, în <<Ortodoxia>>, XII (1960), nr. 2, p. 299-306)

   Să urmărim varianta cercetătorului Ovidiu Ghitta privitor la unirea cu Roma.

   Conciliul de la Trento a impus procesul de convertire la <<dreapta credinţă>> catolică, de îndreptare a “ereticilor” şi a “schismaticilor” pentru a putea fi integraţi în Biserica latină. În urma dialogului posttrentin cu liderii Bisericilor locale din statele conduse de suverani latini, Proiectul de “unire” a debutat cu Polonia-Lituania (1595-1596) şi Croaţia-Slovenia (1611).

   Prima încercare de convertire a “schismaticilor” ortodocşi a făcut-o iezuitul bănăţean Gheorghe Buitul pe la 1625, cu ierarhul Vadului, dar a eşuat.

   În secolul al XVII-lea confesiunea calvină în Ardeal devenise religie de stat, ridicându-se astfel împotriva extinderii ameninţătoare a catolicismului.

   Mişcarea clerului rutean din Ucraina Superioară favorabilă unirii, l-a determinat pe principele Ardealului Gheoghe Rakoczi I, să-l convingă pe vlădica de la Muncaci, Vasile Tarasovici, să adere deschis la unirea cu Roma în 1640.

   Transilvania de la sfârşitul secolului al XVII-lea şi începutul celui de-al XVIII-lea, trecea prin mari tulburări, socio-politice graţie stăpânirii habsburgice, instaurată după înfrângerea Turciei din 1683. Mihail Apaffi principele Ardealului (1661-1690) prin acordul de la Viena 1686 şi tratatul încheiat cu habsburgii la Blaj în 27 Octombrie 1687, a pus la dispoziţia imperialilor care au pătruns cu armata în principatul românesc 12 cetăţi şi oraşe, întreţinerea şi contribuţii băneşti substanţiale, în schimbul domniei ereditare a principelui. Sub presiunile generalului Caraffa, la 9 Mai 1688, Dieta Transilvaniei acceptă protectoratul Austriei.

   Împăratul Leopold I (1658-1705) a emis la 4 Decembrie 1691, Diploma leopoldină-Constituţia Transilvaniei în 18 puncte, care rămâne valabilă peste un secol şi jumătate. Principatul urma să fie condus de un guvernator ales de Dietă, confirmat de Curte, un guvern şi o <<Cancelarie aulică transilvană>>, cu sediul la Viena.

   Toate aceste măsuri aveau drept scop pierderea pentru totdeauna al oricărui vis al Transilvaniei de a-şi recăpăta independenţa.

   Diploma leopoldină prevedea privilegii doar pentru cele trei etnii: ungurii, saşii şi secuii şi drepturi pentru 4 religii: catolică, luterană, calvină şi unitariană. Poporul român şi religia sa ortodoxă împământenite milenar erau doar “acceptate”, legiferându-se astfel jugul întreit: naţional, social şi religios.

   Pacea de la Carloviţ din 26 Ianuarie 1699, aduce Transilvania sub jugul habsburgic până la Consfinţirea Marii Uniri de la 1918.

   Consolidarea stăpânirii habsburgice în Ardeal şi-a asumat-o Biserica romano-catolică, care a trecut imediat la măsuri extreme faţă de creştinii ortodocşi români, privind atragerea acestora la unirea cu Biserica papei şi ruperea relaţiilor lor cu fraţii din cele două Ţări valahe ortodoxe. Preoţii ortodocşi din Ardeal aveau aceeaşi stare cu iobagii, graţie prozelitismului calvino-luteran impus de conducătorii calvini.

   Istoricii iezuiţi şi cei greco-catolici au impus samavolnic acelei epoci tulbure: un pretins sinod de <<unire>> în 1697.

    Pretinsa unire cu Roma a fost o distribuţie presupusă, propusă şi ajustată după un scenariu papal foarte prost, chiar pontifical de prost.

   Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: REFORMA în TRANSILVANIA” →