Elena VOLCINSCHI: E așa de greu…

E AȘA DE GREU…
 
E așa de greu când nu pot să adorm
Și n-am odihnă-n palma nemuririi
Şi cât mă doare acest pustiu enorm,
Ce-i dominat de trista lege a firii.
Mă doare și când mă aud plângând
Durerea-mi simt din ce în ce mai mare,
M-aleargă așa sălbatic propriul gând,
De-abia mă mai pot ține pe picioare.
Mă doare și când harul mă ocolește
Și nu-mi găsesc cuvintele să pot crea,
Dar știu că acolo Sus cineva mă iubește…
Lumina din Luceafăr, ea este-lampa mea.
Mă doare și că mă gândesc la tine
Aștept cu-nțelepciune şi de astă dată,
Pe cineva care nu știu dacă mai vine…
S-au poate s-a oprit la altă poartă.

————————————-

Elena VOLCINSCHI

(din vol. ,,O altă toamnă”, 2019)

 

 

Lasă un răspuns