Constanța Abălașei-DONOSĂ: ,,Radiografia visului”, de Lavinia Elena Niculicea

Radiografia visului este o carte de poezii semnată de Lavinia Elena Niculicea. Cartea a apătut la Editura ANAMAROL, București, anul 2018, director Rodica Elena Lupu.  

Coperta este semnată de Roena Woolf.  

Prefața este semnată de prof. Nelu Barbu, scriitor.  

Desenele interior carte sunt executate de Lavinia Elena Niculicea.  

Cartea vede lumina tiparului datorită gestului de generozitate și de aleasă omenie a doamnei Dona Tudor, personalitate proeminentă prin: realizator de emisiuni TVR, corespondent special de război, profesor, scriitor, ofițer în rezervă – doctor în științe militare.  

Geneza cărții ,,Radiografia visului” implică și celelalte cărți apărute în anii; 2012 – Ploaie de gânduri: 2014 – Florile cerului: 2016 – Dansând cu cerul. Structura vizuală a celor trei cărți menționate, plus ,,Radiografia visului”, sunt încărcate de energie lirică și constitue prin relații de polaritate al unui ax de cuvinte, unirea a ceea ce se cheamă subiectivitate și obiectivitate. Acestea sunt încărcate cu energie care activează lectura armonioasă, seducția imperioasă a unor dorinți ale autoarei cât și melodicitatea unor poezii caligrafiate de voluptatea prin câmpuri de cuvinte desfășurate în sintagme (Gând de lumină, Fă-mă lumină, Bulbi de lumină, Muguri de cer, Axioma timpului)  

……………………………………………………..  

C-un gând  

străpung viața,  

să curgă din ea începutul,  

cum curge Lumina din răni.  

Primăvara îmi arată că e vie,  

a înmormântat atâtea ierni  

ca să ajungă la mine.  

O salut c-un vis  

și o rog să-mi spună  

secretul munților  

să pot înflori iar  

la tine-n suflet.  

– Gând de lumină –  

În poeziile unde autoarea folosește ca etalon lumina, însă nu numai, marea dorință a ei este uneori rigidă și impersonală. Expresiile stilistice, structuri ale unui întreg,citează realitatea, creația în receptarea acestei imagini.  

…………………………………………………….  

Sub călcâie, îmi așterne covorul roșu,  

să pot trece toate visurile  

într-un adagio dezmierdat de cocori.  

Rămași văduvi, copacii și-au tuns pletele:  

ispitiți de-un șarpe, umblă goi.  

Pe fruntea palidă,  

păsări îi sărută de noapte bună.  

Mamă, schimbă decorul acestui anotimp,  

c-un zâmbet,  

să mă îndrept spre viață.  

– Ceas capricios –  

Sunt și poezii ce le pot așeza în categoria spiritualității. Acestea o configurează pe autoarea lor, Lavinia Elena Niculicea, într-o iconografie a iubirii de Dumnezeu, simbolizatoare, salvând semnul de banalitate prin șocuri de cuvinte fiind în cele din urmă, un apel de comunicare.   

……………………………………………………………..  

Strâng în căușul palmelor  

clipe suave de primăvară,  

în mine renaște verdele  

pădurii,  

și sufletul nu-mi mai  

hibernează pe tărâmul iernii.  

C-un singur dor de Rai  

noi (re)inventăm primăvara.  

Iubite mă faci să zbor  

ca un unicorn  

spre visul Melpomenei.  

Dor de viață-  

Gândul poetei funcționează prin semnale (Vis, Mi-e dor, Te simt, Mi-e sete de alb, Dor de viață ).  

Toate imaginile din poezii domesticește magia poetei susținând natura, esteticul, calitatea de frumos.  

……………………………………………………..  

Mă simt pasăre  

pe vârfurile timpului,  

închid în piept pocalele visului.  

Cânt de la sfârțit spre început  

viața,  

descifrând misterul aripilor.  

Când credeam mai mult în zbor,  

furtunile mi le-au frânt,  

în mirajul zărilor albastre.  

Prin Logos, mă ridic în înălțimi,  

spintecând norii,  

binele să curgă șiroaie.  

Spintecând norii –   

Spintecând norii, tot binele să curgă peste tine, peste mine, peste cine scrie și îmbie dragostea în poezie!  

Constanța Abălașei-Donosă 

Constanța Abalașei-Donosă: Viața ca o punte sau Punte pentru o viață

Recent, am avut plăcuta surpriză să citesc două cărți de același autor; Titina Nica-Țene, care deopotrivă, este și poetă și prozatoare. Cărțile se numesc; Scaunul Harului, editată în anul 2009 și Viața ca o punte, editată în anul 2011. Ambele au aceiași editură; „Semănătorul” – Editura online.

Între cele două, am preferat-o pe Viața ca o punte, fiindcă este editată mai recent.

Titina Nica -Țene, își începe scurtele sale proze din „ Viața ca o punte”, printr-un motto, extrem de sugestiv din Vechiul Testament: „Domnul a zis lui Iousa: ia 12 bărbați din popor, din mijlocul Iordanului (…) 12 pietre (…) pentru ca acestea să fie un semn de aducere aminte în mijlocul nostru.„

După ce vei citi primele două – trei proze din această carete vei spune : sunt simple ! Da. Sunt simple și pline de autenticitate. Cu eleganța vocabularului strămoșesc și cu o sinceritate pură din lăuntrul său, Titina Nica-Țene, ne împărtășește rând pe rând din toate tainele copilăriei până în prezent, fără a nu pune în umbră situația materială a familiei sale, precum și a oamenilor locurilor în care se zbăteau zi de zi, prin anii de după 1940.

Născută într-o zi de vară, în iulie 1944, într-un sat rătăcit prin județul Vâlcea, află mult mai multe de la tatăl său “om cu ceva carte“, despre sărăcia locurilor, despre munca câmpului pentru ai întreține pe cei încă 7 frați ai săi. Dacă părinții munceau din greu câmpul pe arșița soarelui, în colbul de praf sau noroaele în care rămâneai încremenit pe timpul ploii, copii rămași acasă, știau ce au de făcut în ograda lor cu chibzuința și cumpătul primit de la părinți.

Citind fiecare mică proză : Curca, Dracu-n farfurie, Cântecul sapelor, Furtuna, Prima zi de școală, Curcanul, Gâștele, Stafiile, Îngerii în vis …m-am ospătat cu atâtea frânturi de peisaj din micul sat Ușurei, așezat pe malul râului Beica, unde Titina alături de ceilalți copii, ascultau cântecul broaștelor, țârâitul greierilor și țânțărimii; unde spuneau povești și se jucau de uitau de păscutul vacilor ce le aveau în grijă, uitau și de foame și de sete.

M-am ospătat din toate povestirile ca și atunci când în ziua de Sf. Crăciun, după ce făceau câteva milostenii pentru cei morți, serveau prânzul Sf.Crăciun, la masa cea mare, lucru care se întâmpla numai la Sfintele Sărbători: Nașterea Domnului și Sfânta Înviere.

Văzute prin lumina lăuntrică a ochiului de copil, toate aceste povestiri în întregime, depășesc simplismul, luând alte valori de greutate din tot ce este scris : datina și spiritual oamenilor și locurilor.
Continue reading „Constanța Abalașei-Donosă: Viața ca o punte sau Punte pentru o viață”

Constanța Abalașei-Donosă: Sublimul ARGHEZI

      

       Tudor Arghezi, este pentru mine un poet al mărimilor fundamentale; complet și complex. Îl iubesc fiindcă prin poezia sa a dat o lumină constantă în poeziei. Nimic nu te orbește, nimic nu te întunecă.

Poezia sa transmite un fel de referințe perpetue vieții, dragostei, muncii, morții – ca și cum una fără cealaltă, nici nu ar fi de conceput. De aceea cu harul său bijuteresc a reușit prin toate scriierile sale, să ofere culturii românești echilibru în expresia cuvintelor, o viziune aparte a limbajului de cuvinte nestemate.

Privit acest grandios tablou de cuvinte nestemate, aranjate, șlefuite precum pietrele prețioase de rubin și safir, Tudor Arghezi, își are valoarea sa fundamentală pe scara valorilor în scrisul românesc. Avem nevoie de valori cum avem nevoie de apă, de aer, de hrană, de dragoste și frumos să putem trăi perpetuum într-o lume de bună credință.

Cât a fost în viață, se spunea că Arghezi este cel mai mare poet roman și că întreaga sa activitate poate fi înscrisă pe orbita valorilor universale. Până la vârsta care a murit, jumătate de secol, Tudor Arghezi l-a acordat scrisului! Poezia, se găsește în cantitate enormă în opera sa. Ca prozator, a fost și va rămâne un romancier, un povestitor, un pamfletar desăvârșit. Trebuie să mai știm că în perioada celui de al II-lea război mondial, a ridicat glasul tocmai prin poezia sa nu numai prin poemele sale greu de publicat atunci, dar și împotriva fascismului.
Arghezi a fost un înfocat promotor al vieții culturale românești, precum și un adversar acerb împotriva cotropitorilor sau al trădătorilor de neam și țară. Simplu, susținând toate acestea, poporul l-a iubit mult, prin poezia sa de stil arghezian, devenind foarte popular.

Continue reading „Constanța Abalașei-Donosă: Sublimul ARGHEZI”

Constanța Abalașei-Donosă: Ion Irimescu – Patriarhul artelor

Ion Irimescu este o sinteză pentru arta plastică românească. Singur a dat ceea ce a dat mai valoros o pleiadă de artişti începând cu Dimitrie Paciurea, Oscar Han, Gheorghe Anghel, Ion Jalea, până la inegalabilul Constantin  Brâncuşi, care decurând s-a sărbătorit împlinirea a 135 de ani de la naşterea sa. Ion Irimescu s-a născut pe 27 februarie 1903, în satul Preuțești la câţiva kilometri de Fălticeni. Mama sa, a fost descendentă din familia Cozaban care l-a înzestrat cu acestă sensibilitate pentru artă, pentru frumos, iar tatăl său, i-a dat tenacitate şi vigoare, statornicie şi ambiţie. În perioada 1910-1924, a urmat la Fălticeni clasele primare,  gimnaziale şi liceul. În liceu, l-a avut coleg pe Grigore Vasiliu-Birlic.

În anul 1924 se înscrie la Şcoala de Belle Arte din Bucureşti, unde beneficiază de toate cunoștințele și îndrumările lui Dimitrie Paciurea. După 1929, când termină şcoala, funcţionează ca profesor de desen în Fălticeni.

În anul 1930, pleacă la Paris, pentru a studia. Parisul îi oferă şansa de a se desăvârşi în arta sa. A expus cu regularitate în toate Saloanele de Primăvară şi Toamnă, organizate la Paris, fiind remarcat și apreciat de Societatea Artiștilor Plastici Francezi. În anul 1932, i se acordă Mențiunea de Onoare pentru talentul său.

Face călătorii de studii în Belgia, Olanda și Anglia. În 1933 revine în ţară unde funcţionează ca profesor de desen până în anul 1940. În toată această perioadă, participă la expoziţiile unde este invitat.

Între 1941-1943 este trimis pe front, ajungând până la Cotul-Donului. În acest timp soţia sa trimite lucrări pentru expoziţii, astfel primeşte marele premiu al Academiei Române: ”Constantin Hamangiu” şi Meritul Cultural. În anul 1953, realizează busturile monumentale ale lui Octav Băncilă şi al dirijorului Antonin Ciolan.

Din anul 1955 când se desfiinţează Academia de Artă din Iaşi, primeşte catedră la Institutul Ion Andreescu din Cluj.

După multe participări la alte expoziţii, în anul 1964 i se conferă titlul de Artist al Poporului şi este numit Şef de catedră la Institutul Nicolae Grigorescu din Bucureşti.

În 1967 realizează statuia lui Constantin Brâncuși din Parcul Herăstrău.

După 1969 este prezent la toate expoziţiile din ţară şi străinătate unde este invitat.

Continue reading „Constanța Abalașei-Donosă: Ion Irimescu – Patriarhul artelor”

Constanţa Abălaşei Donosă: Lumină, fii răsfrântă azi, peste necuvinte (poeme)

Prin ninsori de frunze albe

 

C-o tristă-nfățișare precum toamna-ngândurată
mi-ai cules frunze uscate din grădina pastelată
cu gânduri mai păgâne culese din depărtări
mi-ai întins buchet de frunze uitându-te spre zări
m-ai privit și mi-ai vorbit: vrei răsplată
la ce bun pui virgulă mereu și nu privești la cer
sau te uiți la turmele păstorite de oieri?

privind nedumerită la cele spuse și-auzite
credeam cuvintele lui că-s mai mult ca sfinte
de-ai privi-ntr-acolo prin ninsori de frunze albe
vei primi din lumina slujită de Dumnezeu
întunecimile pierind într-un mănunchi de salbe
îndrăgostită de sărbători de toate florile dalbe
privesc numai acolo prin ninsori de frunze albe!

 

 

Mă manifest 

 

Credința prin care mă manifest de Dumnezeu e creată!
dimineața deschid ușile iar seara le închid
fiindcă sunt înconjurată de un nor precum un zid
stă-naintea credinței mele ca lumina dintre stele
stelele boltei cerești leacul norului descoși
nici luna n-are culcuș fiindcă norul stă pieziș
peste verdele pădurii și în luciul răstignirii
peste apa roditoare în pământ nemuritoare.
stă să afle tainele dar și suferințele
Luna fiind lângă Dumnezeu, are avuție bună
fiind lângă noi pe pământ răsplată n-adună
când ne intră-n casă ea ne dă limină
răsplata Domnului de Sus prin ea să vină!

mă manifest prin credința cu mir uns

dimineața când deschid ușa întunericul e dus!

 

 

Doamne, Dumnezeul meu 

 

Doamne Dumnezeul meu, crengi în floare mi-ai trimis
Lumina Ochiului Tău pe sub geană m-a atins
vis de noapte trecător și clipa-n care-am murit
razele mi-ai pus pe ochi din moarte m-ai dezmorțit.

acum sunt sub priviri ieri eram spre moarte
Tu și îngeri străjuind m-ați ținut departe
departe să fiu purtată timpului din a mea soartă!

 

 

Într-o altă viață



Într-o altă viață unde sub același reflux
am locuit și am vorbit o limbă inexistentă
formată din același alfabet cu deformări mici
toate erau pe etape de zidiri pe care erau pictate:
păduri verzi și uscate roci întregi și altele sparte
cu albastruri neutre verde și roșu turnate
în culorile din nopate și cu ele-ngemănate.

într-o altă viață am locuit într-o lume cu astre
fiecare vorbea pe limba lui cu sunete inventate.

 

 

Amurgurile 

Mi-au trecut prin ochi toate amurgurile
fiecărei seri presărate sub lumina zilei
și fiecare dimineață răsfrântă-n dimineți
când cad peste câmpuri dealuri și livezi
Continue reading „Constanţa Abălaşei Donosă: Lumină, fii răsfrântă azi, peste necuvinte (poeme)”

Cornelia CHIFU: ,,Poezia Florilor Imperiale” la ceas aniversar

       Florile…eternă poveste mereu redescoperită de creatorii de frumos. Depănată de-a lungul veacurilor de pana literaților, cântată pe strunele lirei de muzicanți, vibrând pe corzile de curcubeu ale penelului sau din dalta măiastră a sculptorului, a fost dintotdeauna o sursă de inspirație inepuizabilă pentru artiștii cuceriți de frumusețea și gingășia florilor, așa cum este și Constanța Abălașei-Donosă, autoarea volumului de poezii ”Poezia Florilor Imperiale”, apărută la Editura Inspirescu, București, în luna decembrie 2019. Sub acest titlu, artista prezintă într-o concepție originală lumea minunată  a florilor ca pe un ” elixir ” al propiului suflet. O lume aproape de perfecțiune, plină de candoare, în care domnește armonia culorii și a formei. Am zis concepție originală pentru că volumul se află la confluența dintre arte, fiind în același timp atât albumul unei expoziții de artă plastică cât și o carte de poezii, dovedind personalitatea multiplă a artistei.

Cu alte cuvinte, doamna Abălașei-Donosă își prezintă în versuri propia expoziție dedicată florilor dovedindu-ne treptat, de la o pagină la alta, cum se poate picta cu ajutorul cuvântului și cum se poate scrie cu ajutorul culorii. Îi ușurează munca și acuarela, tehnica pe care a ales-o în realizarea tablourilor. Acuarela, această poezie a picturii, diafană, plină de lirism, îi dă posibilitatea creării de efecte speciale prin transparență și luminozitate. Din petele ei de culoare se nasc gânduri care pun înspre cuvântul încărcat de emoție, de bucurie și încântare, fața armoniei universale. Tablourile zugrăvesc natura cu splendorile ei, artista aplecându-se cu gingășie asupra celor mai delicate  creaturi ale ei, florile. În versurile care le însoțesc, autoarea se prezintă pe sine cu întreaga gamă de simțiri și sentimente. Crează și transmite stări sufletești atât prin culoare cât și prin cuânt. Iată puterea cuvântului în poezia ”Albastru ”.

Albastră-mi este steaua, de sus ce gândul leagă
Pământul și el este albastru, îl știu de-o viață întreagă.
Albastru-mi este cerul, ochiul cuibărit sub pleoape
Păsările sunt albastre, când zările le țin în spate!
Albastre îmi sunt apele, cu valurile lor șuvoi,
Întunericul e tot albastru, dezlegat de noi în doi.
Albastră-mi e visarea rămasă-nlăcrimată
Albastră-mi e iubirea ce pasul tău îl cată.

Dincolo de acest ” albastru ” , culoarea dominantă  a tablourilor este galbenul, exhuberanta lumină a soarelui  ”o splendoare de lumină / precum o rază în surdină ” , care transmite starea de bine, de liniște și echilibru. Sub efectul ei te simți comutat la vibrarea firii , ghicind parcă miresmele petalelor înfiorate de adierile calde ale zilei, în timp ce un vers alăturat întregește imaginea plastică.

” Galben – alb și ocru pământ
Peste zile din april,
Minune de suflet sfânt
Cu mult verde și vernil.
Să rupeți galben soarelui
Printre voi meru a sta
Să fiți mereu speranță.
Galben efemer, color
Al naturii plină de viață! ”
– Flori de april –

Deși titlul cărții ne face să credem că autoarea s-a lăsat cucerită de măreția florilor imperiale, dânsa se apleacă cu noblețe și asupra celor neînsemnate, folosindu-le simplitatea și candoarea în realizarea tablourilor. De astfel în ” Argument ”, poeta se destăinuie: ” De la florile cele mai nobile până la cele mai simple și umile, crescute în grădini, pe marginea șanțului, ori între ciulini și uscăciuni, eu le iubesc la fel!

Continue reading „Cornelia CHIFU: ,,Poezia Florilor Imperiale” la ceas aniversar”

Corneliu STOICA: Eminescu în grafica Constanței Abălașei-Donosă

– 170 de ani de la nașterea Poetului –

Chipul celui mai mare poet al României, Mihai Eminescu, opera sa poetică şi în proză, meleagurile natale şi locurile pe unde a trecut în scurtul său periplu terestru, prietenii care l-au înconjurat, personalităţile culturale care l-au sprijinit sau au scris despre creaţia sa, au constituit de-a lungul anilor subiectul multor interpretări ale artiştilor noştri plastici, culminând cu acea inegalabilă statuie din bronz a lui Gheorghe D. Anghel din faţa Ateneului Român. Acesteia i se alătură alte monumente ridicate pe tot cuprinsul ţării sau peste hotare, datorate unor artişti ca Frederic Storck, Oscar Han, Constantin Baraschi, Ion Schmidt-Faur, Mihai Onofrei, Lucian Murnu, Marcel Guguianu, Ovidiu Maitec, Alexandru Pană, Nicolae Pascu-Goia, Nicăpetre, Dan Covătaru etc.

Dintre pictori, primul care s-a inspirat din opera sa a fost evreul polonez Leonard Salmen. Acesta, începând din 1898 a ilustrat 94 dintre poeziile lui Eminescu în 179 de lucrări grafice, unele fiind tipărite în primii ani ai secolului al XX-lea sub forma unor cărţi poştale. De asemenea, au realizat portrete ale poetului şi ilustraţii la opera sa Ştefan Luchian, Octav Băncilă, Camil Ressu, Jean Alexandru Steriadi, Ary Murnu, Al. Poitevin Scheletty, Aurel Bordenache, Marcela Cordescu, Ligia Macovei, Jules Perahim, Eugen Bouşcă, Sabin Bălaşa, Mihai Cătrună ş.a. Gălăţenii Mihai Dăscălescu şi Nicolae Spirescu s-au apropiat şi ei cu pioşenie de Eminescu, de creaţia acestuia, ajungând la realizări demne de memoria genialului poet. Primul, originar din Hânţeşti, un sat aflat în apropierea Ipoteştilor, a pictat un ciclu cuprinzând 60 de tablouri cu caracter preponderent documentar, nu lipsite însă şi de valoare estetică, iar al doilea şi-a intitulat seria lucrărilor inspirate din creaţia Luceafărului poeziei româneşti „Ipostazele geniului”, unele dintre ele înnobilând astăzi sala de lectură „Eminescu” din cadrul Bibliotecii „V.A. Urechia”, graţie importantei donaţii făcută de artist în timpul vieţii sale. Dintre plasticienii gălăţeni, cu reuşite în a-l portretiza pe Eminescu şi a-i ilustra unele poezii, îi putem nominaliza şi pe Vasile Onuţ, Silviu Catargiu, Ioan Simion Mărculescu, Nicolae Cărbunaru, Maria Dunavăţu, Teodor Vişan, Crenguța Macarie, Mircea Cojocaru și Valentin Chibrit.

De aceleaşi nobile preocupări pentru viaţa şi opera lui Mihai Eminescu a fost însufleţită şi Constanţa Abălaşei-Donosă din Brăila (n. 4 februarie 1954), arhitectă, pictoriţă, graficiană şi poetă, artistă cu peste 60 de expoziţii personale organizate în ţară (Brăila, Botoșani, Dorohoi, Suceava, Siret, Rădăuți, Mănăstirile Putna, Sucevița, Dragomirna, Galați, București, Târgu Mureș, Mizil, Râmnicu Sărat) şi în străinătate (Franța, Canada, Republica Moldova, Japonia, Ucraina, China), participantă la peste 150 de expoziții de grup din România, Franța, Turcia, Italia, autoare a 20 de cărţi de poezie, proză, memorialistică şi eseuri, publicate în perioada 1999 – 2019, distinsă cu numeroase premii (Grand Prix pentru arta grafică, Asakusa, Japonia, 2014, 2015; „Dropia de Aur”, Călărași, 2013, 2014, 2015; Medalia „Teiul de Argint”, Botoșani, 2015; Premiul revistei „Boema@”, Galați, 2012, 2013, 2014 etc.).

În acuarelă, în peniţă sau în tehnici mixte, ea a realizat un ansamblu de lucrări care au fost publicate în cărțile sale „Avem nevoie de Eminescu” (Editura „Nico”, Tg. Mureş, 2013; prefaţată de Î. P. S. Dr. Casian Crăciun, arhiepiscopul Dunării de Jos), „În China cu Domnul Eminescu” (Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2017) și „Mărite Eminescu” ( Editura Mușatinia, Roman, 2019). Numai aceasta din urmă conține 130 de ilustrații + 130 de poezii închinate de autoare lui Eminescu, un adevărat omagiu grafic și poetic pornit, după cum însăși mărturisește, „din preaplinul sufletului”. Lucrările Constanței Abălașei-Donosă însă au putut fi admirate şi în expoziţiile personale ale artistei deschise la Brăila (Biblioteca Judeţeană „Panait Istrati”, Holul Teatrului de Stat „Maria Filotti”, Casa Memorială „D. P. Perpessicius”), la Botoșani (Galeriile de Artă „Ştefan Luchian”, Galeriile Geea”), la Dorohoi ( Muzeul „George Enescu”), la Rădăuți (Muzeul de Etnografie), la Chișinău (Biblioteca de Arte „Tudor Arghezi” ), la București (Sala „Constantin Brâncuşi” din cadrul Parlamentului României) sau la Institutul Cultural Român și Palatul Imperial din Beijing (China).

În legătură cu acest interes deosebit manifestat faţă de marele poet, artista se confesa în volumul „Avem nevoie de Eminescu”: „L-am iubit pe Eminescu de cum am terminat de învăţat alfabetul, să pot citi, să pot scrie. Nu numai că mi-a fascinat copilăria şi adolescenţa prin toată poezia sa, însă l-am iubit şi pentru frumuseţea chipului său, care mi-a părut dintotdeauna că este al unui crai de la răsărit, călătorind prin această lume cu creaţia sa literară plină de har, lăsându-ne moştenire poezia sa în limba noastră strămoşească, făcând-o cunoscută şi netulburată, printre toate scrierile din limbile lumii, încă din perioada existenţei sale”. De aici îndemnul lăuntric de pătrunde în labirinturile universului poeziei eminesciene, de a-şi exterioriza sentimentele şi trăirile produse de lectura operei poetului, de aici pasiunea şi tenacitatea cu care a căutat să găsească echivalenţe plastice semnificative, care să emoţioneze și să declanşeze ample vibraţii sufleteşti. Sau cum spune artista: „Prin linii, puncte, hașură, prin formă și culoare am cutat să intru în acord cu poezia sa, cu chipul și gândul său”.

Urmărind aceste lucrări, impresionează de la început cele care îl reprezintă pe Mihai Eminescu. Modelele le-au constituit desigur cele patru fotografii cunoscute, respectiv din anii 1869, 1878, 1884, 1888. Desenele în tuş, executate în peniţă, sunt lucrate cu multă răbdare şi meticulozitate. Linii fine, haşuri, puncte, virgule, suprafeţe albe, umbre discret conturate, alcătuiesc o ţesătură iconică din care chipul poetului răsare luciferic, aşa cum îl vedem la vârsta de 19 ani, „subţiat de gânduri şi de o înfrigurare sentimentală”, cum îl descrie George Călinescu privind fotografia de la 28 de ani, sau suferind, cu privirea pierdută şi sufletul pustiit, cum apare în fotografia din 1888, ultima, realizată în atelierul fotografic al lui Jean Bieling din Botoşani. În acuarelă, artista foloseşte o materie cromatică transparentă, fluidă, răspândită în tuşe spontane, dinamice, fără să renunţe la rigoarea şi precizia desenului, la formele clar conturate. Strălucitoare rămân imaginile executate după fotografia din 1869, făcută la Praga (atelierul lui Jan Tomas), când Eminescu era student, şi cea din 1878 (atelierul lui Franz Duschek din Bucureşti), folosită în medalion de Titu Maiorescu în tabloul membrilor Societăţii „Junimea” din 1883, ele dându-i graficienei şi cele mai variate posibilităţi de interpretare.

Veronica Micle este prezentată în unele desene singură, iar în altele împreună cu Eminescu. Uneori chipul ei este introdus în compoziţii peisagistice inspirate de poezii ca „Uitarea”, „Iubind în taină”, „La steaua”, „Pe aceeaşi ulicioară”, „Eu nu cred nici în Iehova”. La fel procedează artista şi cu portretul lui Eminescu în ilustraţiile la „Luceafărul” (mai multe variante), „Sonete”, „Somnoroase păsărele”, „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, „Rugăciune”, „De-oi adormi …”, „Codrule, Măria Ta”, „Lacul”, „Peste codri stă cetatea …”). Alte poezii ale lui Eminescu i-au prilejuit artistei configurarea unor admirabile portrete feminine, pline de candoare, eleganţă, graţie şi de o frumuseţe fizică evidentă („Floare albastră”, „Tu mă priveşti cu ochii mari …”, „La o artistă”, „Dorința”, „Iubind în taină”, „S-a dus amorul”), după cum altele i-au inspirat peisaje de un lirism exuberant sau uşor melancolic („Ce te legeni …”, „Povestea codrului”, „Lacul”, „Închinare lui Ştefan Vodă”, „Sara pe deal”, „Prin nopți tăcute”, „De-aș avea”, „Când amintirile …”). Casa părintească din Ipoteşti, Biserica Uspenia („Adormirea Maicii Domnului”), în care poetul a fost botezat la 21 ianuarie 1850, Mănăstirea Putna, meleagurile Bucovinei, Parcul „Mihai Eminescu” din Botoşani, Continue reading „Corneliu STOICA: Eminescu în grafica Constanței Abălașei-Donosă”

Constanța Abalașei-Donosă: Poeme pentru Universul tău

Visam să-ți scriu pe-o frunză


                                                                   Lui Eminescu

 

Visam să-ți scriu pe-o frunză Eminul meu iubit
pe la apusul serii când tu vei fi murit
visam să îți mai spun din tainele ascunse
de dorul cel știut pentru tine ce-am avut.

am visat că vin la tine cu crenguțe de alun
taina să-mi răstălmăcești prin ce-i rău și ce e bun
la umbra pădurii de pin mi-aș dori să fiu
să împărtășesc cuvântul din cele ce scriu!

 

Privesc liniștea din stele



Privesc liniștea din stele caut ochiul albăstrui
albăstrui cum e al meu și florile câmpului
privesc liniștea din timp zilele cu curcubee
ascult cucul uneori îngânat de turturele.

să opresc să nu opresc într-a serii căutare
merg și caut neîncetat credinței mele cărare.

 

Am întrebat ieri vântul



Am întrebat ieri vântul de ce bate-n codrul tău?
sunt când vesel sunt când trist n-am văzut ochiul său
el e risipit în scris pe sub geana de lumină
cu gândul mângâie norii când e hotărât să vină
vine ca frunza-n cădere cu lumina pe-al său chip
și ca valul precum cerul țărmul mării de nisip.

am întrebat ieri vântul dacă-ai fost astăzi prin codru
mi-a răspuns că ești mereu și tot cânți din depărtări
pentru toți îndrăgostiții din acele patru zări
alinți ochii prin cuvinte din poveștile de dor

și ștergi lacrimile sfinte amantelor care mor!

 

Poem pentru universul  tău 



Eminule, poezia-ți este despre mare cer și stele
codri și ape celeste câmpuri largi de albăstrele
din tainele dorințelor prin poeme neuitate
ai fost mirul poeților pentru inimi tulburate.

Eminule, poezia ta sfântă sclipește elegia tuturor
prin Rugă Maicii Domnului și îngeri păzitori
din zâmbetul tău luminat dorul ți-a ars pâlpâind
lângă floarea cea albastră ce Bălăucăi ai dăruit!

 

Poetul meu neînțeles



Poetul meu neînțeles din mare adevăr
cuvintele-ți scrise au ars pe rug de nemuriri
ai primenit ființe prin tainele iubirii
citindu-te-n emoții în clipa despărțirii
de la tine am primit cuminecătura
din frumusețea eternă cum ți-a fost făptura
ai cuprins tot necuprinsul inima gândului
cuvinte pentru oricare prin citirea Luceafărului.

——————————–

Constanţa Abălaşei-Donosă 

(Din vol.  ,,Mărite Eminescu”, Editura Mușatinia , 2019)

Grafica, artist plastic: Constanţa Abălaşei – Donosă

Catrene, epigrame, versuri de Eminescu – grafica de Constanța Abălașei-Donosa,

Muzica Gheorghe Iovu

Clipuri realizate de Laurentziu Rosu

Constanța Abalașei-Donosă: Mărite EMINESCU

                       Motto:
                                      „Acela care vrea să dezlege enigma vieții, trebuie să urce pe muntele magului călător în stele,   în locuri de piatră detunată, pentru a măsura de sus lumea din văi.”


Mihai Eminescu  

 

          Anul acesta, pe 15 ianuarie, s-au împlinit 169 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, iar pe data de 15 iunie 2019, se împlinesc 130 de ani de la moartea sa.

Oricare artist care are îndrăzneala de a se apropia de poetica lui Eminescu prin scris ori pictură, cu siguranță este pus în situația unor dificultăți datorită operei eminesciene atât de vaste și profunde. Dar frumusețea și armonia perfectă a chipului său? Plasticianul, mai mult decât ceilalți, se va simți invitat la contemplare, aproape ca în fața chipurilor sfinte din icoane! Când l-a văzut întâia oară pe Eminescu, Caragiale, care avea doar 16 ani, cu uimire a spus despre el: „Era o frumusețe! O figură clasică încadrată cu niște plete mari negre; o frunte înaltă și senină, niște ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând și adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat  durerii, pe chipul căruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare. “

       Fiecare scriitor are valoarea sa! Pentru mine, Eminescu, este singurul scriitor român de faimă universală. Deși opera lui este tradusă în peste 20 de limbi ale pământului, Eminescu rămâne în mintea mea un desăvârșit mesager al limbii române, al dragostei pentru natura care ne înconjoară, al murmurului de ape și al clinchetului de păsări, al pământului natal. Eminescu este un simbol al umanității încercate de suferință și un înfocat cuvântător în stele și luceferi. Mă voi bucura să aflu că există cineva, un artist cu har, care se va ambiționa să realizeze câte o ilustrație la fiecare poezie a lui Eminescu, editată sau inedită, la proza sa atât de diversă. Și cum opera de artă este expresia unei emoții analizate și trecute prin filtrul gândirii astfel încât să creezi un concept pe care să-l stăpânești și să-l dezvolți, înseamnă că tu, ca artist, trebuie să ai darul și harul de a-ți transpune trăirile în forma de artă pe care o practici. Nostalgiile tale trebuie să se încorporeze în grafica de alb/negru, ori acuarelă, ulei pe pânză, bronz sau marmură; astfel spus – trebuie să fii creator de frumos.

       De-a lungul timpului, îndrăgostită de frumusețea poeziei eminesciene și a chipului său frumos, de dragostea lui pentru femeia iubită dar și pentru tot ce-l înconjura, de călătoria sa, ca un mag, printre stele și aștri, i-am închinat numeroase expoziții organizate în țară și străinătate; i-am dedicat și două cărți. Toate acestea le-am făcut dintr-un preaplin al sufletului, pe care i l-am dăruit, și m-am străduit să exprim aceasta armonios și creativ. Poezia și chipul lui Eminescu, mi-au oferit infinite posibilități de exprimare și reprezentare grafică. Expozițiile mele închinate lui Continue reading „Constanța Abalașei-Donosă: Mărite EMINESCU”

Emilia ȚUȚUIANU: Constanța Abalașei-Donosă fascinată de Eminescu

,,Fascinată de Eminescu, așa putem traduce atitudinea poetei și pictoriței Constanța Abalașei-Donosă din prezentul volum de poezie și grafică – ca o chintesență a celorlalte lucrări dedicate poetului nepereche – un omagiu la aniversarea a 130 de ani de la plecarea acestuia în nemurirea astrală.

Poeziile din acest volum, dens ilustrat cu grafică inspirată din creațiile Luceafărului poeziei românești, ne poartă imaginar pe urmele miturilor din poeziile eminesciene, autoarea reușind să ne transpună într-o atmosferă aproape perfectă, departe de imunda lume pământească.

Fascinația pentru Eminescu provoacă autoarei o efervescență lirică și pictorială deopotrivă. O declarație de dragoste și admirație făcută cu patos și dăruire creatoare pentru simbolul poeziei românești nu poate decât să ne facă mai buni și mai sensibili la miracolul creației.”

———————————-

Emilia ȚUȚUIANU, scriitor, editor

(Din vol.  ,,Mărite Eminescu”, Editura Mușatinia , Roman, 2019)