Suferința

 

Pătrunzătoare întindere de cuvinte

Dincolo de verde dincolo de flori

Acolo unde aducerile aminte

Sunt trecut prezent şi viitor

 

Lacrima construieşte scări înguste

Lumini ce uneori în zi nu se sting

Dând strălucire frumuseții ascunse

Ce până la Sfințenie deseori ajung

 

Greu se vede timpul pe amintire

Şi cerul ce întunecat se arată

Tu porți florile de colț în privire

Iar în minte bolta cu aur brodată

 

Unde e suferința e şi lumina

Şi speranța poate înfrunzeşte

Când pasul e oprit uneori în timp

Cuvântul în nemurire te zideşte

25.06.2020

 

 

Sânziene

 

Deschid brațele și-un gând de flori

De flori de sânziene şi în parfum

Cules din dor în răsarit de zori

Să vi-l aşez în covor pe al verii drum

 

Din lada de zestre azi am să scot

Cea mai dragă şi sfântă cămaşă

Dăruită din moşi strămoşi socot

Neamului din glia strămoşească

 

Flori de maci de sulfină de trandafiri

Stau în inimă din zori până seara

Cruci din cale şi solare în priviri

Să adun cu gingăşie în suflet țara

 

Continue reading „Eugenia BUCUR: Nerostitele vise (versuri)” →

Macii

 

S-au răsfirat pe dealuri macii
Ca o chemare într-un răspuns
În țara zorilor şi zării să privesc
Spre a-mi fi uneori de ajuns

 

Acolo în palate de vară de verde
De vise şi de chemări şi de soare
Se întâlnesc îndrăgostiții să soarbă
Din privire iubirea ce îi înfăşoară

 

Niciodată lumea nu fu mai frumoasă
Văzuta floare în lumina ochilor tăi
Pe pragul nopții se deschise mai tare
Şi se aprinse în unduioase văpăi

 

O sărutare pentru fiecare petală
Dăruită cuvântului tău rostit
Să ajungă în cămara inimii mele
Peste întâiul te iubesc dăruit

 

O vis îndepărtat ce nu mă închizi
În palmele căuş de bucurie
În zborul fără margini în văzduh
Vreme apusă peste copilărie

 

 

Să nu uiți

 

Într-o zi parfumul şi culoarea se vor revărsa.
Tu să nu uiți!
Un ultim cuvânt risipit de vânt
Va mângâia iarba şi privirile, şi razele de soare…
Lume de întuneric cu mesageri ademenitori,
Ce vorbesc simțurilor, lăsându-se -n voia luminii.
Numai iubirea le dă viață şi bună ziua.
Privitorii nici nu vor cunoaşte surâsul frunzelor
Şi urmele dragostei dăruită petalelor,
Dar tu vei asculta glasul adierii,
Vei privi mângâierea
Într-o nerostită trăire ai să cuprinzi libertatea
Născută din dăruire şi lacrimă.

 

 

Lacrimile dimineții

 

Vezi tu, copilul meu frumos,
Atâtea taine joacă-n bob de rouă,
Sub luna ce se scaldă-n întuneric
Şi lumea ce păşeşte-n viață nouă.
Cu apa de izvor ivit din munte,
Cu picătura de sudoare de pe frunte,
Tu creşti hrănit la sânul mamei
Şi nu vezi picătura ce-ți îmbrcă anii.
Continue reading „Eugenia BUCUR: Lacrimile dimineții (poeme)” →

Porniri

 

Gândul plin de flori

Întinse brațele în îmbrățişare

Până acolo unde în fereastră

Chipul curat aştepta mângâiere sufletului

 

O petală atinsă de vântul minții

Se opri în liniştea retinei şoptindu-i

Distanța între oameni se măsoară în

Nuanța sentimentelor

Azi e alb

 

 

La Hornurile țigăneşti

 

Simt aerul, setimentul de libertate,

Lungimea aripilor păsării din mine

Şi valea ce cuprindea o noua lume,

Retina cu stânca şoptită-n destine.

 

Închid pleoapa şi anii filă cu filă…

În cartea primită filme scurt dăruiesc,

Dăltuit-am cu gândul neputinței mele

Straiele negre ale unei albe poveşti.

 

Ascultam de puterea credinței în vise

Şi visele în gânduri se rostogoleau,

Apoi gândurile viață urcau în şoapte,

Iar şoaptele privirii împliniri dăruiau.

 

Respiram libertate!

 

 

Rădăcinile

 

Două inimi,

una de roşu, alta de albastru,

Una pământ, cealaltă astru,

Continue reading „Eugenia BUCUR: Respiram libertate (poeme)” →

Din fiecare stea urcă un copil,

Mângâiere dulce a zâmbetului

Ce nu se stinge niciodată.

Mocnit foc în vatră, acoperit de cenuşe,

Mi se aşează în colțul tainic.

Dezbrăcându-mă de toate,

Păstrez doar iubirea.

Numai cu ea, el tresare,

reluându-şi săritul de pe un picior pe alta

Şi întrebarea ” De ce?”

01.05.2020   

 

 

Împreunare

 

Între două inimi albastre ai cuprins

Cerul de-a dreapta şi pământul de-a stânga.

Între ele, doar jocul omului cu Dumnezeu

Pe câmpia întinsă a libertății,

Unde apele şoptesc, florile mângâie

Iar ele, pasările cerului, tămăduiesc.

Închid ochii şi te văd în lumină.

Deschid palma şi tu mi te aşezi grădină.

Lacrima se prelinge din cuvintele tale.

Respir adânc şi în cuvântul pietrei

Tu-mi sui „- Apleacă-ți capul, spre a vedea raiul cuvântător!”

01.05.2020

 

 

Noel

 

Prințesele nu mor niciodată…

Ele lasă în urmă gingăşia sunetelor

Ascunse în clapele pianului,

Continue reading „Eugenia BUCUR: Lumina dintâi (poeme)” →

Diviziune

 

 

De m-ai face

 

Ooo, tu, mamă, de mai face

dintr-un fir de busuioc

şi m-ai arunca în lume,

Să îmi dai mai mult noroc!

 

Ooo, tu, mama, de mai face

Dintrun fir de lăcrimioare,

Să mă arunci în lan de grâu,

Să mă îmbrace sfântul soare!

 

Ooo, tu, mamă de m-ai face

Dintr-un fir de iasomie,

Să mă arunci pe câmp de maci

Dragostei să îi fiu solie!

 

Mamă, fă-mă dintr-o floare,

Să zicem… Nu-mă-uita.

M-aş împreuna cu cerul,

Nemurire-n iubire aş purta!

 

Din rapiță de m-ai face…

Mamă, ți-aş fi recunoscătoare,

Câmpuri, cât să vezi cu ochii

Prinse-n polenul  din soare…

Doar iubirea

 

Zorii coboară pe raze de primăvară

Aduc mângâiere sufletului flămând

Închid apusul să mă bucur de răsărit

Nerisipire statornică-n straiul străbun

 

Un fir de verde catifelat mă cheamă

Amintiri şi dorințe ard mocnit în jur

E o supunere generală în necuvinte

Mă aplec tăcerile toate să le adun

 

Ating cu mâna gânduri călătoare

Împliniri greşeli izvoare chemare

Iau seama cum zilele neoprit trec

Vorbele-s supus înlănțuite pe zare

 

Îmi sui privirea pe-o rază de vânt

Cu ea să colind pe vechiul pământ

Să-mi adun bucurii şi oamenii dragi

Să-mi fie clopot şi tainic veşmânt

 

Cu gândul mă duc să iau o lumină

Căutarea binelui

 

Rămâneți în case

 

Ştii, în seara asta nu mai am cuvinte,

Stau agățată de un colț de cer,

Speranțele sunt strai de rugăciune,

Pentru toţi cei ce singuri şi absurd pier.

 

Vezi, a reîntinerit acum toată natura,

Nu sunt priviri în ea să se întâlnească,

Lumina se revarsă din ram plin de floare,

Nu-s îndrăgostiți amorul să-şi şoptească.

 

Libertatea este azi în totală carantină,

Privirile sunt aruncate prin fereastră,

Paşii sunt urmăriți de-un om nevinovat,

Iar celor dragi le e teamă să-şi vorbească.

 

Natura azi ne-a declarat război,

Ea singură planeta stăpâneşte,

Privim neputincioşi cum virusul

Ca un păianjen pânza-şi rostuieşte.

 

Păsările astăzi stăpânesc văzduhul.

Ieri se ascundeau de avioane-n larmă,

Azi se iubesc nestingherite în arbuşti

Şi-şi ciripesc de dragoste fără teamă.

 

Nu mai cad bombe în culori şi stele

Şi nici pucioasă arsă ce îneacă-n scrum,

Nu mai stau în frică deasă şi nu mai tresar,

Îşi împărtăşesc amorul pe alb caldarâm.

 

Privesc a neputință şi a durere amară,

Restricția se răspândeşte din televizor,

E o planetă întreagă-n întrebare,

Răspunsul nu-i şi nu-i nici… ajutor.

 

Înfloresc primăveri pe tâmplele din crânguri,

Convoaie-n gând se duc spre înalte zări,

Bunicile privesc cu resemnare şi triste,

Metrul e lumină-n ale lor scurte cărări.

 

Stau sufletele tinere baricadate-n halate

Să lupte-n neputință pentru viața mea, a ta,

Supuşi în orice clipă la grea contaminare

Şi-acasă îi aşteaptă cei dragi după perdea…

 

Ştii, în seara asta nu mai am cuvinte,

Stau agățată de un colț de cer,

Speranțele sunt strai de rugăciune,

„Rămâneți sănătoşi!” e singurul îndemn.

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

23 martie 2020