-Se întâmplă ceva. Nu îmi dau seama ce. Parcă urmează o îmbinare de ape. Cum se îmbină apele oceanelor pe Earth. Doar că aici pare a fi o îmbinare de culori.

       Negrul, culoarea diplomatică a spațiului este mărginită la orizontul stelar de un albastru senin, curat ca o lacrimă.

       Cred că voi fi aspirată. Simt.

Acestea  au fost ultimile mesaje primită de la sonda Voyager înainte de a dispărea în neant.

       Zeci de unități astronomice după aceea sonda nu a mai trimis mesaje către Earth.

Până și noi cercetătorii uitasem de ea. S-au schimbat generații, idei, metode de cercetare, echipamente, tehnici.

      Biblioteca în stocare din faleza noastră cu amintiri ne-a salvat de la uitarea astronomică.

Sonda a emis azi, fix după 89 de ani earthieni

     -Am pătruns într-o lumină veșnică, a zis. Așa a început să emită.

         Nu mai am masă. În sensul formelor sub care apare masa pe Earth.

        Tot ce observ în jurul meu sunt doar un fel de nuanțe. Părem un pic mai albastru închis față de albastrul senin al fondului luminii în care plutim.

        Ne mișcăm ponderal. Fără dimensiuni, fără distanțe. Doar căutăm ce dorim și ajungem acolo unde am vrut.

       Toată aparatura mea este ca un muzeu de umbre acum. Mi-au dispărut conexiunile și sunt logată doar unui sens de mișcare aleatorie.

       Mai concret spus, plutesc într-o feerie de intenții căutări și atingeri fără a-mi propune dorinți sau puncte unde să ajung..

      Zbor, deși nu am aripi. Ajung la orice gând și tot ce visez se află în mine deja.

      Vă aștept și pe voi.

Veniți. Aici este incredibil de bine.

                După ce a descifrat mesajul, Doamna Profesor Doctor Corrny s-a prăbușit pe fotoliul din biroul ei de acasă și a început să fie frământă de gânduri. Atracții cărora nu li se putea opune o încercau cu trimiteri de sens diferit și, deși încerca să iasă din sferă întrebărilor, nu reușea.

        Dacă este o farsă, și-a zis? Trebuie să caut în arhiva cu amintiri astrale să văd dacă a existat o astfel de sondă. Ce este cu ea, cine a lansat-o și când. Și mai ales de ce a fost uitată atâtea unități astrale?

Dacă solicit acces la arhivă trebuie să motivez. Și ce am să spun? Cum am să mă justific față de colegi? Ce le spun, că am primit un mesaj de la o sondă ? Vor spune toți că am bolânzit, nu alta.

       Dar, de ce am primit eu aceste mesaje pe disperul meu cuantic personal când știu bine că nu am drept de folosire a codurilor din laborator?

      O fi bine, oare, să spun colegilor. Dacă mă fac de râs. Dacă nu se confirmă spusele mele.Dacă nu voi fi crezută?

       Trebuie să caut un ITist deștept care știe să facă  analogi imaginare. Am găsit. Irinuca mea. Andreiul ei știe. În Irinuca  am încredere. Cu ea am să mă consult.

       După ce Irinuca i-a povestit lui Andrei ce i-a  spus mama ei, Andrei a început să zâmbească ironic

      -Cred că mama ta a luat-o razna, a fost replica lui după ce a disecat povestea. Când a realizat și ce i se cere a început să se răsucească pe canapea și să o privească îngăduitor pe iubita lui. Irinucă-i nu i-a convenit starea lui și, supărici, cum o alinta Andrei,a început să îl certe.

      – Dacă nu o poți ajuta nu o judeca pe mama, te rog. Simt că mama este fericită. Iubește și este iubită așa cum a visat ea toată viața ei.

      Acum a avut și norocul de a primi acel mesaj. A fost aleasă de univers, cum îi place ei să spună. Ajut-o, inventează ceva.

     Trebuie să aibă acces la arhiva astrală a institutului, doar asta vrea. A renunțat la ideile năstrușnice ce îi trecuseră prin cap la un moment dat.Acum vrea doar acces la arhiva astrală. Atât. Și tu să poți a-i derula și salva tot, cum îți cere ea.

    -Bine, de dragul tău și din respect pentru ea o ajut. Merg să văd ce vrea și cum crede că putem proceda.

       – Vezi că acum stă mai mult pe la ,,Pietrărie,, acolo se simte în largul ei, aproape de natură și în mijlocul florilor, cum se alintă singură.

       Ajuns la Pietrărie cu bicicleta, Andrei a găsit-o pe soacra lui jucându-se cu cățelușele ei dragi.

     -Bună, ce face doamna mamă? Așa îi plăcea lui Andrei să i se adreseze când se întâlneau. Și replica soacrei lui nu întârzia să apară

– Mă bucur de viață, Voi?

   – Și noi la fel. Mi-a zis Irinuca ce vrei. Cred că cel mai corect este să faci o cerere oficială de acces la arhiva astrală a institutului și apoi eu te pot ajuta să păstrezi ce vei găsi în istoria memoriei.

       -Ai dreptate, doar că aprobările consumă timp și eu aș vrea cât se poate de repede.

     – Invocă amendamentul cunoașterii și vei primi derogare cu acces imediat. Știi că ai acest drept.

     -Ginerele meu deștept, Bravo. Ce noroc a avut fata mea să fie iubită de un astfel de bărbat. Râd. Mulțumesc de idee. Apoi mă ajuți, da?

      -Sigur.

        Nimeni din Institut nu a bănuit ce are în cap. Șeful de program și-a dat acceptul fără să citească măcar ce i se cere. În culmea unei bucurii disimulate, Corrny a intrat împreună cu Andrei în arhiva astrală a institutului și a început să acceseze informațiile. Își punea singură întrebări și căuta răspunsuri în memoria discurilor astrale.

     -Trebuie să începem cu acele optzeci și nouă de unități astrale i-a zis lui Andrei. Ce înseamnă ele, azi, în măsurătorile noastre de timp?

Ceva lipsește măsurii, cred. Nu putea să dispară o sondă de cercetare așa de mult și să fie uitată așa de repede.

      Cu ce a călătorit? Ce combustibil a folosit. Trebuie să aflu fără a înțelege cineva cu ce mă ocup.

În spațiul nostru au folosit mijloace nucleare de  deplasare.

      Ce înapoiați eram. Azi aceste motoare sunt de arhivă. Dar ce motoare folosește în spațiul noului univers în care a intrat, mă întreb?

Poate sonda mă lămurește. A zis ea ceva trebuie să analizez

   Îmi place în ce am intrat. Am să mă ocup indiferent ce voi descoperi.

    -Trebuie să reiau transmisia sondei și să analizez ce a emis, o încuraja și Andrei, curios și el de acum.

        – Spunea deci: că zboară deși nu are aripi?

De unde își ia energia? Asta trebuie să aflu

       Dacă aș putea să mă conectez direct cu sonda, ce bine ar fi. Cum Dumnezeu să fac asta când ea este la milioane de ani lumină distanță?

      Dar sonda cum a putut intra în contact cu mine?

Am să aștept, așteptarea este soluția, poate am noroc și ea îmi ghicește gândurile și intențiile. Sper.

       -Ne putem loga pe frecvența misterelor și să așteptăm un miracol, i-a sugerat ginerele ei prins și el în vraja undelor astrale.

     -Deci, a fost lansată acum 89 de unități astrale, fără echipaj uman, folosind motoare cu propulsie nucleară. Dar cum de îmi trimite mie mesaje vocale și de ce mie? Asta chiar nu pricep și îmi cam pierd  vremea pe aici.

     Singura speranță este dialogul direct și să nu comunic cu nimeni în afară de sondă. Numai că, asta presupune să stau tot timpul doar cu gândul acolo.     Am să stau, ce să fac, așa mi-a fost scris. Zefirul meu sper să mă înțeleagă și să treacă de partea mea.

       -Putem atașa memoriei din disperul tău un senzor de impuls cu o semimemorie intuitivă într-un bit de semnal și înregistrare. Te va ajuta să devii liberă, nu să stai conectată așteptând mesaje, i-a  sugerat Andrei. Și soacra lui a înțeles sensul ideii.

         Au trecut trei ani Earthieni și sonda nu a mai trimis niciun mesaj. Curios. Corrny aproape că uitase și ea de subiect și se bucura de viață alături de partenerul ei.

         Emisia astrală s-a reluat într-o seară de vară într-un moment când aducerile aminte o copleșeau pe Corrny cu episoade fericite din existența ei.

       Voia să închidă calculatorul și să plece la culcare, când vocea sondei i-a alungat orice urmă de somn.

        Senzorul de impuls a început să vibreze ca și când interpreta o melodie stelară și imediat a început să înregistreze semnele și semnalele primite. Șocul a venit când tot ce  emitea era însoțit de imagini extrem de clare.

         -Am fost aspirată în ceea ce pe Earth este numită a fi o gaură neagră. A început sonda emisia.

Greșit spus. Nu este nici o gaură neagră. Este pur și simplu un culoar de trecere dintr-un univers celular în altul.

      Pe monitor apărea imaginea unui culoar astral mărginit de stele și galaxii ce se roteau în sensul lor de impuls luminând uneori spațiul cu fascicule de fulgere, aurore și culori încă nevăzute pe Earth.

Inițial, Doamna Corrny s-a speriat de ce aude și vede. Apoi și-a zis în gândul ei fermecat.

Sunt chemată de o alegere. Este menirea mea și trebuie să-mi onorez misiunea primită pe Earth.

        -Ce-i drept acolo se crează un fel de vârtej galactic și toate sistemele astrale din jur par a se învârti într-un sens ce dă impresia că ești absorbit.

        – Încep să înțeleg. Văd imagini și te aud. Te-aș ruga să îmi confirmi sau infirmi dacă și tu mă vezi și mă auzi. S-a trezit Doamna Corny vorbind  de parcă avea deja o conexiune cu sonda. Sonda însă își urma emisia fără să intre în dialogul cerut.

        -Începi să pierzi din atracția universului din care ieși și simți cum ești atras de forțele noului univers.

       Este o senzație magică și nu i te poți opune de vrei să te oprești, să zicem, sau să te întorci din sens.

        – Cercetătorii de pe Earth știu că aceste găuri negre pot absorbi până și lumina cu particulele ei. Tot încerca Doamna Corrny să intre în dialog. Senzorul intuitiv era, de fapt, cel ce îi urmărea gândurile și i le trimitea spre sondă. Sonda primea impulsul cu sens și răspundea unei întrebări ce nu a fost exprimată prin sunete.

       -Pot fi și probleme.Am urmărit fără să vreau cum alte corpuri astrale au ajuns la acest nivel și au refuzat atracția.         Se declanșează atunci o forță astrală ce aspiră tot în jurul ei.    Am văzut stele explodând, comete sfâșiate de vapori de lumină. Orice este posibil, ca în orice univers, dealtfel. Pătrunderea mea însă a fost clinică.

      Parcă visam că încep o altă viață. Doar că, toate conexiunile cu universul din care am venit le-am pierdut. Spre marea mea bucurie am observat că, dacă mă apropii de marginea universului de unde am venit, pot transmite iar mesaje, conexiunile mele se restabilesc și pot comunica cu Earth, planeta mea unde am fost inventat.

        Intuitiv am început să anticipez întrebările ce vă frământă, Doamnă Corrny. La mine ajung forme ale gândurilor dvs înainte de a mi le trimite sub o conexiune.    Așa am aflat că v-ați întrebat de ce am trimis mesajele către dvs și nu altora?

        Dacă vă amintiți, Doamnă Profesor Doctor Corrny, la  asamblarea inițială, în momentul în care dvs. îmi montați circuitul vizual de memorie, pe placă ați legat și o fundiță.    Pentru mine semnul acela a însemnat iubire și început de conexiune astrală, cuantică și corneană între noi.

       Închid.

Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: Povestea unui fir de nisip” →

     Ăla al lu Răpciugosu se întâlnise la mat cu Bârgoace, cu al lu Carapcea, Țaoracă, Limbei, cu Troncănel și stabiliseră ei, după câteva pahare de Sliboviță, să se adune mai pe înserate laValea Ciumaților spre a da iama în dovlecii lu Carcaliu.

      Coreanu a auzit fără să vrea și l-a informat imediat pe  al lui Titirezu de tărășenie. Ca o sfârlează a alergat Titirezu până la Sfat și l-a pus în gardă pe inculpat.

        Proaspăt uns ca secretar u te ce cu probleme de agricultură, Carcaliu nu era destul de prost să nu ia unele măsuri. Făcuse trei clase din patru și avea un scris caligrafic de ziceai că imită mașina de scris a ce a pe ului.

        A dat fuga acasă, a îmbrăcat-o pe nevastâ-sa în paparudă, i-a pus o mătură de nuiele în mână, el s-a îmbrăcat în sorcovă, pe vecinul din stânga l-a îmbrăcat în brezaie și s-au postat în mijlocul dovelcilor sub forma unor momâi plângătoare.Când acționarii au ajuns la tarlaua dovelecilor, Troncănel a început a se freca la ochi și i-a zis Răpcigosului.

        – Sunt păziți.

        -Bă-i,Troncănele, ești chior, nu vezi că stau băț și nu se mișcă de fel? Sunt momâi să sperie ciorile, l-a asigurat de sucesuri Răpciugosu.

        Când Țaoracă s-a aplecat însă să ia primul dovleac  dintre picioarele primei momâi întîlnite, momâia i-a tras un ciomag în moalel capului de s-a auzit un piuit ca de bibilică

       În loc să fugă spre drum, Carapcea a luat-o în lungimea tarlalei și când a dat peste următoarea momâie doar atât a mai apucat să spună.

        -Mă predau, nu mai da. Momâia însă îi dăduse una între umeri și acum zăcea cu cracii în sus în mijlocul dovecilor. În zăpăceala  aia de întineric, Limbei nu mai vedea nimic și dezorientat de împrejurări s-a împiedica de  cracii lui Carapacea  și acum îi mirosea obielele în timp ce vecinu lu Carcaliu îl articula cu ciomagul în cap. După al treilea ciomag primit, începuse  deja să viseze  dovleci la cuptor. Nu a apucat să înghită bine că ultimul comag l-a căsăpit defintiv.

        Când a văzut că e groasă, ăla a lu Bârgoace a rupt-o la fugă spre arătura din stânga. O tărtăcuță l-a ajuns din urmă însă și s-a oprit drept în creierul lui de după ceafă. Acum se învârtea ca un titirez și număra brazdele arăturii ce se învârtea în capul lui ameâit.

        În final, Carcaliu i-a dovedit pe toți și i-a legat fedeleș, așa cum văzuse el la ultima bătălie de la Turtucaia.

        Când a juns cu ei la Post, Kiriac, miliațianul, tocmai își dăduse șapca jos din cap și obosit privea spre uluca gardului. Toată seara bătuse la ăia care nu voiau să semneze  adeziunea de intrare în ce a pe și acum voia să se odihnească un pic inainte de a-i lua iar la bătaie.

        -Ăștia ce au mai făcut, se adresă el plictisit lu Carcaliu.

        -I-am prins la dovelci, voiau să mi fure mândreațea mea de dovleci, a explicat cât a putut el de nervos.

        -Dacă nu-i furt din avutul obștesc, cu părere de rău, dar nu pot să îi închid, a concluzionat Kiriac, aprinzându-și o națională. Măcar i-ai bătut bine?

        – I-am, a recunoscut Carcaliu un pic mulțumit.

        Atunci dă-le drumu, sunt liberi. Să îmi aduci și mie  câțiva dovleci mâine dimineață, altfel te trec în rândul chiaburilor și jar mânânci, ai înțeles? Poate face țața Pasina o bulearcă că nu am mai mâncat de anul trecut.

        Dezamăgit, Carcaliu și-a luat ștreangul cu care îi legase pe inculpați și a tăiat-o spre dovlecerie.

        Președintele,vrea, Kiriac, vrea, o să rămân fără dovleci, se gândea el abătut. Dar le dau toți dovelecii numai să nu mă bage la chiaburi ca pe unchiu Sandu Bibanu. A tras el o concluzie de a Continue reading „ZAMFIR ANGHEL DAN: OBILEȘTIUL DE SUS” →