Ștefan Doru DĂNCUȘ: Ar trebui să fim mai atenți

           Voi reveni asupra a ceea ce am spus pe una din cărțile lui Viorel Birtu-Pîrăianu: acest autor ne comunică stări, nu meșteșug poetic ce ne-ar putea îndepărta de cuvântul scris. Meșteșugul poetic nu devine o căutare stresantă, ca la alții, ci sclipește spontan, alipindu-se firesc stărilor ce ni se transmit: „ce lung este sfârșitul acestui început” (CERCUL), „am răstignit cuvântul/  pe o ușă”, „e rău că sunt aici/ între cuvinte neacordate” (LACRIMA TIMPULUI), „lacrima crudă a sărutului” (ANOTIMPURILE IUBIRII), „în jur totul e mister/ un spațiu apreciabil/ între mână și sticlă” (UN PAHAR GOL), „ gândul era violet de vânătăi/ timpul, o unghie ruptă/ în ochi” (LUMINA)

– „uneori desfac sufletul în două lacrimi” (LA POARTA DORULUI), „mă înțepasem în noapte” (ÎN NOAPTE), „aprind un sărut în spicul de grâu” (POIANA IUBIRII), „și voi vreți să trăiesc și să cânt/ în astă lume de două parale” (ÎNTR-O LUME DEȘARTĂ), „din cioburi nu poți face/ decât un pod stricat pe ape”, „mai dă, Ioane, o piatră/ să fac hotar peste ape/ pentru inimi pierdute și moarte (PODUL), „nu mai e mult/ azi e altfel decât ieri/ mâine va fi la fel” (ORBII).

            Continue reading „Ștefan Doru DĂNCUȘ: Ar trebui să fim mai atenți” →

Alexandru NEMOIANU: Ce trebuie apărat

Perioada istorică pe care o străbatem este dominată de confruntarea tot mai violentă dintre “globalism” și “locuri” sau, altfel zis, țări, Neamuri,Tradiție locală și mocirlă și mediocritatea oligarhică.
În această înțelegere este necesar să reafirmăm ce înțelegem prin termenii și conceptele folosite. Să lămurim ce “limbă” vorbim.
“Globalismul” este, încă, o realitate fluidă, după unii în dezvoltare și după semnatarul acestor rânduri în disoluție. Oricum “globalismul” s-ar dori un soi de nou “turn Babel”. O alcătuire care ar cuprinde tot și toate, de-a-valma, oameni, locuri, stări, așezate sub o singură stăpânire, o singură voie și slujind un singur scop. Ca justificare “globalismul” declara că ar urmări instaurarea “binelui universal”.
Lesne poate fi văzut, la o analiză mai atentă, că această “acoperire de intenție” este strict larmă, zgomote, fonema fără rost.
“Binele universal” este cea mai penibilă credință posibilă. Care “bine”, unde, când, cum? De fapt “binele universal” este o iluzie fără urmă de acoperire. Este bine să ne aducem aminte că iluzia este singurul lucru pe care îl poate oferi negativitatea pură (altcum zis, necuratul). Mai departe scopul propus: o singură stăpânire, o singură voință, o singură gloată, după crâncena experiență a veacului douăzeci, știm bine ce înseamnă: teroare de plumb de tipul Ceka, Gestapo, Guantanamo.
Între timp sunt folosite minciuna, jumătatea de adevăr și vorbăria. Încet, tenace, diabolic, trupurile organice (familia, Neamul, Țara, Credința) sunt minate, calomniate și insultate, atunci când nu sunt atacate direct: cu bombe, intervenții “umanitare” sau aruncări în lagăre. În schimb sunt promovate: relativismul moral, impostura, perversiunile (prezentate nu doar ca stări “normale”  ci direct ca virtuți). Un simptom extreme de semnificativ poate fi observat în modul în care însăși limba în care vorbim este desfigurată și împănată cu “barbarism” inutil, barbarism de dragul barbarismului. De regula “barbarismele”, cuvinte luate dintr-o alta limbă, intra în limba locului atunci când nu există echivalent. Dar în momentul de față sunt introduse sinister, stridente, “barbarisme” fără rost. Spre exemplu se spune “OK, în loc de bine, a “implementa” în loc de a introduce, s.a.m.d. Aceste “barbarisme” inutile, folosirea lor, demonstrează că oamenii nu citesc și dacă citesc nu pricep. Iar în paralel, forțele de ocupație, (sau cum superb îi numea Artur Silvestri, ”creolii”) nu ostenesc în a promova “valorile” lor.
Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Ce trebuie apărat” →

Harry ROSS: Cugetările mele rebele

Nu înţeleg de ce morţii au parte de atâtea laude, în timp ce viii sunt mereu acuzaţi de fraude.

*

Teama păzeşte sănătatea.

*

Bătrâneţea e boală în sine, cu multe subdivizuni, unele trecătoare, altele torcătoare.

*

Munca începe să te pasionez e pe măsură ce-ţi  urcă  leafa..

*

Primul refuz în amor poate fi ultimul.

*

Organismul uman e prea complex pentru imaturitatea noastră intelectuală.

*

Dulceaţa buzelor întrece mierea albinelor.

*

Continue reading „Harry ROSS: Cugetările mele rebele” →

Lucian-Zeev HERŞCOVICI: David (Dadu) Rosenkranz din viața unui avocat și lider evreu din România în secolul XX

Recent am primit o carte bilingvă, în ebraică şi română, care mi-a atras atenţia datorită titlului ei: „Dadu” (Betapress, Ashdod, 2017; 144 & 109 pagini, incluzând şi fotografii documentare). Este biografia fostului activist al Uniunii Evreilor Români, avocatul David (Dadu) Rosenkranz, scrisă de fiica lui, profesoara de liceu Adina Rosenkranz-Herscovici.

Volumul este util pentru cercetătorul istoric, deşi este o evocare familială şi nu o biografie academică. Autoarea însăşi – care este şi editoarea documentelor şi evocărilor – afirmă în prefaţă că: „volumul… nu e conceput şi nici scris ca o carte închegată care să îmbine în mod armonios fapte autentice ale personajului principal cu evenimente istorice autentice şi cu crâmpeie din viaţa sa personală, ceea ce ar fi făcut poate din el un roman pasionant, dar pe care eu aş fi fost incapabilă să-l scriu”. Ea adaugă că: „volumul cuprinde în primul rând documente autentice, scrise sau dictate de Dadu însuşi, în propriile sale cuvinte; apoi, relatări şi mărturii scrise şi spuse de oamenii care au avut norocul de a-l cunoaşte în perioade grele şi de a beneficia de sprijinul sau/şi de prietenia lui; şi, în sfârşit, mini-amintiri, gânduri, anecdote, pe scurt, fragmente de viaţă cu el”.

David (Dadu) Rosenkranz (1905-1965) a fost unul dintre liderii evreimii române. Născut la Bucureşti, a urmat Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti şi a devenit avocat (1927). Activitatea pe tărâm obştesc a început-o ca membru în Comitetul Studenţilor Evrei din Bucureşti şi apoi ca preşedinte al Asociaţiei Generale a Studenţilor Evrei din România. Alăturându-se Uniunii Evreilor Români (UER), a ajuns preşedintele organizaţiei de tineret UER (1932-1935); Vicepreşedintele, apoi preşedintele organi-zaţiei Bucureşti a UER (1938); Secretar general al reprezentanţei UER (1944-1945);  Membru în prezidiul UER (1945-1949).

Continue reading „Lucian-Zeev HERŞCOVICI: David (Dadu) Rosenkranz din viața unui avocat și lider evreu din România în secolul XX” →

Eleonora SCHIPOR: Doina Bojescu – un nume de rezonanță în spațiul bucovinean

Ziaristă, poetă, prozatoare, pictoriță, redactor-șef al săptămânalului CONCORDIA, o doamnă talentată, energică, amabilă, simpatică… Este doamna Doina Bojescu, o tânără deosebită din Nordul Bucovinei, o speranță a literaturii și culturii române, care deja și-a făcut un nume de rezonanță printre personalitățile de valoare din ținutul nostru.

Membră a Uniunii Ziariștilor și Scriitorilor din Ucraina,  membră a diverselor societăți din regiune și nu numai, autoare a câtorva cărți de valoare, a mai multor desene prin cărțile diferiților autori și a zeci și sute de articole în ziare și reviste.

          Este și o gospodină bună, o fiică exemplară, o soție grijulie, o mamă iubitoare, o femeie deosebită, harnică, pricepută, atentă, binevoitoare…

          Despre doamna Doina Bojescu putem spune multe și toate bune.

          Este o bună prietenă a satului meu de baștină Pătrăuții de Jos, de pe Valea Siretului. A inițiat pe paginile ziarului pe care îl conduce cu atâta pricepere o rubrică deosebită «Veșnicia s-a născut la sat». Primul sat care s-a învrednicit de fi scos în evidență prin evenimentele și oamenii lui deosebiți a fost anume Pătrăuții de Jos. Îi suntem sincer recunoscători pentru acest proiect deosebit, pentru faptul că personal doamna redactor- șef a fost  personal, a stat de vorbă cu oamenii de aici, a înregistrat și fotografiat cele mai importante obiecte și locuri deosebite. Cinci pagini de ziar ne-au fost rezervate nouă pătrăucenilor. Sperăm că alte sate din ținut ne vor urma exemplul.

          Continue reading „Eleonora SCHIPOR: Doina Bojescu – un nume de rezonanță în spațiul bucovinean” →

Lavinia BUD: Întoarcere

ÎNTOARCERE

 

V-ați rătăcit, iar ochiul ocolește înaltul

Și multe mere interzise ați gustat,

Datori sunteți să vă spălați păcatul,

Cu toată puterea de femeie și bărbat.

 

Cu brațe tari să vii în fața vieții

Și piept să ții la cețuri ce străbat

Hotare! Să aperi roua dimineții

Cu toată puterea de bărbat.

 

Continue reading „Lavinia BUD: Întoarcere” →

Ana URMA: Anotimpul Ottiliei

Pe tibia-n jos, autor: Ottilia Ardeleanu, editura Rafet 2017, carte premiată în cadrul Festivalul internațional de creație Titel Constantinescu, ediția a X-a, Râmnicu Sărat 2017, premiul Mircea Micu. Postfață: Ioan-Florin Stanciu, copertă: grafician Mihai Cătrună,  ilustrație: Alina Astăluș

 

Cartea este structurată  în două părți cu titluri distincte:  umblă păsările cu vorba și timpul cu flori în sân, conține poeme în vers alb, bogat nuanțate în discursuri lirice la limita dintre confesiune și revelație târzie (Ioan-Florin Stanciu), înviind între două coperte o lume  apusă. Luând ca sistem de referență această lume aproape uitată, Ottilia Ardeleanu pare să fi descoperit și concentrat în Pe tibia-n jos comoara străbunilor. Resursele ei sunt inepuizabile, trăirile, experiențele, sentimente cu învolburări idilice sau întorsături de destin recompun un tablou cu eroi decupați din trecut, al căror rol este acela de scoatere la lumină a rădăcinilor, de vindecare a memoriei și limpezire a unor afecte impregnate cu amintirile copilăriei trecute prin filtrul poetic al gândirii mature. Oamenii simpli fără ifose sunt ecoul observatorului lucid și sincer cu el însuși, în speță poeta, cu spirit critic și de autoanaliză privindu-se peste ani ca subiect al acțiunii. Pagini intacte ale copilăriei și adolescenței par scoase anume din vechiul album pentru a reconstrui acel univers, dând senzația că fiecare întâmplare  relatată este un eveniment istoric de extremă importanță: dădurăm ce dădurăm cu mâinile/ și din piatră începură să iasă toate/ istoriile (pe tibia-n jos) sau iote mi-adusei aminte de satul meu din care m-am tot duuus (mă îndrăgostii a doua oară  da nu-mi pare rău). Plecând din ținutul unde umblă păsările cu vorba călătorim alături de  copila zburdalnică pe când umărul// nu-i ajungea la umăr-ul tatălui (mama ne aștepta cu sufletul la gură iar), treptat descoperim pe tânăra pasionată de învățăturile filozofilor (n.a. cioran) și ajungem în timpul cu flori în sân, când mama avea o rochie de jerse roz// mi-o dăduse mie  eram la liceu (niște rude). Pentru reflecții și întrebări existențiale moartea stătea lângă mine// mă păzea și își făcea de lucru prin bătătură/ seara dădea pagina lui cioran (singurul lucru de care mă tem ar fi să vadă că nu-mi pasă), răspunsurile nu întârzie să vină, necruțătoare: …în straie/ ca tăciunele treceau sătenii/ cum pacea în căutarea ilincăi/ o îmbrăcară în mireasă și plânseră (pe-a lui măria din deal a petrecut-o tot satul).

Continue reading „Ana URMA: Anotimpul Ottiliei” →

Roni CĂCIULARU: Originalitate și farmec în arta ceramistei Marga Grauenfels

Marga Grauenfels are un zâmbet  cald şi râde ca un copil fericit. Seninătatea privirilor şi întreaga ei fiinţă emană atmosfera unui joc. Dar asta e la prima vedere. In esenţă, vorbim de un om cu un tumult sufletesc de o rară bogăţie, iar în interiorul apelor ce par limpezi, pot apărea vârtejuri teribile şi contorsionări care scot la suprafaţă, după un serios proces de creaţie, opere de artă, concretizate în minunate şi unice imagini din ceramică originală.

În atelierul ei, lângă peretele cu fotografii de câini, cai, urşi, pisici, dar şi cu unele crochiuri de idei, unele notaţii scurte – inspiraţii de moment, lângă masa de lucru, alături de caietul de desene şi schiţe, lângă rafturile cu pigmenţi, care într-un târziu devin glazură fermecată, care cântă pe lutul ars şi solidificat la 1200 de grade, mai sunt, fireşte, roata olarului, valţul mecanic, cuptorul electric, şi o nevăzută sursă de muzică. Artista îndrăgeşte fado-ul portughez sau, pentru oarecare variaţie, ascultă, acolo, în atelierul ei, blues… Tot acolo, sunt clipe de muncă şi taină, ueori vorbeşte cu caii sau cu peştii, le spune minciuni frumoase, pe care le crede şi ea însăşi, e o atmosferă aparte, de tensiune şi concentrare vecină cu trascendentalitatea, apoi, când obiectul artei sale, în sfârşit, în sfârşit, este gata, reapare zâmbetul acela de copil fericit. Nu e o poză! E bucuria împlinirii! Marga Grauenfels vrăjitoreşte aici pământul, apa şi focul, le mângâie şi le face să vorbească frumos, către cine ştie să privească cu sufletul. La uşa cuptorului chipul ei străluminat se-ntâlneşte mereu cu sine însuşi. Şi după trude şi nemulţumiri, iată, ajunge să -şi vadă rodul clipelor sale magice!

Continue reading „Roni CĂCIULARU: Originalitate și farmec în arta ceramistei Marga Grauenfels” →

Anna-Nora ROTARU: Alunecă înserarea

APUS DE SOARE de Anna Nora Rotaru

(pictură personală  pe pânză, în ulei, dimensiuni 150 x 120 cm)

din volumul de picturi și poezii  ,,UT PICTURA POESIS”

***

 

ALUNECĂ ÎNSERAREA

 

Pe-altarul Vremii natura se jertfea…
Îşi despoia veşmântul tomnatic cu furie…
Zdrenţe colorate de mătăsuri, catifea,
Prin vânturi spulberate… şi eu, cu o cafea,
Sorbind amaru-i, îmi găsesc parigorie,
În amiaza purpurie…

 

Gândurile-mi cad pe iarba sângerie,
Ca frunze călătoare ce vântul izgoneşte…
Din roşie, ca rană, e tot mai plumburie
Ziua-nchinată nopţii, ca dură mărturie,
Că-n cale, timpul pe toţi ne desfrunzeşte,
Ne-ndoaie, ne cerneşte…

 

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Alunecă înserarea” →