Árpád TÓTH: Versuri

Priviți înspre mamă

 

Priviți înspre mamă,

Ea vă ocrotește,

E cereasca mană,

Care vă-ngrijește!

 

Iisus de pe cruce

Când era răstignit,

Știind că se va duce,

Dulci cuvinte a rostit.

 

Fecioara Maria cea sfântă,

Simțea al Fiului chin,

Dar durerea-i era înfrântă,

Cunoscând acest destin.

 

CUVINTELE MAMEI DIVINE

 

“Spiritual, reflectarea iubirii lui Dumnezeu

Este cel mai măreţ şi preţios lucru”  gândit,

Dar niciodată nu voi putea deveni un zeu…

Trăind în iluzia vieţii, sunt osândit!

 

Voi iubi o viață-ntreagă

 

Voi iubi o viață-ntreagă,

Voi iubi o fată dragă,

O fetită frumușică,

O minunată păpușică!

 

Ea este fetița mea,

Îmi e a sufletului  stea,

Dintre  toate florile din lume,

Are cel mai frumos nume!

 

Îl iubesc pe Dumnezeu,

Să-mi făuresc un elizeu,

Dar Divinul fiind în toate,

Iubesc  totul, cum El socoate!

————————–

Árpád TÓTH

Covasna

1 februarie 2018

Galina MARTEA: Datoria externă a unui stat – obligație civilă sau responsabilitate statală?

Prin noțiunea de datorie externă înțelegem că aceasta este o sumă de bani îndatorată (indiferent de valută – dolar, euro) de la un stat străin sau diverse institutii financiare internationale. Acești bani datorați sau împrumut bănesc are loc sub formă de credite financiare garantate unui stat, unui guvern etc. Respectivul împrumut bănesc se realizează în baza unor contracte bilaterale în care sunt stipulate condiții concrete de primire și de restituire a acestuia (fiind incluse și costurile corespunzătoare – credite cu dobândă fixă, credite cu dobândă variabilă), în dependență de creditele oferite, iar cea mai importantă secțiune a acestor contracte sunt costurile și garantia statului debitor care urmeaza în viitor să ramburseze datoria externă formată. Deci, datoria externă sunt mijloacele financiare (sau mărfuri, etc) pe care un stat le deține față de creditorii străini, aceștea fiind persoane juridice sau fizice.

Dacă să ne referim la creditorii străini, atunci împrumuturile externe în ultimile două decenii au căpătat o amploare nemaivăzută, rezultat al unui excedent de capital al țărilor dezvoltate. Astfel, exportul de capital din țările dezvoltate, fiind actualizat și sub așa numitele împrumuturi bănești externe (credite financiare), sunt binevenite în țările din Estul Europei și nu numai. În acest joc al împrumuturilor bănești este prezentă și Moldova, țara care în ultimele decenii a primit credite bănești din străinătate (din țările dezvoltate ale Occidentului și nu numai) în cantități enorme, însă, din păcate, realitatea actuală din cadrul societății basarabene nu demonstrează faptul că aceste împrumuturi ar fi contribuit la prosperarea și bunăstarea poporului. Din contra, datoria externă a țării se majorează nespus de consistent de la o zi la alta, iar nivelul de trai al societății basarabene se înrăutățește tot mai mult și mai mult, atingând sau fiind deja la extremă situație. Desigur, în acest caz nu este vina creditorilor străini. La ziua de azi datoria externă a Moldovei este aproape de șapte miliarde de dolari S.U.A. (6 miliarde și 743 milioane de dolari, trimestrul trei, 2017), astfel depășind PIB-ul țării, estimat la sfârșitul anului 2017 de 6,75 miliarde dolari (http://independent.md/datoria-externa-a-moldovei-a-depasit-pib-ul-si-se-apropie-de-7-miliarde-de-dolari/#.WnBPMa7ibDd). E de menționat, datoria externă a crescut enorm și din furtul miliardului de dolari (din trei bănci comerciale din cadrul țării), aceasta fiind trecută în datoria publică, rezultat că Banca Națională a Moldovei a oferit creditele respective celor 3 bănci comerciale păgubite. Pe parcursul de aproape a trei decenii R.Moldova a efectuat împrumuturi bănești pentru diverse necesități și interese statale, fiind parte la toate acestea statul, agenți economici, unităţi administrativ-teritoriale etc, datoriile provenind în cel mai frecvent caz din credite financiare străine, component destul de specific pentru țările în curs de dezvoltare. Cei mai mari creditori financiari pentru R.Moldova sunt BIRD, AID, FMI, BEI, FIDA, Guvernul S.U.A., Guvernul Germaniei, Guvernul Japoniei, Guvernul României etc, toți aceștea destinând și investind banii respectivi pentru reformele structurale ale societății basarabene, ca aceasta să urmeze, într-un final, calea dezvoltării civilizate. Necătând la toate acestea (numai în primul trimestru al anului 2017 datoria externă brută a Moldovei s-a majorat cu 93,91 milioane de dolari, respectiv, 1,8 miliarde de lei moldovenești şi a depășit cifra de 6,688 miliarde dolari, informează Bănca Naţională a Moldovei/BNM), oricum Moldova rămâne în continuare într-o dilemă extremă, iar existența cetățeanului basarabean nu este deloc într-o schimbare spre bine. Atunci ne întrebăm: pentru ce servesc împrumuturile bănești externe dacă dezvoltarea economică și socială a țării nu este prin nimic pozitivă, dar, din contra, numai negativă? Da, nu excludem cazul, la ziua de azi datorii financiare externe realizate în timp le au și un șir de țări dezvoltate din Occident (precum: Irlanda, țara cu cea mai mare datorie externă din lume; urmată de Marea Britanie, apoi Elveția, Olanda, Belgia, Danemarca, Suedia, Finlanda, Austria, Norvegia, Hong Kong, Franța, Portugalia, Germania, Grecia, Spania, Italia, Australia, etc., date furnizate de Banca Mondială. Disponibil: https://www.rfi.ro/articol/stiri/economie/top-20-cele-mai-datoare-tari-lume), România fiind pe locul cinci în rândul țărilor UE, țara cu cea mai scăzută datorie publică în 2015, însă administrația statală a acestor țări, în timp, au investit banii împrumutați în scopuri bine determinate pentru ca țara lor să devină cât mai prosperă și mai dezvoltată. Acest lucru poate fi revăzut prin faptul că majoritatea țărilor susmenționate în clasamentul datoriilor externe, la ziua de azi, la fel, se regăsesc printre primele locuri și în clasamentele mondiale privind calitatea bună a vieții, dezvoltarea umană satisfăcătoare, nivelul foarte bun de trai al populației, nivelul binevenit sl sistemului de sănătate etc. Continue reading „Galina MARTEA: Datoria externă a unui stat – obligație civilă sau responsabilitate statală?” →

Isabela VASILIU-SCRABA: Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați

Motto:

„Odată am spus că în Franța sînt mai mulți staliniști decât locuitori. Din cauză că mă loveam de această mentalitate…Sartre zicea: TOUT LES ANTICOMUNISTES SONT DES CHIENS”

(Theodor Cazaban, iunie, 1993).

Ioan Petru Culianu se pare că a scris din Franța o notă informativă despre Mircea Eliade (vol. Mircea Eliade în arhiva Securităţii, Ed. Mica Valahie, 2008, p. 233). Autorul este recognoscibil după conținutul notei pentru Securitatea R.S.R. , turnătorul Ion Manea auto-deconspirându-se și el în 1974 odată cu menționarea volumului soției sale, Gramatica comparată ( ibid., p.117). În nota scrisă probabil de Culianu se amintește și de Adriana Berger (după moartea profesorului Eliade autoare a unui articol anti-Eliade în revista „Minimum” din Israel, urmat de alte articole calomnioase). De la Paris, A. Berger îi scrisese în românește pe 13 oct. 1984 lui Culianu la Groningen „că nu are slujbă”, după ce Eliade se dispensase de ajutorul ei la clasarea manuscriselor și a corespondenței, „cea mai gravă eroare din ultimii 25 de ani” (Mircea Eliade, Jurnal, 31 martie 1984). În nota scrisă probabil în anul 1984, Securitatea comunistă era pusă la curent că „sursa” o cunoaște pe Adriana Berger, „tipă de o rară mediocritate” care l-a căutat insistent si care îi dactilografiază o conferință (la 25 nov.1984 a susținut o conferință despre știința în Renaștere, la Sorbona, notează Culianu în nov. 1990 în Curriculum vitae alcătuit în vederea angajării la Chicago, la Divinity School). Informatorul mai scrie că i-a citit Adrianei Berger și teza de doctorat din 1982 pe tema operei lui Eliade. El adaugă în notă că a trebuit să-i răspundă Adrianei Berger la o mulțime de întrebări privitoare la „relația sa cu Mircea Eliade”.

În vara anului 1972 Securitatea i-a permis comunistului Ioan Petru Culianu să treacă dincolo de Cortina de fier spre a se perfecţiona în italiană la Perugia cu o bursa de două luni. Era imediat după licenţa în italiană şi după obţinerea postului de redactor la revista Secolul XX (vezi interviul lui Culianu din dec. 1990 republicat în rev. “22” din 22-23mai 2011, p. 13). În decembrie 1990 Culianu îi povestea Gabrielei Adameşteanu că la vremea studenţiei sale bucureştene venise la el un securist spre a-l racola. Acel securist, după ce a aflat de la tânărul italienist dorinţa acestuia de a lucra în redacţia unei reviste literare, l-a asigurat că Securitatea îi poate îndeplini visul. După asasinatul de la Chicago, Paul Drogeanu şi-a amintit că Ioan P. Culianu primise înainte de a rămâne în Italia postul la revista „Secolul XX” (vezi Paul Drogeanu în Suplimentul „Litere Arte Idei” al Cotidianului din 18 mai 1992, p.7). Decizia comunistului Culianu de a rămâne în Italia a atras după sine abandonarea visului de a lucra în R.S.R. la cea mai prestigioasă revistă culturală scoasă în țară, dar nu şi abandonarea colaborării sale cu  Securitatea, cu atât mai greu de realizat cu cât temuta instituţie îi trimite un colaborator al ei în Lagărul de refugiaţi de la Latina din apropierea Romei (cf. Andrei Oişteanu, Asasinarea lui Culianu, în rev. Oglinda literară din august, anul X, 116/2011, p.7065).

Nota înformativă din 1984 are data exactă si semnătura turnătorului anonimizate, în conformitate cu Legea 187 si Ordonanța 16 care permite să se „publice doar numele informatorilor care prin acțiunea lor au încălcat  drepturile și libertățile omului” (vezi rev. „22”, nr 862, 18 sept. 2006, interviul cu Claudiu Secașiu, președintele CNSAS), de ca si cum oamenii n-ar avea dreptul la o viață privată. Inregistrările din perioada totalitarismului comunist prin pereții „microfonizați” ai camerei fostului deținut politic Noica, sau pe calea turnătoriilor obținute de Securitate de la vizitatorii filozofului (1),  nefiind, vezi-Doamne, încălcări ale acestui drept fundamental. Filozoful retras la Păltiniș mai visa câteodată că le va  „trânti ușa în nas” securiștilor care l-au băgat fără motiv în închisoare, încălcându-i apoi dreptul la o viață privată, lipsită de urmăritori și „ciripitori” (2). Visa că va rămâne la familia lui din Anglia, „ca să nu mai aibe nimeni prilej să se ocupe de el” (vezi Isabela Vasiliu-Scraba, Filozoful Noica, un marginalizat al culturii comuniste și postcomuniste, în „Tribuna”, Cluj-Bapoca, nr.282/2014, pp.23-25 ;https://isabelavs2.wordpress.com/constantin-noica/isabelavs-noicalistaneagra8/ ). Oricare ar fi ideologia sa, totalitarismul are neapărat un caracter ideologic prin “voinţa de a-şi justifica natura teroristă” , scrie politologul Ion Varlam în studiul său, Totalitarismul ca mod de acaparare a puterii de stat (postat pe internet la  www.procesulcomunismului.com/marturii/fonduri/varlam , pagină greu accesibilă după „regionalizarea” internetului spre o cât mai atentă supraveghere). Aceasta ar fi “o primă deosebire faţă de dictatura banală”.  Numai că ideologia pe care o practică totalitarismul de dreapta sau de stânga este “nelegitimă până si în ochii propriei doctrine” (ibid.) pentru că plasează într-un viitor utopic binele ca scop final, în timp ce face răul, actualitatea fărădelegii faţă de persoanele indezirabile fiind mijlocul de realizare a măreţiei viitoare. Continue reading „Isabela VASILIU-SCRABA: Eliade și unul dintre turnătorii săi anonimizați” →

Lavinia BUD: Lumina din vis

LUMINA DIN VIS

 

Te-ai arătat, Lumină, într-un vis,

Ce-l simt și-acum atâta de real,

Și m-ai purtat spre porți de paradis

Când pasul îmi trudea la poala unui deal.

 

M-ai luat de mână și m-ai dus

Să văd oștirile de păsări albe,

Parcă- ntâlneam ceva atât de cunoscut,

Un zbor neîntrerupt, de nesfârșite salbe.

 

Parcă te văd! Erai contur și suflet

În același timp, ca toate celelalte,

Nu mai presus, nu la-nceput, nici la sfârșit,

Erai Lumină în cerurile ‘nalte.

 

Ce deschidea pe aripi bucuria

De-a fi cu tine și de-a te cunoaște

Ca drum de dus și de întors în măreția

Ce-o pot primi… să pot cândva renaște.

 

Un zâmbet cald și blând m-a însoțit

Când m-ai lăsat din mâna ta, Lumină!

Și m-am trezit! Cu suflet tânguit

Am aplecat, smerită, fruntea în țărână.

 

Eu n-am făcut nimic ca să mă lași să văd

Împărăteasca poartă a tainelor cerești!…

Te port în suflet și-n lacrima prăpăd

Și te cinstesc cu viața-mi, precum curată ești.

–––––––––––-

Lavinia BUD

Timișoara

31 ianuarie 2018

 

Lia RUSE: Pe sub mãști cotidiene

Pe sub mãști cotidiene

                ( remember I. L. CARAGIALE)



Ai aprins, din talent, schiţe ironice
Şi oamenii destepţi le savureazã,
Ai conturat personaje politice
(În lume trãsãtura şi-azi planeazã)

Ai transpus, amploarea snoavelor, literar,
Copleşind tonalitãţile grave
Într-o cercetare fãcutã-atât de clar
Cu-accente umoristice, suave.

Ridicolul, prin analize drastice,
Ticul, caricatura politicã,
Au dat savoare liricii fantastice
Reuşind sã închegi proza satiricã.

Sinteza criticã te-a creat sacru,
Pe contrastele comice ai fost stãpân…
Cu trup de umbrã luneci azi prin teatru,
Publicist, dramaturg cu suflet de român

—————————
Lia RUSE

Toronto, Canada

1 februarie 2018

Camelia FLORESCU: Cuțite de ger

Cuțite de ger

 

Sub tălpi simt lăstunii aprinși să mă ducă

Spre alte meleaguri de maci și de sori

Sub tâmple mirarea că mă mai apucă

Să umblu prin lume topită-n viori

 

Mă sânger, mă cert, mă–ncrustez în lumină

În ochiul de apă din care privesc

Mă țip într-un fluier și-n anii lumină

Ce-ncet, fără veste la tâmple-mi albesc

 

Steril vaiet umblă sub ploi și sub lună

Grăunți de minciună în noi amorțesc

Memorii păstrează dureri și răzbună

Iubirea sub care timid încolțesc

 

Mă uit peste vâsle și-n zări simt furtuna

Mă beau din izvoare de scâncet lutos

Cu cerbi mă-nsoțesc în urcuș totdeauna

Cuțite de ger taie ceața  spre os

–––––––––––

Camelia FLORESCU

București

31 ianuarie 2018

Alexandru NEMOIANU: Duhul Almăjului

Sunt numeroase manifestările care au drept scop promovarea tradiţiilor şi valorilor din Valea Almăjului, din Ţara Almăjului.
Unele dintre aceste manifestări au caracter memorialistic, comemorativ, dar altele, cum sunt “nigeiile”, “jocurile”, sărbătorile religioase, sunt acţiuni vii şi manifestări ale unei tradiţii care, la rândul, ei este vie şi pururea creatoare.
Toate aceste manifestări, la un loc cu însuşi comportamentul oamenilor, cu felul lor, fără egal, de “a fi”, alcătuiesc Almăjul viu. În acest întreg viu se arată un “loc” şi Duhul sau, raţiunea care îl face să fie într-un anume fel şi nu altul, raţiunea care l-a ţinut în existenţa, îl ţine în existenţa şi care este şi făgăduinţă viitorului său. În acelaşi timp este evident că întregul Almăj trece printr-o prorfunda criză demografică şi economică. Este rezultatul a şase decenii de stalinism, de agricultură « colectivizată », de distrugere sistematică a tradiţiilor economice, spirituale, culturale, de distrugere a ierarhiei valorilor sociale şi de promovare a gunoiului social, a celor mai josnice elemente cu putinţă şi îmi este de ajuns să îl pomenesc aici pe derbedeul Ilie Tola din Borlovenii Vechi drept exemplu negativ. După această perioada care a devastat trei generaţii de ţărani a urmat instalarea regimului actual politic din România , »regimul neamului prost ». Având în fruntea judeţului un om cu numele Frunzăverde cum ar fi fost posibil un progres sau măcar redresarea minimală ? Prin simplul fapt că se numeşte Frunzăverde o persoană nu ar trebui admisă în viaţă publică. Este suspect prin nume. Depopularea a fost unul dintre efectele acestor dezastre cumulate. Dar mă întreb, era mai bună migrarea spre şcoli profesionale aproximative, celei în Germania, Austria, Italia sau Spania ? După părerea mea categoric nu. Cei plecaţi în « apus » , măcar în parte, vor veni înapoi şi vor produce progres economic. În acelaşi timp este credinţă mea fermă că « duhul Almăjului », nemuritor şi inspirat de credinţă în Ortodoxie a rămas viu şi este viu.

Cred că pentru Almăj şi pentru Almăjeni acest Duh înseamnă, în esenţă lui supremă, dorinţa nesmintită, nebiruită şi totală pentru libertate.
Căci liber a fost Almajul şi liberi au fost Almajenii în tot cursul existenţei lor. În Almăj nu au fost nici “grofi”, nici “seniori”. În Almaj toţi şi fiecare dintre Almajeni a fost şi este şi “domn” şi “stăpân”. În Almaj, în fiecare sat al sau, se păstrează încă în ființa vie hotare comunale libere, cu ape, păduri, păşuni şi munţi, în care nici un străin şi nici un “grof” nu a cutezat să între. Almajenii au fost şi sunt “neam liber”!
Dar să nu ne amăgim!
Toate, şi încă mai vârtos libertatea au un preţ. Iar preţul libertăţii este vigilenţa necontenită. Este mai lesne să păstrezi libertatea decât să o capeţi înapoi. Extrem de suspecte mi se par glasurile de sirenă şi chemările false spre o « limitare » a ariilor protejate din Banatul montan. Acele « arii protejate » asigura Almăjulului şi Banatului montan un loc fruntaş între splendorile naturale ale lumii. Cei care caută să le limiteze sunt oameni cu intenţii rele şi dorinţe de câştig în detrimentul public. Frumuseţea Banatului montan nu este a lor, este a Almăjenilor şi Bănăţenilor, liberi şi neînvinși.
De aceea cu mare îngrijorare trebuie privită încercarea de aservire insidioasă, ascunsă, mascată, fie şi sub formă “concesionarilor” încercate spre înstrăinarea hotarului secular. Iar aici am în minte, că trist şi regretabil exemplu, penibilă încercare “Miclea-Ţiriac” din Februarie 2011, la Bozovici. La fel încercarea sinistră a lui Pavel Verindeanu, un om bătut de Dumnezeu şi care este incapabil să înveţe ceva din mustrările primite de la Dumnezeu, un jalnic şi de tristă amintire primar al Prigorului, de a « concesiona », adică a înstrăina pământ comunal, sau de a distruge Nera prin amenajări de « micro hidrocentrale » fără rost. Cu uluire aud că acest nemernic Pavel Verindean încă mai contempla la gândul de a redeveni primar în comună Prigor pe care a furat-o (prin luare de mită, primind o dreapta, deşi insuficientă condamnare penală) şi pe care a căutat să o distrugă. Sunt convins că oamenii din satele comunei Prigor vor respinge încercarea acestui golan. Aceste încercări de fraudare a bunului colectiv au fost respinse prin voinţa Almăjenilor şi această rezistenţă colectivă trebuie să o ţinem minte şi repeta la nevoie.
În rândul acţiunilor foarte primejdioase se numără şi încercarea de a elimina legislația care apără « ariilor protejate ». Deci de a face cu putinţă distrugerea frumuseţilor din Banatul de munte. Foarte bine vor trebui oamenii din zona să se gândească mai înainte de a vota sau re-vota pe acești politicieni.
Pământul Almăjului a fost liber şi este liber prin strădania străbunilor şi părinţilor noştri. Avem obligaţia de a păstra această realitate şi de a o dărui neştirbită copiilor noştri. Ca şi ei să se bucure şi să ducă mai departe mândrul Duh al Almăjului care este libertatea. Iar libertatea deplină nu poate fi aflată decât în Tradiţia străbună şi în Biserica Ortodoxă,Trupul mistic al lui Hristos cel care este Calea, Adevărul şi Viaţă. Ieri, astăzi, întotdeauna. Continue reading „Alexandru NEMOIANU: Duhul Almăjului” →

Irina Lucia MIHALCA: Niciodată un singur răspuns

Niciodată un singur răspuns

 

Frumuseţea este în noi, chiar dacă

nu vedem asta,

oamenii vând, doar, iluzii,

noi şi noi iluzii, îndatorându-se.

Nu realizează esenţa vieţii,

acel pur şi simplu,

dar, încă, mai putem avea

momente de uimire!

 

Esenţa este separarea de materie,

Ai găsit ce căutai? – atingerea viselor –

Aminteşte-ţi! Niciodată

nu este un singur răspuns,

niciodată nu vei găsi singur răspunsul!

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Niciodată un singur răspuns” →

George ROCA: Poeme pentru România 100

NOSTALGIE

 

Stând la Sydney pe terasă

Gândurile mă apasă

Ochii mi se umezesc

Când cu florile vorbesc

Şi le spun că-mi este dor

De Ţara Străbunilor

Flori mici de „Nu mă uita”

Înţeleg durerea mea.

 

*

Reverie printre glastre

Admirând florile-albastre

Ca un pui de bogdaproste

Care cântă a dragoste.

Gângurit de guguştiuc

Mă-ndeamnă să mă duc…

Să mă duc ori unde, aiurea,

Să mă iubesc cu pădurea,

Să văd o turmă de oi

Păscând iarbă în zăvoi

Şi un munte cu tichie

De zăpadă argintie

Să ascult frunza cum creşte

Şi  o vorbă-n româneşte…

 

*

Pe pământuri australe,

M-a cuprins aşa-ntr-o doară,

Dor de gliile natale

Ce călcam odinioară!

 

*

M-am născut acol’ departe

Într-un oraş din Ardeal

Şi-am să mor printre străini

Pe-al Pacificului mal.

Dorul mă macină-ncet

Şi-mi aduc cu drag aminte

De strada copilăriei

Şi de-o vorbă de părinte.

Am lăsat acolo totul

Cu durere şi regret

Şi-acum simt că amintirea

Se şterge încet-încet!

Inima îmi plânge tare

După sfânta Românie

Nu mai cânt ca altădată

Nu mai recit poezie.

 

*

Mi-e dor munţi cu zăpadă,

De o stână, de un deal,

De măicuţa mea iubită,

De o vorbă din Ardeal.

 

O lacrimă-mi se prelinge

Din colţul ochiului stâng,

Nostalgia mă învinge

Şi tăcut încep să plâng.

Simt în pieptu-mi un fior

Şi bătăi de zeci ciocane,

Fiindcă inimii i-e dor…

Dor de plaiuri transilvane!

 

*

Continue reading „George ROCA: Poeme pentru România 100” →

Florica BUD: Migdale dulci-amare (11) – „Help cel Tânăr și zodiile” (pamflet)

Desigur că voi, Dubicieni Mâţifori Psipsoheidici, mari iubitori ai şaradelor, enigmelor şi ai altor giumbuşlucuri, aţi putea să răspundeţi pe loc întrebărilor despre Help cel Bătrân. Cine să fie acel Bătrân? Ar putea fi tatăl lui Help cel Tânăr. Ori să fie doar o fantomă a trecutului îndepărtat?  Poate să fie o mlădiţă mai tânără din neamul Bătrânenilor, de-al lui Plinius. Sau poate este coautor al minunatelor versuri, „să mă săruţi dulce-dulce până la sânge” şi în acest fericit caz ar putea fi invitat să susţină o dizertaţie la una dintre conferinţele dedicată tinerilor. Această categorie binecuvântată abia aşteaptă să li se ţină un discurs despre cum pot să convieţuiască în acelaşi ou-vers, binele şi răul, iubirea şi violenţa, plăcerea şi durerea. Întrebarea „Există coabitare între bine şi rău?” este depăşită şi scoasă din orice manual de profil care se respectă.

Acum, Poftibuni Zeerici Coloştri, veţi întreba pe bună dreptate, „… dulce-dulce…”? în rând cu seculicul azi, în care suntem avertizaţi pe toate canalele media că zahărul produce diabet?  Şi consumul nervos şi grijile duc tot într-acolo, dar ele nu au culoarea albă a triumviratului SEFEZE adică sare, făină, zahăr. Necazurile sunt mai mult gri sau negre. Şi atunci, când vremea îşi scoate ghearele, bulversându-ne existenţa, ce ne mai rămâne de făcut? Ne mulţumim să îi bifăm ravagiile şi să o luăm în răspăr, privind cum îşi însuşeşte cu nonşalanţă partea de vină ce i se pune în cârcă. Nu mai punem întrebări, răspunsurile se cunosc. Nu vom ţine seamă, oricum nu mai ţine nimeni, de schimbările bruşte ale vremii, nici de noile tendinţe ale curenţilor oceanici, toate duc la eroziune…  a solului, a minţii, a răbdării sau a pielii umane.

Continue reading „Florica BUD: Migdale dulci-amare (11) – „Help cel Tânăr și zodiile” (pamflet)” →