Mircea DOREANU: Antipodul solar…

Antipodul solar a ceea ce știu

IUBIRE, COMPASIUNE, IERTARE

 

            Când ne vom da seama că printre Picasso, Braque, Matisse, Apolinnaire și Max Jacob o mulțime, toți falși, avem un Douanier Rousseau grandeur nature veritabil?

            Cum s-a strecurat un înger blând calin liniștit binevoitor plin ochi numai cu ingenuitate așezat răbdător generos altruist peste toate. ..acum îmi dau seama că numai pentru ea toate aceste adjective să încapă îngerul s-a așezat într-un fel de Gerard Depardieu în Obelix din seria știură cu Asterisc, mai puțin mustățile și codițele.

            În ce privește elixirul, e nelipsit pentru că există gene și este mereu înnoit

Sorbind vraja naturii, mă aflu pe-o creastă ,

În zorii zilei, prin pădurea măiastră,

Printre izvoare, cerbi și zvelte căprioare,

Admirând creația divină, în floare!

            Fiecare cuvânt este o exclamație de bucurie pură, heruvimică, notă în ode înălțată nu numai cerului, vieții

În întregime, cu postumitate cu tot. A nu se crede că Artangel trăiește într-o stare de permanentă beatitudine; nu duce lipsă de necazuri, problemele de zi cu zi nu îl ocolesc nici pe el, le tratează însă altfel decât noi, cu seninătate neumbrită de scepticism. Unde noi, ceilalți adică, vedem suferință, Toth Arpad vede încercări niște încercări de trecut mulțumită credinței fără rest în pronia cerească. După cum scrie, Dumnezeu cel cu palmă grea, iute și aspră din primul testament nu ar fi lăsat alte urme decât în Carte. Dacă înțelepciune înseamnă cunoașterea propriilor limite și împăcarea cu ele, avem un înțelept printre noi:

Atât de frumoase sunt visele senine

Ce izvorăsc din adâncul sufletului meu,

Mirifice cuvinte ce nu sunt străine,

Iubire, compasiune, iertare, Dumnezeu!

La un moment dat nici nu mai contează cuvintele, sau contează prea puțin, ceea ce importă este luminozitatea stelară, liniștită, provenită din câteva nuclee semantice. Oricine s-ar fi așteptat de la Artangel la șuvoaie păunesciene, gesticulație, scandal, dar

La izvorul din Săcele,

S-au născut visele mele.

Sorbind din apa cristalină,

Așteptam clipele să vină!

Soseau și se opreau pe loc

Nemaigrăbindu-se deloc.

Poate că versurile care urmează sunt cele definitorii între cele ale unui autor care nu poate să displacă. Furat de muzicalitatea stării atât de onest comunicate nu bagi de seamă imperfecțiunea rimei. La ce bun ai inspecta paleta pictorului, când pictura îți place, pur și simplu.

Iar beatitudinea să curgă din toate,

Iubind orice ființă, ca pe propriul frate,

Pădurea virgină cu florile-i frumoase,

Pacea lăuntrică și casele noastre.

Ne putem întreba care este motivul pentru a scrie în cazul unui om sincer, care trăiește stări atât de plenare, când scrisul exprimă în mod cutumier o lipsă, – complinirea ei, spaime și conflicte nerezolvate la nivelul subconștientului sau al conștiinței raportate la suprastructură, – de natură socio/politică, acestea. Uneori versurile sunt de o naivitate explicită:

Ajungem în vârf de munte,

Soarele ne bate-n frunte.

Strălucește ca un astru,

De n-ar fi, ar fi dezastru!

Dacă mi s-a părut asemănătoare muzicii Beatles-ilor, cum am consemnat mai demult, poeyia aceasta îmi evocă poate mai pregnant acum muzica reggae, cea de geniu, a lui Bob Marley, monotonă și extatică:

Nu există altă cale

Nu există altă cale

Și o știm prea bine,

Când aluneci înspre vale

Mama – ți spune ce e bine!

Când te învață Dumnezeu

Prin literele-I DE AUR,

Îți făurești un elizeu

Din al inimii tezaur!

Dacă există o poezie care să fie scrisă într-adevăr pentru copii și rafinați, ea nu îi aparține lui Paul Fort, ci lui Toth Arpad. Când îl citești trebuie să renunți la slangul critic și la structurile sapiențiale preliminare, pentru că merită din când în când să te lași în voia bucuriei cu adevărat copilărești de a fi. Este inofensivă, dar poate creea dependență.

––––––––––-

Mircea DOREANU

Brașov

13 iulie, 2018

George ANCA: Și Ibsenienii (2)

Venim de la familia Gupta. Mâine seară ne-au chemat la puja, că e lună plină. Fata lor s-a măritat în Bangalore şi are o fetiţă, iar Ashesh este boss la bancă, are 2 băieţi.. Cred că Ashesh are un singur băiat. Am vorbit la telefon cu Sisir şi cu Susmita, Laura e în Spania. Una din fetele Beteille-lor est cu job în Bombay. Fata Urmilei a murit de rinichi. L-am găsit pe uncle Trikha la Physics, dar era frate-său. Te sărutăm cu drag şi dor, cum spunea Brâncuşi, că ne gândim la tine şi când mâncăm banane sau mirosim iasomie, că mă-ta e cu ceapati. PS. Gupta dă seminţe. Diwali e în 4 noiembrie. Am trecut la planul B: vom sta un an de zile (universitar, cam şase luni) şi vom veni la trebile noastre.

Când am decolat, mama se uita pe geam să vă vadă dacă ne vedeţi. În nici o oră, aterizam la Istambul. Cum am ieşit din burduf, un nene ne-a luat paşapoartele şi biletele şi dus a fost cam o oră. Noroc că şi avionul următor a întârziat tot cam pe-atât. În sfârşit, am fumat cu îngăduinţa unui poliţist de a da pe jos scrumul într-un colţ, iar apoi ne-am dus la poarta 208 (nu nouă!) Acolo, ca să mai trag şi eu o pallmoală – nu era voie decât la bar, da’ numai dacă consumai ceva, am zis că bine iau şi eu o cafea, dar mi-a cerut doi dolari jumate. Mi-am zis că nu pot să dau 80 mii pe o cafea şi-i arăt pe unul care fuma acolo fără nimic pe masă. A zis, bine, şi m-am dus şi mi-am aprins ţigara. Abia am terminat-o şi, zic eu, ia să iau o apă, ca să avem pe drum – costa un dolar şi aveam. Mi-am mai aprins apoi una şi trag un fum şi-l văd pe tata că pleacă fără mine. Sting ţigara preţioasă, o bag în buzunar, umflu sticla cu apă şi fugi după el. Să ţi-o spun, că şi-n Otopeni, s-a dus la bar, s-a aşezat lângă masa unuia singur, a scos ţigara şi ăla i-a aprins-o, ea a zis mulţumesc, el a zis că o doamnă nu mulţumeşte. Am ajuns în Dubai nici nu ştim când. Mamă-ta turba. I-am cerut voie până la toaletă, la întoarcere a dispărut. Când s-a întors de unde de neunde, a zis, patru am tras, una după alta. Până la urmă am găsit smoking-room-ul, care m-a făcut fericită. Şi iar ne-am dus la poarta 18 şi ne-am urcat din nou în alt avion tot atât de masiv precum cel dinaintea lui. Bineînţeles că nu ne-a aşteptat nimeni. Am luat un taxi. Avem două cipkalii, nu prea mulţi ţânţari, dar de ajuns, şi un zid  cu igrasie. M-a sculat tact-o la 7, ca de obicei, da’ n-aveam ouă să-i fac, aşa că ne-am dus jos şi am mâncat omletă de-aia de ai zis tu că-ţi place. Mie mi s-a părut cam iute (30 Rs bucata). Mama a dat buzna în micul oficiu profesoral SK Trikha, vociferând, uncle Trikha, uncle Trikha, ăla se ridicase în picioare, dacă nu şi mâinile, păşisem şi eu, mai puţin terifiat. Mă uitam la el, mustăcios şi mai alb la părul rărit decât îl ştiam acum 25 de ani. Ne-a oferit loc şi, calm, ne-a intimat că ştie despre ce e vorba, dar că el este fratele mai tânăr al lui Sudesh. Cândva, ai dat tu, tată, buzna, tot în biroul lui, căutându-i fratele, aşa, ne-a spus, a dedus cine suntem. A continuat, mai trist, uncle se pensionase, mereu separat de auntie, fata lor murise de ceva la rinichi. Când ne-am întors am luat lunch-ul, după care eu mai sufăr şi acum, mă ustură toate alea. Am luat rice, dal, mâncare cu brânză şi sos iute şi lady fingers foarte iuţi, în tăieruţe, iaurtul i l-am dat lui tata şi rău am făcut, dar asta este. Gupta a venit şi ne-a luat cu maşina la el, o sută de metri, pe Cavalary Line, cam cât pân’ la Straja. Am pătruns într-o curte cu palmieri şi gazon cum îţi place ţie. N-am intrat în bungallow, am rămas pe iarbă, am servit ceai cu prăjituri aduse de diverşi din Aligarh, Bangalore, unde s-a măritat fata lor, Simla şi Delhi, toate foarte bune. Le-am arătat pozele tale. Fiul lor, Ashesh, are leafa de 20 ori mai mare ca a lui tată-său. Ea nu vrea să stea nici cu fata, nici cu băiatul, doar cu d-zeu şi cu bărbatu-său, că suntem conştiinţă pură. Să-ţi mai povestim o piesă servită. Ne-am dus să schimbăm 20 dolari la banca universităţii, coadă şi pe din afară şi pe dinăuntru. Întrebînd din om în om, am ajuns la etaj la un birou unde se schimbau bani. Acolo era un tânăr clerc foarte deştept şi plin de el, care a dat nişte registre jos de pe scaun  şi ne-a poftit să luăm loc. I-am pus pe masă dolarii şi pass-ul, el i-a băgat în buzunarul de la piept, să nu-i ia fan-ul şi s-a apucat să scrie în vreo două-trei registre cu mâna, apoi ceva la calculator, apoi a completat iar cu mâna alt bon şi l-a dat vecinului de la alt birou. Acesta a luat şi el banii şi i-a băgat în buzunarul de la bluză şi ne-a dat o fisă (token). Un chokidar a venit cu bonul şi cu noi la parter şi de la un ghişeu ne-au dat 950 Rs. Am avut noroc că n-a trebuit să stăm la vreo coadă, deşi până cei doi au completat cu mâna mulţime de chestii, chiar şi la computerele de pe mese, tot a trecut mai bine de o jumătate de oră. Cred că erau vreo 9 ventilatoare în biroul ăla şi în jur de o sută de oameni care la coadă care la birouri. Maică-ta a sărit pagini din ciornă, povesteam puja de la Gupţi, cu detaşarea de corp şi iubirea de suflet-dumnezeu.

Pe Esha o sunăm după acest e-mail, n-am găsit încă telefonul Lilei. Am bâjbâit după pâine şi n-am găsit. M-am uitat după ce-ai zis să-ţi cumpăr şi n-am văzut. Cu totul alte chestii, respectiv sandale cu tălpi înalte, un fel de papuci turceşti, McDonald’s etc. Bine, că am fost atât de obosită că n-am avut putere să mă uit, numai din fuga ochiului. Şi o înghesuială de nu se poate, n-ai să creză. Kirori Mall College şi celelalte păreau închise.. Am luat încă un threeviler, ne-am dat jos la pamierii tăi de unde am luat pâine şi brânză feliate de la un chioşc (10 + 48 Rs) şi ne-am dus acasă (aguesthouse). Trebuie să-ţi spunem şi de flori – flocişoarele roşii (ciclamen) în primul rând, ca nişte pensulici înfoiate, despre magnolii, buganvillea, palmieri, veveriţe, cipkalii, maimuţe obraznice. Află că a început metroul în 2001 şi se va termina în 2021, va trece pe sub Mallroad, dar acum a deviat toată circulaţia pe Chatra Marg şi alte străzi, parcul maimuţelor, de este o adevărată aventură să traversezi. Am fost la puja celei de-a patra zi a lunii pline, când nevestele postesc şi se roagă pentru soţii lor. D-na Gupta tot aştepta să apară luna ca să ne pună la masă. Pe noi ne serviseră cu câte ceva. Ea ne-a introdus în doctrina guru-ei ei, Kishori mata ji, a cărei fotografie, deşi a unei bătrâne, iradia frumuseţe şi sfinţenie şi parcă se uita la tine din orice poziţie ai fi privit-o în ochii ei albaştri! Ea susţinea că e un avatar al lui Sita-Ram, Radha-Krishna, că încă de la 7 ani a intrat în samadhi, acum având 74, cu ashram în Faizabad şi Ujjain. Când Ashesh a avut un accident grav de motocicletă la 18 ani, dzeu a adus cel mai bun dr din Asia care l-a făcut ca nou după ce oasele îi fuseseră zdrobite miş-fărâmiş. La ora asta, detaşarea propovăduită de Gita o animă cel mai mult.. Mi-a spus sfânta că mă învaţă şi pe mine să gătesc, chiar şi gulab jamale. Deşi am mâncat noi, cu gândul la tine, poate ai mâncat şi tu. Murim de dorul tău şi înviem, ca-n Gita.

Doi studenţi din Beckett insistă să pornească a doua asociaţie culturală indo-românească (a studenţilor). După masă, şefa mea, Vibha, ne-a adus un cec de 10000 Rs care va fi reţinut din salariul pe primele două luni. Apoi a venit Vinod, cum îl ştii, dar cărunt şi cam surd, cu nenumărate pisici şi teorii. Frate-său, venit din Germania, îl bate ca pe sacul de box şi el „tolerează”. Are câteva teorii geniale, despre decodarea alfabetului lui Ravana de pe nişte plăcuţe de litere-cai, după care datarea Ramayanei s-ar face mai devreme cu vreo mie de ani. Când s-a abătut şi Ashok, Vinod s-a luat de-o parte cu mama în teorii. În Orissa, ca să nu mai scuipe domnii pan (betel) pe pereţi, şefii au zugrăvit primăria cu sfinţi şi nu mai scuipă nimeni, se roagă. Nici hoţii nu mai fură, că l-au pictat pe Jaganat şi au scris ceva gen „te văd, te văd”. Tot pe acolo, sau parcă în sud, profesorii s-au organizat în coruri şi merg pe la case să cânte veniţi la şcoală, veniţi la şcoală, le dau haine şi potol (corn cu lapte) dacă vin.

Am deschis joint cont, „either one or survivors” – cu cele 10000 Rs aduse de Vibha. Mă-ta a văzut în registru vreo trei amprente în loc de semnături. Am făcut pozici cu flocişoare, palmierii tăi, maimuţici, strecurători modernizate, bouganvillea, căutând în acest timp un general store din creierii Platei, pe care, normal, nu l-am găsit. Noroc c-am luat iar brânză cu pâine şi nişte scumpeţi de biscuţi de am dat peste o sută… Ceasul nostru cântă numai două posturi indiene, unul mai dă şi vestică, încolo, am început să învăţăm filmi gane. Cum a intrat Vinod, mi-a spus: în România a ieşit o lege că nu e voie să vorbeşti englezeşte în public. Sperăm că ai bătut la bridge. Nu uita nici de întreţinere, telefon etc.

Mama a gătit ghiveci cu tot ce-a avut, cartofi, ceapă, dovlecei, guawa, conopidă, vinete, roşii. Orez n-am făcut că era cu gărgăriţe şi am dat aproape o sută pe el. N-am nici instrumente de bucătărie. Oala de presiune nu merge. Masale n-am avut, decât sare. Janeii se întrec cu menele, care-i şi imită. Azi, când găteam, o maimuţă se plimba pe balcon după ce răvăşise coşul de gunoi şi portarul o fugărise cu bâta. Eu am uitat ce cald e să găteşti la două focuri într-o bucătărie jumate cât a noastră şi mă certam tot timpul cu ăştia că n-am de nici unele cu ce să gătesc, nici o sculă. Mai bine luam tuciul cu mine. Ne-am luat ceapali şi nu putem umbla cu ei. N-am văzut sandale de care vrei, poate numai din plastic, nimic din ce vrei tu. Ne-om duce când plecăm la vreun emporium. Parcă nu mai e Kamla aia, numai plastic şi kitchuri şi nu găseşti dacă vrei ceva anume (un cuţit de zarzavat, un ac, o aţă). Am venit acasă rupţi şi sastisiţi. Tată-tu s-a culcat de foame şi cam vreo trei ore am fost eu gata cu mâncarea. Să fii atentă cu frigul, să te păzeşti, că n-avem cum să te ajutăm.

Azi-noapte n-am dormit de dorul tău. Acum două nopţi, tată-tău se uita la lună cu gândul la tine.

Ne-am bucura să vii, dar doar dacă nu-ţi iese Parisul. Aici nu mai este nimeni din prietenii tăi, doar babalâci şi nici ăia că s-au mutat, iar ca să pleci de nebună de una singură printre toţi bandiţii, violatorii, şmecherii şi hoţii, nici nu mă gândesc să fiu de acord. Toţi sunt pe ciupite şi pe apucate. Ştii tu că dacă eşti străin eşti bun de jumulit. În ce priveşte apa, au nişte filtre instalate jos, de la care luăm, că nu putem fierbe încă, n-am în ce.

Furăm în Kings Way Camp. Mai cool ca-n Kamla. Cam cum era pe vremuri. S-au făcut ceva case noi ca pe Niţu Vasile, Beauty Parlour, Fitness, sute de shopuri numerotate, uite aşa ne aşteptau chininele, masalele, ustensilele, acele şi aţele. Mama desena tot ce vrea şi sfat primea cu happy diwali la ea. La Charminar (şi mai mici, cam cât jumătăţile lui tataia) am inventat eu (m) un spitz dintr-un pix, că sunt fără filtru. Popeştii să termine cu zugrăvitul până-n primăvară să nu zică iar că n-au timp de canastă. Ne chemară pe 29 de ziua naţională a Rom. la Imperial Hotel, n-avem bani de dus.

Păcat că nu mai mergi la Paris. Ne-ar părea bine să vii la noi. Pe e-mail a venit o felicitare de la Mittal din Singapore, poate o citeşti tu şi ne faci caz. Nu ne-ai scris după telefon, probabil ţi s-a părut totul clar, mai aşteptăm completări din atmosferă. Îmbracă-te cu pantalonii şi du-te la d-na G. Şi arată-i unde nu-ţi vin bine că ţi-i face.

N-am dormit toată noaptea din cauza bubuiturilor, ştii tu cum e. Ne-am tot uitat la artificii până când nu s-a mai putut zări din cauza fumului. Din păcate, n-a fost ca în compound, ne-am uitat numai de la distanţă. Nu se mai zărea nimic, nici la cinci metri şi nu mai puteai respira. Noroc c-am ţinut uşile închise că mă sufocam nu alta.

Le scrisei, diwali fericit. Pe rând, pe rând iscăliţi se făcură 14 – tot îi citisem mumei azi-noapte un sonet despre iubita lui Christos, s-o mai feresc de urletul crackerelor huind şi prin ziduri. Nici o fată, ei mai aşteaptă – şi eu, că pentru una rămân în clasă câţiva şi-i duc până la examen în martie. Le-am spus că dacă manualele ce le am sunt pentru studenţi străini, ei nu sunt străini, eu sunt străin, dar şi de pe aici, aşa că avem o limbă frumoasă de învăţat, ca hobby, spirit, business, tot. Astmaticii fuseseră trimişi fuori gioco, de camera de gazare-Delhi.

Ne-am amintit ce mult îţi plăcuseră luminile în copilăria ta la indieni. Vremurile din D4 sunt duse. Parcă numai noi am rămas de atunci. Azi 6.11 fu procesul la Apel, acolo. Mai veniră în clasă trei – şi o fată, Aruna, gata, o să iasă planul. Mama s-a apucat de jurnaldedelhi, cu alfabet neromânesc, fierbe, ai uitat să-l pui. Azi ne-au reparat dulapul cu igrasie, ne-au schimbat robinetul, au pus zăvoare la uşă, ne-au adus pături, să nu-ţi vină să crezi. Primii doi nou-veniţi erau mari farmacişti şi ne-au zis să luăm trei zile la rând chinine şi gata, ca un „curs intensiv de română”. Obişnuiesc să merg la clasă printre palmierii tăi înalţi. Tata face piaţa, că e cam departe, eu stau în casă şi f. muşte. A sunat Satyavrat. Altul căuta de la bijili. Viaţă de aventură. Abia aşteptăm seara să venim la e-mail.

Prof. Shastri ne-a adus opt mere într-un coş. Nu uita de abstracts, de trimis imediat la Florenţa, fie prin poştă, fie prin e-mail. E urgent. Nu trebuie întârziat. Prinsă de atâtea daraveri, ai putea omite acest lucru foarte important pentru cariera noastră ştiinţifică en famille. Janeii nu ne lasă în pace, se strâng şi se cheamă cât să nu dormi. Grădina te aşteaptă cu veveriţe, palmieri şi bouganvillea. Locurile nu s-au schimbat, doar oamenii s-au dus care încotro şi au venit alţii la rând. Când vii tu, scapi de ger şi dai de multe amintiri. Credem că va fi o experienţă bună, de întâlnire cu tine însăţi şi cu noi, pe locurile unde am fost şi fericiţi.

Continue reading „George ANCA: Și Ibsenienii (2)” →

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Foșnetul durerii (poeme)

RĂDĂCINI

 

e ceață în jur și marea absentă
mă pierd în adâncuri și ochii mă dor
foșnesc păduri virgine în noapte
ard zările senine în vale, a chemare
în suflet se prelinge infinitul
mă ridic din tăceri
adun în palme vorbe mute
să îmbrac tăcerea în cuvinte
mai cântă un murmur a jale,în cale
Te caut în turnul luminii
nu, nu în temple, nu în altare
Te caut în mine, în lacrima pură
pășesc pe lespezi de brumă
și timpul se pierde sub antice bolți
Te caut în răsuflarea norilor ce răvășesc pământul
la final, mă scufund în fântâni de lumină să prind rădăcini
să cioplesc lutul arzând
să strâng în priviri Necuprinsul

 

FOȘNETUL DURERII

 

tăcerile mă cheamă
drum înțesat de fum
țărmul așteaptă un val
valul absent la liman
pasul sapă în timpul rămas
am fost și m-am dus
păsări desenează în zboruri arcade
umbra recade acum
cobor a semn de întrebare
călător peste ani
strigătul încă mă doare
timp bezmetic azvârlit într-o scoică
crângul se ascunde în glie
păsări de coarne pe cer ară
frunze foșnesc în amurg
vânătoare pe câmp și șoaptele plâng
doi ochi răsar într-o umbră
glonțul zboară tăcut
un joc inutil într-o doară
șoptește pădurea și țipă ultimul cerb
vremea a încremenit
ochii zac în riduri de timp
a murit
timpul se îneacă în fum
pe pământ a rămas o dâră de sânge, atât
răsună vuietul tăcerii
timpul a încetat să mai bată
Continue reading „Viorel Birtu PÎRĂIANU: Foșnetul durerii (poeme)” →

Anna-Nora ROTARU: Versuri

ÎN SUFLET VERDE, SPERANŢELE NU MOR

 

Sub raza cald-a soarelui, a răsărit un firicel,
De-un verde crud şi-adâncă-n humă rădăcină…
Sorbindu-şi seva cu nesaţ, devenise copăcel,
Ca braţele spre cer, întindea ramuri din tulpină !

 

Creştea cam singuratec, la margine de drum,
În a luminii cale, lăsând timid un pic de umbră,
Pe ce-odat’ fusese ars, până la pulbere şi scrum,
De-un foc mocnit, într-o noapte grea şi sumbră !

 

Deja-ncepuse să-l aplece vântul şi furtuna,
Frunzele să-i smulgă şi să-l îndoaie de grumaz…
Promoroaca-i îngreuna de mic ramurile, într-una,
Oricât voia să pară, brad puternic şi viteaz…

 

Cu cât se înălţa mai sus, ca să privească-n zare,
Mai aprig îl loveau crivăţul şi… trăsnetele cu ploi…
Căuta şi alţi copaci, neajutoraţi, în depărtare,
Se-ntrista, de-ngenuncheaţi păreau pe drum şi goi…

 

Ce mult voia, cu ramurile, pe vreunul să ajungă,
Să-i simtă seva cum pulsează, să-i ţină de urât…
Avea însă de crescut, calea părea-ncă lungă,
Până la cel de mai aproape şi era posomorât…

 

Trecuseră însă primăveri şi veri şi… toamne..
Scoarţa-i începuse, cu anii, să i se scorojească…
Ce mult dorise-n nopţi târzii o mângâiere, DOAMNE,
Împletindu-şi crengile c-un altul, împreună să trăiască !

 

Acum, în pragul iernii, l-au părăsit frunzele… au căzut,
Dar, ceva a-nvăţat, că sufletul când este încă verde,
Păsările îi vor veni pe crengi să-i cânte, aşa, ca la-nceput,
Că, speranţa-i vie, trăieşte si-i ultima ce se va pierde !

 

ADEVĂRURI ȘI DREPTATE…

 

Ce minunat cuvânt ni se prelinge-adesea de pe buze,
Când vrem a spune cu emfază despre Democrație…
Frumos, dar nu-n logosul pompos al minților obtuze,
Împrăștiat în vânturi, bombastic, ca bubuitul de obuze,
Dorind să ne-mpresioneze noua castă de ”aristocrație”,
A timpurilor noi, spoită mediocrație…

 

Multe barbologii se zic, despre drepturile omului și legi,
Spuse, de parc-ar fi-nțelese de șleahta asta de borfași,
Ce se cred, c-or fi c-un cap mai sus de alții, buni strategi,
Dar nefiind mai mult, decât inculți, perverși și sacrilegi,
Ce, cu-ale lor fapte, ne fac să fim și noi cu ei părtași,
Distrugând ce-au câștigat ai noștri-naintași…

 

Prostite mase, parcă nu vedem cum Adevărul plânge,
Pe-o stâncă singuratic, printre mormane de minciuni…
Privim Dreptatea schingiuită-n băltoaca ei de sânge,
Căzută de pe piedestalu-i, cu brațe frânte și nătânge,
Hoția și Necinstea arzând totu-n cale, până la tăciuni,
Lăsând în urmă maldăre de uscăciuni…

 

O altă Dreptate văd ei, surdo-mută, oarbă și-nvalidă,
Una croită dup-a lor măsură, pentru farisei și ticăloși…
Și-n timp ce se-mbogățesc, ajunși la vârf de piramidă,
Noi tot mai mult prostiți, ne ducem traiul de omidă,
Târâindu-ne de azi pe mâine, conduși de mincinoși,
Uitând de-averea lăsată de strămoși…

 

Nu mai știu ce așteptăm, nici nu mai dăm din mâini,
Ca înecații ne lăsăm să cădem cu fața în băltoacă…
Ne mulțumim cu oase supte și fărâmituri din pâini,
Ca șocații lingem mâna, l-aidoma dresorilor de câini
Și, mârâind unii la alții, împinși și mai vârtos în cloacă,
Ne-mbulzim să fim primii la troacă…

 

Pământul sub noi geme, se-ntreabă unde-s luptătorii,
Urmașii celor ce luptară, pentru Libertate și Egalitate…
Se-nvârt în racla lor, cei ce-au apărat odinioară teritorii,
Lăsând pe file de istorie, cu fieru-ncins, înscrise glorii,
Cuvinte muiate-n sânge scurs, Suveranitate, Demnitate,
Azi, parcă uitate, Adevăruri și Dreptate…

Continue reading „Anna-Nora ROTARU: Versuri” →

Irina Lucia MIHALCA: Lumina din poeme

Departe, tot mai departe

 

Ştiu

sau cred că ştiu,

tu

însă

o ştii.

 

Departe,

tot mai departe
pe câmpul nemărginit,
tu singur,

prea singur.

 

Toate te-aşteaptă,

toate înfloresc doar pentru tine,

cât timp exişti,

cât timp eşti tu,

cel ce respiri viaţa.

 

Departe,
tot mai departe,
priveşti

macii răsăriţi
în rădăcina inimii.

 

În faţa oglinzii o altă oglindă,

în ea o alta

şi

tot aşa,

din singurătate

în singurătate,

spre eternitate…

 

Dincolo de noi

e şoapta din adâncuri

auzită în trecere.

 

La o margine a vieţii,

treci prin încercarea

de a nu pleca

prin umbră

– celălalt chip al luminii -,

asculţi ploaia

şi descântecul ei.

 

Grea sarcină e temperarea

în nemărginitele întinderi

ale gândului!

 

Din fâlfâirea aripilor

 

La prima sclipire a zorilor, un cântec alunecă pe apă.

Prin ploaie şi lumină, privirii se devoalează

semne ascunse,

avertismente, simboluri,

în agitaţia celor mai fragile frunze,

în şoapta copacilor,

în inima pietrelor,

în forma şi culorile norilor.

 

Continue reading „Irina Lucia MIHALCA: Lumina din poeme” →

Simina PĂUN-MOISE: Sunt bolnavă

Sunt bolnavă

 

Credeţi-mă ca sunt bolnavă
De strigătul acestor patru zări,
De urletul orfanilor ce-au mamă şi au tată,
Dar sunt plecaţi şi sunt huliţi prin alte țări.
Mă doare plânsul bătrânilor în palme,
Li s-au întors bărbiile la porţi
Şi tot aşteapt-o nemurire,
Când or veni acas-ai lor nepoţi.
Mă doare nepăsare noastră,
În vene injectată până la sublim,
Mă doare tot ce moare-n țara noastră,
Că ea e mai bolnavă! Cum s-o scăpăm de-al nostru chin?!
Noi n-o vedem că plânge, că ne roagă?!
Noi n-o vedem că pică zi de zi?!
Ne omorâm unii pe alţii, urcând pe scara anarhiei
Şi confundăm călăii, cu-ai noştri dragi copii.
Ce tratament să îi prescriem?
Cu ce să încercăm s-o perfuzăm?
Ne-or blestema copiii ce-or să vină,
Că ţara n-am ştiut să le-o salvăm.
Ne scoatem iile la soare, cum am văzut pe la bunici,
Ne prindem flori la pălării,
Purtăm pe umeri, cu ape reci ulcioare,
Dar ce păcat, că am uitat că în picioare,
Cândva, noi am avut opinci!
De-am ştii mai des, în orice dimineaţă,
Că ăl’ Crişan nojiţe-a folosit,
Că ăl’ Viteaz fără de cap s-a dus la groapă,
De ne-am mai aminti câte puţin,
Că tot ce-a fost nici nu mai trebuie sa vina,
De-acel trecut decât să ne-amintim,
Poate c-acest pământ,
Pentru copiii nostri şi pentru a rămâne-n nemurire,
Rugându-ne la Dumnezeu,
Se vindecă cu tot cu țară,
Şi când o fi să scape,
Poate atunci, devine sfânt!

––––––––-

Simina PĂUN-MOISE

13 iulie, 2018

 

Daniela PÂRVU DORIN: Un buchet de poeme

Poem pentru tine

 

În fiecare din noi e un înger ce moare

tocmai când sufletul își revine din fire,

suntem întrebați ai cui suntem fiecare…

când tu, senin cobori dintr-o poveste,

dacă spui că ți-e bine cu mine și mie îmi este…

Am crezut că nimic nu mai poate da viață vieții mele

dar azi sunt fără scăpare vorbindu-ți te-nfrunt!

mie să nu-mi zici despărțire, plecare, uitare azi-

când mi-e drumul spre tine deloc anevoios și abrupt!

Înger, al meu, ce-ai trăit după ureche ca și mine-n poziție de drepți-

unde ți-ai pus pentru mine aripa?

singurătatea nu-mi mai este icoana spânzurată de noi pe pereți-

nu anii îi vreau stăpâni peste noi

ci mai degrabă clipa!

Înger, al meu, azi nu știu ce-mi ești, ce-ți voi fi!

nici ție ce-ți mai poate fi scris,

ce știu e că vreau să iubesc în fiecare minut câte-o zi

până când…

bătrânul cer ne va cădea în genunchi…

                                                   29.12.2012, Iași

 

Ultimul gând al zilei

 

sufletul meu incape numai bine în poezie,

cu fiecare vers…

pictez poeme într-o lume deschisă

cu tot ce trăim spunem o poveste vieţii

şi nu invers,

aştept în fiecare zi să fiu surprinsă…

vreau să-mpart bucuria cu tine,

cu lumea deloc,

sufletul meu e o poveste sacră

aproape un mit,

Continue reading „Daniela PÂRVU DORIN: Un buchet de poeme” →

Monica ILAȘ: Poeme

Eroarea plânsului altora

 

Cuvintele zidite, din foşnetele calde

ale cuptoarelor de ger,

ascund, sub cosmosul tulburat

de peisajul cu patimi albastre

absenţele însângerate de dor

ale păsărilor – petale închipuite

ale umbrelor căzute peste lume.

 

Nu putem răspunde gândurilor bolnave

dacă valurile viselor ne vor purta

în eroarea plânsului altora

şi fără culoare ne vom încorona

-sub greutatea străbună a cerului,

cu cele mai alese sfere zodiacale.

 

Ne vom opri

să numărăm ecourile sufletelor

de gheaţă ale frunţilor cugetătoare !

 

Cuvintele ne vor desluşi contururile

– mistere ale clipei viitoare

şi mai senini decât niciodată

vom încerca să adunăm haotic

fiecare umbră părăsită

de zborul păsărilor prădătoare…

în unda tristă a toamnei imaginare !

 

sublimul din zar        

 

Ascultam gândul marelui zar

cum îmi sculptează nuanţele purtate

înspre naşterea sudului.

 

Continue reading „Monica ILAȘ: Poeme” →

Lara GRAFT: n-ai să știi

n-ai să știi

 

tu, nu-mi vei ști vreodată simțământul
și nici de ce culori pictez în mintea ta
n-ai să-mi cunoști atingeri ce-s flămânde
și nici de câte ori te strig când nu-s a ta.

 

tu, n-ai să-mi știi vreodată gustul ce mă arde
neobosite șoapte-n buzele tăcând,
n-ai să mă afli de strângi la pieptu-ți nuferi
și nu-mi vei recunoaște glasul meu râzând.

 

n-ai să mă poți culege din petale
plăpânde și ucise când se duc
sfărâmate de parfumul minții mele
n-ai să-mi cunoști veșmântul în care mă usuc.

 

tu, nu mă știi și rătăcești prin mine
îmi bați atât de blând și mă tresalți
aș vrea să-ți spun, oprindu-te-n secunda
când dusă-i vara cu pașii ce mă cauți.

 

n-ai să mă știi de-n zbor te port cu mine
și nici de-ți cânt sau ochii de-ți sărut
rămâi sculptat în vremea neîmplinirii
și n-ai să știi nici chipul, cin’ ți l-a făcut.

––––––––––––

Lara GRAFT

12 iulie, 2018