Viorel Birtu PÎRĂIANU: Foșnetul durerii (poeme)

RĂDĂCINI

 

e ceață în jur și marea absentă
mă pierd în adâncuri și ochii mă dor
foșnesc păduri virgine în noapte
ard zările senine în vale, a chemare
în suflet se prelinge infinitul
mă ridic din tăceri
adun în palme vorbe mute
să îmbrac tăcerea în cuvinte
mai cântă un murmur a jale,în cale
Te caut în turnul luminii
nu, nu în temple, nu în altare
Te caut în mine, în lacrima pură
pășesc pe lespezi de brumă
și timpul se pierde sub antice bolți
Te caut în răsuflarea norilor ce răvășesc pământul
la final, mă scufund în fântâni de lumină să prind rădăcini
să cioplesc lutul arzând
să strâng în priviri Necuprinsul

 

FOȘNETUL DURERII

 

tăcerile mă cheamă
drum înțesat de fum
țărmul așteaptă un val
valul absent la liman
pasul sapă în timpul rămas
am fost și m-am dus
păsări desenează în zboruri arcade
umbra recade acum
cobor a semn de întrebare
călător peste ani
strigătul încă mă doare
timp bezmetic azvârlit într-o scoică
crângul se ascunde în glie
păsări de coarne pe cer ară
frunze foșnesc în amurg
vânătoare pe câmp și șoaptele plâng
doi ochi răsar într-o umbră
glonțul zboară tăcut
un joc inutil într-o doară
șoptește pădurea și țipă ultimul cerb
vremea a încremenit
ochii zac în riduri de timp
a murit
timpul se îneacă în fum
pe pământ a rămas o dâră de sânge, atât
răsună vuietul tăcerii
timpul a încetat să mai bată

 

TREPTE

 

treceam dintr-o stare în altă stare
în golul negrelor căderi
eram un cânt în întunericul cetății
picioarele curgeau printre întrebări
pe țărmul rătăcit în ape
mă ardea rugina unui trup
pășeam prin adieri fierbinți
curgea parfum de roze peste ape
și mai oftam sub clar de lună
în noaptea aceea nemișcată
plângeam și plânsul însingurat
se strecura încet pe pleoape
mai picura un gând spre tainicele zări
în ochii mei un spațiu necuprins
ce urcă, urcă și mă doare
eu căutam un fir de orizont
să dau lumină clipelor ce vin
în palme înflorea cireșul
ciopleam din huma milenară
un pas, un vis, un dor
curgeau și ape și tăceri
mă rătăceam în pânze albe de corăbii
tot căutând să zbor spre cer
se aprindeau cuvinte în clepsidra veche
pășeam către fântânile de lut să-mi împlinesc credința
zidind în suflet trepte către El

Lasă un răspuns