George ANCA: Și Ibsenienii (2) – Revista Logos și Agape – Revistă creștină de cultură, tradiții și atitudine civică

Venim de la familia Gupta. Mâine seară ne-au chemat la puja, că e lună plină. Fata lor s-a măritat în Bangalore şi are o fetiţă, iar Ashesh este boss la bancă, are 2 băieţi.. Cred că Ashesh are un singur băiat. Am vorbit la telefon cu Sisir şi cu Susmita, Laura e în Spania. Una din fetele Beteille-lor est cu job în Bombay. Fata Urmilei a murit de rinichi. L-am găsit pe uncle Trikha la Physics, dar era frate-său. Te sărutăm cu drag şi dor, cum spunea Brâncuşi, că ne gândim la tine şi când mâncăm banane sau mirosim iasomie, că mă-ta e cu ceapati. PS. Gupta dă seminţe. Diwali e în 4 noiembrie. Am trecut la planul B: vom sta un an de zile (universitar, cam şase luni) şi vom veni la trebile noastre.

Când am decolat, mama se uita pe geam să vă vadă dacă ne vedeţi. În nici o oră, aterizam la Istambul. Cum am ieşit din burduf, un nene ne-a luat paşapoartele şi biletele şi dus a fost cam o oră. Noroc că şi avionul următor a întârziat tot cam pe-atât. În sfârşit, am fumat cu îngăduinţa unui poliţist de a da pe jos scrumul într-un colţ, iar apoi ne-am dus la poarta 208 (nu nouă!) Acolo, ca să mai trag şi eu o pallmoală – nu era voie decât la bar, da’ numai dacă consumai ceva, am zis că bine iau şi eu o cafea, dar mi-a cerut doi dolari jumate. Mi-am zis că nu pot să dau 80 mii pe o cafea şi-i arăt pe unul care fuma acolo fără nimic pe masă. A zis, bine, şi m-am dus şi mi-am aprins ţigara. Abia am terminat-o şi, zic eu, ia să iau o apă, ca să avem pe drum – costa un dolar şi aveam. Mi-am mai aprins apoi una şi trag un fum şi-l văd pe tata că pleacă fără mine. Sting ţigara preţioasă, o bag în buzunar, umflu sticla cu apă şi fugi după el. Să ţi-o spun, că şi-n Otopeni, s-a dus la bar, s-a aşezat lângă masa unuia singur, a scos ţigara şi ăla i-a aprins-o, ea a zis mulţumesc, el a zis că o doamnă nu mulţumeşte. Am ajuns în Dubai nici nu ştim când. Mamă-ta turba. I-am cerut voie până la toaletă, la întoarcere a dispărut. Când s-a întors de unde de neunde, a zis, patru am tras, una după alta. Până la urmă am găsit smoking-room-ul, care m-a făcut fericită. Şi iar ne-am dus la poarta 18 şi ne-am urcat din nou în alt avion tot atât de masiv precum cel dinaintea lui. Bineînţeles că nu ne-a aşteptat nimeni. Am luat un taxi. Avem două cipkalii, nu prea mulţi ţânţari, dar de ajuns, şi un zid cu igrasie. M-a sculat tact-o la 7, ca de obicei, da’ n-aveam ouă să-i fac, aşa că ne-am dus jos şi am mâncat omletă de-aia de ai zis tu că-ţi place. Mie mi s-a părut cam iute (30 Rs bucata). Mama a dat buzna în micul oficiu profesoral SK Trikha, vociferând, uncle Trikha, uncle Trikha, ăla se ridicase în picioare, dacă nu şi mâinile, păşisem şi eu, mai puţin terifiat. Mă uitam la el, mustăcios şi mai alb la părul rărit decât îl ştiam acum 25 de ani. Ne-a oferit loc şi, calm, ne-a intimat că ştie despre ce e vorba, dar că el este fratele mai tânăr al lui Sudesh. Cândva, ai dat tu, tată, buzna, tot în biroul lui, căutându-i fratele, aşa, ne-a spus, a dedus cine suntem. A continuat, mai trist, uncle se pensionase, mereu separat de auntie, fata lor murise de ceva la rinichi. Când ne-am întors am luat lunch-ul, după care eu mai sufăr şi acum, mă ustură toate alea. Am luat rice, dal, mâncare cu brânză şi sos iute şi lady fingers foarte iuţi, în tăieruţe, iaurtul i l-am dat lui tata şi rău am făcut, dar asta este. Gupta a venit şi ne-a luat cu maşina la el, o sută de metri, pe Cavalary Line, cam cât pân’ la Straja. Am pătruns într-o curte cu palmieri şi gazon cum îţi place ţie. N-am intrat în bungallow, am rămas pe iarbă, am servit ceai cu prăjituri aduse de diverşi din Aligarh, Bangalore, unde s-a măritat fata lor, Simla şi Delhi, toate foarte bune. Le-am arătat pozele tale. Fiul lor, Ashesh, are leafa de 20 ori mai mare ca a lui tată-său. Ea nu vrea să stea nici cu fata, nici cu băiatul, doar cu d-zeu şi cu bărbatu-său, că suntem conştiinţă pură. Să-ţi mai povestim o piesă servită. Ne-am dus să schimbăm 20 dolari la banca universităţii, coadă şi pe din afară şi pe dinăuntru. Întrebînd din om în om, am ajuns la etaj la un birou unde se schimbau bani. Acolo era un tânăr clerc foarte deştept şi plin de el, care a dat nişte registre jos de pe scaun şi ne-a poftit să luăm loc. I-am pus pe masă dolarii şi pass-ul, el i-a băgat în buzunarul de la piept, să nu-i ia fan-ul şi s-a apucat să scrie în vreo două-trei registre cu mâna, apoi ceva la calculator, apoi a completat iar cu mâna alt bon şi l-a dat vecinului de la alt birou. Acesta a luat şi el banii şi i-a băgat în buzunarul de la bluză şi ne-a dat o fisă (token). Un chokidar a venit cu bonul şi cu noi la parter şi de la un ghişeu ne-au dat 950 Rs. Am avut noroc că n-a trebuit să stăm la vreo coadă, deşi până cei doi au completat cu mâna mulţime de chestii, chiar şi la computerele de pe mese, tot a trecut mai bine de o jumătate de oră. Cred că erau vreo 9 ventilatoare în biroul ăla şi în jur de o sută de oameni care la coadă care la birouri. Maică-ta a sărit pagini din ciornă, povesteam puja de la Gupţi, cu detaşarea de corp şi iubirea de suflet-dumnezeu.

Pe Esha o sunăm după acest e-mail, n-am găsit încă telefonul Lilei. Am bâjbâit după pâine şi n-am găsit. M-am uitat după ce-ai zis să-ţi cumpăr şi n-am văzut. Cu totul alte chestii, respectiv sandale cu tălpi înalte, un fel de papuci turceşti, McDonald’s etc. Bine, că am fost atât de obosită că n-am avut putere să mă uit, numai din fuga ochiului. Şi o înghesuială de nu se poate, n-ai să creză. Kirori Mall College şi celelalte păreau închise.. Am luat încă un threeviler, ne-am dat jos la pamierii tăi de unde am luat pâine şi brânză feliate de la un chioşc (10 + 48 Rs) şi ne-am dus acasă (aguesthouse). Trebuie să-ţi spunem şi de flori – flocişoarele roşii (ciclamen) în primul rând, ca nişte pensulici înfoiate, despre magnolii, buganvillea, palmieri, veveriţe, cipkalii, maimuţe obraznice. Află că a început metroul în 2001 şi se va termina în 2021, va trece pe sub Mallroad, dar acum a deviat toată circulaţia pe Chatra Marg şi alte străzi, parcul maimuţelor, de este o adevărată aventură să traversezi. Am fost la puja celei de-a patra zi a lunii pline, când nevestele postesc şi se roagă pentru soţii lor. D-na Gupta tot aştepta să apară luna ca să ne pună la masă. Pe noi ne serviseră cu câte ceva. Ea ne-a introdus în doctrina guru-ei ei, Kishori mata ji, a cărei fotografie, deşi a unei bătrâne, iradia frumuseţe şi sfinţenie şi parcă se uita la tine din orice poziţie ai fi privit-o în ochii ei albaştri! Ea susţinea că e un avatar al lui Sita-Ram, Radha-Krishna, că încă de la 7 ani a intrat în samadhi, acum având 74, cu ashram în Faizabad şi Ujjain. Când Ashesh a avut un accident grav de motocicletă la 18 ani, dzeu a adus cel mai bun dr din Asia care l-a făcut ca nou după ce oasele îi fuseseră zdrobite miş-fărâmiş. La ora asta, detaşarea propovăduită de Gita o animă cel mai mult.. Mi-a spus sfânta că mă învaţă şi pe mine să gătesc, chiar şi gulab jamale. Deşi am mâncat noi, cu gândul la tine, poate ai mâncat şi tu. Murim de dorul tău şi înviem, ca-n Gita.

Doi studenţi din Beckett insistă să pornească a doua asociaţie culturală indo-românească (a studenţilor). După masă, şefa mea, Vibha, ne-a adus un cec de 10000 Rs care va fi reţinut din salariul pe primele două luni. Apoi a venit Vinod, cum îl ştii, dar cărunt şi cam surd, cu nenumărate pisici şi teorii. Frate-său, venit din Germania, îl bate ca pe sacul de box şi el „tolerează”. Are câteva teorii geniale, despre decodarea alfabetului lui Ravana de pe nişte plăcuţe de litere-cai, după care datarea Ramayanei s-ar face mai devreme cu vreo mie de ani. Când s-a abătut şi Ashok, Vinod s-a luat de-o parte cu mama în teorii. În Orissa, ca să nu mai scuipe domnii pan (betel) pe pereţi, şefii au zugrăvit primăria cu sfinţi şi nu mai scuipă nimeni, se roagă. Nici hoţii nu mai fură, că l-au pictat pe Jaganat şi au scris ceva gen „te văd, te văd”. Tot pe acolo, sau parcă în sud, profesorii s-au organizat în coruri şi merg pe la case să cânte veniţi la şcoală, veniţi la şcoală, le dau haine şi potol (corn cu lapte) dacă vin.

Am deschis joint cont, „either one or survivors” – cu cele 10000 Rs aduse de Vibha. Mă-ta a văzut în registru vreo trei amprente în loc de semnături. Am făcut pozici cu flocişoare, palmierii tăi, maimuţici, strecurători modernizate, bouganvillea, căutând în acest timp un general store din creierii Platei, pe care, normal, nu l-am găsit. Noroc c-am luat iar brânză cu pâine şi nişte scumpeţi de biscuţi de am dat peste o sută… Ceasul nostru cântă numai două posturi indiene, unul mai dă şi vestică, încolo, am început să învăţăm filmi gane. Cum a intrat Vinod, mi-a spus: în România a ieşit o lege că nu e voie să vorbeşti englezeşte în public. Sperăm că ai bătut la bridge. Nu uita nici de întreţinere, telefon etc.

Mama a gătit ghiveci cu tot ce-a avut, cartofi, ceapă, dovlecei, guawa, conopidă, vinete, roşii. Orez n-am făcut că era cu gărgăriţe şi am dat aproape o sută pe el. N-am nici instrumente de bucătărie. Oala de presiune nu merge. Masale n-am avut, decât sare. Janeii se întrec cu menele, care-i şi imită. Azi, când găteam, o maimuţă se plimba pe balcon după ce răvăşise coşul de gunoi şi portarul o fugărise cu bâta. Eu am uitat ce cald e să găteşti la două focuri într-o bucătărie jumate cât a noastră şi mă certam tot timpul cu ăştia că n-am de nici unele cu ce să gătesc, nici o sculă. Mai bine luam tuciul cu mine. Ne-am luat ceapali şi nu putem umbla cu ei. N-am văzut sandale de care vrei, poate numai din plastic, nimic din ce vrei tu. Ne-om duce când plecăm la vreun emporium. Parcă nu mai e Kamla aia, numai plastic şi kitchuri şi nu găseşti dacă vrei ceva anume (un cuţit de zarzavat, un ac, o aţă). Am venit acasă rupţi şi sastisiţi. Tată-tu s-a culcat de foame şi cam vreo trei ore am fost eu gata cu mâncarea. Să fii atentă cu frigul, să te păzeşti, că n-avem cum să te ajutăm.

Azi-noapte n-am dormit de dorul tău. Acum două nopţi, tată-tău se uita la lună cu gândul la tine.

Ne-am bucura să vii, dar doar dacă nu-ţi iese Parisul. Aici nu mai este nimeni din prietenii tăi, doar babalâci şi nici ăia că s-au mutat, iar ca să pleci de nebună de una singură printre toţi bandiţii, violatorii, şmecherii şi hoţii, nici nu mă gândesc să fiu de acord. Toţi sunt pe ciupite şi pe apucate. Ştii tu că dacă eşti străin eşti bun de jumulit. În ce priveşte apa, au nişte filtre instalate jos, de la care luăm, că nu putem fierbe încă, n-am în ce.

Furăm în Kings Way Camp. Mai cool ca-n Kamla. Cam cum era pe vremuri. S-au făcut ceva case noi ca pe Niţu Vasile, Beauty Parlour, Fitness, sute de shopuri numerotate, uite aşa ne aşteptau chininele, masalele, ustensilele, acele şi aţele. Mama desena tot ce vrea şi sfat primea cu happy diwali la ea. La Charminar (şi mai mici, cam cât jumătăţile lui tataia) am inventat eu (m) un spitz dintr-un pix, că sunt fără filtru. Popeştii să termine cu zugrăvitul până-n primăvară să nu zică iar că n-au timp de canastă. Ne chemară pe 29 de ziua naţională a Rom. la Imperial Hotel, n-avem bani de dus.

Păcat că nu mai mergi la Paris. Ne-ar părea bine să vii la noi. Pe e-mail a venit o felicitare de la Mittal din Singapore, poate o citeşti tu şi ne faci caz. Nu ne-ai scris după telefon, probabil ţi s-a părut totul clar, mai aşteptăm completări din atmosferă. Îmbracă-te cu pantalonii şi du-te la d-na G. Şi arată-i unde nu-ţi vin bine că ţi-i face.

N-am dormit toată noaptea din cauza bubuiturilor, ştii tu cum e. Ne-am tot uitat la artificii până când nu s-a mai putut zări din cauza fumului. Din păcate, n-a fost ca în compound, ne-am uitat numai de la distanţă. Nu se mai zărea nimic, nici la cinci metri şi nu mai puteai respira. Noroc c-am ţinut uşile închise că mă sufocam nu alta.

Le scrisei, diwali fericit. Pe rând, pe rând iscăliţi se făcură 14 – tot îi citisem mumei azi-noapte un sonet despre iubita lui Christos, s-o mai feresc de urletul crackerelor huind şi prin ziduri. Nici o fată, ei mai aşteaptă – şi eu, că pentru una rămân în clasă câţiva şi-i duc până la examen în martie. Le-am spus că dacă manualele ce le am sunt pentru studenţi străini, ei nu sunt străini, eu sunt străin, dar şi de pe aici, aşa că avem o limbă frumoasă de învăţat, ca hobby, spirit, business, tot. Astmaticii fuseseră trimişi fuori gioco, de camera de gazare-Delhi.

Ne-am amintit ce mult îţi plăcuseră luminile în copilăria ta la indieni. Vremurile din D4 sunt duse. Parcă numai noi am rămas de atunci. Azi 6.11 fu procesul la Apel, acolo. Mai veniră în clasă trei – şi o fată, Aruna, gata, o să iasă planul. Mama s-a apucat de jurnaldedelhi, cu alfabet neromânesc, fierbe, ai uitat să-l pui. Azi ne-au reparat dulapul cu igrasie, ne-au schimbat robinetul, au pus zăvoare la uşă, ne-au adus pături, să nu-ţi vină să crezi. Primii doi nou-veniţi erau mari farmacişti şi ne-au zis să luăm trei zile la rând chinine şi gata, ca un „curs intensiv de română”. Obişnuiesc să merg la clasă printre palmierii tăi înalţi. Tata face piaţa, că e cam departe, eu stau în casă şi f. muşte. A sunat Satyavrat. Altul căuta de la bijili. Viaţă de aventură. Abia aşteptăm seara să venim la e-mail.

Prof. Shastri ne-a adus opt mere într-un coş. Nu uita de abstracts, de trimis imediat la Florenţa, fie prin poştă, fie prin e-mail. E urgent. Nu trebuie întârziat. Prinsă de atâtea daraveri, ai putea omite acest lucru foarte important pentru cariera noastră ştiinţifică en famille. Janeii nu ne lasă în pace, se strâng şi se cheamă cât să nu dormi. Grădina te aşteaptă cu veveriţe, palmieri şi bouganvillea. Locurile nu s-au schimbat, doar oamenii s-au dus care încotro şi au venit alţii la rând. Când vii tu, scapi de ger şi dai de multe amintiri. Credem că va fi o experienţă bună, de întâlnire cu tine însăţi şi cu noi, pe locurile unde am fost şi fericiţi.

Eşti ca the knight of cups, gata la distracţie. Lucky number is 2, good colour is peacock blue. Te-am visat azi-noapte, întâi ştiam că eşti prin preajmă, pe la 4 a.m. m-am trezit, am scris ceva în camera cealaltă şi am aţipit iar, fără mama cap în cap, eram tot eu pe la un etaj şi, pac, te văd ca pe Gioconda – ai venit mai devreme? Şi tu cu acel zâmbet aprobai, o văd pe muma la parter, a găsit vreo ocazie? o întreb, gândindu-mă la Irina KLM.

Fuserăm la Satyavrat cu Usha lui în Defence Colony, apt. cu poliţist, şofer şi bucătăreasă tineri, multe diplome şi medalii (a din Oradea niet?) în vitrine.Ne-au dat rice cu lobia, dovlecel, brânză mater şi câte un gogoloi şi juma de gulab (nimeni n-ar da reţeta). Am discutat mult despre Kalidasa. Te aşteaptă şi ei.

Laura e în Florida, Dante la Chicago, Goethe lângă noi, că nevasta predă la Miranda House.Pe Sisir îl supără astmul şi nu poate veni mâine la functionul de întâmpinare a noastră. Şi Satyavrat a plecat la Ujjain, o să vină Usha lui. Îi citesc Platei din Kalidasa, nici n-ascultă, nici n-adoarme. Ar fuma şi n-are ce. Din Vede, pe rupte. Sosesc până la Curtea Supremă.

Bravos cu Leonidele. Îi cunosc pe cei de la obs. Cluj, am scris o piesă pe la ei, cu teori. Margaret Chatterjee a fost prima la aprins cele şapte fitile ale opaiţului vedic – şi noi câte una – plus Indranath Chaudhuri şi alte somităţi prieteni. Ne-au tămîiat 10-15 vorbitori, am vorbit şi noi. Parasnis sau altul a zis că poate readuc cursurile de română la gloria din tinereţe. Vinod a zis bine, dar s-a bâlbâit şi a uitat de Nana şi mama, de s-a scuzat la mine, iar pe amândoi şi pe mai mulţi apoi ne-a făcut praf cu o decodare-inorog a unei inscripţii de pe Indus citibilă Ravana în 2000 BC, deci prior to Ramayana pe care bârfitorii o întineresc deja ca fiind abia din 500 BC. Ai fost colegă cu fata arheologului Bathacharya, a amintit maică-sa în speech şi s-a conversat cu muma – a lor se mărită cu un arheolog, aia e şi fata ca tata (al ei). Rugăciunea o cântase o doctorandă din Mauritius. Şapte lumini în sfeşnic rotund, din Vede, din Tora. Mama poza în draci. A vorbit mai întâi fostul visi al univ. Lucknow, apoi I. N. Chaudhuri, în hindi, care a spus că ne-am întors acasă, că suntem şi români şi indieni. Margaret a făcut caz şi haz că mare scofală a fost pa Chattra Marg IAM Eminescu, şi repeta, Miahi Eminescu în Chatra Marg, asta mai e una. Muma o sorbea din ochi şi aparat de mult ce-i plăcea de ea. Vinod a fost exact, că sunt a cincia oară în India, cum ne-am cunoscut, ce-am lucrat etc. Parasnis, de la dept., unde predau, s-a mirat că am lăsat o slujbă înaltă pentru o predare elementară şi a sperat, cum ţi-am spus, că voi aduce cursurile de română la gloria de odinioară (aşa s-a exprimat el). Au mai vorbit şefi şi poeţi, unul a recitat un ghazal despre ce este zindagi (când te uiţi în ochii unei gazele vezi ce e), pornind de la o întâlnire pe vremuri cu mine, nepieptănat şi bărbos. Eu am vorbit la obiect (muma şi mai şi, că nu e, a zis, mare vorbitoare, dar a mers, doar şi primise public un bouke), cum dacă prima oară om fi venit din accident, acum am ajuns aici din opţiune, asta ne e karma/soarta, le-am povestit ce am scris, cum se învrednicesc tinerii noştri în indianistică, le-am spus că nu sunt indologist, că sunt indian, scriitor român. Pacore şi gulabe, ceai, conversaţie.

Teoria mea (t) este că vei fi câştigată şi dacă vii şi dacă nu vii. Dacă vii, retrăieşti atmosfera copilăriei tropicale, fie şi fără compania zburătăcită în lumea largă, cu excepţia trio-tribului nostru întregit şi aici.; poţi redeveni pictoriţa-scriitoare de atunci-acum, ne fericeşti pe noi, pe mama şi cu nişte integrame şi brichete. Dacă nu vii, pui banii în celălalt buzunar şi zici că ai scăpat de cine ştie ce mizerii hepato-malarice şi Paris te cheamă, dacă nu Chicago, Arizona, Londra, Peoria.

La Kurukshetra ţi-ar fi plăcut templul unde a predicat lord Krishna Gita, templul Birla cu Gita scrisă în marmoră, templul lui Shiva pe o insulă în lacul Sarovar unde Brahma a creat lumea, Jagganath, gurdwara, biserică niet, pink-pink. Statui din Mahabharata din marmoră, teracotă, bronz pe artere. Campus mai ceva ca-n Delhi. Muma îşi cumpără fund, pe când eu ascultai învăţăturile lui Kuru preluate şi de Buda.. Şi-a mai luat un făcăleţ de făcut ceapati, o linga, o lingură şi o spatulă şi o cobră pentru incensuri (sunt pentru tine). S-a revanşat Satya. Lunch la g.h. – era şi min. de finanţe. Muzeul Krishna şi „Panorama” (efigii, lumină-sunet-picturi-manechine natur etc., cam ca-n Hankock, la cucurigu, în Boston, dar pe scară mare, de Bolywood. A zis muma că e cazul să ne schimbăm părerea, case noi, albe, curate, Haryana (stat) cu peisaje memorabile, reprezentanţe străine, Ford, Toyota, Daewoo, tot ce vrei, hoteluri de ne-am şi pipişat la concurenţă cu titularul, maşini-răcnet, jeepuri cu geamuri negre răsfrânte pe acoperiş şi alte eleganţe, camioane, vaci, tractoare, căpiţe, eucalipţi, buganvilii, lendri, trandafiri, toţi în floare.

În loc de Imperial, m-am dus la o conferinţă despre Maica Tereza la Gandhi Bhavan, unde mergeam toţi trei dimineţile la yoga, şi am vorbit despre România, când am aşteptat-o amândoi pe Maică în Piaţa Universităţii şi m-ai împins în balcon, dar ea n-a mai venit, a apărut la tv cu Petrică Apaca.

Şi noi o iubim pe auntie, nu suntem geloşi: Dacă îi iubeşti pe indieni, ai cucerit lumea. Oricum, tu ţii la destui, inclusiv la noi. Poţi să enjoyezi mocirla înflorită în lotuşi. Te rog pentru nişte integrame mai noi şi mai groase şi o pereche de pantaloni negri de melană. Şi un pic de spirt, într-o sticluţă mică de plastic, să şterg calculatorul de muşte. N-o fi aici confortul de la Londra, dar tu de copil ai îndrăgit prietenia cu leatul tău de aici.. Îţi vei aminti în clipă multe chestii, măcar şi în fostul nostru compound, lângă un bananier la care un băiat te cobzărea în pauza de fotbal. Am tot bunghit bananierul înflorit de voiai să i-l arăţi lui Sergiu. Amănunte s-au schimbat, dar noi parcă am fi plecat ieri. Aşa şi tu la Taj. Tata mai traduce un poem din sanscrită, „Frumoasa unduire”.

La auntie mergem împreună, când vii tu. Pentru mâine, deci, fii tu însăţi, că eşti forte, n-ai care va să zică challenge, plus că încă nu-ţi plâng copiii, nici părinţii, nici măcar pricăjitul ăla de bărbatu-tău, care-o fi. Muma: vino, mamă, că e frumos aici, e soare, scapi de mocirla de acolo (poate nu îţi spun ăia să te duci de la întâi la slujba nouă), auzi janeii toată ziua, cum ciurligăie alte neamuri de păsări, vezi cum zboară fluturii – ieri s-a aşezat unul chiar pe mâna mea venind de pe flocişoare pe care cred că le mai prinzi. Cer senin, nu te lua după mine că zic că mi-e frig, că nici nu-mi mai e de când ţinem ăla toată noaptea în priză (mai avem unul de rezervă la nevoie). Să vezi păsările cum zboară seara spre cuibul lor două câte două. Să mai facem idilisme. Să vezi ce frumos se vede din balconul de la noi, numai pomi şi tot felul de verzuri cum zice tata. Etc., etc. Pentru auntie caută căsuţa aia făcută de mine, că lumânări se găsesc şi aici – ia totuşi una de la florăria din Brâncoveanu (or fi şi prin casă). Să nu vii prea însărsănată că nu-ţi trebuie mare lucru, ce e pe tine şi vreo două-trei bluze, nici de dormit să nu-ţi aduci că am eu cămăşi de noapte aici – în aşa fel încât să ai valiza goală pentru ce vei lua de aici . Noi te aşteptăm cu bucurie, cu toată dragostea. Doar de revelion poate îţi va lipsi petrecerea şi restul celorlalţi. Îl faci şi tu la întoarcere sau înainte de Crăciun, că noi îl sărim şi pe ăsta fără regrete.

Luxul de la Hyatt te-a lăsat fără Van Gogh. Oare ai fost tu în 2002-2003 în India? Sau oi fi fost la Van Gogh şi n-ai ştiut nici tu? Am sunat la hotel la opt şi ceva, plecasei.

Bine că eşti acasă cu bine.

Trecură două săptămâni de când ai plecat, ţigărarul m-a întrebat azi de tine.

Am dormit amândoi pe pisici negre, muma a visat chiar cum cădea Columbia. Eu am visat labirinte, câini negri (măcar nu pisici) de care ne apărau alţii albi, ca la şah în Middleton.

Tata nu mai are râie, cred c-a fost vreo alergie. O fi de la prea mult iute. Meciul cu Pakistanul, răcnete, dacă pierd e nenorocire, dacă câştigă e dezastru. Cu bani mai puţini te vedem scriind piese şi romane. Tu însăţi îţi poţi inventa job. Scrisul ar fi o alegere ce-ţi mai surîsese în adolescenţă. Fără să treci prin umbră de epoleţi, să trensformi ghinionul în literatură. Din România vin la bursă în India cârduri de fete şi nici un băiat. Nu ştiu dacă merita să venim tocmai aici.

Pentru comunicarea ta Antonioni la Florenţa, tata îţi trimite o idee care i-a venit citindu-l pe D. H. Lawrence. Zice că poţi să adaugi o comparaţie între Blow-up (Londra, grădina, crima) şi capitolul Florenţa din romanul Aaron’s Rod (Florenţa, piaţă, furt).

Ne mai uitarăm la lovidragi, s-au cam trecut, ca aproape toate florile din grădina universităţii.

V

Dansul morţii sau despre diavolul din om.

Căpitanul: „Să fie viaţa ceva serios sau doar o farsă? Dacă e o glumă, poate să fie dintre cele mai penibile, aspectul ei serios e, de fapt, mai plăcut şi mai liniştitor! Şi dacă se găseşte cineva care să ia în sfârşit lucrurile în serios, vine altul şi-şi bate joc!…”

Senzaţie copleşitoare. Nu reuşesc să-mi dau seama ce e bine şi ce e rău, cine minte şi cine spune adevărul, cine este călăul şi cine victima. Dar dacă însăşi problema pusă astfel este falsă? Dacă predestinarea ne transformă în nişte păpuşi ale sorţii, căreia îi place să nască drame? Răzbunarea unora împotriva celorlalţi pare să poarte aura acestei predestinări imposibil de anulat prin revoltă.

Alice: „Iubesc răzbunarea: ea este formă a dreptăţii şi ard de nerăbdare să văd cum va fi pedepsită nedreptatea. În ziua în care aş ierta sau aş iubi pe un duşman, aş fi o ipocrită.”

Tot ea: „Suntem oare blestemaţi? Ăsta ne-a fost destinul? Ne-am aruncat în aer! (…) De ce a mai fost nevoie să umblu cu minciuni? De-aş scăpa de asta, te-aş îngriji, Edgar, te-aş iubi!”

Omul, fiinţă socială, se comportă ca un leu într-o cuşcă: va ajunge să-şi sfâşie semenul de plictiseală, din plăcere sau dintr-o curiozitate diabolică de a face ceva nou, de a se întâmpla ceva, altceva decât până atunci. Poate că Adevărul, Esenţa se găsesc dincolo. Căpitanul povesteşte: „când mi-a fost prima dată rău, am făcut câţiva paşi şi pe tărâmul celălalt. Am uitat ce am văzut acolo, dar impresia a rămas. Şi ea a fost speranţa în mai bine! (…) N-am crezut niciodată că ceea ce am trăit noi, aici, pe pământ, reprezintă cu adevărat viaţa!…Asta-i moartea! Sau poate ceva şi mai rău. Iar noi am avut misiunea să ne torturăm reciproc. (…) Poate că viaţa începe odată cu moartea.”

Bine, dar de ce tb. să aştepţi moartea ptr. a începe să trăieşti? Dacă tot ne-a fost dată această existenţă, ar fi decent s-o facem suportabilă, cel puţin pe cea proprie, dacă nu şi pe a celor din jurul nostru.

O modalitate oferită de Căpitanul Edgar care înţelege arta de a trăi prin eliminare. „Cu alte cuvinte, treci cu buretele peste ce-a fost şi mergi mai departe”. Nu cred însă că există, în mod real, prea mulţi oameni capabili să ajungă la o astfel de performanţă. Majoritatea preferăm lupta sau ne amăgim că o amânare a ei duce la dezamorsarea conflictului şi, mai târziu, chiar la dispariţia lui. Tristă păcăleală. Şi, după ce că ne purtăm ca nişte fiare, mai avem şi naivitatea sau impertinenţa de a pretinde clemenţă celor din jur. Kurt spune că „în lumea asta există şi lupi şi oi şi nu e o cinste pentru un om să fie oaie! Preferă totuşi să fie oaie decât lup.”

Deşi căpitanul Edgar pare să fie diabolic, tb. să recunoaştem că-l întâlnim la tot pasul, că e tipul de om obişnuit care populează pământul…Poate că şi noi îi semănăm puţin.

Curs II: 10 oct.

Henrik Ibsen. Vezi G.B.Shaw „Chintesenţa ibsenismului”.

I Prima capodoperă la 36 ani, Brand. Brand – caracter simbolic. Incendiu=purificare. Sabie=dreptate. Peer Gynt: un fel de „Faust bufon” (după alţii, inclusiv Berlogea, ar fi o piesă filosofică!!!) Constructorul Solness: totul se bazează pe reciprocitate: dacă nu mai există, totul se pierde !?! Când noi cei morţi vom învia.

II Piesele femeilor reprezentative. Femeia mării, Hedda Gabler. Nora – greşeşte doctrinarul Ibsen în defavoarea gânditorului Ibsen (Nora nu îşi ia copiii, argumentând că ea, fiind o neadaptată, i-ar creşte la fel. Dar nici o mamă nu gândeşte aşa).

III Piesele condiţiei socio-umane. Stâlpii societăţii, Un duşman al poporului, J.G. Borkmann.

IV Căutarea adevărului. Raţa sălbatică: nu cauţi adevărul căutând minciunile altora. Rosmersholm.

V 1928 „Bilete de papagal” T.Arghezi.

Brand –erou sau criminal?

Motto: „A trăi înseamnă a lupta contra demonilor inimii şi creierului. A scrie înseamnă a pronunţa tu însuţi ultima judecată asupra ta”. H.Ibsen

Brand: „Că nu poţi, iartă Cel de Sus/Dar că nu vrei, nu iartă-n veci”.

Brand: „De piatră-i al voinţii-mi miez/Acum mă sfarm şi stânci cutez”.

Brand: „De-ai da tot, însă viaţa nu,/Nimic n-ai dat, să ştii şi tu! (…)/Un singur lucru nu poţi da/Acesta-i propriul tău eu. (…)/Când nu poţi fi ce-ar trebui,/Fii numai ceea ce poţi fi,/Fii omul greului pământ!”

Brand: „N-amesteca, mai spun,/Luminile cu ceaţa moartă./Să ştii: şi a trăi e-o artă”.

Ai 20-25 de ani. În mod normal, ai fi citit Brand? În mod normal, ai fi făcut-o, având o dorinţă nestăvilită de a savura 300 de pagini pline de îndemnuri patriotice şi înţesate cu sloganul „totul sau nimic” la tot pasul? Aşa, însă, fiind nevoit, scrâşneşti din dinţi şi te pui pe treabă. Cel puţin, dacă nu înţelegi absolut nimic, ceea ce ar fi regretabil, reuşeşti să-ţi căleşti răbdarea. Dacă însă mai şi înţelegi câte ceva, începi să-ţi pui întrebări. Dacă-ţi pui întrebări, mai devreme sau mai târziu se declanşează conflictul:în cazul de faţă, îl accepţi pe Brand ca principiu, ca forţă ce încearcă să trezească poporul în faţa pericolului iminent al invaziei prusace, ca un strigăt disperat al autorului adresat conaţionalilor amorţiţi, sau, dimpotrivă, îl consideri un exaltat plin de intenţii nobile, care însă rămân un scop în sine şi nu au finalitate, un individ care prin încăpăţânare frizeză absurdul şi care, având de ales între propriul copil şi un principiu, îl alege pe acesta din urmă..

Paradoxal, Ibsen este cel care, prin construcţia piesei, îi face un imens deserviciu propriului erou. Realizarea artistică a piesei este de o mare autenticitate. Acţiunile, caracterele, scenele de viaţă sunt impregnate de patos uman, de realitate. „Situaţiile nu sunt forţate, determinate fiind de logica caracterelor, episoadele nu rămân deloc abstracte, iar eroii sunt departe de a fi simple personificări schematice ale ideilor enunţate, ci întotdeauna apar ca exponenţii vii ai unor impulsuri sau convingeri morale, sincere”.(O.Drimba).

Totul este atât de viu, de palpitant, încât, dacă la moartea mamei refuzul lui Brand de a-i sta la căpătâi poate fi condamnabil, deşi i se găsesc o mulţime de justificări, în cazul propriului copil sacrificarea conştientă şi voluntară pare o faptă abominabilă, pe care cititorul o sanscţionează ca atare. Furia însă trece şi revenim la normalitatea cotidiană în care, prin educaţie şi convieţuirea în colectivitate ne-am impus anumite norme, ne conducem după o anumită scală de valori, dacă suntem foarte sinceri, trebuie să admitem şi existenţa compromisului, fiecare în măsura ce i se pare acceptabilă. Să nu uităm însă că aceste principii morale ale majorităţii sunt acceptate tocmai din această cauză; în sintagma „majoritate” stă forţa şi totodată slăbiciunea lor. Orice altă normă etică, poate superioară, ce nu acceptă nici un compromis, ce nu judecă decât cu o singură măsură, ca în cazul lui Brand, riscă să pară desuetă, exagerat şi, în ultimă instanţă, revoltătoare. În faţa oricărei manifestări de acest gen, ce depăşeşte limitele unei morale cu care suntem obişnuiţi, de obicei zâmbim îngăduitor şi replicăm: „da, însă noi suntem umani!” Avem oare întotdeauna dreptate?

Gheţarul se topeşte adulter. Nici tu n-ai curaj să vorbeşti dacă scriu eu aici (penal?) ah, Blythe. Ipse (Ibsen) dixit. Pitagora autos epha. Sargassum sea of ipse dixits in Indiana Constitution. Ne dăm în judecată, ipse-ibsenieni. În cor, Vivaldi: Dixit Dominus.

Că el nu s-a bătut niciodată. N-a omorât. Dar tu, că ai luat bătaie? Nu ştii cu cine vorbeşti, numără rănile lui Machedon aici, de mici, pe iarbă, din cioburi, din speteze, gheare, bombeuri. Ca ăla, puşcărie de chiabur, bătaie de curvar, la senectute. Martor şi ologul şi trolii de temei. Osteoporoza tibetancei. Vorbeaţi tare. Nu vorbesc cu ea. În ochii mei Tibet. Care şi tu ai fost tristă. Mă cunoşti, mă omori, to know is to die. Atac la Ibsen, jucându-l în Calcutta, ibsenieni şi după gong, ta-din-din-da.

Abhijnana Sakuntala, Solveig. Moartea ibsenianului Gandhi, kathak în fiord. O să răsară iar blues în fiord. În judecată la Thalia. Ai şi jucat Nora din prima. Eroism depăşit. Rebreanu la centenarul Ibsen. Cioran izbindu-se de Ibsen, ucenicul la un farmacist din Grinstad, pe timbru bulgăresc. Rosmersholm la Naţionalul bucureştean în 1895. Tradusese din el şi Maiorescu, Micul Eyolf. Regele Olav al V-lea i-a dat lui Ciulei medalia „Sf.Olav” în 1982, pentru montarea lui Peer Gynt, în America. Iar m-ai refuzat aseară cu pasajele gyntiene, pe e-mail, de la Thor (e Nibbelin, doar, din munte, dacă te vede pe schiuri te strigă Solveig, poate vine jurat).

Retroprogres, nu ibsenieni comunişti. Întâi la vii se aprinde. Aveţi aici icoană.. Frunzare-n cetini de tămâie, Huhu, Malabar, der grosse Sir Peer, alţi ibsenieni fiţi voi, fii Ibsen, tot eu, la ras, în oglinda vineţie a lespezii lui fără ani, voi Rathi şi Kama, nu Parvati şi Shiva (întrebi?), Kartikeya nepot Himalaiei şi muntelui din Covra, copil nici lui Dushyanta, nici lui Călin (Kali), nici Peer, se cercetaează la civil, de la penal, „copilul din flori al lui Dumnezeu pe pământ” (Pretendenţii la coroană”), deus caritatis (Brand), adevărul şi libertatea (Stâlpii societăţii), Nora, Nora (O casă de păpuşi), Soarele, soarele (Strigoii), tată (Un duşman al poporului), dracu (Raţa sălbatică), răposata (Rosmersholm), pe propria răspundere(Femeia mării), asta nu trebuia s-o facă (Hedda Gabler), al meu, al meu (Constructorul Solness) – cam aşa sfârşesc ibsenienii, pe începuturi: -Ce întârzie atâta înăuntru? – Străine, stai. – Peer, tu mă minţi. – A, dumneata băteai la uşă? – Helene, ascunde pomul de Crăciun. – Ce vrei? Stai acolo! Eşti ud leoarcă de ploaie. – Asta e, domnule Billing: cine vine prea târziu la masă, găseşte mâncarea rece. – Iaca, Jensen, ascultă o clipă. – N-ar fi bine să încep a pune masa, domnişoară? – Ei, Ballested, ai reuşit să le faci să lunece? – Nu, zău! Am impresia că încă nu s-au sculat. – Nu, în curând nu voi mai putea rezista – în traducere, de unde original norveg, şi ambasadorul şi-a luat zilele de concediu. Vide The Quintessence of Ibsenism or C. Hoissescu, student ibsenian, la patul celui paralizat (Ibsen, taică-meu)

Je le donne Eminescu en sanscrite en echange de leurs oeuvres. Donosteea nu Noosteea, cu stea să stea voosteea, a cause d’Eminescu. Prolog de sine, căutam subiectul piesei, gene despletite, treaba actului, acatistului, n-o mai poreclesc, de-ar învia actele – o reconstituire aruncată la hazard, sticlă în mare, cocoş în Tihuţa, cu poveste-vânători altcând împuşcată. Completul se interesează deodată, nu de probe, parcă ar fi şi judecătoarea parte, da, bronz de legătură, şi ce vă aduce atât de relaxat în toiul deliberărilor, păi, din întâmplare, căutând adresa centralei, desfiinţată, aveam o cunoştinţă, mi-am reproşat, în numele ei, m-am (pomenit?) dat în judecată pentru o anume răstălmăcire genetică, o omisiune de piesă, ibseniană, exact, de nu pirandelliană, a jucat, a văzut, ne împăcăm şi la revedere.

Coborâse din tren . A găsit-o pe contabilă. I-a muncit în casă până a născut fata. S-a întors singură în nord. Contabila e moartă. Unde vei ajunge, iau şi eu o pâine, da’ ce faci cu banii, da’ tu n-ai mamă, n-ai părinţi, e ziua ta azi, sau mama, pentru cine iei, prietenii tăi, în casă, păi n-o să-ţi facă părinţii tăi tortul, câţi ani ai, mergi la şcoală, cum nu te duci, n-ai bani, nu ştii să scrii, să citeşti, ba da, în loc să stai aici mai bine te duci la şcoală, n-o să găseşti de lucru, o să cerşeşti, o profesoară acolo, ştii să scrii, să numeri, până la cât, 10, 11, pân’ la sută ştii, trebuia să fii în clasa a doua, ce te învaţă femeia aia, ăsta nu e nici un viitor, mă, mamă, să ceri de la lume, de ce nu lucrezi, mamă, mamaia e bolnavă, câţi copii sunteţi, zece, şi fraţii mai mari, ceilalţi, şase ani, făcut 11, toţi mai mici, tu cea mai mare şi fratele mai mare 10 un pic mai mic, şi pe el l-a trimis la cerşit, îmi dai şi mie, înveţi şi tu să scrii, e bine pentru tine, sănătate, şi ţie la fel, cum scriu eu, mă sui cu Dumnezeu.

Sfârlează cerşetoare, vină confortabilă, lasă că poate nu să, se, fata fumează, băiatul o pupă, bine că te-ai lăsat, prea tânără, de-aia fugise din nord, să se piardă în Bucureşti, să-i găsească pe cineva copilului, să fie liberă. Viaţa noastră şi jumătate, hai că vorbim diseară la telefon, păi vă sunăm noi. Ne încrucişăm cu fata însărcinată, resarcină. Copii, ziceţi-mi să mă dau la o parte. Uite că m-ai lăsa. Am scris şi data. Iunie. Ne vom prăvăli fericire inconştientă, unele furtişaguri de copii şi ale copiilor, în revanşă, ne vor da o idee de ce fugise cu sufletul nostru şi taurul-capra-berbecul cât şase gemeni. Nici zece minute, îţi spun. Fiindu-ţi colegă de birou (barou?), da, mama viitoare cu ea, copilul cu tine, şi cu mine, îl poreclisem Peer, Petrus, ca pe arheolog, are 80 de ani, Vasile avea cancer, cum i-ar fi luat locul, fata lui e la Hamburg, locul nostru nu suntem decât noi sub sfârleaza devoratoare de haldă, cum m-aş fi aşezat pe scris iertarea voastră, o să notez vreo omenie din partea tinereţii. Să nici nu cădem în păcat, pe după o viaţă, atâtea, pe alte vremuri, de-un călător. Voiai, din plecare, să te sun. Te salută amicul. Golite scaunele, om porni, în ce sfârlează, haldo. Se povestea făina, ba pietrişul, un nord epic, femeiesc, de curaj. Unele sincope, negru de jaluzele, pe muzică să trecem timp. Mi-l dezic. Melodrama nedoririi iubitoare, de dat-luat în neant şi mai apoi, dacă ne înţelegem abisul, bisul. Căldura depopulării. Nu văzură ziua nici Corina, nici naşu’, pe 66, până Nord. Murături pe poezie. Vaca statică. Nimic la vedere. Coperişe roşii cu o apă. Îi muri unul din băieţi înainte de nuntă. Spiritism Case genetice în două ape. Urzici după Augustin. Tăuraşul mi-ar scoate ce-am pierdut, pe vacă şi viţel vreo 19 milioane şi pe tăuraş vreo 4-5. Gene rupte. Dacă n-ai cazier curat, n-ai voie. Strigă nestrigat ce sânge? Oiţe-noiţe, coaste-oaste. Bei apă, tunelule? N-am ştiut să-i fac baie la oaie. Nu te opreai de repede ce nu mergeai. Ne-am dus înapoi în Spania, ăla că mai merem la ea. Sin of making sense. Deconstruirea ruinii. Mâine şedeam pe 66. Vă văd vechi. Nava Târnava.

Tu eşti Donosteea.

Cine să mai fie complice la greşeala mea?

Fetele ţi-au admirat rochia de mireasă. Ai fi regizat Blanca. Te-am mai scris. Mă aruncau din tren nevinovat, pe negândite.

Aş fi preferat să nu mă nasc, dar să ajungă taică-meu cântăreţ şi să-mi cânte opera aici în emerotecă, pe frânte. Aproape că nu mai mişcă, respiră. Canto, vocea frântă. Vocea pierdută, al câtelea personaj al operei? Soră cu Turandot. Vrabie, ţânţarii sângelui. Nu mai ai sânge în tine. Ars la arşi. Pe spate, de cinci ani, torci rouă oarbă, tenorule,

Knut scrie cum de pe vaporul cel mare sosit de la Marea Neagră se descărca secară.

Ipse. Paralizia tatei. Conversam, ca Hoissescu la patul lui Ibsen. Îmbătrânisem. Renunţam şi eu la vorbirea aparte, personaj tardiv, cal alb din Elida. ’66, la 60. Nu, adevărul şi libertatea sunt stâlpii societăţii. Marinarii nu sunt oameni cu care să te măriţi. Secole sub scârbele alea de danezi, aşa scrie acolo, nu, da’ ăştia au fost răii. A fi fost sub danezi, nu sub turci, ori, cine ştie? Spusa danezului cum că să mergi în Norvegia după idioţi. Studiul nescris Eminescu şi Hamsun nu tu originalul nu un manual de norvegiană.

Tigerstaden.

Funny… I came back to visit my parents and was going through some stuff and found one of your dad’s books and my certificate of membership in the International Academy Mihai Eminescu! You must have sent me some energy and my antennaes were working.

The Hurricane that hit New Orleans has been bad. Really exposed how bad, ignorant and ill-prepared the Bush Administration is in almost everything they encounter.

I’m also still unemployed… living in Madison. It’s been tough but I am tougher. I’m writing again. I’m working on something that might turn into a book… it’s about „urban camping”. How to live comfortably in a city, sleeping in your van.

I hope you are doing well and enjoyng married life! I wonder if I’ll be able to con some woman into marrying me? Broke and living in your van usually don’t inspire women much when it comes to a man… I haven’t had a problem dating lately but they lose interest when they find out I don’t have a job and live in my van. Why are women like that?! One of my female friends told me I should become an intimacy specialist and consultant for married women and women in relationships! Not necessarily be sexually intimate with them but give them an intimacy fix they don’t get with their male partners that I seem to have a natural gift for. Hah! That’d be a fun job. How much should I charge?! (Wed, 14 Sep 2005 09:16:41).

There’s lot of support for Bush right now because of the War but it will vanish within a year. I think people will tire of Bush and tire of this within a year. Things are strange here. Outside of NYC and DC we’ve really had nothing happen as far as terrorism goes (outside of the anthrax in Fla., and nobody is sure that was a product of the terrorists). Most of the damage has been psychological. The threat of terrorism seems to become the most fear. Work is ok. I keep trying to learn things and improve each week. I am hoping to get a still camera by Christmas and start shooting more photography. (Wed, 31 Oct 2001 9.28 am)

I’d love to go to India…have actually wanted to for a long time. Never have had the money. I’ve actually discussed doing a documentary on asian martial art Kalarippayattu with my former teacher. He was the only westerner allowed to teach it and he’s, arguably, the foremost on Kathakali Dance Drama in the world. He is teaching over in England and it looks like the BBC is going to do something on him. If I went to India, probably want to go to Kerala. I don’t mind a rustic lifestyle. I lived in a very rural area of Greece for a few months and it didn’t bother me… actually enjoyed it.

I’m working at the Peoria Journal Star right now in the Sport dept. It’s ok. They won’t let me write yet. I just do a lot of info gathering, answering phones, and tracking things down. I think I’d be of much better use to them if they let me write…

I’m finishing editing a wedding right now.

I’m going to get more organized and more aggressive about getting freelance editing and shooting work. Also going to start shooting a project in about a month. It’s a narrative piece that should end up about 40 minutes long. I’m writing it, be directing and acting in it. Nothing big. It’s a romantic comedy…kind of unorthodox.

Got a „new” used car a couple weeks ago. It is a 1987 with 150,000 miles on it but it runs great. My van is just becoming a money pit. It’s got 218,000 miles on it. Bought this car for &700.

Been dating someone lately. Beautiful woman but very moody. (Wednesday, February 09, 2000 10:52 AM)

Is your father still going back home to Total Solar Eclipse? I still think that is the best story for a doc piece. It’s a journey and good stories come out of journeys. I just e-mailed Fred Espenak of NASA. He is there expert on eclipses. (Thursday, June 03, 1999 10:55AM)

I will explain, at first, what a total eclipse is, then explain significance of this particular one. Then the story of your father’s hometown as it prepares for it, and then your father’s own journey home to experience this event. Things would climax with the experience of the total solar eclipse itself. (Monday, May 24, 1999 7:10 AM)

An incredible event is going on right now at the Theatre of Louisville. The Humana Festival. Hopefully I’ll get a part time job at a TV station in Peoria as a cameraman. I want to go back into acting. (Friday, March 26, 1999 7:20 AM).

I hope things are quieting down in Romania. I just read an article about a theatre director from Romania. He staged some incredible plays there in the ‚90’s I guess. He liked to work with amateur actors. There are some great Romanian directors working in the US right now, Andrei Serban in New York and Andrei Belgrader out in San Diego. I was next to Mr. Serban at a play in Saratoga Springs, NY in 1993. I almost worked with Mr. Belgrader in San Diego. I was first on the waiting list at UCSD but everyone who was invited to join the team decided to come. Belgrader is a genius when it comes to comedy. I really wanted to work with him. Oh, well. (Tuesday, January 26, 1999 8:16 AM).

Harald nu şi-a tăiat părul, iubito, până n-a învins duşmanul şi nu a unit Norvegia. Pe Arald, copilul zburdalnic, i l-ai cerut just lui Arald, şi acum. Vorbeai numai tu, şi atunci, smulgându-l cu îmbrăţişarea. Cum, strigoaică, i-ai fi dat naştere strigoi din iubirea lui, tot cuplu viking-dunărean (Eminescu, Strigoii,1876), halucinaţie văduvei Alving, în fiord (Ibsen, Strigoii, 1881), în perifrastic arhipelag (Kabanelis, Iakovos: Ibsenland, translated by Marjorie Chambers, Athens 2001). Văduvul avar se unise cu strigoaica dacă din aceeaşi dragoste de la început. De ce s-o fi mutând grecul din vatra trgediei în tema sifilisului? Helena mai să-l violeze pe pastor, retro (voi ce să mai jucaţi, mai bine aţi încerca în norvegiană).

I beg you. Feel like a young man. Be a young man! Why do you insist on denying life? Other ministers get married, have a family. Why do you choose to die so young? Can’t you understand that I should belong to you and you to me? Come out of your tomb!

Iakovos l-ar tunde şi pe Arald.

Criticul român, însă, face două fraze-strigoi, la Berliner Theatertreffen, întru „aceşti eroi ibsenieni, imposibil de înţeles de către omul zilelor noastre”, „nişte oameni trăind într-un spaţiu sumbru, rece şi încremenit ca un cavou cum e cel din Rosmersholm al lui Ibsen.”(Victor Scoardeţ, pe internet). Altfel, prima piesă de Ibsen jucată în România, cavou în cavou – în cimitirul din Oslo/Christiania n-am văzut nici unul.

Noi, ibsenienii fără voie – n-o mai fi nevoie de Ibsen nici în Norvegia – ne bucurăm cum vikingului i-a crescut părul corabie înainte de a ne lua fata de nevastă.

Săptămâna viitoare, la Înalta Curte.

Apoi, Premiera.

Diwali e în 4 noiembrie. Am trecut la planul B: vom sta un an de zile (universitar, cam şase luni) şi vom veni la trebile noastre.