Eroarea plânsului altora
Cuvintele zidite, din foşnetele calde
ale cuptoarelor de ger,
ascund, sub cosmosul tulburat
de peisajul cu patimi albastre
absenţele însângerate de dor
ale păsărilor – petale închipuite
ale umbrelor căzute peste lume.
Nu putem răspunde gândurilor bolnave
dacă valurile viselor ne vor purta
în eroarea plânsului altora
şi fără culoare ne vom încorona
-sub greutatea străbună a cerului,
cu cele mai alese sfere zodiacale.
Ne vom opri
să numărăm ecourile sufletelor
de gheaţă ale frunţilor cugetătoare !
Cuvintele ne vor desluşi contururile
– mistere ale clipei viitoare
şi mai senini decât niciodată
vom încerca să adunăm haotic
fiecare umbră părăsită
de zborul păsărilor prădătoare…
în unda tristă a toamnei imaginare !
sublimul din zar
Ascultam gândul marelui zar
cum îmi sculptează nuanţele purtate
înspre naşterea sudului.
Se făcea că locuiam într-o lume
unde nu eram decât un simbol
printre anotimpurile obosite.
Nu cunoşteam întâmplarea verbului…
Mai târziu, beznele ovale
deasupra piramidei de cristal
au căutat miezul întrebării
şi celaltă jumătate a fiinţei.
A fost primul semn despre eroarea
care avea să se nască din misterul
unui simplu punct.
deasupra mea e cerul
Deasupra mea e cerul.
L-am văzut o singura dată
în luna mai .
De atunci el este fantezia mea
şi spaima care îmi bântuie
misterul şi care locuieşte
în carnea şi în sângele meu.
Mi-am rezemat din nou tâmpla
de conturul rămas
deasupra ultimelor sentimente
– frânturi din şoaptele nescrise
ale ultimilor fulgi de zăpadă,
gândurile curate ale frunzelor de platani
şi stoluri de umbre ale acestui
sfârşit de an.
E atât de rară mirarea verii
încât culorile văzduhului de ieri
şi-au pierdut înţelesul printre
fantomele argintii
ale acestui început de ecou !
––––––––––––
Monica ILAȘ
Italia
13 iulie, 2018