Constanța Abalașei-Donosă: Poeme pentru Universul tău

Visam să-ți scriu pe-o frunză

Lui Eminescu

Visam să-ți scriu pe-o frunză Eminul meu iubit
pe la apusul serii când tu vei fi murit
visam să îți mai spun din tainele ascunse
de dorul cel știut pentru tine ce-am avut.

am visat că vin la tine cu crenguțe de alun
taina să-mi răstălmăcești prin ce-i rău și ce e bun
la umbra pădurii de pin mi-aș dori să fiu
să împărtășesc cuvântul din cele ce scriu!

Privesc liniștea din stele

Privesc liniștea din stele caut ochiul albăstrui
albăstrui cum e al meu și florile câmpului
privesc liniștea din timp zilele cu curcubee
ascult cucul uneori îngânat de turturele.

să opresc să nu opresc într-a serii căutare
merg și caut neîncetat credinței mele cărare.

Am întrebat ieri vântul

Am întrebat ieri vântul de ce bate-n codrul tău?
sunt când vesel sunt când trist n-am văzut ochiul său
el e risipit în scris pe sub geana de lumină
cu gândul mângâie norii când e hotărât să vină
vine ca frunza-n cădere cu lumina pe-al său chip
și ca valul precum cerul țărmul mării de nisip.

am întrebat ieri vântul dacă-ai fost astăzi prin codru
mi-a răspuns că ești mereu și tot cânți din depărtări
pentru toți îndrăgostiții din acele patru zări
alinți ochii prin cuvinte din poveștile de dor

și ștergi lacrimile sfinte amantelor care mor!

Poem pentru universul tău

Eminule, poezia-ți este despre mare cer și stele
codri și ape celeste câmpuri largi de albăstrele
din tainele dorințelor prin poeme neuitate
ai fost mirul poeților pentru inimi tulburate.

Eminule, poezia ta sfântă sclipește elegia tuturor
prin Rugă Maicii Domnului și îngeri păzitori
din zâmbetul tău luminat dorul ți-a ars pâlpâind
lângă floarea cea albastră ce Bălăucăi ai dăruit!

Poetul meu neînțeles

Poetul meu neînțeles din mare adevăr
cuvintele-ți scrise au ars pe rug de nemuriri
ai primenit ființe prin tainele iubirii
citindu-te-n emoții în clipa despărțirii
de la tine am primit cuminecătura
din frumusețea eternă cum ți-a fost făptura
ai cuprins tot necuprinsul inima gândului
cuvinte pentru oricare prin citirea Luceafărului.

——————————–

Constanţa Abălaşei-Donosă

(Din vol. ,,Mărite Eminescu”, Editura Mușatinia , 2019)

Grafica, artist plastic: Constanţa Abălaşei – Donosă

Catrene, epigrame, versuri de Eminescu – grafica de Constanța Abălașei-Donosa,

Muzica Gheorghe Iovu

Clipuri realizate de Laurentziu Rosu

George ROCA: Eminescu (poem bilingv)

EMINESCU

(Translated by Daniel Ionita)

One morning

God woke up in a good mood and full of joy!

He locked up the wind and tempest in the pantry,

Chased away the clouds

Switched the power off for the lightning

He stopped the eartquackes

And extinguished the fires fom under volcanoes!

That day

Was not a day to make impostors

False prophets

Mercenaries

Terrorists

Executioners…

That day

God needed peace and quiet

The time came to impart

Trades to the Romanians!

So, he made Brancuși a stone-mason

Năstase – a tennis player

Vlaicu – a flyer

Grigorescu – a painter

Enescu – muician

Hagi – a footbal-player.

He did not forget about Mrs. Alsan

Or about Miss.Comaneci…

He did not forget about anybody!

He worked to the end of the day

To make averybody happy!

Towards the evening,

In the glimering light of the sters

In order to declare his work finished

He created the poet,

He made Eminescu!

EMINESCU

Într-o dimineaţă,

Dumnezeu s-a sculat vesel şi binedispus!

A închis vântul și stihiile în cămară,

a alungat norii,

a scos din priză fulgerele,

a oprit cutremurele şi valurile

şi a stins focul sub cazanele vulcanilor!

În ziua aceea

nu se făceau impostori,

nici falși profeți,

nici mercenari…

nici terorişti,

nici călăi…

În ziua aceea

Dumnezeu avea nevoie

De linişte şi pace!

Venise vremea să împartă

meseriile la români!

Continue reading „George ROCA: Eminescu (poem bilingv)” →

LIGYA DIACONESCU: Eminesciana – colaj de versuri dedicate marelui poet Mihai Eminescu

EMINESCU

Printre luceferi te-am văzut

În noaptea prea frumoasă

Cobori încet, la mine-n gând

Și calea-mi luminează

Pe lângă plopii fără soț,

Adesea trec și eu

Îți simt vecinii pe la porți

Răsai în gândul meu

Și-n dorul tău neîmplinit

De-a sta în glasul mării

Aud poeme-ncet șoptit

În noaptea Învierii

Când sună buciumul pe deal

În vremurile-ți pure

Cântă aleanul de cleștar

În lacul din pădure

Mai urcă turme ascultând

Cum vântul îți mângâie

Urmele pașilor pierduți

În amintirea vie

Rasai ușor, Emin iubit,

Poet fără pereche

În gândul meu, șoptindu-mi lin

Poeme la ureche!

EMINESCIANĂ –

DORINȚA

Eminescu cheamă marea

Printr-un ultim, tainic dor

În dorința-i de-nsoțire

Printre aștri, printre sori

În liniștea serii blandă

Să adoarmă-n veșnicie

Cu un somn lin, de colindă

În pace și armonie

Când marea-n jurul tău dansează

Eternul vals al nemuririi

Cântându-ți tainic albatrosuul

Poete, Rege al iubirii

Continue reading „LIGYA DIACONESCU: Eminesciana – colaj de versuri dedicate marelui poet Mihai Eminescu” →

Mugurel PUȘCAȘ: Gândiţi-vă, români, la Eminescu

GÂNDIŢI-VĂ, ROMÂNI, LA EMINESCU !

Gândiţi-vă, români, la Eminescu
Lin fruntea la icoana lui plecaţi,
Bătrâni şi tineri să-nchinăm omagiu,
Celui mai drag Luceafăr dintre fraţi.

Gândiţi-vă, români, la Eminescu,
El e mereu cu noi, etern va fi,
E diamantul poeziei noastre
Din alte vremi spre alte sihăstrii.

Nu e uşor, ne-ncearcă vremuri grele,
I-aşa departe clipa sa de noi,
Dar poezia-i e aşa aproape…
Citindu-l, cele vechi s-or face noi.

Ninge-i, Părinte, linişte şi pace
Celui ce-a fost pururi neliniştit,
Ce Ţara şi-a iubit cu prisosinţă
Iar prin iubire s-a făcut iubit.

Ninge, Părinte, peste el cu inimi,
Ninge cu codri şi alei de tei,
Sărută luciul lacului albastru,
E Eminescu zeul între zei.

Mi-e dor de el, îl simt păşind prin Reghin
În altă epocă, în alt decor,
Cu mantie de poezii pe umeri,
Cu părul mirosind a merişor.

Mi-e dor de el iar Reghinu-l aşteaptă,
Oraşu-i însetat de absolut,
Să vină Eminescu ! Vom pricepe !
O vom lua din nou de la-nceput.

Oriunde-am fi, oriunde ne vom duce,
Pe plaiuri mioritice târzii,
El, Dumnezeul poeziei noastre,
Ne însoţeşte-n pasul zi de zi.

Să îl iubiţi, să-l recitiţi, prieteni,
Noi, fără el, am deveni un mit,
Este poetul lacrimilor noastre,
Al începutului fără sfârşit.

———————————

Mugurel PUȘCAȘ

Reghin

15 ianuarie 2020

Recitare de excepţie : scriitorul Lucian Dumbravă !

Emilia POENARIU SERAFIN: Eminesciana (poeme)

Odă ție, Emin bădie !

Seara-i sus pe deal bădie, pune crizanteme-n geamuri

Luna ca împărăteasa, peste ceruri înstelată,

Iarna-i meșter de Luceferi, suflă lumânări pe ramuri

Iar pe bolta cursă smoală, stelele prind de se ceartă.

Eu cu ochii verde codru stau și-ți buchisesc iar versul,

Văd pe uşa de la surâ, teiul, scuturat de floare.

Plopii mulți și fără număr de-ar străpunge Universul

Și mă ningă fiori Celeste-n ziua ta, de sărbătoare.

Vântu-n codrii de aramă de-mi vuiește rău pădurea,

Plopii fără soț, pe lacul , umbresc floarea ta albastră,

Buciumul sună cu jale, de nu mai aud securea,

Doina ,cânt din veșnicie și din slova ta, maiastră.

Iar ce cântă-n slova asta, ramul, râul mi-s prieteni

Tu, Luceafăr nepereche, mi-ai îmbogățit și versul,

Ochi plecați pe altă cale peste Cer, nepământeni,

Ne veghează limba noastră, ne veghează Universul!

,,Când de tine n-om mai ști

Garantat, ne-om prăpădi ” !

Eminesciana

Cheamă – mă iubite, cheamă

Lângă suflet, la izvorul

Ochilor de cer, albastru

Să-mi alin, în tihnă , dorul.

Să chem păsările lumii

Să-ți aducă stele-n dar,

Să-i furăm, în şagă lunii

Noaptea, primului pătrar.

Să ne-ntindem lângă, , lacul”

Dintre codrii cei albaștri,

Şi doi nuferi, din cei galbeni,

Să-i desprindem, dintre aştri.

Iar lumina pân’ ,, la steaua ”

S-o cuprindem în secunde

Şi dorința, din luceferi,

Mângâiată-n plopi, sub umbre…

Flori de tei deasupra noastră,

Tu, deasupra mea, rămâi

Fi-voi floarea ta, albastră

Tu, iubirea mea, dintâi…

Şi bolnavi de-atâta noapte,

Să fugim, în altă lume…

Să luăm, în dor, păcatul

Şi Iubirea – n rugaciune.

Luceafăr trist

Incă-ți dezmierzi privirea pe poteci

Prin goana noastră putredă și rece

Când viața asta moartea și-o petrece

Ne strângi cu sârg cuvinte pe-unde treci.

Continue reading „Emilia POENARIU SERAFIN: Eminesciana (poeme)” →

Lia RUSE: Pentru Mihai Eminescu

PENTRU MIHAI EMINESCU

Opera ta, Mihai, e-o măreţie!

Parcă-i o pictură desăvârşită

Şi din culoarea ei neliniştită

Ar susura -suav- o simfonie…

În versul tău pluteşte veşnicie,

-Aşa- ca-n,.. iubirile mari. Pitită,

Prin strofe, trece-o undă răzvrătită,

Fiorul-vânt porneşte să adie…

Rima prinde iute să ne-nfioare,

Emoţii cresc în clipa următoare!

În poezie, doina prinde viaţă…

Scrierea ta, Mihai, vibrant-sonoră

În stihuri geniale se răsfaţă

Şi,.. sufletele noastre le adoră…

————————————-

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

14 ianuarie 2020

Marilena ION-CRISTEA: Lui Eminescu (poeme)

Te caut…

Printre păduri sau la un țărm de mare,

Te caut pe sub cerul instelat,

Si-mi pun mereu aceeasi intrebare,

De ce-ai plecat, oare, de ce-ai plecat?

Te-am căutat pe lacuri, printre nuferi,

Ce mult doream să te fi regăsit,

Să-ți mângâi fruntea, ca să nu mai suferi,

Pentru un neam atât de chinuit!

Pe lângă plopii fără soț te-am cautat,

Si-am întrebat vecinii, unde esti?

De ce atât de repede-ai plecat,

Si ne-ai lăsat doar cartea de povesti?

Și tu erai în cautare de iubiri,

Iar plopii nu te-au ajutat deloc,

Dar ai avut iubirea in priviri,

Și ne-ai transmis si nouă cate-un strop!

Tu ai ramas prea mult în contemplare,

Și cine trebuia n-a înțeles,

Că geniul tău este atât de mare,

Căci la izvor mergeai atat de des!

De-acolo unde ești, dă-ne o rază,

Ca să putem spera că intr-o zi,

Chiar prin deșerturi vom găsi o oază,

Și ochii lumii altfel ne-or privi!

Te naști din nou…

Mereu la o răscruce de vremuri și de drumuri,

Aștept să se ridice din nou albastre fumuri,

Și-ntr-o aureolă de melodii divine,

S-aud doar dulci cuvinte în fluviul care vine..

Te-ai ridicat pe-o boltă de litere-n vibrații,

Și ai parcurs un drum brodat cu revelații,

Un sentiment aparte, privind spre un apus,

L-ai transformat în vise, l-ai ridicat mai sus..

De-acolo, dintre stele, cuvintele tot curg,

Într-o lumină nouă în vers de demiurg,

Și se revarsă-n lume și dincolo de timpuri,

Ca zile nesfârșite în vaste anotimpuri..

Ai pus cuvinte-n stihuri și pline de contraste,

Le-ai cuibărit în inimi și-n sufletele noastre,

Și-n iarna cea de astăzi, mai mult ca niciodată,

Te naști din nou, în zboruri, cu fulgii de zăpadă !

Scrisoare către Eminescu

Deși, încerc, atât, nu reușesc,

Să scriu astă scrisoare pentru tine,

Am plicul pregătit dar nu-mi găsesc

Cuvintele, să le așez în rime!

Continue reading „Marilena ION-CRISTEA: Lui Eminescu (poeme)” →

Eugenia BUCUR: Sâmbăta

Sâmbăta

Casa noastră azi tremură de friguri

Ea în plină iarnă nu mai are cuşmă

Pe cărarea veche lată dinspre drum

Nu mai e zăpadă nu mai este urmă

Doar un animal tremură-n ogradă

Cu singurătatea strânsă în fânețe

Nu mai vine-un om sau o pasăre

Să îl necăjească ori să-i dea binețe

De pe coşul casei greu nu mai colindă

Fum curat de iarnă spre alba grădină

Prin văzduhul curții ce de el mă leagă

Şi de mâna mamei astăzi în odihnă

Zilele se duc azi îmi pleacă satul

Cu tâmpla albită de lipsa lui mâine

Un ascet ce-n rugă azi se stinge gol

Fără să mai ceară dreptul lui la pâine

La icoana veche în casa încuiată

Şade busuiocul aşteptând de ani

Sub ştergarul mare gălbejit de viață

Iisus în genunchi tot la Ghetsimani

Mă întoarce gândul astăzi într-o casă

Ce-mi pare străină ce-mi pare a mea

O zăresc adesea pe mama prin curte

Dar mai des în rugă Mi-e inima grea

Tremură în curte o viață de câine

Tot mai singur astăzi şi mai pedepsit

N-are el în curte un om să-i arunce

O coajă de pâine şi-un cuvânt răstit

Poarta se deschide scârțâind cu jale

Nimeni n-o izbeşte în mersu-i grăbit

O rugină veche mărunt mărunt îi cade

Ea abia se mişcă şi cred că a surzit

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

11 ianuarie 2020

Laura OPARIUC: Poetul etern

POETUL ETERN

De când ai plecat din al lumii hău

pe scara dreaptă spre cerești citadele,

străzile poartă în veci numele tău,

sunt pavate cu aur, cu pietre din stele.

Țin cartea lui Eminescu în mână

ca pe Însuși Domnul Dumnezeu,

ușor ca un fulg și greu ca o stâncă,

veche magie în vers și nouă mereu…

Din ea se trezesc bătrâne povești,

Feți Frumoși, Cosânzene, chipuri crăiești,

versul tău strigă și cântă,

femeia înger și demon iubești,

dușmanul de moarte în Doină alungă…

Îți văd chiar acum umbra trecând

peste zidul domului cel sfânt,

culori din rai, nevăzute de noi

plăsmuiesc chipul tău, luminând,

tânăr frumos, așezat între eroi,

blând și senin, magnific maestru,

visul nostru din rugi de români,

poetul nostru etern, Eminescu…

—————————-

Laura OPARIUC

12 ianuarie 2020

(Sursa foto, Lumea Poeziilor)

Ileana VLĂDUȘEL: Iubita mea, corăbiile vin!

Iubita mea, corăbiile vin!

Iubita mea, corăbiile vin, te aștept pe țărmuri, pe nisipul plin

cu urma trupurilor noastre ude, vin valuri draga mea și-un vânt hain

mă vrea înlănțuit de adânc, te strig și țin cu inima, cu mâinile, cu dinții

parâma amintirii tale. Gânduri, adună nori întunecați de arginți

și-i numără cu lăcomite mâini, în timp ce murmură, ne mai iubim?

Corabia întunecată a nopții reci, s-a scufundat în pieptul meu. Poteci

imaginare țes cu mintea, pe unde ar putea să-ți treacă umbra. Ferești

de stele se răsfrâng în apă ,dar chipul tău aproape nu-l arată

și-n mine fluxuri vin și nu mai pot și păsări mari și negre, roată

încep o horă a renunțării, parcă sunt hidre ce din trupul meu se adapă.

Se despletesc speranțele în mine și cad în hruba zilelor de mâine,

Tiviți de chipul tău mi-s ochii grei iar gândul își coboară peste mine

imagini destrămate-despărțire? Nu pot să mă gândesc că n-o să vii!

Epava amintirilor mi-arată nevindecate răni și mă întreabă,

ești sigur că mai vine, mai aștepți în timp ce ploi încep a mă strivi.

Corabia ce ne-a adus pe țărm, ridică steag în bernă pe catarg

În timp ce-n pieptul meu și-au anunțat prezența la priveghi cu roibul șarg

și-un car din scoici, de stele și nisip, toate amintirile cu ce-am trăit.

Nisipul mă îmbracă în uitare, te-am așteptat iubito, îmi ești datoare,

Când cerul pașii ni-i va întâlni, să -mi spui de ce-ai mințit că o să vii….

Pâraie șiroiesc cărări de argint în ochii mei. Iubito, n-o să mint!

Mă doare sufletul când simt cum peste mine își întind pana albastră norii. Plâng

în nuferi plutitori de șoapte, atâtea întrebări rămase și nerostite și negate

În timp ce flinte de regret, munițiile își reped în aburul ce îmi era trup .

Încerc să uit și încet mă sting în fire de nisip ce-mi sunt de acum regate.

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

10 ianuarie 2020