Iubita mea, corăbiile vin!
Iubita mea, corăbiile vin, te aștept pe țărmuri, pe nisipul plin
cu urma trupurilor noastre ude, vin valuri draga mea și-un vânt hain
mă vrea înlănțuit de adânc, te strig și țin cu inima, cu mâinile, cu dinții
parâma amintirii tale. Gânduri, adună nori întunecați de arginți
și-i numără cu lăcomite mâini, în timp ce murmură, ne mai iubim?
Corabia întunecată a nopții reci, s-a scufundat în pieptul meu. Poteci
imaginare țes cu mintea, pe unde ar putea să-ți treacă umbra. Ferești
de stele se răsfrâng în apă ,dar chipul tău aproape nu-l arată
și-n mine fluxuri vin și nu mai pot și păsări mari și negre, roată
încep o horă a renunțării, parcă sunt hidre ce din trupul meu se adapă.
Se despletesc speranțele în mine și cad în hruba zilelor de mâine,
Tiviți de chipul tău mi-s ochii grei iar gândul își coboară peste mine
imagini destrămate-despărțire? Nu pot să mă gândesc că n-o să vii!
Epava amintirilor mi-arată nevindecate răni și mă întreabă,
ești sigur că mai vine, mai aștepți în timp ce ploi încep a mă strivi.
Corabia ce ne-a adus pe țărm, ridică steag în bernă pe catarg
În timp ce-n pieptul meu și-au anunțat prezența la priveghi cu roibul șarg
și-un car din scoici, de stele și nisip, toate amintirile cu ce-am trăit.
Nisipul mă îmbracă în uitare, te-am așteptat iubito, îmi ești datoare,
Când cerul pașii ni-i va întâlni, să -mi spui de ce-ai mințit că o să vii….
Pâraie șiroiesc cărări de argint în ochii mei. Iubito, n-o să mint!
Mă doare sufletul când simt cum peste mine își întind pana albastră norii. Plâng
în nuferi plutitori de șoapte, atâtea întrebări rămase și nerostite și negate
În timp ce flinte de regret, munițiile își reped în aburul ce îmi era trup .
Încerc să uit și încet mă sting în fire de nisip ce-mi sunt de acum regate.
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
10 ianuarie 2020