Marilena ION-CRISTEA: Lui Eminescu (poeme)

Te caut…

 

Printre păduri sau la un țărm de mare,

Te caut pe sub cerul instelat,

Si-mi pun mereu aceeasi intrebare,

De ce-ai plecat, oare, de ce-ai plecat?

 

Te-am căutat pe lacuri, printre nuferi,

Ce mult doream să te fi regăsit,

Să-ți mângâi fruntea, ca să nu mai suferi,

Pentru un neam atât de chinuit!

 

Pe lângă plopii fără soț te-am cautat,

Si-am întrebat vecinii, unde esti?

De ce atât de repede-ai plecat,

Si ne-ai lăsat doar cartea de povesti?

 

Și tu erai în cautare de iubiri,

Iar plopii nu te-au ajutat deloc,

Dar ai avut iubirea in priviri,

Și ne-ai transmis si nouă cate-un strop!

 

Tu ai ramas prea mult în contemplare,

Și cine trebuia n-a înțeles,

Că geniul tău este atât de mare,

Căci la izvor mergeai atat de des!

 

De-acolo unde ești, dă-ne o rază,

Ca să putem spera că intr-o zi,

Chiar prin deșerturi vom găsi o oază,

Și ochii lumii altfel ne-or privi!

 

 

Te naști din nou…

 

Mereu la o răscruce de vremuri și de drumuri,

Aștept să se ridice din nou albastre fumuri,

Și-ntr-o aureolă de melodii divine,

S-aud doar dulci cuvinte în fluviul care vine..

 

Te-ai ridicat pe-o boltă de litere-n vibrații,

Și ai parcurs un drum brodat cu revelații,

Un sentiment aparte, privind spre un apus,

L-ai transformat în vise, l-ai ridicat mai sus..

 

De-acolo, dintre stele, cuvintele tot curg,

Într-o lumină nouă în vers de demiurg,

Și se revarsă-n lume și dincolo de timpuri,

Ca zile nesfârșite în vaste anotimpuri..

 

Ai pus cuvinte-n stihuri și pline de contraste,

Le-ai cuibărit în inimi și-n sufletele noastre,

Și-n iarna cea de astăzi, mai mult ca niciodată,

Te naști din nou, în zboruri, cu fulgii de zăpadă !

 

 

Scrisoare către Eminescu 

 

Deși, încerc, atât, nu reușesc,

Să scriu astă scrisoare pentru tine,

Am plicul pregătit dar nu-mi găsesc

Cuvintele, să le așez în rime!

 

De două zile mă gândesc întruna,

Ce aș putea să-ți scriu de ziua ta,

Însă mă doare gândul, dar și mâna,

Nu pot să scriu, oricât aș încerca!

 

Ieri m-am gândit la niste versuri albe,

Si-am încercat o strofă să îți scriu,

Dar m-am pierdut în floricele dalbe,

De unde au venit, chiar nu mai știu!

 

Cum aș putea să-ți scriu, să nu îți par,

Un mic și prea nevolnic scriitor,

Cu tine n-am să pot să mă compar,

Că nu-s decât un simplu muritor!

 

Azi m-am gândit să scriu ceva in proză,

Și-am înșirat doar rânduri fără har,

Mi-aș fi dorit să fie-o simbioză,

De sentimente vii, în gândul clar!

 

N-am reușit, că-i vorba despre tine,

Drag creator de stihuri și vibrații,

Vor trece generații peste mine,

Te-or căuta în alte constelații,

 

Te vor găsi sau urma ți-o vor pierde,

Nu pot să știu ce se va întâmpla,

Dar gândul meu este frumos și verde,

Primește-l, dar, te rog, de ziua ta!

 

 

Eminescu 

 

In albastrul unei ape, umbra ta se oglindește,

De acolo, din adâncuri, se preumblă, povestește,

Și se-aude pan’ la mine, pe un mal atins de stea,

Cum se zbate printre valuri, încă-o dată barca ta!

 

O iubire fără margini, simt că-mi mângâie cuvântul,

Care se-adâncește-n ochii mai sălbatici decât vântul,

Și tot caută răspunsuri, întrebări ce curg la vale,

Cuibărindu-se în doruri și în cântecele tale..

 

Cu-o poveste spusă-n șoaptă, tu te legeni în cuvinte,

Adormind tot cu-o poveste incredibil de cuminte,

O poveste este viața și trăiești printre povești,

O poveste este drumul către cele nefirești..

 

Te-ai născut ca să ne cauți, să ne dăruiești sublimul,

Ca să ne-nțelegi durerea, nu contează anonimul,

Fiindcă tot în lumea asta are limite și margini

Doar durerea ce ne-ncearcă, nu încape între pagini..

 

Ai fost om ca noi sub soare, cu iubiri, dezamăgiri,

Te-ai plimbat cântând pe câmpuri, cu iubirea în priviri,

Și din vârf de deal albastru, te-ai lăsat ușor în vale,

Ajungând la lacu-n care mai observ urmele tale…

———————————–

Marilena ION-CRISTEA

Ploiești

14 ianuarie 2020

Lasă un răspuns