Mircea Dorin ISTRATE: Vă-îndemn pe voi

VĂ-ÎNDEMN PE  VOI

 

Pe orișiunde-n astă țară, pășiți cu grijă, că sub tălpi,

Sunt veacuri toate adunate cu moșii noștri laolaltă,

Ei sunt din lunga srăvechime, a neamului puternici stâlpi,

Ce ne țin trează conștiința, de-acol’, din lumea cealaltă.

 

Ei datoria și-au făcut-o, muncind ogoru-n timp de pace,

Și viața datu-și-au ca vamă de fost-a vreme de război,

C-au socotit că pentru țară și neam așa mereu se face

De vrei ca-n scurta ta trăire, un pas să nu dai înapoi.

 

Astăzi când țara e-n nevoie fugim  ca stolul cel de grauri

Spre alte zări să fim robiții, la alți săpâni ce să ne-njuge,

Acolo suntem o nimica, cu vise doar și idealuri,

Cu dor înăbușit în suflet și-un ochi înlăcrimat ce plânge.

*

Săracă țară, slabi bărbați îmi naști de-o bună vreme-ncoace,

Fără curaj și bărbăție, bătuți prea mult de vântul sorții,

Ce-așteaptă zile însorite și pline toate de noroace,

Nu bravi oșteni ca altădată, care să-mi râdă-n fața morții.

 

Cum suntem noi așa-i și țara! o biată frunză dusă-n vânt,

Spășită slugă-ncovoiată în fața sorții schimbătoare,

Fără putere, fără vlagă, fără tărie în cuvânt,

O umbră a ce-a fost odată, în mare fală și-n onoare.

 

Noi suntem țara fiecare! și-așa cum suntem noi e ea,

Când suntem slabi e slabă dânsa, când suntem tari ea e în fală,

Luați istoria trecută și mai citiți ceva din ea,

Să știți cum țara se-ntărește de dinlăuntru, nu de-afară.

 

De-avem în noi sfânta credință, iubire, adevăr,  virtute,

De drag ne e de neam și țară și de strămoșii de-altădată,

Nimic n-o fi în astă lume să ne învingă, să ne-nfrunte,

Și-atunci ne-om ridica din tină, și-om fi ce-am fost cândva, odată.

———————————–

Mircea Dorin ISTRATE

Târgu Mureș,

19 Ianuarie, 2020

Maria FILIPOIU: Omagiere Eminesciană – Sonete dedicate Luceafărului

 

Motto: 

„Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni”

(Mihai Eminescu)

 

 

 

LUCEAFĂRUL OMAGIAT 

(sonet aniversar – 170 de ani) 

 

Pe bolta României a răsărit

Luceafărul cu taina poeziei,

Să lumineze-n ceața istoriei,

Cât veșnicia străbate infinit.

 

Din cer se aude cor de corifei,

Ce-n versuri răsună cu harul menit,

Să știe omenirea că n-a murit,

Ci-i veșnic în lacrima memoriei.

 

În miezul iernii pe tărâm românesc,

Revine cu spiritul revigorat

În versuri, alături de cei ce-l iubesc.

 

De Ziua Culturii e omagiat

Spirit luminând ca far dumnezeiesc,

În țara sa, de neam binecuvântat.

 

 

EMINESCU ȘI POEZIA 

(sonet creativității) 

 

Eminescu e a slovei fântână,

Ce cu izvor de tuș a udat glia.

S-a logodit, atunci, cu Poezia,

Și s-a născut pe veci, Limba Română.

 

Pentru ea și-a dus crucea ca Mesia,

Iubind-o ca pe-o muză și stăpână.

A venerat-o-n versuri, ca pe zână,

Și în Paradis i-a dus veșnicia.

 

Din raze i-a împletit cununiță,

Să fie corolă identitară

Neamului ce i-a plăsmuit ființă.

 

Pe nori așterne dorul pentru țară,

Să-nroureze versuri cu credință,

Dintr-o predestinare milenară.

 

 

LUCEAFĂR CĂLĂTOR PRIN DESTIN

(sonet în destin de Luceafăr) 

 

Luceafăr cu destin pământesc sortit

În chip de astru și cu ochi de stele,

A coborât pe dealuri, în vâlcele,

Lângă izvoare, pe care le-a-îndrăgit.

 

A poposit în gândurile mele,

Pe drum ce duce spre codrul desfrunzit,

Să-mi lumineze visul neîmplinit

Și în el să-mi veșnicească numele.

 

Părea un înger sosit din Paradis,

Cu aripi de lumină argintie,

În care și Pământul s-ar fi aprins.

 

Dar s-a topit cu duhu-n poezie

Și s-a întunecat orizont din vis,

Iar drumul către el nimeni nu-l știe.

 

 

LUCEAFĂRUL OGLINDIT ÎN APE

(sonet aniversar) 

 

Poetul e râu ce curge prin vreme

Să ude ogorul culturii din neam

De condeieri, ce-și duc roadele-n ram

Cu aura slovei în diademe.

 

Continue reading „Maria FILIPOIU: Omagiere Eminesciană – Sonete dedicate Luceafărului”

Emad FOUAD: Pământ

Tablou de Tineke Storteboom
*

Pământ

 

Mamă fecioară
cu fața cernită
crestată de ale mormintelor răni
pentru ai noștri, cei dragi, plămădiți din țărână.
Șase stânjeni de glie
sunt deajuns pentru a-i da înapoi
cele pe care propriei familii le dăduse în grijă
strat peste strat
din același pământ.

Emad Fouad, Egipt (1974)

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

Florin-Cezar CĂLIN: Tu ești Nordul meu stelar…

Tu ești Nordul meu stelar…

 

– Clipa nebăgată-n seamă, îmi indică-ntotdeauna!,

… mimica din gestul tău … așezat la naftalină.

”- Dar și Nordul înstelat, spre iubirea ta divină!,

… controlat de un timp … ce n-a necunoscut minciuna.

 

Molima dragostei tale … mi-a ucis curând trecutul,

… apoi chiar l-a blestemat, să se-nnece în nesomn.

– Supraviețuindu-i gena … din solstițiul fusiform!,

… sau mulaj din al său rânjet, ce i-a inundat zenitul.

 

– Gesul tău de ”Noapte bună”, pare-un dialog de vise!,

… deocamdată auzit … doar de tine … între șoapte.

”- Cunoscând tradiții mute, că iubirile de-o noapte!”,

– Nu-s nicicând prolifice! – De aceea-s interzise!.

 

Umbra ta din avanposuri … pare-un asterix de seamă,

„- Ca un pod, arc peste timp, pentr-o clipă de plăcere!”.

– Impresionantă gazdă … a iubirii … care-ți cere!,

… să-i legiferezi simțirea … când va trece a ta vamă.

 

– Te privesc îngândurat, cam de-un secol și mai bine!,

… investind în anotimpuri … cota mea de indulență.

… pentru zilele în care … n-am simțit a ta prezență,

– Ce mi-a devenit brățară, pentru sufletul din mine!.

 

Tălmăcirile de-o iarnă … nu toți brazii îi alungă,

… în troienele-ți de vise … prematur încondeiate.

– Lăsând urmele durerii, în deplină libertate!,

… să-și asmută cerberii, înspre patima nătângă.

 

–  Tu ești Nordul meu stelar, sau chiar patima divină!,

… controlată de un timp … până jos … la rădăcină.

—————————————

Florin-Cezar CĂLIN

17 ianuarie 2020

Simon JACK: În rostuiala minții (poeme)

Eglogă

 

am căutat prin stele
mi te-am găsit doinind,
mai sus chiar decât ele Luceafăr singuratic
arhimandrind cuvântul
te dărui nesfârșirii eternuri
păstorind,

 

aici, mai jos te-ai risipit
în brazde pământul învelind în rapsodii
de tei,
ai tot iubit în clipe cât alții-n rost de veacuri
tot neamul tău cu buni și hoarde
de atei,

ai numărat și plopii prin umbre ocolind
din onduleul vremii ai pripășit
in versuri străbuni cu țara-n inimi
și sângele martir,

din câmpuri luat-ai rodul la ceasul bun
vremelnic
ai înțeles blândețea tăcerilor din miei,
în rostuiala minții
ai dat cu biciu-n mână spre vameși
și-epigoni,
ai strâns la piept lumina din nopți nenumărate
din pragul lunii pline
cu lacrimi neudate, ai strâns tot înțelesul
înavuțit prin moarte,
ne-ai dăruit Cuvântul nouă
nestins Hyperion!

 

 

Iertare

 

corbilor cu ochii scoși
le voi aduna cuiburile de pe drapeluri albe
zădărnicind înfruntarea zborurilor
de-nfluturare,

nimic mai onest ca miresele florilor
impământenind
plutirea efemerului în vacanța nesfârșită
a polenului întru-ntunericul morții
parfumând…Neștiirea,

Continue reading „Simon JACK: În rostuiala minții (poeme)”

Daniela BALAIITA: Poesis

Îmbrățișarea ta

 

Când abătută sunt, îți mulțumesc că nu mă întrebi prea multe

Și că ești singurul ce știe, gândurile să-mi asculte!

Și grijă ai să nu îmi răscolești în suflet iar furtuni

Sărutul tău pe fruntea mea, face minuni!

 

Când neputința mă apasă și plâng simțind povara ei

Îmbrățișarea ta fierbinte, alungă lacrima din ochii mei.

Și nu uiți nicio clipă, să-mi spui că mă iubești

Și mângâidu-mă, cu atâta dragoste tu mă privești!

 

 

Măreția iubirii

 

Este iubire când doar cu privirea un fluture atingi

Ca aripile-i diafane, nicicând să nu-i le frângi.

Este iubire când marea tu o dezmierzi cântând

Și ea îți mulțumește-n unde, cercuri desenând.

 

Este iubire când tu mă porți mereu în gând

Iar eu, ți-aud inima ta lângă a mea,  bătând.

Și abia atunci când adormim în liniștea iubirii

În vise ne înfloresc în taină, trandafirii!

 

 

În lumea mea interioară

 

În lumea mea interioară

Nu-mi cântă întotdeauna o vioară

În acorduri line și senine

Mai ies din strune și suspine.

 

E un vârtej de emoții amețitor

Acum sunt tristă, acum eu zbor.

E un amalgam de sentimente

Unele confuze, altele concrete.

 

Mă pasc și liniști și neliniști

Îmi cresc și flori cu spini pe pajiști

Mă zbat adesea pe tărâmuri de durere

Și totuși, e ceva ce-mi dă putere!

 

De bună seamă sunt visele mele.

Mi-s dragi și nu vreau să renunț la ele!

Și atunci când eu le văd că prind contur

Mă simt asemeni unui trubadur!

————————————

Daniela Balaiita

15 ianuarie 2020

 

Continue reading „Daniela BALAIITA: Poesis”

Vasile MIRCESCU: Găsește-mă-n cuvânt (poeme)

Găsește-mă  în  prag  de  zori,

Când,  în  cârduri  trec  cocori,

Spre  zări  albastre  cu  mult  soare…

Găsește-mă   prin   frunze  căzătoare !

 

Găsește-mă  și  în  amiaza  mare,

Când  soarele  se  pregătește  de  plecare,

Lăsând  pe  cer  o  dâră  vișinie…

Găsește-mă  în  tril  de  ciocârlie…

 

Găsește-mă  acum,  când  vine  seara,

Prin  frunze  galbene,  nu  verzi  ca  vara,

Căci  toamna  a  sosit  și  se  grăbește…

 

Găsește-mă  în  roua,  ce  frunza  umezește,

Găsește-mă  în  ploaie,  găsește-mă  în  vânt,

Găsește-mă  în  versuri,  găsește-mă-n   cuvânt !

 

 

Oare  cine sunt  eu

 

Oare  cine  sunt eu

și ce-aș  putea să spun,

Despre mine  și  încotro

acum o să  mă-ndrept ?

E grea-ntrebarea…

Despre  mine, ce-i mai bun,

Dar…obiectiv  aș fi ?

E drept, nu-i drept…

 

Totuși, cine sunt ?

Mă cunosc, atât de  bine,

Încât să am curajul,

să jur că sunt ca toți ceilalți ?

Continue reading „Vasile MIRCESCU: Găsește-mă-n cuvânt (poeme)”

Gheorghe APETROAE: El, Eminescu

EL, EMINESCU

 

Când pe harfele de unde
stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii-
valuri risipite-n grind,

fruntea – boltă peste veacuri-
și-o înclină visător
să-şi revadă-n codri lacul,
strălucirea în izvor…

Pe azure văi de cuget,
din seri în stibin coboară
El, luceafăr al iubirii,
printre nuferi să răsară…

Cu Luna se plimbă-n trestii,
iar din cornul ei de-argint
îşi desfată nemurirea,
dă luminii dor şi gând …

Din grădinile de aur
îi culege nopții crini
să-i păstreze-n templul fiinţei
candelabre de rubin…

Teii, încărcaţi de floare,
ning miresme de amor…
El, luceşte-n rostul lumii
spre trecut şi viitor,

El, ecoul între clipe –
asterul din infinit –
arc de cer în El-, lumina
celei mai pure lumini…

—————————————

Gheorghe APETROAE,

Sibiu

(Din volumul de versuri „Depășirea trecerii”, Editura FIATLUX, București, 2000)

 

Ileana VLĂDUȘEL: Eminescu

 

Anotimp al poeziei, veșnic verde și înflorit

Peste ale cărui ramuri harul tău a poposit,

Tril de pasăre măiastră, înălțându-se spre cer

Unde printre mândri aștri, geniu-ți este temnicer.

 

Șerpuind în râuri albe, slovele se împletesc

În nemuritoare versuri și de tine amintesc,

Cum ai păstorit o vreme pajiștea cu flori de gând

Și-ai plecat luând cu tine lira, stelele să-încânți.

 

Din psaltirea celor care răstigniți de vers au stat

Peste crucea din cuvinte și de îngeri alintați

Tu, profetu-ai fost în care poezia s-a întrupat

Și-ale cărui vorbe toate, scrise în suflet au rămas.

 

Ctitorind  nemuritoare versuri ce ne-au legănat

visul nopților albastre, numele nu ți-am uitat,

Legănați de glasu-ți dulce, printre codrii deși, de vrei

Mai coboară și ne spune despre florile de tei.

 

Basmelor ce le-ai fost mire, doinelor ce le-ai cântat,

Aripi de nemărginire le-ai țesut când ai plecat.

Pe aleea pustiită de perechile de plopi

Doruri stau să fie stinse de-ale geniului tău stropi.

 

Când te legeni printre stele, tu ce-ai scris memento mori

Și privești la epigonii ce-ți străbat urmele, dori

Peste țara poeziei și îți plângi tânguitor

Urma pașilor în care astăzi calcă cizma lor.

 

Tu, ce n-ai avut  vreodată lauri, nici piedestal,

Astăzi stai printre luceferi, Făt-Frumosul unui basm

cu a fost ca niciodată și-încă s-o mai povesti,

Despre geniul ce ne umple inimile în nopți și zi.

 

Și împletit în poezie, geniul ce ți-a fost sortit,

Încă mai aprinde în ramuri, stele spre a înflori

bolta ce îți este casă nemuririi tale-n vers.

Eminescu este astăzi pentru poezie sens!

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

15 ianuarie 2020

(sursa foto internet)

 

Constanța Abalașei-Donosă: Poeme pentru Universul tău

Visam să-ți scriu pe-o frunză


                                                                   Lui Eminescu

 

Visam să-ți scriu pe-o frunză Eminul meu iubit
pe la apusul serii când tu vei fi murit
visam să îți mai spun din tainele ascunse
de dorul cel știut pentru tine ce-am avut.

am visat că vin la tine cu crenguțe de alun
taina să-mi răstălmăcești prin ce-i rău și ce e bun
la umbra pădurii de pin mi-aș dori să fiu
să împărtășesc cuvântul din cele ce scriu!

 

Privesc liniștea din stele



Privesc liniștea din stele caut ochiul albăstrui
albăstrui cum e al meu și florile câmpului
privesc liniștea din timp zilele cu curcubee
ascult cucul uneori îngânat de turturele.

să opresc să nu opresc într-a serii căutare
merg și caut neîncetat credinței mele cărare.

 

Am întrebat ieri vântul



Am întrebat ieri vântul de ce bate-n codrul tău?
sunt când vesel sunt când trist n-am văzut ochiul său
el e risipit în scris pe sub geana de lumină
cu gândul mângâie norii când e hotărât să vină
vine ca frunza-n cădere cu lumina pe-al său chip
și ca valul precum cerul țărmul mării de nisip.

am întrebat ieri vântul dacă-ai fost astăzi prin codru
mi-a răspuns că ești mereu și tot cânți din depărtări
pentru toți îndrăgostiții din acele patru zări
alinți ochii prin cuvinte din poveștile de dor

și ștergi lacrimile sfinte amantelor care mor!

 

Poem pentru universul  tău 



Eminule, poezia-ți este despre mare cer și stele
codri și ape celeste câmpuri largi de albăstrele
din tainele dorințelor prin poeme neuitate
ai fost mirul poeților pentru inimi tulburate.

Eminule, poezia ta sfântă sclipește elegia tuturor
prin Rugă Maicii Domnului și îngeri păzitori
din zâmbetul tău luminat dorul ți-a ars pâlpâind
lângă floarea cea albastră ce Bălăucăi ai dăruit!

 

Poetul meu neînțeles



Poetul meu neînțeles din mare adevăr
cuvintele-ți scrise au ars pe rug de nemuriri
ai primenit ființe prin tainele iubirii
citindu-te-n emoții în clipa despărțirii
de la tine am primit cuminecătura
din frumusețea eternă cum ți-a fost făptura
ai cuprins tot necuprinsul inima gândului
cuvinte pentru oricare prin citirea Luceafărului.

——————————–

Constanţa Abălaşei-Donosă 

(Din vol.  ,,Mărite Eminescu”, Editura Mușatinia , 2019)

Grafica, artist plastic: Constanţa Abălaşei – Donosă

Catrene, epigrame, versuri de Eminescu – grafica de Constanța Abălașei-Donosa,

Muzica Gheorghe Iovu

Clipuri realizate de Laurentziu Rosu