Motto: 

„Stejarul crește numai unde-i pământul bun, buruienile cresc pretutindeni”

(Mihai Eminescu)

 

 

 

LUCEAFĂRUL OMAGIAT 

(sonet aniversar – 170 de ani) 

 

Pe bolta României a răsărit

Luceafărul cu taina poeziei,

Să lumineze-n ceața istoriei,

Cât veșnicia străbate infinit.

 

Din cer se aude cor de corifei,

Ce-n versuri răsună cu harul menit,

Să știe omenirea că n-a murit,

Ci-i veșnic în lacrima memoriei.

 

În miezul iernii pe tărâm românesc,

Revine cu spiritul revigorat

În versuri, alături de cei ce-l iubesc.

 

De Ziua Culturii e omagiat

Spirit luminând ca far dumnezeiesc,

În țara sa, de neam binecuvântat.

 

 

EMINESCU ȘI POEZIA 

(sonet creativității) 

 

Eminescu e a slovei fântână,

Ce cu izvor de tuș a udat glia.

S-a logodit, atunci, cu Poezia,

Și s-a născut pe veci, Limba Română.

 

Pentru ea și-a dus crucea ca Mesia,

Iubind-o ca pe-o muză și stăpână.

A venerat-o-n versuri, ca pe zână,

Și în Paradis i-a dus veșnicia.

 

Din raze i-a împletit cununiță,

Să fie corolă identitară

Neamului ce i-a plăsmuit ființă.

 

Pe nori așterne dorul pentru țară,

Să-nroureze versuri cu credință,

Dintr-o predestinare milenară.

 

 

LUCEAFĂR CĂLĂTOR PRIN DESTIN

(sonet în destin de Luceafăr) 

 

Luceafăr cu destin pământesc sortit

În chip de astru și cu ochi de stele,

A coborât pe dealuri, în vâlcele,

Lângă izvoare, pe care le-a-îndrăgit.

 

A poposit în gândurile mele,

Pe drum ce duce spre codrul desfrunzit,

Să-mi lumineze visul neîmplinit

Și în el să-mi veșnicească numele.

 

Părea un înger sosit din Paradis,

Cu aripi de lumină argintie,

În care și Pământul s-ar fi aprins.

 

Dar s-a topit cu duhu-n poezie

Și s-a întunecat orizont din vis,

Iar drumul către el nimeni nu-l știe.

 

 

LUCEAFĂRUL OGLINDIT ÎN APE

(sonet aniversar) 

 

Poetul e râu ce curge prin vreme

Să ude ogorul culturii din neam

De condeieri, ce-și duc roadele-n ram

Cu aura slovei în diademe.

 

Continue reading „Maria FILIPOIU: Omagiere Eminesciană – Sonete dedicate Luceafărului” →