Ești…
Ești roua ce-mi alintă piciorul descălțat
Când pășind timidă te caut prin abstract.
Ești dimineața tandră cu zâmbet adorat
Care îmi spune:,, Mai dă-mi înc-un regat.”
Și mă pierd sfioasă prin sentimente pure,
Nedorind sfătoasă a depinde de tine,
Căci este o magie în orice secundă
Dată de gălăxie când soarele inundă.
Nu pot decât, tăcută a dori în taină,
Clipa fericită cu sărutări pe geană
Și dacă totuși lacrimi, uneori se văd,
În palmă le cuprinzi ca într-un năvod
Nelăsînd tristețea în lanțuri să mă prindă,
Dăruind iubirea pe zile și secundă,
Fiindu-mi azi și mâine poate și-n viitor
Același dulce zâmbet ivit după un nor.
Mreaja nopții
Mreaja nopții te răpește.
Ești aici dar dus departe
Și-astă noapte de poveste,
Plânge în eternitate.
Întind mâna să cuprind
Șoapta ce se pierde-n zare.
Tu privești cu drag zâmbind:
-,, Ești o floare-ncântătoare.”
Eu tăcută privesc marea
Ce surâde-n ochii tăi:
-,,Lasă dulce îmbrățișarea
Să-nflorească-n flori de tei.”
-,, Ce vorbești copilă dragă?
Florile demult s-au dus.
Toamna scutură-n desagă,
Rubinul de la apus.”
-,, Ce păcat, nu-nțelegi clipa
Dăruită de iubire!
Floarea poate fi ursita.
S-a îndrăgostit de tine.”
Mreaja dulce pleacă-n grabă
Cu a zorilor venire.
Gust aroma dintr-o fragă
Simțind iz de nemurire.
Tu spui una, eu spun alta
Și-amândoi ne completăm,
Așteptând ca-n dimineață,
Cu rouă să ne-mbătăm.
Nu-ți pasă
Ți-ai pus o floare la rever
Pierzându-te în supoziții,
Fără a privi la cei ce vor,
O mică parte din soluții
Și nu îți pasă de nimic,
Deții universu-n palmă,
Dând la toate un verdict
Uitând buna rânduială.
Sunt jefuiți de sentimente
Cei ce voiesc prin adevăr,
Să înflorească continente,
Sub bucățică lor de cer.
Și se extinde ca o plagă
Nefericirea celor mulți,
Dorind o altă rânduială
Pentru a fi mai fericiți.
Nu îți pasă, ești inuman
Fiind condus de interese,
Neobservând că la liman
Cei nevoiași sunt la mese.
Continue reading „Ioana CONDURARU: Poeme” →
Mă uitam în depărtare…
Inițiem priviri de fulger
Mărturisiri