E toamnă, se aude o voce ruginie,

E-a timpului ce a uitat iubirea să învie.

E toamnă, se îmbracă versul în haină aurie

Și pleacă, pe furiș, cu trenul vieții în călătorie.

E toamnă, cuvântul tacticos descrie

Parcursul tainic al omului ce va să fie.

E toamnă, înserarea e-n armonie

Cu cerul și pământul, cu viața-n sine.

E toamnă, omul culege dintre secunde

Stropul dulce de trăire și-l înghite lacom.

E toamnă, e-o întreagă nebunie

De simțiri efemere mustind a furie.

E toamnă, particule de visuri mii

Se lăsă cuprinse de pâmântul părinte.

E toamnă, tăceri înfrigurate de dor

Aleargă să prindă trenul călător.

E toamnă, existenței îi e foame,

Îi e sete, eu aș vrea să stea timpul pe loc.

E toamnă, mă caut printre culori ruginii,

Mă găsesc într-o zbatere de clipă incertă.

E toamnă, m-amăgesc cu efemerul zbucium al inimii

Gara e pustie, trenul a plecat, altul de curând n-o să vie.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

21 noiembrie 2019

N-aș regreta nicio secundă

Timpul ce zboară și a sa ispravă

Dar viața nu e nemurire

Este mănunchi de zile ce se scurg

Precum curg râurile de iubire

Prin sufletele de poveste

Ce s-ar târî-n genunchi

De ar afla că, Doamne, tu,

Le vei permite în ploaia vieții

Veșnic să se scalde

Și să renască din lacrimă de stea.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

11 octombrie 2019

Sunt aripă în zbor, gând pe un nor,

Dezvelesc regrete, învelesc dorințe

În vremuri ce-mi mângâie trupul trecător.

Sărut apusul, îmbrățișez răsăritul,

Țin de mână visele, simt cum le bate inima,

Amurgul le dă viață, stropindu-le cu apă vie

Din pocalul invizibil al timpului ce se roagă

La Dumnezeul nostru să nu mai fie efemer.

Mi-e logos ființa ce freamătă la fereastra

Deschisă a iubirii, așteaptă să simtă

Mireasma amorului și se spovedește

În vers făurind calea nemuririi.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

7 octombrie 2019

Mai spune ceva…
Apusul așteaptă să-ți poarte în noapte,
Pe buza tremurândă a lunii, cuvântul cel tainic.

Mai spune ceva…
Sub mii de stele în dans,
Sărutul nostru să fie
Răsărit de amintire.

Mai spune ceva…
Otrava rămasului bun
Să îmi pară lapte cu miere.

Mai spune ceva…

———————————

Irina-Cristina ŢENU

1 octombrie 2019

Într-un timp stingher, bate ceasul morții,
Vara pierde clipa, amintirea rostul,
Mi-e iubirea gând, frumusețe rară,
Moartea nu mi-o fură, inima se jură
Să o poarte-n ea ca pe o comoară.

Lăcrimează vara. Surâde iar toamna,
Anotimpul pleacă, anotimpul vine,
Iubirea din mine pe moarte călcând
Se îmbracă în frunze galben-aurii,
Așteptând sărutul nopților târzii.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

2 septembrie 2019

Sugrum un întuneric ce mi-a devenit sclav,

Îl prefac în raze de viață, impuls să îți trimit

Pe calea rătăcită în timp primăvăratec

Ce drum spre mine caută.

Sunt o clipă de imaginație, pictez

În mine, pe șevaletul simțirii, chipul tău

În nuanțe curcubeice de amintire,

Dau formă unui drum prin inima ce și-a făcut

Din trupu-mi o fortăreață de gheață.

Doar tu o poți topi, cu un pas de vei alinta

Sigurătatea mea de safir.

Altundeva ramuri de vise

Trosnesc în focul pasiunii nestinse.

Altundeva o secundă căzută în uitare

Se oprește-n inimă, iubind fără ezitare.

Altundeva într-o euforie de clipe

Gândul se roagă la iubirea ce-l corupe.

Altundeva prin văzduhul ce-și scutură trupul ,

Timpul, măiastra pasăre a vieții, survolează cerul

În căutarea păcii divine.

Altundeva cerul îmbracă multicolorul veșmânt,

Curcubeul răsare să șteargă lacrima unui cuvânt

Nerostit, dar prezent în divina picătură de ploaie.

Altundeva e o liniște ce-nvăluie misterul albastru,

Stelele se prind în horă în jurul mândrului astru.

Aici, în suflet, ești doar TU,

Amintirea unei șoapte ce așteaptă

Într-o călimară să scrie iară

Povestea de catifea de odinioară.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

2 iulie 2019

li se luptă pașii pe drumuri necunoscute

ideile intră în coliziune

ziua naște versuri albe

le așază pe-o frunză de suflet

vântul să le bată

să zboare

să se înalțe

s-atingă zări albastre

în delir sunt adierile iubirii

ce nu apune nici când noaptea vine

timpul părăsește clepsidra

în toate e un rost

secunda nu mai e cea fost

nici vara nu mai are glas,

nici steaua nu mai străluce

pe cerul stins de clipa

pierdută de cuvânt

e-o nebuloasă

mâna face cale întoarsă

cuvântul dansează pe foaie

gândul se predă simțirii

se naște o poezie

în ropot de trăiri.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

19 iunie 2019

Caută-mă în privirea lunii îngândurate și taci,
Taci și ascultă-i murmurul prelung de dor.
Când peste iubire înserarea calcă cu pași reci,
Stele îi luminează amintirea pe care o ador.

Taci! Nu-mi vorbi în visele ce dor!
Taci! Doar scrie-mi că ți-e dor!
Tac! Nu vreau să trezesc iubirea încă vie.
Tac! Vorbesc de tine doar în poezie.

———————————

Irina-Cristina ŢENU

23 mai 2019