Mi-e dat să-mi potrivesc bătăile inimii
și să-mi pun visele la dospit
în dulcea și adânca Limbă Română.
În ea, fiecare vorbă e fântână
din care își beau umbra străbunii,
fiecare literă e un fagure de lumină
picurat în degetarul de foc al macilor,
iar sunetele poartă în ele
cercurile de anicior ale arborilor seculari,
unde fiecare fibră veghează o baladă
și fiecare nod ascunde o lacrimă de doină.
Patria acestei limbi nu are granițe de piatră,
ci de Istorie și de Dor.
E tărâmul pe unde Miorița încă își mai paște tăcerile,
unde cuvintele au fost dăltuite cu răbdare
la izvoarele nestinse ale neamului.
Cum ai putea muta fântâna departe de izvorul ei?
Cum ai putea smulge limba
din pământul care a hrănit-o?
Am spart adesea coaja de nucă a cuvântului,
căutând miezul și înțelesurile ascunse.
Am dat de dulceața mierii,
dar și de gustul de zgură al suferinței și al urii;
am simțit fiorul și vibrația eminesciană
purtând prin veacuri înțelepciunea lui Anton Pann,
ca o sămânță mereu gata să germineze în suflet.
Și din sămânță am deschis o altă cale,
o altă speranță, o nouă poartă spre infinit,
până când n-a mai rămas decât puritatea,
măduva vie și nepieritoare a Limbii Române.
În fiecare vorbă dăinuiște un oier,
un țăran simplu cu mâinile arse de soare,
care face holda să cânte sub adierea vântului,
scriind imnurile acestui pământ
cu fierul plugului pe pergamentul reavăn al brazdelor.
Rostiți doar un singur cuvânt în limba noastră!
Rostiți-l în șoaptă și veți simți
și gustul mângâietor al mierii,
și vijeliile reci ale veacurilor trecute,
și parfumul reavăn al câmpiilor înflorite.
Rostiți un cuvânt în Limba Română
și veți auzi din nou mângâierile calde ale mamei,
dar și vorbele tatei, grele și meșteșugite,
așezate la temelia casei ca o piatră de neclintit.
Ascultați un plugat vorbind cu propriul său ogor:
veți vedea cum cuvintele trec firesc
din vechile hrisoave uitate în versul eminescian,
așa cum ploaia binecuvântată pătrunde până la rădăcini.
Aceasta este eternitatea ei nelimitată,
aceasta este gloria ei neîntreruptă:
de a rămâne veșnic verde,
ca frunzele de pe o cetină seculară
ce infruntă timpul, furtunile și bucuria.
Autor: Al.Florin Țene