rouă și lacrimi
când m-am născut
aveam deja o vârstă matusalemică
memoria pe termen lung
îmi este praf de stele
voci ciudate îmi bat la ușa
tâmplelor pe dinăuntru
și nu-mi mai amintesc prea multe
dar încă simt în cerul gurii
savoarea apei primordiale
din izvorul copilăriei
și senzația răcoroasă a ierbii
încătușate de rouă pe
talpa piciorului meu
când m-am născut
oceanele lumii erau lacrimi
iar cerul era albastru
dar azi a devenit căprui
—————————-
Vasile LUNGEANU
Octombrie 2019
„Sunt persoana care te îmbrățișează fără să te atingă”
În timp ce ploi de stele în palme stau să-mi ningă,
Cu fulgi multicolori de vis te-aș îmbrăca, a mea minune,
Fiindcă mi-este iubirea un curcubeu măreț de bine,
Te-aș ninge cu tot felul de culori și cu nuanțe mii
Și în grădina vieții mele, etern te-aș aștepta să vii,
Ți-aș presăra în păr, din palmele-mi căuș,
Un câmp de flori și din petale ți-aș încropi un duș,
Te-aș îmbrăca în sfinte haine de lumină
Și ți le-aș îmbiba pe toate în parfumuri de verbină,
Ți-aș prinde mâna ta în mâna mea de dor flămândă
Și, rege ca să-mi fii, ți-aș da tronul osândă,
Ți-aș da tot ce cu mintea nu poți să visezi,
Ți-aș da toți munții cu păduri și câmpii verzi,
Ți-aș da cer și pământ cu tot ce au pe ele,
Ți-aș da, ca să te-mbăt, și dorurile mele,
Pocale multe-multe și, toate-ndestulate,
Să nu te mai trezești nicicând din a mea dragoste,
Ți-aș da dar…vezi, puterile îmi sunt prea limitate
Și-atunci ți-oi da doar o iubire sinceră și făr’ de moarte!
———————————–
Florentina SAVU
Octombrie 2019
DE DOR, SINGURĂTATEA
de dor
singurătatea
se aciuă pe lângă om
sătulă de văzduhul virgin;
cu o mască pe chip
adună toate
negurile veşnice,
clătite-n marea de amar
a lacrimilor lumii;
singurătatea
n-a pândit niciodată
oamenii…
doar i-a aşteptat în
deşertul cosmic,
desenându-le
un album de vise stranii;
singurătatea
e mută,
e un negativ al Tăcerii,
în care se blindează
enigmatice prezenţe…
cu o pudicitate arhaică
a Altamirei,
se răsfaţă în naivitatea
îndelung şlefuită
a omului,
pe lângă care ea se aciuă,
sătulă de văzduhul virgin…
—————————–
Flori GOMBOȘ
Octombrie 2019
PLOAIA
Printre crengile rebele în lumini de felinar,
cerul dintr-un nor hoinar-și plânge doru-ncins în stele,
picuri mici și diafani se opresc timizi pe-o frunză,
croșetând a vremii pânză-n constelații peste ani.
În negura din astă noapte doar un licăr se zărește,
totuși sufletu-mi umbrește când visările-s inapte.
Hău-ar vrea să mă înghită când pe cer lipsește luna,
parc-aș fi ca ea, doar una, cu o singură orbită.
Toamna cu a ei mireasma îmi alunecă prin vene,
picături de ploaie-alene scaldă-n zare o fantasmă,
frunzele își plâng culoarea peste-a solului năframă,
un mănunchi se vrea în ramă, așteptând încuviințarea…
Sunt captiva ploii care, adulată de iubire,
vrea un pic de fericire fără nici o remușcare.
Iar încerc să ies din mine, să nu mă găsească dorul,
mă ascunde-n umbră norul și-l trimite-n țări străine…
——————————————-
Ala MUNTEAN
Republica Moldova
3 octombrie 2019
Lacrimile dintr-o viață,
numai tu poți să le ștergi
De m-asculți când noaptea tace
în pădurile din suflet,
am să întemnițez o cruce
cu golgotă și cu spini
într-o amforă ce zace
căci doar ea le poate duce,
cât să nu ne știm străini;
într-o amforă de lut,
viața-n mine să-ți ascult…
Și de’or bate răstigniri
cuie peste cerul nins
dintr-o gară părăsită,
mă înalț din rug aprins,
ca etern, să-ți fiu iubită.
Hotărât mi-e timpul rană ;
viața asta nu mai știe
să-și strunească lupii-n ham,
căci mi-e trupul poezie
și-mi stă plânsul tot, în pană !
Tu, când vezi că-mi sângerează
visele bătute-n cuie
pe-o golgotă din destin,
stai pe brațu-mi și visează,
chiar de lacrimile toate,
numai ție, ți le-nchin…
Ia-mă-n brațe și mă mergi,
lacrimile dintr-o viață,
numai tu poți să le ștergi…
Fă-mă cheia din zăvor și deschide- ți porți de dor
„Dacă ai ști că toate punctele cardinale sunt la mine în palme, ai pleca pe harta sufletului să mă cauți.” Ylenia
Și de vrei,
fă-ne aripi de lumină
și ne prinde de doi cai,
fă-ne ciuturi de fântână
să fugim călări spre Rai,
doar când zorii se îngână
și răbdare nu mai ai !
Fă- te lațuri de picior
sau o za dintr-o zăbală ,
fii un hoț de vânător
și cu mine , ochiu-ți spală…
Și de vrei și vrei, te știu,
fă-mă Raiul tău târziu
nins cu flori de mac pe perne,
fă-ne jarul viu sub rug
din iubirile eterne,
sau zăpada dintr-un nins
din cireșii dați în floare,
să uităm că dorul doare !
Fă-ne cruce dinadins
să ne răstignim în ploi,
fă-ne flacăra din noi !
Fă-ne spini și fă-ne cuie,
fă-ne cruci din brațe-crengi
pe-o golgotă ce ne suie
răni iubirilor întregi…
Fă-mă cheia din zăvor
și descuie -ți porți de dor
și de vrei și dori să-mi vii ,
fă-mă rugul și osânda
din iubirile târzii …
Fii arcuș, fă-mă vioară
să înflorim …ultima oară !
——————————–
Elena NEAGU
Octombrie 2019
Atâta veșnicie în calea noastră
Cât ține întinderea zarei albastră,
Și-atâta ură pentru un pumn de vise
Din cer ne cad păsări-îngeri, ucise.
Cuvântul devine instrument de ură
Victimizat să producă doar tortură
Am uitat de iubire și demnitate
Aruncăm din peniță vulgaritate.
Altruismul devine doar utopie
Lumea pare cuprinsă de nebunie
Cumperi cu treizeci de arginți
Suflete de iude în aur poleiți.
Spoiala subțire ascunde minciuna
În pahar întins se toarnă mătrăguna
Mâna de prieten devine capcană
Gata să-ți toarne sare peste rană!
Acestea ne sunt vremurile trăite
Nimeni nu ține cont de inimi rănite
Coatele le folosim un loc să prindem
Și focul dușmăniei îl aprindem!
Bietule om ce iei cu tine peste Stix
Mâine viața ta se sfârșește la punct fix
Lasă în urma ta un cuvânt de bine
Nu răsturna focul din Iad peste tine.
2 octombrie 2019
Toamna-n poezie
Coboară toamna pe portativ
Stoarce lacrimi cerul nourat
Frigul câştigă teren definitiv,
Lumina străbate visul rourat
Vântul șuieră melodie tristă,
Prin copacii de frunze goliți,
Toamna dirijează ca o artistă,
Norii-s la ora de dans şcoliți
Păsările au fugit de prea frig
Urşii au intrat la hibernare,
Eu prin amintiri te văd şi strig
Prin a clipelor dragi depănare
E toamna pe rime şi cuvinte
Frunzele arămite tremură, cad
Gândul scrie poezia cuminte,
Pe fila cărții cu miros de brad,
Îmbrățişează-mă
Îmbrățişează-mă,
Doar tu, sărută-mă,
Fără tine viata mi-e deşartă,
Te-am căutat prin lumea toată
Îmbrățişează-mă, iubeşte-mă,
Nu mă lăsa să plec niciodată.
Un curcubeu să-mi daruiesti
În culori calde să mă-nveleşti
Întotdeauna să mă recunoşti.
Îmbrățişează-mă, poartă-mă
De la mare, la stele şi lună,
Chiar de-i vreme rea sau bună.
Îmbrățisează-mi inima-n suspine
Fă-o să bată numai pentru tine
Într-un cântec de dragoste celest
Numai pentru tine şi de tine-nțeles.
Mângâie-mă cu iubirea purului amor
Vreau să-mi simt trupul pătruns de fior
Îmbrătisează-mi sufletul cu pasiune
Şi nu -l mai lasa să plece niciunde
Sufletele noastre împerecheate
Vor depăşi orice grele obstacole
22 iunie 2016
Embrace me
Embrace me,
Only you, kiss me,
Without you my life is wasted,
I’ve been looking for you all over the world
Embrace me, love me,
He never let me go.
A rainbow to give me
In warm colors to dress me
Always recognize me.
Embrace me, wear me
From the sea, to the stars and the moon,
Even in bad weather or good.
Embrace my heart in sighs
Have her fight for you only
In a song of heavenly love
Only for you and for yourself.
Comfort me with the love of pure love
I want to feel my body throb
Embrace my soul with passion
And don’t let him go anywhere
Our souls mated
They will overcome any major obstacles
Din fiecare creangă de copac,
Mi se coboară-n poală-o amintire.
Mă-ntreb de ce? Dar nu știu ce să fac.
Tresar deodată!.. Mă gândesc la tine.
Din stelele-adormite-n bolta nopții,
Sub cerul fără fund,culeg Iubirea.
Secundele-n coloană-mi dau emoții
Un fluviu nesfârșit, e nemurirea.
Pământu-i liniștit și-adânc vibrează…
Lumină- albastră curge dintr-o stea.
Tu te strecori în fiecare frază,
Venită din neant, de undeva … ,
Și mă cuprinzi încet, mă iei de mână.
Îmi dăruiești mănunchiuri mari de flori.
Stingi cu-n sărut, Iubirea mea nebună.
Cu-al tău surâs, mă primenești în zori.
Ascunde-mă, la tine-n gând Iubire!
Și lasă-mă din când în când să sper.
Printre safire, vreau să-ti fiu sclipire,
Lângă Luceafărul aprins pe cer.
Iar când lumina nouă se strecoară,
Peste copacul vieții ce-a-nverzit.
Din vârf de plop Iubirea mea fugară,
Abia la tine-n prag s-a liniștit.
Cu gândul cel din urmă, tot la tine,
Se-ntreabă-n taină, ce să facă ea?
Se uită-n jur și-adoarme cu suspine…
Iubirea mea nebună, iubindu-te te vrea!
———————————-
Mia UNGUREANU
01 octombrie 2019
toamna roadelor înșiruite
străbat cu gândul fața ta senină
apropiat de gura ta
mănânc din tainice rostiri
îmi lași apa de râu
curge prin mine departe
și muntele i-atât de aproape.
din limpezirea ochilor mă preling lacrimă
curg ca un timp
frunze de toamnă în imaginea
cu îngeri la scăldat
sunt atât de curați în chipul copiilor
care se duc către școală
și vin cu un ghiozdan încărcat
drumeții orizontale și verticale
pe o pârtie de priviri cu roade
din cifre și litere zemoase.
ascult un poem și te știu grijuliu
Dumnezeu după poame în grădina din sat
unde mai ieri cei dragi iubeau
sărutau ziua dintr-un copac
cât cer ai pus în inima lor la păstrat
după ce adunai rugăciuni coapte
tare bune de mâncat
i-ai lăsat să se joace printre psalmi.
acum m-am pus la așternut
gânduri de-acasă dragi amintiri
în timp ce clipele sunt fecioare
la șezătoare așteaptă iubiri
dintr-un vers dintr-o cântare
din locuri pe care le știu.
————————–——————
Gavril Iosif SINAI
Octombrie 2019
RUGĂ PENTRU TOAMNELE MELE
MOTTO: Roadele creştine au şi ele toamnele lor.
Rupe-mi lanţurile, Doamne,
Lasă-mă să ies din mine
Şi mai dă-mi vreo două toamne,
Să-mi coc roadele creştine!
Inimii găseşte-mi cheie,
Că mi-i dăltuită-n piatră
Şi-i închisă-n ea o zmeie
Care stinge focu-n vatră!
Şi odată ce-i deschisă,
Unge-mi-o cu sfânta-Ţi tină,
Dă-i speranţa cea promisă,
Umple-o, Doamne, de Lumină!
Dar Te tog să ai răbdare,
Dă-mi Lumina cu încetul,
Că-ntunericul mi-i mare
Şi-ndărătnicit procletul!
Şi lungeşte-Ţi mila, Doamne,
După cât de-ncet mi-i pasul,
Rabdă-mă vreo două toamne,
Până-mi hotărăşti ispasul!
———————————
Gheorghe PÂRLEA
Imagine sursă facebook