Eleonora SCHIPOR: „Djura”- O importantă competiție la CIE Cupca

            Zilele acestea terenul sportiv de la CIE Cupca, a găzduit competițiile anuale ale jocului militaro-sportiv,  numit „Djura”.

            26 de școli din raionul Hliboca, însoțiți de instructorii lor au venit la aceste competiții, organizate de secția raională de învățământ public

            Prezenți din partea ARS Hliboca au fost dl  Lopuleac, metodiștii secției raionale a învățământului public Vasilii Șveț, Ruslan Șciur, Nicolai Leah, profesori de educație militară și fizică.

            În haine militare, echipați cu toate cele necesare, elevii școlilor noastre  au trecut  5 probe importante: cunoașterea primului ajutor medical, obstacolele, marșul la pas, canatul, tragerea la țintă.

            De asemenea toate școlile au prezentat câte o mapă cu o măsură petrecută în școală.

            Toate școlile s-au prezentat bine, dând dovadă de o bună pregătire, de seriozitate.

            Juriul, din componența căruiua au făcut parte metodiștii secției raionele de învățământ, reprezentanții comisariatului militar, au apreciat prin diplome  și cupe stăruința elevilor.

 

 

            Astfel echipa elevilor de la CIE Cupca, condusă de profesorul de educație militară Petru Morar, a obținut locul 2, obținând 5 diplome la diferite probe.  Locul întâi le-a revenit celor de la liceul din Volcineții Vechi.

            Juriul, în frunte cu dl Vasile Șveț a dat o înaltă apreciere pregătirii tuturor elevilor, le-a mulțumit profesorilor, dar și direcției CIE Cupca, pentru buna pregătire a școlii, a terenului sportiv, a inventarului de care a fost nevoie.

—————————–

Eleonora SCHIPOR,

pedagog-organizatoare la CIE Cupca,

Ucraina

Marin BEȘCUCĂ: Orologiu pentru Gabriela

OROLOGIU PENTRU GABRIELA

 

…cât departe pare timpul
în care ne-o gândim pe Gabriela…
ne stăruim să păstrăm geometria clipei neatinsă,
marginile desenului cu care i ne configurăm chipu-i,
este Lumina ceea…
din biserica lui Elidor,
când ne țineau lumânările împreunării
din Poala lui DUMNEZEU,
părea parte de scânteie
venită să adauge aur
în aura care urma să ne definească UNULne,
totul era atât de condensat,
keopsian aș putea spune!
unde misterul încă nu este întrutotul relevant,
cine om fiind să vorbescă nisipurile pustiei bob cu bob!?
așa ochii ei,
care se dădeau primenire
liturghiei din semnele căreia zideam Calea,
Gabriela!
armonia zidurilor dădea poezia
pe care ne mișcam privindu-i pasul
din laterala Mneriului,
și el vrăjit!
să nu piardă nimic
din surprinderea la care ne eram cu toții martor și parte,
iar când Elidor foșnea de-a dreptul
neliniștile Luminii căzute ca o orbire
care să ne facă să nu uităm ziua…
Duminica Domnului, din 18 a lui august, 2019!
totul se înrâurea din chipul ei alcătuind primenitul miresii,
și toate se adunau într-un joc de creion,
dincolo de versul care doar pe buze ni se scălda,
pastelul împletea sticlirile
când Nașa punea cununa lui Mărțișor,
și câtă poezie momentul ce se-mprumuta altui moment,
altui moment,
altoi din timp peste timp…
azi gândul nostru împreunat i-am dezlipit din depărtare
Ceasul venirii pe lume
și pare că timpul tot s-a adunat în clipă,
Gabriela vine-acum din Orologiu,
pumn de patru să ne fie gândul…

 

 

17 de octombrie         

                                         La mulți ani, Gabriela Victoria MNERIE!

 

…știi tu ce gust are lacrima?
iată ce frământ și cât frământ, că de stai în cotul privirii,
sigur pinealul sare la bătaie…
el știe cel mai bine cum se subîmpart treburile și lucrările
cu memoria,
chiar de ne-am rezuma la apă,
dar nu vreau rezumare!
stă în firea omului să scarpine timpul și trecerile,
în căutarea de adevăruri…
știi tu ce gust are lacrima?
părea că și DILIMANDJARO îmi pune întrebarea,
mai ales că el era jupuit de cosițele-i lan de porumb
iar combinele nu iertau nimic în sarabanda lor…
era o luptă dincoace de George,
iar întrebarea retorică a așteptului duce spre…
și George nu mai vine…!
timpul știe acest aștept pe de rost,
dar în lectura autorului,
totul are un mistic aparte… 666 ori 777, ori 888, ori
când bat clopotele, de ce bat, și de ce lacrima are și sare…
dar în sare sfârâie memoria!
gustul lacrimei păstrează numele celui care care
ți-a provocat-o, păstrează-i chip…
iar prelinsul, deși mereu același, are osebirea
între durere și bucurie…
plâng de bucurie!
tăciunii durerii s-au băgat sub pleoapă, de rușine!
ei mă copleșiseră atâta vreme,
iar când îndoiala prindea și asemănare,
numaidecât lacrima!
ea, chiar ea, venea să-mi scalde ascunsurile sufletului,
iar sufletul,
de ce să vă ascund?
mereu a fost în tagma cumsecade,
mdeh!
cum să spun…
cum să spun!?
biet om am descoperit faliile separate ale eului:
păcătosul, nebunul, și poetul…
Poetul era decisiv în marile momente ale oniricului,
dar acum eram călare pe Vis!
trebuia să aștept deszăpezirea marilor încleștări…
curg sloiuri!
pleoapa,
așa, de-al dracului,
să-mi vadă schima colțului de gură,
însă azi, pe seară, după ce dădusem ochiul cu Elidor,
am intrat cu capul în spinii amurgului,
dând de Marius Cel Vlăsceanu!
care mă prezenta peste cărțile mele,
Continue reading „Marin BEȘCUCĂ: Orologiu pentru Gabriela”

Adrian BOTEZ: Zboruri și chemări (stihuri)

ZBORURI ȘI CHEMĂRI

 

e toamnă – păsările zboară sus – pe ceruri :

cu glasuri depărtate – tot ne cheamă

în lumea lor – de dincolo de geruri

…dar cerul  – de atâta sânge – a-nceput să geamă…

 

chemări – chemări – o – mistice chemări

spre ce ne îmbiați – spre ce cărări ?

copacii-au ruginit de-atâta așteptare

a ruginit și sufletu-mi – de-atâta întrebare…

 

Păsări-Argonauți – oare-ați aflat

acolo sus – Lâna de Aur și Lumină ?

ori vreți s-aveți – în noi – tovarăși – doar – de drum și vină?

 

singure vă simțiți ?– sau vreți a ne da sfat ?

…s-a-ntunecat – în zare – zborul enigmatic :

mă lasă mai sărac – mai trist – mai fără de jăratic…

***

 

BĂTRÂNE PRĂPĂDITE ȘI UMILE – FRUNZE

 

bătrâne prăpădite și umile

frunze-și întorc pe dos paltonul cenușiu

se zgribulesc sub Vânt – călău sașiu :

da – știu că nu mai au nici nopți – nici zile…

 

toată filosofia lumii e-n cuvântul „toamnă” :

acum și doar acum – curva din ea e …“doamnă

și-i răstignită – viril – pe largi melancolii

e timpul smead – când morții s-amestecă-ntre vii…

 

cenuși se scurg din ace de ceasornic

iar peste noapte – peste moarte – treacă-se Copac Dornic :

leapădă-se de Foi-Raze – toate umile – dar de-AICI și-ACUM

 

pentru Visul Cărților-Văpăi – de peste Drum…

…cine te-a mințit – din cei cu Mantie ori cu Tiară

că va fi – iarăși – Nouă Primăvară ?…

 

…dacă-ntrebai Moșneag Celestul – ți-ar fi spus

că-acum e – către Bezne – ULTIMUL APUS…!

***

 

 

ÎNCEPUT DE ELEGIE

 

suspin – și eu – pe unde

m-apucă

suspinul

 

nu – nu : suspină la

Temelia Lumii – numai la

Temelia lumii

 

dar – unde-i

Temelia Lumii ?

 

…cad bucăți de

mortar – amestecate cu

păsări : mă uit în

jos – să văd cât de

jos – până unde

jos – cad : poate că acolo să fie

Temelia Lumii…

 

…o lacrimă îmi cade pe

mână – din

cer : probabil că

Temelia Lumii e-n

mâna mea – și e-n cer :

 

prea tac toate – uitându-și de

sine – după acest început de

elegie…

 

pun mâna – streașină – la

ochi : da – cu adevărat – din

sufletul meu – se vede

Continue reading „Adrian BOTEZ: Zboruri și chemări (stihuri)”

Ileana VLĂDUȘEL: Atâta iarnă

Atâta iarnă

 

Atâta iarnă ne desparte

De răsăritul din priviri,

Se zbat săruturi prinse-n ruguri

Și rup  uscate rădăcini!

 

Atât se zbuciumă furtuna

În pieptul nostru viscolind,

Când alungat-a fost iubirea

Stingând lumina din priviri!

 

Atâta iarnă ne desparte

În vara asta, dragul meu,

În timp ce  viscolesc săruturi

Și  plâng singurătăți în noi!

 

Ne sunt privirile orfane

De doruri rătăcind pe drum,

N-a mai rămas măcar o floare

să înflorească-n noi iubiri!

 

Atâta iarnă în privire,

în răsărituri amurgiri,

cad frunzele, uscate-zile

și-n pieptul nostru mor iubiri

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

16 octombrie 2019

Al. Florin ŢENE: Din jurnalul unui ziarist – “Vâlcea Artistică“ a anilor 1984

La sfârșitul luni aprilie 1984 am primit la Cluj invitația de la organele cuturale ale județului Vâlcea aă particip  pe 4 mai la o mare și frumoasă acțiune culturală pe meleagurile de basm ale județului natal.

Astfel, că pe 4 mai, dis-de – dimineață, împreună cu scriitorii Constantin Zărnescu și Vasile Sav, redactori la revista TRIBUNA,  ne-am urcat în acceleratul Cluj-Craiova, îndreptându-ne spre Rm.Vâlcea. După câteva ore de mers, în care am discutat despre Sfântul Augustin cu latinistul Vasile Sav am coborât în stația CFR Rm. Vâlcea.Aici, pe peron ne așteptau Petre Petria, de la Biblioteca Județeană “Antim Ivireanu “, dramaturgul Doru Moțoc și un activist de la Comitetul județean de partid. Era o zi însorită de primăvară care ne predisunea la un optimism debordant.

După cuvintele de bun venit am fost invitați să urcăm într-un microbuz OJT care ne-a dus la Hotelul Alutus.

După o noapte cu care am dormit în cameră cu regretatul poet Stelian Nica, cumnatul meu, dar nu înainte de a a bea Pepsi-Cola în camera lui George Țărnea, la invitația acestuia, dimineața am fost conduși în sala de ședințe a Palatului Administrativ, unde organele județene ne-au informat despre Programul VÂLCEA ARTISTICĂ unde au fost invitați scriitorii născuți pe meleagurile vâlcene, inclusiv personalități marcante din cultura română. Acest” Program” cuprindea vizitarea unor obiective turistice, culturale, hidrocentrale, biblioteci, cămine culturale, și șezători literare în unele locații.

În sală se aflau scriitorii: Ilie Purcaru, Alexandru Cerna Rădulescu, I.I.Alexandrescu, Doru Moțoc, George Țărnea, Gh.Diaconu, Felix Sima, Ion Șt. Lazăr, Constantin Zărnescu, Vasile Sav, Al.Florin Țene, Stelian Nica, Dumitru Raiciu, Ioan Barbu, Gh. Tănăsoaica, Veronica Stan, Elisabeta Novac, Bartolomeu Anania,  Gheorghe Anca, Lucian Avramescu,, Nicolae Dragoș, Constantin Mateescu, Mircea Zatti, Mihai Duțescu, Ada Orleanu, D.R. Popescu, Dinu Săraru etc.

După această ședință de informre ne-am urcat în autocarul ONT și am pornit la drum spre Voineasa, unde eu am lucrat ca redactor la ziarul de șantier LIMINA DE PE LOTRU. În fața autocarului se aflau două autoturisme Dacia în care se aflau D.R.Popescu, Dinu Săraru și câțiva activiști de partid. Le cădeau nasul să merargă în autocar, alături de noi, unde se aflau locuri libere. În timpul călătorie, la microfonul autocarului George Țărnea a făsut pe ghidul, informându-ne despre satele prin care treceam. La microfon și-a mai arătat talentul poetic Gheorghe Tănăsoaica, Al.Florin Țene, Doru Raiciu și alții. Ajunși la Voineasa am ținut o șezătoare literară în clubul șantierului. Au vorbit Ilie Purcaru, I.I.Alexandrescu, D.R. Popescu și Dinu Săraru. Sala a fost plină de muncitori. Se afla și directorul general ing.Cocoși cu soția, care era director economist.

După șezătoare, am mâncat prânzul la cantina muncitorească, Dinu Săraru, D.R.Popescu, Ilie Purcaru și activiștii de partid au mâncat într-un separeu, le cădea greu mâncarea dacă o serveau alături de noi.După servirea mesei  am plecat spre Ciunget unde se află centrala cu turbinele sub pământ. Am coborât, mergând aproximativ 2 km sub pământ cu autocarul, vizitând marea sală a turbinelor care funcționau.Un inginer ne-a explicat despre întreaga tehnologie. Ne-am întors, trecând prin Valea Măceșului, Malaia, Valea lui Stan, Păscoae, Brezoi, oprind la Mănăstirea Cozia. Aici umbra munterlui se așternuse peste ctitoria lui Mircea cel Bătrân.Am intrat în Biserică, am aprins o lumânare, am privit la mormântul domnitorului.

La icoane nici-un scriitor nu s-a închinat.Doar eu am făcut acest gest creștinesc. Le-am zis pe alee, în fața “corifeilor literaturii române”:

-Tovarăși, de ce nu v-ați închinat? Sunteți atei?

D.R. Popescu mi-a făcut semn să tac, arătând discret spre activiștii de partid.

Am repetat întrebarea.

-Ne-am făsut cruce cu limba în gură! Mi-a răspuns Constantin Zărnescu.

– Păcat! De aceea ne-au încălecat comuniștii ăștia, atei !

Toți s-au uitat la mine speriați.

Ne-am urcat în liniște în autocar, îndreptându-ne spre Olănești.Soarele se rostogolea peste munți. Atunci mi-am adus aminte de replica lui Minulescu, pe când era elev la Slatina, privind poezia lui Grigore Alexandrescu, referitor la …umbră.Pentru care a fost lăsat repetent.

La Olănești am fost cazați la hotelul OLĂNEȘTI unde am luat cina la aceași masă cu Gheorghe Anca , Doru Raiciu și Constantin Zărnescu.În cameră, până spre miezul nopții le-am citit lui Doru Raiciu, Mihai Duțescu, Nica Stelian, Alexandru Cerna Rădulescu piesa mea de teatru în versuri, COZIA , dramă istorică ce face parte din EPOPEEA ROMÂNĂ. Auditoriu a apreciat lucrarea mea.

Dimineața, înainte de plecare am făcut o fotografie cu poeta Veronica Stan care era prietenă cu cumnatul meu Stelian Nica, care semna cu pseudonimul Stelnica.

După micul dejun am plecat spre Slătioara să vizităm casa părintească a lui Dinu Săraru, la invitația acestuia. După vizita casei și a cramei de la subsol, am ținut un mic recital poetic pe scena Căminului Cultural.

Seara pe scena Palatului Culturii din Rm.Vâlcea participanții au fost intervievați despre cum arată acum localitățile lor natale.Eu am răspuns:

-Întradevăr , s-a construit mult, dar nu trebuiau demolate casele cu specific local. În orașul meu natal Drăgășani nu mai sunt frumoasele clădiri boierești amintind de specificul zonei viticole.A fost demolată casa unde s-a născut scriitorul Gib I.Mihăescu, Școale cu ceas, Farmacia Nanci ect. Acum nu mai deosebesc cartierul Mănăștur din Cluj-Napoca, unde locuiesc, și orașul meu natal.Toate blocurile sunt trase la indigou.

Alți scriitori au lăudat construcțiile, fără să aducă observații. Aceștia au fost fotografiați și răspunsurile lor publicate în ziarul județean “Orizont “. Eu nu am fost publicat.Un exemplu de oportunism am trait cu câțiva ani mai târziu. Tot la la Vâlcea, dar, după revoluția din 1989, aceași scriitori acum criticau construcțiile tip ghetou din municipiul Vâlcea, aduceau acuze că au fost demolate case specifice zonelor din Drăgășani și Rm.Vâlcea. Exact ce spusesem eu în 1984, luna mai. De data aceasta ziarul “Curierul de Vâlcea “, înființat pe structura fostului “Orizont “ a publicat opiniile acestora.În drum spre orașul meu Drăgășani, în autocar, m-am gândit: “Doamne, de aceea au pus așa de ușor cisma comunistă pe grumazul românului, datorită oportuniștilor.“

Ajunși la Drăgășani, autocarul a oprit în fața Primăriei de pe strada 23 August.Ne-a întâmpinat primarul Ion Negreanu, fost coleg de școală cu soția mea, poeta Titina Nica Țene.

-Tovarășe Țene mi-ai criticat aseară orașul. Așa m-a întâmpinat primarul, auzise deja.

De aici am fost conduși la IAS, unde ne-a așteptat directorul Aslan și inginerul șef. Am vizitat cramele, și parcul cu lacul.În jurul lacului m-am plimbat cu Elisabeta Novac povestindu-i despre istoria acestui IAS care a fost construit pe moșia lui Brătianu.Prânzul l-am luat aici.După care ne-am dus prin oraș vizitând Muzeul GIB MIHĂESCU, unde ne-a întîmpinat profesorul Gh.Pavel, ginerele scriitorului, cu a cărei soție am copilărit pe aceași stradă.Lăsându-i să viziteze orașul, eu cu Constantin Zărnescu și Vasile Sav ne-am dus acasă la cumnatul meu Constantin Boloca, directorul CEC-ului, și soția lui Eufrosina (sora soției mele ) unde ne-au ospătat cu mâncare și băutură tradițională.

Continue reading „Al. Florin ŢENE: Din jurnalul unui ziarist – “Vâlcea Artistică“ a anilor 1984”

Corneliu NEAGU: Acul de busolă

ACUL DE BUSOLĂ

 

Nu mai avem demult același cer,

nici orizonturi sacre împreună,

ne-a mai rămas în suflet un mister

uitat cândva în oaza de sub dună.

 

Pe malul apei, între palmieri,

la un sfârșit întârziat de vară,

ademeniți de tandre mângâieri

păcatul ne-atingea întâia oară.

 

Destinele se-mpreunau abrupt,

deasupra cerul se rupea în două,

iar oaza ne-aducea, neîntrerupt,

la margine de vis o miză nouă.

 

O vrajă siderală se scurgea

prin trupurile prinse-n agonie,

pe cer se aprindea încă o stea,

de strajă neuitării să ne fie.

 

Dar neuitarea-n zări s-a risipit

când într-o zi, pe drumuri separate,

cu acul de busolă răsucit,

ne-ndepărtam de locul cu păcate.

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

17 octombrie 2019

Dr. Viorel ROMAN: Cine, cum a declanșat războiul mondial? Parlamentul UE / opinii

* Nu e nimic nou aici. Se uita reocuparea Ruhr-ului, fără nici o împotrivire, acceptarea Anschluss-ului, anexarea Sudenților și dezmembrarea Cehoslovaciei – toate acceptate în numele mult speratului Drang nach Osten care să distrugă URSS – țara care-și permitea să conteste proprietatea privată. Pentru ce nu a vrut Franța să apere Cehoslovacia în 1938? Pentru ce s-a lăsat Republica Spaniolă prada statelor fasciste? Și mai înainte Etiopia pe mana Italiei lui Mussolini? Și pentru ce România și Polonia nu au permis traversarea țărilor de către Armata Roșie întru ajutorarea Cehoslovaciei?

Și de ce puterile occidentale au dat garanții doar Poloniei in 1939, nu și Țărilor baltice – asta înainte de Pact? Si de ce s-a negociat cu URSS o posibila alianță în bătaie de joc? Războiul bătea la ușă iar Anglia și Franta au trimis delegații cu vaporul ca sa piardă 3 săptămâni pe drum și propunerea ca Franța să vina cu 5 divizii, Anglia cu una și URSS cu 108? Iar la final să declari că n-ai împuternicire să semnezi ceva? Iar când războiul a început, să stai și să te joci pe linia Maginot, tot sperând ca Hitler să o ia spre est?

Ce are URSS cu toate astea? Ca ucenicul vrajitor, l-au pregatit pe Hitler ca sa distruga URSS si ce a iesit? Si acum vrea Macron si UE sa rescrie istoria? Adica noua si buna prietena Germania n-are nici o raspundere in declararea razboiului? UE e curata ca lacrima! Nazismul nici n-a existat! Au fost niste bolsevici rai care au atentat la proprietate si noi am cautat sa scapam lumea de ei, cum ne-am priceput. Te pomenesti ca razboiul a fost castigat de UE (impreuna cu Germania care s-a trezit si a eliminat nazismul, care n-a existat)!

Continue reading „Dr. Viorel ROMAN: Cine, cum a declanșat războiul mondial? Parlamentul UE / opinii”

Adrian BOTEZ: Din nou, despre anti-românii României

Când sunt înjunghiat din față, nu mă supăr : e vina mea, că doar știam, dintotdeauna, că dușmanul, din jurul meu, nu-mi poate deveni, peste noapte, prieten…și, deci, trebuia să fiu cu ochii-n patru, jur-prejur…

Dar când mă înjunghie prietenul, fratele, nu e vina mea – ci e dovada mișeliei lui…și, dacă aș fi evreu, l-aș plăti, pe junghietor, cu aceeași monedă…dacă nu cu una chiar și mai mare !

…Li-e comod domnilor ziariști să afirme că, în municipiul Roman, au acționat „hoții”, la statuia lui Ștefan cel Mare – la baza căreia este scris, pe o bandă lată (de piatră albă), cu litere negre și enorme, Adevărul : „MAGNUS STEPHANUS SANCTUS DEFENSOR EUROPAE” – asimilând fenomenul din municipiul Roman, cu cel al statuii lui Ștefan cel Mare, de la Suceava..

Dar, vă rog, nu vindeți castraveți grădinarului : eu trec, în fiecare an, dacă nu, chiar, de câteva ori pe an, prin Roman, ca să ajung acasă, la Gura Humorului. De câte ori vedeam statuia lui Ștefan cel Mare, la ieșirea de pe variantă, îmi creștea inima, de bucurie și mândrie – și-l felicitam, în șoaptă, pe primarul urbei : „PATRIOT Gospodar ! – și ce frumos a sintetizat totul, adică rolul lui Ștefan cel Mare, în Europa Evului Mediu – și, implicit, al tuturor voievozilor noștri sfinți :   da-da, așa și numai așa se cuvine – << MAGNUS STEPHANUS SANCTUS  – DEFENSOR EUROPAE>> ”.

…Când colo, acum trei ani, îmi sare inima din loc, la ieșirea de pe variantă : banda de piatră FUSESE SPARTĂ CU CIOCANUL!!! (se vedeau urmele loviturilor precise, date cu o bucurie dementă, CU CIOCANUL, în literele glorioasei benzi de piatră…) – …iar nu degradată, de „intemperii”, eventual… Se vedeau urmele loviturilor, brutal de precise, rupturi perfect decise, calculate, brutal triumfătoare – și, în niciun caz, nu aveam de-a face cu eroziunea, lentă și vagă, îndelung persistentă, dar informă îngălată,, a…”intemperiilor” !

Și…nimic nu-mi putea da rațiunea unor hoți, care fură fragmente dintr-un discurs peste veacuri…dintr-un elogiu-epitaf, peste veacuri – adus unicului PRINCIPE EUROPEAN CARE NU ȘI-A TRĂDAT, NICIO CLIPĂ, MISIUNEA CRUCIATĂ…!!!

…Nu există astfel de „hoți”…nu rentează autenticilor hoți „subtilizarea”, cu ciocanul…deloc „subtil”, a unui segment dintr-o bandă de piatră glorios-comemorativă…!!! Mai mare daraua, decât ocaua : cine-și riscă libertatea, pentru un căpețel de piatră seacă: piatră-piatră,  dar mustind de semne și semnificații patriotice

Cine-i atât de nebun, încât să fure, din piața mare (fie și noaptea!), dovada eroismului Neamului Daco-Valah…dacă nu cumva nebunul este politician, sau a fost instigat de politicieni, trădători ai țării căreia îi mănâncă, și Hoțul, și Politicianul – PÂINEA!!!

…Anul următor, am văzut-o, din nou, strălucind mândră, precum marmura –  cu, iarăși, Adevărul : „MAGNUS STEPHANUS SANCTUS DEFENSOR EUROPAE. Mi-a venit inima la loc…mi-am umflat, iarăși, pieptul, de ușurare a sufletului și de mare mândrie, că-s, și eu, ia, acolo, un…”ghibirdic de român”…

…Când colo, în vara acestui an (2019), am, din nou, o surpriză de cele negre : „degradarea” (???) statuii Sfântului Ștefan cel Mare, de data asta, NU atinsese TOATĂ banda de piatră ! Ci doar finalul textului, de pe ea, adică, esența esenței Sacrei Misiuni de Piatră :  „…DEFENSOR EUROPAE”

…Lasă-te de gogoși, domnule ziarist, atins de fatala boală a lui “correctness political” : nici “intemperiile” și nici “hoții” nu se prea pricep la…POLITICA ANTI-ROMÂNEASCĂ ! De ce să se mânie (atât de brutal și precis, cu forme cum cele ale unui decupaj, atent și meticulos), “intemperiile” și “hoții” – EXACT pe segmentul care-i stă în gât Uniunii Europene : „…DEFENSOR EUROPAE”…?!

Din care UE face parte, cum de nu, și…”atât de democrata Ungarie”! – să nu uităm că, în jurul municipiului Roman, precum și în municipiul Roman, sunt grupuri mari de ceangăi năuci, care, nici până azi, nu l-au citit – d-apoi de înțeles! – PE PROPRIUL LOR SAVANT, de optimă bună-credință : DUMITRU MĂRTINAȘ, autorul lucrării “Originea ceangăilor din Moldova”, în care acesta demonstrează, pe baze strict științifice, că, la origine, majoritatea ceangăilor sunt români ardeleni, fugiți, de răul maghiarilor (în primul rând, persecuția turbată, față de niște…înstrăinați, IREVERSIBIL ȘI UIMITOR DE DECIS, de maghiarime – și impozitele aberante!), prin trecătorile Carpaților, în nordul și sudul Moldovei, precum și în Țara Bârsei-Brașov, dar și pe Valea Prahovei, în Țara Românească…!!!

Numele lor (“csongos”) înseamnă ”pocit(“rătăcit-străin-înstrăinat”, zice lingvistul Anton Coșa… – …“hoinar” – zice lingvistul maghiar Sándor N. Szilágyi,  “corcit”- zice lingvistul ungur Bernát Munkácsi – și-ai lor, și-ai noștri, recunosc diferențierea, radicală, încăpățânată  și definitivă, a ceangăilor – de maghiarime !), pentru că refuzaseră să învețe, “ca lumea”, în Ardeal, “limba sfântă”…maghiara! Și o poceau…zdravăn.

Ciudate sunt, precum vedeți și singuri (din cele semnalate de mine), cel puțin două lucruri :

1-Domnii liberali germani (care ne poartă sâmbetele și ne vor colonie nemțească, de când ni l-au proptit pe KLAUS WERNER JOHANNIS, ca Președinte de țară…!) scriu, pe Internet, cum că lingvistul-savant DUMITRU MĂRTINAȘ, prin afirmația lui de non-apartenență a ceangăilor, la maghiarime, ar fi…”ERETIC-SECTANT” și…„AMATOR CEAUȘIST” ! : „Descendența maghiară a ceangăilor este un fapt recunoscut ca atare, acceptat și“bifat”, inclusiv de istoriografia/etnografia româneasca (Cantemir, Iorga, Eliade) – cu excepția câtorva scrieri de tip sectant, ale unor amatori, puși în slujba regimului Ceaușescu (de ex., învățătorul-preot Dumitru Mărtinaș, 1985)” – cf. Hans Hedrich, politolog, 19. 10. 2017, în Neuer Weg.

2N-am auzit de „HOȚI” (nici în România, nici aiurea), care să decupeze (!!!), o bandă de piatră, cu inscripție (glorioasă, pentru GLORIA VEȘNICĂ”!), în mod…POLITIC!!! Pe vandalul-criminal anti-român (poate ceangău, cu conștiință maghiarizată, dar poate că și ROMÂN FĂRĂ DE NICIO CONȘTIINȚĂ…cel mult, cu aceea a banului UE…!!!), care s-a ocupat cu acest act (atât de drag UE!) al „DECUPAJULUI DE INSCRIPȚII (VIZÂND GLORIA NEAMULUI DACO-VALAH!) PE PIETRE” (preluând, pare-se, funcțiile deteriorative ale ploii, zloatei, ninsorii…ce mai, UN SUBSTITUT IDEAL, AL FORȚELOR COSMICO-NATURALE!) l-a preocupat, EXCLUSIV, să spargă-aneantizeze…SELECTIV (spărtura este artistic executată…și extrem de rapid realizată…! – …nu barbar și șovăielnic, precum lucrarea, înceată și vagă, a ploilor ori zăpezilor…!!!) : doar finalul inscripției, sugerat sculptorului român de către înseși afirmațiile papalo-vaticaneze (Papa SIXT al IV-lea  : 9 August 1471-12 August 1484[1]) : „…DEFENSOR EUROPAE”

Nu le convine iudeo-masonilor vest-europeni ca o colonie de-a lor, est-europeană, să le amintească datoriile de onoare și sânge, pe care le au, față de…”ESTUL EUROPEAN…COMUNIST…”!!!

*

…În gară, la Gura Humorului, stânga-sus, deasupra Casei de bilete, se află următoarea INSCRIPȚIE (pusă la ordinele-„ordonanțele” domnului Primar, Ursăciuc Marius Ioan…se zice că și la Câmpulung Moldovenesc este proptită, tot în gară, tot deasupra Casei de bilete, o inscripție identică… : dar nu și la Gara Burdujeni, din Suceava, care-i așa de mare, că n-are vreme de uitat, la inscripții, decât cine știe ce pierde-vară! :

   În toamna anului 1941, au fost deportați din Bucovina 91.845 de evrei, din ordinul lui Ion Antonescu.

Ca urmare a politicii antisemite a regimului de la București, 3.000 de evrei din Gura Humorului și din împrejurimi, bărbați, femei și copii, au fost trimiși forțat din această gară, în zilele de 10 și 11 octombrie 1941, în Transnistria.

Mulți dintre ei au murit acolo executați, din cauza epidemiilor,de frig sau de foame.

Fie ca memoria acestei tragedii să rămână vie ca un avertisment pentru generațiile viitoare.

 

            Federația Comunităților Evreiești din România_Cultul mozaic

        Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel”.

                                                                                                                                Octombrie 2016

Știu bine că, de-aș pune, sub semnul întrebării, existența „UNICULUI holocaust din lume” : cel evreiesc (…dar, mă-ntreb, și eu, ca prostul : cum și cât s-or fi simțit de bine, oare, cetățenii, mari și…sugari, din Hiroshima și Nagasaki, puși, pe 6 și 9 August 1945, la frigare și supuși (urmașii urmașilor lor !) la radiații fatale, pentru încă vreo câteva sute de ani… – la ordinul expres al  Președintelui Harry Truman – „de profesie…evreu”… ?! – …pentru că, de ei, nu prea se vorbește…doar așa, în doi peri, răutăcios și cinic : „Și-au făcut-o cu mâna lor…!” – …da-da, micii căcăcioși japonezi, de prin creșe ori grădinițe, tocmai prăjitura asta și-o așteptau, la ceasul 8 și un sfert dimineața…ce deliciu luminiscento-iradiant!… – …dar milioanele de oameni (și sutele de popoare !!!), despre care Vechiul Testament afirmă, cu glorioasă mândrie, precum că evreii le-au stârpit „până și pruncii din leagănele”…ne-evreilor…adică, ai popoarelor, din zona „promisă poporului lui Israel, de către Dumnezeu-Iehova, Dumnezeul URII, MÂNIEI ȘI-AL RĂZBUNĂRII”, CU DREPT DE BĂȘTINAȘI… – …dar sutele de milioane de piei-roșii (din America de Nord, din America Centrală, dar și din America de Sud… – …incașii, aztecii, mayașii etc. au fost, exterminați de urmașii celor din caravelele lui Columb… – cf. Calea Speranței, de Simon Wiesenthal…dar negrii din Africa…dar aborigenii Australiei, lichidați într-o atmosferă de discreție…uimitoare…???!!!) – da, de-aș săvârși o astfel de eretică paralelă, aș da de dracul : aș fi, imediat, „cât ai zice pește” –  linșat de Comunitatea Evreiască, prin brațul ei de oțel („stalinico-giugașvilic”…!) și prin cățeii (javrele) așa-zis românești, de prin ministerele noastre…toți jucând tananika, după cum le cântă…khazarii…

Așa că eu vă povestesc altceva – și, anume, cum bunicii mei bucovineni, precum și TOȚI vecinii lor-săteni bucovineni (de la Valea Seacă și până în creierii munților/obcinelor Bucovinei de Sud!!!), din Bucovina de Sud și de Nord (…Bucovina de Nord, eliberată, în 1940, de Armata Română), au ascuns, în pivnițele lor, zeci de mii de evrei, și le-au păstrat bijuteriile și averile. Iar după război, le-au înapoiat “până-ntr-un capăt de ață, măi băiete” : “Nu ne trebuiau nouă banii lor, aurul, cocoșeii lor…bine că, în fața Lui Hristos-Dumnezeu, vom putea da mărturie senină, că am făcut bine, unor sărmani oameni prigoniți…”.

Buni creștini, “țăranii ăștia proști”, din Bucovina de Sud și de Nord…! Dar nu mi-au grăit decât mai târziu că, drept răsplată, către binefăcătorii lor/țărani români, din Bucovina de Sud și de Nord – majoritatea evreilor scăpați din pivnițele oamenilor de omenie au intrat în Armata Roșie…și, din această majoritate, s-a ales altă majoritate evreiască, de “bieți oameni prigoniți” , care au intrat în NKVD, și i-au anchetat, până ce i-au văzut fără de suflare, pe binefăcătorii lor…

Era vestită una, “Wolferița”, fata morarului evreu Wolfer, care Wolferiță le comanda rușilor (ea era comisar politic) să-i lase „pe cei ticăloși de barbați”, pe mâna ei : îî tortura, pe bieții bărbați, cu un creion enorm, de metal, peste testicule…până obținea…”portocale”…

Așa au stins, acești nerecunoscători, câteva familii ÎNTREGI, de țărani bucovineni, din Valea Seacă, dar și din Gura Humorului, Mânăstirea Humorului, Voroneț etc. – …”pentru că erau legionari și de-ai lui Antonescu…chiaburi…”…: este singura scuză (cât de absurd : puteau să zică, la fel de bine, că unii erau caracatițe, iar ceilalți, mamuți… – …Mareșalul Ion Antonescu îl ura de moarte, pe Corneliu Zelea Codeanu și pe tinerii lui membri ai Legiunii Arhanghelului Mihail…!!!), de sorginte pur evreiască, pentru crimele lor proprii, din România…de atunci, dar și de azi.

…Dar eu o întrebam pe bunica : „Dar cine voiau să-i omoare pe evrei, bunico ? Ai noștri, țăranii noștri, sunt așa de răi…?” – și mă uitam, în toate părțile, și mi-era, de-acuma, frică de toți și de toate…

Haaa…nu, băiatul frumos al bunicii…nu țăranii, dragule – ci nemții”…

Și așa am aflat, de-atunci, că Bucovina de Sud și de Nord fusese lăsată, de Mareșalul Ion Antonescu, sub jurisdicție germană (nu doar formal, ci, în mod tacit – de-a binelea și…fără acte!)…pentru că Bucovina de Sud și cea de Nord aparținuseră de Galiția Poloneză…pe unde ni se scurseseră, în țară, toate…scursurile.

Nimeni nu zice (dacă nu-i plecat…”cu pluta”), că într-un război, în vreo armată angajată în mârșăvia unui război (oricare va fi fiind acela și oricum se va fi numit el, din antichitate și până în zilele noastre, ale “modernei civilizații”…), nu există și nu vor fi existând “uscături”, ucigași sadici (și, majoritatea, “în serie”….din ce în ce mai savant…”înseriate”!!!), psihopați antisociali-anti-umani, bucuroși că faptele lor, PE VREME DE RĂZBOI, nu se vor mai numi “CRIME ORIBILE”, ci…”ACTE DE EROISM INCREDIBIL”.

Dar, dincolo de frica de a nu se abate (grav!) de la “political correctness”, iată că, totuși, mulți istorici ai Bucovinei nu s-au dovedit “iude perfecte”, ci, cel mult… “semi-iude”. Dintre ei/ele, l-am ales pe istoricul și politologul Andrei Nacu – citind și citând din lucrarea sa : Atlas al Bucovinei,   Editura Academiei Române, București, 2018 .

Iată ce afirmo-strecoară acesta, la pagina 17 :

„ (…) Între 1941 – 1944, cea mai puternic afectată comunitate din Bucovina a fost cea evreiască. În vara lui 1941, în Cernăuți au activat unitățile Einsatzgruppe D, operate de SS-ul german, care au ucis mii de evrei. Și unități ale armatei și jandarmeriei române s-au dedat la fapte similare în săptămânile ce au urmat eliberării nordului Bucovinei. Începând cu octombrie 1941, majoritatea evreilor din Bucovina, inclusiv cei din sudul provinciei, au fost deportați în Transnistria. Ghetoul din Cernăuți a fost înființat în 10 octombrie 1941 din ordinul guvernatorului Calotescu, în vederea concentrării și transferării evreilor de aici la est de Nistru. Totuși, autoritățile române au realizat faptul că înființarea ghetoului presupune menținerea unor tehnicieni și specialiști evrei în oraș. În plus, datorită eforturilor primarului Traian Popovici, cca 17 000 de  persoane au fost salvate de la deportare în toamna anului 1941. Conform rapoartelor guvernământului, în 1941 au fost relocați 91 485 de evrei din Bucovina și din județele Hotin și Dorohoi. Dintre aceștia, o mare parte au murit în timpul strămutării sau în lagărele din Transnistria. În 1942, la finalul deportărilor,  în Bucovina mai locuiau doar 17 159 evrei, majoritatea în orașul Cernăuți (16 794)”   – Andrei Nacu, Atlas al Bucovinei, Editura Academiei Române, București, 2018,  p. 17.

Deci, se recunoaște, clar, că trupele naziste, „unitățile Einsatzgruppe D, operate de SS-ul german”  s-au impus, categoric, în fața guvernatorilor români ai Bucovinei (primul a fost colonelul Alexandru Roșianu, până în 30 August 1941 – al doilea a fost generalul Corneliu Calotescu – 1941-1943 -, iar al treilea „și ultimul”, precizează autorul, la p. 16,  a fost generalul Corneliu Dragalina – 1943-1944) – și gestapoviștii și-au “făcut treaba”, adică, și-au desfășurat planurile de sorginte nazisto-hitleristă, clar rasist-discriminatorii. Dacă, pe urmele lor, au pătruns, spre jaf și crimă, mult mai ”sfioase”, cică… – …dar la fel de sadice! – , și câteva lepădături ziso-pârâte “române” – asta n-are niciun fel de legătură cu țăranii (simpli, buni și cu frica Lui Hristos-Dumnezeu) româno-bucovineni, din satele  Bucovinei de Sud.

Așa că dez-onor domnul Primar Ursăciuc (și alți trădători, prin omisiune, ca el) să facă bine a preciza CUI aparțin crimele (câte și dacă or fi fiind) anti-evreiești, “ca urmare a politicii antisemite a regimului de la București”. Pentru că, altfel, se subînțelege că aceste „politici antisemite ale regimului de la București” ar fi fost aplicate de TOATĂ românimea…României!!! – inclusiv (sau, Doamne ferește și apără de năpastă! : ÎN PRIMUL RÂND!!!) de către…băștinași.

…Dar sunt de discutat, din greu, aceste așa-zise „planuri anti-semite”…de la București !!!

…E un tradițional obicei, de acuma, al Institutului Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel, de a produce gogoși, în serie !

Păi, în primul rând, cifrele sunt umflate cu pompa : În toamna anului 1941, au fost deportați din Bucovina 91.845 de evrei, din ordinul lui Ion Antonescu”. În toată Bucovina de Sud și de Nord abia de existau, scriptic, atâția evrei !  Și unde se re-găsesc, oare, în această gogoașă propagandistico-evreiască, zecile de mii de evrei, ascunși în pivnițe, de către țăranii Bucovinei de Sud și de Nord (repetăm : Bucovina de Nord fusese eliberată de Armata Română, în 1940…!), de răul SS-ului nemțesc ?!

 

(…) Inițial, cele 11 districte moștenite din perioada austro-ungară au fost menținute și redenumite drept județe. După unificarea administrativă din 1925, în Bucovina sunt organizate cinci județe mai mari (Cernăuți, Storojineț, Rădăuți, Câmpulung și Suceava), subîmpărțite la rândul lor în plăși. Astfel, județul Cernăuți includea  plășile Colacin, Cosmin, Nistru, Prut și Șipeniț, județul Storojineț – plășile Ceremuș, Dumbrava Roșie, Răstoace și Sirețel, județul Rădăuți  –  plășile Dornești, Putila, Siret și Vicovi, județul Câmpulung  –  plășile Dorna, Humor, Moldova și Moldovița și județul Suceava  –  plășile Arbore, Bosancea, Dragomirna și Ilișești. Orașul Cernăuți este declarat municipiu, alături de Bucureș ti și de alte 15 mari orașe din România. În 1926, pe lângă municipiul Cernăuți, Bucovina mai avea 11 orașe: Cozmeni (Coțmani), Zastavna, Vășcăuți pe Ceremuș, Vijnița, Storojineț, Siret, Rădăuți, Suceava, Câmpulung-Moldovenesc, Gura Humorului și Vatra Dornei. Până în 1930 sunt declarate orașe și localitățile Sadagura, Solca și Vama.

(…) În decembrie 1930, în România este organizat singurul recensământ al  populației și locuințelor din perioada interbelică. Potrivit recensământului,  județele din Bucovina aveau 853 009 locuitori.

În ceea ce privește structura confesională, în 1930, 71,9% din  populația Bucovinei era de religie creștin-ortodoxă  (marea majoritate a românilor și ucrainenilor), 11,5% erau romano-catolici (majoritatea germanilor, polonezilor și maghiarilor), 10,9% mozaici (evreii), 2,4% luterani (o parte din germani), 2,3% greco-catolici (o parte din ucraineni și români) și cca 1% aparțineau unor alte culte  – în principal creștini de rit vechi (lipovenii), reformați(o mică parte dintre maghiari) și neoprotestanți[2].

Calculând și băbește, 10,9 % evrei mozaici (să rotunjim la 11 %, de dragul domnului director al Institutului „Elie Wiesel”, Alexandru Florian !) din 853.009 de locuitori, în total, ai Bucovinei de Sud și de Nord – înseamnă că evreii ar fi fost (în Bucovina de Sud și de Nord) în număr de  93.830, 99….! Iar 71,9 % (români creștin-ortodocși), din 853.009, înseamnă 682.407, 20. Majoritatea populației Bucovinei de Sud și de Nord era formată din țărani/săteni (cca. 500.00 – 600.000 de țărani bucovineni). Și dacă acești țărani bucovineni ar fi ascuns, în pivniță, nu zeci de mii de evrei, CI, DOAR, CÂTE UNUL SINGUR! – cifra „deportaților” evrei tot ar fi fost…UN ZERO TĂIAT ÎN PATRU!!!

Deci, din nou și mereu, propagandă evreiască, “la vârf”, absurdă și de cea mai proastă calitate, fără absolut nicio bază în REALITATE !!!

Iar domnul “primare” Ursăciuc (…cică…bucovinean, “de-al nostru”...!!!) preia această propagandă, “pe nemestecate”, de parcă ar locui la Tel Aviv și ar fi angajatul Mossad-ului[3] sau al Irgun-Haganah-ului[4] – iar nu primar de…Gura Humorului !!

…De ce spurci faptele epopeice, martirice, ale țăranilor bucovineni ? De ce nu aduci laude eroicilor țărani, sud și nord-bucovineni, domnule Ursăciuc  – ci numai insulte grosolane, care să placă urechilor Institutului „Elie Wiesel” și, în speță, domnului Alexandru Florian?!  Pentru că au fost binefăcători și salvatori, TOȚI !CHIAR CU PREȚUL VIEȚII LOR : SS-ul german nu știa de glumă, când i se lua prada de sub nas, mârâia și…SFÂȘIA ! PE ORICINE!!! Chiar și pe un…”ursăciuc” ar fi fost în stare să-l haleasco-îngurgiteze, „fără pâine-fără sare”, “pe inima goală”…da-da…așa să știi mătăluță !

…Nu știi să-i vorbești decât de rău, pe co-naționali (…e drept, cu unul ca matale, și mie mi-i rușine a zice că-s, de voie-de nevoie…”co-național”!), pe eroii noștri daco-valahi…domnule…”PrimareUrsăciuc (…și, după modelul mătăluță, au acționat, anti-românește, și alți belferi-primari români, din „dulcea Bucovină”… (…DAR NU TOȚI : majoritateaa celorlalți primari au fost cu “obraz”/bun-simț și cu simțul măsurii, în toate…chiar dacă s-au temut „să strige, de pe acoperișul caselor, Adevărul” – cum le zice Hristos-Dumnezeu, apostolilor săi…!) ?! Hmmm…da…pentru că, dacă nu ieșeai în evidență prin mișelia asta parșivo-anti-românească, nu te mai lăsau evreii și masonii…să rămâi „primare”…?! Mda, mda…”jale mare și lipsă cumplită”…”să ai parte numai de răchită”…

..Dar, oare, de ce  fac ceea ce fac (această urgie care NU ALEGE GRÂUL DE NEGHINĂ!) – atât iudeo-masonii, cât și masonizații (funcționari, slugi funcționărești, ale masonilor!), tip „tovarășul Ursăciuc” ?

Pentru ca popoare întregi, fără nicio excepție, în plin veac XXI – milioane și sute de milioane de oameni, fără nicio vină (…cine mai știe, azi, cu adevărat, ceva, înafara cărților, despre războaiele mondiale ale veacului XX …?!) – SĂ CAPETE COMPLEXUL VINOVĂȚIEI GENERALIZATE ȘI SĂ ACCEPTE HIDOASA COLONIZARE. De fapt, NEO-COLONIZAREA, care țintește, deodată și deopotrivă,  și economicul, și moral-spiritualul… : conștiințele se dizolvă, sub imperiul vinilor acestora, INVERTIT-INVENTATE de dușmanii Neamului Daco-Valah!

…O, da, parcă și văd…îmi închipui, de fapt, cum 20 de milioane de daco-valahi mănâncă (în același timp!), la micul dejun, prânz și cină – câte-un „ovreiaș”, pe pâine prăjită !

…Nu vă e destul că ați cumpărat dreptatea, la Haga, în urma strâmbei decizii a acestei așa-zise „Curți de Justiție” hagheze, daco-valahii plătesc, anual, UN MILIARD DE EURO…fără măcar s-o știe (căci guvernanții nu vor îndrăzni, niciodată, să le-o spună…ce, să-și piardă calitatea de slugi iudeo-masonizate ?! – și, odată cu această calitate…posturile, peșcheșurile…oasele cu carne, cu măduvă, de la Marele Ospăț Globalisto-Mondialist, al domniilor lor, masonii…?!)…și nu știu nici că procesul „EVREI, CONTRA LUMEA ÎNTREAGĂ” (…eu nu înțeleg, prin „evreu”, când critic atitudinea unor evrei, decât PLUTROCRAȚIA lor, nesătulă și crudă, chiar cu propriii lor coreligionari – cum și AGENȚII LOR DE PROPAGANDĂ, ABSURDĂ ȘI MALONESTĂ : a se vedea, drept pildă POZITIVĂ, afirmațiile, despre Holocaust, ale eminentului profesor univ. Norman FinkelsteinIndustria Holocaustului…chiar atitudinea unor șef-rabini, precum David Șafran, față de România interbelică…nemaivorbind despre mărturisirile, extrem de oneste, ale unor evrei simpli, cu bun-simț și extrem de profund umani, fără carte multă…fără „stagiu prea-îndelungat de sinagogă” – …în rest, au, și ei, atâția amărâți și năpăstuiți…în istorie, dar și azi!) l-au pierdut, la Haga, și alții…: Germania…de parcă din gura fiecărui amărât de slujbaș neamț, de azi, curg bale-ndoite cu sânge de evreu…neutra Elveție (…pentru că le-a primit, în bănci, naziștilor, banii…de parcă bancherii evrei, de pe mapamond, când încasează aur și bani, îl și întreabă, pe depunător, dacă-i de dreapta sau de stângastânga-mijloc etc!)…Polonia (cel mai absurd caz : TOT și TOȚI polonezii sunt vinovați că lagărele naziste s-au clădit pe teritoriul lor…da, domnul Hitler chiar își lua deoparte și-și întreba victimele : „Cum îți vrei lagărul morții tale ? Mai la stânga, ori…?”… – …”uitând” (???!!!) că-n lagărele cu pricina au fost „internați” sumedenie de polonezi…nemaivorbind de ruși, cehi, români…(pe englezi, nemții îi tratau cu o supărătoare discriminare pozitivă !). Continue reading „Adrian BOTEZ: Din nou, despre anti-românii României”

Gheorghe Constantin NISTOROIU: LUCEAFĂRUL din Boteni-Muşcel PETRE ŢUŢEA (partea a IV-a)

„Pătrunderea vieţii de dincolo în viaţa de aici,

   prezenţa ei în fiecare moment al istoriei,

   constitue înţelegerea mistică a existenţei.”

                          (NAE IONESCU)

 

 

   Pasărea-timp, dacă nu te rânduieşti în vreme, prin vreme, deasupra vremii, vine si smulge pe toate cele ale sale, clipele, zilele, anii, zorile, azurul, rotirile, lundu-şi zborul înalt deasupra depărtărilor inefabile unde străjuiesc stăpânirile celeste. Rotirea timpului omului trebuie să fie vremea roţii daco-tracice a menirii vieţii cu urcuşul şi coborâşul său, vremea devenirii sale, a dacului-român nemuritor, vremea sufletului tău frumos înveşmântat întru menirea serafică lăsată de Dumnezeu. Sufletul trebuie permanent să se rotească deasupra vremii pentru a putea îmbrăţişa deopotrivă pământul şi cerul, astfel încât negrăita bucurie să-ţi cuprindă inima. În rotirea timpului tău trebuie să aşterni permanent vremea în care se aşează Dumnezeu, pentru a-ţi aprinde tăria cugetării, pentru a-ţi lărgi la infinit tăria simţirii, pentru a-ţi înălţa, ca o cupolă peste timp şi spaţiu, tăria voinţei în care să ardă continuu ţelul luminat ales.

   Luceafărul din Boteni – Petre Ţuţea s-a întrupat dintru plămada nemuritoarea a meleagurilor argeşene, dospită întru tărâmuri milenar-legendare, întru toate strălucirile cereşti ale creaţiei harice, precum şi întru toate menirile pământeşti carpatin-universale, consfiinţindu-se astfel, prin profetismul său creştin ortodox, ca una dintre cele mai emblematice figuri ale gândirii serafice, ca unul dintre cele mai puternice ecouri de rezonanţă mistică, ca unul dintre cele mai proeminente simboluri ale memoriei seculare a dacoromânilor.

   PETRE ŢUŢEA, în viziunea românului american (am avut bucuria neştearsă de a-l cunoaşte şi preţui), cel care îi închină o cultică Crestomaţie – un Mănunchi de eseuri, evocări şi articole elaborate de unele dintre cele mai alese personalităţi ale Culturii ortodoxe române, care l-au cunoscut şi iubit pe Profetul argeşean,  îl zugrăveşte ca pe valahul care „era de o inteligenţă orală proverbială. Fascina printr-o gândire aforistică, şocantă, dacă avem în vedere mediocritatea din imediata noastră apropiere”, iar profesorul – filosof Gheorghe Vlăduţescu, îndrumătorul meu la cursurile de Filosofie, sublinia după iniţierea sa în Tratatul de antropologie creştină, vol. I, al celui care era supranumit când „Socrate al Bucureştilor”, când „Socrate al României”, că geniul Profetului argeşean „nu a stat în răspuns, ci în întrebare.” (Petre Ţuţea în Conştiinţa Contemporanilor săi. Articole, Evocări, Eseuri – Crestomaţie de Gabriel Stănescu, Ed. Criterion, Bucureşti, 2010, p. 5-6)

   Împodobite cu licuricii sidefii ai nopţii stelare, clipele gândului alb, curat, strălucitor, primenitor, pogorâtor din argintul harului, împrăştie peste aria timpului nostru albastru, lumina divină a cuvântului dătător de viaţă, răsfrântă în mireasma faptelor aurii, a ctitoriilor bune, a zidirilor de seamă, a îngemănărilor deosebite, a creaţiilor miraculoase, surprinzând angelic bunătatea văzătoare, mesianică în tot ce oglindeşte şi fiinţează natura, astfel încât în lămurirea ei sibilică, vestalică se pogoară sublima privire a lui Dumnezeu, Cel Care dă vremii vrerii Omului, timpul creştinului ortodox, a Valahului prin excelenţă, tăcerea, acea Mare Tăcere, ce grăieşte necontenit mărgăritarele – cuvinte ca pe o simfonie dăinuitoare de limpezime, ca pe un tril de ciocârlie, ca pe o rapsodie de privighetoare sau ca pe o încântare psaltică de vecernie mănăstirească, Lumină lină, unde se pogoară, se repogoară, unde se aşează, se reaşează şi se îmbrăţişează cunoaşterea ca sălaş al iubirii, stârnind continuu setea timpului fără să astâmpere vreodată spaţiul sideral, unde totul devine nemărginirea înveşmântată în porfira verde regală, divină a transcendentului.

   Luceafărul din Boteni – Petre Ţuţea şi-a construit meditaţia, contemplaţia şi s-a reconstruit filosofic în cultura creştin-ortodoxă dacoromână, urcând pe culmile marilor momente, devenite monumente miraculoase ale gândirii universale, devenin unul dintre marii artişti ai cugetării, ai „moşirii” cuvântului, precumpănitor interogativ-aporeic în sensul în care întrebarea naşte răspunsul întru relaţia omului creştin cu sinele său, cunoscându-se, recunoscându-se, descoperindu-se, redescoperindu-se, reîncreştinindu-se prin Suferinţă, Libertate, Adevăr şi Iubire.

  

   În răstimpul curgerii timpului prin vremea dăinuirii noastre toate încercările peste care se pogoară mai ales suferinţa trebuie călăuzite înspre căile bucuriei, întâi ca acceptare, mai apoi ca înţelegere, întâi spre cunoaştere, mai apoi ca înţelepciune, întâi ca trăire, mai apoi ca iubire, întâi ca menire, mai apoi ca suprafiresc, întâi în plan metafizic, mai apoi în extazul mistic, pentru a se depăşi omul din condiţia de fiinţă umană temporală în cea de persoană creştină, spirituală veşnică, astfel că înţelegerea devine convorbire, iar cunoaşterea comuniune, anulând timpul şi spaţiul.

   Luceafărul din Boteni – Petre Ţuţea prin geniul său subtil interogativ, profund şi strălucitor, înălţător şi provocator, răscolitor şi primenitor dă naştere unei antropologii creştine dintre cele mai emerite şi erudite opere cu caracter spiritual religios, care se alătură cu cinste capodoperelor filosofice ale lui Aristotel, Platon, Seneca, celor teologice ale sfinţilor Theotim I Filosoful, Dionisie Areopagitul, Ioan Casian, Vasile cel Mare, Grigorie de Nazianz, Grigorie de Nyssa, Ioan Gură de Aur, papa Grigore cel Mare, Bernard de Clairvaux, Simion Noul Teolog, Grigorie Palama, Iustin Martirul şi Filosoful, Maxim Mărturisitorul, Ioan Damaschin, operelor lui Kant, Hegel, Heidegger, tratatelor lui Henri Bremond, Hans Urs von Balthasar, Alexander Schmemann, Dimitrios Ballanos, Vladimir Lossky, Christos Yannaras, Olivier Clement, scrierilor filocalico-sofianice ale sfinţilor Nicolae Cabasile, Nicodim Aghioritul, Nicolae Velimirovici, Iustin Popovici, sau cele mistico-profetice ale lui Mihail Eminescu, Nae Ionescu, Arsenie Boca, Arsenie Papacioc, Nil Dorobanţu, Vasile Băncilă, Ioan Ianolide, Nichifor Crainic, Virgil Maxim, Mircea Vulcănescu, Ilie Imbrescu, Ilarion Felea, Lucian Blaga, Radu Gyr, Ioan Alexandru, Aspazia Oţel – Petrescu, Maica Teodosia – Zorica Laţcu, Mircea Eliade, Ernest Bernea, Dumitru Stăniloae, Dimitrie Bejan, Sofian Boghiu, Artur Gabriel Silvestri, Mihail Diaconescu.

   Dacă, unii teologi ortodocşi de marcă, precum Yannras şi Schmemann, arzând mai mult în creuzetul metafizic aţâţat de focul apus, de jeratecul mocnit sub cenuţă al spiritualităţii apusene, consideră creştinismul ca o „nereligie”, dar care a adus tuturor religiilor Apocalipsa, teologii mistici ortodocşi vlaho-români, fiinţesc şi consfinţesc prin HRISTOS şi prin Suferinţa întrupată Iubirii în perioada de maximă prigoană şi aprigă persecuţie creştină a secolului al XX-lea, CREŞTINISMUL CA SINGURA RELIGIE VIE – DĂTĂTOARE DE VIAŢĂ SPIRITUALĂ VEŞNICĂ.

   Dacă, în general marii teologi sunt oamenii împliniţi religios, filosoful creştin Petre Ţuţea este un teolog ortodox desăvârşit!

 

   „SOCRATE al DACOROMÂNILOR” – Petre Ţuţea a mers cu paşii săi grei, încărcaţi de naţionalism – creştin cu fruntea înaltă, semeaţă, brodată de azurul carpatin, în purpură serafică de profet, cu intuiţie de mare pedagog, cu aură de clarvăzător pustnic – ascetic, cu porfira demnităţii regale, cu flamura onoarei şi sabia cavalerismului peste suveranitatea spiritului vremii sale şi după.

 

   După 13 ani şi jumătate a frecventării „cursurilor” postdoctorale prin academiile şi universităţile sistemului totalitar concentraţionist, dincolo de marea sa personalitate, rafinată, subtilă, autoritară şi sublimă a lumii naţional-universale, Petre Ţuţea a devenit o PERSOANĂ HRISTICĂ care, şi-a reînfiat poporul român, scoţându-l din impactul istoric, al normalităţii, al necesităţii biologice, transcendându-l deci, (o parte a lui, cea bună), dintr-o tisteţe metafizică într-o mistică a chemării, a devenirii, a definirii etnico – religios – spirituale. Din universul celular – penitenciar el a făcut Capelă strălucirii sufletului său, adorând cerul dreptei credinţe şi venerând pământul Strămoşilor săi. A pătimit pentru geniu şi a compătimit idiotul. „Geniul nu apare decât prin ierarhia cerească a speciei umane şi funcţia idiotului – sunt oameni care sunt idioţi – e pozitivă, că fără el nu am înţelege nici geniul, nici normalitatea.” (Dialogul între Petre Ţuţea şi Lucian Despa, în Petre Ţuţea în Conştiinţa Contemporanilor săi. Articole, Evocări, Eseuri – Crestomaţie de Gabriel Stănescu…, p. 159)

 

   În afară de sine, omul, creştinul se luptă, se înfruntă, se confruntă cu timpul şi spaţiul, derulând legăturile de cauzalitate răsfrânte asupra tuturor faptelor sale, analizând toate efectele ce se imprimă vieţii sale, cele asupra vieţii semenilor care urmează aceeaşi Cale a luminii Adevărului, observând în acelaşi fel şi pe cele asupra naturii înconjurătoare de care suntem indisolubil legaţi prin timp şi spaţiu, prin legile ei naturale întocmite de Dumnezeu – Atotcreatorul, dar şi răul celor răi, al  ateilor şi al creştinilor deopotrivă cu care se împletesc năpustindu-se apocaliptic asupra Binelui.

   Doctorul în Drept, Filosoful prin excelenţă, Teologul fascinant al Agorei creştin – ortodoxe, Dacoromânul argeşean a intrat programat prin prigoană şi persecuţie religioasă în închisoarea – emblemă a comunismului, alături de zecile de mii de alţi camarazi, Fiii Aleşi ai României, Eroi şi Martiri deopotrivă, drept, dârz, demn, geniu, creştin, erudit, raţional, cucernic şi a ieşit tot cu fruntea sus, vertical, neînfrânt, plin de onoare, profet, mistic, mărturisitor, cult, iertător, înduhovnicit.

   În paradigma timp – spaţiu ce se pogoară ca o cupolă serafică de Sus, din cerul vieţii, intervin pentru om, pentru creştin, legăturile fireşti şi suprafireşti, precum natura, arta, şcoala, educaţia, istoria, literatura, filosofia, religia, părinţii, neamul cu suferinţa şi iubirea sa în toată durata existenţială a lumii imanente.

   Ţăranul pune o singură întrebare naturii: Natură, spune-mi cine eşti tu, ca să ştiu cine sunt eu?

   Sunt Mama Mamei tale. A doua mamă!

 

   Artistul zugrăveşte o fascinantă întrebare magnificei arte: Artă, de unde pogoară frumuseţea ta desăvârşită, pentru a mă înălţa privirii tale de extaz?

   De la sublimul Creaţiei divine, Poemul Frumuseţii absolute a lui Dumnezeu!

   Învăţătorul adresează o întrebare smerită şcolii formatoare: Şcoală, spune-mi cine eşti tu, ca să ştiu ce trebuie să te învăţ eu?

   Învaţă!

   Pedagogul rosteşte înflăcărat o întrebare Educaţiei: Educaţie, ce trebuie să fac eu, ca tu să mă educi pe mine?

   Educă-te!

 

   Istoricul are şi el o sinceră întrebare către istorie: Istorie, spune-mi cine eşti tu, ca să ştiu cine este Neamul meu? Cine este Lumea înconjurătoare?

   Cel drept, cel rămas în istorie! Trebuie să-ţi cunoşti Neamul pentru a cunoaşte lumea şi trebuie să cunoşti lumea pentru a-ţi cunoaşte Neamul!

   Filologul se adresează Limbii sale Literare: Limbă, de unde vine graiul tău dulce, suav, înmiresmat că să ştiu cum să te cânt mai duios, mai frumos, mai divin?

   Din inima mare cât iubirea şi din sufletul frumos cât cerul al dacoromânului!

 

   Filosoful creştin prins în labirintul cunoaşterii sale, rosteşte două întrebări cunoaşterii: Cunoaştere, spune-mi cât cunoşti tu, ca să mă pot cunoaşte pe mine?

Continue reading „Gheorghe Constantin NISTOROIU: LUCEAFĂRUL din Boteni-Muşcel PETRE ŢUŢEA (partea a IV-a)”

Mircea Dorin ISTRATE: Versuri

RĂTĂCESC  CU-A  MELE  GÂNDURI

 

Rătăcesc cu-a mele gânduri prin ispitele trecute

Ce-ndulcit-au clipa vieții trecătoare ca un vis,

Ele fost-au miere-lapte, din cerescuri toate rupte,

Ce acum le țin în taină în a minții ascunziș.

 

Printre ele, tu ești zâna din povestea nesfârșită

Începută într-o seară printr-o strângere de mână,

Ce ne-a-nfiorat simțirea și-apoi inima grăbită

Ne-a-mbătat cu apa vie, din a visului fântână.

 

Fost-am dară-n  ceea vreme tineri fără de prihană,

Două suflete topite în visare și iubire,

Două suflete-nstelate din cea lume pământeană,

Două suflete curate, clipă de dumnezeire.

 

Ce a fost apoi e-o taină, pusă-n țandără de gând,

Candelă la vremi trecute, clipe mari de fericire,

Ce pe-a vieții cărăruie, mai apoi din când în când,

Vin amininte să ne-aducă, de trecuta cea iubire.

 

Ele-s liniște la suflet, leac ce-nlătură durerea

Și necazul și amarul ăstor timpuri  încâlcite,

Nostalgii îmbietoare, mari regrete după  vremea

Ce a fost atunci, odată, mierea clipelor preasfinte.

*

A trecut demult pe-aicea o pereche fericită,

Ce ținându-se de mână se sorbeau din ochi vrăjiți,

Și-n cuvinte nerostite își jurau în cea clipită

O iubire nesfârșită, cum fac doi, îndrăgostiți.

 

Azi, pierdută-i a lor urmă în a vremilor uitare,

Vântul șters-a pași care se pierdeau în nemurit,

Frunza toamnei, rătăcită, a murit pe cea cărare

Unde noi am fost odată, lacrimă de fericit.

**

Azi,  atât îți cer Mărite, când o fi să plec din  lume,

Dă-mi n-apoi clipita-n care eram muguri de iubire,

Și din raiul cel de-atuncea, care-a fost dulce minune,

Mută-ne-n al Tău celestru și ne fă, înveșnicire.

 

 

NEMERNICIRE

 

Cutreierăm  cu visul nopții pe neștiutele cărări,

Neclare umbre nebunatic în haos mintea ne-o aruncă,

Urcându-ne-ntr-o clipită în nesfîrșite, large zări,

Ori coborându-ne-n genunea, înfricoșată și adâncă.

 

Continue reading „Mircea Dorin ISTRATE: Versuri”