Viorel Birtu PÎRĂIANU: Rugă

Rugă

 

ploua pe pământ
deschisesem o ușă în zid
uitând apoi să închid
cad, mă ridic
plâng cuiele-n rană
așez o cruce în prund
să mă spovedesc cerului
mă ascund în palme uitând să găsesc cuvântul rostit
Doamne, iartă-ne
plopule, scutură-te
cântule, plânge-ne
omule, vinde-ne și lasă-ne lacrima
ducă-te în pustiu, printre fulgere

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

17 octombrie 2019

Dumitru MNERIE: Dinspre MNIERU

Dragă cititorule,

Venim pe lume și avansăm în viață purtând o zestre fără să-i știm caracteristicile și nici să-i înțelegem prea bine originea. Pe părinți îi simțim. Pe bunici parcă-i știm de mai demult. Ne înțelegem mai ușor cu ei. Toți laolaltă ne poartă de grijă lăsându-ne să ne bălăcim liberi în candoarea irepetabilei copilării. Mai pe când ni se așază pe umeri ghiozdănelul, suntem etichetați cu un nume și prenume, substantive proprii pe care trebuie să le știm bine, pe dinafară. Apelativele dragi cu care ne dezmierda mama, des cad în derizoriu, sunt luate chiar de primii prieteni în derâdere și ne fac să ne rușinăm în fața colegilor. Ba, câteodată se caută motive de batjocoră și din numele de familie, pe care-l dobândim din tată-n fiu. Așa m-am identificat și eu cu Mnerie Dumitru. Deh!… Dumitru – nume de botez, data nașterii fiind mai aproape de sărbătoarea din calendarul ortodox român a Sfântului Dumitru. Dar Mnerie?… Mi-amintesc 3 momente mai semnificative:

  1. Comuna Șeitin, jud. Arad, anii 1961-1963. În casa bunicilor din partea mamei, într-o dimineață.

Bunica (Maica Mină):

– No,… prunci sculațî-vă!… Mai o țâră și traje d-amniaz.

– Nu ieșim de sub dună, că ni-i frică, (noi, 2 copii de 6-8 ani: eu, Mitică, venit în vacanță de la Vinga, jud. Arad, respectiv Bebe, verișorul meu de la Timișoara, dintotdeauna mai mic decât mine cu 2 ani…).

– Dă cine v-i frică?

– Dă ăla ce strâgă pă uliță (de pe stradă se auzea dintr-o căruță cu coviltir: „Vaaaaar, vând vaaaaaar!… vând vaaaaaar!”).

– No lasă că ăsta nu-i d-ăia care să vă baje-n sac… Ăstă-i un pădurean ce vinde var, apoi zise către bunicu (taica Fanu):

– Du-te, Fanule, până la uliță și vezi dă pădureanu’ cela ce strâgă, n-are cumva și niște tiatră-mnierie, că tare ni s-o mănit via.

– Bine Mină. Iaca mă duc.

După câteva minute Taica către Mama Mină:

– Mai are numa’ o țâră, într-un sac în șireglă.

– Și, cum o dă?

– Iaca, zâce că 3 kile p’o polovică dă cucuruz.

– Atunci du-te iute-n pod și ie-ntr-o videre cucuruz d-ăla mai bun, dân grămada dă lângă fundoaie.

– Mai întii mărg să-i zâc să m-aștepte și să pregătească tiatra,          ș-apoi mă sui în pod.

– No, biiiine, bine. Da’ numa’ iute!

După vreo 10 minute, eu, împreună cu Bebe, după ce ne-am asigurat că gălăgiosul „pădurean” a plecat mai departe cu căruța din fața casei, am sărit din pat și am fugit desculți în curte, curioși să vedem despre ce „tiatră mnierie” a fost vorba. Taica, numai ce intrase în curte ținând în mână banița/polovica aproape goală:

– No, ce-i cu voi?

– Arată-ne și nouă ce-ai cumpărat?

– Nu-i dă voi.

– Araaată-ne, te rugăăăăm!

Ne-a lăsat să observăm pe fundul polovicii, învelit într-un ziar vechi o minunăție de cristal vinețiu, mare cât pumnul și în rest mii de mărgeluțe de-un albastru ultramarin, scânteietor. S-a apropiat și Maica Mină:

– Curată tiatră! Faină! Și câtă-i dă vânătăăă!”

*

  1. Altădată, cam prin aceiași ani, tot în Șeitin, treceam – copil de unul singur – pe stradă. Dintr-o curte a ieșit o femeie, (o știam din iarnă de la colindat – Nană Dyulă). Observându-mă, luând o poziție de „tare ocoșă”… mi se adresează:

– Mă pruncule, tu d-al cui ești?

– Săru’ mâna, Nană Dyulă! Mi-s pruncu-ăl mai mic a lu Dascălu Mnerie

– No, nu mai spune… tu iești d-a-lu Mnieru? Bată-te să te bată!… Nu te-am mai cunoscut. Ce mare te-ai făcut! Da mumă-ta, Mnieroaica,… Drăghinuța, no, ce mai face?…

**

  1. Mult mai târziu, în anul 1981, am fost într-o excursie în județul Baia Mare, făcând parte dintr-un grup de tineri, destul de eterogen, toți absolvenți de învățământ superior dar de specializări foarte diferite și proveniți de prin toate județele țării. Înainte ei mă cam batjocoreau după numele de familie, spunând că la înregistrarea numelui meu în certificatul de naștere notarul a fost beat și mi-a „băut” un „i”. Astfel, numele ce-l purtam, în loc să fie „Minerie”, cum, după părerea lor era normal, era doar Mnerie

Ajunși la muzeul „Țării Oașului”, la vederea unor case foarte vechi, de față cu toți colegii, l-am întrebat pe ghid, însuși Directorul muzeului:

– Domnule Director, cum numiți pe-aici culoarea cu care sunt vopsite casele?

– No, p-aci tătă lumea știe. Tăte-s mnierii… Ca să nu să suie pă zîduri omizîle sau alte gângănii, să bagă-n zama dă var o soluție de tiatră mnierie, sau vânătă – cum i se mai zice – d-aia ce să dă și pă vița dă vie când îi mănită. No, dragă, u’ti-te ce mândră-i casa ceea: mnieru ca ceru’!

***

Rostul celor scrise nu este de a face o introducere la vreo cercetare genealogică ci reprezintă un rod de plăcută simțire și bucurie a vieții, pe care o am înregistrat-o alături de un mare Maestru al scrisului, poetul și jurnalistul desăvârșit Marin Beșcucă. Cunoașterea și apropierea este din destin, iar calea ne-a fost deschisă în rețeaua Facebook. Așa m-am trezit pomenind odată în corespondența purtată despre bănuiala mea asupra propriei origini, antrenându-mă mai mult pe preocuparea, predestinată parcă, de ALBASTRU, sub multiplele semnificații. Așa cred că s-a născut motivul MNIERU, un alt izvor de imaginație a Poetului, cu reflexe în excepționale versuri. Urmărind fascinat șirul acestora, trăiesc senzația spectatorului/cititorului așezat pe un scaun aflat chiar pe scena unde se joacă piesa, în mijlocul actorilor, dar asigurat de independență față de scenariu prin biletul de intrare pe care-l țin strâns în mână, gata să-l prezint oricând controlorului.

Autorul, sub pretextul MNIERU, dă contur excepțional diverselor simțiri și considerente asupra lumii înconjurătoare: „MNIERU mi-a pus făclie clipa…”, ”MNIERU le știe și înțelege”. Asociat unui virtual „Profesor de prețiozități”, MNIERU este persoana-spirit, gata de a da un sfat, dispus mereu la dialog, chiar opozant propriilor păreri, un martor al propriilor peregrinări pe drumurile reamintite ale vieții cotidiene, născătoare de neliniști și frământări, provocatoare de zbuciumări în inimă și minte. MNIERU reprezintă și imaginea speranței, frumusețea azuriului cerului senin, libertății de gândire, libertății de mișcare, îndrăzneala de-a visa, tenacitatea de a nu renunța a privi mereu pe fereastra deschisă spre viitor.

Dar Poetul nu uită toxicitatea „tietrii mnierie” – sulfatul de     cupru – folosit în prepararea „zemii bordeleze”, substanță-inamic al manei viței de vie, periculoasă pentru fel de fel de dăunători.

Continue reading „Dumitru MNERIE: Dinspre MNIERU”

Marta-Polixenia MATEI (BEȘCUCĂ): Prolegomene

Uite-uiteeee!… – îmi striga un gând pe care-l ascunsesem  sub pleoapa unui dor – nu te sfii, pășește pe urma poemului și descoperă-i aura, ochiul lumi-i zărească dezvăluirea! – dar ce-o fi vrând și gândul ăsta? – aaaaa, e timpul să vă prezint ceva: ultimul volum de versuri ce stă pitit în așteptare, amirosind a plămadă proaspătă, doruind frământ de tipar, al lui Marin. Cum cine Marin?!… Marin Beșcucă, poetul care are atâta zgândăr în peniță încât poți auzi călimara deversându-și fluviile de cerneală în albii de metaforă prin terasamentele de celuloză ale colii.

Și e atâta sevă de cuvânt aici, dar și necaz că izvorul ar putea n-ajungă… știți voi, hârtia are putere de absorbție, nu glumă! Însă aud scâncetul unui prunc în fașă și dau fuga pe mal de vers să văd ce   mi-a adus șuvoiul de cerneală… pe o petală de verde-albastru descifrez un nume de botez: MNIERU!…

De ce Mnieru?… auzii șoapta gândului și-mi veni un răspuns, de undeva din condeiul poetului, chiar din miezul unui vers: în fine, am stat în mine ceva/ și dacă Mitru aveam pentru D. Branc,/ atunci lui i-am zis MNIERU…!/ nu știu cum, sau nu, să-i fi plăcut,/ dar s-a petrecut ceva sub Tacitus…

Sub Tacitus sau nu, verbul avea voce și vocea aceea se reverbera dintre acolade de simțiri ce-și dădeau ghes să iasă luminii, cum atâtea altele ce încă sunt în aștept. MNIERU nu este o fantezie, este aplecarea către un interlocutor real, poetul ne explică, încă de la începutul volumului, uvertura acestui dialog și natura izvorului său: acolo,/ în poemul ce dădea-n suspin șuvoiul,/ am strâns atâtea câte, la-ndemână,/ și ne-am citit,/ și ne-am strâns mâini cu palme de depărtări,/ cu degete-n vise!

Nevoia de comunicare, desigur, anulează distanțe, însă nu este suficient să comunici, este esențial ceea ce comunici pentru ca distanțele să poată deveni „aproape”… și uite-așa, poemul unește suflete, minți, într-un fel unic, poate greu de înțeles pentru unii, fin perceput de către alții, lungimile de undă ale percepțiilor nu sunt mereu egale dar, acolo unde se întâlnesc, se creează, indiscutabil, punți de legătură inimaginabile, chiar dacă, aparent, undele acelea provin din universuri diferite. Și mai e și acel adaos de respect care armonizează totul, vibrația e cea care contează, este cea care dă rezonanță totumului. Găsesc undeva, în vers, o concretizare a celor afirmate: MNIERU mi-a tot întors,/ mi-a tot răstors, metafora,/ dar nu mi-a dat în ea cu cianuri…/ niciodată! Și, da, metafora devine punct de zbatere și dezbatere, însă dialogul e „cuminte”, alchimiile scot la iveală aurul ascuns în plumb nu cu puțin efort, totul este rezultatul unor cercetări lăuntrice amănunțite,  explicat și aici, într-un alt fel de simplu, dar complicat: MNIERU mi s-a-ndevenit, din căutări!/ PROFESORUL MEU DE PREȚIOZITĂȚI… și, ca-n orice alchimie, e nevoie de foc să lămurească totul, acela care nu poate fi stins cu apă și a cărui vâlvătaie se poate vedea cu ochiul liber, unul viu, și viul acesta dintre noi va avea flacără,/ va avea puls,/ și nu se va lăsa împins de la spate,/ de sub rampă… nimic nu se vrea în ascuns aici, niciun dedesubt nu este permis, totul este în fair-play, toate lumile instinctului erau cu puii la vedere,/ clipa se-nroșea în obraji cerând dăruirea…

Poetul, vorbind despre sine și parcă pentru sine, se consideră un izolat care suferă durere și crede în Lumină și nu întotdeauna sufărul lui este la îndemâna înțelegerii tuturor. Dar este, în același timp, un izolat creator, poate că tocmai acest izolament în sinele propriu, undeva la granița dintre liniști și neliniști este acel stimulent al înmuguririi întru lirica metaforică. Fermentul, odată activat, nu poate decât să dea plămadă, terenul este fertil, spicul minții este matur. „Poftiți la facerea pâinii!”, parcă îndeamnă un glas, și e și sânge, pătruns prin vene de vers, cumva abstract: m-am descoperit că sufletul meu este singurul portativ/ pe care mi-am așezat inima  de cheie sol…/ …/ se vedeau dungi de sânge verde…/ fotosinteza metaforei nu era o treabă de-ndemână,/…și eu mă audeam în mine străpungându-mă din/ ființă să-mi ies afară din mine Luminat.

Ici-colo, impregnate pe coli de vise, apar mărturii desprinse din algoritmul timpului, care ne conduc înspre faptul că nimic nu e întâmplător, totul își are o predestinare… la fel și iubirea, nu este ceea ce-ți vrei, ci ceea ce te absoarbe în însăși eul ei, desen eram înșine noi!/ cu linii drepte, frânte, curbe, vectori/ ce ne chemau tot timpul să-i urmăm…/ …/ dar știam Calea!/ bătătorisem atâtea-n anii aceștia,/ în care nopțile netulburi ne prăduiau simțiri. Suntem liberi să visăm în limita a ceea ce ne este dinainte trasat, așteptând doar momentul care negreșit va să vină… și ne-am descătușat când anii își dau mâna,/ încheiam prin început!?/ UNUL-ne l-am dat în contopit!!

Pe stâncile încercării se mai zăresc încă urmele florilor deznădejdii acum ofilite, o boare duce-ntr-acolo: visam, Mnierule,/ dar timpul împrăștia caudine,/ …/ aripile crescute pe dinlăuntru    mi-au obosit!/ pasul știe/ și șotângește… asiduu,/ în contrariul sufletului/ care și-a găsit perla!

Și dacă din trecut mai adie câte un fâlfâi de amintire, poetul își înfige tălpile în prezent îndemnându-și interlocutorul să-i pășească alături, purtându-l prin acuarela unui peisaj pe care și l-a însușit, făcând din el colțul său de rai. Acest petec de Moldovă, ascuns parcă voit privirilor metropolitane, mustește de urmele Rapsodiilor Române, iar poetul ne-o dezvăluie, dialogând cu Mnierul său, pe care și l-a dorit legendui sub numele acesta de alint, într-o altfel de lumină: azi mi-am ieșit singurul prin enescienele răzoare/ săpate în adâncimile viitorului…/ cauți urmele pașilor lui și vei găsi infinitul!, în timpan, glasul sângelui…ce pufnea pe nări,/ balaur suflându-și flăcările nestingerii,/ Oedip!… îmi șoptea un tei… Teiul!… cel ce atâtea leagă de sufletul poetului, de la Corabia obârșiei lui, la leitmotivul eminescian (Ipoteștiul e la doar câteva zeci de kilometri de aici!), acest falnic străjer și martor al atâtor inspirații, TEIUL, care odată se întindea ghirlandă de-a lungul bulevardului vechi pavat cu bazalt, aduce mireasmă de Enescu și mai era și o bancă din piatră,/ ce mă rugă să m-așez picior peste picior…/ și m-am așezat!/ purtam 45 la tăcere!… și banca se minună:/ restul de cavaleri?/ dorm cu capetele pe Inimă de Leu!

Și uite, cititorule, cum ne trezim în mijlocul unor cugetări care amiros a istorie, e drept, teii aceia-n ghirlandă nu mai sunt,     ici-colo a mai scăpat câte unul de securea modernizării, dar și când te apropii de cei rămași, parfumul lor te atrage-ntr-acolo… peste umbletul lui Enescu,/ toți teii își acordau florile pe coarda viorii de geniu/ și eu călcam cu teamă să nu calc vreun ecou… cât de încărcată de semnificație metafora aici!… și parcă simți solemnul și pielea ți se face buburuze… simți, Mnierule? E un amalgam de percepții care vin una după alta din împletiri de stări, planurile se schimbă din nou, din istorie poetul trece la analiza cotidianului, lumea, cu ale ei, pare că își are o filozofie proprie, natura însăși pare mulată pe șina timpurilor, constați, fără să vrei că iarăși plouă și ploaia e strâmbă…cum adică strâmbă?… te-ntrebi, însă mai bine opreai gândul, uite cum se și-nghesuie altul: oare câtă minte i-a trebuit celuia cu mulțimea vidă?

Nu foarte departe de aici se vălure Prutul (frate și el cu Poetul), român sfâșiat între neamuri, Prutul m-a aflat deja,/ i-am și scris!/ atât cât să nu-i învolbur apele… omul caută spre apropiere un alt om, însă atunci când e-n singur își caută aproapele-n tot ceea ce-l înconjoară, natura e-n armonie cu spiritul, toate celelalte par atonii peste picturala sufletului, timpul își cadențează ritmul folosind noi metrici, pare că vine torențiala apocalipsei!/ o, tu, tempora, vopsit în tempera…/ și tu măsurător în pas cu pas,/ trageți hora, după ceas…/ vom muri uniți în cuget și-ntr-un glas/ i-am face caricatură lui Popas!

Continue reading „Marta-Polixenia MATEI (BEȘCUCĂ): Prolegomene”

Eleonora SCHIPOR: Conferința ASCIOR de la Buzău

Am participat pentru a doua oară deja, și în anul acesta ca și în anul trecut la Conferința Națională pentru Civilizația Creștină „Uniți prin credință” din orașul Buzău, România. Reamintim cititorilor că președintele fondator al acestei Asociații este inginerul Nicolae Mușat.

         Din zona Bucovinei am fost prezente două persoane  și anume activista, membră a Asociației creștine ASCIOR din regiunea Cernăuți Maria Cnapic din Pătrăuții de Jos și subsemnata, ca președintă deja a Filialei ASCIOR Cernăuți. (Domnul Vladimir Acatrini, primul președinte al Filialei cernăuțene este ales deja Președintele Ariei ASCIOR Bucovina).

         Din afara granițelor au mai sosit domnul Ștefan Sofronovici, președintele Aria ASCIOR Basarabia Sud și doamna drd. din Tirana, Albania Elsa Stavro. Am fost doar 4 persoane, dar ne-am bucurat că măcar noi am putut ajunge, căci distanța e totuși mare. În schimb din țară au fost prezente zeci de persoane președinți de Arii, președinți și vicepreședinți de Filiale, din aproape toate zonele României unde s-au creat în acești doi ani de când a luat ființă această Asociație Filiale și Arii.

         Preoți, scriitori, ziariști, pictori, profesori universitari, oameni de știință, artă, cultură, religie, studenți, elevi, oameni de vârsta a treia, au participat timp de două zile la lucrările celei de a doua Conferințe ASCIOR.

         În prima parte a Conferinței date dl Nicolae Mușat  i-a prezentat pe toți cei care l-au ajutat și îl ajută în permanență la pregătirea și desfășurarea diferitelor activități, dar mai ales a Conferinței din acest an: directorii pentru cultură, religie, folclor, secretarii, redactorii șefi ai revistei „Orizonturile Bucuriei”, ai posturilor de radio și televiziune locale, membri Asociației ASCIOR pentru Tineret etc.

         Cu scurte cuvântări de bun venit, dar și de salut din parea tuturor Filialelor deja înființate, dar și a celor ce urmează să fie înființate pe viitor s-au adresat de pe scena Sălii mari a Consiliului județean Buzău, reprezentanții tuturor Ariilor, Filialelor, invitații oficiali.

         Conferința a fost coordonată de președintele Nicolae Mușat, a fost binecuvântată de preotul Mihai Milea. Printre membri Prezidiului Adunării s-a aflat directorul ASCIOR pentru integrarea românilor Dr. Ec. Angelica Stănciuloiu din București, iar a doua zi la lucrările Conferinței buzoiene a sosit domnul Ambasador Mihai Florescu de la București, care de asemenea a fost prezent și anul trecut. Ne-am bucurat mult că am revăzut-o pe inimoasa doamnă Olga Grigorov, președinta Filialei Tulcea, care împreună cu d-na Angelica Stănciuloiu, dl N. Mușat și profesorul universitar Mihail Popescu, au fost prezenți la înființarea Filialei de la Cernăuți, în toamna anului trecut.

         Am cunoscut oameni noi, i-am rezăzut pe unii din anul trecut.  O impresie de neuitat mi-a lăsat doamna Floarea Dimian, scriitore, Director ASCIOR femei și persoane vârstnice, poeta Ileana Pușcașu, președinta Filialei ASCIOR, sector 3 București, care astă vară, când ne-am aflat cu grupul de eleve de la CIE Cupca, la atelierele de creație din București, ne-a fost un ghid bun prin capitala țării. Ne-a plăcut enuziasmul d-nei Paulina Georgescu, scriitoare, președinte cenaclu ASCIOR din Buzău, inimosul domn Marian Rădulescu, fost director ASCIOR pentru folclor, actualmente președintele Asociației  La-Libris, omul care știe și poate organiza concerte și festivaluri, și mulți alții, din lipsă de spațiu nu-i voi numi pe toți, dar le mulțumesc sincer pentru amabilitate și înțelegere.

         L-am cunoscut pentru prima dată pe profesorul universitar Dumitru Mnerie din Timișoara, președintele Ariei ASCIOR Banat, și pe simpatica sa soție d-na Gabriela. Niște oameni deosebiți. Prin intermediul lor am luat legătura telefonică cu minunata doamnă Mariana Gurza de la Timișoara, a cărei mamă este originară din satul Cupca, i-am putut transmite câteva cărți, primi altele în schimb de la ea, dar și ceva simbolic de la baștina mamei sale, la care ține atât de mult. Reamintim tuturor că poeta creștină Mariana Gurza este redactorul revistei „Logos și Agape” ce apare de ceva vreme deja, și unde noi, cei de la Cuoca, publicăm aproape în fiecare săptămână câte ceva. Sincere mulțumiri și tot binele din lume.

         Au evoluat în fața celor prezenți mai multe formații și artiști amatori și profesioniști din diferite locuri, printre care și grupul de copii „Sirețelul” din regiunea Cernăuți condus de profesorul Gheorghe Stratulat.

         Au mai evoluat și grupul vocal psaltic al elevilor Seminarului Teologic Buzău, condus de elevul Tache Marian, grupul folcloric „Coronița”  din Costești, coordonator pr. Nicoleta Gușă,  Ansamblul bărbătesc  „Voievozii munțilir din Covasna lui Decebal” condus de preotul Vasile Antonie Tămaș, solista Laura Constantin din Buzău și alții.

         S-au oferit câteva premii pentru copiii talentați ce au participat cu poezii și eseuri la secțiunile de religie și literatură.

         Le mulțumim frumos organizatorilor, sponsorilor, tuturor celor care au contribuit nemijlocit la organizarea unei asemenea Conferințe. Sincere mulțumiri aducem domnului Nicolae Mușat și întregii sale echipe, Primăriei și Consiliului județean Buzău pentru că s-au implicat în organizarea și desfășurarea lucrărilor celei de a doua Conferințe Naționale  pentru Civilizația Creștină „Uniți prin credință”.

          Sperăm să putem colabora și continua activitățile noastre în cadrul Asociației ASCIOR. Doamne ajută!

—————————–

Eleonora SCHIPOR,

președinta Filialei ASCIOR Cernăuți

Lia RUSE: Culorile Toamnei

CULORILE TOAMNEI

 

Câte culori strânge, neliniștită!

Câtă tandrețe picură pe vise!

Și clipa se arată-așa grăbită

Lunecând spre lumini aproape stinse…

Și-atâtea frunze zboară-n anotimpul

Cu fața spre vară. Soarele scade,

Melancolia, peste fire, cade,

În spațiul de-argint cochetează timpul.

Ușor se scutură brazii de taină,

Totu-i părere!?.. Miros de rășină.

Și încă o toamnă timpul închină

Ochilor noștri, într-o altă haină…

Pe-o melodie apare zefirul

Și-n dans cu frunza imită iubirea

În ochi călătorește nemurirea…

Astăzi, încă, zâmbește trandafirul!

E o toamnă în care râde cerul…

…………………………………………………….

Eu stau pe pat de frunze colorate

Și prind, din jur, atâtea nestemate!

Iubesc toamna,. îi iubesc misterul,

Iubesc și dorul dulce-al strălucirii

Din ochii verzi iviți din sânul clipei

Și din toate culorile risipei,

Ce lasă-atâtea vise amintirii……

————————————-

Lia RUSE

Laval-Montreal, Canada

Octombrie 2019

Ileana VLĂDUȘEL: Poeme

Alint în piatră

 

A rămas așa…întemnițat în timp

Zidit în templul pietrei,

Un alint…

 

Atât de cald că n-a putut fi stins!

Atât de adânc că n-a putut fi smuls!

Iubind

 

atingerea de sentimente, piatra

și-a deșirat de bună voie viața

și gata!

 

În veșnicia pietrei răstignită

Și-n pieptul meu, pe inimă zidită,

Plânsă

 

din ochiul darului în pielea mea-n durere,

Atingerea alintului cu mănă mângâiere

Nu piere!

 

Și a rămas așa…zidit în piatră

alintul ca nicicum și niciodată

să nu cadă!

 

Ca adierea vântului pe frunză

Ce-i lasă ramului golașă umbră,

Stă încă!

 

Și când mă doare viața sau mi-e dor

Din templul pietrei unde stă ecou

Vine din nou….

 

17.10.2019

 

 

Nu mai vorbi!

 

Nu mai vorbi, ține-mă-n brațe,

atinge-mă și stinge-mă, dă-mi pace

și de războiul ce se duce-n piept

du-mă departe, nu mai pot s-aștept!

Ia-mi inima  în palmele amândouă,

Frământă-mi gândul cât afară plouă,

Răstoarnă cerul, varsă luna-n pat,

Continue reading „Ileana VLĂDUȘEL: Poeme”

Anatol COVALI: Grupaj poetic (tridilete*)

E-atât albastru

 

E-atât albastru-n mine de când iar
azuru-îmi dă îngerii lui în dar

*

ca să-mi cioplească forma împlinirii
cu dălţile luminii,când pătrund
să caute ce de o viaţă-ascund
în inima de marmură-a iubirii.

*

E-atât albastru-n mine ! Parcă-s rai
ascuns în suflet pe-un picior de plai

*

pe care pasc albastrele mioare
ale speranţei mele, ce nicicând
n-au flămânzit în viaţa mea, păscând
iarbă-mpletită cu raze de soare.

*

E-atât albastru-n visuri şi în dor
când cer senin zăresc în viitor.

18 octombrie 2019

 

 

Mă-ntreb

 

Mă-ntreb adeseori de-ţi aminteşti
de anii ce-n iubire-au fost fireşti

*

şi alergam ţinându-ne de mână
pe pajiştile dragostei dintâi
convins că lângă mine-ai să rămâi
pân’ la sfârşit, ca splendidă fântână.

*

Mă-ntreb şi n-am răspuns, când plin de dor
dorinţele la fel de mult te vor,

*

iar paşii amintirii trec prin mine
şi-ţi simt tandreţea caldă-n mângâieri,
cuvintele părându-mi adieri
în timp ce arde dragostea-n retine.

*

Mă-ntreb şi-s fericit că dn destin
doar clipe minunate-ntruna vin !

17 octombrie 2019

 

 

Îmi amintesc

 

Îmi amintesc surâsul tău dintâi
al cărui farmec îmi şoptea: Rămâi

şi îţi voi da în dar o primăvară
de care fericit ai să te-ncânţi
când vei începe dragostea s-o cânţi
la a-mplinirii splendidă chitară.

Îmi amintesc că m-am oprit s-ascult
al pasiunii tale viu tumult,

că am uitat de mine şi de-oricine,
cutreierând prin codrii tăi superbi
unde-ntâlneam dorinţi în chip de cerbi
ce galopau prin tine şi prin mine.

Îmi amintesc şi zâmbrtul ce-a spus:
Mai stai !…Şi nu regret că m-am supus !…

16 octombrie 2019

Continue reading „Anatol COVALI: Grupaj poetic (tridilete*)”

Al. Florin ŢENE: LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI în folosul culturii

13 ani de la înființare

Liga Scriitorilor Români înfiinţată la data de 8 septembrie 2006 în baza Încheierii civile nr. 1531/CC/2007, eliberată de către Judecătoria Cluj-Napoca, Secţia Civilă, înscrisă la Agenţia Naţională de Administraţie Fiscală cu codul nr. 21998990/26,06,2007, şi-a desfăşurat întreaga activitate prin filialele sale, atât din ţară cât şi din străinătate. Liga Scriitorilor Români este o asociaţie profesională, deschisă, care nu se contrapune altor uniuni, societăţi sau fundaţii similare, primind în rândurile sale pe baza liberului consimţământ şi a criteriilor de performanţă profesională, scriitori care se simt solidari cu scopurile şi obiectivele Ligii şi nu sunt membrii ai altor uniuni de creaţie liberă. Cu toate că membrii altor asociații scriitoriceși și uniuni de creație pot să se înscrie și în Liga Scriitorilor și să activeze în cadrul acesteai. Conform Constituției este libertate în asociere. Doar nu suntem partid politic. Aici pot fi primiţi şi alţi scriitori şi asociaţii de profil din ţară sau diaspora care consideră că această asociaţie profesională este mai reprezentativă pentru ei, scopul principal al Ligii Scriitorilor fiind încurajarea, stimularea şi promovarea creaţiei literare în rândurile membrilor săi, precum şi în rândurile publicului larg prin desfăşurarea de activităţi culturale, literare şi artistice, membrii ei putând avea calitatea de stagiari, titulari sau onorifici (pentru scriitori consacraţi de notorietate). Liga Scriitorilor Români a luat fiinţă la iniţiativa scriitorului Al. Florin Ţene, după o bursă primită de la Uniunea Europeană, la Bruxeles, cu scopul democratitzării mişcării scriitoriceşti din ţara noastră, aşa cum este în toată Europa. Până la data de 31 decembrie 2014, conform Art.13 din Legea nr.246/2005, Liga Scriitorilor a reuşit să înfiinţeze un număr de peste 33 filiale cu structuri teritoriale, dintre care 12 în străinătate astfel: – Filiala Argeş, preşedinte Cosmescu Nicolae; – Filiala Alba, preşedinte Făgăraş Petru; – Filiala Arad, preşedinte Lucia Bibarţ; – Filiala Bucureşti, preşedinte Elisabeta Iosif; – Filiala Braşov, preşedinte Popescu Viorica; – Filiala Bistriţa, preşedinte Menuţ Maximilian; – Filiala Bihor (Oradea), preşedinte Iştoc Nicolae; – Filiala Bacău- președinte, Caraghin Iuliana-Maria; – Filiala Cluj-Napoca, preşedinte Iulian Patca; – Filiala Călăraş, preşedinte Marin Toma; – Filiala Dâmboviţa (Târgovişte), preşedinte Ion Iancu Vale; – Filiala Dobrogea, preşedinte Alexandru Birou; – Filiala Dolj, preşedinte Elena Butu; – Filiala Gorj, preşedinte N. Tomoniu; – Filiala Hunedoara, preşedinte Ion Velica; – Filiala Maramureş, preşedinte Carmen Baitan; – Filiala Năsăut-preşedinte Ioan Mititean; – Filiala Iaşi, Nord-Est, (Moldova), preşedinte Dan Teodorescu; – Filiala Olt,( Slatina) preşedinte Paulian Buicesu; – Filiala Timişoara (Banat) preşedinte Doina Drăgan; – Filiala Suceava, preşedinte Dragoş Vicol; – Filiala Vâlcea, preşedinte Constantin Mănescu; – Filiala Vrancea, preşedinte Victoria Vârtosu; – Filiala Mureş, preşedinte Mircea Dorin Istrate; – Filiala Anglo-Saxonă, preşedinte Mariana Zavati Gardner; – Filiala Noua Zeelandă, Australia, preşedinte George Roca şi Ion Miclău, secretar; – Filiala Germania, preşedinte Petru Jipa; – Filiala U.S.A., preşedinte Florentin Smarandache; – Filiala Republica Moldova, preşedinte Vasile Cocarcea, din orașul Orhei; – Filiala Serbia, preşedinte Vasile Barbu; – Filiala Spania, preşedinte Ilisie Niculina; – Filiala Franţa, preşedinte Cornelia Cănureac; – Filiala Italia, preşedinte Gabriela Ciobanu; – Filiala Canada, preşedinte Virginia Mateiaş; – Filiala Ungaria, preşedinte Ana Radici Repiski; – Filiala Bacău, președinte Caraghin Iuliana Maria; – Filiala Buzău, președinte Dumitru Negoiță Dumitru. Unele dintre filiale, prin strădaniile membrilor săi au reuşit să-şi scoată propriile reviste sub egida Ligii Scriitorilor, prin care se popularizează activitatea literară a membrilor săi şi nu numai, urmând ca şi alte filiale care şi-au propus deja, să-şi creeze reviste proprii cu ajutorul organelor locale sau sponsorilor. Enumerăm mai jos filiala şi denumirea revistelor înfiinţate până în prezent, astfel: – Filiala Cluj-Napoca, revista Agora Literară, redactor şef Iulian Patca; – Filiala Iaşi, revista Moldova Literară, redactor şef Mihai Știrbu; – Filiala Timişoara, revista Heliopolis, Doina Drăgan; – Filiala Argeş, revista Carpatica, redactor șef.N. Cosmescu; – Filiala Bucureşti, revista Cetatea lui Bucur, Elisabeta Iosif; – Filiala Dolj, revista Constelaţii diamantine, redactor şef, Doina Drăguţ, revista Regatul Cuvântului şi Sfera eonică director şi redactor şef N.N. Negulescu; – Filiala Dobrogea, revista Dobrogea Culturală, Al. Birou; – Filiala Vâlcea, revista Memoria Sloavelor, redactor şef Ion Nălbitoru; – Filiala Banat, revista Vestea, redactor şef, N.Danciu Petniceanu; – Filiala Vâlcea, revista Memoria Slovelor, red.Constantin Mănescu; – Filiala Vrancea, revista Lumina Cuvântului, Mariana Vârtosu; – Filiala Olt, Scurt Circuit Oltean, redactor şef Marinela Preoteasa; – Filiala Iași, Nord-Est, redactor șef Dan Teodorescu; – Filiala Buzău, revista Vărsând o lacrimă, redactor șef Negoiță Dumitru; – Filiala Brașov, revista Ritmuri brașovene, redactor șef.Viorica Popescu; – Filiala Dolj, revista Constelații diamantine, redactor șef Doina Drăguț; – Filiala Orhei, Republica Moldova, revista Agora Literară, redactor șef, Vasile Cocarcea.

Datorită scriitorilor, membri ai Ligii, s-au înfiinţat Cenacluri Literare în fiecare dintre filialele din ţară şi străinătate în care aceştia îşi fac publice lucrările, în şedinţe lunare, cu aceste ocazii organizându-se diferite manifestări de carte, culturalartistice, contribuind în acest fel, din plin, alături de alte organizaţii de profil, inclusiv Uniunea Scriitorilor, la promovarea culturii în oraşele de reşedinţă. Un exemplu elocvent în acest sens au fost „Zilele Culturii Vrâncene” la organizarea cărora a contribuit în mare măsură şi Liga Scriitorilor din Focşani, la fel s-a întâmplat la Cluj unde, în cadrul “Zilelor Clujului “ scriitorii membri ai filialei au organizat un spectacol muzical-literar-poetic. În acest context un sprijin deosebit în promovarea scrierilor şi activităţilor noastre l-au avut publicaţiile A.R.P. coordonate de către Mariana Brăescu Silvestri, cotidianul clujean Făclia coordonat de către Mihaela Bocu, Port@Leu, condus de către scriitorul Corneliu Leu, revista Răsunetul din municipiul Bistriţa condus de către Menuţ Maximilian, Oglinda literară prin scriitorul Gheorghe Neagu, Napoca News prin directorul editorialist Ionuţ Ţene, televiziunile locale din Bucureşti, Baia Mare, Vâlcea, Bistriţa, Iaşi, Timişoara, revistele editate de către publicistul George Roca, Gigi Baciu, Ion Iancu Vale, Ion Miclău, Aurel Pop, Sabin Bodea, Marin Toma sau Primăria Cluj-Napoca care a finanţat câteva numere din revista Agora Literară, inclusiv cele 16 reviste editate de Liga Scriitorilor Români.La Cluj-Napoca, fiinţează două Cenacluri literare patronate de Liga Scriitorilor,” Artur Silvestri”, condus de voichița Pălăcean Vereș, şi “ Vasile Sav“, actualmente “ Radu Stanca“, condus de Al. Florin Ţene. Prin strădaniile graficianului, scriitorului George Roca, președintele filialei din Australia, s-a introdus pentru fiecare filială, sigla Ligii scriitorilor Români, care însoțește toate aparițiile ziarelor și revistelor locale, sau orice act aparținând Ligii Scriitorilor Români. În cadrul cenaclurilor înființate-n fiecare filială, s-au desfășurat de-a lungul timpului diferite activități cultural artistice, lansări de cărți, dezbateri pe diferite teme de interes general sau strict culturale. Astfel, au fost organizate împreună cu filiala Vâlcea, lansări de cărți pe teme de istorie și întâlniri cu scriitorii membrii ai Ligii din Argeş, Cluj, la Râmnicu Vâlcea şi Drăgăşani. Filiala din Bucureşti a organizat lansări de cărţi la bibliotecile din capitală şi împreună cu Asociația Română pentru Patrimoniu, preşedintă scriitoarea Mariana Brăescu Silvestri, s-au acordat premiile anuale ale acestei importante organizaţii. Filiala Bucureşti a creat parteneriate cu Reţeaua Literară Europeană şi cu Tărâmul poeziei de pe aceeaşi reţea descoperind în concursurile organizate în colaborare poeţi foarte tineri, valoroşi, încă din şcoală. Tot în cadrul filialei Bucureşti s-au lansat cărţi ale scriitorilor filialei şi ale scriitorilor din Canada, Austria, la Biblioteca Metropolitană şi la Târgul Gaudeamus. Filiala şi-a desfăşurat activitatea în parteneriat cu instituţii naţionale sau cu fundaţii de prestigiu cum sunt Fundaţia de Interferenţe Culturale, Club UNESCO „Paul Polidor”, Fundaţia Mirabilis, de asemeni s-a participat la festivalul ONG-urilor prilej cu care sa oferit revista Ligii „Agora Literară”, cartea de vizită a Ligii Scriitorilor Români. Sau instituit premiile Artur Silvestri. Diploma comemorativă de recunoştinţă, titlul de Excelenţă culturală acordat scriitorului Artur Silvestri, pentru contribuţia la zestrea patrimonială a neamului românesc a fost înmânată soţiei sale Mariana Brăescu Silvestri. S-au acordat şi alte diplome de excelenţă în cadrul filialei Bucureşti. Filiala Braşov a colaborat îndeaproape la emisiunile organizate de către televiziunile locale NOVA, TVS și cu presa locală sau naţională, şi cu revista “Viaţa de pretutindeni” etc. S-au constituit parteneriate cu caracter permanent cu Centrul Cultural Reduta, Biblioteca Judeţeană G. Bariţiu, Salonul Literar D. Magheru, Casa Mureşenilor, Societatea Libris, Societatea Kronart, Librăria Ochian din Braşov etc. S-au susţinut spectacole de muzică şi poezie în cadrul parteneriatului cu Clubul pensionarilor Braşov, de asemeni s-au intensificat colaborările cu publicaţiile din ţară cum ar fi „Citadela”, „Viaţa de pretutindeni”, „Oglinda literară”, „Cetatea lui Bucur”. Filiala Hunedoara, la rândul său, a acordat premiul „Virtutea Literară” unor scriitori, membrii ai Ligii. O intensă activitate a desfăşurat-o filiala Argeş. Un aport substanţial aducându-şi scriitorii George Baciu și Ion Hiru, aceştia participând în repetate rânduri la activităţi cu cartea organizate de filiala Cluj. La filiala Banat, condusă de Doina Drăgan, în colaborare cu oficialităţile din domeniul învăţământului a organizat prin cenaclul ce funcţionează în cadrul filialei Ligii Scriitorilor, numeroase întâlniri cu cititorii precum și lansări de cărţi la care au participat reprezentanţi ai presei locale. De asemeni în colaborare cu revista Heliopolis şi cu Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Timiş s-au organizat întâlniri literare unde s-au dezbătut noile apariţii literare ale scriitorilor şi poeţilor locali, cu participarea Televiziunii Europa Nova din Timişoara. Filiala Banat-Timişoara a editat, până în present, două Anuare, care oglindesc activităţile acestei filiale.Filiala Iaşi, pe lângă acţiunile organizate în cadrul Cenaclurilor literare din localitate au colaborat şi cu acţiunile culturale organizate de către Cercul Militar Iaşi, la vernisajul expoziţiei de pictură organizată de către Cenaclul de pictură şi literatură Octav Băncilă. Un aport deosebit au adus membrii Ligii scriitorilor care-şi au domiciliul în Municipiul Gherla, participanţi activi în cadrul Cenaclului local Ion Apostol Popescu care organizează frecvent întâlniri cu cititorii şi scriitorii din Liceele din localitate, alte unităţi(Cămine de bătrâni, Case de copii, etc.) precum şi întâlniri cu persoanele private de libertate din cadrul Penitenciarului de maximă siguranţă din Gherla, unde au fost invitaţi şi alte personalităţi, scriitori ai Uniunii Scriitorilor. De asemenea în fiecare an se organizează activităţi cultural artistice cu diferite ocazii de omagieri ai personalităţilor româneşti(Mihai Eminescu, Ştefan cel Mare, Unirea principatelor, etc). În acest an, 2014 cu aceată ocazie s-au organizat schimburi de experienţă, întâlniri cu membrii Cenaclului literar „Octavian Goga” din Cluj, manifestare evidenţiată şi de presa locală, la care şi-au adus aportul membrii marcanţi ai Ligii Scriitorilor Români şi la care au participat şi membrii ai Uniunii Scriitorilor din România.

Liga Scriitorilor este fondatoarea şi una din iniţiatoarea sărbătoririi Zilei Naţionale a Limbi Române, sărbătorind-o împreună cu pesre 100 de scriitori în Staţiunea Jupiter, la Hotel Rio. Scoatem în relief tradiţia participării Ligii Scriitorilor prin preşedintele Al. Florin Ţene, sau a altor membrii, la manifestările cultural-artistice organizate de către Primăria Gherla, Casă de Cultură, Cenaclul literar Ion Apostol Popescu cu ocazia sărbătorilor „Zilele municipiului Gherla”, cu ocazii cu care s-au lansat de fiecare dată cărţi ale unor membrii ai Ligii sau ai altor scriitori sau poeţi locali, înmânânduse „Diplome de excelenţă” persoanelor care şi-au adus contribuţia în mod deosebit la dezvoltarea culturii locale şi nu numai.Pewrsonalităţilor acordăm medalia”Virtutea Literară “, pe care au primito Iulian Patca, Ion Constantinescu, Gavril Moisa, Al. Florin Ţene, C.T. Dârţu, T. Barbu, Emil Istocescu, etc. Au fost organizate schimburi de experienţă între filiale, sau cenacluri literare, activităţi consemnate de-a lungul timpului în ziare sau popularizate pe posturi de radio şi TV locale, propunându-se ca şi pe viitor să se pună accent deosebit pe întâlnirile dintre Cenacluri din cadrul filialelor Ligii, cu cenacluri similare din localităţi, întâlniri cu elevii şi studeţii, răspunzând cu promptitudine la invitaţiile făcute în acest sens de către alte organizaţii, pe plan local. Filiala Cluj, în colaborare cu filiala Iaşi a organizat lansările Dicţionarului „Personalităţi Române şi faptele lor” de Constantin Toni Dârţu, preşedintele filialei Ligii Scriitorilor Iaşi. Filiala Braşov, preşedintele Popescu C. Viorica, în colaborare cu Fundaţia „Itu”, a organizat numeroase manifestări culturale, iar filiala Bistriţa prin Menuţ Maximilian a provocat acţiuni culturale, revistele, cărţile şi cronici culturale, în paginile cotidianului Răsunetul… Menţionăm în mod deosebit activitatea Cenaclurilor literare ale filialei Cluj şi „Vasile Sav”, unde în mod frecvent membrii Ligii Scriitorilor şi nu numai îşi lansează cu succes noile creaţii literare, aducându-şi un aport deosebit la dezvoltarea culturii…Tot în cadrul acestui cenaclu au fost organizate recitaluri de poezie cu concursul Grupului vocal Speranţa. De asemeni s-au organizat medalioane literarmuzicale, plastice, în colaborare cu Continue reading „Al. Florin ŢENE: LIGA SCRIITORILOR ROMÂNI în folosul culturii”

Dorel SCHOR: La pețit

 Era într-o sâmbătă după amiază, beam o cafea cu Menaşe şi tocmai discutam puţină politică internaţională, când a sunat la uşă madam Brodiciche din Odesa. Ne-am cam mirat pentru că dumneaei nu ne prea vizitează, mai ales când are părul pus pe bigudiuri.
   – Vă rog să mă scuzaţi, ne-a spus ea, dar am venit în legătură cu o acţiune filantropică. Noi, doamnele din bloc, ne-am gândit să-l însurăm pe băiatul cel mare al familiei Gurnişt. Are peste treizeci de ani, meserie bună, educaţie europeană şi merită, mai ales că a început să chelească.
   – Madam Gurnişt ştie? s-a interesat Menaşe.
   – Ferească Dumnezeu! Tocmai ea vrei să ştie?
   – Păi, băiatul ăsta nu se poate însura singur? N-a găsit o fată bună? Că doar băieţi nu prea sunt, dar fete câte vrei…
   – Şi-a găsit, spune madam Brodiciche, şi nu numai una. Dar nu sunt pe placul lui maică-sa. Doamna Gurnişt, doar o ştiţi,  e foarte, foarte pretenţioasă. Vreo două luni a umblat tânărul cu o educatoare de la cea mai bună grădiniţă din oraş. Nu i-a plăcut lui maică-sa că e blondă şi blondele au tendinţă la îngrăşare când se apropie de cincizeci de ani… După aia a umblat cu o fată brunetă, slăbuţă care lucrează la o bancă. A spus madam Gurnişt că nu e pentru el, că astea după o vreme, de prea multe conturi, devin religioase… Alta nu lucra la bancă, era cam tăcută, nu vorbea, adică nu vorbea atunci când vorbea madam Gurnişt şi tot nu era bună. Că, adică, o femeie care tace nu e femeie… Pe scurt, a mai făcut curte unei fete isteţe, care terminase medicina. A invitat-o la masă deja, şi fata, ca să-i facă plăcere, îi laudă friptura şi îi cere reţeta. Iar madam Gurnişt zice că o fată care nu ştie să gătească, degeaba a terminat o facultate. Şi totul se strică…

Continue reading „Dorel SCHOR: La pețit”

Simon JACK: Poeme

Zilele trec

 

una după alta zilele trec
ca aburii ferestrelor închise în spatele
zidurilor ce-și risipesc obloane,

rămân mereu același zid
același rost
intre cărămizi ce știu a descifra
…ruine amețitoare,

zilele trec
trec pe de rost
și lutul vămilor e gata,

cei ce aprind lumina după noi
aceleași ziduri în fața ferestrelor
umezite de aburii
altui noroi,

…dar cu obloane risipite
in nouă descifrare,

zilele trec
aceleași vămi, amețitoare!…

 

 

Flanel

 

La picioarele absurdului
iși fac baie în lapte de geană toate umbrele
ce s-au murdărit
in albul imaculat al insomniilor
cu gust de fructe de pădure,
un pic mai jos
orizontalul pământ al ochiului străveziu
se amestecă în copitele de rumeguș
al unei carii ce-și așteaptă ninsoarea
peste flori de liliac-vampir,

Continue reading „Simon JACK: Poeme”