Cartea „Amintiri din copilăria cuvintelor” scrisă de Iacob Oniga a apărut la editura Eurotip din Baia Mare în anul 2018 cu ocazia centenarului Marii Uniri-1918-2018. Cu această ocazie scriitorul vrea să se redescopere ca identitate pe el însuși- dar și satul românesc de odinioară.
Cu un patriotism desăvârșit chiar din prima pagină autorul ne asigură că-și iubește țara și poporul. Prin anii 60 un copil se reinventează prin amintire, subconștientul autorului Oniga scoate la iveală lumea satului Lăpuș-localitate pe care dorește s-o numească și Românesc-deci „Lăpușul Românesc” în condițiile în care mai există o localitate Târgu Lăpuș. Ca o pictură nostalgică sau ca „Un car cu boi” al lui Grigorescu se înfățișează viața grea a țăranului văzută prin ochii unui copil isteț: o caracteristică a satului din vremea aceea era sărăcia materială, oamenii lucrau la câmp cu animalele pentru arat, semănat etc. Viața omului era strâns legată de cea a animalelor pe care familia din centrul povestirilor(de fapt familia scriitorului) le îngrijește cu mult drag ca pe niște membri de familie.
Legătura omului cu pământul moștenit de la străbuni, cu natura, cu animalele domestice cu vecinii, cu neamurile, cu obiceiurile și datinile satului creează o lume de vis, bună, statornică, e lumea satului lăpușnean din nordul țării; imaginea reală a acestuia va dăinui peste veacuri-deoarece amintirile autentice ale unui autor ca și Oniga sunt de fapt amintirile unei colectivități de oameni și în ultimă instanță ale unui popor român ce-și ducea traiul mai mult la țară- muncind pământul care era unica sursă de existență, de aceea marele Blaga zicea că „veșnicia s-a născut la sat”; acolo ne avem originile, acolo era viața noastră adevărată de români harnici primitori și cu bun simț înnăscut.
Trecutul și viitorul se întâlnesc în clipa prezentă. În veșnicie această precizare nici nu mai exista, un prezent continuu este starea. În acestă înțelegere trebuie sa fim conștienți ca toate generațiile conlucrează și contribuțiile lor sunt mereu actuale.Tot în această înțelegere trebuie sa acceptam ca unele generații au avut contribuții mai substanțiale decât altele dar, valoarea și importanța lor se măsoară nu după “realizări”, se măsoară după statornicia în ROST, în Tradiție, în înțelegere morală, în Credință.
