Cartea „Amintiri din copilăria cuvintelor” scrisă de Iacob Oniga a apărut la editura Eurotip din Baia Mare în anul 2018 cu ocazia centenarului Marii Uniri-1918-2018. Cu această ocazie scriitorul vrea să se redescopere ca identitate pe el însuși- dar și satul românesc de odinioară.
Cu un patriotism desăvârșit chiar din prima pagină autorul ne asigură că-și iubește țara și poporul. Prin anii 60 un copil se reinventează prin amintire, subconștientul autorului Oniga scoate la iveală lumea satului Lăpuș-localitate pe care dorește s-o numească și Românesc-deci „Lăpușul Românesc” în condițiile în care mai există o localitate Târgu Lăpuș. Ca o pictură nostalgică sau ca „Un car cu boi” al lui Grigorescu se înfățișează viața grea a țăranului văzută prin ochii unui copil isteț: o caracteristică a satului din vremea aceea era sărăcia materială, oamenii lucrau la câmp cu animalele pentru arat, semănat etc. Viața omului era strâns legată de cea a animalelor pe care familia din centrul povestirilor(de fapt familia scriitorului) le îngrijește cu mult drag ca pe niște membri de familie.
Legătura omului cu pământul moștenit de la străbuni, cu natura, cu animalele domestice cu vecinii, cu neamurile, cu obiceiurile și datinile satului creează o lume de vis, bună, statornică, e lumea satului lăpușnean din nordul țării; imaginea reală a acestuia va dăinui peste veacuri-deoarece amintirile autentice ale unui autor ca și Oniga sunt de fapt amintirile unei colectivități de oameni și în ultimă instanță ale unui popor român ce-și ducea traiul mai mult la țară- muncind pământul care era unica sursă de existență, de aceea marele Blaga zicea că „veșnicia s-a născut la sat”; acolo ne avem originile, acolo era viața noastră adevărată de români harnici primitori și cu bun simț înnăscut.
Întâmplări adevărate scoase la lumină de autor precum povestirea „Șaica” în care se relatează cum în Postul Mare se făceau cocoși(floricele)la o familie vecină cu familia Oniga la care participă și copilul Oniga cel ce ascultă cu mare atenție povestea recoltării mierii de la albinele sălbatice din pădure; copilul se întreabă amar cum de a fost nevoie să se omoare acele „biete albine” doar pentru a se fura munca vieții lor-mierea; finalul povestirii e și el amar prin întrebarea retorică ce-o cuprinde: „Azi însă, pentru plăcerile unora, sunt uciși chiar și oamenii! Ce să mai înțeleg?”
Fiecare povestire are spre final aserțiuni care prezintă paralel lumea actuală, deci trecutul întâmplărilor din copilărie are o interpretare care este viziunea actuală a scriitorului ajuns matur. Apar meditații asupra timpului și a morții „Fiecărui om îi moare doar timpul său.” ; cuvântul „adig” repetat mereu ne duce cu gândul la șoselele și drumurile asfaltate de acum, dar, atunci era cam greu să mergi pe ulițele cu adig pline de apă mai ales primăvara și toamna.
Personajele inspirate din realitate au nume tradiționale: Maria lu Aurel a lu Borșotic, Pălade a Popicului, Maria a lu Ilie a Titienii etc, pentru a se cunoaște precis care familie este aparținătoarea. Ca o concluzie putem spune ca și autorul că poveștile sunt numeroase, fără sfârșit, nostalgice, realiste și puternic autentice.
———————————
Prof. Olimpia MUREȘAN
L.S.R.- filiala Maramureș