Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: La muntele vrăjit

La muntele vrăjit

 

Cei ce vor să respire-n cuvinte
se confruntă cu înţelepţii în logos
şi pun nuferi la subsioara femeilor
ca nişte embleme pe frontonul iubirii.

 

Cei ce se vor grăbi nu vor ajunge,
cei ce calcă pe urme vor fi ca melcul pe poartă,
dă bineţe lupilor tineri cu dalii în coarne
aruncându-le de sus cheia.

 

Cu toţii alergăm la muntele vrăjit
unde există vânat mare şi mic,
pădurile îşi umflă plămânii-n soare,
nu vor să inspire teamă locuitorilor
ce-şi văd liniştea spartă de arme de foc
şi fug speriaţi de moarte.

———————–—————–

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

9 octombrie, 2018

Daniela PÂRVU DORIN: Ce era de ivit…s-a ivit…

Ce era de ivit…s-a ivit…

 

Eu scriu mereu despre iubire
Sare pe răni am pus și eu cândva
Dar, azi, ma visez pe un pod de neliniști
Fugind înspre tine, dragostea mea…
Cu tine despre mine când scriu
Toate tăcerile devin zgomotos de abrupte,
Suntem personaje fragile,
Dintr-un desen de copil
Sub un copac cu toate florile rupte…
Azi vreau sa-mi răsfir dorințele la soare,
Ce era de ivit …s-a ivit…
Vom face capcane din aripi de fluture…
Și va fi sărbătoare și vom avea ceva de iubit…
Nici nu mai contează cine spre cine aleargă,
Nici cine pe cine a găsit…

————————————

Daniela PÂRVU DORIN

8 octombrie, 2018

Mariana Zorița TURDA: Și-mi cad din suflet crengi trosnind

Și-mi cad din suflet crengi trosnind

 

Și-mi cad din suflet crengi trosnind,
Bucată cu bucată și se desprind
Căzând în gol,suspină sângerând
Din rana unui joc,iubind în grabă !
Și-mi cad din pomul vieții crengi,
Ce vii erau odată…
Ș-aveau și flori și frunze verzi,
Era semeț și-ncrezător,
Dar asta-fost odată !
În toamna vieții l-au bătut
Furtuni și vremuri grele…
Tu n-ai știut să-l oblojești
Și-mi cad din suflet crengi trosnind
Și frunzele cu ele !
Îmi este trunchiul vlăguit,
De treceri de-anotimpuri,
În toamnă m-ai făcut să simt
Cum trece timpul ,
Și că din suflet într-o zi,
De nu îl iei în seamă,
Îți cad crengile trosnind
Bucată cu bucată !
Suspinul lor,ce îl auzi
E muzică de jale,
E un reproș a sevei lui
Și doare !

——————————-

Mariana Zorița TURDA

8 octombrie, 2018

Cristian Gabriel VULPOIU: Te aștept în neființa mea (poeme)

PICTÂND MAREA

 

Pictând marea pe roua unui gând,
Pe-o ramură de vis mă regăsesc în Empireul tău
Izvorul curge, de fiori vibrând
În șoapte dulci îmi îngână către tine dorul greu.

 

Pictând marea, mi-e dor de tine, zână,
De focul dragostei noastre pâlpâind în candele de amurg
Te visez în culori de dragoste păgână
Ascunse în talazuri ce acum spală al meu absurd.

 

Pictând marea eu te pictez pe tine,
Având drept șevalet o sacră lacrimă de stea
Îngeri din icoane cad să ți se închine
Proslăvind iubito slava și eternitatea ta.

 

Pictând marea, eu îți pictez iubirea,
Și valul care cu al său sărut a oprit clepsidra
Care măsura nemărginirea
Universului pentru a noastră dragoste pură.

 

TE AȘTEPT ÎN NEFIINȚA MEA

 

Te aștept iubito în neființa mea,
Cu sâmburi din neant noi să clădim o lume
Și-un soare zămislit din purpură de stea
Să cânte-n echinocții când luna va apune.

 

Te aștept iubito în neființa mea,
Cu al tău văzduh de mir sfințit și curcubee
Lasă-mă să gust din nemurirea ta
Să ne-ndreptăm spre rai purtați de alizee.

 

Te aștept în neființa mea iubito,
Regatul morții a capitulat demult
Hai să furăm cheia timpului droit-o
Căci mi-e dor din nou glasul toamnei să-l ascult.

 

Te aștept iubito în neființa mea,
Un felinar ne va veghea în ceas de seară
În chihlimbar am prins pentru tine o stea
Chiar dacă știu că visul tău o să mă doară.

 

În neființa mea iubito te aștept.
La margini de abis pierduți în agonii
Pierdut-am de mult drumul drept
Către sactuarul veșnicei iubiri.

Continue reading „Cristian Gabriel VULPOIU: Te aștept în neființa mea (poeme)” →

Anghel Zamfir Dan: Femeia

FEMEIA

 

Zorile dimineților purpurii,
apusul luminii trecută în spectrul întunericului,
culoarea și mirosul florilor,
frăgezimea pielii ce îmbracă formele
din care izvorăsc senzațiile materiei inteligente,
privirea soarelui ce îți poate încălzi simțurile,
dansul inclus în mișcarea pașilor,
nașterea viului din sămânța lichidelor iubirii,
zâmbetul unei atingeri din apariția unei zile,
farmecul unei țineri de mână în mersul pe alei transpirate
la gândul că oricând poate avea loc
îmbinarea celor două particule
și că din tot farmecul ei
ție îți va fi dat
să sorbi nectarul primordial
inventat de plăcerile universului.

 

Tot ce include acest corp găsești în natură,
de ce s-a complicat oare universul
reinventând ce avea deja măsurat în alcătuirea lui?
E un semn că spațiul și timpul s-au delectat la un moment dat cu ce au reușit să creeze
și din joaca lor într-o pauză de trecere dintr-o formă în alta
și-au dăruit un simbol pe care îl pot admira și ziua și noaptea
și oricând simțurile vor să guste
din ce este sublim și diafan în existența lor.

 

Dacă nu ar fi fost inventată femeia,
ne-am fi mulțumit cu ce găsim prin păduri cu poiene însorite,
pe malurile apelor cucerite de florile câmpului,
cu ce pică și curge din cer și din vârfuri de munte,
ori cu valul ce își sărută țărmul
bucuros că a ajuns la un capăt de drum.

 

Ne-ar fi lipsit însă de un farmec
ce nimeni nu înțelege din ce este făcut
și de unde vine cu atâta enigme ascunse
în creuzetul universal.

——————————

Anghel Zamfir Dan

8 octombrie, 2018

Maria HOTEA: Un om și o vioară

Un om și o vioară

 

Pe înserat zăresc un om
sub braț c-o magică vioară,
Privirea-i cu luciri de peruzea
o simt cum mă înfioară
Iar pașii agale-i rătăcesc
pe-aleea cu bătrâni castani,
Îi văd și părul alb ce-i nins
de-un număr neștiut de ani.

 

Tăcut în loc el se oprește
și atent privește-n jur,
Trec călători cu pași grăbiți
ne luând seamă- împrejur
Pe-o bancă liniștit se așează
și începe-un suav cânt,
Numai omul și vioara
plâng în adieri de vânt.

 

Ascult cu suflet liniștit
cum plânge-încet vioara,
Privesc la mâna tremurândă
și inima începe să mă doară
Arcușul lunecând pe coarde
tristețea o exprimă,
Cu măiestrie omul cântă
iar melodia ce-i sublimă!

 

Mă întreb ce doruri oare
sufletul îl tot frământă?
Ce patimi grele, neștiute,
le simte inima lui frântă
Doar vântul toamnei reci
spulberă frunze pe alei,
Iar omul plânge singuratic,
în cântul cu vioara anii grei!

——————————-

Maria HOTEA

8 octombrie, 2018

Emma POENARIU SERAFIN: Optimism

Optimism

 

Peste ochii stinși ai toamnei, apun frunzele de nuc
Zile calde se vând ceții, raze după nori se duc
Curg din neguri vremuri triste pe căciulile de munți
Și la tâmplă ca sălbatici, cresc zulufii lor cărunți.

 

Zilele s-au vândut nopții pe-o punguță de nimic
Timpu-mbracă haina brumei și mai moare cate-un pic
Florile zac prin ierbare și sub clopote de nea
Vremurile-n rochii negre, fug pe după câte-o stea.

 

Lungi troiene călătoare învelite-n munți grămadă,
Streașinele proaspăt ninse plâng și parcă sunt la sfadă
Păsările zgribulite, pe sub crengi goale de nuci
Tu , cu dorul primăverii, te aduni și-n gând te urci.

 

Nopțile s-or trece-n pace că-s din ce în ce mai lungi,
Vântul spulberă văzduhul , nu te prinde să-l alungi
Peste-o geană de lumină, lacrimile-mi urcă-n Soare
După iarna care trece, vine vara, fac prinsoare !

————————————————–

Emma POENARIU SERAFIN

Sibiu

7 octombrie, 2018

Alexandru NEMOIANU: Îndemn

În zilele de 6 și 7 Octombrie,2018,Românii au fost chemați să voteze într-un referendum care avea drept scop definirea familiei ca unirea în dragoste între un bărbat și o femeie. Doar circa 20 % dintre cei cu drept de vot, circa trei milioane și jumătate dintre alegători, s-au prezentat la vot și în proporție de peste 90% au votat în favoarea familiei tradiționale, din veci. Dat fiind faptul că pentru a fi validat era nevoie ca minimum 30% dintre alegători să își exprime voința, referendumul este invalid, a eșuat.

Pentru Neamul Românesc aceasta reprezintă o înfrângere majoră,comparabilă cu ocuparea țării de trupele sovietice și de instalarea prin forță a comunismului. Asemenea dezastre au mai existat în istoria românească și în timp răul lor a trecut. A trecut cu suferință și cu sânge plătit de către un Neam, în esența lui, bun și generos. Câteva lucruri trebuiesc precizate.

În această împrejurare am văzut o clară confruntare între ceea ce este “bun” și ceea ce este “rău”, dezgustător, sinistru. În materie de bine și de adevăr criteriul “majorității” nu are nici o semnificație, nici una. Adevărul este o Persoană, aceiași care este și Calea și Viață. Că oameni, înzestrați cu liber arbitru, cu libertatea de a alege între “bine” și “rău, putem să facem orice opțiune, dar pentru ea vom da seama și în lumea asta și în cea viitoare. Este iarăși necesar să ne uităm cine a stat pentru “bine” și cine a stat pentru “rău”.

Pentru “bine” au stat în primul rând Biserica Ortodoxă Română, maica noastră a Românilor, prin Ierarhii, clerul și credincioșii ei. Toți au luptat din răsputeri, cu vorba și fapta, și de fapt toți cei care practică un minimal mod de viață creștin s-au dus la vot și au votat “da”. Între cei care au luptat pentru “bine” s-au aflat și cei mai buni dintre Românii din orice domeniu de activitate: scriitori, muncitori, țărani, oameni de cultură. Lor le-au stat în ajutor călugării Români de la Sihăstria și Neamț și până la Muntele Athos. Toți cei pomeniți au făcut tot ce le-a stat în putință să stăvilească răul și să apere sfințenia Familiei și Neamul Românesc. Toți cei pomeniți vor continua să facă ceea ce este bine și drept, fără șovăială și în duh de dragoste. Poruncile Bisericii, Trupul mistic al lui Hristos, nu sunt opționale pentru Ortodocși, sunt imperative. Iar Ortodocșii le vor urma.

Răului i-au stat parte forțe enorme. Forțe călăuzite de ideologia satanica a “globalismului”, a așa zisei “societăți deschise”, teoretizată de către Karl Popper și mânată în practică de către Soros Gyorgy. O ideologie care urmărește crearea “omului nou”; fără Credință, fără familie, fără Neam, fără morală; un număr biologic. În mod concret această sinistră lucrare satanică se face prin Organizațiile Ne Guvernamentale, toate oficine finanțate de Soros și eiusdem farinae, abominatia #rezist, asociația Accept (liga sodomită), și “imbecilii utili”, cei care dau crezare și împlinesc toate cerințele organizațiilor pomenite. Ei au avut și au de partea lor o “media” mercenara, fără morală și suflet. Toate cele pomenite, cheltuind o suma uriașă, cu mult mai mare decât cea alocată organizării referendumului, au răspândit otravă. Această otravă s-a făcut prin minciună (gen, ”este o manipulare”, ”vor sa îl scape pe Dragnea”, etc.), prin apeluri la boicotarea votului, prin insidioase apeluri în favoarea sodomiei. Un loc special în promovarea răului revine partidului “Uniunea Salvați România”. Acest partid al dezmatului moral este cel care, în unanimitate, a votat contra tinerii referendumului, un partid care a instigat și a fost vârf de lance la tot acest rău. În termini mai largi acest partid, alcătuit din neica-nimeni, feciori sau profitori ai unor parveniți, toți parte din „neamul prost” toți având eredități pestilentiale, membrii lui au fost “ierarhii” care, acuma două mii de ani, l-au condamnat pe Iisus. Ei sunt cei care au spus”sângele Lui pe noi și copiii nostri”, și ce au cerut vor avea iar și reprezentanții lui în Parlament vor avea un loc special în iad și răul pe care l-au promovat îi va vizită și pe ei și pe urmașii lor, căci”înfricoșător lucru este să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu”. Lor li s-au alăturat din răutate și prostie tot soiul de acrituri semi centenare, răzgâiate fără rușine, și inspaimantatoarea gloată fără glas si discernamant. Gloata care a cerut eliberarea lui Baraba. Cu riscul de a repeata, sunt convins că cei care au promovat eșecul referendumului vor fi vizitați de rău: ei și urmașii lor netrebnici. Urmările acestui rău comis vor trece la vremea hotărâtă de Dumnezeu. Dar și aici trebuie să subliniem câteva lucruri.

În primul rând trebuie limpede înțeles că în momentul de față, în Neamul Românesc, creștinii sunt o minoritate și o minoritate persecutată activ. Nu am îndoială că în foarte scurtă vreme vom fi chemați să ne mărturisim credința așa cum au făcut-o martirii și mărturisitorii din toate vremile, cu sânge. În momentul de față creștinii redevin “rămășița păstrată prin Har” de care vorbește Sfântul Pavel în Epistola către Romani.

Sfântul Pavel se referă la cele din vremea Sfântului Prooroc Ilie Tesvitul și la convorbirea ce a avut-o Proorocul cu Dumnezeu. Iată ce spune Proorocul: ”Doamne, pe proorocii Tăi i-au omorât, jertfelnicele Tale le-au surpat și eu am rămas singur și ei caută să îmi ia sufletul/Dar ce-I spune dumnezeiescul răspuns?/Mi-am pus de o parte șapte mii de bărbați care nu și-au plecat genunchiul înaintea lui Baal./Deci tot așa în vremea de acum este o rămășiță aleasă prin har”(Sf.Pavel, Români 11,3-5)

Cei care au stat pentru bine reprezintă această “rămășiță aleasă prin har” a Neamului Românesc. Ei îi revine o obligație enormă: de a sta pentru Ortodoxie, Neam, familie,Tradiție. Fără încetare trebuie să propovăduiască binele, cu răbdare, cu dragoste, cu smerenie. Rezultatul acțiunii lor va fi văzut, căci puterea de contaminare a binelui este gigantic. Nu trebuie să avem frică sau îndoială. În vorbele Poetului: ”Înfrânt nu ești atunci când sângeri/nici ochii când în lacrimi ți-s/Adevăratele înfrângeri/sunt renunțările la vis.”

—————————————

Alexandru NEMOIANU

Istoric
The Romanian American Heritage Center

Jackson, Michigan, USA

8 octombrie, 2018

Valeriu DULGHERU: Robert Ficheux – Omul căruia România îi datorează granițele de azi

Cine crede că Marea Unire s-a datorat numai Adunării Româneşti de la Alba-Iulia din decembrie 1918 şi intelectualităţii greco-catolice, are o viziune patriotic-idilică asupra istoriei. Marile puteri victorioase, hotărâseră, destul de corect, să împartă înfrântul si destrămatul Imperiu Austro-Ungar, după criteriile populaţiilor majoritare. Aveau loc recensăminte, se făcuseră hărţi ale tuturor provinciilor imperiale după naţionalităţi, se pregăteau infiinţarea de noi ţări şi frontiere. Ungaria înaintase Parisului, unde aveau loc negocierile, hărţi ale Transilvaniei, în care zona montană, platourile locuite numai de români din Maramureş, Oaş, Haţeg, Lăpuş, Apuseni, Năsăud etc. apăreau ca pustii.

Într-o primă variantă, populaţia maghiară, aglomerată în oraşe (acolo unde românilor le era interzis să se aşeze n.r.) apărea ca majoritară în Ardeal. Este meritul unor misiuni de geografi francezi, de-a fi urcat pe toate cărările transilvane şi de-a fi inventariat şi anunţat existenţa unor numeroase comunităţi române, acolo unde hărţile maghiare marcaseră pete albe, lucru ce a contribuit determinant la decizia marilor puteri de la Trianon (prin care Transilvania a revenit României n.r.).

Acele misiuni de geografi francezi, despre care scria regretatul Radu Anton Roman, au fost conduse de geograful Robert Ficheux. Dacă n-ar fi existat profesorul Ficheux, azi Transilvania ar fi fost pământ unguresc. „Omul acesta, făcuse şi dăruise istorie şi geografie României” scria Roman.  O Românie care, din nefericire, l-a uitat de tot, după trecerea sa la cele veşnice, săvârşită acum un deceniu. N-am auzit nicăieri să se organizeze măcar un simpozion sau o adunare în memoria sa.

Acum, încercăm să aducem modestul nostru omagiu personalităţii lui Robert Ficheux, să povestim şi altora despre cine a fost şi cât de mult bine ne-a făcut acest om, cu speranţa că anii ce vor veni şi poate generaţiile de după noi, îl vor aşeza la locul ce i se cuvine în istoria modernă a României.

S-au împlinit 117 ani de la naşterea lui Robert Ficheux, omul căruia România îi datorează graniţele de azi. Robert Ficheux a fost unul dintre cei mai mari geografi francezi, un foarte bun vorbitor de limbă română şi un mare prieten al României. A fost, alături de celebrul lingvist suedez Alf Lombard, unul dintre cei mai mari iubitori ai ţării noastre, de când existăm ca stat „dodoloţ”.

Iată câteva repere din biografia profesorului Ficheux:

* Membru corespondent străin (1iunie 1948) şi membru de onoare din străinătate (9 martie 1991) al Academiei Române.

* Studii superioare la celebra Universitate Sorbona, fiind licenţiat în istorie şi geografie (1919 -1920).

* Încadrat, în urma recomandării lui Emmanuel de Martonne (un alt nume ilustru al geografiei), la Institutul Francez de înalte Studii din Bucureşti (1924 -1927).

* Teză de doctorat cu un subiect privitor la studiul geomorfologic al întregului masiv al Munţilor Apuseni.

* Revenit în România în anul 1932, devine secretar general al Institutului Francez din Bucureşti (până în 1935), apoi al Misiunii Universitare Franceze în România. În 1935, la recomandarea lui Emil Racoviţă, a fost numit succesor al lui George Vâlsan, la Universitatea din Cluj-Napoca, unde a predat geografia fizică, până în 1938, când s-a întors în Franţa.

* Între 1927 şi 1996, a publicat nu mai puţin de 27 de cărţi, referitoare toate la România.

* Distins cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer, de către preşedintele Emil Constantinescu, în 1997. Două dintre cărţile lui Robert Ficheux, le dau şi azi dureri de cap extremiştilor unguri: „Les Motzi” (Moţii), apărută în 1942 şi „Roumains et minorites ethniques en Transylvanie” (Români şi minorităţi etnice în Transilvania), apărută în 1990.

Acestui om, cvasinecunoscut marelui public, România şi românii îi datorează enorm de mult. Practic, lui Robert Ficheux îi datorăm Marea Unire de la 1918 şi existenţa ţării noastre, între frontierele ei de azi.

–––––––––––-

https://ro.wikipedia.org/wiki/Robert_Ficheux

Valeriu DULGHERU

6 octombrie 2018

Chișinău-Basarabia

Dorel SCHOR: Marga Grauenfels – O lume imaginară

Ceramica artistică şi arta decorativă sunt formule artistice diferite, dar uneori se întâlnesc armonios într-o extraordinară prezenţă, datorită puterii misterioase de fascinaţie, care vine din puritatea şi claritatea obiectelor. Se întâmplă insidios dar repetabil şi în cazul lucrărilor neconvenţionale ale artistei ceramiste Marga Grauenfels.

Fasonând cu dăruire şi minuţiozitate argila inertă, ea crează o lume absolut imaginară, trecând cu dezinvoltură de la sacru la profan. Marga combină cu bună ştiinţă frumosul cu utilitarul, ataşând formelor arhaice expresia modernă, subtilă şi rafinată. Vedem uneori combinaţia inteligentă de idealism, cu un soi de primitivism voit naiv. Eliberându-se de modele, de codurile existente, ceramista sugerează tradiţie, armonie, fantezie…

Această reevaluare a primitivismului permite obţinerea unor obiecte emblematice, a unor lucrări personalizate care adună în repertoarul creativ al Margăi Grauenfels o gamă largă, cuprinzând figuri sculpturale, idoli ai fertilităţii, protectori ai casei, dar şi obiecte funcţionale, nu lipsite de graţie şi eleganţă.

Totul, sau aproape totul, intuitiv şi logic, folosind  abilitatea creativă, către o dimensiune artistică complexă. Obţinută prin simpla modelarea şi arderea argilelor… Simplă?

––––––––

Dr. Dorel SCHOR

Tel Aviv, Israel

7 octombrie 2018