-După cum văd tu şi ideile le ai amestecate cu un păcat, mi-a zis zâmbind ștrengărește.
-Este păcatul gândului asumat, ți-am răspuns strângându-te.
Tu care te ascuzi, păcătuieşti mai mult decât unul care păcătuieşte iubind.
Toţi avem păcatul gândului în codul nostru genetic, în creaţie.
Suntem creaţi pentru că iubim.
Că iubim lumina zilei, zgomotul timpului, firul de iarbă în vânt răsfăţându-se, frunza ce îmbie copacul să crească mândru şi falnic de umbra lui răcoroasă, un răsărit sau apus al celui ce ne dă şi întreţine viaţa. Sau mâna ce se întinde spre noi vrând mângăierea să ne-o lase supusă tandreţii.
Chipul ce ne priveşte senin îndoindu-ne formele încăpute în palma cu care ne mângăie părul carnea şi gândurile. Sau norocul de a ne găsi într-un cuvânt, intrare în templu unde se află comorile din care s-a inspirat cel ce a creat emblema ispitei.
Că iubim Trup de Femeie sculptat în forma dorinţei primordiale.
Totul este iubire, daraga mea neiubită, ți-am zis mângâindu-te.
Mai întăi idea iubirii apăre în gândul ce excită o anumită formă a mişcării undelor noastre energetice, apoi în tot ce respiră diferitele moduri sub care viul renaşte.
-La noi păcatul gândului i-a forma parabolei, cred, mi-ai zis cu un foșnet de gând ce trecea mângâierea peste dealurile sânilor tăi.
-Recunosc, am răspuns păcătuind.
Într-o zi, când treceam un răstav al singurătăţii, un păcat îmi spunea că suntem şi ne iubim la marginea unei păduri.
Umbra ei ne ascundea dragostea sub frunzele înverzite de bucuria ce o simţeau pentru noi. Copacii îşi fremătau coroanele într-un zâmbet înţelegător şi exaltau fiecare susupin al îngemănărilor noastre .
-Dragostea este esenţa mişcării, îmi spuneai!
Iar eu te îmbrăţişam aşa de suav şi mă ţineam strâns de trupul tău simţind în toate adâncurile mele mişcarea ta ondulatorie.
Iar tu îţi însoţeai toate păcatele gândurilor în jurul trupului meu şi aşa te zbăteai să nu cazi pradă mirării până toată supunerea te-a învăluit într-un mister atât de incandescent încât frigea pământul sub noi de atâtea idei deslănţuite .
Păcatul se lăsase ademenit de promisiunile unei chemări ancestrale şi înverzit de frunzele sub care ne protejam se desfăta savurând din plăcerile viului despletit în nuanţa atingerilor.
-Am visat mereu clipele acestea trăite, încercai să te scuzi .
Visul,alt păcat bănuit că se înfrunptă din bucuriile vieţii. Sub mantia minţii,el circulă nevăzut ajutându-i pe cei ce nu îşi despart speranţele de dorinţă, păcatul de gând şi întinderea mâinilor de la unul spre altul, să rămână cuprinşi în forma incipientă a cunoaşterii.
-Sărută-mi aripa de lângă umărul stâng, mi-ai zis ispitându-mă.
Se zbate necontrolat derutându-mi mşcările firii şi nu îi mai pot stăpâni apetitul de zbor înspre tine.
-Rişti să nu mai poţi zbura delicat, ți- am răspuns.
În zona aceea este lăcaşul de unde izvorăsc ideile amestecate cu păcate. Dacă vrei să rămâi ascunsă în verdele funzelor la infinit, evită expunerea. Sărutul este poarta pe unde intră şi ies multiformele începuturi ale deslănţuirii.
-Descântă-mă, atunci cu toate păcatele cărnii, mi-ai zis șuerând un suspin!
Fiecare părticică din mine împarte- o cu tine
A fost singura şoaptă ce am mai putut s-o aud. Un val de îmbinări între un gen de scurgeri fluide şi plasma în care intram şi ieşeam stăpânea toată fiinţa din mine şi aşa lin lunecam de la mine la tine până ne-am contopit într-un dans al mişcării divine.
Stolul de păsări ce dormea în copac s-a speriat însă şi fâlfâitul atâtor aripi ne-a frânt legănarea. Ne-am mulţumit îndelung pentru darul dat şi primit şi mână în mână am coborât pe scara realităţii.
– Ce orbitoare-i lumina din ochii tăi unde licăresc splendorile bucuriei!
Vom reveni cât de curând spre a continua de unde am rămas, ne-am promis.
Deja gândurile ni se amestecau în decizii şi urmele paşilor ne căutau sensurile din care puteam reveni unul spre celălalt cu mâna întinsă spre a ajunge împreună din nou sub umbra pădurii răcoritoare.
——————————
Anghel Zamfir Dan
12 octombrie, 2018
Dacă dragoste nu e, facem!
Și timpul simte când fericirea intră în trupul unei femei.