George ROCA: Cu toate că ne cunoaştem mai de mult timp am rămas surprins de intensa dumneavoastră activitate literară pe care am descoperit-o survolând internetul sau din relatările unor prieteni comuni. De când aţi început să scrieţi?
Ada SEGAL-SHEFER: Practic, cred că de când mă ţin minte, pe la şapte ani versurile „vorbite” au început să se „înşire” pe hârtie. La început fără nicio lege lingvistică, aşa cum un copil îşi exprima un talent înnăscut dar necizelat… Apoi, printr-o conjunctură a vieţii, pentru care mulţumesc tatălui meu până în ziua de azi, am avut deosebitul privilegiu de a o cunoaşte pe o mare poetă a României de origine evreiască, Nina Cassian, care m-a luat sub tutela ei, vreme de câţiva ani, fiind prima somitate literară de la care am auzit expresia că „m-am născut cu pana-n mână”, şi că sunt o „saltimbancă a metaforelor” Cu Nina am început cu ceea ce ea denumea „procesul de şlefuire a unui diamant brut”…
George ROCA: Care au fost primele producţii care au creat interes cititorilor?
Ada SEGAL-SHEFER: Poezioare simple, pe care atunci eu le numeam deja „lucrări”, multă natură, multe poezii legate de regimul politic din România de atunci – pionieri, partid, dorinţe de viitor, majoritatea atrăgând atenţia prin forma lor foarte „poetică” de exprimare.
George ROCA: Unde şi când aţi început să publicaţi?
Ada SEGAL-SHEFER: Premiera a fost la televiziunea română în cadrul unui program pentru copii de duminică dimineaţa, unde am trimis şi eu prin poşta o poezie intitulată „Primăvara” din care azi nu îmi amintesc nici măcar un vers, dar nu voi uita niciodată emoţia pe care am avut-o când crainica de atunci, Daniela Anencov, a citit poemul unei fetiţe de 9 ani – Adela Segal din Bucureşti. Apoi au urmat să zboare cu viteza sunetului poeme la tot felul de publicaţii pentru copii şi mai târziu, pentru tineret, precum „Luceafărul”, „Flacără”, „Gazeta tineretului”, oriunde căpătăm un spaţiu în vreo pagină…
George ROCA: Am publicat poeziile dvs. de mai de multe ori şi am apreciat modul romantic în care scrieţi. Sunteţi o romantică, o visătoare… sau (numai) o avangardistă precum declaraţi de curând?
Ada SEGAL-SHEFER: Au fost întotdeauna interminabile discuţii între mine şi mentorul meu, Nina Cassian, despre afinitatea mea pentru marele geniu al poeziei românești, Mihai Eminescu, ea dorind să-mi infiltreze o mai puternică influenţă a poetei de avangarda ce era, dar probabil că am rămas pe undeva cu ambele genuri. Se simte adesea în scrierile mele influența eminesciană de care ştiu că nu mă pot despărţi, dar uneori şi avangardista din mine, poeta rebelă, cum am fost denumită de mulţi și care îşi cere dreptul la viaţă. La 17 ani, pe străzile Bucureştiului eram numită „Emineasca blondă”, porecla pe care Nina nu o putea suferi…
George ROCA: Dintre poezie şi proza o preferaţi pe prima?
Ada SEGAL-SHEFER: Întotdeauna poezia va ocupa primul loc în inima mea.
George ROCA: Care a fost impactul lingvistic pe care l-ați suferit atunci când aţi ajuns în Israel? Aţi rămas cu creaţia literară inhibată în suflet sau aţi început cu paşi mărunţi să o exprimaţi şi în ebraică?
Ada SEGAL-SHEFER: În Israel am continuat activitatea literară în limba română, startul fiind la cenaclul literar condus de regretatul poet Shaul Carmel. Mi-a luat cam patru ani până am cunoscut dedesubturile limbii ebraice suficient pentru a putea gândi şi scrie poezie în această limbă. M-a ajutat mult talentul meu înnăscut pentru limbi străine, dat totuşi să scrii poezie în altă limbă decât cea maternă cere timp, poezia nefiind o listă de cumpărături la băcănia din colţ…
George ROCA: Cum reuşiţi să vă împărţiţi vocaţia, talentul în două limbi diferite? Română şi ivrit!
Ada SEGAL-SHEFER: Încerc să o fac in mod echilibrat, pe cât se poate și să duc o activitate destul de bogată în ambele ramuri ale poeziei bilingve, adică și cea de limbă romană şi cea de limbă ebraică. Îîn Israel fac parte din societatea „Acum” care găzduieşte creatori de limbă ebraică şi din „Asociaţia ziariştilor şi a oamenilor de cultură de limbă română”
George ROCA: Cum aţi ajuns să colaboraţi cu compozitori și interpreți de seamă cărora le-aţi scris textele pentru melodiile lor? Un exemplu fiind Marcel (Motti) Notea, care a făcut ani în şir valuri (poate şi furori) la Las Vegas? I-am ascultat deseori frumoasele sale melodii pe YouTube sau pe pagina dânsului de facebook. De asemenea mă încântă talentul domnului Shlomo Josefson, bucureștean stabilit la Herzlya, cel care cântă atât de minunat melodii vechi în limba română!
(https://www.youtube.com/watch?v=tOsaz3c6Jl8&list=RDtOsaz3c6Jl8&start_radio=1&t=173) Mai scrieţi texte şi pentru alţi cântăreţi?
Ada SEGAL-SHEFER: Am devenit „textieră”, în mod cu totul întâmplător, atunci când un muzician a citit un poem de-al meu şi mi-a cerut voie să îl pună pe muzică! S-a născut „Libo shel hatzaiar” (Inima pictorului), un tangou ce a avut un deosebit succes. Apoi au urmat și alte cântece… Colaborez cu mulţi muzicieni de talent, atât în limba română cât şi în ebraică. Melodiile au succes pe media, pe YouTube, la radio… Unul din
preferaţii mei este pianistul şi compozitorul Lucci Lior Arielly, un muzician de clasă și un compozitor de excepție, originar din România, urmat de solistul şi compozitorul Shlomo Josefsohn, interpretul Klode Peretz, Eden Rabin şi alţii. Atât Lucci, cât și Shlomo au fost alături de mine la lansarea ce a avut loc la Tel Aviv, prezența lor pe scenă întregind minunat seara de muzică și poezie… Apariția lor in fața publicului lăsând o puternică amprentă.
George ROCA: Apropos de colaborarea pe care o aveţi cu cântăreţul american de origine română, Motti Nottea. Acesta a produs recent o melodie cântată în limba română pe textul scris de dumneavoastră. Titlul acesteia „O lacrimă alene”, după faimoasa melodie care ne-a îndulcit tinereţea „Una lacrima sul viso” a lui Roberto Satti, alias Bobby Solo, pe muzica compusă de Mogol! Îmi aduc şi acum aminte de textul în italiană a acelei melodii scris chiar de interpret: „Da una lacrima sul viso/ ho capito molte cose/ dopo tanti tanti mesi/ ora so… cosa sono per te.//” Puteţi să reproduceţi textul pe care l-aţi scris în limba romană? Care este povestea acestei colaborări şi acestei melodii? De ce după mai bine de 50 de ani de când a fost lansată tot mai sunteţi copleşită de ea? Pentru cititori noştri melomani v-aş ruga să ne daţi linkul acesteia de pe net!
Ada SEGAL-SHEFER: Cu mult drag: https://youtu.be/9MSqiNGE6UA
Poezia se numește: „Când o lacrimă…”. Iată și textul: „Când o lacrimă alene,/ Se strecoară printre gene,/ E un semn că uneori, inima/ Simte ce-i dragostea;/ Doar o lacrimă tăcută,/ Cine oare o ascultă?/ Poartă-n ea numai un dor și un gând/ Ce te cheamă plângând;// Lacrimă ce cade,/ Pe obrazul meu,/ Îți spune ea,/ Cât îmi e de greu,/ Când aștept,/ Să te-ntorci, mereu,/ Să-mi aduci înapoi dragostea…// Când o lacrimă alene,/ Mi se scurge printre gene,/ E un semn că sunt aici și te-aștept,/ Cu iubirea în piept.//.
Pe Motti Nottea l-am admirat întotdeauna că pe un fantastic interpret, compozitor şi un muzician de mare clasă, nu credeam că avem la ce colabora, el scriindu-și singur multe din texte, până când a răsărit idea de a adapta în limba română şlagăre vechi şi multe din compoziţiile lui în ebraică… Aşa a început o frumoasă şi fructuoasă colaborare pe care amândoi sperăm că că va avea succes şi va fi de lungă durată.
George ROCA: De curând aţi fost invitată la Oradea pentru un eveniment special. Câteva amănunte. Ce părere aveți despre acest oraş… (al copilăriei mele) pe care Excelența Sa, domnul Hans Klemm, ambasadorul Statelor Unite, a declarat că urbea are cel mai frumos centru istoric din România?
Ada SEGAL-SHEFER: Am fost invitată să dau un recital de poezie cu ocazia Centenarului Marii Uniri şi a celor 70 de ani de independenţă a statului Israel, festival denumit „România 100 – Israel 70”. Invitaţia a venit din partea comunităţilor evreieşti din mai multe localităţi, Arad, Oradea, Braşov şi Bucureşti… Pentru această ocazie am editat la Editura Inspirescu din Satu Mare o plachetă de versuri cu poeme în limba romană și ebraică denumită „My Sun – My Land” (Soarele meu, pământul meu). M-a impresionat frumuseţea Oradiei, un oraş minunat situat pe valea Crișului Repede. Am fost primită cu o deosebită căldura de oamenii din Oradea şi m-a impresionat profund frumoasa sinagoga neologă, recent renovată! E un oraş unde voi reveni întotdeauna cu mare drag…
George ROCA: În Israel colaboraţi cu mai multe reviste de limbă romană. Printre acestea „Jurnalul Săptămânii” şi „Anima News”. Mai sunt şi altele unde aţi publicat? Câteva amănunte vă rog.
Ada SEGAL-SHEFER: În Israel, din păcate, rămânem tot mai puţini „oameni de litere”, iar cei rămaşi sunt şi ei deja personaje cu o vârstă respectabilă. Mă consider incă destul de tânără pentru a duce mai departe, încă câţiva ani buni, ştafeta literaturii române. De aceea nu fac „economie” de publicări, majoritatea fiind pe grupuri de internet în limba română, pagini pe care mulţi le accesează azi cu uşurinţă, pagini electronice publicate în limba română atât în Israel cât şi în România.
George ROCA: Anul acesta au văzut lumina tiparului două cărţi scrise de dumneavoastră. Ce ne puteţi spune despre conţinutul acestora? Proza sau poezie? Română sau ivrit?
Ada SEGAL-SHEFER: Este vorba de volumul „Valsul muzelor”, în limba română şi „Hanitzhit”, (Eterna), în limba ebraică. Am lansat ambele volume în aceeaşi zi, tocmai pentru a pune în evidență apartenenţa mea atât la literatura de limbă română cât şi la ceea de limbă ebraică. A fost o seară ce s-a transformat într-un adevărat spectacol de muzică şi poezie, pe o scenă împodobită cu drapelul Israelului şi al României, o seară unde am putut demonstra că poezia nu cunoaşte graniţe şi nu face diferenţe între oameni indiferent din care lume aparţin. Dar, viața continuă, „Valsul muzelor” va continua să valseze pe rafturile cititorilor, „Eterna” va fi mereu poezia așa ca în curând ne vom întâlni din nou, între paginile unui nou volum numit „Întâlniri la Agora”, un volum in colaborare cu scriitorul Adrian Grauenfels, care va fi editat tot la Editura Saga din Israel și va include creații literare ale amândoura, picturi și beletristică, tocmai pentru a pune accentul pe fuziunea dintre arte.
George ROCA: Ce este „Dream Land”? Un fel de „La La Land” al poeziei? Cine sunt membrii a acestui grup? Ce obiective şi deziderate aveţi?
Ada SEGAL-SHEFER: „Dream`s Land” este „Lumea viselor”… acolo unde visele pot prinde aripi, unde fiecare poet sau scriitor poate găsi o uşă deschisă fără a fi limitat la un anumit număr de postări pe zi, unde se pot face comentarii libere în legătură cu producțiile publicate, membrii grupului fiind poeţi de limba română, ebraică, franceză, engleză şi orice altă limbă în care un poet sau un scriitor poate să se exprime. Și bineînţeles mulţi cititori virtuali din întreaga lume!
George ROCA: Şi o ultimă întrebare! Ce vă leagă de literatura română, de poezia română? Care sunt scriitorii şi poeţii care v-au plăcut şi pe care îi mai admiraţi încă! Aş vrea câteva cuvinte şi despre cei din Israel… eventual o scurtă situaţie comparativă!
Ada SEGAL-SHEFER: Voi fi întotdeauna „Poeta rebelă din România. Emineasca blondă” şi fosta elevă a doamnei Nina Cassian. Poate m-am născut cu pana în mână dar ce este sigur este că voi muri cu o carte în mână. Puţine popoare au dat atâtea generaţii de poeţi şi scriitori ca poporul român: un Blaga, un Stănescu, un Rebreanu, un Coşbuc, un Arghezi şi mulţi alţii… care nu se nasc în fiecare zi. Sunt mândră să fiu o rămurică dintr-un pom în această minunată pădure…
În Israel situaţia literaturii e puţin diferită. Odată un poet trăia pentru a scrie poezie, un scriitor pentru a scrie un roman, azi scrisul a devenit o ramură auxiliară a vieţii dar, din păcate, nu pe planul întâi, pe planul întâi fiind o profesie ce poate asigura existenţa. Și eu la timpul meu am lucrat, azi îmi permit să mă dedic în întregime vocaţiei cu care m-am născut…
George ROCA: Vă mulțumesc și vă doresc mult succes literar! Să ne citim de bine!
––––––-
A consemnat,
George ROCA
Sydney (Australia) – Gan Yavne (Israel)
25 februarie 2019
Ca să nu uit nimic, îmi fac dimineaţa o listă cu tot ce îmi planific pentru ziua respectivă, ce trebuie să cumpăr, cui trebuie să telefonez, corespondenţa şi alte chestii… Problema este că după aia, nu ştiu unde am pus lista.
La editura Scrisul Românesc, din Craiova, în colecţia Orfeu, a apărut nu demult (decembrie 2018) volumul de poeme, Cuţite la ţintă vie, autoare Irina Alexandrescu. Volumul este însoţit de o prefaţă (Elogiu suferinţei), semnată de Mihai Firică, şi de o dedicaţie a autoarei, ,,Fiului meu, Tudor – radiografia sufletului”. Textul este precedat de cuvintele poetei (Irina Alexandrescu), care, într-o scurtă autobiografie, se prezintă pe sine cititorilor, zugrăvindu-ne un autoportret sufletesc. Aflăm că poeta este născută la 15 septembrie 1978, în Craiova, a urmat liceul ,,Fraţii Buzeşti” şi facultatea de Ştiinţe Economice. Irina mărturiseşte că a început să scrie versuri în vremea studenţiei, ,,ca o modalitate de dialog sincer cu mine însămi, cu tot ce trăiam”! Poeta subliniază o dimensiune esenţială a scrisului ei: ,,nu am minţit vreodată coala de hârtie şi am prezentat trăirea mea, cruntă adeseori, în toată goliciunea ei”. Vorbind despre volumul publicat, Cuţite la ţintă vie, autoarea accentuează că este ,,o autobiografie în versuri…, tonurile sunt negre, tuşele trasate apăsat…”. Şi poeta încheie astfel: ,,trăiesc aşa cum scriu şi scriu întocmai cum trăiesc”!
Sâmbătă dimineaţa, nu chiar foarte devreme, am vrut să-i înapoiez lui Menaşe o carte pe care mi-o împrumutase şi în clipa când să apăs pe butonul soneriei m-am oprit ca fulgerat. Din apartament se auzea o ceartă straşnică. Fără să vreau am recepţionat tot. Mai întâi, vocea nervoasă a Rozicăi: