Creştinismul daco-roman în secolul al IV-lea

Unul din cele mai interesante momente din istoria spaţiului mediteranean este considerat secolul al IV-lea, căruia îi este propriu un adevărat „dualism religios”. Un interval de graniţă, revendicat de două lumi: păgână şi creştină, veche şi nouă, un tărâm al convieţuirilor tolerante şi al ostilităţilor deschise, al continuităţii şi rupturii, al tradiţiei şi înnoirii. Acest secol încheie un „ciclu istoric” început încă din secolul al II-lea- „Antichitatea târzie”– definit de antropologia istorică, când s-au pus fundamentele civilizaţiei creştine. Viaţa religioasă a secolului al IV-lea denotă caracterul intermediar al perioadei: el debutează sub semnul păgânismului intransigent şi sfârşeşte sub zodia creştinismului intolerant, „totalitar” (Culianu). Între aceste limite, se succed ani de toleranţă, de conflicte şi reconcilieri, de reacţii violente şi reveniri spectaculoase-legislaţia imperială, prevederile sinoadelor Bisericii, scrierile epocii reflectă starea de incertitudine specifică secolului.

Păgâni şi creştini în Scythia Minor. Tabloul religios al ţinutului dintre Dunărea de Jos şi Marea Neagră, în vremea Principatului, se prezenta plin de „complexitate şi varietate” (D. M. Pippidi), „vitalitatea” vechilor credinţe împletindu-se cu aspiraţii şi tendinţe noi, orientate către „monoteism şi universalitate”. În Scythia, lupta dintre vechea şi noua religiozitate, în secolul al IV-lea, nu este prezentă în inscripţii, dar alte mărturii fac referire la această luptă inevitabilă. La începutul Dominatului (după 284), în Scythia, acest tablou nu se schimbă, păgânismul se dovedeşte încă puternic, fiind încurajat de includerea sa printre teritoriile controlate de Licinius (308-324), care, între 320-324, a sprijinit cultele tradiţionale (păgâne). Inscripţiile dezvăluie ataşamentul pe care simpli credincioşi şi comunităţi întregi îl aveau faţă de zeităţi. Dintr-un act mitraic aflăm despre serbarea Saturnaliilor, în Scythia, la începutul secolului al IV-lea, iar trupele romane, la 322-323, îl cinsteau pe Deus Sanctus Sol, zeu mitraic. Actele funerare din Scythia erau prezente şi ele, expresie a forţei păgânismului, teme, idei, credinţe, cutume. În primul sfert al secolului al IV-lea, lumea preponderent păgână domină în Scythia, în vremea lui Licinius, a cărui conducere n-a marcat sfârşitul păgânismului în Dobrogea. Actul de martiraj al Sf. Aemilianus de la Durostorum arată că, la mijlocul secolului al IV-lea, templele păgâne erau deschise şi se desfăşurau ceremonii, sub Constantius (337-361). Cercetarea arheologică din Dobrogea ne oferă imaginea supravieţuirii păgânismului şi a convieţuirii acestuia cu creştinismul în ofensivă- la Dinogetia (Garvăn-jud. Tulcea), este atestată continuitatea cultului familiei, zeii locali şi credinţa în zeii tradiţionali ; la Histria, un grup îl înfăţişează pe Hercule. Sf. Augustin spune într-o scrisoare: deşi templele erau distruse, slujitorii au rămas păgâni. Ca în multe părţi ale lumii mediteraneene, viaţa religioasă a populaţiei rurale din Scythia Minor era tributară fondului vechi de credinţe ancestrale – cultul străvechi al vetrei descoperit la Teliţa (Jud. Tulcea), ataşamentul faţă de Hercule, ceea ce denotă conservatismul mediilor rustice, cauza genezei creştinismului popular între români.

Aşadar, în secolul al IV-lea, în Scythia Minor, păgânismul este o realitate, dar vechea religie era pe cale de stingere în faţa creştinismului oficializat, apoi atotputernic. Existau în Moesia Inferior-Scythia Minor, încă înainte de Constantin, creştini izolaţi şi nuclee creştine. Din actul de martiraj al Sf. Epictet şi Astion de la Halmyris (Murighiol, jud. Tulcea), se cunoaşte numele primului preot creştin de pe pământul românesc, Bonosus, şi faptul că în jurul lui 300, Scythia avea o episcopie – se cunoaşte numele episcopului de Tomis, Evangelicus, care apăra dreapta credinţă. Persecuţiile tetrarhilor, la începutul secolului al IV-lea, n-au oprit ascensiunea creştinismului, noua religie îşi continuă evoluţia, dar numărul creştinilor, ca şi în restul Imperiului, era insignifiant în comparaţie cu masa păgânilor. Creştinii erau orăşeni, proprietari, militari. Episcopia tomitană şi-a continuat existenţa.

După 324, anul morţii lui Licinius, când s-a instalat pacea Bisericii în Orient, asistăm la dezvoltarea vieţii creştine în Dobrogea (Scythia) – în anii 364-381, aici păstorea episcopul Bretanion, adept al credinţei niceene, care l-a înfruntat pe împăratul Valens, arian. În acest timp, Biserica s-a organizat în parohii, conduse de preoţi, dioceze (eparhii), conduse de episcopi şi provincii ecleziastice, coordonate de mitropoliţi. Pe vremea lui Teotim I (390-407), se situează începutul dependenţei canonice a unei părţi a pământului românesc (Dobrogea, sudul Moldovei, sud-estul Munteniei) faţă de centrul bisericesc al Constantinopolului şi consolidarea raporturilor dintre episcopia Tomisului şi nucleele creştine din nordul Dunării. Din secolul al IV-lea, suntem martori la rapida ascensiune a creştinismului în Scythia Minor, înmulţirea numărului de credincioşi, sporirea complexităţii actelor de cult, formarea, extinderea structurilor administrativ-juridice ale Bisericii, ceea ce se reflectă şi în construcţia de bazilici creştine. Cele mai multe biserici erau construite în oraşe, semn al dezvoltării comunităţilor creştine-de pildă, la Tomis, în a doua jumătate a secolului al IV-lea, erau trei biserici, dar cea dintâi biserică creştină din provincia Scythia s-a ridicat la Beroe (Piatra Frecăţei-jud. Tulcea). Alte biserici creştine s-au construit la Histria, Argamum, Dinogetia, Callatis. Creştinismul era preponderent citadin, dar, în secolul al IV-lea, el începe să pătrundă şi în lumea păgână rurală. Începutul convertirii satelor dobrogene se oglindeşte şi în construcţia unei biserici în localitatea Teliţa-Amza, jud. Tulcea şi biserica martirică de la Niculiţel, jud. Tulcea. Păgânismul era mult mai tenace în mediul rural.

În practicile funerare creştine, în Scythia se observă preluarea unor obiceiuri funerare păgâne-de pildă, într-o necropolă creştină de la Tomis s-a aflat o cameră funebră destinată prânzului funerar, cutumă de certă origine păgână. Creştinismul oficial a respins banchetele funebre, practica aducerii de ofrande şi săvârşirea libaţiilor la morminte, dar creştinismul popular a conservat integral obiceiurile păgâne. Aceasta o arată sursele bisericeşti, inscripţiile, descoperirile arheologice, pictura murală, cina funerară fiind o dovadă a întâlnirii între pietatea păgână şi cea creştină. În concluzie, în secolul IV, în Scythia (Dobrogea), creştinismul progresează mult, iar păgânismul este în defensivă.

——————————-

Ioan POPOIU,

istoric/teolog

27 februarie 2019