DORURILE AMÂNATE
M-acoperi iar cu lespezi de vorbe și mă tem,
C-ai să-mi închizi iubirea sub clopot de ceară.
Din noaptea de vise bine-ar fi să cădem,
În zorii cu veșminte aurite de vară.
S-alunecăm ușor, fără să lăsăm urme,
Golul singurătății cu tine doar să-nving!
Când aștrii înspre ziuă durut au să se curme,
Acoperiți de zori, vor fi până se sting…
În urmă vor rămâne umbrele lor ucise,
Năluci buimace care vor avânta spre zori,
Iar razele de soare ce-s veșnic neînvinse,
Vor coborî mai falnic pe treptele de nori.
…………………………………………………………….
Am ascultat în tăcere, simt încă cum doare,
Mușcătura amară, a gândului rău…
Vreau buzele a-ți rosti cuvinte de alinare
Și-n priviri să m-adune apa ochiului tău.
Încerc cumva să scap de-a-nsingurării vină
Și-mi tot adun trăirea de dincolo de gând,
Ca-n alte stări de-acum să mă aprind lumină
Las vechile trăiri să piară rând pe rând…
Încă mai zac în suflet ,,dorurile amânate”
Și-ncă te mai aștept la margine de frig…
Adună-mă în mine atât doar, cât se poate
Când mă inundă dorul și nu mai pot, să strig!
—————————————–
Elena VOLCINSCHI