Anatol COVALI: Vin din demult (poeme)

Mi-atât de drag

– Tridilet –

Mi-atât de drag al tău suflet iubit
care-n această viaţă m-a-nsoţit

şi-ncep, zâmbind, să îmi aduc aminte
de primul şi de ultimul sărut,
care au fost, şi nu mi s-a părut,
clocotitoare patimă fierbinte.

Mi-atât de drag ca-n braţe să te strâng,
să râd de fericire şi să plâng

privindu-te în ochi cu pasiune
şi retrăind aevea tot ce-a fost,
când am aflat prin tine ţel şi rost,
iar viaţa ne-a fost magică minune.

Mi-atât de drag că simţurile vor
să preschimbăm trecutu-n viitor !

30 septembrie 2019

Ce dragi mi-aţi fost !

– Tridilet –

Ce dragi mi-aţi fost voi anii mei superbi
care eraţi frumoşi ca nişte cerbi,

sărind din stâncă-n stâncă fără teamă
şi-având în ochi un nefiresc azur,
când bocăneaţi cu glas vânjos şi pur
şi-n codrii-mi verzi, dar şi în cei de-aramă !

Ce dragi mi-aţi fost voi inefabili zori
când viaţa-îmi clocotea fierbinte-n pori

şi-aveam în gânduri magice elanuri,
când deveneau aevea vis de vis
şi-naintam spre orice ţel decis
ca să-i cosesc mirabilele lanuri !

Ce dragi mi-aţi fost voi tinere puteri
ce-aţi devenit cu vremea adieri !…

29 septembrie 2019

Vin din demult

– Tridilet –

Vin din demult.Tot timpul dintr-un ieri
în care-au fost urcuşuri şi căderi

în întuneric, dar şi în lumină,
fără să ştiu nici unde şi nici cum
am să găsesc mult căutatul drum
unde-mplinirea mea va fi deplină.

Vin din demult.De unde, nu mai ştiu,
căci ieri a fost devreme, azi târziu,

iar mâine nu ştiu când îl voi mai toarce
din caerul ce-ascuns în veşnicii
până la urmă tot îl voi găsi
atunci când pentru-alt ţel mă voi întoarce.

Vin din demult ! Vin din demult, mereu
un altul repetând acelaşi eu.

28 septembrie 2019

Continue reading „Anatol COVALI: Vin din demult (poeme)” →

Elena NEAGU: Tresar și azi…

Tresar și azi, când plâns te’aud în țipăt de cocor

Se mai aud și azi în mine pașii tăi
Suspine pe peronul inventat aiurea
Și maci cosiți, murind subit sub clăi,
Mai geme-n rugă încă și pădurea.

Mă mai visez că lângă tine zbor,
Că încă te mai caut prin vreo gară,
Tresar când plâns te’aud în țipăt de cocor
Chiar de’ai plecat cu tot cu gară.

Mai doare încă visul grabnic amputat
Mai dor în somn și urmele de cuie,
Căci coasta sângerândă nu s-a vindecat
Și plânsul meu, golgota încă suie..

Mocnesc și astăzi, visuri pe altar
Și sufletu-n genunchi se roagă stins,
Iar Luna mă mai doare in pătrar,
Căci peste toate, lipsa ta a nins…

——————————–

Elena NEAGU

Septembrie 2019

Ala MUNTEAN: Frunza…

Frunza…

S- a rătăcit o frunză în iureșul de vânt,
Ce azi cu-nversunare o-aruncă spre pământ.
Aproape fără vlagă căzu în palma mea,
O frunză-n strai de vară pe-obraz cu lacrima.

Tresare obosită când vântu-ncearcă iar
Să mi-o zmulgă din palmă doar printr-un gest bizar,
Cu-atâta gingășie o strâng la pieptul meu,
Mi-e dragă precum ochii ce îi aștept mereu.

Când freamătul de frunze din verde se-nfiripă
Îți caut iar privirea să mă aline-o clipă,
Zărind-o-n orice verde, în orice fir de iarbă,
Chiar dacă vântu-acesta vrea să mă știe oarbă…

La pieptu-mi se-ncălzește o frunză rătăcită,
Un strop din viața-n care mai sunt îndrăgostită…

——————————————-

Ala MUNTEAN

Republica Moldova

30 septembrie 2019

Marilena Ion CRISTEA: De mâine…

De mâine…

De mâine,
frunza va fi mai roșcată,
cu miros de toamnă brumată..
Crengile vor face pactul cu vântul,
să atingă cu vârful, pământul,
și se vor legăna în consens,
într-un ritm mai alert, mai intens…
Pe pământul răvășit de cuvânt,
vor fi frunze de aur, arzând,
un covor de culori prin pădure,
așezat peste gustul de mure..
Iar pe pajiști arse de soare,
vor ieși timid căprioare,
să adulmece-n nări prin arbuști,
zgomotos, mirosul de puști..
Sus pe cerul senin, în amurg,
vor fi nouri albaștri ce curg..
Vor fi dimineți mai ploioase,
în lumini, tremurând, de mătase,
stejărele de foc în grădină,
într-un con mai ascuns de lumină..
Va fi pânză de fum pe câmpii,
iar pe dealuri, mirosuri de vii,
și în vârfuri de munte, pe creste,
vor fi nopți cu zăpezi de poveste..
Iar în sufletul meu călător,
o aripă, zburând, de cocor…

———————————–

Marilena Ion CRISTEA

Ploiești

30 septembrie 2019

(foto internet)

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Poartă pe umeri un giuvaier

Poartă pe umeri un giuvaier

Se înfășoară-n pereți de rouă,
are o limpezime-n priviri care îmbată verdele
pășește odată cu stelele prin ierburi.

E desfătată ca o vocală sonoră
În sufletul vibrant al unui cântec de dragoste.

Dacă o cunoști îi pui sărutul în mâini,
te temi de oglinda divină,
ascunzi în trup o atingere dorită
care-ți macină gândurile și te face dependent
de o flacără care-ți circulă prin sânge.

Nu știi ce se întâmplă cu tine,
puțini cred că ești stăpânit de fluturi
și sub piele porți vârstele florii.

Între mine și ea-i o amiază de lumină
unde nu odihnește nicio umbră.

Între noi valuri din suflul iubirii
poartă pe umeri un giuvaier.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Septembrie 2019

Viorel Birtu PÎRĂIANU: Pendulul

Pendulul

dincolo de oglindă
un chip răsturnat între gânduri
razele au înghețat într-o zi planetară
erau cuvânt și țăcere
pășeam singuratic pe un fir de păianjen
în neagra noapte din suflet
treceau stelele, palide umbre pe țărmul pustiu
eu căutam faguri de lumină în palmă
strigătul cobora sfredelind pământul
căutând să zbor, străbăteam eternitatea
în depărtare, jar, cenușă și scrum
mai cade o clipă, curge un an în aripa nopții
cercul de lut se întinde, mă prinde, mă arde
tăcerea e mută și doare
cad, mă ridic, pășind printre șoapte
privirea-zburare, cuvântul-iertare
sfâșii amurgul cu un surâs, cu o floare
sunt aici un pendul fără de odihnă
căutând nenăscutele ere în Calea Lactee

———————————–

Viorel Birtu PÎRĂIANU

Constanța

Septembrie 2019

Carmen STUS: Copou

Copou

O zi de vară-ntârziată
Plutește-alene spre apus
Către o lume de-altădată
Să-și jeluiască aleanul dus.

În jur, e-o liniște de-adâncuri
Noi doi, împresurați de ea
Culegem nuferii din smârcuri
Să-i protejăm de vremea rea.

Nu este greu, pân’ la amiază
Vom strânge ce-i frumos și pur
Sub teiul ce atent veghează
De-un secol locul dinprejur.

August, 2019

————————-

Carmen STUS

Irina Lucia MIHALCA: Taina surâsului

Taina surâsului

Un copil a urmat fluturii
ca să doarmă
pe umărul unei stânci.

O scânteie tremurândă apare
şi dispare
când un copil se sperie.
În inima lui, între două respirații,
un nor plânge,
purtând în spate
întreaga tristețe a lumii.

Cu lacrimile îngheţate pe obraji,
vântul singurătății îi urlă.
Nu-i frică de furia norilor,
nu-i frică de pustietate,
nu-i frică de teatrul de umbre.

Doar frica de moarte,
ca un soldat uitat într-un tărâm ciudat
cu o cicatrice pe buze
şi o rană neagră în inimă.

Între două tăceri, un curcubeu e uimit.
Sub clarul de gând, apusul surâde,
o pasăre, în zbor,
îmbrăţişează cerul,
o rază de soare opreşte timpul.

————————————

Irina Lucia MIHALCA

București

29 septembrie 2019

Alina CRISTIAN: Ploaia de azi nu mă mai doare

Azi toamna și-a făcut cărare
Și-a poposit la mine-n suflet;
Ploaia de azi nu mă mai doare,
Chiar de-s copac cu brațe frânte.

Cum păsările vin și pleacă,
La fel, mă vei lăsa în vânt…
La o răscruce cu o poartă
Și umbra ta, făr-un cuvânt.

Se spulberă în vânt tăceri,
Atâtea vorbe nerostite…
Știam că toamnele sunt reci,
Iar dorurile-s nesfârșite.

Privesc pe-aleia dintre noi
Cum trece toamna, răvășită…
Cu ochii tulburi, reci și goi,
E ca o pasăre rănită.

Azi ploaia n-o să mă mai doară
Și nici sărutul toamnei care,
S-a instalat ca mare doamnă,
În sufletu-mi ce parcă doarme.

——————————–

Alina CRISTIAN

Septembrie 2019

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU: Sunt prezent

Sunt prezent

De la naștere m-au lăsat să aștept
m-au învățat să mă lupt cu timpul,
porțile la care bat se deschid greu,
dar trebuie să intru.

Sunt prezent
în toate întâmplările și ele mă încearcă
și chiar dacă mă rănesc
lupt până la epuizare.

Strig cu revoltă,
nimic nu mă oprește în loc
și nici nu mă tem
când îmi topesc seva
în fiecare cuvânt.

—————————————-

Nicolae VĂLĂREANU SÂRBU

Septembrie 2019