A fost odată ca niciodată o grădină fermecată. În ea se strânseseră cele mai cântăcioase păsărele. Ți-era mai mare dragul să le asculți. Ciripeau gureșe, zburând și fâlfâind din aripi tare voioase și fericite. Unele dintre ele se opreau pe pervazul ferestrei lui Dinu, un băiețel drăgălaș dar fără prea multă experiență de viață, și-i vorbeau în fiecare dimineață, sfătuindu-l de bine:
-Cirip, cirip…trezește-te, Dinule! Trebuie să mergi la grădiniță, te așteaptă copiii și doamna educatoare.
Somnoros, Dinu căscă, întinzându-se în pat cât era de lung:
– Of, ce repede s-a făcut dimineață! Mi-ar fi plăcut să mai dorm puțin…
– Cirip, cirip…o să dormi la sfârșit de săptămână după pofta inimii, acum însă, fuga la spălat!
Dinu dădu să plece:
– Cirip, cirip…Dinule, nu ai uitat nimic?
– Nu, ce să uit?
– Crezi că patul ți-l facem noi?
Nu știi că ordinea este foarte importantă în viața tuturor? Chiar și noi păsările, ne aranjăm cuiburile cu ciocul, le nivelăm frumos ca să arate bine…
– Hm! Treburile astea nu sunt de mine că doar nu sunt fată!
– În familia ta nu sunt fete, Dinule și apoi, aceasta nu este o regulă. Băiat sau fată, trebuie să lași ordine în urma ta.
Neavând încotro, Dinu se apucă să facă patul. Cam stângaci în „lupta” cu ceașaful, cu pilota, cu pernele, cu pătura:
– Of, nu bănuiam că este așa de greu să faci un pat dimineața!
Până la urmă, cu chiu cu vai, reuși…nu ca mama dar cât de cât, nu mai arăta răvășit.
– Cirip, cirip…foarte bine! Acum fuga la baie să te speli, ciripiră păsărelele.
Noi ne-am spălat în zori, am și mâncat iar acum ne vom apuca și de treabă…
– Ce treburi aveți voi? Zburați toată ziua, ciripiți, cântați, vă distrați…
– Te înșeli, copile! Să știi că noi ne construim cuiburile cu multă trudă, apoi facem ouă, le clocim, le păzim de dușmani, din ele ies puișorii care trebuie hrăniți, crescuți, învățați să zboare și să-și caute hrana, să se descurce singuri în viață și să știe să se ferească de pericole. Crezi că este chiar așa de simplu? Și vezi bine, noi suntem mici, nu atât de mari ca tine!
– Bine, bine…am priceput. Gata, merg la baie!
– Să te speli bine și nu uita să-ți speli și dinții, să-ți perii părul…Când ieși din baie trebuie să arăți ca scos din cutie.
Numai așa vei fi apreciat și iubit de colegi și de toată lumea.
– Și voi vă spălați?
-Păi cum altfel? Mergem zilnic la râu și cu ciocul luăm apă și o turnăm pe noi, ne frecăm bine aripioarele, picioarele și tot corpul.
Continue reading „Florentina SAVU: Păsărelele din grădina fermecată și Dinu”
Vasilica GRIGORAȘ: Haiku
Haiku
dincolo de tăceri –
din când în când bate-n geam
o altă frunză
—————————–
Vasilica GROGORAȘ – locul II CSH #619
Vaslui
29 septembrie 2019
https://rohaiku.blogspot.com/…/…/rezultatele-etapei-619.html
(foto internet)
Ioan Nicolae MUȘAT: Conferința Națională pentru Civilizația Creștină „Uniți prin Credință”, Buzău, 2019
ASCIOR vă invită la cea mai importantă manifestare anuală a sa, Conferința Națională pentru Civilizația Creștină „Uniți prin Credință 2019″, care se va desfășura în două părți, prima parte, sâmbătă, 12 oct, ora 10 la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău, a doua parte, duminică, 13 oct 2019, ora 12,00 la Amfiteatrul Centrului Județean de Cultură și Artă, Buzău.
Sâmbătă, 12 oct 2019, ora 10, la Sala Mare a Consiliului Județean Buzău vor avea loc festivitățile:
1) 10-11,00 Primirea delegațiilor ASCIOR din țară și din afara granițelor cu un foarte scurt cuvânt (de 4-5 minute) din partea șefului delegației, PROGRAM CULTURAL !
2) 11,00-13,00 Scurte expuneri conferențiale, Pr. prof. univ. dr. Emilian Cornițescu, Ieromonah Andrei, exarhul mănăstirilor din Rep. Moldova, prof. univ dr. Mnerie Dumitru, conf. univ. dr. Carmen Ciornea, prof. dr. Antoniu Pastin, Pr. prof. dr. Mihail Milea.
3) 13,00-13,20 pauză
4) 13,20- 15,30 Înmânarea premiilor ASCIOR, ( se vor îmnâna 10-14 premii de interes și competență), program cultural cu Grupul de copii din Cernăuți, Ichim Maria și alți interpreți din Buzău și participarea extraordinară a grupului folcloric bărbătesc „Voievozii munților din Covasna lui Decebal” condus de inimosul Preot patriot Vasile Antonie Tămaş! Continue reading „Ioan Nicolae MUȘAT: Conferința Națională pentru Civilizația Creștină „Uniți prin Credință”, Buzău, 2019″
Ionuț ȚENE: Întâlnirea poeților
Întâlnirea poeților
În toamna parcului târzie
S-au întâlnit la banca de fag
Sixto Rodriguez, Johnny Cash si Andrei Vîsotki
Priveau îndelung cum plâng porumbeii
Și gândurile frunzelor ningeau
Bruma de lapte s-a lăsat giulgiu peste vorbe
Și pârâul din colț se întorcea la izvor
Ziua era lacrimă încremenită de melancolie
S-au văzut ceață devreme
în singurătatea din căsătoria iubirii
în aerul tristeții de chihlimbar
Omul de zahăr cânta ritmul roților de tren la chitara rusească
Poemul acela despre întoarcerea picăturii de ploaie
spre nori și om la fluierul pământului
————————-
Ionuț ȚENE
Cluj-Napoca
Mariana POPAN: De vorbă cu ploaia
Un strop duios de ploaie…
De fapt, o lacrimă a norului,
batista soarelui, se-nmoaie,
din timp apusul dorului,
a aterizat pe chip…
Mi-a pus o întrebare,
Răcitul său chp…
Deși e viu, parcă… Nu știu, moare?
– Când iei din nou
din razele de soare,
condeiul tău, ecou,
cu roua de cicoare?
Atunci, plecându-mi ochiul
spre lacrima duioasă
a soarelui de sus,
i-ofer o floare-aleasă:
– O albăstrea te-ajută,
prin geana soarelui,
s-ajungi cândva la el,
prin ochiul norului.
Să-i spui că n-am uitat
nicicând, din vorba sa,
nici gândul vechi din umbră,
dar nici chemarea-i grea.
Lăsat-am soarelui,
din zâmbetu-mi din stele.
Poți tu să îi arăți
Cuvintele-mi prea grele?
Lăsat-a din privirea-i,
sfios să înțeleagă
din dorurile mării,
din noaptea ei întreagă,
visarea să-l aline,
uitarea să-l trezească,
un viitor senin,
în vis să-l amorțească.
…
E toamnă… În priviri,
tomnatici devenim…
El, sus, un soare viu,
luna sub cer sublim.
Când stelele se-aprind,
rămânem depărtări,
în lumi deopotrivă,
legate printre zări;
cum luna-i spre pământ,
soarele-i viața lui,
eternul legământ
fie a crinului.
Cu elixirul lui,
mereu, eternitate,
el, sus, pe cer hai-hui,
luna privind departe…
Cum stropul, de la viață
se scurse pe pământ,
a doua dimineață,
urcă spre cer, cântând.
Cum soarele-l zări,
prin noru-i, casă vie,
prin raze lin șopti
de lună. Bucurie
se refăcu pe chipul
firav al soarelui…
…
Văzând videoclipul
sub cerul toamnei lui.
…
Din toamnă-n iarna blândă,
același soare-n luciu
privește spre cărunta
lună pe cer străluciu.
În primăvară, soare,
cu luna-n noaptea vie,
în vară, iarăși soare,
cu viață-n armonie…
La fel trecem și noi,
clipe de-o zi prin timp,
ca stropii reci de ploi,
prin vieți în anotimp…
———————————-
Mariana POPAN
Baia Mare
28 septembrie 2019
Doina BĂDILĂ: Trup de vânt
TRUP DE VÂNT
,,…fericirea e un lucru minunat.
Cu cât dai mai mult, cu atât mai mult îți rămâne”
Blaise Pascal
sclipiri de lună tremurând
printre perdele străvezii,
străbat în noapte rămănând
pe-un drum, pe care nu mai vii !
pe dealurile vieții părăsite
rămase toga vântului zglobiu,
idilic, stelele ușor rănite
blestemă, o caravană în pustiu.
un ciob de suflet dureros
se sparge- n alte nouă,
se răspândesc pe-un țărm frumos
și-așteaptă LUNA NOUĂ !
și cântă marea în talaz
în așteptarea astrului ce se ivește…
iar Dumnezeu, ne dă o clipă de extaz
pentru că EL, ne mai iubește!
o umbră dragă tremurând,
mă mângâie duios pe față….
iubirea mea cu TRUP DE VĂNT,
s-a reîntors…. din ceață !
—————————-
Doina BĂDILĂ
Septembrie 2019
Marilena Ion CRISTEA: Toamna (poeme)
Cat de frumoasă și vie ești toamnă,
ce doamnă,
cu pălărie, mănuși de mătase,
botine de ceață și pânză pe case,
cu vântul ce-adie prin vii
și în livadă, copii!
Frunzele tale, în culori diferite,
de la galben la arămiu,
de la roșu la cărămiziu,
la fel de uimite,
dansează ca niște balerine înalte, tăcute,
dar, bine făcute,
ce ating ușor,
cu grija și dor, verdele ierbii,
să nu se strivească..
ca să aiba cerbii,
cui să mulțumească!
Câtă bucurie aduci,
cu mere si nuci,
cu pletele-n vânt,
mă bucur și sunt,
parcă,
mai vioaie și mai fericită,
te salut și zbor, o toamnă, iubită !
Cum ar fi…
Mă tot gândesc de aseară,
cum ar fi, dacă, în plină toamnă,
eu ți-aș aduce-n suflet primăvară?
Cum ar fi, ca atunci când afară plouă,
ploaia să te înconjoare,
transformându-se-n rouă?
Cum ar fi, ca norii gri de pe cer,
sa se transforme intr-un nor pasager,
iar soarele dus prea devreme spre mare,
să strălucească mai tare?
Cum ar fi, ca frunza care se desprinde ușor
să se întoarcă la ram tot în zbor,
și o îmbrățișare firească
să-i crească petale și s-o înflorească?
Cum ar fi ca iarba uscata
sa se întoarcă în matcă încă o dată,
iar un mic firicel,
să se transforme in ghiocel,
și, într-o clipă de nostalgie,
tu să mi-l dăruiești mie?
Și, cum ar fi, dacă lacrima-ți rece,
s-ar transforma într-o ploaie ce trece,
iar ridurile de pe obraz,
ar dispărea în surâs și extaz?
Cum ar fi oare,
să-ți vin în întâmpinare,
cu buchete de flori și de soare,
și să-mi spui că în toamna de-afară
ți-am adus din senin primăvară?
Ar fi minunat, cred că mi-ai zice,
Însă, inima poate să strige?
Să fiu din nou primăvară…
Aș scoate toamna din suflet, să fiu din nou primăvară,
Un gând frumos ca un cântec, de ieri, tăcut, mă-nfioară..
Aș înfrunzi pentru tine și mi-aș găsi pe o creangă,
Un loc ce mi se cuvine, să fie pădurea întreagă..
M-aș îndrepta către soare, ușor, ca oricare frunză,
Și i-aș fura din culoare s-o pun la tine pe buză..
Aș scoate toamna din suflet și-al său arcuș de vioară,
Să pot schimba cu un zâmbet, tristețea ce-n valuri coboară..
Aș face pace cu vântul, și l-aș primi, adiere,
În zbor, s-atingă pământul, cu ploi rastignite-n tăcere..
Dar toamna aleargă pe-afară, cu frunze uscate și reci..
O, dac-aș fi primăvară, ce frunze verzi pe poteci!!
Gavril Iosif SINAI: Poeme
singurătatea
în căutări prindem
ușor poalele tăcerilor înjunghiate de lungimea propozițiilor după care ne-am pus la masă
le privim fețele colorate
liniile obrajilor
o gară de sărutări în așteptare
se holbează la noi.
speriați să nu ne aflăm în pagina publicitară
care nu interesează pe nimeni
vorbim vorbim
siguri de singurătate
un citat din manualul uitat la tipografie
ne-am descoperit singuri în uterul
mamelor pe ecranul televizorului
cu iubiri în cap de telenovele.
cine vrea…
intru în greva singurătății
în podul casei am instalat pichetul
scot din valiza de lemn avută în armată
degetele lui Dostoievski, mâinile lui Cioran,
coatele lui Maiorescu
tot așa până la tine
un întreg de umanitate
să te cunosc să te sărut
icoană vie în brațele mele.
epistolă în travaliu
singurătatea s-a convertit
urâtul ei moare atunci
când Isus a zis
s-a sfârșit.
***
îmi spun o poveste la tine în casă
prin care învăț să aud
când plouă cu îngeri
în ogradă
înviorează literele rămase
în câteva coșuri
destine prind a se coace.
m-am molipsit de la copaci.
de la sfinți
am siguranța
poveștilor care se mută
dintr-un secol în altul
scobind în omul din mine
texte de iubire
fără
note de subsol.
într-un fir de zâmbet scurs
pe două buze împietrite pe crucea
udată cu doruri astâmpărate
de golul și ciopârțirea inimii
pusă în nenumărate bucăți
peste neantul nevrozelor și incapacității
stau o rostire cuminte
să te am din brațele tale
tu un Cuvânt un Cristos
eu o frântură de literă
din vastul cuprins al textului scris. Continue reading „Gavril Iosif SINAI: Poeme”
Simon JACK: Poeme din verdele unei tăceri…
Nici chiar pe hipodromul melcilor
nedormiți de un veac și-o seară
nu se mai fac pariuri
pe vise încornorate,
iarba se comercializează direct
din țintare desenate pe mesele de joc
ale balerinelor cu poante ascuțite
ca pintenii hoților
de metastaze fumurii,
urlă vipera-n borcane cu dulceață
din ambrozie dulce,
e un iz de colț de stradă în haznale purpurii
din curți cu mortu-n casă
impăiate ciocârlii în loc de bufnițe
pe crăci de gutui, opăresc cântatul cocoșilor
din anotimpuri viitoare,
anarhia ceasului păstrat intact
in paltonul bunicului a făcut viermi
de mătase,
o fecioară cu basma la gleznă și lacăt
la degetul inelar,
toarce prin amurgul unui cer din fântâna
satului, fire de brocart pentru drumul
melcilor condamnați
la veșnică dimineață.
Șir indian
Amândoi știm unde ni se sfârșesc visele
…toate,
indiferent de anduranța lor
in zboruri permise de aerul alb al mâinilor
noastre împreunate,
metafizica somnului îngropat în lemn
călătorește incognito
printre viermii noștri de zile negre
făcându-i călăreți în armuri de foame,
niciodată inaniția trupurilor împreunate
nu a fost potcoavă
sub copita cailor lor,
iarbă da, fierul le-a rămas anotimp
de brumăreala în astre ce-și spun
pe nume,
de acolo din preasusul cerului făcut
Tămâie, noi doi plouăm cu ochi închiși
peste clopote de Crăciun,
ne preluăm din nou visele
terminate
într-un neînceput mereu viclean
de strajă stau reptile de furtuni împrumutate
din culorile unui fast food vegan,
Continue reading „Simon JACK: Poeme din verdele unei tăceri…”
Gabriela RAUCĂ: Revedere în albastru
Revedere în albastru
Sărută-mi, Mare, glezna și îmi spune
Ce dor ți-a fost să mă alinți cu valul tău
În fața ta fac astăzi plecăciune
Și îți ofer adâncul sufletului meu!
Trimite-mi briza, unduind în plete,
Să pună-n ele, iarăși, boabe de nisip,
Obrazul rumen, tandru să-l desfete
Și să îmi lase gust de sare, pe-al meu chip!
Mângâie-mi pașii, lăsând să se-afunde
În argintiul fin al malului de vis
Și sărutarea, ce-o primesc pe unde
Să fie-aceea ce tu o vei fi trimis!
Privește, Mare, cum vin înspre tine
Și îmi doresc, nespus, să mă îmbrățișezi,
Vreau să îmi spui că ți-a fost dor de mine
Și că te bucuri, înc-odată că mă vezi!
—————————
Gabriela RAUCĂ
Mallorca, septembrie 2019