INSAȚIABILA FERICIRE
Am spus mereu
că sunt pregătită să fiu corabie
știu bine că sunt lemn bun
veșnicia încă mi-o tac
cunosc o pădure de-o tristețe imensă
din rădăcinile ei… o coroană îmi fac
(zilele mele nu se mai coc niciodată
parcă-s dintotdeauna, furate
multe of-uri nu se mai pot stinge,
de moartea ta și de așteptarea mea
sunt purtată pe brațe…)
să cobori dintr-o veche poveste
nu e simplu, când ne-ncetat
urc întreruptele trepte…
să contruiesc o casă în interior
îmi vine
c-o însațiabilă fericire (trecută) pe curat…
NU, PE JUMĂTATE…
Te târăsc după mine ca pe un dor în toate
în vis alerg, ca o nebună, prin lanuri de lavandă
am păsări în păr care au făcut deja înconjurul lumii
numai visele mele au aripi tăiate –
numai sufletul își înalță pânzele când i se face frig,
eu tac, frumos născătoare de așteptări, fără margini, sunt!
azi, strânge-mă-n brațe!
și răspunde-mi la numele cu care te strig…
Toamna-i anotimpul unui singur destin!
nu știi, niciodată, cine-ți hrănește frica,
de ce luna umblă desculță prin livezile cu fructe necoapte
nici, cine pune în pâinea singurătății pelin!?
curând…se înrămează apusul într-un sânge cald de murit!
tu, strânge-mă-n brațe, dar nu pe jumătate
nu pe jumătate! nu ca pe un copac desfrunzit….
VITRALII
Trec pe lângă mine de-atâtea ori și nu știu că sunt eu…
prin vitraliile sufletului mă arde lumina
iar vreau să schimb lumea, iar se face vară
singurătatea fuge cu lacătul propriei închisori
și nu mai e loc, pentru mine, în lanul de secară!
În fiecare dimineață, la cafenea / fac cunoștință cu mine,
vin în întâmpinarea mea de copil neiubit…
să-mi număr amintirile, să-ți spun că-mi lipsesc câteva!
despre care prezent rănit vorbim, când nu-mi vorbește nimeni
ne scurgem în pământ pe tăcute!până-ntr-o zi
fără să știm/ când știm ce e intre a fi și a nu fi
trăind pe un peron cu plecări vândute-
Ce monocromă zidire pentru așa o zi…
FLOAREA DE COLȚ
nu pot pune geană pe geană
în visul în care se descifrează vieți
citesc iubirea pe buze, nerăbdătoare
până departe am tot ridicat biserici
și-am tămâiat
grăbită fiind spre-o fericire istovitoare!
pe unde se calcă?pe unde am voie să calc?
așteptându-te!?
nici cerul nu mi se mai pare înalt!
florile înnebunesc și ele,
iese Floarea de colț din asfalt…
Nu mai pot îndura atâta frumusețe,
…am strigat!
VIAȚA…ca un fragment de spectacol
Motto:”Ca o piesă de teatru, aşa este viaţa:
nu interesează cât de mult a ţinut, ci cât de frumos s-a desfăşurat.” – Seneca
Spectacolul este despre viața care nu ne aparține
despre cum trăim precum actorii,
care-și mimeaza rolurile,
care schimbă mai multe măști,
un altfel de mymesis într-o altfel de reflectare (ca-n piesele antice)
A zidi un teatru cu viața ta e un spectacol viu,
de trăit emoții, ratări, lumini cu umbre și bâlbâieli,
iubiri și dialoguri fel de fel(împărtășind o identitate comună!)
jucăm pe aceeași scenă veche, mereu Fericirea
de cele mai multe ori, cu sufletul făcut bucăți…
Viața rămâne un fragment de spectacol,
un teatru de operațiuni și de război
până-ntr-o zi când nici nu se aude cum cade cortina!
cum pleacă viața din noi în veșmânt de catifea,
cu sufletul fugit de la locul faptei…
————————————
Daniela PÂRVU DORIN
Iași
Octombrie 2019