Cântă vechi poveşti de lume împletite-n vechea salbă

Ca s-o legi de inimoară în cărarea peste timpuri.

Să o porţi cu bucuria unei flori cu roua-n frunte

Care vara se deşteaptă c-un sărut de soare blând,

Muzica dintr-o chitară sparge pieptul unui munte

Iar Cuvântul peste toamnă-i mustul vinului plăpând

Se strecoara într-o cupă şi se bucură în taină,

În pereţi de luturi arse, odihnind pentru beţie,

Simfonie de cuvinte care-ţi este acum haină

Dintr-o galbenă livadă, dintr-o mladiţă de vie…

Bucuria ta e sensul unui timp lăsat la vatră

Care nu e pentru lume mai presus de amintire,

Doar o stea să mai măsoare, cu lumina ei albastră,

Nobila iubire-ascunsă între albe cimitire

Care îngropat-au grâul, semănat cu mâni greoaie,

Istovite de lucrarea unei ţarine-n deşert,

Doar o lacrima sărată sufletul să i-l inmoaie,

C-un suspin, uşor ca vântul, îl trezeste, că-i inert!

Fiindcă a dormit pe seară, cand visau la viaţă nouă

Toate florile-n grădina, toţi luceferii şireţi,

Grâul verde-i pâinea albă, ce-i dospită-n caldă rouă….

Simfonia de cuvinte cântă-n imnuri de asceţi!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

Octombrie 2019