Vasile Dan MARCHIȘ: Motivare

Îmi controlez cu pixul poziția, fizionomia și starea mea de bine sau de rău

Deci scriu !

Scriu parcă îmi verific tensiunea arterială redusă

Astfel nu doar mi-o verific ci mi-o măresc, cum că scriind foarte repede mă impacientez nu pentru că mă obosesc (și astfel îmi crește tensiunea)ci pentru că așternând în grabă literele, cuvânt cu cuvânt, poate mă abat de la regula ortografică și astfel voi fi acuzat de o afecțiune mai rar sau mai des întâlnită în rândul celor care folosesc des pixul aceea de ”agramatism”, fie că sunt politicieni de rang înalt , sau cu ce alte funcții … (of,de aș fi și eu unul dintre aceștia cât aș vrea, dar și așa nu aș avea motive să scriu așa…), dar sunt scriitor, și astfel scriu mai lent…să nu pară lucrarea mea text agramat cu ștersături ba o caricatură sau o grafică fără noimă, ce nu pot fi luate nici la propriu nici la figurat…

În cazul acesta, dacă lucrarea mea va părea sub un aspect menționat mai sus, voi chema repede repede un cleric pentru a sfinți această lucrare și să o treacă la rang de sanctuar …Ori voi chema un notar care să ”legalizeze” această lucrare și să o definească document juridic sub acoperire…

Dar ca să nu mă complic mai mult în astfel de ”dileme”

trec la partea electronică…

Deci scriu pe Facebook de parcă cânt la pian …Pe lângă că scriu și la vedere și în gând îmi închipui că și cânt…

Deci scriu după cum vedeți și cânt după cum nu vedeți și nici nu auziți…

Cânt în gând ba chiar și scriu astfel, fie artistic sau în regim profesionist sau de amator…

Doar așa ai o scuză dacă o faci rău, altfel …!!!

——————————–

Vasile Dan MARCHIȘ

Ioana CONDURARU: Versuri

Dacă n-ai fi fost

Dacă n-ai fi fost,
Te-aș fi născocit în grabă
Scriind povești pe frunze ruginii
Și te-aș fi căutat chiar prin ogradă,
Rugându-mă la zeci de gălăxii.
Dacă n-ai fi fost,
Întoarcem tot pământul
Cu plugul tras de palma mea cea mică,
Pătrunzînd adânc săpànd tot lutul,
Te-aș fi aflat să pot să-ți fiu iubită.
Dar mi-ai fost vis
Și cântec și ispită
Redându-mi infinitul de topaz,
Lăsând să mă îmbrace anotimpul,
Cu diamante puse în extaz.
Și ce frumos e la tine în suflet!
Și ce senin este acum în noi!
Mi-a înflori speranța într-un zâmbet
Ce mi l-ai dat pentru a fi amândoi.
Dacă n-ai fi fost! De n-am fi fost
Nimic dintr-o trăire,
Nu am fi durat un rost
Pentru a fi doar iubire.

 

Ea

 

Ce clipă se pierde pe mări și pe ape!
Ce timp se prevale pe cer și pământ!
Frumoasa pictează și tace
Gândind la iubirea care-a durut.
E noapte și-n luncă se aud bătând
Copite de cerbi și lătrat de câini.
Dar Ea tăcută, pictează visând
La prințul ce în grabă-a plecat surâzând.
Și mâna mai mult se grăbește voind
Să termine trista pictură.
Dar Ea rătăcește prin spații și timpi
Nedorind nici un cuvânt,
La ceasul acela în care doar lupii
Adulmecă prin crâng o tainică urmă.
Era Ea cu Ea și luna din geam
Care în perle-și puse lucirea
Dăruind grandoare frumosului ram
Ce bătea fereastra întruna.
Târziul o răpuse și ea răsturnând
Șevaletul cu lacrimi și ciudă
Rămase tăcută, departe privind:
– ,, Te du fericire! Nu mai am timp.
Aici a rămas doar o mare minciună.”
Iar timpul plecă luând cu el,
Ultima clipă de bine.
Ea pierdută plânge mereu
Pictând a lumii trăire.
Continue reading „Ioana CONDURARU: Versuri”

Simon JACK: Paroxism

Ei bine nu,
nu voi da drumul hienelor să pască
pe lătratul meu
la gura apelor învolburate
de setea unui înger mult prea greu,
că-i zbor, că-i luntre între pietre
fără formă, că-i vorbă spusă
printre dinți, că-i vreme goală între
poluri, că-i noapte vitregă-n arginți
o viespe prinsă-n zeciuială,
la cămătari samsari de sfinte
ginți,
eu
nu dau drumul stihiilor să-mi ardă
ogarii printre miei rămași
o liniște curmată de-o ofrandă
la poalele unui instinct prădat,
că-i bastionul frunții-n veghe
ori tâmpla scut în visuri rele
că-i gândul meu străjer de pizmă
și că adun din lună grâne cu rodul dulce
neaflat,
nu dau pe infinit o clipă și nu dau drumul
de pe prispă,
pe cel întins între fanare de o Caligulă
cu linx sărat…

————————–

Simon JACK

Israel

Octombrie 2019

Gabriela RAUCĂ: Romanță albastră

Mai fredonează, Mare, romanță de iubire,
Cu glasul din adâncuri, urează-mi bun-venit,
Din ochii tăi albaștri aruncă o privire,
Trimisă înspre mine, cu dor necontenit!

 

Adu-mi, în dar, pe unde, frânturi de bucurie
Și luminează-mi tandru, cu ele, al meu chip,
Îmi du a mea ființă, iar, în copilărie,
Să-ți construiesc, pe maluri, castele de nisip!

 

Învăluie-mă-n ape și-alintă-mă pe suflet,
Cu valuri argintate venite-n calea mea,
Împodobește-mi glezna, sărută al meu umblet,
Punând safir și perle prin mângâierea ta!

Mai strigă-mă pe nume când nu îți sunt aproape
Sau cântă-mi o romanță, cu glasul tău divin,
Din depărtări albastre, să îmi trimiți pe ape
Dorința ta arzândă, la tine să mai vin.

—————————

Gabriela RAUCĂ

Mallorca, octombrie 2019

Elena NEAGU: Aș fi rămas poem nescris și lacrima din rugă

Și de-ar fi fost să nu mă dori,
să nu te simt, să nu te știu , să nu te văd,
cu palmele căuș de nu m-ai fi zidit ,
de n-ai fi descălecat,
la Poarta de sărut, prăpăd,
te-aș fi croit din sinea mea
și tot te-aș fi iubit.
Erai perechea mea din Arcă,
adăpostită ‘ nainte de Potop,
limanul ce-l visează corabia-n derivă ,
sămânța de destin ,
pe care-n stânga mea am vrut s-o-ngrop,
ca să-mi răsari iubirea mea definitivă !
De n-ar fi fost să dori de verde frunză,
să-mi pui iubirea streașină la dor,
m-aș fi zbătut ca apa-ntr-o ecluză
și-aș fi-nghețat ca grindina-ntr-un nor.
Aș fi rămas poem nescris
și lacrimă din rugă,
un strigăt deznădăjduit al celui
blestemat să fie singur ;
te-aș fi țipat , dar n-avea cine să m-audă !
De nu te-aș fi oprit ,
s’-auzi cum chem iubirea-n gând
și dorul meu,
sub coasta stângă nu te-ar fi rănit ,
de n-aș fi răsărit la tâmpla ta, cuvânt,
te-aș fi zidit din visuri
și tot te-aș fi iubit !

——————————–

Elena NEAGU

Octombrie  2019

Mirela ONEA: Dezacorduri

Irevocabil timpul nu se întoarce
Și ancestral ca pecetea rămâne,
Iluzii sfărâmate peste noapte,
Dezamăgiri ce umplu o genune.

Tangențial, în noi s-au atins gânduri
Purtate spre abis de emisfere,
Vremelnica iubire, scrisă-n rânduri,
S-a disipat în doruri efemere.

Particule de vise naufragiate
Ce oscilau de-abisuri pân’ la culme,
Mentalități și idealuri, net nemotivate,
Trasează vaste orizonturi, fară nume.

Nimic nu-i tainic, nici etern în lume,
Sublima formă de a trăi iubirea,
Un giuvaier la gâtul nostru pune,
Porniți de acel imbold, ce-i fericirea.

Ne-am hazardat pe valsul îngânării,
Cromatica iubire, anagramă,
A noastră muză, steaua fericirii,
Un talisman redând o pentagramă.

Incoerență-n vorbă și în faptă,
Nu ai cadență în a ta gândire.
Cu atitudinea meschină, dezolantă,
Astăzi adulmeci euforica iubire.

Nu poți aglutina în a mea ființă,
Lacunica, nostalgica privire,
Şi mă uimesti cu-atâta nonșalanță,
În dezacord cu-a mea cosmogenie.

5-03-2019

——————————-

Mirela ONEA

Dan-Obogeanu Gheorghe: Confesiuni…acelei muze

Miroase perna a muşcată,
Cresc flori de câmp în patul tău,
Adormi cu mine îmbrățișată
Să fim doar unul, tu şi eu.

 

Împreunaţi de o iubire
Ce n-are leac şi nici păcat,
Rămasă veche amintire
De îngerul grăbit plecat…

 

Mirosi a lut si mere coapte
Din Pomul Vieţii roditor,
Și vin spre a-ţi culege-n noapte
Nectarul fructelor ce dor.

Tu eşti icoană resfinţită
Cu frumuseţea unui gând
Venit, ca dorul să-ţi cuvânte
Peste al toamnei galben rând.

Sosit pe calea unei stele
Necăzătoare, printre nopți,
Lumina să-ţi pătrundă-n vene,
Tu s-o primeşti, cu drag, de poţi!

Şi să usuci nisipul crud
Ca prin oftaturi să-ţi măsoare
Clepsidra veche, un timp nud,
Din nopţile cu Ursa Mare,

Iar tu în taină le pătrunzi
Cu ochiul tău înlăcrimat,
Prin constelaţii să îţi vezi
Toți zeii ce te-au dezlegat

De albe nopţi, îngândurate,
Singurătăţi cu norii plânși,
Rămase clipe-nstrăinate
De ochi uitaţi, cărbunii stinşi…

Și-n dimineţi tot mai senine
Cu brumele cernite fin,
Îţi voi trimite să te-aline
Un stol de rândunici ce vin.

Frumoase-s ca şi primăvara
Demult uitată peste luni,
Se-ntorc asemenea dorinţei
Din capul neumblatei lumi…

Ne vor găsi în taina nopţii
În patul cu parfum de flori,
Şi vor cânta pe bolta porţii
În tril de fluier și viori!

——————————–——–

Dan-Obogeanu Gheorghe

Octombrie 2019

Alexandru NEMOIANU: ,,În Primul Cerc”

Alexandr Isaievich Solzhenitsyn, una dintre cele mai semnificative personalități ale culturii rusești și mondiale din a doua jumătate a veacului XX, a trăit între 11 Decembrie, 1918-3 August, 2008.

Alexandr Solzhenitsyn a trăit în vremi cumplite dar, existenta lui, a arătat că, dacă nu ne putem alege vremea vieții și circumstanțele acestei vieți, putem să facem, în condiții care ne sunt impuse, diferența dintre bine și rău.

Alexandr Solzhenitsyn a crescut în vremea “marii terori”, pornită de Stalin și executată sub comanda unor monștri sângeroși ca Yagoda, Nikolai Ezhov și Laurenti Beria.

În 1941 Alexandr Solzhenitsyn a fost înrolat în Armata Roșie, a luptat ca artilerist într-un regiment de asalt, a avansat la gradul de Căpitan, a dat dovadă de remarcabilă vitejie și a ajuns cu trupele sovietice în apropiere de Berlin. În această perioadă din urmă a războiului, Alekasander Solzhenitsyn a devenit cu totul dezgustat de brutalitatea programată a trupelor sovietice. Mai ales dezgustat a fost de pamfletul criminal a lui Ilya Ehrenburg, ”Ucide-l pe Neamț”, pamflet în care acest scriitor ovrei, fidel spiritului vindicativ al rasei sale, a îndemnat direct la crime, violuri și abuzuri împotriva populației civile germane. În acest climat Alexandr Solzhenitsyn a fost martor al unui viol în grup, asupra unei tinere presupus germane dar, care s-a dovedit că era poloneză și care în urmă acelui viol, de fapt în cursul lui, a murit. Într-o scrisoare către un prieten, viteazul căpitan de artilerie Alexandr Solzhenitsyn și-a exprimat dezgustul și oroarea morală. Scrisoarea a fost interceptată de către serviciul de securitate sovietic(NKVD) și în Februarie 1945, de pe câmpul de luptă, Alexander Solzhenitsyn a fost arestat. Această arestare îi va schimbă cursul vieții și îl va marca definitiv.

Alexandr Solzhenitsyn a fost anchetat în închisoarea Lyubianka din Moscova după metodele de anchetă și tortură puse la punct de NKVD. Dat fiind faptul că nu avea nici o vină, în afară sentimentelor sale morale, a fost condamnat “doar” la opt ani de detenție severă. În închisoare el a cunoscut mulți oameni speciali. Între ei a fost și Ion Moraru de la Mandac, cel care a condus organizația anti-stalnistă din Basarabia, ”Sabia dreptății”.

Primii ani ai detenției i-a petrecut în lagărele din taiga. Apoi, restul de detenție l-a petrecut într-o “sharashka” (un centru de cercetare al NKVD în care lucrau oameni de știință condamnați politic). La expirarea pedepsei de închisoare a fost trimis în exil și acolo a rămas până în 1956 când, ca urmare a eliminării cultului lui Stalin, i s-a permis să se așeze în Moscova. Tot restul vieții sale Alexandr Solzhenistyn l-a dedicate studierii “fenomenului” sovietic, crimelor sale, pe care le-a prezentat în ample lucrării istorice și în pagini de literatură care stau alături de scrierile celor mai de seamă scriitori Ruși.

Revenit la Moscova, Alexandr Solzhenitsyn reușește să publice, ”O zi din viața lui Ivan Denisovich”. În acea carte Solzhenitsyn descrie o zi, o singură zi, din existenta unui deținut al Gulagului sovietic. Fără exagerări, fără izbucniri temperamentale, este descris iadul existenței în Gulag. Cartea a fost publicată în 1962 și în fapt acea carte a rupt definitive șira spinării bolșevismului de tip Stalinist. După apariția acelei cărți stalinismul nu mai era cu putință.

În același timp, scurt timp după publicare, a început persecuția sistematică a lui Solzhenitsyn, scopul era izgonirea lui din Uniunea Sovietică.

Alexadr Solzhenitsyn primește Premiul Nobel pentru literatură în 1970, dar nu se duce să îi fie decernat din teamă că nu va fi admis să reintre în Uniunea Sovietică. Câțiva ani mai târziu, 1974, el și întreaga lui familie sunt expulzați în Republica Federală Germană și le este retrasă cetățenia sovietică.

Vreme de câțiva ani Alexander Solzhenitsyn trăiește în RFG și Elveția și apoi este admis ca rezident în USA, la invitația Universității Stanford, California. Apoi se stabilește în Vermont și duce o viață de cercetare asiduă a revoluției bolșevice, sistemului concentraționist sovietic, ține conferințe și este activ în mișcarea anti totalitaristă. În Continue reading „Alexandru NEMOIANU: ,,În Primul Cerc””

Florentina SAVU: Întrebare

ÎNTREBARE

Te îmbrățișez cu ochii
Și cu toate cuvintele mele,
Cu toate tăcerile din ele;
Te îmbrățișez cu suspine,
Cu doruri, cu visuri,
Cu viață…

Te îmbrățișez cu brațe de soare,
Cu parfum de câmpie-nflorită,
Cu gust de rugăciune și anafură,
Cu mirul anilor toți;
Tu…tu cum mă îmbrățișezi,
Îmi răspunzi?

———————————–

Florentina SAVU

Octombrie 2019