Am să cobor cortina
Am să adun bobițele de rouă
Din câmp năuc de răzvrătiri fierbinți,
Scăldându-le în umbrele cuminți,
Până răsare-n noapte luna nouă.
Am să le cânt sub cer surpat sonate,
Să-înec durerea-n plâns de iarbă viu,
Sub pasul zilei duse-ntr-un târziu,
Cu ale ei poveri înverșunate.
Am să cobor cortina-n faptul serii
Pe spice ce se coc în galben lan,
Iar timpului ce nu s-a scurs în van,
Am să-i închin o cupă a-nvierii.
Nimic în lumea asta
– Sonet –
Nimic în lumea asta nu doboară
Speranța ce se zbate-ncrezătoare,
Cum cântă-n gândul fragedei fecioare,
Al îngerilor cor ce-o desfătară.
Iar frigul nopții cerul îl despică,
Lăsând să urce tainic ruga vie,
Din voci împreunate-n bagdadie,
Ce-n tihnă peste ziduri se ridică.
La Carul Mare timpul se înjugă,
Trăgând pe bolta veche nouă urmă
Și închinări nedeslușite-ndrugă
Sădind visări în neclintita turmă,
Ce nu ia-n seamă ancestrala fugă
De moarte, care mersul ei il curmă.
Pe geana mea
Pe geana mea o lacrimă, cu greu,
Se opintește să nu pice-n hău,
Plecând după părerile de rău,
Pierdute în adânc de heleșteu.
Învaluită-n strai de amintiri,
Își ține-aripa strânsă peste trup
Și stă însingurată ca un lup,
În bezna unei stranii rătăciri.
Pe geana mea, o lacrimă-i popas,
Zdrobită-ntre durere și uitări,
Ce pribegind pe tristele-i cărări,
Dilată timpul pentru bun-rămas.
——————————-
Mihaela BANU
Târgoviște
16 octombrie 2019