„Șiretenia și perfidia sunt resursele oamenilor care nu au destulă minte pentru a fi cinstiți!.

(Benjamin Franklin)

Întreabă-l pe oricine cu mintea teafără: ce e mai important, interesul de partid, deseori unul îngust, trecător, de altfel, ca și partidele în acest colț de țară, sau interesul național? Răspunsul va fi unul fără echivoc: interesul național. Iar interesul național la moment este de a scăpa de această rușine națională – Dadon. Observați și ultima ispravă a acestui pudel al lui Putin – declarația tâmpită (iertată să-mi fie expresia cam dură!) a ministrului de externe (că numai al integrării europene nu este!) „apoliticului!” A. Ciocoi. Încă un breaz ministru („mare profesionist, o emanație a nației”) din banda lui Dodon a „strălucit” la capitolul de „slujire țarului nu națiunii”. Cât o să mai răbdăm această belea venită pe capul nostru? Deci, în mod normal, totul trebuie făcut pentru aceasta, toate acțiunile tuturor partidelor, mișcărilor, personalităților, a intelectualilor trebuie să fie țintite spre acest țel major. Așa ar trebui să se întâmple în mod normal. Dar deoarece acest colt de țară, această coadă de șopârlă fără cap cum a calificat-o maestrul Dabija, nu se încadrează în spațiul normalității, se întâmplă lucruri bizare: deseori interesul de partid, de grup, de persoană prevalează asupra interesului național.

Priveam deunăzi o emisiune la TVR Moldova cu invitatul O. Țîcu și m-am împlut de năduf cum se spune pe la noi la sud. Adevăratul unionist în această Basarabie este moderatorul emisiunii „Punctul pe azi” dl Vasile Munteanu. Îmi aduc aminte de perioada electorală de alegere a Primarului Capitalei când în platou se aflau 3-4 candidați, toți unioniști, care se luptau între ei. La întrebarea firească a moderatorului „De ce nu vă uniți?” fiecare din ei găsea zeci de motive pentru a nu se uni. S-au bătut între ei ca berbecii și l-au adus la cârma primăriei Capitalei (pentru prima oară în perioada de independență!) pe socialistul Ivan Vasilievich Ceban. Cineva, din cei care l-au adus la putere, și-a presărat cenușă pe cap? Nu, dimpotrivă, unii dintre ei se consideră eroi, lăudându-se cu cele câteva procente acumulate. Și aici a prevalat interesul îngust personal asupra interesului național (capitala este de nivel național!). Unul dintre ei este și dl O. Țîcu, un fost bun boxer, un foarte bun istoric, dar ca politician lasă mult de dorit. Faptul că a luat în alegerile la primăria Chișinău 4,75% el î-l consideră un mare succes. Mă întreb atunci: de câte cicluri electorale avem nevoie ca să ia 50%+1 și să scăpăm de această râie socialist în fruntea Capitalei? Asta până la urmă contează nu imaginea personală sau de partid.

Din păcate, acum situația se repetă. Iarăși și iarăși se calcă pe aceeași greblă. De astă data la nivel național, pericolul mare fiind pierderea alegerilor prezidențiale și rămânerea emisarului lui Putin Dadon la președinție pentru a reuși să realizeze planul lui Putin în privința Basarabiei. Putin acum se află în fierbințeală: dorește țarul să-și adune teritoriile pierdute. La întrebarea moderatorului „Ce-i mai important: interesul național sau interesul de partid (s-a referit la autoînaintarea sa drept candidat al dreptei în alegerile prezidențiale fără a se consulta cu alte forte de pe dreapta – centru dreapta!)?” O. Țîcu a răspuns fără să mediteze prea mult: „Noi trebuie să promovăm partidul. Este o condiție firească pentru orice partid. Eu sunt sigur că voi reuși (Amintiți-vă, acum patru luni spunea același lucru în scrutinul electoral la primăria Capitalei și cât a luat? Tocmai 4,75%!)… Eu sunt boxer și la ultima olimpiadă nimeni nu credea că voi reuși, iar eu am reușit ocupând locul cinci”. Este incorect să încurci boxul cu politica. Sunt categorii de greutate absolut diferite. Îmi pare rău să constat că un boxer bun, un foarte bun istoric se comportă ca un diletant în politică, dând dovadă de lipsă absolută de cooperare, iar politica este arta compromisului, dialogului. În continuare la întrebarea moderatorului „Și dacă ve-ți pierde ce ve-ți face” O. Țîcu a dat un răspuns absolut descalificant pentru un politician: „Sunt politician și n-o să-mi asum răspunderea în cazul pierderii alegerilor prezidențiale”.  Culmea, dar cine să-și asume această răspundere? Moș Ion, care vine disciplinat și te votează?

Nu contează pentru O. Țîcu nici opinia unui analist politic din România care de multă vreme stă cu ochii pe Basarabia și cunoaște destul de bine bucătăria acesteia, Armand Goșu: „Alegerile prezidențiale nu sunt pentru promovarea partidelor. Există scopul național: câștigarea președinției”. Deci, este clar: pentru O. Țîcu interesul personal, interesul de partid, este mai presus decât interesul național, interesul tuturor cu simțire de neam. „Conform Constituției împuternicirile președintelui sunt extrem de limitate” a mai adăugat O. Țîcu. Adică nu trebuie de acordat mare atenție. Întrebarea moderatorului, dar și a noastră este: de ce atunci te rupi atât de mult la această președinție? Am mai auzit și de la alții această opinie. Este un mod de gândire absolut greșit care toarnă apă doar la moara rusească răblăgită a lui Dodon: în lipsa de interes din partea dreptei-centru dreptei Dodon să revină liniștit cu al doilea mandat la președinție și să-și facă mendrele (de fapt să continue realizarea planului fătat de Putin!). Să nu fie clar că este absolut necesar de a scoate această putere legală de sub kremlinezul Dodon pentru a nu o folosi în scopul acaparării celorlalte puteri în stat. Este absolut clar că, spre exemplu, Maia Sandu, în cazul dacă va deveni președinte, nu va proceda niciodată ca Dodon, nu va merge pe calea încălcării Constituției. Dar în funcția de președinte (așa cum este cu foarte puține împuterniciri!) ea cel puțin ne va spăla scuipatul dodonist de pe obrajii noștri, ne va reabilita în fața lumii. Noi toți suntem priviți din afară ca niște papuași odată ce avem în frunte un papuas umflat în pene, de râsul lumii, un mincinos și trădător. Va fi, de asemenea, un sprijin moral pentru toate partidele de dreapta-centru dreapta în viitoarele alegeri parlamentare (anticipate sau ordinare) așa cum este acum Dodon pentru PSRM-ul lui promovat prin toate mijloacele legale și ilegale, inclusiv prin președinție, de așa numitul președinte al întregului popor.

Revenim la subiect. Înverșunarea cu care se impune O. Țîcu îmi amintește de Iu(da) Roșca. Același comportament, aceleași apucături. Dă dovadă de narcisism (iubire de propria persoană) exagerat, de auto apreciere debordantă (lipsă de modestie, aprecierea trebuie să vină din afară). Se teme ca steaua sa să nu fie umbrită de alții. Și rezultatul, la sigur, va fi același. Iar rezultatul „activității fructuoase” a „ultraunionistului” Iu(da) Roșca este arhicunoscut: Frontul Popular, cel mai puternic partid la începuturi (pe atunci Partidul Comunist era scos în afara legii!) a ajuns grație „conducerii înțelepte” a lui Roșca la groapa de gunoi politic. Îmi, pare rău de acest partid atât de promițător acum 1-2 ani că a încăput pe mâinile unui diletant (dacă nu este altceva la mijloc) în ale politicii (nici într-un caz nu mă refer la calitățile profesionale arhicunoscute) care, în acest mod, va ajunge la același rezultat. Umblam și eu la adunările organizate de A. Șalaru, A. Guțu cu participarea președintelui Traian Băsescu și credeam, într-un fel, în renașterea dreptei pe fundalul catastrofei liberale de atunci. Tot mai mult mă conving că aducerea lui O. Țîcu în fruntea acestui partid nu a fost cea mai bună soluție, în special acum când au apărut posibilități reale de unificare a forțelor unioniste și se cere din partea tuturor decidenților politici de pe segmentul de dreapta deschidere majoră spre unificare. Mi se pare că Dnii A. Șalaru, A. Guțu, dar și președintele T. Băsescu, au greșit cu candidatura lui O. Țîcu, care a folosit un procedeu raider pentru a acapara întreaga putere în partid. Îmi pare rău că acest atât de promițător partid la începuturi pe segmentul de dreapta a luat calea separatismului și a distrugerii dreptei unioniste. Continue reading „Valeriu DULGHERU: Ce e mai important, interesul de partid sau interesul național?” →