De când lumea și pământul, oamenii au trăit și suferințe și bucurii. Dalai Lama considera că „cele mai multe necazuri ale noastre sunt cauzate de dorințele noastre pasionale și de atașamentele noastre față de lucrurile, pe care greșit le înțelegem ca fiind entități durabile”, iar părintele Paisie Aghioritul spunea că „bucuriile lumești sunt bucuriile materiale… bucuria adevărată, curată se poate găsi numai lângă Hristos”. În opinia lui Epictet „Nu evenimentele ne influenţează, ci modul în care le interpretăm“. Ne naştem cu un scop, avem un drum de parcurs, obligatoriu, însă opţional şi la îndemâna noastră este modalitatea de a-l parcurge, alegând suferinţa sau alegând bucuria în fiecare moment al vieţii noastre pentru că „Durerea este inevitabilă, însă suferinţa este opţională“, ne spune M. Katleen Casey.
Dacă stau bine şi reflectez, nu este prima oară când mă gândesc la simțirea și trăirea suferinței și a bucuriei. De multe ori am stat de vorbă cu mine despre aceste lucruri. Le-am pus adesea față în față și le-am oglindit în sufletul meu cu întregul arsenal de împrejurări în care s-au manifestat. Am descoperit reacții disproporționate și neadecvate situațiilor respective. Mă refer la momente din trecut în care îmi era cel mai greu, când aveam impresia că totul este insuportabil, când totul părea că se năruie, când nu mai vedeam nicio portiţă de a ieşi din starea respectivă pentru a merge înainte. Mai mult decât atât, încercând să proiectez viitorul, fără un suport real îmi imaginam scenarii sumbre.
Conștietizând aceste lucruri, încet, încet am început să mă analizez mai bine, să-mi monitorizez felul de a reacționa în varii situații. Am început să citesc cărți de dezvoltare personală, cărţi duhovniceşti și să mă rog mai mult. Răspunsul a venit neașteptat de repede. Gândul cel bun a venit de SUS. Am înţeles că Tu, Doamne erai deja la uşa mea și abia aşteptai să o deschid și să-ți vorbesc, rugându-Te să-mi călăuzești pașii pe calea cea bună. Am ajuns să nu mă mai doară trecutul şi să nu mă mai sperie viitorul. Am înţeles că trecutul cu bune şi rele a fost şcoala Ta, Doamne, prin care m-ai învăţat să iubesc, să iert, să visez, să fac alegeri, să mulțumesc pentru ceea ce sunt și pentru ceea ce fac.
Cât trăim, viața ne oferă experiențe de toate felurile în care ne punem nenumărate întrebări: De ce este obligatoriu să trăim lucruri mai puțin plăcute şi nu putem să le alegem doar pe cele mai bune? Cum am putea să ne ferim de cele care aduc suferință? Dacă avem un destin dinainte pecetluit, căruia trebuie să i ne supunem, atunci în ce mai constă așa zisul liber arbitru? Răspunsurile la aceste întrebări sunt particulare, variind de la persoană la persoană, însă dacă nu putem alege experiențele pe care le trăim, cert este că putem decide ce să simţim atunci când trăim o experienţă oarecare. Și aici se naște o altă întrebare: Cum putem alege liniştea, seninătatea sau bucuria în momentele dureroase? Nimeni nu neagă faptul că este greu acest lucru, dar trebuie să înțelegem inutilitatea suferinţei, sub orice formă s-ar manifesta în noi.
Căutăm plăcerea şi evităm durerea exact ca animalele. Spre deosebire de ele, mintea noastră poate să gândească în trecut și în viitor. Iar de aici vin multe din suferinţele noastre. Regretăm anumite decizii din trecut, deşi de fiecare dată decizia luată ni se părea că este cea mai bună, conform circumstanţelor de atunci. Dacă ne raportăm la viitor, manifestăm nesiguranţă sau teamă. Înţelept este să trăim în prezent. Acum și aici, omul îşi poate manifesta capacitatea maximă de a reacționa și decide cum poate evita suferința și transforma experiențele dureroase în bucurii.
Osho spunea: „starea naturală a omului este bucuria”. Aşadar, suferinţa pe care fiecare dintre noi o simte de-a lungul vieţii este de fapt o alterare a stării noastre naturale. Suntem „bolnavi “ ori de câte ori simţim durere. Şi atunci ce-i de făcut? Cum am putea să trăim în bucurie din ce în ce mai des? Cum am putea să trăim în bucurie tot timpul? Cred că e nevoie de o viziune mai largă asupra lucrurilor. Perspectiva faptului că fiecare dintre noi acceptă să schimbe ceva la nivelul gândirii atunci când simte suferinţa este punctul de pornire. Emoţiile se schimbă atunci când se schimbă circumstanţele! Ar putea fi oare şi invers? Cât de dependenţi suntem de emoţiile noastre în modul în care percepem realitatea? Dacă ajungem să înțelegem și să credem că ne putem schimba emoţiile, atunci am putea aprecia că suferința este doar o alegere. Nefericită preferință, ce-i drept, dar o opțiune, nu o obligativitate!

(Amintiri moștenite)
De ce Eleonora Schipor? Fiindcă este o bucovineancă vrednică, din zona atât de dragă mie. Ea îmi amintește mereu, de lanurile de in înflorit, de tradițiile și obiceiurile locului…
REGULAMENT
tandră iubirea se trezește când vrea în istorie
„Toate popoarele au proștii lor, însă nu toate popoarele permit proștilor să conducă”



