Casa e mică, oamenii mari. Câtă ţuică? Parcă satu’ ăsta e mare aşa. Nici noi nu părem cine ştie ce. Adu şi tu o sticlă. Ia dumneata de bea cu invitatul dumitale. Că domnul Codru şi băiatu ăsta beau ei pe urmă.
Ascultă, mă, când îmi dai cartea aia? De aventuri? Tu ai multe, cartea aia pe care o ai doar tu. N-o am numai eu, o are şi altcineva. Ştiu eu cine zici că o are, dar n-o are. L-am întrebat. Şi mi-e mi-o dă dacă o are.
Doi erau. Unul se tocmea şi pentru o prăjină de pământ. Ălălalt nu vorbea cu oamenii din sat. Nimeni nu intra în curte, avea câini mulţi. Bea şi tu, că eu beau. Popa semăna a diavol. Înjura femeile: v-aţi tăvălit toată noaptea şi vreţi să vă spovedesc eu acum?
Eram pe front şi într-o zi muream de foame, că nu prea aveam ce mânca. Noaptea făceam de gardă, ziua am trecut pe la un bătrân şi nevastă-sa să cerem ceva. Că n-aveau. Nu i-am crezut. În faţa casei, am văzut o căţea pe uşa beciului. Ştiu, ştiu, ai venit noaptea. Dar n-am îmblânzit întâi căţeau?
Eu spun să ne dai şi nouă să bem, nene Onică. Nu bem mult, dar să nu ne mai uităm. Pentru voi am vin. Mai ai vin? Mai am, dar de vândut am numai rachiu. Vinul nici nu e aşa bun. Adă vin. Hm, ieşii după vin şi nu ştiu cine e la poartă. Ia să mai ies o dată. E şi întuneric.
Ei, aici stă unul Onică Bălşan? Am treabă cu el, e acasă? Cum, mă, ce să fie ăsta. Ce-ai tu cu el, mă? Îl cauţi, ai? Da’ eu de ce nu te cunosc? Ia stai mai bine să-ţi iau eu seama, nu fugi, dacă tot ai venit după mine. Stai, frate, că poate nu te omor. Nu mă cunoscuşi, cumnate.
Ţi-ai pus aia pe faţă. De unde ai luat masca? E veche, nea Onică, am găsit-o în pod. Am speriat-o pe mămica şi fi-meu, am speriat pe toţi din vale, de pe lângă mine. Râd de se prăpădesc. Şi mă speriaşi şi pe mine. Eu îţi dădeam una. Mă speriasem şi eu de dumneata, ce mă făceam? Ia s-o mai văd, mă, la întuneric, că la lumină mă învăţ cu ea. Urâtă. Şi mare. Fugi cu ea de-aci.
Am glumit şi eu. Ştiu că ai glumit, te primesc în casa mea. E ea mică, dar mai încapi şi tu. Vino cu mine să scoatem nişte vin. Aştepţi la uşă că n-am luat felinarul. Şi cum vezi? Dacă vezi, ce? Când o să intri în casă cu masca în cap, nimeni n-o să se mai sperie dacă o văd. Şi masca pentru asta e făcută. E făcută să râzi de ea. Ba nu. Am luat într-o cană. Le-o ajunge. Şi e târziu, mă. Sâmbătă.
Plecă ăla cu masca? Ce, mă, ţi-era frică? Nu mai vru să intre, bău ceva afară. Să dusă. Poate îţi iese dumitale dinainte, să te văd. Şi cu tine, hotîrât, dacă îmi iese înaine, râd de mă prăpădesc. Şi cum să-mi iasă, mă, înainte, dacă e cumnată-to şi se duce în vale, acasă. Eu mă duc în dealul ălălalt. Păi credeam că nu te duci.
Nu mai dai pe la proorocul ăla din coastă? Pe la Ilie mai dau. Nebun eşti şi tu. Auziţi, când a divorţat Ilie de muiere, în tribunal ţinea capul într-o parte, să nu vadă cumva pe nevastă-sa. Şi ăsta: bine, măi nene Ilie, de ce să faci aşa? Păi eu mă duceam la ea şi uite aşa o pupam, şi pe partea astalaltă. Fugi, că eşti dracu’, piei! Aşa i-a zis bietu’ Ilie.
Mai are planetă? O are. În istorie mă pricep, nene. Eu, în istorie şi-n scriptură. Dar tu cum te pricepi în istorie, nu ştii tu istorie, cât mai are lumea de trăit? Mult mai are, nene. Până în anul 2000 mai are. De câte mii de ani e lumea? De sute de mii de ani. Numără-le, nu ştii, să ţi le număr eu. Sunt două mii de la Adam până la… Până la cine, spune dacă ştii. Nu ştiu. Ştiam, dar acum ştiu altfel şi n-o să mai ştiu nici aşa şi pe urmă nici aşa, dumneata ce mai ştii ceva şi niciodată nu uiţi cum e.
Spune, nu ştiţi. Spune, mă, Nae, tu. Purtau oamenii sticla-n buzunar? De secetă. Aşa e. Şi au pierit prin apă. Potopul. Pe urmă, peste două mii de ani. Sodoma. Lasă, frate. Gomorenii, mai pe urmă. Purtau foc toţi, şi-n gură, ca acum, şi au pierit prin foc. Dar de la Noe ce a venit? Babel. Uite vezi că ea ştie, voi nu ştiţi. Ea are revelaţie, e genială, ea ştie. Voi de unde să ştiţi, vă mai şi lăudaţi.
Istoria o ştiu, o ştiu. Ştii istoria? Cred că o ştiu… Când a domnit Ion… Cunosc, domnule, şi cunosc şi frontul, aşa cum ştii dumneata biblia. Biblia? Biblia pentru tine e ţuica, pentru nevastă-ta eşti tu când te-ai întors de pe front. Ce e pentru tine biblia, Codrule? O să-ţi spun cândva alte lucruri. Mâine pe unde eşti? Mâine aş putea să vorbesc mai mult, acum mi-e gândul în altă parte.
Unde? Ţi-e gândul la muieri, hoţule. Dar cred că nu ţi-e acolo. Ţi-o fi la ceva greu, la vreo comoară. Cine a găsit comoara din dealul lui Andrei? Îţi spun eu cine, Mărin, vedea de vitele lui Andrei. Boul cât e de prost şi tot a găsit ce n-a găsit Mărin, a dat cu cornul în deal, ca boul, şi a sărit pământ. Şi n-a sărit numai pământ, a sărit şi un ban. Au luat toţi oamenii. Păi Mărin i-a pus într-o copaie şi până acasă i-a vărsat pe drum. Au găsit toţi. Erau bani vechi. Ungureşti.
Rămaşi de la Rudeni. De la Rudeni? Cam ţineau cu hoţii. Veneau hoţii, zavragiii, aşa le zicea, şi ei îi adăposteau, să împartă banii. Trecuse unul pe la conacul lor şi se temuse. Fugise spre Argeş cu calul şi cu doi saci plini. Argint. O fi fost şi aur, mai ştii? Pe drum, i-au ieşit înainte şi l-au omorât. Au fugit şi banii i-au ascuns. I-a găsit Mărin.
La ce te gândeai, biblia ta cum e? Ca acum, ca în noaptea asta. Bea matale ţuică, eu beau vin. Şi spaima mea vine de la ceva pe care dumneata îl cunoşti. Şi dumneata, nea Onică. El, nu, şi poate nici el. Soţia matale cunoştea şi ea ceea ce eu nu cunosc, dar acum a adormit, doarme cu capul pe masă, de obosită. Am venit în casa asta din întâmplare. M-am mutat în capul satului şi mi-am făcut casă şi-n pădure. L-am cunoscut eu şi pe tatăl tău. De-aia am venit din întâmplare, eu nu l-am cunoscut pe tatăl lui tata. Îl ştiu, l-am cunoscut. Am venit să te văd pe dumneata care l-ai cunoscut. Nu l-aş fi iubit dacă îl prindeam în viaţă.
Era om priceput. O mai bătea el pe Gherghina, dar ştia multe. Era tâmplar mare. Mie îmi pare că un om, dacă ajunge la o vârstă, se poate simţi singur tatăl său. Eu nu mai sunt copilul tatălui meu. Am fost. Am vârsta pe care o avea el când mă năşteam. De aceea, pentru că nici pe el nu-l iubesc, mi-e dor de bunicu-meu şi aş vrea să-l fi văzut, să nu mă simt chiar orfan. Cu mama e altfel. Ea a îmbătrânit şi seamănă cu moarta de bunică-mea.
Ştiu ce spui, dar e urât. Nu eşti tu liniştit şi pus pe trai cum e tac-to. Prin cap îţi pot trece toate câte sunt şi nu sunt, dar pe sub nas numai puţine, şi alea mă interesează pe mine. Nu pe mine. Eu am ce face. Eu stau acasă şi citesc. Văduv ca mine nu e prea rău. Unii cred că eşti nebun. Mie mi-a murit şi nu l-am văzut pe tatăl meu bun. Era copil când a murit. Mai mic ca mine, eu am 21 de ani şi jumătate, pe tata-mare l-am văzut, dar ce folos? Nu e bine să-ţi moară tatăl. Nici bunicii. Nici femeia. Dar să mori tu e bine? Eu voiam mereu să scap de moarte, dar nu-mi păsa. Voiam să mor numai ca să scap. Şi să nu mai mori. Păi n-am murit. Ce să mori tu? Nu băuşi rachiu. Nu mai băui, am fost beat toată săptămâna.
——————————–
George ANCA