Dragii mei enoriași!

Ideal ratat. În Evanghelia din Duminica a XII-a de după Rusalii ni se relatează întâlnirea Mântuitorului cu un tânăr bogat, care voia să câștige ,,împărăția cerurilor”. Pe cât de scurtă povestirea, pe atât de profundă!

Așadar, tânărul acesta avea de toate, era bogat în cele materiale. Probabil că avea o casă/vilă frumoasă, încăpătoare, luxoasă, bogat amenajată cu mobile scumpe, care-i asigurau tot confortul. Avea tânărul nostru proprietăți însemnate, de pe care culegea multe roade: cereale, fructe, legume. Avea animale de tot felul și acareturi. Avea slugi numeroase, poate chiar sclavi, care executau fără comentariu orice poruncă a sa. Organiza petreceri fastuoase, la care invita prieteni și cunoscuți, rude și colegi, cu care făcea chefuri, nu glumă. Avea  iubite  care mai de care mai frumoase și mai drăgăstoase. Avea tot ceea ce își putea dori un om aici pe pământ  din cele pământești. Și, totuși, sufletul lui era nemulțumit. Își sătura trupul cu mâncări și cu plăceri de tot felul, dar sufletul lui era nefericit, neîmplinit. Câți nu întâlnim și azi de acest fel. Oameni în toată firea, cu afaceri bănoase, cu averi serioase acumulate, dar cu o viață personală dezastruoasă: scandaluri, divorțuri, stres, depresii, boli de tot felul, nefericire. Tocmai oamenii aceștia, care le au pe toate sunt mai nefericiți. Fie că ar vrea mai mult, tot mai mult, fie că ar vrea altceva decât ceea ce au.

Tânărul din Evanghelie dorea și ,,viața veșnică”. Așadar, bunurile și poziția socială pe care le avea aici pe pământ îi erau insuficiente. El avea un ideal mai înalt. Este extraordinară dorința tânărului. Putem spune că idealul lui este cel mai înalt ideal la care poate tinde omul în această viață: câștigarea vieții veșnice, adică mântuirea sufletului său.

Fiecare tânăr, încă de la vârsta copilăriei are un ideal major în viață. Întrebați copiii ce vor să se facă. Unii vor răspunde că doctori, alții profesori, alții ingineri, alții șoferi de autobuz etc. Cu ani în urmă, un preșcolar mi-a spus cu toată seriozitatea, că vrea să se facă… hoț, ca să fure din casele oamenilor bani și obiecte! Mda! Un ideal este și acesta! Poate idealurile acestea zămislite așa de timpuriu au ceva cu talanții pe care persoana respectivă i-a primit de la Dumnezeu; alteori ele sunt imitații ale unor oameni realizați sub aspect material sau social, care constituie modele pentru cei tineri. Părinții au un rol hotărâtor în orientarea copiilor spre un ideal în viață. Bineînțeles, motivațiile lor trebuie să fie serioase și bine fundamentate. Motivații de genul: ,,O fac farmacistă, fiindcă am văzut că farmacistele stau toată ziua de vorbă și beau cafele!” nu motivează o fată să urmeze o facultate foarte grea, fiindcă poate să stea de vorbă și să bea cafea și cu opt clase! Cu ani în urmă, cineva îmi spunea că-și îndemna copilul: ,,Să te faci orice în viață, dar să nu muncești, sau să muncești cât mai puțin!”  Și copilul a ajuns portar la o întreprindere, deși, ca elev, era capabil!

Mântuitorul îi spune tânărului din Evanghelie ,,ABC”-ul conviețuirii sociale, poruncile date de Dumnezeu, care-i asigură buna relație cu Dumnezeu și cu oamenii. Pe acestea tânărul declară că le-a respectat dintotdeauna. Așadar fusese un tânăr cuminte, silitor la învățătură, fiindcă acestea se învățau în școală, cu frică de Dumnezeu și respect față de părinți, nu făcuse nimănui nici un rău. Era un tânăr exemplar în ceea ce privește comportamentul, dar care avea un ideal ce privea o realitate mai presus decât cea obișnuită. El nu făcuse altceva decât ceea ce trebuia să facă, adică împlinise poruncile care reglementau viața oamenilor. Și noi întâlnim la tot pasul tineri și vârstnici, care sunt la locul lor, corecți, cinstiți, nu fac rău nimănui, își împlinesc îndatoririle de cetățeni și de creștini.

Tânărul din Evanghelie voia mai mult să aibă. Dacă cele ce câștigase până atunci aici pe pământ îi împlineau dorința de a avea, idealul pe care i-l mărturisește Mântuitorului privea dorința lui de a fi, de a deveni nemuritor în împărăția lui Dumnezeu. Fiecare om care-și fixează un ideal mai înalt în viață nu urmărește numai câștigul material, banii, salariul, ci speră că va realiza mai mult, ceva despre care se va vorbi și după ce el nu va mai fi pe pământ. Este tot o formă de nemurire aici pe pământ. Va supraviețui condiției umane prin artă, prin știință, prin realizările sale în timpul exercitării unei anumite funcții sau demnități sociale, politice, militare etc.

Dacă împlinirea poruncilor era obligatorie, fiindcă ele ședeau la baza organizării sociale, la baza relațiilor omului cu Dumnezeu și cu semenii, idealul nu mai era obligatoriu, ci facultativ și opțional. Fiecare este liber să se angajeze ca să realizeze un ideal în viață sau nu. Idealul și-l alege fiecare în mod liber și nesilit de nimeni. Poate să întrerupă oricând strădania de realizare a idealului. Evanghelia în discuție este un argument. Mântuitorul îi spune tânărului ce trebuie să facă pentru a-și atinge idealul, dar nu că este obligatoriu. Idealul este un act de voință și decizie personală, este un adevărat motor al vieții. Sunt idealuri pentru care lupți o viață și nu le atingi sau nu ești sigur că le-ai atins. Moștenirea vieții veșnice de care vorbește tânărul nostru sau mântuirea sufletului nu știm noi dacă le atingem vreodată. Dumnezeu este cel care ne judecă și hotărăște dacă suntem sau nu mântuiți. Pentru alte idealuri trebuie să urmăm una sau mai multe forme de învățământ superioare, să dăm examene grele, să ne lipsim de multe plăceri și distracții. Cel ce-și propune să realizeze un ideal măreț în viață nu are timp de cârciumă, de anturaje, de cluburi și petreceri, de filme porno, de discuții de dragul discuțiilor. Pentru el fiecare moment contează, ba chiar timpul pentru masă și pentru somn ar vrea să le scoată din program pentru a se dedica mai mult pregătirii pentru idealul propus. Și Mântuitorul știe că nu este ușor pentru un tânăr sau pentru un bogat să atingă un ideal. În cazul din Evanghelie este vorba de proba ,,de foc”, adică de milostenie, care înseamnă fructul iubirii de Dumnezeu și de semeni. În cazul altor idealuri cel în cauză trebuie să se priveze de alte plăceri, proprietăți, câștiguri de moment etc. Realizarea unui ideal în viață este un țel nobil, dar foarte greu. Tocmai de acea și meritul celui în cauză este mare. Mulți renunță când dau de greu, asemenea tânărului din Evanghelie, dar mulți merg până la capăt.

Cei care au câștigat viața veșnică pe care o voia tânărul din Evanghelie au fost sfinții, campionii credinței și ai vieții creștine. Ei au renunțat la toate cele lumești, uneori chiar la propria lor viață. Nu erau numai tineri, ci și cei vârstnici, uneori bătrâni. Ce ideal mai frumos poate să-și propună cineva decât acela de a-și mântui sufletul, de a se apropia de Dumnezeu, de a câștiga viața și fericirea veșnică. Un asemenea ideal merită toată osteneala și jertfelnicia și este la îndemâna oricui. Chiar dacă cineva nu-l atinge, important este să lupte pentru el și să-și subordoneze toate celelalte ocupații și interese acestui ideal. Pentru a realiza marele ideal, mântuirea sufletului, facem multe fapte bune, rugăciuni, ținem posturi, avem multă credință și speranță, ne spovedim și ne împărtășim, ducem o viață de creștini adevărați. Dacă n-am avea acest ideal măreț, toate acestea le-am face doar din când în când. Dumnezeu să ne ajute să ne realizăm cu adevărat un ideal nobil!

*

Suflet călător(II). Și, totuși, omul din popor, creatorul acestor nestemate folclorice, a știut religie. Imaginea acesta a Mântuitorului călare pe cal mohorât și transportând sufletele celor morți în viața de dincolo nu este atestată scripturistic. Ea însă există în scrierile Sfinților Părinți, care au meditat asupra unor aspecte profunde ale activității și învățăturii Mântuitorului. Iată ce imagine găsim în prima stihiră din Canonul Paștilor: ,,Ziua Învierii, să ne luminăm, popoare,/Paștile Domnului, Paștile!/Că din moarte la viață și de pe pământ la cer,/ Hristos Dumnezeu ne-a trecut pe noi,/Cei ce-I cântăm cântare de biruință./Hristos a înviat din morți!”

Este o trecere spirituală, este mântuirea obiectivă, pe care Mântuitorul Iisus Hristos a dăruit-o prin jertfa Sa pe cruce întregii omeniri. Prin aceeași jertfă, Mântuitorul ne-a trecut din robia păcatului în împărăția libertății, a luminii, a vieții veșnice. Viața de aici este socotită în cântarea canonului moarte, existența de dincolo însăși Viața. Chiar denumirea de ,,Paști” înseamnă ,,trecere” dintr-o stare într-alta.  Făcând legătura între versurile bocetului mehedințean și Canonul Sfintelor Paști, înțelegem că omul din popor, participând an de an la slujba Învierii din noaptea Sfintelor Paști și apoi la toate slujbele de până la Înălțare, în care se cântă Canonul Sfintelor Paști, a reținut esența învățăturii, a transpus-o în vers, apoi în cântec, a făcut legătura și cu niște elemente străvechi, păstrate în memoria oamenilor locului și a creat cântarea aceasta a Zorilor. Chiar denumirea cântărilor funebre de ,,zori”, ne duce cu gândul la ideea că viața de aici a fost înțeleasă ca o noapte a existenței noastre, iar ,,nașterea” în lumea de dincolo zorii unei noi zile. Toate acestea ne dovedesc cu prisosință câteva adevăruri, astfel: poporul român a avut o existență milenară și o continuitate neîntreruptă pe aceste meleaguri; omul din popor a înțeles sensurile cele mai profunde ale Teologiei Ortodoxe și le-a îmbrăcat în hainele pe care le-a socotit cele mai bune și mai frumoase, precum colinde, proverbe, pricesne, cântece funebre, aducând astfel slavă lui Dumnezeu și liniște sufletului său(Va urma).

*

Sfaturi părintești. Am găsit pe internet o istorioară intitulată Plăcerea unui om inteligent, care chiar merită a fi cunoscută de cât mai mulți dintre noi. Lucrurile se petreceau în 1892! Iat-o:

,,Un bărbat de 75 de ani călătorea cu trenul și folosea timpul pentru a citi. Alături de el un tânăr student citea și el o carte voluminoasă de științe. După un timp tânărul observă că bătrânul de lângă el citește Biblia și fără menajamente  îl întrebă: ,, – Dvs. încă credeți în această carte plină de fabule și povești?” ,,- Bineînțeles, răspunse bătrânul, dar aceasta nu este o carte de povești sau fabule este Cuvântul lui Dumnezeu! Dvs. credeți că e greșit să cred asta?” ,, – Bineînțeles că e greșit! .. Cred că dvs. trebuie să vă dedicați studiului științei și Istoriei Universale. Veți vedea cum Revoluția Franceza a demonstrat miopia, stupiditatea și  minciunile religiei. Doar persoane fără cultură sau fanatice încă mai pot crede în astfel de prostii. Dvs., domnule, ar trebui să cunoașteți puțin mai mult părerea oamenilor de știință cu privire la  lucrurile acestea!” ,, – Și spune-mi, tinere, aceasta este părerea oamenilor noștri de știință despre Biblie?” ,,- La următoarea stație trebuie să cobor și nu am timp să vă explic. Vă rog să îmi dați cartea dvs. de vizită și vă voi trimite prin poștă câteva lucrări pe tema aceasta. Așa vă veți edifica asupra acestei teme care preocupă întreaga lume!”   Bătrânul, cu multa răbdare și liniștit, căută în buzunarul hainei sale. După un scurt timp îi întinse cartea sa de vizită.

Când tânărul citi se rușină și nu mai îndrăzni să ridice capul nici ochii din pământ.  Pe cartea de vizită scria:  ,,Profesor Doctor Louis Pasteur, Director General al Institutului Național de Cercetare Științifică al Universității Naționale Franceze”.

  Mda! E tocmai ceea ce spunea însuși L. Pasteur: ,,Puțină știință ne desparte de Dumnezeu, multă știință ne apropie!” Mai mult, ajungem și la următoarea morală: ,,Plăcerea cea mai mare a unui om inteligent este să lase impresia că e un prost în fața unui prost ce vrea să pară inteligent!”

*

Când mor părinții, nu le vinde casa.  Am găsit pe internet o poezie emoționantă cu acest titlu, semnată de  Doamna  Beatrice Silvia Sorescu. Sunt sfaturi înțelepte!

,,Când mor părinții, nu le vinde casa,

Ei au trudit în Raiul lor cel sfânt,

Din când în când, mai pune-acolo masa,

Păstrează-le bucata de pământ!

Când mor părinții, nu te duce-n pripă,

Să calculezi cât iei pe truda lor,

Ci construiește încă o aripă

Și ai să vezi că nu le-a fost ușor!

Păstrează demn tot ce a fost frumos:

Masa, la care ai stat, cu trei picioare,

Lampa ce arde încă, lin, duios,

Covorul, patul, cele trei ulcioare,

Așterne iute, scoarțele din lână,
Mâinile mamei te vor mângâia,
Și stai pe prispa veche, chiar bătrână,
Să mai asculți concertul din vâlcea!

Hai, scoate apa toată din fântână,
Să primenești izvorul înfundat,
Mama și tata te vor lua de mână,
Te vei simți la fel ca altădatʼ!

Mai dă cu var, copile, pe pereți,
Să îi păstrezi curați, ca pe-o icoană,
Părinții tăi au devenit peceți,
Nu alerga, dup-avuții, în goană!

Nu aștepta  rugina să le rupă,
Deschide porțile, la casă, largi,
Toți îngerii te vor veghea, ascultă,
Vei fi înconjurat numai de magi!

De ce nu vii? Ai tăi mereu așteaptă…!
Ofteaz-atunci când văd că ești absent,
Stau umbre triste, pironite-n poartă,
Nu vor să creadă-n visul desuet!

De fapt, Părinții nici nu mor vreodată,
Trăiesc în noi, sunt râu cu apă lină,
Sunt stele-aprinse peste zarea-naltă,
Sunt curcubeu, pe bolta cea senină!

Tu ia aminte: casa părintească
E locu-n care sufletul ți-e rouă,
E vatra noastră veche, strămoșească,
Lumina ce se scaldă-n luna nouă!”

Continue reading „Pr. Al. Stănciulescu-Bârda: Scrisoare pastorală. Foaie periodică, gratuită a Parohiei Malovăţ-Mehedinţi Anul XX(2020), nr. 428(16 –31 August)” →