Daniel IONIȚĂ: Patrick White – scriitor australian laureat al premiului Nobel pentru Literatură în 1973

Patrick White, romancier, (28 mai 1912 – 30 septembrie 1990) este primul și, până acum, singurul australian căruia să-i fie acordat premiul Nobel pentru Literatură (1973). Motivația Academiei Suedeze raportează că: „White prezintă o scriere epică și o narațiune psihologică farsciantă, introducând un nou continent în literatură”. Volumul care i-a adus faima este „Copacul Omului” (The Tree of Man) o lucrare epică la scară largă, un raport psihologic de mare discernământ a unei părți a dezvoltării sociale australiene sub forma povestirii conviețuirii a doua personaje care luptă cu dificultăți externe și interne. Cadrul este unul de pionierat conventional, dar cu nuanțe și asociații filozifce, existențiale, biblice.

Personajul principal din „Copacul Omului”, Stan, este unul din tipicii căutători ai adevărului din scrierile lui White, căutările lui fiind contrastate cu atitutidea convențională a lui Amy, soția lui. Stan acceptă și respectă tainele soției sale, însă ea nu le poate accepta pe ale lui.

„Doi oameni nu se pierd unul de altul exact în acelaș moment, pentru că dacă ar fi așa, s-ar regăsi și ar fi salvați. Nu e chiar atât de simplu.”

Povestirea, așezată în contextul dificultăților climei australiene (cu secete, focuri, inundații) se ocupă în principal cu drama psihologică a dorinței lui Stan de a înțelege țelurile lui Dumnezeu, „care sunt descoperite babelor, călugărițelor și idioților”. În anumite momente, cruciale, atinge, fie și  doar mistic și tranzient, divinitatea: „Și peștera de foc era enormă, ca un labirint, care era acolo ca să-l primească pe om. El se lărgea și se împățea în ramuri ca un copac, se umplea de flăcări, creștea în intensitate, și apoi se stingea deodată în mici norișori de fun și gânduri obosite.”

Un alt aspect al efectului psihologic pe care interiorul Australiei în poate avea – este descris în Voss, roman în care un explorator fanatic al interiorului neiertător al Australiei (personaj modelat după exploratorul german Ludwig Leichardt) își trăiește aventura existențială și își găsește sfârșitul.

„Și-a dat seama el însuși, că era mereu teribil de înspăimântat, chiar atunci când se găsea în culmea puterilor lui divine, un Dumnezeu slab așezat pe un tron care scârțâia din toate încheieturile, temându-se să deschidă scrisori, să ia decizii, temându-se de cunoștința instinctivă a asinilor, sau de ochii nevinovați ai oamenilor buni, de natura elastică a pasiunii, chiar de devoțiunea ce o primea de la unii oameni, și de la o femeie, și de la câini.”

Voss este un studiu intens ar caracterului personajului juxtapoziționat cu sălbăticia fascinantă australiană – și raportat pas cu pas la ea. Dar și a relației fracutrate dintre un străin (Voss) care pricepe misterul acestei sălbăticii, și localnicii care n-o înțeleg decât superficial:

„Voss era în stare mereu, dacă era necesar, să nu înțeleagă nimic. Dar rănile îl făceau să tresară, în special în aerul sărat. Zâmbea și își înșuruba ochii la marele spectacol al luminii și apei. Unora le era milă de el. Unii îl disprețuiau pentru pentru că arăta ciudat, ca un străin. Voss și-a dat seama, trepidând de mânie, că nimeni nu ere conștient de puterea lui. Oamenii mediocri, animali, nu ghicesc niciodată cât de puternice sunt stânca sau focul, până în ultima clipă, când aceste elemente-i reduce la nimic. Acesta, cel mai pal și mai transparent dintre cuvinte, este cel mai aproape de a fi complet.”

White este primul scriitor de talie mondială dăruind continentului australian o voce autentică, cu valențe universale – literatura sa contribuind – atât ideatic cât și artistic – la dezvoltarea literaturii universale.

Opera lui Patrick White este plină de aforisme care a devenit „agenți independenți”, cunoscuți fără a face referire la operele lui:

„Cred că este imposibil de explicat credința. Este ca și cum ai vrea să explici efectul aerului, doar prin separarea lui în elemente constitutive pe care să le etichetezi științific. Trebuie să-l respiri ca să-l înțelegi.”

„Luciditatea nu este o boală permanentă. Te vindeci de ea.”

„Nu există ceva care să poată fi mai inuman decât o ființă umană.”

„Ca să te poți re-crea, e nevoie ca mai întâi să te distrugi.”

„Misterul vieții nu este rezolvat de success, care este un țel în sine, ci de eșec, de luptă, de devenire.”

„Poezia rezistă pretețiilor false ale cercetării academice, după cum religia se evaporă ca un abur când vine în contact cu dogma.”

Ca mai toți scriitorii de la antipozi (fie ei din Australia sau Noua Zeelanda) White, ca om, era un realist cu picioarele pe pământ – antipozii nu permit artiștilor să-și dea aere, să se considere „speciali”, să fie tratați ca staruri, să li se facă temenele. Iată, în propriile cuvinte, descrierea originilor lui:

„M-am născut pe 28 mai 1912 la Knitsbridge, Londra, din părinți australieni – Victor White, 42 de ani și Ruth Withycombe, zece ani mai tânără. La vărsta de șase luni, părinții mei s-au reîntors în Australia, deoarece mama nu-și suferea prea numeroasele cumnate trăind cu ele pe aceași proprietate. Familiile din partea ambilor părinți au fost la origine fermieri, dar nu bogați. Străbunicul meu White a emigrat în Australia, statul New South Wales, în 1826, și a primit un teren agricol în Upper Hunter Valley (la nord de Sydney). Niciunul din strămoșii mei nu sunt memorabili, deși există o legendă fascinantă cum că cineva din clanul mamei, Whitycombe, ar fi fost bufonul de curte al regelui Edward II.”

–––––––

Daniel IONIȚĂ

Sydney, Australia

10 septembrie 2020

Lasă un răspuns