Alexandrina TULICS: Grupaj poetic

Sunt

 

Sunt pasărea cu ochii ațintiți,
Spre ceru-albastru, liniștit,
Un cânt de bine-n bine, rugăciuni,
Pe drumul pe care sunt pornit.
Sunt aripă s-ajung acolo,
Unde mă cheamă nemurirea
Și lacrima când nu mai pot zbura,
trâind în lenevire adormirea.
Sunt nor,de trebuie să plouă
în casa celui nevăzut,
Dornic de mai bine și de vară,
Pe drumul secetei pe care-i istovit.
Sunt miel pentru iubiții mielușei în rugi,
Acei ce și-ar dori afară-n parcuri să se joace,
Să zburde c-altă dată, alți copii,
Da-n timpul de acum nu se mai poate.
Sunt ciocârlie când mi-e dor de-acasă,
Mă primenesc-n Psaltire, cartea cea aleasă,
Sunt trandafir pe-un rug de foc,
Sunt zbor spre -nalt, spre sfântul loc.

 

 

De toamnă, vânt…  

 

Mă cheamă toamna pe-un scăunel de frunze,

îmi spune ce fericită e că le-a adunat și rânduit,

‘N culori nemaivăzute, potrivite;

-Este pe gustul tău , e coloritul cel dorit?

Mă uit la ele -n lacrimi -n mângâiere,

le-acopăr fața pe alocuri suspinând,

Ele s-ar furișa cu mine ,oriunde merg,

că îmi cunosc refrenul lor,

M-au auzit de-atâtea ori cântându-le în crâng.

Se-așează toamna lângă mine curioasă,

Așteaptă să răspund operei sale,

Eu mă acopăr cu razele solare,

Făcându-mă absentă , plecând de la răcoare.

Un vânt chemat de doamna enervată,

Mă însoțește oriunde vreau să merg,

Mă uit la el , mi-o ia-nainte,arătându-mi noi poteci,

pe unde m-aș înfrigura mai mult

sau m-ar face să mă pierd.

Mă țin în fața vântului puternic ,

‘mi-ascund înlăcrimarea -n frunze aur,

El îmi cunoaște melodia -n fiecare toamnă ;

-Iar ai venit nervos , dezlănțuindu-te ca un balaur!

Pe haina groasă s-au culcat câteva frunze ,

‘n culori de aur, soare si arămi ,

Mi-e soarele ascuns în ele, dorul,

Mă-ntroc spunându-le un ‘somn ușor ‘

De toamnă vânt, eu nu mă tem.

 

 

Copilărie  

 

-Haide!

Să ne plimbăm pe alte străzi în alte ținuturi ,
cu florile agățate dezordonat pe garduri,
cu gâște gălăgioase gata de harță,
cu alte surate,

cu glasuri mai tari și amenințări -penaj,
cu fluiere de copii nesupraveheați
în mijlocul grădinii pline de vișini și agrișe,
cu gazonul netuns și colțuri de iarbă populate
de găini vrednice de numele cloști !
Hai să fugim înaintea poștașului
să-i luăm ziarele din mână să le împărțim noi,
ca de fiecare dată când e prea ostenit de căldura verii.
Hai să fim copiii

uitați de vară în brațele bucuriei toamnei!

——————————–

Alexandrina TULICS – album Splendori

Delafield-Oconomowoc

Wisconsin, S.U.A.

25 septembrie 2020

Continue reading „Alexandrina TULICS: Grupaj poetic”

Reiner KUNZE: Pradă ușoară

Pradă ușoară

 

Se țin de telefonul celular

Ce este și ce-a fost
se poate accesa
din buricul degetului

 

Dar ei deja nu mai știu
nici ce anume nu mai știu

Reiner Kunze, 1933

Traducere: Germain Droogenbroodt și Gabriela Căluțiu Sonnenberg

din: „Die Stunde mit dir selbst“ („Ora cu tine însuți”)
Editura S. Fischer 2018

LEICHTE BEUTE: Sie halten sich am Handy fest/ Was ist und war/ ist abrufbar/ mit der fingerkuppe// Doch sie wissen schon nicht mehr/ was sie nicht mehr wissen

Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (8) – ESTE CLUJUL MODELUL ORAȘULUI EUROPEAN?

To be, or not to be, that is the question!(A fi sau a nu fi, aceasta e întrebarea!) William Shakespeare, Hamlet

„Age quod agis!” (Fă [bine] ce faci!)

Papa Ioan al XIII-lea

 

Cluj-Napoca are un climat și un civism aparte care îl face comparabil cu orașele mari europene, cum sunt Milano, Valencia și Viena. O confirmă și locul din finala competiției „Capitala europeană a inovării 2020”[1], obținut acum când o lume întreagă se confruntă cu noul inamic invinzibil. Și cine nu s-ar înfoia cu un asemenea titlu și un plus de 1 milion de euro la bugetul local?! Un important pas ce confirmă potențialul uriaș pe care Cetatea îl are în aria activităților de inovare în vederea consolidării capacității de a stabili parteneriate reale între cetățeni, sectorul public, mediul academic și întreprinderi. Dintre cele 12 orașe intrate în competiție, doar cele clasate în primele cinci locuri vor primi câte 100.000 de euro, sumă care ar stimula mersul societal.

Cluj-Napoca reuneşte trăsături definitorii ale unei importante urbe europene, culese din istoria, cultura şi civilizaţia aşezării, din economia şi viaţa de zi cu zi, cu un vizibil magnetism. Acest oraș european al viitorului oglindește, în dimensiunile sale estetice, o invitație adresată tuturor clujenilor, născuți sau adoptați în timp, de a continua nepărtinitor și responsabil. Inteligența Cetății integrează fiecare „cărămidă” la temelia ei în vederea administrării eficiente și securizate a resurselor care se reflectă în calitatea vieții clujenilor, dezvoltării comunității și protejării mediului. Cine nu-și dorește spitale inteligente, școli inteligente, biblioteci inteligente, muzee inteligente, străzi inteligente… cu alte cuvinte, viață inteligentă???

Este sau nu Cluj-Napoca un model de oraș european?!

Inimilor care bat aici nu le e greu să răspundă cu DA, dar mințile (cel puțin unele dintre ele) devin mai precaute, înțelegând complexitatea acestei sintagme. Municipiul Cluj-Napoca rămâne, în primul rând, un oraș cosmopolit și, totuși, dacă ne gândim la Londra ca cel mai cosmopolit oraş al Europei, ceva ne strânge în spate… Fiindcă un oraș de talia Londrei devine și ţintă vie pentru infractori și terorişti. Un oraș cosmopolit este un oraș în care se interesectează multe culturi. Prin urmare și multe orgolii…

Suntem pregătiți, dragi clujeni, să păstrăm zidurile Cetății clujene intacte și protejate de ceea ce aduce postmodernismul odată cu evoluția și acceptarea noilor tehnologii? Suntem pregătiți să devenim un sistem informatic integrat care cuprinde subsisteme de cloud computing, Internet of Things (IoT), Open Data, Big Data și alte aplicații mobile? E drept, accesul facil la toate acestea încântă omul fără a-i trezi suspiciunea controlului total… Fiindcă toate acestea permit administrației publice (locale, naționale, europene, mondiale, intergalactice?!) să interacționeze direct cu cetățenii și cu infrastructura comunitară.

Cu adevărat, o mândrie locală ne încearcă cu privire la orașul nostru, văzut ca cel mai cosmopolit din România, dar acest tip de fală ar trebui să aducă cu sine și precauție, responsabilitate și seriozitate. Fără doar și poate, Clujul a cunoscut o puternică dezvoltare până la nivel economic, câștigându-și notorietatea în ultima perioadă, mai ales prin numeroasele multinaționale care au împânzit arealul, fiindcă au găsit aici resursele necesare pentru creșterea cifrelor de afaceri. Nimeni nu pune în balanță și gradul de educare a populației care este ridicat, pentru aceste multinaționale fiind și indicatorul principal de recrutare. În plus, costurile salariale ocazionate de angajarea acestor tineri sunt inferioare costurilor aferente acelorași cheltuieli salariale în alte țări.

În prezent, cel puțin zece orașe cosmopolite importante atrag atenția (Dubai, Bruxelles, Toronto, Auckland, Sydney, Los Angeles, Singapore, Londra, New York, Melbourne, Amsterdam, Frankfurt,  Paris). Oricât am fi noi de încrezători, Clujul are încă muți pași de făcut…

Dar ce înseamnă, exact, cosmopolit?

Clujul are permanent de câștigat, atât la nivelul zerorurilor cât și la nivelul creșterii notorietății! Chiar și în domeniul serviciilor sociale (masă, cazare), gradul de profitabilitate crește semnificativ. Clujul a devenit un Don Juan al României care seduce fără milă tot mai mulți investitori, nume tot mai cunoscute din lumea afacerilor de talie mondială, punându-l astfel pe harta orașelor aflate în continuă ascensiune. Ce să mai spunem de tineri, care pe ritmul asurzitor al UNTOLD-ului, se unduie azi pe malurile Someșului, ignorând nevoile primare de mâine.

Revenind la contextul electoral, cel care adună mesaje dintre cele mai îmbietoare, partidele implicate are trebui să aibă în vedere un proiect pe termen lung, un proiect ambițios, greu de implementat, dar care să înscrie Clujul cu adevărat pe lista orașelor cosmopolite. Învățăm împreună să transformăm Clujul într-un ORAȘ EUROPEAN MODEL.

Ce-ar înseamna asta? A deveni o veritabilă capitală a culturii și civilizației, a artelor și științelor, un oraș bogat prin ceea ce produce și exportă în întreaga lume, un oraș atractiv pentru turiștii indiferent de apartenență, un oraș în care să-ți placă să trăiești, un oraș cu care  România să se poată mândri.

De ce Partidul România Mare (PRM)?

Continue reading „Daniela GÎFU: JURNAL ELECTORAL (8) – ESTE CLUJUL MODELUL ORAȘULUI EUROPEAN?”

Eleonora SCHIPOR: Cămașa

 

         Cămășile cusute, atât cele femeiești cât și cele bărbătești, sunt poate cel mai important atribut al unui adevărat costum popular.

          Din cele mai vechi timpuri cămășile cusute ne-au reprezentat pe meridianele lumii  ca neam ce ține cu sfințenie la portul național.

          Cele mai veci cămăși au fost cusute cu sute de ani în urmă pe pânză așa numită „de casă”, or, femeile de la țară această pânză o țeseau singure, o albeau spălând-o la râu de mai multe ori.

          De fapt în unele gospodării țărănești, dar mai adesea la muzeele de artă populară pot fi văzute cămăși vechi cusute pe pânză, care în ciuda vremurilor, și-au păstrat în primul rând frumusețea arhaică.

         Până în ziua de azi se mai păstrează, ce-i drept mai rar, obiceiul de a coase cămăși pe pânză simplă.  De regulă dacă a fost cusută o cămașă ea se păstrează cu sfințenie zeci de ani, fiind transmisă din generație în generație, de la bunica –mamei, de la mamă – la fiică, de la fiică – la nepoțică… Ca ea să  poată fi transmisă, trebuie păstrată cu grijă și atenție. Și trebuie să știi cum s-o păstrezi, cum s-o speli.

          În Bucovina cămașa a fost și rămâne un atribut al costumului național de mare valoare.

          Uzoarele cusute pe aceste cămăși reprezintă de fapt zona de unde vine și gospodina care a cusut-o. Dacă satul se află, de exemplu, sub pădure, sau la poale de munte, atunci pe rândurile cusute vor domina mai mult, crenguțe de brad sau molid, ghinde, scoruși… Dacă localitatea e pe malul râului, putem vedea rânduri șerpuite  sau vălurinde aidoma unei ape ce curge.  Dar peste tot vom întâlni rânduri cu flori, căci florile sunt bucuria vieții. Ele ne aduc dispoziție bună în orice perioadă n-ar fi. Cu bumbac, lână fină, mătase, fluturi, mărgele, în cele mai felurite culori, având cele mai diferite rânduri – mai late, mai înguste, mai mult sau mai puțin încărcate  cu flori, putem admira frumoasele nostre cămăși.  Cu altiță, cu rânduri drepte sau piezișe, așezate pe umeri, pe mâneci, pe piept, mai puțin pe spate – cămășile sunt o adevărată bijuterie populară. Multe cămăși mai vechi au poale tot de pânză și tot pot avea rând cusut pe jos. Or, se mai practică de a ridica o parte a catrinței, care se prinde în brâu, sau  a lăsa poalele mai lungi ca rândul cusut să poată fi văzut.

          Mai târziu ele, cămășile naționale au fost și mai sunt cusute pe pânză subțire, pe borangic, nailon, canva (un fel de material cu găurele) Cămășile așa numite „moderne”, deși au și ele deja mulți ani de când au fost cusute,  sunt mai strălucite, mai bogate în uzoare, cusute de regulă mai mult cu fir strălucitor, fluturi, mărgele mai mășcate sau mai mărunțele, sunt extrem de frumoase.

          În ultimul timp se cos cămăși cu uzor asemănător cu cel care este cusut pe fusta lungă de obicei neagră, roșie, vișinie, verde întunecat, cafenie, care acum tot mai des înlocuiește catrința su fota. Se mai cos tot din același material cu fusta și bundița. De regulă cu acelați uzor. Uneori pot fi văzute costume populare stilizate, dar nu au frumusețea ceea cu adevărat populară.

          Cândva cămășile erau îmbrăcate, în primul rând la sfânta biserică, la hramurile ce se făceau pe toloaca satului, la nunți, la cumătrii.  Am în vedere cămășile cusute de sărbătoare. Dar erau și cămăși mai simple, cusute cu rânduri mai mici, pe care țărăncile noastre le purtau și în zi de lucru. Iar dacă nu dovedeau să coase ceva pe pânza simplă, de casă, le făceau câte un rând de găurele și tot frumoase erau.

          De regulă, femeile obișnuite coseau mai mult iarna, când nu erau ocupate cu muncile câmpului, așa ca vara.  Doar meștrițele populare se ocupau aproape tot anul cu coaserea cămășilor. Ele, aveau și comenzi, adică câștigau cu meșteșugul lor, așa cum se putea câștiga și cu oricare alt meșteșug popular necesar într-o gospodărie – țesut, tors, croșetat, împletit, olărit, cizmărit etc.

          Azi cămășile naționale se îmbracă mai rar pe la nunți, cumătrii, or alte ceremonii familiare. La biserică, totuși se mai îmbracă, mai ales când e hramul bisericii. Acum se îmbracă la un concert, festival folcloric, sărbători tradiționale, iarmaroace etc. Se păstrează în muzeie, expoziții, săli de artă populară.

              Aș vrea să vă transmit și câteva poze cu cămășile mele naționale ce mi-au rămas ca o scumpă amintire de la regretata mea mamă, dar și de la nașele mele de botz, trecute deja și ele în lumea celor drepți. Ele, acele femei s-au trecut din această lume, dar lucrul minunat al mâinilor lor a rămas și se păstrează. Iar eu le păstrez ca pe o comoară de mare preț.

–––––––––––

Eleonora Schipor, profesoară, folcloristă

Cupca, Ucraina, septembrie 2020

Paul LEIBOVICI: Kol Nidrei – ,,Glasul Pribegiei”

         Interesul deosebit pentru rugăciunea cea mai populară rostită în seara de ajun de IOM KIPUR (Ziua Ispășirii) m-a îndemnat să răsfoiesc numeroase cărți,să dau citire filelor îngălbenite  în care centrul cercetărilor textului își are importanța și greutatea cuvenită. Ceea ce a trezit un interes aparte –este acea melodie  care  însoțește textul, melodie de o rară frumusețe și de o vastă popularitate. Indiferent dacă e rostită de așkenazi, sfaradimi firul muzical, rămînînd constant, doar prelucrarea pentru instrumentele de coardă și suflători, se diferă întru cîtva. Solistul(a) prin interpretarea dată ne emoționează, chiar dacă melodia o ascultăm într-o zi obișnuită și nu în acea atmosferă sublimă a AJUNULUI de IOM KIPUR (Zilei Ispășirii). Firul melodic este păstrat de-a lungul generațiilor, indiferent de solist, sau acompaniamentul muzical, indiferent dacă acompaniamentul  e a unui singur instrument precum pianul sau a unei formații orchestrale. Îmi permit să citez doar un scurt fragment din textul respectiv: ,,Toate făgăduielile, solemne, afurisenii, suferința lipsurilor, smereniile și juruințele sub orice nume, asemenea și toate jurămintele,pe care le voi fi făgăduit-jurat, proscris și renunțat din această zi de Kipur  pînă la ziua de Kipur  pe care, spre binele nostru, o așteptăm de acestea toate ne căim acum, fie ele toate deslegate, fără valoare, fără obligație, ridicate și anulate, fără îndatorire și fără existență, (trad.dr.M.Thenen). Firul melodic își are originalitatea sa ,genialitatea marelui compozitor MAX  BRUCH (n.6 ian.1838 și m.1920). A fost dirijor al Orcestrei Filarmonice din Liverpool.Printr creațiile sale remarcăm: Opere simfonice, Partituri pentru voce și orchestră; compoziții pentru vioară; comp.pentru Cello și orchestră. Deasemeni compozitorului i se datorează melodia care a străbătut meleaguri și aproape de 200 de ani ,,KOL NIDREI,, -Glasul Pribegiei.

         Aruncînd o privire retrospectivă,filele istoriei muzicii ne vor purta spre sec.XIX- respectiv a anilor 1880 cînd a fost audiată în Premieră la Liverpool-Anglia și peste un an (1881) publicată la Berlin .Bruch ,la început a compus o partitură pentru cvartet pe tema ,,Pribegiei,, Ea a fost adaptată de muzicianul IDELSHON.  Pe data de 4 decembrie 1889 ,compozitorul a scris o scrisoare muzicologului Eduard Birenbaum în care-i descrie motivația compoziției sale  și instrumentele pe care le-a abordat.De altfel ,Bruch a cunoscut textul rugăciunii respective prin intermediul familiei Lichtenstein ,cu care se împrietenise.El însuși declară,, cu toate că sunt protestant ,ca artist am fost atras puternic de text ,iar melodia caut să o răspîndesc cu bucurie  -alcătuind diverse prelucrări.Încă din tinerețe –am învățat diverse versuri populare a naționalităților .Caut să le înprospătez melodiile ,pe cît posibil. Melodia,în fapt s-a născut din cîntecele populare de odinioară. În acest fel am învățat și unele melodii etnice evreiești.    Compozitorul Bruch i-a dedicat-o prietenului său ROBERT HAUZMAN –celebrul cantor al vremii și bun prieten cu marele compozitor. În fond compoziția lui Bruch este o prelucrare adaptată după Bethowen.La început partitura a fost scrisă pentru un cvartet în care Cello conduce firul muzical iar Harpa întregește armonia melodiei. Solistul, respectiv cantorul susține –dă viață textului religios. Muzicologul Idelsohn a fost primul care a răspîndit cunoscuta melodie, care însoțește textul Col ,,Nidre,,în 1929. Orchestrația compozitorului întregește ,dînd textului o înălțare spirituală,specifică momentului dovedind prin aceasta pe lîngă o artă muzicală frumoasă,un moment de înălțare deosebită.De altfel, însuși compozitorul Bruch a menționat în una din scrisori: Am văzut în textul ,,Col Nidrei,, nu numai un prilej de compoziție ci, o prelucrare artistică a unei melodii populare! Continue reading „Paul LEIBOVICI: Kol Nidrei – ,,Glasul Pribegiei””

Augustin OSTACE: Sfântul Sacrament

În cadrul bisericii catolice, sărbătorim între 24 şi 27 septembrie 2020, magii prevestitori ai mântuitorului Iisus, Kölnerdom – Drei Könige, ale căror sfinte relicve se află chiar în altarul marii catedrale de pe Rhein… Patologiile Corona, tot mai extinse şi mai agresive, au redus enorm din liturghiile şi ritualurile creştine (adăugam aici, scandalurile din ultimii ani din bisericile catolice, ortodoxe, protestante şi neoprotestante, implicate în grave acuzații de pedofilism, homosexualitate, inginerii financiare, politicianism întru anihilarea tradiţiilor europene, incluzând aici măsuri anticreştine, susţinerea iresponsabilă a unor uragane de migraţionism, interminabile şi deplorabile, imoralitate faţă de credincioşii încă rămaşi întru credinţă, iar lista gravelor enumerări nu se opreşte aici!) Dar, rămânând neclintit în credinţă şi rugăciune, în meditaţie şi contemplaţie, privind zilnic Domul de pe balconul meu din Feldstr. 43, creându-mi obligaţia de a aprinde o lumânare la Dom, ori de câte ori sunt în Köln, de a străfulgera lumina solară ce reaprinde imensele vitralii ai Catedralei, de a citi şi reciti suferinţele golgothelor sculptate, în acordurile divine ale muzicalităţii venite de dincolo de compozitori şi orchestraţii… Sunt ferm convins că Sfânta Cruce, Heilige Kreuz, prezentă în tot şirul celor 12 Golgothe alături de Iisus Christos, devine ea însăşi fiinţă a suferinţei, Mitdasein-in-Christus, co-fiinţând între Om şi Dumnezeu, împăcând lumea cu sine, din trinitatea (terestro-divină), Om-Cruce-Divinitate! …Cred Doamne, mărturisesc Doamne şi ştiu Doamne, că tu eşti Creatorul Universului celui viu, celui însufleţit şi celui de necuprins!

————————

Augustin OSTACE

Köln Nord, Deutschland, Germania

24 septembrie 2020

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Poezia și despre poezia eminesciană – Cărți la biblioteca ”Mihai Eminescu”, CRINGILA, N.S.W

                                                                                  Motto:

                                                                    ”…Eminescu este zilnic cu noi,

                                                                     precum un Hristos al Românilor”.

                                                                                                                   Ioan Miclău-Gepianu

 

 

 

-Opera lui Mihai Eminescu-vol.I-II- George Călinescu, Editura Pentru Literatură, București, 1969.

-Opera lui Mihai Eminescu-vol.12,13,16 –G.Călinescu, Editura Pentru Literatură, București, 1969.

-Opera lui M.Eminescu- în 6 volume- ediție de Al.Piru, Editura Vlad&Vlad, Craiova, 1993

-EMINESCU – Poezii –ediție critică de D.Murărașu, redactor Aurelia Rusu, Editura Pentru Literatură, București,1969.

-Eminescu-Poezii-vol.2, –Antologie de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ed.Minerva, București,1977

-M.Eminescu-Poezii, proză literară vol.I-II- ediție de Petru Creția, Cartea Românească, 1978

-M.Eminescu-Opere alese-II- Ediție îngrijită de  Perpessicius, Ed.Minerva, 1973

-POEZII- M.Eminescu- Editura Eminescu,1984- Prefață de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, tabel cronologic de Ion Crețu

– Opera lui Mihai Eminescu-vol.1,2 – G.Călinescu, Edit.Minerva, București,1976

-M.Eminescu- Opere alese- vol.III-ediție îngrijită și prefațată de Perpessicius, Editura Pentru Literatură, 1965

-M.Eminescu-Opere-vol.IV- Teatru-ediție critică, note și variante de Aurelia Rusu, Studiu introductiv de George Munteanu-Ed.Minerva,1978

-Mihai Eminescu- Sfântul Pământ al Transilvaniei – Antologie, prefață,note și comentarii de D.Vatamaniuc, Ed. Saeculum I.O, București, 1997

-Mihai Eminescu–Poezii-Gedichte-Ediție bilingvă-română-germană, Ed.Grai și Suflet- Cultura Națională, București, 1995

-EMINESCU-90 Poezii –Cuvânt înainte de Mircea Ciobanu, Ed.Prometeu-1991

-A doua viață a lui EMINESCU-de N.Georgescu-Ed.Europa Nova, București 1994

-EMINESCU- album- o sută de file din caietele eminesciene-Ed. Didactică și Pedagogică

R.A.Bucuresti, tipărită la Imprimeria ”ARDEALUL”-Cluj, 1997.

-POEZII-M.Eminescu-Prefațată de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, tabel cronologic de  Ion Crețu, Ed. ”EMINESCU”,1980

-EMINESCU în ACTUALITATE-Culegere de articole și comunicări-Coordonarea lucrării: Dan Brudașcu, Ed.SEDAN, 2000.

Misterul morții lui Eminescu-Eminesciene- Ovidiu Vuia, Ed.”PACO”, 1996

-Mihai Eminescu,publicist-”Suntem Români și Punctum”, George Marinescu, Editura Fundației Culturale Române ”Demândarea Părintească”, 1997

-Mihai Eminescu- Rayonnement d-un genie- Anthologie critique et poetique, note liminaire et notices bio-bibliofaphiques par George Apostoiu, Editions Minerva, București, 1989.

-Eminescu și Blajul- Ion Buzași, Editura ”Iriana”, București, 1994

-La poesie d-Eminescu, Edgar Papu, Ed. Știintțifică și Enciclopedică, Bucarest, 1985

-Mihai Eminescu- proză și literatură-Antologie,note și bibliografie de Marin Iancu, cu un Studiu introductiv de Gh.Bulgăr, Casa de Editură ”Petru Maior”, Târgu Mureș, impimarea s-a realizat Tipografia –APP- București.

-EMINESCU- Un secol în Medalii- Expoziție și catalog de Constantin Mălinaș, Cuvânt înainte, de Viorel Horj, Ed.”Mihai Eminescu”,Oradea, 1992.

-PAȘII POETULUI- de Gellu Dorian și Emil Iordache, Ed. Sport-Turism, București, 1989.

-Mihai Eminescu-Luceafărul-Evening Star- Ediție bilingvă îngrijită de Constantin Mălinaș- Asociația Română Pentru EX Libris Oradea, 2004. Traducere de Josef Johann Soltesz.

-Monologul Dramatic Eminescian- Ioan Derșidan,Ed. DACIA, Cluj-Napoca, 2001.

-Mihai Eminescu-Poet și Gânditor, de Eugen.S.Cucerzan,Ed.Grinta, Cluj-Napoca, 2002.

-EMINESCU ȘI ORADEA- Ediție și studii bibliografice de Constantin MĂLINAȘ,

Mesaj Cultural Către Orădeni de ing. Petru Filip. Biblioteca Județeană ”GHEORGHE ȘINCAI” BIHOR, ORADEA, 2000.

-Mihai EMINESCU – Poezii, cu introducere și subt îngrijirea d-lui G.Murnu, cu 12 acuarele- facsimile și numeroase desene de: A.Murnu, Ed.”Națională”-S.Ciornei-București, și tipărită La atelierele”Ramuri”-Craiova în anul 1929, retipărită la la data de 9 ianuarie,1995.

-EMINESCIANA – Șerban Cioculescu, Ed.Minerva, 1985.

-EMINESCU ȘI TRANSILVANIA – D.Vatamaniuc, Ed.DACIA, Cluj-Napoca, 1995

-M.Eminescu- Istorie și Destin-Antologie de Aurelia Dumitrașcu, Prefață de Nicolae-Șerban Tanașoca, Ed.Porto-Franco, Galați, 1993.

 

             Eminescu pentru emigranți!

 

        ”…Românul are o personalitate aleasă și frumoasă, un caracter înclinat spre buna înțelegere, fiind iubitor de societatea omenească în care există, îndiferent de prezența altor suflete de altă origine națională.

       Românul nu iubește simțul discriminării rasiale ori religioase. Cu ocazia unor festivități multiculturale ale Australiei, reprezentanți ai Guvernului referindu-se la aportul etniilor în sudarea Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Poezia și despre poezia eminesciană – Cărți la biblioteca ”Mihai Eminescu”, CRINGILA, N.S.W”

Dumitru MNERIE: Cu dragoste și prețuire Profesorului Tiberiu CIOBANU – un reper al culturii și educației timișorene, la împlinirea vârstei de 60 de ani

     Un proverb românesc spune că „neamurile sunt date de Dumnezeu, prietenii ți-i alegi singur”. Totuși, ca o excepție, cred că pe prietenul Tibi Ciobanu Dumnezeu mi l-a scos în cale și mi l-a așezat la suflet. Astfel, mă consider binecuvântat de Dumnezeu și tare norocos să pot simți mereu aproape, la bine și la greu, un OM atât de valoros, atât de implicat în viața culturală a Timișoarei, în comunitatea adevăraților mentori educaționali ai urbei. Spicuind câteva date biobibliografice, aflăm că s-a născut, la 25 septembrie 1960, în oraşul Anina, judeţul Caraş-Severin, a absolvit, în anul 1984, Facultatea de Istorie-Filosofie (specializarea istorie-filosofie), Universitatea din Bucureşti. Este profesor de istorie, grad didactic I, titular în învăţământul preuniversitar (actualmente, la Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara), cu doctorat în istorie din 2008, obținut cu distincţia „cum laude”, avându-l ca mentor pe actualul Președinte al Academiei Române, Ioan Aurel POP. Este fondator şi director al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” din Timişoara. A îndeplinit și funcția de Director al Liceului „Ioan Slavici” Timişoara între anii 2011-2012. Cariera universitară a început-o în calitate de cadru didactic asociat la Catedra de Istorie a Facultăţii de Litere, Istorie şi Filosofie (actualmente, „şi Teologie”), de la Universitatea de Vest Timişoara, din 1997, iar din 2006 şi la Catedra de Ştiinţe Sociale a Universităţii „Ioan Slavici” din Timişoara. Din anul 2012 a devenit Conferenţiar universitar, titular și Prorector al Universităţii „Ioan Slavici” din Timişoara, îndeplinind aici și responsabilitățile preşedintelui Comisiei de Etică.

         Asumările remarcabile în plan cultural sunt recunoscute în multiple ipostaze: Fondator, director şi redactor-şef al revistei de cultură istorică „Columna 2000”; Membru în Colectivul de redacţie al revistei de cultură istorică „Clio” din Timişoara; Membru în Colectivul de redacţie al periodicului de cultură şi educaţie „Demnitatea” din Timişoara; Membru în Colectivul de redacţie al revistei „Lumina divină” din Timişoara; Realizator şi moderator al emisiunilor „Dincolo de catedră” şi „Pagini de istorie” (perioada 2001-2006), precum şi al emisiunii „Convergenţe”, începând cu 2006, de la TV „Tele Europa Nova” Timişoara; Preşedinte al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” din România – Filiala Timiş din 2003; membru în Consiliul Director al Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria” din România; Fondator şi prim vicepreşedinte al Despărţământului „Ioachim Miloia” Timişoara al Astrei; Fondator şi secretar general al Societăţii Culturale „Patrimoniu” Timişoara; Membru de onoare al Societăţii Literar-Artistice „Tibiscus” din Uzdin-Serbia, din 2001; Membru de onoare al Societăţii Literar-Artistice „Sorin Titel” din Banat, din 2003; Membru de onoare şi membru în Consiliul de Conducere al Societăţii Cultural-Patriotice „Avram Iancu” din România – Filiala Timişoara, din 2002; Membru al Asociaţiei Istoricilor Bănăţeni, din 1997; Membru-fondator al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România – filiala Timiş şi responsabil al Secţiei de Istorie Medie a acesteia; Membru al Ligii şi Fundaţiei „Mareşal Ion Antonescu” din România – Filiala Timiş; Membru-fondator al Asociaţiei Arhiviştilor şi Prietenilor Arhivelor Timişoara; Membru al Fundaţiei Regionale de Interes Public „Sine Ira” şi responsabil al Departamentului P.R. al acesteia; Membru al Asociaţiei Profesorilor de Istorie din România „Clio” – Filiala Timiş; Membru al Asociaţiei Naţionale a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere din Ministerul de Interne – Filiala Timiş; Vicepreședinte al Ligii Scriitorilor din România – Filiala Timişoara, Banat, membru de onoare al Academiei Pontificale Internaționale Mariane de la Vatican.

            Este firesc să fie apreciat, într-o oarecare măsură și prin o serie de ordine, titluri, distincţii, premii, diplome şi medalii, conferite şi acordate, printre care se pot remarca: Ordinul „Meritul pentru Învăţământ” în grad de Ofiţer, pentru abnegaţia şi devotamentul puse în slujba învăţământului românesc, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi promovarea cercetării ştiinţifice din ţara noastră, conferit prin Decret Prezidenţial, în anul 2004; Ordinul „Crucea Memoriei”, în semn de înaltă preţuire în lupta contra comunismului, conferit de Uniunea Participanţilor la Conflictul Militar (1991-1992) din Republica Moldova, în anul 2005; Premiul „Pro Cultura Timisensis”, pentru întreaga activitate desfăşurată şi merite deosebite în promovarea artei şi culturii timişene,acordat de Consiliul Judeţean Timiş, în anul 2006; Titlul de „Membru de Onoare” şi „Medalia pentru Merite Deosebite”,în activitatea de cinstire a Eroilor Neamului Românesc, acordate de Consiliul Director Central al Asociaţiei Naţionale „Cultul Eroilor” din România, în anul 2006; Distincţia „Diploma Gheorghe Lazăr clasa a III-a”, pentru merite deo­sebite în activitatea la catedră şi rezultate remarcabile obţinute în formarea şi educarea tinerilor, acordată de Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului, în anul 2007;  Premiul Jurnalistul anului 2012, pentru izbânda credinţei în ziaristica independentă, pentru înalta pâlpâire a spiritului de jurnalist stând de veghe la izvoarele adevărului, pentru cinstita slujire a cuvântului scris, pentru tenacitatea cu care apără limba română, pentru că este făptuitor de dreptate şi pentru curajul de a fi corect, conferit de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anul 2012; Diploma Silvius Bata Miclea, pentru contribuţii deosebite în afirmarea şi promovarea jurnalisticiiadevărate şi independente în spaţiul Banatului, conferită de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anii 2008, 2009, 2010 şi 2011; Premiul cultural Tibiscus, pentru contribuţii la promovarea şi afirmarea valorilor cultural-spirituale româneşti în spaţiul banatic, conferit de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anii 2009, 2010 şi 2012; Premiul cultural „Gheorghe Bulic”, în semn de profundă mulţumire şi recunoştinţă pentru contribuţia majoră la păstrarea, afirmarea şi promovarea identităţii cultural-naţionale, a spiritualităţii şi demnităţii românilor din Serbia, conferit de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anii 2008 şi 2011; Premiul „Dr. Gligor Popi”, în semn de recunoştinţă şi continuă aducere aminte pentru contribuţia adusă la păstrarea obştei româneşti cât şi pentru merite deosebite în promovarea ideilor umaniste şi cultivarea şi afirmarea valorilor istoriei româneşti, conferit de Societatea Literar-Artistică „Tibiscus” din Uzdin, Voivodina-Serbia, în anul 2012; Nominalizat cu emisiunea „Dincolo de catedră”, în cadrul Concursului „Premiile Jurnalismului de Educaţie” (secţiunea Televiziune), ediţia 2004, organizat de către Comisia Naţională a României pentru UNESCO.

            Până în prezent, a adus o contribuție excepțională la îmbogățirea literaturii de sorginte istorică prin cele 25 de cărţi publicate până în prezent, cum ar fi: Victorii celebre ale oştilor române, Ed. Brumar, Timişoara, 1997; Mihai Viteazul, domnul primei uniri, Ed. Brumar, Timişoara, 1998; Domnii îndelungate în istoria românilor, Ed. Eurostampa, Timişoara, 1999; Domnitori şi regi de seamă din istoria poporului român, Ed. Excelsior, Timişoara, 2000; Domnitori nedreptăţiţi din istoria românilor, Ed. Marineasa, Timişoara, 2001; Oştile române şi cruciadele antiotomane, Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2002; Voievozi desăvârşitori ai statelor medievale Ţara Românească şi Moldova (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2003 (cu sprijinul Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului); Incursiuni în istoriografia românească referitoare la Banatul medieval (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2004 (cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării); Douăsprezece povestiri adevărate despre Mihai Viteazul (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2005; Domnitori români mai puţin cunoscuţi, Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2005 (cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică); Voievozi şi domnitori români (sec. XIV-XVI), Ed. Excelsior Art, Timişoara, 2006 (cu sprijinul Agenţiei Naţionale pentru Cercetare Ştiinţifică); Domnii scurte dar însemnate în istoria românilor, Ed. Zamolsara, Timişoara, 2007 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Cele mai scurte trei domnii din Evul Mediu românesc (ediţie bilingvă româno-franceză), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Banatul medieval în viziunea istorică a lui Patriciu Drăgălina, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008; Monografism bănăţean (Istoria medievală a Banatului reflectată în monografiile alcătuite în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008; Istoriografia românească de la începutul secolului al XIX-lea până la Marea Unire privitoare la Evul Mediu bănăţean, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2008 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Cercetarea istorică românească din secolul XIX şi prima jumătate a veacului XX privind epoca medievală în Banat. Sinteză (ediţie bilingvă româno-engleză), Ed. Eurostampa, Timişoara, 2009. Ion Vodă cel Viteaz, o viaţă eroică şi un sfârşit tragic, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2009 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Istoriografia românească din perioada 1918-1948 referitoare la Evul Mediu bănăţean, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2009 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Cărturari români cu preocupări referitoare la istoria medievală a Banatului. Cuprinderi biobibliografice, Ed. Eurostampa, Timişoara, 2010 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Istoriografia românească din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea referitoare la Banatul medieval, vol. I-II,Editura Eurostampa, Timişoara, 2010 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); „Fortissimus  athleta Christi”, Iancu de Hunedoara 555,Editura Eurostampa, Timişoara, 2011 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Istoria medievală a Banatului reflectată în opera lui Ioachim Miloia,Editura Eurostampa, Timişoara, 2012 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); O prezentare a cadrului istorico-geografic al Banatului medieval,Editura Eurostampa, Timişoara, 2012 (cu sprijinul Consiliului Judeţean Timiş); Integrarea cercetărilor istorice referitoare la Banatul medieval în mișcarea generală istoriografică românească (ediţie bilingvă româno-engleză), Editura Eurostampa, Timișoara, 2013 (cu sprijinul Consiliului Județean Timiș). Dar, nu se oprește aici, având în pregătire: Ţara Românească de la Basarab I „Întemeietorul” la Mircea cel Bătrân; Istoriografia românească din secolul al XIX-lea şi prima jumătate a secolului al XX-lea referitoare la Banatul medieval, ediţia a II-a, revăzută şi adăugită; O istorie a ştiinţei şi tehnicii din Banat.  

            De asemenea, este autorul a peste 570 de studii şi articole publicate şi peste 250 de comunicări ştiinţifice susţinute.

         De ziua specială a Profesorului – doctor în istorie, aș vrea să mă refer la demnitatea cu care pune, dezinteresat, în valoare personalități cu contribuții evidente pentru cultura românească, chiar după trecerea lor în eternitate. De fiecare dată când amintește cineva de Aurel TURCUȘ, prietenul Tibi, are o reacție încărcată de sinceră emoție, dar, în același timp transmite emoție auditoriului, prin prezentarea unor fapte mai mari sau mai mărunte argumentându-i meritele, dar și recunoscându-și cu mândrie postura de discipol, iar, cu smerenie îi adresează rugămintea sfântă, ca de-acolo de sus Aurel să-l mai îndrume către fapte bune. O asemenea excepțională faptă este și Festivalul-concurs internațional de creație cultural-artistică și educativ-științifică de inspirație religioasă Lumină lină – in memoriam Aurel Turcuș”.

         De fiecare dată m-am simțit onorat să particip, (în calitate de președinte al Consiliului Academic al Universității „Ioan Slavici” din Timișoara, reprezentând astfel Fundaţia pentru Cultură şi Învăţământ „Ioan Slavici” din Timişoara, ca și co-organizator), la Simpozionul organizat în mod tradițional, care cuprinde în program, la loc de cinste, ceremonia de decernare a premiilor. Anul acesta , respectând întru-totul condițiile de pandemie determinată de noul corona-virus, recent, în 18 septembrie, Biserica Parohiei Ortodoxe Timișoara-Dacia, având hramul „Pogorârea Sfântului Duh”, a găzduit a XVII-a ediție, avându-l, ca de fiecare dată în centrul acțiunii pe Tiberiu Ciobanu, conducând cu emoție și responsabilitate derularea tuturor momentelor cuprinse în programul temeinic pregătit, încărcat cu multe date și momente importante. Din context s-a putut reține faptul că Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara a fost unitatea școlară inițiatoare și organizatoare a manifestării, avândul ca responsabil de proiect și președinte al Comitetului de organizare, în mod firesc, pe conf. univ. dr. Tiberiu CIOBANU.

            Programul simpozionului a cuprins: un Ceremonial de deschidere; o Binecuvântare a lucrărilor simpozionului de către Prea Onoratul Părinte dr. Ioan BUDE (președintele de onoare al Comitetului de organizare); un Cuvânt de salut din partea organizatorilor și a invitaților de onoare (Prea Onoratul Părinte dr. Ionel POPESCU, Vicar eparhial al Arhiepiscopiei Timișoarei; lect. univ. dr. Adela POPA, șef Serviciu Cultură, Învățământ, Minorități și Sport din cadrul C. J. Timiș; prof. univ. dr. Adrian Dinu RACHIERU, prof. Doina DRĂGAN, președinte al Ligii Scriitorilor Români – Filiala Timișoara (Banat); Ana ZLIBUȚ, prim vicepreședinte al LSRTB; dr. ing. Ștefan DUNĂ, Universitatea „Politehnica” Timișoara; jr. Dumitru BUȚOI, vicepreședinte al Filialei „Valeriu Braniște” Timiș a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România; prof. Monica CONDAN, redactor-șef al revistei de cultură „Coloana infinitului”; scriitorul Ticu LEONTESCU; revoluționarul Ioan SAVU; poeta Ana CAIA, soția regretatului om de cultură Aurel Turcuș.

         Decernarea premiilor a fost realizată de însuși sufletul acțiunii, prof. dr. Tiberiu Ciobanu și de către prof. Alina Doinița Șușoi (consilier educativ al Liceului Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara, co-responsabil de proiect și secretar general al Comitetului de organizare).

          Laureatul Marelui Premiu «Aurel Turcuș» a fost Adrian Dinu RACHIERU, pentru întreaga activitate de creație literară de inspirație religioasă.

 

        La SECŢIUNEA «DIN LARGA ROMÂNITATE», Premiul de Excelență «Zarişti etnice»: Melania RUSU-CARAGIOIU (Canada), pentru creațiile sale literare de inspirație religioasă. Premiul I «Zarişti etnice»: Gabi Aurel COSTEA (SUA), pentru poezie de inspirație religioasă.

         La SECŢIUNEA «PROZĂ ÎN VOLUM» Premiul de Excelenţă «Dosoftei»: Eugen DORCESCU, pentru volumul Îngerul adâncului.

         Premiul Special «Dosoftei»: Speranța Doina CĂTANĂ, pentru volumul Aripile primului zbor.

         La SECŢIUNEA «POEZIE ÎN VOLUM» Premiul de Excelență  «Dosoftei»: Constanța Sylvia HÂRCEAGĂ, pentru volumul Când nopțile miros a crizanteme,

Amalia PETROV, pentru volumul Poezie de carbon, Flory IGNA, pentru volumul Iubit de Dumnezeu, Rovena BRÎNZAN, pentru volumele Ce-aș fi fără Tine? și Zorii învierii.

         Premiul I «Dosoftei»: Speranța Doina CĂTANĂ, pentru volumul Anotimpurile vieții, iar Premiul Special «Dosoftei»: Monica CONDAN, pentru volumul Albastru vital.

La SECŢIUNEA «POEZIE», Premii de Excelenţă: Petru Vasile TOMOIAGĂ, Ana CAIA, Ștefan DUNĂ, Jean CICLOVEANU, Tabita CURACIUC. Premiul I: Simion Felix MARȚIAN (Vulcan, jud. Hunedoara), Viorica BORDÎNC (Târgu-Jiu, jud. Gorj), Vasile Livius IANOȘEV, Premiul II: Iuliana LEONTIUC, Laura LEONTIUC, Florea CONSTANTINESCU, Premiul III: Vasile BRADU, Gheorghe ȚEPENEU (Reșița, jud. Caraș-Severin), Vasile PINTEA.

         La SECŢIUNEA «PROZĂ» Premiul de Excelență: Ticu LEONTESCU, iar Premiul I: Carmen GAŞPAR

         La SECŢIUNEA «ESEU» Premiul de Excelență: Mirela-Ioana BORCHIN-DORCESCU, Ștefan DUNĂ. Premiul I: Vlad Rusalin Tiberiu SARCA, (elev în clasa a X-a Științe Sociale 1 la Liceul Teoretic „Vlad Țepeș” Timișoara)

La SECŢIUNEA «DIDACTICA», Premiul de Excelenţă: Patricia Elida PISANO, Premiul I: Otilia BREBAN, Diana SARCA.

         La SECŢIUNEA «ARTE PLASTICE ŞI MUZICĂ» Premiul de Excelenţă «Pro arte»: Michaela Aurelia LEAHU, Consuela GRIGORESCU. Pentru creaţie plastică Premiul I «Pro arte»: Colectivului de elevi al Cercului de pictură „Nicolae Grigorescu” de la Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timişoara și elevelor Alina GRUICI (clasa a VII-a), Amalia AGACHI (clasa a VIII-a), Daria BARATH (clasa a VIII-a), Dariana DARĂU (clasa a VIII-a), Dragana IANCULOVICI (clasa a VIII-a), de la Liceul Teoretic „Vlad Ţepeş” Timișoara și Andreea-Elena MNERIE (clasa a IX-a) de la Liceul Tehnologic „Ion I. C. Brătianu” Timișoara), pentru creaţie plastică religioasă. Premiul de Excelenţă «Pro arte»: Preot Florin Ionuț FILIP, pentru creaţie literar-muzicală. Premiul I «Pro arte»: Maria Livia ILCĂU pentru creaţie literar-muzicală.

         La SECŢIUNEA «PUBLICISTICA» Premiul de Excelență: Laurenţiu NISTORESCU, pr. dr. Marius IOANA, pr. lect. univ. dr. Marius FLORESCU pentru promovarea sacrului şi a Continue reading „Dumitru MNERIE: Cu dragoste și prețuire Profesorului Tiberiu CIOBANU – un reper al culturii și educației timișorene, la împlinirea vârstei de 60 de ani”

Veronica BALAJ: Claudiu Dumitrache este un maratonist în cultură

Tânăr intrat în arena culturii, alergând în același timp pe două piste. Literatura  și muzica. Alergând și spunând cu voce tare : « sunt aici, pe Terra, sunt și eu printre voi ! Am doar 20 de ani, dar  vreau un podium. Nu am răbdare!  Mă vedeți? Mă auziți? » Mărturia sa o iau drept motto: « Am să strig cât pot de tare. Sunt aici și n-am răbdare! »

Este vorba de Claudiu Dumitrache. Are vârsta îndrăznelilor, a viselor de toate felurile. Mă declar încântată că există tineri care-și folosesc entuziasmul în numele artei.

Claudiu Dumitrache merge în același timp pe două paliere, ambele susținute de tonalitățile creației. Aflu că el este cel care a reinventat trupa Anton Pann a lui Buhăiești…abia asteptăm…

Muzica duce spre perfecțiune. Aici mă încurc. Mă opresc. Ce să spun? Muzica presupune efort, imaginație, exersare, exersare, exersare…. Adaug obligativitatea talentului . E nevoie  și de timp. Există o frumoasă zicală, « PER I MIRACOLI, CI VOGLIO UN PO DI TEMPO ». Pentru miracole, e nevoie de un pic de timp. Dacă accepți muzica la modul acesta, profesionist,  când mai alergi și pe celălat palier, adică  literatura? Nu pot răspunde eu, nu e cazul, răspund  în schimb reușitele celui împricinat care a avut curajul să atace arta pe două fronturi, așa cum am precizat. Nu risc nimic dacă  spun, admirabil !!!

Claudiu Dumitrache a descoperit harul distilării poetice a cuvintelor. Așa cum sugestiv și foarte pertinent sublinia Christian Schenk, într-o prezentare, limba folosită de fiecare nativ este un element definitoriu. Pentru ceea ce întreprinde un scriitor, putem spune că este un fel de plecăciune, de omagiu adus limbii materne.

Claudiu Dumitrache semnează un volumaș intitulat Boemia unui  mort… Fără îndoială gândul ne duce la o anume zonă geografică. În volumul respectiv, extrapolând, am identificat mai multe poziții filozofice.  Puterea de a opune morții, vitalitatea. Exuberanța, înfruntarea fiecărui moment care trece și devine parte din irecuperabil, din moarte. Autorul dăruiește, în  replică, opozant  temutului termen, dăruiește  iubire, speranță, bucuria de a trăi. Cineva făcea trimitere la  violetul bacovian… Nici pe departe nu poate fi vorba de așa ceva! Aici avem de-a face cu  laitmotivul dragostei împrăștiate, dăruite în scânteieri vitale,   extravertite, în toate nuanțele sale. Vocea autorului vibrează de  iubire  clamată în varii tonalități până la decibelii pe care-i include de obicei patima. Să se știe, să se audă, să-i fie primit darul de afecțiune.

Îmi permit să-mi imaginez că subiectul nostru poate deveni un actor renumit, care să cânte și să declame, care să  ne trimită și nouă o invitație la unul din spectacolele sale  de răsunet .

Pentru această meserie de ardere, de flacără, categoric se poate spune că are toate calitățile.

Claudiu Dumitrache este un maratonist în cultură. Are nevoie de susținerea publicului care-i aplaudă strădania, dăruirea. Deviza lui  are mai multe expresivități: Îndrăznește! Uimește! Visează! Dăruiește! înfruntă! Câștigă! Să nu uităm că și-a  publicat autobiografia la vârsta  elanurilor nestăvilite…

 

 

Comunicat emis de
Veronica BALAJ,
Scriitor, Jurnalist radio-tv
23 septembrie, 2020

Ovidiu Cristian DINICĂ: Anton Pann

Cu Anton Pann istoria literaturii române este darnică. Sunt mărturii despre el și opera sa, în măsura în care acesta s-a bucurat de viaţă, ştiind să preţuiască atât tumultul acesteia, dar şi împlinirea spirituală.

Primul articol important îl publică V. Alecsandri în „Convorbiri Literare“, la data de 01/02/1872, cu titlul „Cântece de stea și Povestea vorbei”, unde îi consideră opera ca fiind foarte valoroasă şi având caracter naţional.

Primul biograf este G. Dem Teodorescu care în 1893 publică operele şi viata lui Anton Pann. Aceasta realizează meticulos un prim rezumat pitoresc din care lipsesc însă unele elemente inedite ale vieţii menestrelului.

Anton Pann, fiind pentru epoca sa un creator autentic, membru de seamă al lumii bisericeşti ortodoxe, dar și laice, va fi consemnat în toate istoriile literaturii române.

Anton Pann, artist al deșertăciunii umane, a însoțit cu versuri și cântece armonioase clipele de desfătare ale curtezanelor, a fost admirat la curți boierești, acceptat la petrecerile clericilor. Poetul ne încântă părăsind ritmul cântărilor bisericești, transcriind muzica și poezia vremurilor sale.

Ca profesor de muzică psaltică, compozitor, folclorist şi scriitor, Anton Pann contribuie prin personalitatea sa complexă la constituirea culturii noastre, rămânând atât în istoria literaturii, cât şi în cea a Bisericii Ortodoxe Române.

Data naşterii sale este nesigură și se situează între 1793-1797, la Sliven, în Imperiul Otoman, azi Bulgaria. Decesul este consemnat la 2 noiembrie 1854, la Bucureşti, Ţara Românească. Anton Pann se naşte în familia lui Pantoleon sau Pantaleon Petrov, acesta fiind numele tatălui său („vreun Pandele sau Pantelimon”, cum sugerează într-un studiu Tudor Vianu) care era de meserie căldărar sau arămar. George Călinescu afirmă că prin tatăl său, Anton Pann era român de origine: „Cunoaşterea miraculoasă a limbii noastre e un semn că era sau român (valah curat ori cuţovlah), sau că venise aici în fragedă copilărie” (1). După numele tatălui, viitorul autor se va semna pe manuscrisele primei perioade de creaţie cu Antonie Pantoleon Petroveanu.

Izbucnirea unui nou război ruso-turc în 1806, care coincide cu anul morţii tatălui său, face ca Anton Pann, împreună cu mama şi cei doi fraţi, să ia drumul pribegiei, la Nord de Dunăre, în căutarea unei vieţi mai bune. De aici, însoţeşte trupele ruseşti, trece în Basarabia şi se stabileşte la Chișinău, unde Anton Pann este acceptat la vârsta de 10 ani în corul bisericii mari din această localitate, datorită vocii sale frumos timbrată. Astfel îşi află vocaţia de psalt şi învaţă limba rusă. Fraţii săi, înrolându-se în armata rusească, sfârşesc eroic în 1809 la asaltul Brăilei, împotriva turcilor, fapt ce va conduce la dezvoltarea simţământului patriotic, reflectat în creaţia sa viitoare.

În iarna anului 1812, la vârsta de 16 ani, tânărul Anton Pann cunoaşte Bucureștiul, cu farmecul unui oraş balcanic, cu mahalale, târguri şi iarmaroace mustind de gusturi orientale şi mode venite de la periferia lumii apuseane. Mai toţi călătorii străini care au trecut prin oraşul de pe malul Dâmboviţei la începutul secolului al XIX-lea, definesc Bucureştiul ca pe o urbe a tuturor contrastelor – „sat şi oraş, mizerie şi lux, arhitectură primitivă şi case în stil constantinopolitan”. (2)

Supusă istoriei la intersecţia civilizaţiilor şi epocilor, viitoarea capitală împletea graiuri şi obiceiuri ale diferitelor naţionalităţi ce tranzitau oraşul. În acest amestec balcanic de tradiţii şi tendinţe novatoare se formează şi creşte viitorul autor. Era o perioadă de letargie şi uşor avânt al modernismul european, însă suferind şi de impactul balcanismului combinat cu tradiţiile și jovialitatea locuitorilor autohtoni, pentru care la mare preț erau sărbătorile câmpeneşti de la care lăutarii nu lipseau.

Anton Pann cunoştea destul de bine limbile: română, greacă, bulgară, turcă şi rusă. Acest lucru îl va ajuta la culegerea de texte populare şi îi va fi de folos şi la învăţarea tainelor muzicii bizantine avându-i ca profesori pe Dionisie Fotino, scriitor şi compozitor muzical, cunoscător perfect al muzicii orientale, iar din 1816 pe Petru Efesiul, unul din grecii pricepuţi în muzică eclesiastică, care i-a transmis nu numai cunoştinţele de bază ale artei muzicale, dar şi dorinţa de perfecţiune. Şcoala acestuia a funcţionat pe lângă biserica Sf. Nicolae Şelari. Aici învaţă şi meşteşugul tiparului, în tipografia aceluiaşi Petru Efesiul, iar în 1819 ajunge „director” al tipografiei şi tipăreşte pentru întâia dată un Axion în româneşte, care, din nefericire, nu s-a păstrat.

Perioada sa de debut muzical corespunde campaniei de autohtonizare a vieţii eclesiastice. La numai 23 de ani, Anton Pann este numit de mitropolitul Dionisie Lupu în comisia pentru traducerea cântărilor bisericeşti din greceşte în româneşte, folosindu-se de noua semiologie hrisantică. În anul 1821 fiind refugiat la biserica Sf. Nicolae din Şchei, unde cântă la strană, îl cunoaşte pe Ion Barac, celălalt traducător şi tipograf de cărţi populare cu care leagă o frumoasă prietenie de creaţie.

La revenirea de la Braşov o cunoaşte pe Zamfira Agurezean, de care se îndrăgosteşte şi cu care întemeiază prima căsnicie, fără a avea însă mulţumire deplină. Din această căsătorie are un fiu, Lazăr, care va deveni preot. După o perioadă de şapte ani biserica ortodoxă acceptă despărţirea lor. Lazăr îl va condamna tot timpul pe tatăl său și totuşi lui, prin testament, Anton Pann îi va lăsa viitoarea sa tipografie.

Prima etapă a şederii sale în Râmnicu Vâlcea a fost scurtă şi cuprinde anii 1826-1828. Documentele vremii îl găsesc stabilit dascăl de muzică la şcoala de pe lângă Episcopia Râmnicului şi cântăreţ la biserica „Buna Vestire”. Colaborarea sa cu Episcopia are ca motiv principal românizarea şi modernizarea muzicii bisericești, dovadă fiind manuscrisele redactate cu scrisul fin al psaltului, constând în cântări specifice cultului ortodox: polieleuri, axioane, doxologii. În acelaşi timp, predă lecţii de muzică maicilor de la mănăstirile Dintr-un Lemn şi Surupatele, care erau încântate de glasul său deosebit. Din opera muzicală bisericească a lui Anton Pann amintim: Noul Docsastar, Bazul teoretic şi practic al muzicii bisericesti sau Gramatica melodică, Heruvico-Chinonicar, Paresimier, Noul Anastasimatar.

Precum personajul Rică Venturiano din piesa de teatru „O noapte furtunoasă”, are o aventură galantă cu Anica, nepoata stareţei de la Mănăstirea Dintr-un Lemn cu care fuge la Braşov, ea fiind travestită în flăcău. Acest concubinaj a durat 10 ani, fiind întrerupt de influenţele rudelor fetei și sub porunca bisericii. Din această relaţie au rezultat doi copii: Gheorghiţă, mort la o vârstă fragedă, şi Ţinea.

În 1828 se întoarce în Bucureşti după încetarea colaborării cu Episcopia Râmnicului. Aici Anton Pann îşi manifestă talentul interpretativ, de cobzar iscusit, cântând în diverse tarafuri ale perioadei, notabil fiind cel al lui Năstase Ochialbi. În acest taraf este activ câteva luni, ziua fiind cantor la şcoala de pe Podul Mogoşoaiei, iar noaptea lăutar. În 1830 este numit profesor la Şcoala Naţională de Muzică.

Îmbinând motivele muzicale cu prelucrarea şi culegerea textelor, el realizează pentru prima dată alăturarea celor două elemente ale muzicii, textul şi melodia. Astfel George Sion, în proza memorialistica „Suvenire Contimpurane”, relatează despre minunatele sărbători din casa unchiului său care era prieten cu Anton Pann:

„Un singur om era pe atunci în Bucureşţi care mai cunoştea muzica orientală, profană şi religioasă ca unchiul; acesta era Anton Pann, care se distingea prin aceea că el ştia a scrie muzică şi mai ştia a compune cîntece de lume care ajungeau populare.” (3)

Printre culegerile şi creaţiile muzicale ale sale sunt numeroase „manele”, romanţe şi cântece de lume printre care: „Bordeiaş, bordei, bordei”, „Inima mi-e plină”, „Mugur, mugurel”, „Până când nu te iubeam”, „Nu mai poci de ostenit”, „Leliţă săftiţă”, „Şi noi la Ilinca”, „Unde-auz cucul cântând” sau „Sub poale de codru verde”.

Etnomuzicologul Gheorghe Ciobanu descrie însuşirea lui Anton Pann de a lega muzica de text ca o preocupare a acestuia de a considera muzica un limbaj prin care omul poate comunica semenilor, sentimentele, ideile, trăirile sale. (4)

Aflat sub influenţa folclorului balcanic, dar și oriental, Anton Pann devine popular prin polivalenţa sa lingvistică, fiind un corespondent local al muzicii de largă inspiraţie europeană, aflată la graniţa dintre balcanism și spiritualitate orientală. Unele piese, cum ar fi: „Sub poale de codru verde” şi „Unde-auz cucul cântând”, îşi dezvăluie originea ţărănească. Altele se dovedesc a fi create la oraş, de către compozitori ai timpului, legaţi de cântecul popular, probabil chiar lăutari. Melodii ca „Bordeiaş, bordei, bordei”, „Nu mai poci de ostenit” şi „Până când nu te iubeam” vădesc o puternică influenţă a muzicii orientale. Prezenţa unor cântece cu influenţe atât de diferite în colecţia lui Anton Pann atestă existenţa unor bogate curente muzicale diverse ca provenienţă.

În 1831, unele dintre creaţiile sale apar în volumul „Poezii deosebite sau cântece de lume”, în care Anton Pann prezintă culegeri de poezii devenite mai apoi cântece, din care, unele sunt culese de alţii, iar altele originale de Anton Pann. „Crez că la mulţi va aduce mirare pornirea mea spre a da prin tipar la lumină nişte poezii ca acestea. Ştiut fiind însă la cei mai mulţi din obşte că aceste poezii de multă vreme avându-le manuscrise, unele adunate de la alții şi altele chiar de mine compuse, mai totdeauna aveam silă de către prieteni, a le da izvoade, şi cu aciasta mi se pricinuia zăticnire de la alte lucruri mai folositoare. Pentru uşurarea mea dar, şi pentru a prietenilor mulţumire m-am îndemnat a le tipări. Primească, mă rog, deocamdată aceste şi văzând că sunt primite cu dragoste mă voiu îndemna a le da şi altele”. (5)

Mama autorului, Tomaida, va muri în 1838. În „Istoria literaturii române de la origini până în prezent”, găsim notat, probabil dintr-o regretabilă inversare a cifrelor, ca an al decesului, anul 1883.

Cel mai pitoresc personaj al epocii paşoptiste a fost Anton Pann. Cu o puternică influenţă asupra publicului larg, este legat simultan atât de lumea veche, fanariotă, cât şi de cea nouă, romantică. Anul revoluţionar 1848 se regăseşte ca realizare muzicală în imnul Deşteaptă-te române, care are la baza melodia romanţei „Din sânul maicii mele”, a cărei notaţie psaltică a făcut-o Anton Pann încă din 1839, şi versurile poeziei „Un răsunet”, compusă de Andrei Mureşan în 1842. Modul în care s-a petrecut simbioza dintre cântec şi versuri se găseşte în amintirile lui Gheorghe Ucenescu, elev al lui Anton Pann şi unul din admiratorii acestuia. Acesta relatează:

„Am cântat multe cântece de probă, iar sosind la următorul cânt, «Din sânul maicii mele» şi cântându-l, a rămas poetul (ANDREI MUREȘAN) pe lângă această melodie, obligându-mă ca, pe Duminica viitoare, să mă aflu şi eu împreună cu oaspeţii invitaţi la grădină ca să cânt după melodia aleasă poezia ce o va compune până atunci. În Duminica hotărâtă, iată că vine poetul împreună cu 4 Domni români şi şezând cu toţii pe iarba verde şi cu ceraşe înainte – îmi dete D. Andrei Mureşan poezia făcută «Deşteaptă-te Române», îi probăm puţine rânduri şi văzând în tot melosul este de minune potrivit, l-am cântat cu vocea mea tânără şi puternică până la fine. Mai repetându-l odată, toţi Domnii învăţând melodia din auz, cântau împreună, mulţămind şi urând multă viaţă şi sănătate marelui poet. Din ziua aceia cântul «Deşteaptă-te Române» s-a făcut cel mai plăcut şi familiar, iar eu eram poftit în toate părţile ca să-l cânt şi să învăţ tinerimea a-l cânta mai bine şi regulat” (6)

Continue reading „Ovidiu Cristian DINICĂ: Anton Pann”