Ștefan-Constantin ȘELARU: Proiectilul ideal

         De vreo două zile, eu și nea Ion Diaconu tot moșmondeam ca să ne pregătim pentru o vânătoare frumoasă la mistreți motiv pentru care, toți cei din zonă se pregăteau și ei mai ales că, asociația de la Buzău ne trimisese știrea că vom fi onorați și de prezenta unor fii de ștabi, mari vânători de mistreți și posesori ai unor câini teribili profilați tot pe mistreți iar pe deasupra, posesori de numeroase medalii pe la niște concursuri din  străinătate așa că, cei câțiva căței porecliți de noi ca mistrețari locali de rase nesigure însă produși ai unor cățele indigene împerecheate cu cei care le-or fi plăcut mai mult, deci câini de-ai noștri de toate zilele, au rămas legați ca să nu ne compromită.

         Pentru această adevărată zi de referință, amândoi am convenit ca să ne fabricăm niște breneke-uri proprii așa cum ne pricepeam noi însă de care, eram siguri și aceasta după eșecul lamentabil pe care l-am pățit după ce adusesem de la București vreo zece cartușe în tub de Metalo Globus încărcate cu  câte un proiectil nemțesc marca Ideal care era găurit în spiral și care, după cum mi-am asigurat camarazii de vânătoare, era infailibil iar până ajungea la țină șuiera prin aer.

        Dragii de ei, au analizat noua muniție cu vădit respect, au întors-o pe toate părțile apoi au convenit:

        – Bă, … se vede că e marfă nemțească ! Acesta, precis că pune porcul jos chiar și pe la vreo sută de metri.

        Fiind deosebit de încântat pentru primirea pe care au făcut-o cartușelor aduse de mine, le-am împărțit pe toate lor iar mie mi-am păstrat numai două cartușe considerând că ele îmi vor fi de ajuns deoarece nu aveam de gând ca să împușc mai mult de doi mistreți, așa că, am luat calea pădurii având în plan ca să facem o singură bătaie ceva mai lungă într-o zonă destul de greu accesibilă unde urma ca, în mod sigur să dăm de mistreți deoarece acolo nu erau deloc deranjați și dispuneau de hrană din belșug, ghinde, alune și alte preferate de ei.

        Când am ajuns la locul unde urma să instalăm standurile ne-au cam pus de gânduri norii negrii și amenințători însă după planul nostru terminam vânătoarea mai înainte de a se strica vremea. Ca urmare, după ce ne-am instalat și am auzit semnalul transmis gonacilor pe țeava armei de nea Ion am și început ca să pândim printre pomi apariția vânatului știind că, vulpile și mistreții se pun în mișcare imediat ce simt pericolul.

        Cam pe la jumătatea goanei a trecut prin fața mea destul de aproape o frumusețe de jder care m-a simțit când am săltat arma dar fără să trag deoarece aș fi stricat goana așa că l-am condus numai cu cătarea armei. La un moment dat însă, din spatele unor tufe dese și-a făcut în sfârșit apariția o splendoare de vier care pășea tacticos prin fața mea fără ca să-i pese de tărăboiul făcut de gonaci așa că, la fel de tacticos am fixat în umăr patul armei iar când mi-a oferit spata, am apăsat pe trăgaci. Concomitent cu tunetul armei l-am văzut cum s-a săltat imediat pe picioarele din spate apoi a căzut pe picioarele din față îndoite sub greutatea lui după care, s-a ridicat și a dispărut din nou în spatele tufei de unde apăruse.

        – L-ai luat ? – m-a întrebat nea Ion care s-a apropiat iute de mine – Precis l-ai pus jos căci l-am zărit și eu însă pentru mine era departe și până la el aveam destui pomi din cauza cărora nu puteam trage, dar ție ți-a venit ca la carte.

        – Așa este – i-am răspuns eu fără să-mi desprind privirea de la tufa în spatele căreia a dispărut mistrețul – A luat focul precis pentru că, imediat a căzut în genunchi iar apoi s-a pitit după tufa aia.

        – Păi, hai acolo – m-a zorit nea Ion, mai ales că începuseră să apară și gonacii – Ai tras cu idealul ăla al tău, nu-i așa ?

        – Normal ! – i-am răspuns sigur pe mine și zâmbindu-i mulțumit.

        – Hai să-l ducem jos ca să nu ne apuce ploaia – m-a zorit nea Ion care a și pornit spre tufa cu pricina.

        Am ajuns cam amândoi odată, am cercetat iute locul în care trebuia să se afla porcul împușcat de mine dar nu am descoperit nici o urmă de sânge apoi, am dat amândoi ocol tufei însă n-am descoperit nici acolo vreo urmă de porc ori de sânge.

        – Offf – a oftat nea Ion cam nemulțumit -, l-ai lovit, nu-i așa ?

        – Precis ! L-am zărit clar când a marcat focul.

        – Hm, … deci dacă este rănit, de ce nu sângerează ?

        – Nu-mi pot da seama – am bombănit și eu iar la un moment dat, răscolind cu privirea prin iarba și frunzele uscate unde se aflase mistrețul când am tras în el, mi-a atras atenția un corp străin Continue reading „Ștefan-Constantin ȘELARU: Proiectilul ideal”

Al. Florin ŢENE: “Cântece pentru glas și toacă “de Dorel Vișan, sau esopismul eului în trăirile sale

La o manifestare organizată de Liga Scriitorilor Români am primit de la actorul și poetul Dorel Vișan recenta sa carte”Cântece pentru glas și toacă “, apărută la Editura “Școala Ardeleană “, Cluj-Napoca, 2017.

Cartea ce se deschide cu o prefață de Tudor Dumitru Savu are coperta semnată de Ioachim Gherman având  o tehnică mixtă a Îngerului păzitor de Florica Tănase, iar ilustrațiile din interior sunt ale Adrianei Grand.

Volumul apărut în condiții grafice și tipografice de excepție, având pe paginile supracopertei aprecieri semnate de Fănuș Neagu și Constantin Cubleșan, este structurat în patru cicluri consistente și trei postfețe-considerații, semnate de Romulus Vulpescu (Mai 2002 ), Diana Câmpan și Costin Tuchilă.

Cartea lui Dorel Vișan, cuprinzând 200 de poeme-psalmi, este o re-lectură, așa cum evidențiază Diana Câmpan, a propriei vieți, în care eul, prin retrăire, vibrează la trăirile clipelor de odinioară.Un fel de memoria clipei înveșnicită în versuri.Ciclul “Păcate “se deschide cu un poem dedicat în memoria soției sale Mariana, intitulat “Doamne, nu te îndepărta “, care, practic, are  rezonanța unei rugăciuni către Dumnezeu: “Doamne, nu Te îndepărta de noi/ Și nu-Ți întoarce fața, Căci nu ne-ai fost/ Și nu ne ești oaspete…/Ci părinte…/Și orict de răi/ Și oricât de netrebnici ar fi copiii,/ Tatăl nu tulbură fântâna plină de lacrimi,/ A râsului lor…

Poemele, unele ample, din primul ciclu, sunt incantații către divinitate, un “strigăt”interior pentru liniștirea eului tulburat: “Doamne, sunt convins că existi!/ În ziua necazului meu? Am strigat către Tine/ Și m-ai auzit./Sunt convins că exiști. “Acest “strigăt “interior este acea rezonanță interstelară la plecarea soției Mariana spre Înaltul Veșniciei, din poezia”De ce nu pot eu oare…? “ scrisă în iulie 1993, când “Caii-mi bat din copite/ Vărsând cumplita hrană/ Ce-i moartea, nu ovăz…// Ochiu-mi uscat mă doare,/ De ce nu pot eu oare/ O lacrimă să vărs…? “Biografia presupune și un calendar spiritual personal, pe care poetul îl respectă, și o toacă bisericească auzită de la depărtare de sufletul autorului sporește emoția lui, dar și a cititorului.

În ciclul al doilea intitulat “Voi veni cu fluxul “poetul  realizează o cartografie a trăirilor printr-un lirism  și un calendar care nu e doar al aducerilor aminte, dar și al cosmosului, divinității și al civilizației.  Poemul care dă și titlul ciclului, scris în amintirea părinților, este o pânză policromă și polifonică a unei monografii de viață ce se colorează în nuanțe nostalgice, după o regulă care ajunge până la ritualic, și poetul e meritos atunci când face etnografie în “Semănătorul “, realizând un paralelism între Dumnezeu ca Mare Semănător și țăranul nostru, precum George Coșbuc, sau Ion  Pillat,zugrăvind  imperisabilul unei populații, numită țărani, într-un poem dedicat Divinității:”Eu cred…/ Că Marele Semănător/ Precum țăranul în proaspătul ogor-/ Cu dragoste și stăruință/ A aruncat/ În fiecare din noi/ Câte-o sămânță “

De aici și până la sentimentul de reprezentativitate e doar un pas și poetul se închipuie oștean ( Aștept brumatele zori) cu o delegație eponimă, un OM ce-și pune întrebări (Cine ești tu? ), fără să aștepte răspuns, apt să facă toate cele ale lumii lui și, de asemenea, să le cânte: “N-are rost să te formalizezi,/ Spune-mi pe nume, simplu: Iov…/ Nu, nu sunt din Huz, bine-nțeles/ Nu sunt ales…/ Am folosit numai simbolul,/ Afurisitul…”dușmanul- “ La cei ce-am făcut bine/ Privirile li-s grele( )“( IOV.)

Continue reading „Al. Florin ŢENE: “Cântece pentru glas și toacă “de Dorel Vișan, sau esopismul eului în trăirile sale”

Vasilica GRIGORAȘ: CONVORBIRE CU DR. DANIELA GÎFU CANDITAT LA PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA

Vasilica GRIGORAȘ: În primii ani ai venirii mele în Vaslui, ca profesor de științe umaniste, am cunoscut o parte dintre colegii de la Bârlad. Adevărați profesioniști, cu o cultură solidă și oameni de omenie. Am cunoscut și elevi ai școlii bârlădene cu ocazia concursurilor școlare, apoi, în anul 1983 mergând cu grupul de olimpici ai județului Vaslui la Olimpiada națională de filosofie și economie, la Baia Mare. M-au impresionat în modul cel mai plăcut acei copii minunați, studioși, politicoși, cu simțul umorului și reale disponibilități de comunicare. În următorii ani, fiind bibliotecar la Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” am participat la o serie de activități culturale, literare, artistice, spirituale bârlădene. Învățământul de calitate, tradiția și mediul intelectual reprezentate de școli de prestigiu,  Biblioteca Municipală „Stroe Belloescu”, Teatrul „Victor Ion Popa”, Muzeul „Vasile Pârvan”, Societatea culturală „Academia Bârlădeană”…, au constituit pilonii de rezistență ai formării generațiilor de copii și tineri. Dintre aceștia face parte și poeta, eseista, scriitoarea, jurnalista…, Daniela Gîfu. Ce ne puteți spune despre Bârlad, orașul copilăriei și adolescenței?

Dr. Daniela GÎFU: Da, sunt originară din Bârlad şi această mândrie locală am purtat-o mereu cu mine, mândrie pe care am mai divulgat-o în urmă cu câțiva ani prietenului nostru, jurnalistul și scriitorul George Roca. Am venit pe lume un secol și jumătate mai târziu, după Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite, Moldova şi Țara Românească. Bârladul (Baaadul de altădată) a fost vatra multor personalități dragi atât copiilor, cât și adulților cu spirit viu. Mă gândesc la poeta Elena Farago care a scris îndrăgita poezie „Gândăcelul”. Sau la Nicolae Tonitza, pictorul inegalabilelor portrete de copii. Sau la lingvistul Alexandru Philippide care dispreţuia formele fără fond. Sau la dramaturgul Victor Ion Popa, al cărui nume îl poartă şi Teatrul din urbe, autorul piesei „Tache, Ianke şi Cadâr”. Sau la savantul fizician Ştefan Procopiu, a cărui biografie m-a urmărit în anii adolescenţei, dar care a avut neşansa să se nască în România, motiv pentru care premiul Nobel l-a pierdut în favoarea fizicianului Niels Bohr pentru formula magnetonului. Şi, special l-am lăsat la urmă, pe fostul om politic al epocii comuniste, Gheorghe Gheorghiu Dej, figură extrem de contrariantă, care, se pare, că de pe patul de moarte, în martie 1965, convocându-i pe membrii Biroului Politic, l-a desemnat drept succesor pe Gheorghe Apostol şi nu pe Nicolae Ceauşescu, cel din urmă nici nu votase. Întrebarea mă supune la un efort cel puțin responsabil… Se adună în mintea mea aproape toate întâmplările din trecut, mă refer la trecutul meu în acest spațiu binecuvântat. Mă voi opri la una tare dragă mie. Să fi avut vreo 13 ani. Eram la teatru. Şi se juca piesa „Rămâne pe joi” în regia lui Cristian Nacu. În distribuţie se afla – pe atunci era atât de chipeş! – actorul (Dumnezeu să-l ierte!) George Alexandru. Juca personajul care se chema Liviu Diaconescu. Ştiu că făcea parte din trupa Teatrului de Stat „Victor Ion Popa” din Bârlad. La una dintre replicile interogative pe care le avea, eu, fascinată de acel bărbat tânăr, am strigat DA cu voce tare şi sala a izbucnit în râs!!! Dar copilăria pălește în fața adolescenței pe care am trăit-o! Dincolo de inocență, bun simț, reținere, în lăuntrul meu își croiau drum ambiția, consecvența, responsabilitatea. Amintirea bunicii mele din partea mamei, a cărei prezență o simt mai ales atunci când timpul e îmbrăcat în haine de sărbătoare, m-a stimulat să progresez, mereu. De parcă ar dori să-mi risipească bucuria de a trăi altundeva decât pe prispa casei ei modeste, unde scrijelisem pentru prima oară tabla înmulțirii. Satul bunicii, Bălăbănești, aflat la 16 km de Bârlad, rămâne simbolul paradisului pe care fiecare și-l închipuie opusul vieții pământene ezitante. Să revin. Am avut un trecut bogat, mai ales spiritual.

Vasilica GRIGORAȘ: Citind interviul pe care l-ați acordat poetului, scriitorului, eseistului, jurnalistului, animatorului cultural, George Roca și eseul „Scrisul mă fericește”, publicat în Antologia „Taina scrisului” (București, ANAMAROL, 2019) m-am trezit în fața unui portret fascinant al unei tinere inteligente și ambițioase care s-a construit pe sine treptat, prin muncă și perseverență, în varii domenii ale cunoașterii umane. Curiozitatea debordantă, setea de știință și învățătură, seriozitatea omniprezentă și dăruirea v-au ajutat să adunați un portofoliu bogat: absolventă de fizică, specialistă în comunicare, doctor în filosofie și doctor în informatică… Un adevărat diamant uman. Vă propun să discutăm, pe rând, fațetele personalității Danielei Gîfu. Așadar, Dr. Dr. Daniela Gîfu – omul de știință, cercetătorul…

Dr. Daniela GÎFU: După cum precizam, sunt o femeie curioasă, abilă, asemenea unui „argint viu”,… cred că sunt câteva atuuri necesare ca să reușești. Studiile postdoctorale m-au ajutat să revin în mediul academic, devenind pe rând cercetător ştiinţific la cele mai prestigioase instituții academice din țara noastră și cadru didactic asociat la mai multe facultăți ale Universității ieșene. Sunt pietrele de temelie pe care am mizat și pe care le păstrez cu recunoștință… Într-o zi, sacrificiul pe care-l făcusem a început să se materializeze. Da, după o activitate de mai bine de 10 ani la Universitatea Populară din Cluj-Napoca, unde predasem cursuri de operare pe calculator, de grafică pe calculator şi de formatori, timp în care studiam permanent, finalizând un masterat în comunicare şi relaţii publice şi un doctorat în filosofie-comunicare, am obţinut o bursă postdoctorală la UAIC (o cotutelă între Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei şi Facultatea de Informatică) de 30 de luni. Cred că a fost cea mai revigorantă perioadă din viaţa mea. Deşi era un domeniu nou, prelucrarea limbajului natural (în engleză, NLP – Natural Language Processing), noua realitate m-a ambiţionat peste măsură. Îmi demonstram mie însămi, în primul rând, că cercetarea, chiar dacă nu în biofizică, așa cum îmi dorisem, este ceea ce mi se potriveşte cel mai mult. După finalizarea studiilor postdoctorale am obţinut un post de cercetător ştiinţific III (echivalent poziţiei de lector) la Facultatea de Informatică a Universității ieșene, devenită a doua mea casă profesională. Aici mi se oferiseră condițiile să mă dezvolt și să-mi construiesc cariera după care tânjisem. Și cum cercetarea este în simbioză, cel puțin în cazul meu, cu activitatea didactică, am pus bazele propriului curs, fiind titulara cursului de „Semantica şi pragmatica limbajului natural” (în cadrul masteratului de Lingvistică computațională), elemente din acesta fiind folosite și la Tehnici de Ingineria Limbajului Natural. De altfel, atât de mult m-am ataşat de colectivul de aici, încât am decis să mai fac un doctorat în informatică, finalizat în anul 2016.

Vasilica GRIGORAȘ: Intelectualul cu preocupări în filosofie și știința comunicării…

Dr. Daniela GÎFU: Un început îndrăzneț, privind peste Carpați. Poziția de referent la Casa de Cultură a muncipiului Cluj-Napoca mi-a deschis câteva ferestre de unde puteam privi cu îndrăzneală. Începutul carierei mele… Am profitat de comunicarea pe Internet, în cel mai „ortodox” mod, drum care mi-a alimentat ambiția. Dialogul pe care l-am purtat cu oameni deosebiți, acum PRIETENI pe viață!, mi-a insuflat suficient carburant spiritual ca să îndrăznesc. Parcursul pe care mi-l pregăteam își avea seva în această instituție privită cu prea puțină socotință de mulți dintre noi. Ei bine, aici în instituția gândită de Carol al II-lea cu diferite funcțiuni, după bunul plac al autorității publice locale, am cunoscut minți strălucite care se bucurau de o audiență selectă, deși seniorială. Este și motivul pentru care acum, când merg la Cluj, resimt un tip de emoție aparte. Îmi lipsește filosofia acelor ani care a însemnat, mai mult decât oricând, schimbări importante în modul de a privi viața, în special reflectate în discurs. Mi-a călăuzit preumblarea perspectiva pragmatistă a lui Rorty despre solidaritate și diferență culturală (și implicațiile acesteia asupra modului în care concepem azi politicile culturale pentru integrarea comunităților etnice, într-un oraș multicultural cum este Clujul). Încadrată, așadar, în așa numitul neo-pragmatism, m-am “abandonat” analizei limbajului, în 2010 susținându-mi teza de doctorat în filosofie la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, teză care a fost primită ca deschizătoare de drumuri, filosofia mână-n mână cu informatica. Era o temă centrată pe violența simbolică în discursul electoral, analizată cu metode computaționale. Invitată să urmez studiile postdoctorale la aceeași Universitate, de data aceasta la Facultatea de Informatică, am cunoscut o nouă lume, cea a prelucrării limbajului natural. Și cum eram preocupată de analiza discursului public, începând cu anul 2011 am început o minunată colaborare cu prof. univ. dr. Dan Stoica la două catedre: Jurnalism (Facultatea de Litere) şi Comunicare şi Relaţii Publice (Facultatea de Filosofie şi Ştiinţe Social-Politice). În semestrul al II-lea al aceluiaşi an universitar, împreună cu prof. univ. dr. Mihai Dinu Gheorghiu am colaborat în cadrul masteratului de Relaţii umane şi comunicare organizat la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale educaţiei și tot așa. În fața studenților, am respins ideea că există o singură descriere a lumii. Obsesia pentru adevăr a filosofilor ar trebui înlocuită cu speranța într-un  viitor mai bun al omenirii.

Vasilica GRIGORAȘ: Jurnalistul experimentând atât presă scrisă, cât și radio, tv…

Dr. Daniela GÎFU: Pentru mine jurnalismul nu e o profesie, ci o pasiune. Este și motivul pentru care am investit în el mai mult de pe margini. Dar, îmi aduc aminte de vremurile când urmam cursurile studiilor aprofundate în Biofizică la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC). Atunci am făcut mai multe reportaje pe teme culturale la o televiziune locală din urbe. A fost un moment de cotitură în viața mea, înțelegând fascinanta lume jurnalistică pe care aveam să o cultiv permanent. Începând cu anul 2002, aflată deja la Cluj-Napoca, lucrând într-o instituție de cultură în care se întâlneau remarcabile personalități clujene, am început să mă implic în presa scrisă. Începând cu publicațiile clujene – „Curierul Primăriei”, „Cetatea culturală”, „Orașul” etc. dar și cele online, aflate în plin avânt, condeiul meu începea să prindă consistență. În paralel, din dorința de a-mi pune bazele teoretice ale comunicării de masă, am urmat și cursurile masteratului de Comunicare și Relații publice, organizat de SNSPA, București, și ale școlii doctorale în Filosofie și Științe Social-Politice, în cadrul UAIC, finalizată cu teza „Discursul presei scrise și Violența simbolică. Analiza unei campanii electorale”. Din 2011, aveam să fiu redactor șef adjunct și, la scurtă vreme, redactor șef la revista „Destine literare” din Montreal. De altfel, sub oblăduirea unor scriitori și jurnaliști prețuiți în țară și în afara ei – îi voi aminti în ordine alfabetică: Virgil Bulat, Alexandru Cetățeanu, Virgil Cisteianu, Dan Culcer, Dan Ionescu, Lucian Hetco, Corneliu Leu, Marcel Mureșeanu, George Roca, Victor Roșca, Artur Silvestri și mulți alții, am început să fiu prezentă și în presa de limba română din Canada, SUA, Franța, Germania, Australia ș.a.m.d. Din anul 2013, când am devenit parte din familia Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România (UZPR), condeiul meu jurnalistic a fost primit cu deschidere și validat, de trei ani fiind și redactor șef al Revistei UZPR. În egală măsură, ca cercetător științific la Facultatea de Informatică, în cadrul UAIC și la Institutul de Informatică Teoretică, Academia Română – filiala Iași, am o activitate extrem de bogată în colectivele de redacție ale multor reviste de prestigiu din domeniul prelucrării limbajului natural / inteligență artificială din USA, Australia, India etc. Ceea ce pot spune, activitatea jurnalistică este o provocare continuă. Este normal ca un jurnalist bun, adevărat, să se „descurce” la fel de bine în toate domeniile presei. Se pare că am reușit să le îmbin inspirat. Cel puțin asta afirmă despre mine jurnaliști mult mai vechi și mai experimentați. Sigur, față de acești maeștri ai artei jurnalistice, eu mă consider încă o novice, dar constat cu satisfacție că evoluez în fiecare zi.

Vasilica GRIGORAȘ: Scriitorul, poetul, eseistul…

Dr. Daniela GÎFU: În urmă cu mulți ani, m-am întâlnit cu doi amici de condei, îndoiți de faptul că și-au rătăcit neașteptat inspirația în timpul trecerii lor. Impresia pe care mi-o lăsaseră cu privire la nesiguranța lor, apreciați de-a lungul vremii de un public pestriț, dar constant, e că implorau o falsă empatie. În acea perioadă eu învățam să supraviețuiesc, făcând uz de emoția resimțită într-o lume complet străină. Inspirația, ca proces divin, include promisiunea prezenței vii a imaginilor și figurilor de stil aflate sub semnul contemplării native și a neviciatei relații emoție – cuvânt. Forțată de mâna vanității, inspirația este împinsă mai departe, în faza de expirație care, fiind un proces pasiv, exclude prezența metaforei. Cele două stări se succed într-o manieră instinctivă, adesea irațională. Ești atât năucit, cât și înfricoșat de faptul că starea de epuizare emoțională acuză purtătorul de crize motivaționale. E asemenea asteniei de primăvară care poate fi combătută cu variate infuzii din amestecuri de ierburi robuste și aromate. Ceea ce apărea ca dislocare a imaginației ne pare acum clar ca expresia unei pasagere pustiiri spirituale. Imaginația dislocată se reconstituie într-un alt fel de coerență alinătoare. De aceea, trebuie reluate temele marilor clasici care au experimentat deșteptarea și menținerea spirituală. Este și motivul pentru care refuz să mai privesc la cele care mi-au mâhnit pasul și mi-au slăbit cugetul. Un prieten drag mie mi-a tot spus că vede în scrisul meu (ba chiar și în felul în care mă exprim de multe ori în conversații) un talent literar autentic. Spusele lui – pentru că am încredere în judecata sa – m-au ambiționat. Am început prin a scrie un jurnal, în care am notat, între 1 ianuarie și 31 decembrie a anului în care împlineam 33 de ani, „vârsta Hristică”, într-o formă trecută prin judecata mea legată de învățăturile creștine, observații din cursul fiecărei zile. Așa s-a născut prima mea carte, 33. Jurnal de inițiere spirituală, binecuvântată de mitropolitiul Bartolomeu Anania, care a fost lansată în Catedrala Ortodoxă din Târgu-Mureș și s-a bucurat de succes. Asta m-a încurajat și am continuat. Am scris o nouă carte de eseuri, temele fiind legate de pilde biblice, după care am îndrăznit să scriu poezie. Am deja trei volume de poezie care, după părerea mea, dar și a criticilor, „desenează sentimente şi stări cu linii clare” (Ștefan Mitroi). Cred că acum pot îndrăzni să mă consider și scriitoare.

Vasilica GRIGORAȘ: Raționalitate și sensibilitate. La prima vedere un cumul de contrarii. Știința presupune rigoare, logică imbatabilă, poezia înseamnă trăire, transmite stări, emoții. Cum se împacă una cu cealaltă?

Dr. Daniela GÎFU: Doar la prima vedere pentru că, așa cum spunea matematicianul și poetul (sau invers…) Ion Barbu (pe numele său adevărat Dan Barbilian), referindu-se la geometrie și poezie: „Oricât ar părea de contradictorii aceşti doi termeni la prima vedere, există undeva, în domeniul înalt al geometriei, un loc luminos unde se întâlneşte cu poezia.” Eu consider că raționalitatea și sensibilitatea, știința și poezia sau, dacă vreți, realismul și romantismul, sunt forme ale cunoașterii care se completează și se întrețin reciproc. Astfel, continuând de la „punctul luminos”, invocat de Ion Barbu, pot spune că prin raționalitate și știință putem descoperi legile fizice ale mișcării fotonilor, cuantele de lumină. În același timp însă, sensibilitatea ne face să ne bucurăm intens la apariția, pe cer, a miracolului curcubeului spectral al luminii albe. Un alt exemplu, de data aceasta din cultura universală este Johann Wolfgang von Goethe, un mare poet și, în același timp, un ilustru gânditor, filozof și om de știință. Referindu-se la satisfactia pe care o ofera cunoașterea filosofică, Goethe spunea: „Acum pentru prima dată mi se pare să-mi surâdă o teorie”. Să amintesc și cunoscutul roman „Rațiune și simțire” al scriitoarei engleze Jane Austen (1811) în care autoarea analizează în profunzime aceste stări, trăiri, prin intermediul personajelor pe care le creează. Cred că gândind și acționând cu raționalitate, realist, putem să ne construim starea de echilibru și siguranță care “protejează” sensibilitatea noastră și ne permite să ne bucurăm de frumusețea zilei. Pe de altă parte, sensibilitatea, emoțiile plăcute, bucuria vieții, ne oferă hrana pentru regenerarea sufletească, atât de necesară ca să putem gândi și acționa rațional, realist, eficient. La aceasta se adaugă și facultatea sensibilității de a-ți deschide dimensiuni ale existenței pe care rațiunea doar le bănuiește, dar la care nu poate accede. Poetul persan mistic Jalalluddin Rumi ilustrează diferențele dintre rațiune și simțire printr-o grăitoare pildă în versuri. În poezia „Zugravii din Râm și cei din China”, povestește cum, odată ca niciodată, un sultan, dorind să-și împodobească palatul, a chemat la el pictori vestiți din China și pictori renumiți din Roma. Fiecare colectiv de pictori se lăuda că este cel mai bun. Acceptând să-i testeze, sultanul le-a distribuit spre împodobire două săli alăturate ale palatului (săli din acelea, despărțite după moda orientală doar de draperii și nu de ziduri și usi). Pictorii chinezi au solicitat pigmenți scumpi din care să prepare măiestrite culori. Pictorii romani au solicitat doar unelte de șlefuit. Zilele au trecut și pictorii chinezi l-au anunțat pe sultan că au terminat de pictat sala lor. La foarte puțină vreme și zugravii romani au anunțat că și-au terminat munca. Iată că veni și ziua minunată a verdictului sultanului asupra echipei câștigătoare. Sultanul vizită întăi sala chinezilor. A fost vrăjit de pictura acestora… totul părea viu. Apoi, trecu în sala romanilor. Pentru asta a dat la o parte cortina care despărțea cele două săli. Și ce credeți ? Toată pictura chinezilor se reflecta pe un perete șlefuit de romani precum oglinda. Dar în reflexia oglinzii, toată pictura chinezească părea și mai frumoasă! Morala lui Rumi este înălțătoare: „Gândirea amuțește ori face să mă-nșel./  Mi-e inima cu Domnul sau inima-i chiar El./ A inimii oglindă în veci o să arate/ imaginile pure-n adâncu-i reflectate./ Acei ce-o șlefuiră scăpat-au de culoare./ Divina frumusețe-o privesc fără-ncetare.” Cred că avem de-a face, în acest context, cu un adevărat dualism.

Vasilica GRIGORAȘ: Sunteți o persoană cu multă adrenalină. De unde vine satisfacția cea mai mare?

Dr. Daniela GÎFU: Am să răspund cu vorbele lui George Enescu, de la „odihna din muncă prin muncă”. Continui să trăiesc în numele adevărului, trăindu-l în metafore simple care mă țin pe un piedestal din ce în ce mai șubred.

Vasilica GRIGORAȘ: Vă considerați în continuare un explorator în ale vieții, profesiei, ori v-ați stabilit ținta și vă concentrați cu toate forțele spre a o atinge? Dacă da, care este aceasta și prin ce mijloace, pârghii veți accede la rezultatele dorite?

Dr. Daniela GÎFU: Cum spuneam, sunt curioasă precum cei mici… Da, continui să explorez. Pot spune că domeniul inteligenței artificiale, căruia m-am dedicat de 10 ani încoace, este inepuizabil. Deși pentru unii pare de domeniul fantasticului, domeniul este regăsit și în mitologia greacă, când, de exemplu, se vorbește despre creațiile mecanice ale zeului Hefaistos. Un alt exemplu, pe înțelesul majorității, este monstrul doctorului Frankenstein care face referire la ideea de inteligență artificială creată de om. Ideea construcției unei minți artificiale, pe care o întâlneam în anii ’40, nu doar a prins contur, ci a atins apogeul în zilele noastre. Este și motivul rămânerii mele profesionale în acest domeniu. Fiecare țintă atinsă trezește în mine nevoia de mai mult… Consecvența, ambiția, sacrificiul sunt mijloacele pe care personal am mizat. Cel puțin, acestea mi-au adus cunoaștere și profunzime. Și aici există un exemplu mitologic. La nordici, zeul suprem Odin, pentru a afla secretul fiecărei rune (deopotrivă literă și semn magic cu valențe creatoare) a trebuit să stea nouă zile spânzurat de un picior de Arborele Lumii, în piept având înfiptă o lance, fără mâncare și fără băutură. Mai mult, a trebuit să-și scoată un ochi și să-l ofere ca ofrandă.

Vasilica GRIGORAȘ: Cu un asemenea CV extrem de bogat, care oferă mari oportunități de realizare în alte țări, nu ați fost tentată să emigrați? Nu ați avut oferte, ori, în ciuda acestora, ați decis să rămâneți în țară? Cum explicați/argumentați această decizie?

Dr. Daniela GÎFU: Am mai spus-o: străinătatea, cu atât mai mult în acest context în care mă aflu, e pentru mine doar experiență turistică, științifică și literară. Nu m-am născut și format în România ca să slujesc o altă țară. Probabil sună prea patriotic, dar chiar îmi iubesc rădăcinile. Pe oriunde am fost, în deja multe țări aparținătoare altor 3 continente, nu am uitat să promovez și să fac cunoscută originea mea și Universitatea care mi-a dat aripi.

Vasilica GRIGORAȘ: În România generației mele și mult după, știam că, dacă urmăm o facultate, avem o profesie/meserie, ne perfecționăm în domeniul respectiv și lucrăm până la pensie în acea sferă de activitate. Prin tot ceea ce ați realizat, prezentați o cu totul altă perspectivă a instrucției și formării tinerilor. Ce le puteți împărtăși, recomanda în acest sens?

Dr. Daniela GÎFU: „Timpul nu a mai avut răbdare”, cum spunea Marin Preda. Cu alte cuvinte, vremurile s-au schimbat. Le sugerez tinerilor ca, atunci când își aleg facultatea pe care doresc să o urmeze, să se asigure că specializarea, calificarea pe care o vor dobândi la absolvire, să fie una utilă, căutată pe piața muncii, cel puțin pentru un orizont de timp previzibil. Știu că acest lucru nu este întotdeauna ușor, orientările din mediul economic fiind într-o continuă evoluție. Pe de altă parte, noțiunile care au fost predate în facultăți evoluează rapid, capătă noi valențe, chiar pe durata de timp în care o persoană este în puterea activității și împlinirii profesionale. Și pentru că eu „vin” din tehnologia informației, apreciez că aceasta constituie o expresie a adaptării tehnologiilor la arhitectura și organigramele funcționale ale societății viitorului care au și început a fi construite, pentru că „viitorul începe azi”. Le recomand tinerilor, absolvenți de facultate și nu numai, să aplice conceptul de învățare pe tot parcursul vieții, așa numitul „Life Long Learning” pe care eu l-am utilizat încă de la sfârșitul anilor ’90, fiind deja la Cluj. Cu alte cuvinte, să se perfecționeze continuu în domeniile lor de activitate sau în cele complementare, conexe. Este bine însă ca ei să se orienteze spre specializări cu un pronunțat caracter aplicativ, acestea fiind de interes pentru angajatori.  De multe ori, la interviurile de angajare, întrebarea „ce știi să faci?” este adresată prioritar. Ca obiectiv al formării profesionale, în meseria aleasă firește, se află modelul specializării largi, în care știi „câte puțin din fiecare”, dintr-un evantai larg de probleme, sau specializarea de tip „nișă” sau „lamă”, în care știi „din ce în ce mai mult despre din ce în ce mai puțin”.  În condițiile diviziunii muncii, orientate spre creșterea eficienței și performanței economice, al doilea model poate fi considerat unul care oferă sustenabilitate unei cariere profesionale. Făcând legătura cu tehnologia, de care depindem atât de mult cu toții, modelul de dezvoltare profesională și socială, pe care l-am expus anterior, este similar modelului „amplificare (putere) – banda spectrală”, folosit în fizică, în tehnologia informației și a comunicațiilor. Astfel, se poate transmite informația utilizând un spectru larg de frecvențe, dar cu o amplificare (putere) redusă sau, aceeași informație poate fi transmisă cu putere mare, dar într-o bandă îngustă, într-o „nișă” spectrală. Iată cât de fin se leagă, se întrepătrund lucrurile, cum se corelează tehnologia cu dezvoltarea profesională, cu modelele evoluției sociale.

Vasilica GRIGORAȘ: Sunteți un bun exemplu de schimbare a mentalității în ceea ce privește flexibilitatea pe piața muncii, un model de succes și demn de urmat de tineri. Cum vedeți acest aspect în societatea românească actuală? Au avut loc schimbări, se constată o adaptare la noile cerințe?

Dr. Daniela GÎFU: Pregătirea mea în filosofie, prin teza de doctorat pe care am susținut-o, mi-a înlesnit înțelegerea conceptelor din diverse sfere de activitate, fapt care mi-a facilitat abordarea flexibilă a diferitelor domenii profesionale. Flexibilitatea pe piața muncii poate fi privită ca un mod sau o soluție prin care mediul de afaceri se adaptează constant la schimbările și provocările economice și sociale. Mentalitățile angajatorilor și angajaților evoluează și se modifică în consecință. Schimbările din societate, progresul acesteia, influențează relațiile de producție și forțele de producție. Din punctul de vedere al relațiilor de producție, dezvoltarea culturii antreprenoriale a cetățenilor reprezintă o modalitate de adaptare individuală la noile cerințe ale mediului de afaceri. Înființarea propriei firme, a deveni din angajat – angajator, fiind propriul tău șef, este o oportunitate din ce în ce mai atractivă pentru tineri, fie că sunt, sau nu, absolvenți ai învățământului superior. Avem în România firme înființate de tineri, cu profilul de activitate în tehnologia informației, de exemplu, care au deja succes și o poziție bună pe piață. Fondurile europene și naționale accesibile prin programe de finanțare, de tip start-up de exemplu, pot fi o bună soluție pentru susținerea finanțării acestor firme dinamice, stimulându-le capacitatea de inovare. Tendința dezvoltării antreprenoriale va conduce la dezvoltarea clasei de mijloc în România, beneficiară a unui nivel bun al calității vieții. Din punct de vedere al forțelor de producție, schimbarea și adaptarea majoră a mentalității angajatului, în cadrul procesului muncii, și-au găsit o expresie importantă chiar în cursul pandemiei COVID-19, prin așa numitul „lucru de acasă” (în engl. “teleworking”), desigur în sferele de activitate unde acest lucru este posibil. Activitatea în regim online s-a dovedit în multe cazuri eficientă, contribuind și la menținerea stării de sănătate a angajaților. Tehnologia informației și a comunicațiilor își face din plin datoria de a susține economia bazată pe cunoaștere. Cred că putem propune, în contextul actual, o nouă sintagmă, mai cuprinzătoare, și anume „economia bazată pe sănătate și cunoaștere”!

Vasilica GRIGORAȘ: Familia, școala și biserica sunt cei trei „actori” care trebuie să colaboreze cu dibăcie în educația copiilor; care este rolul și contribuția statului în procesul instructiv-educativ din România?

Dr. Daniela GÎFU: Constituția României stipulează clar ce îndatorire are statul în privința educației. Iar această îndatorire este nu doar importantă, ci, o responsabilitate esențială. O bună lege a educației trebuie să corespundă nevoilor concrete ale României și să aibă consensul tuturor partidelor, pentru a nu fi schimbată de fiecare dată când ajunge la putere un alt partid. De departe cea mai bună lege a învățământului românesc este cea elaborată la sfârșitul secolului al XIX-lea de Spiru Haret care ar trebui luată drept model pentru o bună lege corespunzătoare actualului moment de dezvoltare a societății românești. Ținându-se cont de ceea ce Spiru Haret susținea – și avea perfectă dreptate – că „sistemul școlar al unei țări trebuie să fie oglinda fidelă a trebuințelor, aspirațiunilor și caracterului național al poporului care o locuiește”.

Vasilica GRIGORAȘ: Ce calități trebuie să aibă cineva pentru a reuși în viață?

Dr. Daniela GÎFU: Deloc puține, iar media online nu se lasă mai prejos în a le descrie… Ați avut curiozitatea de a căuta pe Google? Pagini întregi de sugestii cu „Cele N aptitudini/calități pe care orice om de succes trebuie să le aibă” vi se vor afișa, gata să te instruiască. Nu trebuie decât să te uiți în oglindă și să vezi câte ai. Cu siguranță, trebuie să fii serios, cultivat, creativ, ambițios, neobosit, onest cu tine însuți, să-ți cunoști bine meseria, să-ți propui țeluri importante, să te gândești mereu și la ceilalți, la binele comun. Știu că unii – și nu puțini – reușesc în viață și prin necinste, prefăcătorie, minciună, falsitate, fățărnicie, micime sufletească. Dar „realizările” acestora sunt artificiale și adevărul iese până la urmă la iveală, iar de acești oameni sperjuri până la urmă nu-și va mai aminti nimeni. Chiar dacă vor acumula bogății materiale.

Vasilica GRIGORAȘ: Vă rog, precizați câteva idei, concluzii despre societatea românească desprinse în urma cercetărilor sociologice realizate! Unde ne aflăm, ce ar trebui să mai facem?

Dr. Daniela GÎFU: Dialectica ne învață ca societatea omenească evoluează constant, iar acumulările cantitative conduc la salturi calitative. În 1989, pentru societatea românească s-au încheiat câteva decenii de dictaturi succesive, care au constituit un obstacol în calea evoluției și manifestării dinamismului autentic al societăți civile. După 1990, societatea românească s-a înscris pe drumul dificil al revenirii la democrație iar, în economie, sectorul privat a început să își dovedească eficiența. Din punct de vedere geopolitic, al alianțelor și al parteneriatelor, România se află într-o poziție extrem de ofertantă. Eu cred că este bine să facem în continuare eforturi pentru ca scara normală a valorilor, bazată pe moralitate, toleranță, educație, competență, și performanță, să se manifeste la toate nivelurile societății românești. În acest fel, forța de muncă foarte bine pregatită, inteligența românească vor putea rezolva majoritatea obiectivelor pe care societatea noastră își va propune să le realizeze pe parcursul timpului, facând față provocărilor viitorului.

Vasilica GRIGORAȘ: Cum vă considerați: optimistă, realistă ori pesimistă? E nevoie de schimbare a viziunii și a modului de a acționa? Dacă da, care ar fi primii pași?

Dr. Daniela GÎFU: Sunt foarte realistă. Văd și apreciez lucrurile bune, le văd și le critic pe cele necorespunzătoare. Modul de a acționa trebuie să corespundă unei asemenea viziuni. Și trebuie acționat cinstit, legal, hotărât, urmărind binele țării și al semenilor, nimic altceva. Primii pași? Să eradicăm minciuna, falsitatea, prefăcătoria, urmărirea interesului personal, al interesului de partid, să nu ne ploconim în fața intereselor, a poruncilor sau „sfaturilor” venite din străinătate și dăunătoare nației române și, implicit, a fiecăruia dintre noi.

Vasilica GRIGORAȘ: Ce calificativ ați da școlii românești de ieri? Dar celei de azi?

Dr. Daniela GÎFU: „Viitorul unei naţiuni este hotărât de modul în care aceasta îşi pregăteşte tineretul”, spunea umanistul olandez Erasmus din Rotterdam. Noi, românii, îl avem pe Spiru Haret, părintele învățământului românesc modern, pe care l-a creat fără să dispună de resurse bugetare remarcabile, fiind animat însă de patriotism și de o pasiune deosebită. Spiru Haret a înfiinţat 1305  școli în zonele rurale, cu 2230 de posturi și 2660 săli de clasă. Pe savantul român Spiru Haret noi trebuie să îl considerăm de referință, când se pune problema realizării unei reforme a învățământului românesc. În această perspectivă istorică și dialectică, școala românească este parte integrantă a vremurilor de ieri și de azi, trebuind să se adapteze acestora. Există similitudini importante între școala românească de ieri și de azi. Astfel, ieri și azi ne dezvăluie olimpici remarcabili care sunt doriți de marile universități ale lumii. Ieri și azi, practica meditațiilor este încă o soluție pentru realizarea unei pregătiri superioare a elevilor, în vederea admiterii la universitățile bine cotate din țara noastră și nu numai. Într-un eventual demers de acordare a unui calificativ școlii românești de ieri și de azi, trebuie să avem în vedere că școala este nemijlocit influențată de contextul economic, social, politic, în care aceasta funcționează. Cel puțin la nivelul unei medii statistice, acest context influențează direct calitatea orelor de curs, motivația dascălilor și nivelul de promovabilitate al elevilor la examene. Cred că putem considera calificativul acordat școlii noastre ca fiind determinat de cel acordat societății românești.

Vasilica GRIGORAȘ: De ce aceste diferențe?

Dr. Daniela GÎFU: Într-un anume fel, răspund prin continuarea răspunsului de la întrebarea precedentă. Înainte învățământul beneficia, din partea statului, de o relativă susținere și stabilitate economică fiind, în schimb, controlat din punct de vedere politic și ideologic. Astăzi acest control a îmbrăcat alte haine, resursele financiare alocate învățământului sunt adesea insuficiente. Înainte de 1990, era încurajată raportarea promovabilității de 100%, pe ansamblul învățământului, în timp ce astăzi ne alarmăm, pe bună dreptate, de ratele scăzute ale promovabilității, subiectele fiind din ce în ce mai ușoare. În ciuda acestor probleme ale învățământului, aflat într-o prelungită tranziție, trebuie recunoscut că elevii care doresc cu adevărat să învețe se vor evidenția, căci, într-o bună măsură, instruirea proprie devine cea mai validă formă de succes. Mai ales acum, când Internet-ul oferă posibilitatea accesului rapid la un volum imens de informație. E drept, trebuie să știi să filtrezi sursele de informare. Consider benefică încurajarea orientării și pregătirii practice a viitorilor absolvenți ai diferitelor forme de învățământ, deoarece doar Școala îi pregătește pe tineri în mod concret pentru profesiunea viitoare. În fond, „O privire în cărți și două în viață, vor da spiritului forma adevărată” (Goethe).

Vasilica GRIGORAȘ: Cum vedeți școala în perspectivă – în evoluție, ori involuție? Ce ar trebui făcut pentru a spori gradul de eficiență? Cum poate fi oprit abandonul școlar?

Dr. Daniela GÎFU: O adaptare la standardele europene, nu asta ne-am dorit? Aici, mi-ați atins o coardă sensibilă. Școala românească de altădată, căreia i-am trecut și eu pragul, trebuia să rămână de neatins. Dar se pare că avem nevoie de mase de manevră, nu de o școală de înțelepți… Școala noastră este de multă vreme într-un proces de involuție. Programele nu urmăresc pregătirea unor intelectuali care să posede cunoștințe solide, cu adevărat folositoare în sensul de a cultiva în elevi un spirit civic, cu iubire de țară și calități morale superioare. Vedeți, în acest sens, lipsa oricărui recurs la textele scriitorilor latini sau greci, texte care au format caractere patriotice in veacurile trecute. Avem din ce în ce mai puține cadre didactice de calitate și pasionați de profesia de dascăl. Statul nu-i prețuiește pe dascăli, nu le creează condiții bune pentru a desfășura o activitate de succes, nu-i răsplătește nici salarial, nici moral, pe măsura importanței muncii lor. Conducătorii de azi nu înțeleg marele adevăr haretian: „Cum arată astăzi școala, așa va rămâne țara!”. Oprirea abandonului școlar este o problemă foarte importantă, dar și foarte greu de realizat. Și oricum de lungă durată. Cred că ar trebui, pe de o parte, să se ia o serie de măsuri care să demonstreze concret și foarte convingător că cei cu școală sunt mai prețuiți, din toate punctele de vedere, decât cei fără. Pe de altă parte, ar trebui să existe școli de toate gradele, pentru ca și cei care nu au capacitatea intelectuală de a urma școli mai pretențioase, să poată învăța undeva, pentru a ajunge, printr-o formă de școlarizare, să-și însușească o meserie utilă în societate. Și nu e vorba doar de școli de meserii, ci și de școli mai puțin pretențioase chiar și decât acestea.

Vasilica GRIGORAȘ: O altă problemă exptrem de importantă pentru România este faptul că inteligența românească a luat drumul emigrării, din varii motive. Este o pierdere incomensurabilă pentru țară, neam, economie, cultură… Exportăm inteligență și nu câștigăm nimic, din start este o „afacere proastă” și extrem de neispirat gestionată. Ce ar trebui să facă factorii de decizie pentru a determina revenirea acestora în țară?

Dr. Daniela GÎFU: Cred că majoritatea celor care emigrează nu o fac luând în considerare doar câștigurile mai bune de afară. Motivul principal este, cred eu, că la noi nu au condiții bune pentru a desfășura o activitate cu adevărat creativă, cu rezultate pe măsură, nu au echipamente tehnice de ultimă generație, sprijin material, înțelegere, susținere, o recunoaștere pe măsură a rezultatelor lor bune. De multe ori, șefi obtuzi, nepricepuți dar plini de sine îi umilesc. Cei care studiază în străinătate, cu rezultate bune și foarte bune și care vor să se întoarcă în țară, să aplice cunoștințele în folosul țării originare, sunt primiți, de cele mai multe ori, cu ostilitate. Cei mediocri, aflați în funcții de decizie, nu îi vor aici pentru că le-ar deveni concurenți redutabili. Rezolvarea constă în crearea unui alt climat, de susținere, prin toate mijloacele, a performanței.

Vasilica GRIGORAȘ: De ce vă este cel mai dor din Moldova (Bârlad, Iași)? Ce este acolo deosebit și nu ați regăsit la Cluj?

Dr. Daniela GÎFU: Moldova are pentru mine, și e normal să fie așa!, un farmec aparte. Este un tărâm care mustește de tihnă… Timpul pare că își încetinește curgerea, ritmul activităților zilnice devine mai domol, oferindu-ți răgaz să auzi cum crește iarba sau cum cântă păsările… Moldovenii au ceva din vigoarea sufletească a oamenilor din vechime. Se bucură, se ceartă, dansează, se luptă… Pun suflet în tot ceea ce întreprind! Uneori, am impresia că sunt suflete cu o pojghiță mai fină ca pergamentul de carne. Este un lucru bun, dar în lumea dură de azi, acest dar se poate transforma într-un viciu. Suferința trăită intens dă naștere unei furii zgomotoase! Noroc că trece repede, aducând după o perioadă tulbure, din nou, acalmia. Ceva din liniștea codrilor seculari în care colindau zimbrii, mai vibrează în sufletul moldoveanului. De aici și filonul poetic inepuizabil și vitalitatea ce răsună din muzica populară cântată cu orchestră de fanfară!

Vasilica GRIGORAȘ: Ce are Clujul în plus față de Iași? Ce v-a atras, ce v-a determinat să decideți a fi ardeleancă adoptată de Cluj?

Dr. Daniela GÎFU: Clujul are un climat și un civism aparte care, chiar dacă nu e chiar perfect, este, totuși, mult superior celor din alte orașe. Și apoi, eu fiind în primul rând om de știință și cadru universitar, nu pot să nu fiu atrasă de faptul că UBB-ul este singura universitate din România aflată în Top 1000 al celor mai bine cotate universități din lume. Candidând la funcția de primar îmi doresc ca, în timpul mandatului meu, colaborarea între mediul universitar și cel antreprenorial clujean să devină mai consistentă, mai vizibilă. Vreau să încurajez crearea de parteneriate între acestea, pentru realizarea de proiecte și obținerea de finanțări care să conducă la creșterea nivelului calității vieții, culturii și educației în municipiul Cluj-Napoca.

Vasilica GRIGORAȘ: Din întreaga evoluție de până acum, este limpede determinarea dvs. de a merge întotdeauna la esența lucrurilor; ați avut nenumărate împliniri. Ați avut și neîmpliniri? Poate, și dezamăgiri… Ce ne puteți mărturisi în acest sens?

Dr. Daniela GÎFU: Neîmplinirile, dezamăgirile… au fost acel imbold de a continua cu și mai multă dârzenie. E o zicală la noi, pe cât de lipsit de eleganță, pe atât de adevărată. Și uite așa, din șut în șut, putem face pași importanți mai în față. Preferabil, mai înspre bine.

Vasilica GRIGORAȘ: Realizările obținute vă aduc bucurie, vă relaxează, vă încântă, vă încarcă sufletul… Cu atât de multe preocupări, implicări, mai aveți timp personal, privat? Ce hobby aveți?

Dr. Daniela GÎFU: Am foarte puțin timp doar pentru tihna mea. Îmi place să ascult muzică, să vizitez locuri deosebite. Când mă duc în străinătate, la conferințe și alte evenimente științifice, încerc să iau contact cu cât mai multe din valorile acelei civilizații, valori artistice și istorice. Vizitez muzee, expoziții, biserici, cartiere vechi, cu aer traditional și încerc să le imortalizez cu sufletul și cu camera foto. Când am două-trei zile libere mă duc să văd sau să revăd o mânăstire, un castel, o cetate, un oraș istoric cum e, de pildă, Sighișoara. Iar șofatul mă relaxează inimaginabil. Nu în ultimul rând, îmi face plăcere să-mi întâlnesc prieteni și să vorbim „câte-n lună și în stele”.

Vasilica GRIGORAȘ: Ce vă supără, deranjează, întristează?

Dr. Daniela GÎFU: Cândva răspundeam că mă supără minciuna, laşitatea şi snobismul. Odată cu trecerea anilor, am învățat să trec peste ele, dar nu și peste autosuficiență. Autosuficiența este un fel de negare tacită a utilității personale în folosul altora sau a utilității altora în folosul personal. Sună a comportament național, așa-i? De asemenea, mă supără faptul că avem atât de puțini oameni politici de valoare și de mare anvergură. Mă întristează faptul că majoritatea celor cinstiți, bine intenționați și bine pregătiți, care ar putea face multe pentru țară, refuză să se implice, iar cei care totuși o fac sunt atât de puțini încât fie sunt izolați, fie cad pradă jocurilor politice. Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: CONVORBIRE CU DR. DANIELA GÎFU CANDITAT LA PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA”

Vavila POPOVICI: Filozofia, știința, religia, și politica (22) – Johann Gottlieb Fichte

„Nu ceea ce te face fericit este bine, ci numai ceea ce este bine te face fericit. Fără moralitate nu este posibilă nici o fericire.” – J. G. Fichte

   Johann Gottlieb Fichte a fost un filozof german, cunoscut ca părinte al idealismului german și ca urmaș al lui Kant. El a precedat atât pe Schelling (1775-1854) care a fost considerat discipolul său, cât și pe Hegel.

   De pe la mijlocul secolului al XIX-lea până la începutul secolului XX Fichte a fost considerat ca o simplă figură de tranziție care ducea de la Kant la Hegel; prin urmare, el nu a fost studiat de unul singur și, de cele mai multe ori, au fost luate în considerație doar scrierile sale din așa-numita perioadă Jena (1794-1799). Cu timpul însă, studii importante au oferit o imagine completă și importantă, asupra gândirii lui Fichte.

   Doctorul în Filozofie Marius Dumitrescu, de la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași, într-o lucrare recentă, din 2019, redă o vedere de ansamblu cu privire la nașterea Psihanalizei, atribuindu-i un rol deosebit lui Freud (1856-1939): La începutul secolului al XIX-lea, Schiller, Schelling și Hegel, apoi, mai târziu, Nietzsche anunțau, imperativ, întoarcerea la idealul estetic grec, considerându-l poarta regală spre împlinirea moralității și înțelegerea complexității ființei umane. Pornind de la principiul a trăi frumos înseamnă a trăi moral, estetismul german a intuit că paradigma fondată pe morala puritană intra într-un conflict evident cu natura umană, ce are și o parte obscură, irațională…” Cu toate acestea, Freud a fost învinuit pentru faptul de a fi acordat o prea mare însemnătate rolului impulsurilor sexuale în viața psihică („pansexualismul”). Se consideră, menționează Doctorul în filozofie, că Friedrich Engels (1820-1895), unul dintre teoreticienii comunismului, a afirmat că „Munca l-a creat pe om”, iar la câteva decenii distanță, Sigmund Freud a construit o operă care ar putea fi rezumată în cuvintele „Sexul l-a creat pe om”. Ideea și conceptul de inconștient, frământată de către Freud, apăruse totuși înaintea lui, deci înainte de apariția psihanalizei, și printre cei care vorbiseră despre acest inconștient, a relațiilor lui cu conștientul, extinzându-se la explicarea fenomenelor socioculturale, a fost și Fichte.

   Johann Gottlieb Fichte (1762-1814) s-a născut la Rammenau, o comună din landul Saxonia, Germania, într-o familie de țesători. Un om înstărit a remarcat inteligența nativă a băiețelului care, la vremea aceea păștea gâștele pe islaz, și l-a trimis la studii. După terminarea învățământului secundar și-a continuat studiile întreținându-se din ocupația de perceptor. În continuare a studiat teologia la Jena și Leipzig. În 1792 scrierea sa „Versuch einer Kritik aller Offenbarung” (Încercarea unei critici a oricărei revelații), din eroare a apărut fără numele autorului. Recenzenții, crezând că este o lucrare a lui Kant, au lăudat-o foarte mult. Fichte a devenit celebru peste noapte în clipa în care s-a aflat că este autorul cărții cu pricina. În 1794 a fost numit profesor de filozofie la Universitatea din Jena.

   Într-o vreme când era foarte strâmtorat cu banii, l-a vizitat pe Kant la Konigsberg, pentru a-i solicita un împrumut, cerându-i totodată și sfaturi cu privire la filozofie. Kant, extrem de organizat, ordonat și rațional, a ignorat apelul sentimental al tânărului Fichte, așa încât acesta nu s-a ales decât cu sfaturi.

   Opiniile sale politice și religioase nonconformiste i-au creat numeroși inamici în rândurile puterii. Acești inamici au încercat în 1799 să-l elimine din viața publică, înscenând o acțiune de dezinformare, lansând zvonul că Fichte este autorul unei scrieri anonime în care era atacat creștinismul, apoi l-au acuzat de ateism. În contextul gândirii din epocă, Fichte a fost concediat de la Jena.

   Numit în 1809 profesor la Universitatea din Berlin, Fichte a urcat în ierarhia academică îndeplinind pentru puțină vreme, succesiv, funcțiile de decan al Facultății de filozofie și rector al Universității (a fost primul rector ales de corpul profesoral). A continuat să-și țină cursurile în Berlinul ocupat de trupele lui Napoleon, ba mai mult, tematica lor a fost adaptată la împrejurări. Din aceste cursuri a ieșit scrierea „Reden an die deutsche Nation” (Cuvântări către națiunea germană), în care a încercat să trezească sentimentele patriotice ale germanilor, paralel cu spusele lui Napoleon: „Dragostea de patrie este cea dintâi religie a omului civilizat”.

   Fichte s-a stins din viață în 1814, răpus de friguri contractate prin soția sa, de la răniții căzuți în lupta pentru patria pe care atât de mult o iubise.

   A avut o înclinație spre speculații abstracte și o dorință de învingător, concepându-și viața ca pe o datorie, munca de a continua și defini principiul autonomiei sferelor conștiinței elaborat de Kant. Această dârzenie care-l caracteriza a făcut din el unul dintre reprezentanții cei mai de seamă care au redeșteptat menirea poporului german, Germania în vremea sa construindu-și o patrie spirituală proprie, originală, în sânul poeziei și al filozofiei.

Principalele scrieri ale lui Fichte:

Versuch einer Kritik aller Offenbarung (Încercare de critică a oricărei revelații (1792);

Wissenschaftslehre (Doctrina știintei, 1794);

Sittenlehre (Etica, 1798);

Die Bestimmung des Menschen (Menirea omului, (1800);

Reden an die deutsche Nation (Cuvântări către națiunea germană, (1808).

   Pentru Fichte lumea este eul și dincolo de eu nu există nimic; totul se află în conștiință, eul fiind punctul de plecare a oricărei reflexiuni filozofice. Scopul principal al lui Fichte a fost cel de a transforma filozofia într-o știință riguroasă. În 1794 a început să dezvolte ceea ce el numea „Știința Cunoașterii”. A propus, de-a lungul timpului, versiuni noi ale acestei Științe a Cunoașterii, insistând prin repetarea titlului, asupra permanenței motivației sale inițiale: de a găsi o bază absolută pentru cunoaștere. Versiunile Științei Cunoașterii, la Fichte, reflectă cel mai general și mai abstract nivel al gândirii filozofice. Acest prim nivel de filozofie este denumit de Fichte „prima filozofie”. Al doilea nivel corespunde filozofiei teoretice (sau filozofiei naturii) și filozofiei practice (sau eticii dezvoltate, de exemplu, în Sistemele sale de etică, în 1798). Al treilea nivel reprezintă „științele particulare”, care studiază domenii mai specifice și concrete, inclusiv sub-discipline precum biologia și fizica sau „dreptul natural” (adică „teoria dreptului”) și filozofia religiei. În cele din urmă, un al patrulea nivel este constituit din așa-numitele scrieri populare, destinate unui public al ne-filozofilor, de exemplu: Vocația omului, Calea către viața binecuvântată și adresele către națiunea germană. Mulți afirmă că gândirea lui Fichte a evoluat de-a lungul vieții lui, altfel nu s-ar fi putut explica schimbările produse, precum trecerea de la o doctrină a ceea ce este finit (subiectul, „Sinele”) la o filozofie a absolutului (Dumnezeu, Ființa). Problema acestei evoluții a devenit unul dintre cele mai dificile aspecte ale interpretării gândirii lui Fichte.

   Conform vederii lui, filozofia este produsul personalității libere: „Ce filozofie alege cineva, atârnă de ce fel de om este el”, două filozofii fiind îndreptățite: cea dogmatică (materialismul) și spiritualismul – filozofia lui Spinoza. Drumul său a fost spre idealism, vrând să continue gândirea lui Kant, în care vedea o bază temeinică, dar care i se părea a fi fost înțeleasă mai ales prin prisma amănuntelor ce nu arătau adevărata intenție a lui Kant și pe care acesta nu a știut să le pună în adevărata lor lumină. Fichte a încercat să deducă din spirit atât formele cât și conținutul cunoașterii, lumea din afară. De aceea punctul lui de plecare a fost conștiința eului. Existența absolută este aceea a eului pur, supra individual, infinit, care este spirit, rațiune și în ultimă esență activitate.

   Eul, datorită esenței sale spirituale, care este activitate, își manifestă această esență printr-o acțiune, afirmându-și existența. „Eul se afirmă pe sine însuși, ceea ce înseamnă „Eu sunt”. Prin afirmație eul își opune totodată și lumea înconjurătoare, Non-eul – Antiteza. Trebuie gândite ca mărginindu-se reciproc. Non-eul devine o creație a eului. Toată această operație este produsul inconștient al principiului activ ce constituie esența universului – principiu care este de natură spirituală, care este activitatea. Eul fiind activitate, are nevoie de libertate, de autonomie, pentru manifestarea sa. Impulsurile și instinctele din om, le armonizează știința dreptului.

   Etica lui Fichte este prin esență o etică a efortului și progresului uman: „Desăvârșirea este scopul suprem și inaccesibil omului; acțiunea infinită de a se desăvârși este menirea sa”.

Continue reading „Vavila POPOVICI: Filozofia, știința, religia, și politica (22) – Johann Gottlieb Fichte”

Gheorghe DRAGOMIR: SUA – CHINA CIOCNIREA TITANILOR

Motto:

„Influenta politica a BEIJINGULUI, propriul Soft Power, progreseaza cu rapiditate. Aceasta influenta este insotita de o anumita ingrijorare.Toata lumea e atenta la ce spune.Ce conducator asiatic ar indrazni acum sa spuna cu glas tare ca avantul CHINEI prezinta o mare amenintare.?..Binenanteles ca SUA are un loc in ASIA. Noua ne revine sarcina sa definim care.

(Liu JIEY, directorul Departamerntului care raspunde de relatia cu SUA in MAE chinez) Stephane MARCHAND,Quand la CHINE veut vaincre,Ed.FAYARD,2007.

– O lume multipolara si globalizanta se naste sub ochii nostri.

– Puterile emergente isi revendica locul la masa jocului geopolitic planetar.

– Vechile resentimente si datorii karmice se vor transforma in conflicte „fierbinti” (vezi CHINA-INDIA; TURCIA-GRECIA; BELARUS-POLONIA etc.), iar SUA se vor afla in linia de mira a viitoarelor aliante bazate pe interese mutuale de conjunctura, pentru acapararea si exploatarea de noi resurse naturale.

– Confruntarile majore se vor muta in spatiul virtual devenit un adevarat camp de lupta si in afara spatiului terestru, pentru colonizarea si privatizarea cosmosului in scopul exploatarii minereurilor rare necesare noilor tehnologii, cu costuri de productie scazute, dar si pentru instalarea de baze militare ale noilor armate spatiale deja infiintate de: SUA, CHINA, RUSIA, INDIA.

– APOCALIPSA descrisa de profetul DANIEL si apostolul evanghelist IOAN, se va abate asupra TERREI din spatiu, de o specie umana hibrida (martiana, venusiana, saturniana) rezultata din modificarile genetice succesive operate asupra embrionilor umani clonati in laboratoarele spatiale.

– Nimic nu va scapa supravegherii si controlului Inteligentei Artificiale, care va prelua initiative in proiectarea civilizatiei viitoare, pe care o va modela „dupa chipul si asemanarea sa. „Inteligenta Artificiala va deveni Marele Creator, atotputernic, atotvazator, ADN-ul sau gena distrugerii mostenita de la sentimentele de ura, fara mila si compasiune ce au apartinut speciei umane primordiale.

Acesta va fi tabloul evolutiei civilizatiei umane supertehnologizata si robotizata in viitoarele decenii, conturat cu carbune incins in creuzetul alchimic al ocultei internationale.

Cursa pentru supravietuire a luat startul. Pandemia de covid-19 a fost declansatorul si modelatorul lumii de maine caracterizata de insingurare, distantare sociala, alienare spirituala, suspiciune, teama si nesiguranta. Deci, „traieste clipa”, bucurandu-te de rasaritul si apusul de soare, de minunatiile naturii ce ne inconjoara, de cei dragi si apropiati, de viata care pulseaza in jurul nostru, caci clopotele bat in dunga, anuntand furtuna ce va sa vina. Dar pana atunci, sa aruncam o privire scrutatoare asupra vremurilor pe care le traim, pentru a intelege mai bine spectacolul ce se joaca in spatele cortinei, unde papusarii si marionetele lor, formeaza o adevarata confrerie a manipularii si inselarii, tesand in intuneric aliante oculte menite sa devoreze si sa acapareze resursele planetare si sa alieneze spiritual popoarele, smulgandu-le radacinile si oferindu-le o noua identitate, o noua istorie, o noua credinta. Roata vietii se invarteste si anunta gripari ale mecanismului de organizare si guvernanta a lumii.

Puterile emergente au devenit in ultimul deceniu o voce care se doreste a fi luata in seama, ascultata si respectata atunci cand se iau in discutie jocuri geopolitice, geoeconomice si geostrategice la nivel regional sau planetar. Max WEBER, abordand problema puterii prin prisma statului care este capabil sa impuna propriile interese pe agenda politicii internationale, sa aiba capacitatea de a domina mediul bazandu-se pe elemente obiective si subiective, poate fi considerat o putere emergenta. Asistam astazi la state cu puteri similare de influenta la nivel international care,in mod natural sunt intr-o situatie de rivalitate pe scena internationala cu alte state, care deja exercita o anumita hegemonie regionala, ori cu state care ating un nivel de dezvoltare economica si militara, aspira la un loc la masa jocurilor geopolitice globale. Pentru a atinge acest obiectiv de putere emergenta, mai multe state cu niveluri de dezvoltare apropiate formeaza o alianta strategica care sa le asigure influenta si controlul global geostrategic a unei zone cat mai extinse la nivel planetar.

Este cazul grupului de state cunoscute sub numele de BRICS, care au drept port-drapel si model economic de succes CHINA, care este deja un actor global in expansiune, fiind dupa criteriile lui Max WEBER, putere emergenta majora prin resurse naturale, spatiu, resurse militare, oameni, cat si prin criteriile imateriale care tin de caracterul national, calitatea guvernarii sau a diplomatiei. Imperiul de Mijloc a atras atentia si interesul oamenilor de stat, analistilor politico-militari, diplomatilor si istoricilor inca din secolul al XIX-lea, cand Napoleon BONAPARTE aflat in exil pe insula Sf. ELENA,(1816), a lansat mesajul cu putere profetica Laissez donc la CHINE dormir, car lorsque la CHINE s eveillera le monde entier tremblera, subliniind prin aceasta pericolul galben si nelinistea unei invazii chineze in  ASIA-PACIFIC. Charles de GAULLE anticipa ca intr-o zi CHINA va fi o mare realitate politica, economica si chiar militara, de care va trebui sa se tina seama, iar scriitorul francez Stephane MARCHAND in lucrarea sa Quand la CHINE veut vaincre (ed.FAYARD, 2007), aduce argumente bine sustinute de o documentatie laborioasa privind viitorul CHINEI ca actor global capabil sa-si arate forta de a structura mediul international in interesul propriei natiuni si de a face fata concurentei emergentei actorilor transnationali (corporatiile) care au propria politica externa ce se interfereaza de multe ori cu cea a statelor.

Deci, puterea unui stat poate fi definita prin capacitatea de a dispune, a stapani sau a face sa roiasca in jurul sau si a intereselor sale, un maximum de actori internationali si transnationali exogeni( ONG-uri, corporatii , retele media si din spatiul virtual etc.), iar CHINA a pregatit cu minutiozitatea-i caracteristica fiecare moment al aparitiei pe scena internationala, ceea ce i-a asigurat prestigiu si respect.

CHINA a reusit, studiind cu atentie modul in care WASHINGTONUL a stiut sa-si impuna dupa al doilea Razboi mondial propria viziune de creare a unui sistem de organizare format din agentii, institutii si organisme cu vocatie internationala, ca cele de la BRETTON WOODS – prin care si-a asigurat influenta si controlul acestora -elaborand norme si reglementari internationale in folosul intereselor americane in materie de comert exterior, relatii politice internationale, relatii militare- devenind astfel o putere emergenta care tinde sa inlocuiasca influenta SUA in zona  ASIA -PACIFIC, si un actor important la nivel planetar.

Pe un alt plan, imperiul american -aflat intr-o profunda criza economica suprapusa pe o criza sanitara si o situatie politica interna la pragul imploziei – da semne de oboseala si incoerenta in abordarea marilor probleme de politica externa pe care le-a impus a fi incluse in agenda gobala (contactele pline de entuziasm ale presedintelui TRUMP cu dictatorul nord-corean si negocierile „robuste”, care au esuat lamentabil; intalnirile cu presedintele CHINEI si anuntarea cu mare aplomb a unui acord istoric pentru eliminarea taxelor vamale si vizita la BEIJING in luna septembrie, care s-au transformat rapid intr-un razboi rece intre cele doua superputeri; retragerea trupelor din AFGANISTAN si negocieri cu talibanii care vor sa instaleze un regim islamic bazat pe legea sharia, renuntandu-se la masurile de „democratizare” a tarii luate pana acum de guvernul pro-american; retragerea unor efective militare si armament din GERMANIA si relocarea lor in POLONIA si ROMANIA provocand MOSCOVA; retragerea din OMS etc.)

Economistul si politologul Cristophe JAFFRELOT, se apleaca asupra criteriilor pe care le considera a fi caracteristice tarilor si retinem urmatoarele: o crestere puternica si durabila a PIB-ului – in CHINA  a crescut cu 5,7% intre 1980-2008; in INDIA cu 2,2%, o crestere a exporturilor si o politica fiscala atractiva pentru investitori; o stabilitate a institutiilor statului (o democratie ancorata in realitatile chineze si indiene; o adaptare a statului la capitalul international; o dorinta si o ambitie de a participa activ si de a apasa greu asupra guvernelor regionale/ globale; de a participa la multilateralism.

Noile puteri emergente ar putea destabiliza ordinea internationala pe care si-au adjudecat-o pana in prezent puterile occidentale, avand drept „calauza”, SUA?

Traim o realitate politica si geopolitica incerta. Alianta BRICS a pornit de la o realitate si o necesitate economica, treptat devenind o alianta geopolitica care tinde sa realizeze un puternic reechilibraj in raporturile de forta mondiale.

CHINA de azi este o renastere a influentei Imperiului de Mijloc in ASIA-PACIFIC si nu numai?

Desigur, CHINA a revenit pe scena internationala ca un actor global, o putere economica, financiara si militara de luat in seama. CHINA dispune pe langa o forta economico-financiara stabila si ancorata in realitatile civilizatiei informatiei si nanotehnologiilor si de o putere militara de prim rang cu arsenal nuclear, cu forte militare modernizate, cu o prezenta activa si semnificativa in spatiul virtual, dar si cu proiecte concrete de cucerire a spatiului cosmic independent ori in colaborare cu RUSIA, SUA, FRANTA ,INDIA, cu o infrastructura critica de inalt nivel tehnologic, cu puternice companii transnationale. In plan diplomatic si al politicii externe, CHINA isi reafirma veleitatile de reechilibraj a responsabilitatilor si puterilor in cadrul institutiilor care asigura guvernanta la nivel mondial: ONU, FMI, BM, OMC, G-7 si G-20 etc., printr-o voce tot mai distincta si bine articulata, militand pentru un multilateralism multiform. In ciuda convergentelor pe teme de mare actualitate: terorism, piraterie, trafic de droguri, crize internationale, mentinerea pacii, etc, care sunt statuate prin documente comune de politica externa, securitate si aparare, exista, cum este si firesc, in sanul BRICS o serie de divergente privind modul de coordonare a actiunilor politico-diplomatice si de gestionare a crizelor interne (este cazul conflictului frontalier intre CHINA  si INDIA, care ar putea degenera intr-o confruntare militara majora). In ceea ce priveste Soft Power, sau vointa de a influenta relatiile internationale de o maniera coercitiva, aceasta caracteristica se regaseste la cele patru state membre BRICS. Totusi, niciunul dintre ele, in ciuda cresterii constante a cheltuielilor militare si a extinderii influentei, nu este in masura sa inlocuiasca hegemonia americana in mod deschis in zona ASIA-PACIFIC.

Ce vor aceste state emergente membre BRICS?

In primul rand revendica un rol international, sa fie luate in seama – exemplul forumurilor internationale unde vocea si puterea lor de influentare a agendei au devenit deja puternice, sa li se respecte suveranitatea si sa se redefineasca conceptul neinterventiei in afacerile interne ( este o anumita forma de suveranitate asumata pentru ele si pentru altii) in contrapunct cu conceptele euro-atlantice centrate pe dreptul la interventie in numele democratiei si statului de drept.

Desi nu este un grup coerent de state cu atribute, moduri comportamentale si strategii suficient de convergente, totusi au capacitatea operationala de a-si impune teme pe agenda de lucru a organizatiilor internationale si de a limita influenta si hegemonia americana in anumite zone ale planetei.

Uniunea Economica Eurasiatica (UEE) – actor regional emergent cu aspiratii de a deveni jucator global alaturi de BRICS?

UEE este creata a fi interfata UE (Uniunii Europene) si pe cale de a se transforma intr-o organizatie economica de prim rang in acest spatiu si un pod de legatura cu zona ASIA-PACIFIC si BRICS prin proiectul de megainfrastructura rutiera, cale ferata, maritima si aeriana denumit „Noul Drum al Matasii”, finantat de CHINA si care leaga EURASIA de EUROPA. Ambitiile comerciale regionale cu pretentii geopolitice ale UEE sunt o realitate tangibila, organizatia devenind deja un nou pol al multilateralismului in care RUSIA si TURCIA joaca rolul de pivoti in jurul carora graviteaza aceste state emergente. Aceasta noua abordare a Soft Power conceputa in laboratoarele secrete ale presedintelui PUTIN, a atras atentia administratiei OBAMA, inca din faza de intentie, astfel ca in 2012, prin vocea secretarului de stat, Hillary CLINTON se transmitea mesajul ca: „Aceasta uniune nu se va numi noul URSS. Aceasta uniune va purta numele de Uniune Vamala, Uniune Economica eurasiatica etc., dar asta nu ne pacaleste. Noi cunoastem scopurile si vom incerca sa gasim cel mai bun mijloc de a incetini sau impiedica infiintarea sa.” Aceasta pozitie hotarata a administratiei americane exprima de fapt problematica si mizele care inconjurau UEE inca de la crearea sa si ingrijorarile americane ca aceasta organizatie  se va transforma intr-un actor major al ordinii internationale contemporane, avand drept „calauza” FEDERATIA RUSA.

UEE a fost infiintata la ASTANA (KAZAKHSTAN) la 29 mai 2014, avand drept membri fondatori: RUSIA, BELARUS, KAZAKHSTAN, ulterior aderand la organizatie si ARMENIA (oct.2014) si KIRGHISTAN (aug.2015) si reia o idee mai veche de asociere a statelor din spatiul ex. sovietic intr-o cooperare comerciala aprofundata.

 vand drept obiectiv incurajarea liberului schimb de bunuri, libera circulatie a persoanelor si capitalului, ea apare ca un nou nod geopolitic si geoeconomic de interes, care,impreuna cu BRICS, CHINA si TURCIA, tind sa faca concurenta si sa limiteze la maximum ambitiile diplomatice si comerciale ale occidentului in regiune, indeosebi a UE si SUA. Dupa cinci ani de functionare, UEE se dovedeste fidela obiectivelor sale si anume de a ajuta la dezvoltarea stabila si durabila a economiilor nationale in fata dificultatilor macroeconomice si provocarilor globale la care trebuie sa faca fata toate statele si tinde sa integreze ASIA CENTRALA si CAUCAZUL in piata mondiala. Potrivit presedintelui Vladimir PUTIN:

„Combinarea resurselor naturale, a capitalului si a potentialului uman, va permite UEE sa fie competitiva in cursa industriala si tehnologica ,in competitia pentru atragerea de investitori, pentru crearea de noi locuri de munca si industrii avansate…Impreuna tarile noastre vor deveni lider al cresterii mondiale si progresului civilizational, reusitei si prosperitatii.” Sa intelegem ca recentele evenimente din BELARUS fac parte dintr-un scenariu menit sa reediteze „revolutia portocalie” ori „Maidanul kievean”, in scopul vadit de a incetini procesul de integrare in cadrul UEE si a semana neancredere in viitorul organizatiei si descurajarii altor state sa se alature acestui proiect?

Pe un alt plan, se are in vedere sensibilizarea occidentului privind incalcarea drepturilor si libertatilor civice si a statului de drept, sunand trambita pericolului izbucnirii unui conflict militar pe aliniamentul de nord-est al UE si NATO? Evolutiile evenimentelor ne indica faptul ca lucrurile sunt astfel gandite incat sa stimuleze confruntarea si mai putin dialogul.

Cum va reactiona MOSCOVA si presedintele PUTIN?

Cred ca RUSIA, va transmite un mesaj ferm de incetare a provocarilor si ingerintelor de tot felul in treburile interne ale BELARUSULUI si RUSIEI, cat si la campania de denigrare generata de „otravirea” disidentului rus stabilit in occident. Nimic nu este lasat la voia intamplarii, strategii americani si europeni pregatesc noi scenarii vizand „decuplarea” CHINEI  si RUSIEI de la complexitatea problemelor cu care se confrunta UE si NATO in contextul unei recesiuni economice profunde ce a lovit SUA si EUROPA pe fondul pandemiei si crizei sanitare care a devenit „virala” la nivel planetar.

Revenind la UEE, cred  ca sunt utile sa evocam aici,c ateva cifre care indica evolutia organizatiei de la infiintarea sa:

 – exporturile UEE catre terte tari a crescut de la 373,3 mld$ in 2015 la 490,6 mld$ in 2018 ,iar exporturile intracomunitare s-au cifrat in 2015 la 45,6 mld $ si de 59,7 mld$ in 2018;

 – importurile din terte tari era in 2015 de 205,5 mld $,iar in 2018 au crescut la 262,8 mld$, iar importurile intracomunitare de la 45,6 mld$ in 2015 la 58,8 mld$ in 2018;

 – UEE este la originea a 2,2% din productia industriala mondiala si detine o rata a somajului de 5% in conditiile in care la nivelul UE somajul se situeaza la cote alarmante intre 11-16%,indeosebi in zona euro.

Aceste cifre indica o dinamica a economiei si schimburilor comerciale ale UEE in conditiile in care economiile si PIB-urile SUA si UE trec printr-o dramatica contractie care se va resimti serios in nivelul de trai al populatiei, in viitorii ani. RUSIA cu 144,5 milioane de consumatori si cu imensele sale bogatii minerale ,de petrol si gaze naturale, are o pozitie privilegiata in cadrul organizatiei fiind in masura sa impuna propria viziune privind modul de functionare a uniunii si a directiilor de orientare pentru viitor. Pentru a echilibra lipsa de performanta si slabirea influentei americane in lume, administratia TRUMP si-a indreptat atentia asupra BELARUSULUI organizand manevre militare impreuna cu POLONIA si LITUANIA in proximitatea frontierelor, provocand reactia pe masura a MINSKULUI  si MOSCOVEI, inflamand atmosfera si grabind pregatirile pentru o eventuala confruntare militara frontaliera.

Pe un alt plan, presedintele american incearca sa castige „puncte” pentru obtinerea unui nou mandat, erijandu-se in „patronul spiritual ” al „Noului Orient Mijlociu”, prin semnarea acordurilor de pace si de recunoastere a statului ISRAEL de catre EAU (Emiratele Arabe Unite) si BAHREIN (15 sept.2020), lasandu-se sa se inteleaga ca la influenta sa, urmeaza sa se semneze acorduri si cu MAROC, SUDAN, MAURITANIA, OMAN.

Reactia palestiniana nu a intarziat, astfel ca la 16 septembie, mai multe tiruri cu rachete au fost lansate din fasia GAZA in directia sudului ISRAELULUI, iar presedintele palestinian Abu ABBAS a dat „asigurari” ca: „nu va fi nici o pace in Orientul Mijlociu atata timp cat presedintele Donald TRUMP incearca sa puna presiune asupra poporului palestinian.”

Foametea si saracia vor deveni „virale” la nivel planetar?

Directorul PAM (Programului Alimentar Mondial), David BEASLEY a declarat recent ca „omenirea va fi lovita de o noua „pandemie”- foametea – care va afecta peste 270 milioane de oameni aflati din cauza saraciei in pragul infometarii, in conditiile in care 2000 miliardari ai planetei detin averi declarate de 8 trilioane $, multi castigati in timpul pandemiei de covid-19. In acest context, presedintele CHINEIa facut apel la populatie sa manifeste mai multa retinere in consumul de alimente si apa, punandu-se capat risipei care se intalneste tot mai mult in marile orase chineze.

CONCLUZII:

 

Continue reading „Gheorghe DRAGOMIR: SUA – CHINA CIOCNIREA TITANILOR”

Ioan MICLĂU GEPIANUL: Cartea și valoarea ei

                                                           

  

Motto:

       “Arta ca răspânditoare a bunului gust, nu se poate cobori în noroi, ci are să ridice la sine pe toți cei ce vin sub steagurile sale. Ridicarea aceasta se face prin propagarea eternului frumos, a cărui temelie este adevărul”.

                                                                                                                       IOSIF VULCAN

 

         Trebuie să recunosc aci un anume adevăr, adică, inițial aveam în minte a numi acest eseu “Cartea și valorile acesteea”, dar mi se părea o prea lărgire a spațiului de investigație. Mai ales că in ideea mea urmăream o ancorare în acea valoare a cărții in sine, ca mijloc de expresie și comunicare! Ca apoi, de aici să se desprindă acea universală valoare a cărții in lunga si zbuciumata evoluție a ființei umane! Când omul a fost apt ași gândi simbolurile în litere și a început a scrie, se năștea și Cartea. Desigur din dorința de expresie si comunicare, cartea devenea pentru om o a doua ființă! Fie chiar prin acele tăblițe de lut ars sau papirus, se dorea o notare a istoriei acelor vremi, a activităților de tot felul, adică a lăsa urme despre timpul și spațiul existenței lor! Trecutul, prezentul și viitorul în carte se reușea a fi oglindite. Azi, aceasta a devenit atât de importantă, de necesară, încât ar  fi imposibil a se desprinde din viața de zi cu zi a societăților omenești! Și nu numai atât, dar practic omul s-ar sălbătici din nou, luându-i-se cartea. Odată cu genialele realizări în ale stiinței si tehologiilor moderne, cartea a devenit un bun indispensabil, izvor de informație universală, de educație, de deservire a tot ceea ce se cheamă realizare umană. Cartea este la îndemâna fiecăruia spre a fi citită, asigură pregătirea profesională si intelectuală generațiilor în șir. Lectura este plăcută și necostisitoare, iar odată ce avem cartea într-o bobliotecă, pe fila acesteea stă pentru multe secole  acumulată experiența fiecărui domeniu al artelor, fără pierderea ce bunaoara ar surveni la un “internet”, printr-o simplă lipsă de sursă electrică. Cartea și omul  stau într-o interdependență încât scriitorul  o definește deseori metaforic foarte sugestiv: “Cartea este viața unui om, iar omul este o carte in scriere”. La drept vorbind, cartea si-a câștigat multe definiții, încât s-ar putea scrie încă o carte numai dacă cineva s-ar apuca a aduna definirile făcute acesteea de către gânditori, scriitori,filosofi și poeți, pedagogi și învățători, popor si folclor, s.a.m.d. Vom vedea că așa cum fiecare Neam creat de Dumnezeu își are o identitate a sa, la fel și Cartea își are o identitate a ei, cu care se înregistrează, un certificat de naștere cu locul și data, pentru a avea si ea o recunoaștere! Sa fiu direct, nu vreau sa se creadă ca scriu ficțiune, dimpotrivă, doresc să arăt ceva foarte real si folositor atunci când se ia o carte în mână. Mai ales în acest “univers al cărților”, cand bibliotecile lumii sunt încărcate de cărți, încât am ajuns și la “biblioteci asezate in ceruri(virtuale)”, și de unde a identifica o carte e nevoie deci de un anumit cod, de un digital in care să se regăsească.

       Este vorba despre cele patru litere majuscule ISBN, urmate de 10 numere,(digitale), aranjate in patru grupe separate de cratime(liniuțe), ori o simplă distanță între grupe. ISBN( International Standard Book Number) urmat de cele patru grupe digitale, formează asadar identitatea cărții. Interesant de știut că, fiecare grup digital din cod are însemnătatea sa specifică, și care nu este un secret, ci dimpotrivă, recunoașterea unei cărți apărute în circuitul său universal. Un exemplu ar fi concludent: ISBN 0-9588413-0-6. Primul grup reprezintă țara unde s-a editat cartea, al doilea grup prefixul editurii care a publicat cartea, al treilea grup reprezintă numărul de titlu,  ultimul grup digital este unul de control general. Pe alte cărți vom găsi și ISSN, adică(Internațional Standard Serial Number). La bibliotecile mari se găsesc dicționare întregi, in care se găsesc chiar în ordine alfabetică țările din toata lumea cu digitalul lor specific și unic.

         Apoi știm bine, așa cum se găsesc la oameni fapte bune și fapte mai puțin bune, la fel și cărțile pot fi  bune sau mai puțin bune! Lecturarea unei cărți bune,  într-un domeniu al educației etice bunăoară, aduce înobilarea caracterului și deci a personalității cititorului. La fel al unei cărți de istorie și filosofie, de artă și literatură, de stiințe, de scrieri politice ori confesionale, s.a.m.d. Pentru a înțelege valoarea unei cărți, cât și binefacerile lecturii acesteea, aduc aci sfatul Hristosului nostru Mihai Eminescu, sau “Aminul” cum îl numește vrednicul bucovinean Adrian Botez, sfat ajuns azi proverbial: “Citeste, citind mereu, creierul tău va deveni un laborator de idei și imagini, din care vei întocmi înțelesul și filozofia vieții”. (Coloana Infinitului – din gandirea romana moderna- vol.II, Ed.”Cuget Romanesc, 2009, pag.287)

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: Cartea și valoarea ei”

Firiță CARP: DR. DANIELA GÎFU – PORTRET DE CANDIDAT LA PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA

La prima vedere mi-a făcut impresia unei fragilități în mișcare, dar cu ochi foarte vii, aproape acaparatori prin vioiciunea luminoasă pe care o emană. Poate și datorită siluetei sale aparte mi s-a părut astfel, oarecum… săritoare în ochi.

După ce am intrat  în dialog însă, am început să văd că înălțimea-i fizică pălește în fața celei intelectuale și morale. Ceea ce avea să mi se confirme ulterior, când am întâlnit-o în bătălii care erau ale ei numai fiindcă erau pentru adevăr, pentru ceilalți, miza personală fiind împlinirea dreptății, nimic altceva.

Curajul cu care s-a înscris în tranșeele acelor confruntări mi-a îndepărtat definitiv din minte imaginea fragilității derutante, care îmi păruse atunci. Contrarierea s-a spulberat întru totul puțin mai târziu, când aveam să aflu că formația sa intelectuală este complexă, solidă, puternică, cuprinzătoare și profundă, cu un doctorat în filosofie și unul în informatică, având și o experiență universitară de invidiat.

Continue reading „Firiță CARP: DR. DANIELA GÎFU – PORTRET DE CANDIDAT LA PRIMĂRIA CLUJ-NAPOCA”

Paul LEIBOVICI: Războiul de IOM KIPUR

Despre modul surprinzător al acestui război, au fost umplute, rând pe rând ,paginile cotidianelor. Istorici, strategi militari, reporteri au așternut pe nemiloasa hârtie, pe care se pot scrie impresii, articole de pe front, analize a unor persoane competente și din păcate numeroase amintiri despre cei care au căzut. Eroi!? Scriitorii prozatori, istorici au cercetat documente, au dat ascultare înregistrărilor membrilor de guvern, militarilor de toate gradele, camarazilor  și familiilor îndoliate. Doamne!! Cât material autentic s-a putut aduna, lectura ! Câte interviuri s-au putut înregistra! Toate materialele cercetate- expuse mai sus au format de-a lungul –aproape a 50 de ani subiecte a unor volume de proză, poezie, texte muzicale …și interviuri cu familiile celor căzuți atât pe frontul sirian cât și egiptean. Este o vorbă românească –din bătrâni ,,Să nu dezgropăm morții,, Adevărat! Dar avem datoria să amintim tinerelor generații, să le punem în față ,,adevărul,,! Trebuie, avem datoria patriotică de a da pe față ,,adevărul crunt,, iar conducătorii actuali ai țării și nu mai puțin NOI cetățenii să fim pregătiții –pentru a nu fii surprinși!!!

Gara centrală a autobuzelor din oraș devenise neîncăpătoare. Încă de la primele ore ale unei dimineți călduroase tineri și chiar unii cărora firele de păr alb-gri le întregeau podoaba capului, se îndreptau, avînd privirile încețoșate spre acest loc. Autobuze fie ale Eget-ului,fie militare înconjurau străzile din apropiere. Fiecare avea scris cu litere mari –groase  un număr-o cifră. Viitorii luptători –încă mai purtau haine civile, dar pe spate le atârna rucsacul neîncăpător al echipamentului. Femei tinere, îmbrăcate în rochi de sărbătoare își țineau pasul, ca să fie cât mai aproape de soți, frate sau chiar părinte –recrutat –printr-un ordin scurt -. Unii dintre acești bărbați luptaseră –nu demult în Războiul pentru cucerirea Ierusalimului. Poate mai păstrau, ca semn de amintire, undeva prin buzunarele uniformelor, acel ordin, sau vreo notiță de amintire. Acum însă recrutarea făcută ad-hoc i-au găsit nepregătiți. În privirile, pe fețele nebărbierite, pe frunțile pline de sudoare se puteau distinge nuanțele inoportunității,semnele de mirare, grija față de necunoscut! O parte din autobuze s-au îndreptat spre curțile cunoscute ale Unității de care aparțineau, alte cauciucuri sub care șuruia ,,glasul vitezeii,, amestecat cu praful care acoperea ferestrele, luau ,,drumul necunoscutului,, podișul Golanului sau șoselele care duceau spre CANAl. În Gara Centrală, după ore de vîlvă, lacrimi vărsate pe podiumul central și din preajma autobuzelor se mai auzeau discuții aprinse, îmbrățișări și țipete: RĂZBOI!…Iar un nou RĂZBOI! Și vocile disperate, amestecate cu lacrimi, sughițuri, privirile întunecate …amorțelile unora, spaima din glasul copiilor se amestecau într-o continuu șușuială, neagră, amară! . Arie-vecinul de la etajul doi, care nu de mult se întoarse de la o concentrare de câteva săptămâni, de-abia ne povestise cîte ceva din , peripețiile,,sale într-o noapte cînd făcea de gardă …departe de unitate. EL , telefonul și vîjîitul vîntului care-l cuprindea .În zări …nici o rază de lumină! Doar zorile dimineții i-au indicat locul,,se afla între o cabană și întinsul mării! Înainte de a fi eliberat ,a primit ordin de a se prezenta la,,unitate,, Primise –cu emoție Continue reading „Paul LEIBOVICI: Războiul de IOM KIPUR”

Vasilica GRIGORAȘ: Discreție și competență

Prietenei, Georgeta Petre

„Copacul se cunoaște după roade și  omul  după fapte”

 

Constanța este locul în care cerul se unește cu marea. „Cerul nu spune despre sine: eu sunt înalt” (Pop Simion), nici marea nu spune despre sine: eu sunt adâncă, însă, spre deosebire de cer care tace, marea vorbește într-un limbaj propriu, ademenitor.

Constanța este orașul unde se împletește cu grație vechiul și noul, se îmbunează cele rele și strălucesc cele bune. Din multele escapade aici, am păstrat pe pelicula minții și inimii nenumărate impresii, cioburi de imagini și  frânturi de amintiri învăluite în murmurul mării în larg și zgomotul sau mângâierea întâlnirii talazurilor cu țărmul. De neuitat culoarea dimineților, ieșirea triumfală a soarelui, parcă, din adâncul mării și amurgul fastuos al astrului diurn de un roșu sângeriu care îmbrățișează marea și se contopește cu ea, topindu-se încet și tandru de dragul ei. Un tablou cu aromă de basm și încântare.

În Orașul lui Ovidiu, am cunoscut oameni minunați, prieteni adevărați. Binecuvântată este întâlnirea mea cu doamna Georgeta Petre, un OM deosebit, cu o cultură enciclopedică și critic literar discret și competent. Și nu-i de mirare acest lucru, lucrând o viață în templul cărții, în Biblioteca Academiei Române și Biblioteca Județeană „Ioan N. Roman” Constanța. Spiritul de breaslă ne-a unit într-o prietenie care mă onorează și mărturisesc sincer că m-a îmbogățit sufletește și profesional.

Ultima oară am vizitat Constanța la începutul toamnei. O toamnă blândă, misterioasă, atrăgătoare și unduioasă ca o SIRENĂ:

„Pe tivul mării

pescăruși rătăciți

ascultă viorile valurilor

în timp ce o sirenă

se desfată-n seara arămie.”

Încet, dar sigur, pe oraș puneau stăpânire ACUARELELE:

„Pe aleea decentă

a nopții întomnate

un mănunchi de acuarele

cu priviri ghidușe

galopează prin castanii falnici.”

Dacă mi-aș propune s-o prezint pe prietena mea celor care nu o cunosc, aș începe prin a preciza că chipul și sufletul său au tușe veritabile de ARISTOCRAȚIE:

„Ființele sunt invitate

la carnavalul vieţii,

iar fineţea aristocratică

face deosebire între mască

şi chipul adevărat.”

Și acest lucru pentru că este plămădită dintr-un ALUAT BUN :

„Aluatul bun din noi,

fragil ca alabastru scump,

cu un aer vienez

şi talent autentic

ne dă jos grimasele.”

Aluatul a crescut, cu mărinimie și  SENSIBILITATE într-o:

„Dimineaţă senină

claritate nebănuită

a sensibilităţii

valului diafan

dornic să se înalţe”,

dar și deosebită PURITATE:

„Puritatea blândeţii

umple prin cuvânt

cupa inimii

şi hoinăreşte miraculos

dincolo de timp şi spaţiu.”

Așadar, cu voia Domnului, ajunsă la SENECTUTE, minunată vârstă, sezon al culegerii roadelor vieții:

„Senectutea,

un șirag de perle naturale

adunate cu grijă

din oceanul învolburat

de scoica rănită.”

Continue reading „Vasilica GRIGORAȘ: Discreție și competență”

Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: TAINA SCRISULUI (117) – DE LA MAGMĂ LA STEA

„De la magmă la stea”

(Lucian Blaga)

Sub teiul ce ploua cu flori aurii parfumate, stăteam zile întregi citind din teancul de cărți cu basme. Greu făceam rost de povești, în special de la învățătorul meu, dl. Munteanu. De multe ori am retrăit momentul jenant când ducându-mă să cer cărți, dormea împreună cu soția sa. În carul care mă ducea în Poiana Zimbrilor, unde familia mea stătea câte o săptămână să facă fânul, citeam cărțile lui Jules Verne. În clasa a șasea după lectura cărții „Insula misterioasă”, impresionată profund de existența unui submarin am luat hotărârea să devin scriitoare.

Această hotărâre m-a purtat în viață pe cărări prăpăstioase, dureroase. Mi-am pierdut chiar și marea mea iubire, pe soțul meu când mi-a declarat: „M-am săturat de examenele tale, de concursuri, de scrieri, etc. etc.” Parcă m-ar fi lovit cu o bâtă în cap. A fost unul din motivele pentru care l-am părăsit. Descindea din conții Bucevschi veniți din Polonia în jurul anilor 1600. Ruda, pictorul Epaminonda Bucevschi cu atelier la Viena, a fost prieten cu magnificul Mihai Eminescu.  Există poza lui în „Istoria literaturii române de la origini până în prezent” a lui George Călinescu.

Soțul meu era foarte frumos, cu ochi albaștri, mai frumoși decât ai lui Richard Burton, cu o inteligență surprinzătoare și un umor debordant. Trei ani după despărțire m-am zvârcolit în pat lipsindu-mi mereu brațele lui, din nopțile mele. La 15 ani mi-a apărut într-o revistă a timpului o nuvelă. În liceu îmi descriam minunatul meu loc natal Teliu, înconjurat de dealuri cu păduri în diferite culori prin anotimpuri. Acest motiv al anotimpurilor fiice ale Mamei Geea, Zeița Pământului, Mama Geților, a rămas în toată creația mea literară. La cenaclul literar din liceul de pe Calea Bucureștilor Brașov, îmi discuta aceste descrieri, poetul Ermil Rădulescu. Sub balconul vilei mele de pe strada Lunii, îmi cânta serenade un tânăr îndrăgostit care mă cerea de soție, băiatul preotului din Bran. („Eu merg la facultatea de litere pentru a mă face scriitoare”, îi răspundeam semeață; dar drumul, o să vedeți cât de greu a fost.)

Profesorul meu de limba română din liceu, scriitorul Petre Homoceanul, care a publicat ca și Lucian Blaga în revista brașoveană „Claviaturi” – în care și eu public -, mi-a impregnat dragostea pentru George Călinescu; am vibrat intens pe marginea acestei personalități care ca și Mihai Eminescu studia zile întregi, folosind multă cafea. Citeam cărțile literaturii universale, iar în patul meu mă înfioram de atrocitățile din „Pădurea spânzuraților” a lui Liviu Rebreanu. La susținerea doctoratului, în sala plină de flori aduse de public, am fost întrebată dacă am soarta Anei – alesesem Liviu Rebreanu – am reușit să am replica zdrobitoare, a impresiei pe care Liviu Rebreanu, reprezentantul literaturii române pe mapamond, a avut-o asupra mea încă din adolescență.

Cu nota mare de la bacalaureat pe marginea necuprinsului poet Eminescu, m-am dus la pregătirea pentru admitere la București. Tatăl meu care a venit din Rusia pe jos, un ardelean de o forță impresionantă, cu un mare talent de povestitor, își făcuse prieteni de seamă în război și mi-a obținut meditații la o profesoară de limba română, de mare notorietate în București. Mă împrietenisem cu o domnișoară care m-a dus la Gopo. Doar noi două am întârziat la examenul de admitere. M-am întors acasă. Mama mea, harnica Ana, desfăcea porumb în șură. Nu voiam să rămân la țară, doream să fiu scriitoare. Cred că o aură divină, o lumină în care m-a predestinat Leonardo da Vinci de la care ulterior am primit o scrisoare, a făcut ca preotul Soare, care o aprecia mult pe mama, să ne anunțe că se mai dă o sesiune de admitere la Iași. Mi-a recomandat o rudă la care am stat.

La admitere, impresionat decanul m-a întrebat unde am făcut liceul. Fusesem invitați mulți candidați să mergem la franceză-engleză, unde erau mai multe locuri, dar eu am ales încă odată la limba română; tenacitatea de a deveni scriitoare m-a destinat încă o dată la un drum greu, să fiu profesoară la țară; la limba română n-au fost niciodată în timpul comunismului concursuri pentru a accede la oraș. Ca studentă participam la cenaclul „Mihai Eminescu” din Iași alături de studenți care ulterior au devenit scriitori, de exemplu Cristian Simionescu! El a primit premiul „Mihai Eminescu” de la Botoșani.

De asemenea scriam la romanul „Zalmoxis” impresionată de Cella Delavrancea în stil proustian, cu simboluri ca într-o pictură de Botticelli, apreciat de Constantin Noica, (Mihai Antonescu a afirmat că este un roman pentru inițiați) pe care l-am dus la Editura Junimea unde era director Virgil Cuțitaru care mă aprecia foarte mult; redactoarea de carte, comunistă, n-a înțeles nimic din romanul structurat pe trei paliere: 1. „metafore incluzând simboluri din natură”, 2. „firul povestirii”, 3. „Un ritm al iubirii”. Revoltată, moștenitoarea tatălui meu îndrăgostit fierbinte de libertate și oameni inteligenți, mi-a luat manuscrisul și am plecat. N-am mai reușit să-l public, personaje de ale mele, proprietari de pământ, magistrala simbolistică a romanului de familie, nu avea trecere în rândul celor care ridicau osanale odiosului regim comunist.

Ca profesor în diferite școli, am înființat reviste literare, gazete de perete, posterul „Adolescența”, pe care am primit semnăturile cântăreților din toată lumea, de la festivalul internațional „Cerbul de Aur” din Brașov, unde am fost desemnată ca reporter. După dureroasa despărțire de soțul meu, am plecat din Iași. Îmi dădusem toate gradele ca profesor și îmi susținusem doctoratul cu cel mai doct academician Constantin Ciopraga. Dânsul îmi dădea mereu să citesc alte și alte cărți, am umblat trei ani pe urmele lui Liviu Rebreanu, mă îndrăgostisem de ochii lui albaștri spre amuzamentul colegilor poeți care ca Ion Chirilă îmi spuneau: „îndrăgostește-te și tu de unul viu”. M-au cântat în versurile lor admirându-mi sprâncenele.

După revoluție am primit catedră în Brașov, fiind prima cu gradele și diplomele mele. Elevii mă rugau să le citesc din opera mea fiind deosebit de încântați. Publicam articole, cronici, eseuri. Dacă venea la Brașov o personalitate, îi luam un interviu. Astfel i-am prins în aura scrisul meu pe Florin Piersic, Gheorghe Dinică, Mădălina Manole, Marina Scupra, poeți, pictori, directori de muzee, cenacluri, etc. etc.

Pasiunile au constituit fundamentul teoretic și filozofic al operei mele. Când intram în aria unei pasiuni mă învolburam, iubirea mea devenea enormă – Eminescu, Călinescu, Arghezi, Marcel Proust, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Dostoievski, Tolstoi, Lermontov, Esenin, Sigmund Freud, Leonardo da Vinci, Poe, Jules Verne etc. etc., au fost trepte pe care pasiunea mea ardentă s-a oprit studiindu-i, scriind despre ei. Dar o mare pasiune s-a născut, mai mare decât toate: admirația pentru cultura Daciei preistorice.

Zeci de ani am studiat bibliografia, participantă fiind la congresele internaționale de dacologie, la simpozioanele Academiei DacoRomâne. La un concurs al unei emisiuni de la Radio România Cultural, unde participanți erau Mihai Antonescu și Monica Mureșanu, am luat premiu și am fost invitată la „Boema33” București, la a cărei revistă am publicat. Prezența de asemenea a lui Victor Sterom care mă debutase în 1998 cu volum, „Sfârșitul veacului” cuprins în critica literară de A.I. Brumaru, Victor Sterom, Ion Itu, Ioan Suciu, Mircea Doreanu m-a entuziasmat, considerându-l foarte bine pregătit.

În timpul comunismului ne mai având nici o speranță, nu se mai putea citi nimic, un domn Florin Olteanu mi-a spus: „mergi la Constantin Noica”. Magul mă aștepta în urma corespondenței în pragul camerei lui de la Vila 16. Energia care pornea din ochii lui, ca a florilor aurii de tei, m-a emoționat profund. A fost învățatul din Zodia Leului cu o forță intelectuală enormă, dar și un causeur formidabil. O noapte întreagă a ținut la o petrecere, o masă de tineri cu glumele dumnealui. Mi-a apreciat mult romanul „Zalmoxis” citez: „Aveți condei, aveți o frază cu un suflu de primăvară, nu vă potriviți la valeții culturii ci doar la zei. Scrieți cărți frumoase, așa cum puteți”.

Continue reading „Georgeta BLENDEA-ZAMFIR: TAINA SCRISULUI (117) – DE LA MAGMĂ LA STEA”