Ioan MICLĂU-GEPIANU: Poezia și despre poezia eminesciană – Cărți la biblioteca ”Mihai Eminescu”, CRINGILA, N.S.W

                                                                                  Motto:

                                                                    ”…Eminescu este zilnic cu noi,

                                                                     precum un Hristos al Românilor”.

                                                                                                                   Ioan Miclău-Gepianu

 

 

 

-Opera lui Mihai Eminescu-vol.I-II- George Călinescu, Editura Pentru Literatură, București, 1969.

-Opera lui Mihai Eminescu-vol.12,13,16 –G.Călinescu, Editura Pentru Literatură, București, 1969.

-Opera lui M.Eminescu- în 6 volume- ediție de Al.Piru, Editura Vlad&Vlad, Craiova, 1993

-EMINESCU – Poezii –ediție critică de D.Murărașu, redactor Aurelia Rusu, Editura Pentru Literatură, București,1969.

-Eminescu-Poezii-vol.2, –Antologie de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Ed.Minerva, București,1977

-M.Eminescu-Poezii, proză literară vol.I-II- ediție de Petru Creția, Cartea Românească, 1978

-M.Eminescu-Opere alese-II- Ediție îngrijită de  Perpessicius, Ed.Minerva, 1973

-POEZII- M.Eminescu- Editura Eminescu,1984- Prefață de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, tabel cronologic de Ion Crețu

– Opera lui Mihai Eminescu-vol.1,2 – G.Călinescu, Edit.Minerva, București,1976

-M.Eminescu- Opere alese- vol.III-ediție îngrijită și prefațată de Perpessicius, Editura Pentru Literatură, 1965

-M.Eminescu-Opere-vol.IV- Teatru-ediție critică, note și variante de Aurelia Rusu, Studiu introductiv de George Munteanu-Ed.Minerva,1978

-Mihai Eminescu- Sfântul Pământ al Transilvaniei – Antologie, prefață,note și comentarii de D.Vatamaniuc, Ed. Saeculum I.O, București, 1997

-Mihai Eminescu–Poezii-Gedichte-Ediție bilingvă-română-germană, Ed.Grai și Suflet- Cultura Națională, București, 1995

-EMINESCU-90 Poezii –Cuvânt înainte de Mircea Ciobanu, Ed.Prometeu-1991

-A doua viață a lui EMINESCU-de N.Georgescu-Ed.Europa Nova, București 1994

-EMINESCU- album- o sută de file din caietele eminesciene-Ed. Didactică și Pedagogică

R.A.Bucuresti, tipărită la Imprimeria ”ARDEALUL”-Cluj, 1997.

-POEZII-M.Eminescu-Prefațată de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, tabel cronologic de  Ion Crețu, Ed. ”EMINESCU”,1980

-EMINESCU în ACTUALITATE-Culegere de articole și comunicări-Coordonarea lucrării: Dan Brudașcu, Ed.SEDAN, 2000.

Misterul morții lui Eminescu-Eminesciene- Ovidiu Vuia, Ed.”PACO”, 1996

-Mihai Eminescu,publicist-”Suntem Români și Punctum”, George Marinescu, Editura Fundației Culturale Române ”Demândarea Părintească”, 1997

-Mihai Eminescu- Rayonnement d-un genie- Anthologie critique et poetique, note liminaire et notices bio-bibliofaphiques par George Apostoiu, Editions Minerva, București, 1989.

-Eminescu și Blajul- Ion Buzași, Editura ”Iriana”, București, 1994

-La poesie d-Eminescu, Edgar Papu, Ed. Știintțifică și Enciclopedică, Bucarest, 1985

-Mihai Eminescu- proză și literatură-Antologie,note și bibliografie de Marin Iancu, cu un Studiu introductiv de Gh.Bulgăr, Casa de Editură ”Petru Maior”, Târgu Mureș, impimarea s-a realizat Tipografia –APP- București.

-EMINESCU- Un secol în Medalii- Expoziție și catalog de Constantin Mălinaș, Cuvânt înainte, de Viorel Horj, Ed.”Mihai Eminescu”,Oradea, 1992.

-PAȘII POETULUI- de Gellu Dorian și Emil Iordache, Ed. Sport-Turism, București, 1989.

-Mihai Eminescu-Luceafărul-Evening Star- Ediție bilingvă îngrijită de Constantin Mălinaș- Asociația Română Pentru EX Libris Oradea, 2004. Traducere de Josef Johann Soltesz.

-Monologul Dramatic Eminescian- Ioan Derșidan,Ed. DACIA, Cluj-Napoca, 2001.

-Mihai Eminescu-Poet și Gânditor, de Eugen.S.Cucerzan,Ed.Grinta, Cluj-Napoca, 2002.

-EMINESCU ȘI ORADEA- Ediție și studii bibliografice de Constantin MĂLINAȘ,

Mesaj Cultural Către Orădeni de ing. Petru Filip. Biblioteca Județeană ”GHEORGHE ȘINCAI” BIHOR, ORADEA, 2000.

-Mihai EMINESCU – Poezii, cu introducere și subt îngrijirea d-lui G.Murnu, cu 12 acuarele- facsimile și numeroase desene de: A.Murnu, Ed.”Națională”-S.Ciornei-București, și tipărită La atelierele”Ramuri”-Craiova în anul 1929, retipărită la la data de 9 ianuarie,1995.

-EMINESCIANA – Șerban Cioculescu, Ed.Minerva, 1985.

-EMINESCU ȘI TRANSILVANIA – D.Vatamaniuc, Ed.DACIA, Cluj-Napoca, 1995

-M.Eminescu- Istorie și Destin-Antologie de Aurelia Dumitrașcu, Prefață de Nicolae-Șerban Tanașoca, Ed.Porto-Franco, Galați, 1993.

 

             Eminescu pentru emigranți!

 

        ”…Românul are o personalitate aleasă și frumoasă, un caracter înclinat spre buna înțelegere, fiind iubitor de societatea omenească în care există, îndiferent de prezența altor suflete de altă origine națională.

       Românul nu iubește simțul discriminării rasiale ori religioase. Cu ocazia unor festivități multiculturale ale Australiei, reprezentanți ai Guvernului referindu-se la aportul etniilor în sudarea Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Poezia și despre poezia eminesciană – Cărți la biblioteca ”Mihai Eminescu”, CRINGILA, N.S.W”

Ioan Miclău-Gepianu: Iar despre Bibliotecă și Carte!

Gând:

     ” Întotdeauna biblioteca a fost și va rămâne un izvor de lumină, prin cărțile devenite flori ale spiritului, al înobilării ființei omenești cu cele mai frumoase sentimente și înțelegeri despre viață.

      Gândul bun de a vorbi iar despre valoarea imensă a cărții, a altoirii ei ființei umane prin grai și literă, prin îndemn spre o morală umană sănătoasă, spre educație și echilibru spiritual mereu în orientare, mă recheamă iar, citind scrierile celebre: ale hermeneutului autodidact Ben Todica: ”De vorbă cu îngerii”, versurile recente ale eminentului poet critic și sociolog Adrian Botez, citind scrierile de credință creștină a Preotului Al. Stănciulescu Bârda, scrierile poetei creștine Mariana Gurza, studiile creștine ale doamnei Alexandra Dogaru,  cât și despre iubirea neamului și a limbii române la Al.Florin Țene, etc.

  Câteva aprecieri cu referire la eseul dlui. Ben Todica, scrise și trimise de mine autorului, doresc a le reda și cu această ocazie:

          Frace Benule,

         Lucrarea frăției tale ”De vorbă cu îngerii” este o scriere de care omenirea de azi are mare nevoie, căci este o analiză/eseu de care avem nevoie. Am citit-o de mai multe ori, am citit-o primită fiind și de la doamna Melania Rusu Caragioiu, și încă mă minunez cât adevăr adună și ni se transmite. Curățenia umanității de nenorocirile abuzurilor de tot felul este la punctul când trebuie oprit, mai ales acea distrugere a moralei vieții. Sodomismul și depravarea nu mai pot fi tolerate, încursiuni necivilizate în naturala creație a ființei umane prin dragostea dintre Om și Femeia lui(Familia), nu pot fi murdărite și scoase din intimitatea lor naturală. Frumusețea tainei  legii creatore trebuie să fie și să rămână intimă, căci și animalele respectă frumusețea înmulțirii lor, fără a se apropia de genul opus, sau de un animal tânăr nematurizat.

   La acest capitol al scrierii frăției tale nu am decât notă maximă și la superlativ. Este trist, da, căci puțini se sesizează și azi de nevoia ridicării calității vieții; prin educație, prin cultură, prin școli, căci nu prea e eficace pedeapsa cu amenzi sau închisori, când deja bipedul devine matur și îmbolnăvit mintal în halucinațiile sale sexuale. Și nimeni nu poartă mai mare responsabilitate decât părinții și sistemele sociale cu responsabilități de educație a copiilor. Ai realizat o scriere/eseu de cea mai utilă necesitate, care și face cinste unui scriitor, și ar fi bine dacă și alții ar da curs sesizărilor frăției tale!

Cu drag și multă prețuire.

Ioan

          ”…Întotdeauna Biblioteca a fost și va rămâne un izvor de lumină, iar cărțile flori ale spiritului uman, prin acestea se întregește ființa omenească, căci fără carte rupem acel fir al liantului psihic, creator de idei proprii la copii, specifice chemărilor interioare a acestora, desigur cu o conduită înspre adevăr și iubire față de cel de lângă tine. Și începând cu respectul față de familie, fiindcă  fără o educație sănătoasă din familie, cu destrămări și divorțuri, copiii devin speriați și rătăciți și ei în viața lor.. Dar să mai găsească stări în care vedem azi, de căsătorii între sexe de același gen!! Păi, mai vede copilul rostul vieții sale, va mai pricepe taina, acea mare taină a căsătoriei cu o fată iubită, și al naturalel legi sexuale de a procreea urmași, copii frumosi, iubiți, și acea mândrie a bunicilor lor, întotdeauna izvor de fericire la bătrânețile lor?

     Vorbeam la început de valoarea bibliotecii și a cărții.Am iubit cartea din copilărie, școală mi-a fost viața. Școală mi-au fost părinții, fiindcă le-am văzut sărăcia, dar le-am văzut înfinita dragoste cu care m-au crecut. Copil fiind, mă bucuram de jocurile copilăriei între copiii satului meu natal, nu aveam grija dar nici știința evenimentelor și vremilor sărăciei sub care trăiau părinții mei. Și azi iubesc vremea copilăriei mele, dar până la adolescență numai, când m-am trezit al nimănui. Soarta omului iubitor de viață bună, dar la care nu putea ajunge. Cartea m-a făcut om, dar cu un spirit blajin cu semne de atracție spre arta poetică, căci tânjeam in dorul meu de libertate, de adevăr, mă scârbea orice minciună. De politică nici vorbă, ni se spunea de acel mare viitor al tineretului comunist(utc), eram atras ca orice tânăr al acelor vremi, dar nu eram spiritul aventurierilor după glorii, a mă angaja minciunii și supunerii oarbe îndoctrinării ideologiilor comuniste, devenisem un ratat, marginalizat dar bun meseriaș, la făcutul geamurilor și ușilor mărețelor blocuri ceaușiste, apoi la fabricarea mobilei pentru export, care a adus mândrie îndustriei românești. Tractoarele Brașovului, Vagoanele Aradului, Agricultura noastră bine mecanizată, din istorie fiind noi Românii grânarii Europei. Unde sunt toate acestea? Își asumă cineva vreo răspundere?

   M-am ridicat prin efort de auitodidact, am pus niște cărți în vitrină considerând că am o bibliotecă a familiei mele aici în noua țară unde mă aflam!  Bunăvoința multor români cu suflet, oameni cu caracter întradevăr uman și înțelegători ai sorții românilor din lume, mi-au dăruit cărți pe care le-am adunat ca pe niște odoare!

   Le-am prezentat cititorilor români australieni. Mare bucurie, dar și satisfacție pentru mine și pentru familie, care m-a ajutat cu toată tragerea de inimă.

      Mulți au apreciat efortul familiei mele, contribuția financiară benevolă. Știind că sun român care vin din România, dovedindu-mi mie însumi, că sunt greșiți unii ce mă subapreciază, astfel  prindeam mai mult curaj în munca mea, și cea scriitoricească, versuri, etc. Îmi găsisem calea și chemarea mea înterioară, văzând în arte înobilarea propriei mele ființe.

      Azi, cu acestă pandemie a ”Corona virusului” greu mai vin cititori să împrumute o carte românească. Dar, vreau să fiu sincer, într-o vreme veneau foarte multi cititori, dar din cei mai vârstnici, care acum mulți sunt plecați la Ceruri, iar locul cărții fiind luat tot mai mult de compiutere și telefoane mobile, devin tot mai atractive pentru generația tânără de azi.

    Însă această Bibliotecă de familie, numită din respect pentru Poetul geniu ”Mihai Eminescu”, va rămâne ca o oază de lumină aici în lume, o oază de lumină românească, capabilă a dăinui sub vremuri, cât mai ales spre cinstirea și neuitarea acelor Oameni de Seamă, dăruitori de carte românească și al căror autografe puse pe fila cărții dăruite, rămân mândria vieții și muncii mele aici în Australia.

                      *

SFAT ȘI SFĂTUITOR”

       Sf. Isaac Sirul – ”Cuvinte despre sfintele nevoințe”

 ”Să nu cauți să primești sfat de la cineva care nu se află în viețuirea ta, chiar dacă ar fi foarte înțelept. Încredințează mai degrabă gândul tău unui om neânvățat, dar care a făcut cercarea lucrurilor. Dar ce este cercarea (experiența)? Cercarea stă în a primi cineva privirea unor lucruri, fără să fi luat cunoștința lor în sine însuși, ci în a simți în chip limpede prin cercare folosul și paguba lor, pentru faptul că a petrecut în ele timp  îndelungat. De multe ori un lucru pare păgubitor, dar înăuntrul lui are o lucrare plină de folos. În același fel socotește și despre lucrul dimpotrivă.

Adică,  de multeori un lucru pare să fie de folos, dar înăuntru e plin de vătămare. De aceea, mulți dintre oameni află pagubă în lucrurile ce par să aducă un câștig. Dar nici de la aceștia nu primim mărturia adevărată a cunoștinței. Folosește-te deci de sfătuitorul acela care știe să probeze cu răbdare lucrurile care cer o dreaptă socoteală(un discernământ).

De aceea nu oricine e vrednic de crezământ când dă un sfat, ci numai acela care mai întâi și-a chivernisit bine libertatea lui și nu se teme de învinovățiri și de clevetiri”.

  (Gând de Searădela Pr.Alexandru Stănciulescu-Bârda)

                * Continue reading „Ioan Miclău-Gepianu: Iar despre Bibliotecă și Carte!”

Ioan MICLĂU-GEPIANU: Eminescu – Luceafăr Etern

EMINESCU –FIU AL ARDEALULUI !                                                                                              

 

                                                                                                Motto:

                                                                              “Un popor care îl are pe Eminescu,

                                                                                           nu poate fi sărac!”

                                                                                                         Grigore Vieru

 

Eminescu printre ardeleni !

 

Călător, senin la suflet, pășea vesel peste lunci,

Iar zefirul pe-al lui aripi grămădea miresme dulci,

Tei cu flori deschise-n soare puneau farmec lin vieții,

Sfințind inima aleasă din chiar zorii tinereții.

 

Iar din cornul cel carpatic rotunjea a lui privire,

De la Nistru pân’la Tisa vedea Țara’n pângărire;

In acele vremi de zbucium “Familia” era mare,

Căci l-al lui Vulcan opinii n-avea nimeni cutezare!

 

Muza Crișurilor iarăși, cu-a ei valuri semne dete,

Să observe Cernăuții mandrele-ardelene fete,

Ce s-ar duce de mirese pân-l-al Siretului maluri,

Pe când floarea moldovimi spre Ardeal cugeta-n-zaruri!

 

Iar mlădița Bucovinei, răsărind pe mândrul deal,

Prinse rădăcini de dragul românescului Ardeal,

Slavici cu-a lui șiriană limbă, îl primi ca pe un frate,

Timișoara si Beiușul, Blajul cel cu școli inalte!

 

-Te salut dar, mică Romă, Dumnezee-Ți mulțumesc,

Căci mi-ai dat să pot eu, astazi, tot Ardealul să-l privesc!

Pădureni cu șuba albă, moți, mocani, în harnic iureș,

Stapaniți Târnave, Crișuri, mureșenii a lor Mureș!

 

Eu, tot focul din iubire vi-l adun în al meu suflet,

Să-l ridic în veșnicia veacurilor pe-a lor umblet,

Precum Isus rădicat-a toate relele din lume,

Să le ia-n povara-I aspră, curățind-o cu al Său nume!”

                    (Poezii alese-Vol.I.-2005, Ioan Miclau)

 

*

 

Geniul lui Mihai Eminescu

(Luceafar etern)

 

“Auziți foșnete-n codru, melodiile eterne,

Ale codrului ce-n taina un altar duios așterne?

Auziți clipotul dulce al izvoarelor ce murmur,

Pe când raza lunei blonde valurilele le tulbur?

 

“Da, simți codru cum învie, văile-s de canturi pline,

Zarea-I inmuiata-n farmec și-n parfumuri de sulfine,

Iauri și izvoare picur creând marea simfonie,

Pregătind divina scena pentru astrul ce învie!

 

Dintre neguri argintoase Luceafărul se desprinde,

Ca o mare peste codrii el lumina și-o întinde,

De se plec codrii Moldovei pare umbra lui Ștefan,

Dar, e Domnul Poeziei și-al lui versuri de alean !

 

“O, priviți cum pe o raza se coboară spre izvor,

Roșu și etern Luceafăr, Eminescu-n chip de dor,

Coamele-I pe umăr scapăr, se desfir să-l învelească,

Pe când geniu-I se coboară în izvor să se privească!

 

Vuiet lung purtat pe măguri duc ecourilor vesti,

Trezind munții ce-mpresoară un satul – la Ipotesti.

Apoi spre Ardeal dau semne să-l anunțe pe Vulcan,

Ce domnește-n Duh pe Crișuri și în sângele-ardelean !

 

Crișul valurile-și umfla reflectând oglinzi albastre,

Zugrăvind blândul Luceafăr, semnul Poeziei noastre;

Pe al Crișului mal verde cerul pune-un monument,

Putna-n clopotul de-arama îl vestește-ntr-un moment;

 

Iar Suceava se trezește l-al ecoului chemare,

Presimțind mărimea clipei ce străfulgera prin zare,

Luna după brazi și-arată chipu-I drag ca de Fecioară,

Stelele se-nșir aceleași ca-n vremi de-odinioară;

 

Văile-și revarsă ceața și-o întind peste câmpie,

Pregătind-o pentru geniu, covor de argintărie;

Coborând se-ndreaptă molcom spre știutul izvor tainic,

Îmbrăcat așa în raze părea-al lumii rege falnic!

În sfârșit, Codrul șoptește cu-a lui veșnica mărire:

“Ramuri dragi, izvoare, păsări intonați cântăruri dulci,

Căci altar de rugă este tot cuprinsul astei lunci;

În uniri izvoare susur cu-a lor glas chemând simbolic,

Mierlele pornind cantatul suna grav și melancolic

                                                  (Publicată în Revista ”Iosif Vulcan”, Ioan Miclău-Australia)

 

***

 

“…Printre primii sprijinitori de a se înființa un teatru național

și dincoace de Carpați, a fost Eminescu

 

         –În 1899, la 10 ani de la moartea lui Eminescu, redactorul Familiei aduce un omagiu frumos memoriei lui Eminescu. Publica si de data aceasta un numar memorial. Daca la moartea poetului, 1889, a publicat primele incercari ale lui Eminescu din anii 1866-1869, acum publica cateva din cele mai frumoase poezii pe care le-a scris intre anii 1883-84 si care, atunci, au vazut lumina tiparului in Familia. In acest numar, Caragiale, fiind si el collaborator al Familiei, publica o schita despre momentul in care l-a cunoscut pe Eminescu, demna de acest numar festiv; se termina cu propozita urmatoare:  “Generatii intregi vor sa suie cu pompa dealul care duce la Serban-voda, dupa ce vor fi umplut cu nimicul lor o vreme si o bucata din care sa scoti un alt Eminescu nu se va mai gasi poate”. Tot in acest numar,printer altele, Vulcan publica iarasi articolul lui Eminescu, Repertoriul nostru teatral, “spre a-l putea citi si generatia actuala”, pentru ca, unul dintre primi sprijinitori ai propunerii d-a se infiinta un teatru national si dincoace de Carpati, a fost Eminescu”.

                   (Iosif Vulcan și revista Familia – autor: Gheorghe Petrusan, Szeged, 1992, pag.95)

 

 *** Continue reading „Ioan MICLĂU-GEPIANU: Eminescu – Luceafăr Etern”

Ioan MICLĂU: O nouă carte de la epigramiști!

Cartea ne-a sosit din Timișoara, fiind de fapt o nouă floare de spirit, crescută din acel umor satiric și vindecător al bănățenilor! Și ce e sigur este că la Cenaclul de satiră și umor „Ridendo” din Timișoara – având ca Preşedinte de Onoare pe Maestrul Ştefan Popa Popa’s, în acea pepinieră de talente, se pot afirma noi personalități care să ducă în lume faima acestei specii literare – Epigrama!

Cartea, intitulată „Do(a)ge de Bega” și apărută la Editura Mirton din Timișoara, în septembrie 2017, este opera doamnei Prof. Alexandra Dogaru, cunoscută în viaţa culturală românească mai ales ca editor şi traducător de carte.

Volumul se deschide cu un „Moto” al maestrului Ionel Iacob Bencei, „Ce-ți doresc eu ție, dulce epigramă”. În Prefața semnată de domnul Profesor univ. dr. Ştefan Buzărnescu, găsim următoarea apreciere:

„Apariția «DOGELUI de Bega» este un reper important în evoluția Cenaclului timișorean «Ridendo» și, totodată, o reușită a inegalabilului Bencei ce a avut, de data aceasta, răbdarea să lanseze la «apa»  umorului o sirenă care nu se teme de apele tulburi ale vremurilor noastre bolnave de mondialită cronică.” Iar în continuare: „Ca orice umorist profesionist, autoarea împărtășește multiseculara deviză a forței educative a umorului, a corijării moravurilor prin satiră”.

Continue reading „Ioan MICLĂU: O nouă carte de la epigramiști!”

Adrian BOTEZ: Interviu cu Ioan Miclău – scriitor și om de cultură australian

Ioan Miclău (n. 1940). Scriitor român din Australia. Poet, dramaturg, jurnalist, autor de memorialistică literară, promotor cultural de seamă. Fondator de grupări literare în ţara de la Antipozi. Cărţi reprezentative: Poezii alese (vol. I, II), Teatru, Fiica Zeiţei Vesta, nuvelistică. Ioan Miclau s-a distins drept principalul animator al gruparii scriitorilor români de la Antipozi , având o acţiune cetăţenească uimitor de tenace şi de echilibrată. Fondator al Bibliotecii Mihai Eminescu, din Cringilla/Australia, ridicată şi înzestrată cu efortul său generos şi neprecupeţit, Ioan Miclău a dat un exemplu de acţiune românească printre străini, şi a devenit un model, ce va trebui luat în seamă, întotdeauna, când se vor aminti faptele mari. Şi pentru aceasta, scriitorul a fost distins cu Premiul de Excelenţă al Patrimoniului Românesc, decernat de revistele ARP – Artur Silvestri, în 2006.

***

Adrian BOTEZ: Mult dragule domn, Uriaş Patriot, Paznic cu Sabie de Foc, tot arătând, cu vârful, către Cărţile Bibliotecii dvs. Româneşti, căreia i-aţi pus numele Aminului Românesc, Mihai Eminescu, din Cringilla-Australia, bunule prinţ al Byblos-ului Valah, transferat la Antipozi, Ioan Miclău – ne cunoaştem, parcă, de o vecie! Şi când te gândeşti că nu ne-am văzut decât în poze… – de fapt, da, ne-am văzut cu mult mai bine decât alţii: NE-AM VĂZUT (…internetistic, dar şi intens intuitiv!) SUFLETELE!!!

 

…Despre dvs., Ştefan Dumitrescu scria atât de frumos şi atât de profund adevărat: Dl Ioan Miclău este din acei patrioţi rari, cu mare greutate, pe care îi dă un popor spre creşterea şi continua lui lucrare în vremi. Din acea categorie din care face parte Badea Cârţan de pildă, şi prietenul meu Ion Crişan, unul dintre cele mai înalte exemplare umane date de acest neam… El este un Badea Cârţan care a trecut oceanele şi mările cu desaga plină de cărţi, ale neamului său, (cărţi în care se găsesc osemintele strămoşilor săi şi sufletul neamului său) în spate, şi s-a dus în Australia ca să facă acolo cunoscută demnitatea, frumuseţea, tragedia, omenescul şi măreţia neamului său. Dl Ioan Miclău este din acestui scriitori pe care eu îi numesc zidari ai templului românesc, slujitori ai Catedralei Fiinţei naţionale. Da, un Preot, un Apostol, dar şi un Manole al Duhului Românesc, ajuns cu propovăduirea în Australia, la capătul Pământului… Continue reading „Adrian BOTEZ: Interviu cu Ioan Miclău – scriitor și om de cultură australian”

Ioan Miclău: In Memoriam Artur Silvestri

1-artur-silvestri-283x300

 

POATE NU VOI MURI  DE TOT

(Lui Artur Silvestri – ”…Vers comemorativ – la 9 ani de la plecarea sa

în lumea luminilor”,  2008/2017)

 

”Și mă gândeam” și încă mai socot,

”Poate nu voi muri de tot”,

Căci sunt pentru Ceahlău un alintat nepot!

 

Credeam că scriu ca să nu mor,

Să stau în Neam și-n viitor,

Ferit de timpul cel ruinător!

 

Scrisul și moartea par sintagmă ancestrală,

Șoptindu-mi despre acea – luptă universală,

O  moară ce adună și toacă gândirea cea profană!

 

Deci pentru mine scrisul cu totul  altceva înseamnă:

S-aduc binele vieții gândirea mă îndeamnă,

Iar neclintitul adevăr, precum granitul nu se sfarmă!

 

Așa cum prinde raza lumina purității,

Prind lecția aceea, oh,vai, singurătății

Nu voi a lăsa neamul, străin, străinătății!

 

Acesta e Artur, un suflet din Ceahlău,

Însemn daco-ronân plecat la Dumnezeu,

Ducând o rugăciune: Salva-ȚI și Neamul meu!

––––––––

 

Ioan Miclău-Gepianul

Australia

Noiembrie, 2017