Dacă vine cu CFR-ul, moare pe traseu. Pentru că are o perioadă de incubație de doar 14 zile.
Dacă vine cu mașina, se scurge prin asfaltul de calitate turnat prin programul PNDL.
Dacă vine cu autobuzul, moare de plictiseală așteptând autobuzul în stație.l
Dacă vine cu avionul, moare de rușine când se aplaudă la aterizare.
Dacă ajunge la Cotroceni, Iohannis își dă seama prin mai, poate iunie.
Dacă ajunge în instituțiile statului, e întors înapoi pentru că nu are dosar cu șină.
Dacă ajunge în spitale, moare infectat cu nosocomiale.
Dacă ajunge în București, îl omoară poluarea.
Bonus: în orice casă din România îl poate trage curentul. Pe câmp, îl aleargă câinii maidanezi. La munte, îl omoară hoții de lemne. La mare, apa e infectată din cauza oilor înecate din Midia.
Deci… de unde panica? Are și coronavirusul demnitatea lui. Și frica lui.
——————————————
Dr. Dorel SCHOR
Tel Aviv, Israel
Această istorisire este o pură speculație, o expunere fictivă, un pamflet, care trebuie tratat ca atare, dar vorba aceea, dacă nu aș fi trăit escapadele respective nu vi le-aș mai fi povestit, dacă în calitatea mea de călan bătrân cu nevastă și copil nu aș fi fost personal implicat în tumultul acestor aventuri, chemat la amplele insistențe ale unor binevoitori funcționari bancari, nici nu ați fi auzit de ele.
Ce spunea Klaus Iohannis în campania pentru al doilea cincinal neconvingător la Cotroceni? Că România va cunoaște normalitatea doar atunci când Partidul Social Democrat (PSD) nu numai că n-o să mai fie la guvernare, dar chiar va dispărea de pe eșichierul politic în urma loviturilor aplicate „cu parul” de liberalii orbanieni și de aliații lor conjuncturali (useriștii ofticați, pemepiștii resemnați, aldiștii delabrați).
Întrucât tradiția tăierii porcului reprezintă un ritual secular barbar, practicat de români pentru consum propriu, ca dovadă a totalitarismului domestic și incongruent ideii de emancipare europeană, această practică se va modifica, adaptându-se normelor Uniunii Europene. Astfel, se cumpără porcul de pe piața europeană autohtonă (târgul de porci), se aduce la domiciliu, unde se cazează într-o cocină amenajată din fonduri nerambursabile cu tot confortul, inclusiv cu termopane și muzică simfonică la difuzoare. I se dă animalului numele de alint Ghiță (pe plăcuța de înregistrare se va trece neapărat și transcrierea fonetică). Se supune unui regim dietetic cu nutrețuri obținute din organisme modificate genetic, suplimentându-se cu varză de Bruxelles și alte lături. În ziua sacrificării, i se dă să bea întâi o cola light sau orice altă băutură energizantă, cu paiul (eventual, unul din paiele plimbate în ajun). Din solidaritate cu victima, sacrificatorul va da pe gât o băutură cu denumire de origine controlată și vor face împreună un selfie, spre amintire. După ce i se citesc drepturile dobitocului (în speță, ale gospodarului), fie i se cântă un cântec de leagăn multicultural (eventual imnul Uniunii Europene sau recviemul de Mozart), fie se supune unei ședințe de psihoterapie, ca să nu se simtă traumatizat. Apoi se fugărește pe o bandă specială de alergare, pentru frăgezire și pentru încălzirea musculaturii. Se somează regulamentar cu trei focuri de armă, după care se asomează prin împușcare cu „glonț captiv” sau cu electroșocuri de către un medic veterinar specializat la cursuri de perfecționare profesională prin proiecte europene.
În peisajul comentatorilor de pe paginile virtuale pot fi întâlnite cele mai diverse personalități. Putem găsi aici oameni foarte buni, doritori să stea în tihnă la sfat, putem întâlni oameni care simt nevoia să își exprime ideile, sentimentele, gusturile. Putem întâlni foarte mulți oameni de cea mai bună credință și, din păcate, putem întâlni oameni de înverșunată rea credință. Aceștia din urmă alătură unor frustrări și complexe dureroase un soi de intoleranță fără rost. Este drept că ei au, până la un punct, anume circumstanțe atenuante, de regulă sunt oameni reduși la minte, plafonaţi, oameni care au citit puțin și nu au înțeles nimic. Ei sunt jalnica specie a troglodiţilor limfatici depășiți de tot: de haz,de pricepere,lipsiți de familie, divorțați de profesie (asta și datorată inadecvării lor intime, hormonale). De cele mai multe ori sunt recrutați dintre absolvenți de școli profesionale sau dintre “ingineraşi” nedeterminaţi.
De ce mergem la biserică? Să ne rugăm? Putem să ne rugăm și acasă. Unde nu ne vede nimeni, nu ne aude nimeni. Sau poate tocmai de aia? Să comunicăm cu Dumnezeu? Ne trebuie un interpret? Un translator? Se comunică mai bine prin tălmaci decât direct? Să stăm în picioare pe loc fix pentru a ne verifica răbdarea? În genunchi? În genunchi putem sta oriunde. Și pe lună dacă ajungem până acolo. În picioare la fel! Să dăm pomană morților? Că dacă ne înfruptăm noi, prin rotație, cu burdihanele noastre nesătule și pline de fecale, poate le rămâne și lor o fărâmitură? Să ne spovedim? Să ni se ierte greșelile cele fără de voie dar mai ales cele cu voie? Poate de asta avem nevoie de un avocat? Procurorul fiind cine? Pentru că pe Judecător îl știm… Judecătorul e cel care ne iubește nemăsurat, infinit și nemărginit încât ne-a creat după chipul și asemănarea Sa.
Desigur că voi, Dubicieni Mâţifori Psipsoheidici, mari iubitori ai şaradelor, enigmelor şi ai altor giumbuşlucuri, aţi putea să răspundeţi pe loc întrebărilor despre Help cel Bătrân. Cine să fie acel Bătrân? Ar putea fi tatăl lui Help cel Tânăr. Ori să fie doar o fantomă a trecutului îndepărtat? Poate să fie o mlădiţă mai tânără din neamul Bătrânenilor, de-al lui Plinius. Sau poate este coautor al minunatelor versuri, „să mă săruţi dulce-dulce până la sânge” şi în acest fericit caz ar putea fi invitat să susţină o dizertaţie la una dintre conferinţele dedicată tinerilor. Această categorie binecuvântată abia aşteaptă să li se ţină un discurs despre cum pot să convieţuiască în acelaşi ou-vers, binele şi răul, iubirea şi violenţa, plăcerea şi durerea. Întrebarea „Există coabitare între bine şi rău?” este depăşită şi scoasă din orice manual de profil care se respectă.