George ROCA: Poeme pentru România 100

NOSTALGIE

 

Stând la Sydney pe terasă

Gândurile mă apasă

Ochii mi se umezesc

Când cu florile vorbesc

Şi le spun că-mi este dor

De Ţara Străbunilor

Flori mici de „Nu mă uita”

Înţeleg durerea mea.

 

*

Reverie printre glastre

Admirând florile-albastre

Ca un pui de bogdaproste

Care cântă a dragoste.

Gângurit de guguştiuc

Mă-ndeamnă să mă duc…

Să mă duc ori unde, aiurea,

Să mă iubesc cu pădurea,

Să văd o turmă de oi

Păscând iarbă în zăvoi

Şi un munte cu tichie

De zăpadă argintie

Să ascult frunza cum creşte

Şi  o vorbă-n româneşte…

 

*

Pe pământuri australe,

M-a cuprins aşa-ntr-o doară,

Dor de gliile natale

Ce călcam odinioară!

 

*

M-am născut acol’ departe

Într-un oraş din Ardeal

Şi-am să mor printre străini

Pe-al Pacificului mal.

Dorul mă macină-ncet

Şi-mi aduc cu drag aminte

De strada copilăriei

Şi de-o vorbă de părinte.

Am lăsat acolo totul

Cu durere şi regret

Şi-acum simt că amintirea

Se şterge încet-încet!

Inima îmi plânge tare

După sfânta Românie

Nu mai cânt ca altădată

Nu mai recit poezie.

 

*

Mi-e dor munţi cu zăpadă,

De o stână, de un deal,

De măicuţa mea iubită,

De o vorbă din Ardeal.

 

O lacrimă-mi se prelinge

Din colţul ochiului stâng,

Nostalgia mă învinge

Şi tăcut încep să plâng.

Simt în pieptu-mi un fior

Şi bătăi de zeci ciocane,

Fiindcă inimii i-e dor…

Dor de plaiuri transilvane!

 

*

Aş vrea să mă-torc acasă

Să găsesc ce am pierdut,

Dulcea mea copilărie

Şi… s-o iau de la-nceput.

Ştiu că asta nu se poate

Mă învinge depărtarea

Şi puterile mă lasă

Căci se stinge lumânarea.

 

*

Dacă o fi să mor aici

Pe-al Pacificului mal

Sufletul meu să se-ntoarcă

Tot acolo în Ardeal…

 

 

ŢARA MEA

 

Individul uitându-se la mine cu o privire curioasă,

îmi puse întrebarea:

– De unde eşti?

– Din România, răspunsei eu cu o jumătate de voce.

Rumeiniaaa! pronunţa el, corectându-mă.

– Da…

– Lăsa-mă sa ghicesc, spuse el…

– Desigur!

– Aaa… America de Sud! exclama el mândru.

– Nu! Europa, replicai eu abia şoptit…

– Europa? Europa! strigă luminându-se la faţă…

– Daaaa!

– Evrika! Rusia… Cortina de Fier!

 

Intrigat, supărat, cu un oftat,

încep sa-i zic şi să-i explic:

„Pe-un picior de plai,

Pe-o gură de rai…”

 

Omul curios, puţin mai serios,

mă măsoară tot,

uitându-se la mine ca la un animal ciudat:

Nastasi, Comaneci, Drachiula!

– Da, da, da! spun eu uşurat,

dar totuşi foarte deprimat,

căci dezinteresat,

omul mi-a întors dosul şi a plecat…

 

Cu unsprezece ani înaintea terminării secolul XX,

unui român îi curg lacrimile

pe o stradă din Sydney, Australia!

 

Aici Reuter, UPI,

Associated Press,

TIMIŞOARA,

Bucureşti,

România…

Revoluţie!

 

Ziua de Crăciun 1989

ne-a adus puţina revoluţie,

mulţi, mulţi morţi,

multa durere în suflet,

multe speranţe

şi a aflat lumea de noi,

de R-O-M-Â-N-I-A!

 

 

VISE

 

În noaptea de Revelion a anului 1999

au fost date lovituri de stat în toate ţările lumii!

Au căzut guvernele de stânga,

de dreapta şi de mijloc,

iar împreună cu ele au dispărut şi politicienii!

Controversatul nou mileniu a început ciudat!

 

Nimeni nu mai vroia să facă politică!

Nimeni nu mai vroia războaie!

Nimeni nu mai vroia să domine sau să subjuge!

Nimeni nu mai era rasist, nici naţionalist!

Nimeni nu mai era de roşu, nici de verde!

Nimeni nu mai era supărat!

Dispăruseră laboratoarele de făcut SIDA,

dispăruseră conflictele teritoriale,

dispăruseră disensiunile,

dispăruseră teroriştii,

dispăruseră bombele atomice,

dispăruse poluarea,

dispăruse chiar şi efectul de seră!

 

Scuturile au fost transformate în gonguri de teatru.

Lăncile înfipte în pământ

au fost făcute araci pentru viţa de vie!

Din rachetele dezamorsate

s-au făcut tuburi gigantice de orgă!

Praful de puşcă a fost pus în loc de sare

pe coada reptilelor politice…

În fruntea guvernelor au ajuns

cântăreţii şi muzicanţii!

 

Americanii,

cât era ziulica de mare, dansau,

dansau pe ritmul îndrăcit al rock-and-roll-ului

împreună cu graţioşii lor vecini,

mexicanii şi canadienii!

 

Ruşii,

competitivi şi ei pe piaţa mondială,

nu se lăsau nici ei mai prejos,

invitând elegant fraţii ucraineni,

la o petrecere cu vodkă şi kazacioc!

 

Românii

dansau periniţa, din zori şi până-n seară

cu simpaticii maghiari, care, ospitalieri

ca întotdeauna, îi învitau la o cină cu gulaş

şi unde le cântau la ureche

ceardaşuri vechi din pustă…

 

Bulgarii,

care nu aveau un dans naţional bine definit

au cumpărat de la români

drepturile de autor ale Căluşarilor”

şi de atunci se zbenguie cu clopoţei la picioare

avându-i ca instructori de dans

pe simpaticii cadrilaterieni!

 

Croaţii au cumpărat „Alunelu”

deoarece pierduseră sârba!

Arabii îşi unduiau şoldurile

pe ritmuri de „Hava naghila”!

 

Grecii erau într-un buzuki continuu,

spanioli în fandango,

italienii în serenade,

nemţii cu fanfara…

Doar francezii erau singurii

care se mai ţineau de cancanuri!

 

Lumea era foarte obosită,

dar optimistă,

veselă,

ospitalieră şi bună!

 

Stresul a fost închis într-o capsulă spaţială

şi expediat într-un punct negru,

undeva în univers!

 

Şi totuşi se auzea un oftat,

un oftat comun a peste

un miliard de oameni…

 

Erau fraţii chinezi!

Oftau!

Oftau după olimpiada

a cărei gazdă ar fi trebuit să fie!

Jocurile Olimpice din anul 2000!

Olimpiada de la Sydney!

 

 

AMBIGUITATE

 

La olimpiadă am descoperit

că în pieptul meu bat două inimi!

 

În partea dreaptă am o inimă

care bate ca ceasul,

ceasul din Turnul Poştei,

Turnul Poştei din Martin Place,

Martin Place,

faimoasa piaţă publică din city,

Sydney City,

cel mai vechi oraş

al bătrânului continent australian!

 

Cealaltă inimă,

cea din stânga,

bate şi ea ciudat,

bate ca toaca Mitropoliei,

a mitropoliei din Bucureşti,

bineînţeles!

Bucureşti,

capitala ţării unde m-am născut.

România!

România… Europa!

Asta aşa,

ca o explicaţie,

pentru inculţi

şi politicieni,

ca să ştie şi domniile lor

unde este situată România!

 

Inima din dreapta

mi-a vestit aseară

că frumosul Sydney

este câştigătorul…

 

Ah, domnule Samaranch,

ne-ai creat emoţii!

„…and the winner is… Sydney!”

Uraaa!

Sydney este câştigătorul şi organizatorul

Jocurilor Olimpice ale anului 2000!

 

Solii noştri australieni

au luptat vitejeşte

pe baricada monegască!

Am fost uniţi cu toţii,

am plâns cu toţii în emoţiile aşteptării.

 

Nici până acum

nu mi s-a uscat lacrima,

lacrima din colţul ochiului drept,

lacrima bucuriei,

a triumfului şi a victoriei!

 

Cealaltă inimă,

cea cu toaca,

îmi aduce aminte

de cântecele strămoşilor mei daci…

Şi atunci,

mă cuprinde o dulce trădare,

care mă face…

să dau o fugă după colţ

şi să fur,

să fur o jumătate de olimpiadă,

s-o indes într-o traistă de tort

şi s-o trimit în dar românilor!

Chiar dacă nu au luptat pentru ea,

chiar dacă nu au cerut-o,

chiar dacă nu au visat-o!

Sunt sigur că vor fi fericiţi

şi se vor bucura din toată inima!

 

Sunt convins

că nici aussies*,

ozii ăştia buni

nu-i vor certa pe vlahi

că le-au furat

o jumătate de olimpiadă!

Niciodată,

nici ozii,

nici vlahii,

nu au bătut pe nimeni!

 

În anul 2000

îşi vor da mâna

românii cu australienii

şi toată lumea va fi a mea!

 

Atunci,

cele două inimi se vor uni,

atunci,

voi putea muri liniştit…

Doar tot se zice

că odată cu noul mileniu,

vine sfârşitul lumii!

 

 

*aussies, diminutiv argotic local al poporului australian

————————-

 George ROCA

Australia

31 ianuarie 2018

Lasă un răspuns