Sunt o geană de lumină

lângă un nor plumburiu..

Zâmbetul îmi e arămiu,

rămas așa dintr-o toamnă

înecată toată-n aramă..

Mă încolăcesc inele

în noapte,

mă plimb printre stele,

mă strecor mai departe,

cu visele prinse în păr,

în bucăți de-adevăr,

cu speranțele cusute pe bluză,

și zâmbetul lumii pe buză..

În loc de mâini

am aripi atinse de vers,

și mi-ar plăcea să nu zbor fără sens.

Sunt o rază mică ce se strecoară,

ca trenul minuscul în gară

între pământ și alt univers..

Valiza-mi este atât de ușoară,

și stau pe scară,

părul îmi flutură-n vânt,

fericită că sunt..

Sunt o geană de lumină

printre nori plumburii,

o fereastra senină,

ce deschide o zi..

 

 

Noapte de iarnă 

 

Ninge peste lume, norul, fulgii albi cad râuri, râuri,

Iarna prinde pomii-n chingă, în imaculate brâuri,

Până la genunchi îți intră, grav, piciorul în zăpadă,

Iar ninsoarea, cade, cade, cu mult zel și în cascadă..

 

Mă învăluie căldura unui dor pierdut în noapte,

Printre fulgii de zăpadă, printre ale iernii șoapte,

Tâmplele zvâcnesc în focul, care arde-ncet, mocnit,

Iar ferestrele închise nasc izvoare de argint!

 

Și-i atâta alb in juru-mi și în suflet simt că-mi ninge,

Fiindcă-i noapte și-ntuneric, iar felinarul se stinge..

 

După-o oră de ninsoare, s-a înseninat, și cerul,

Printre stelele albastre parcă iar își cântă lerul!

 

Peste fulgii de mătase se așază blând lumina,

Se oprește langă-o floare ca să-i mângâie tulpina,

Mă patrunde, mă-nfioară, mi se-așază, sus, pe frunte,

Înflorind cu-a sa răceală semne albe și marunte..

 

Este noapte și-n tăcerea-i stelele se-afundă-n ceață,

Stau ascunse într-o pânză până către dimineață,

Iar în zorii reci și umezi care pâlpâie la geamuri,

Se aruncă de pe boltă risipindu-se prin ramuri..

 

 

Ziua aceasta

 

Ziua aceasta

se scaldă în roua dimineții

atât de dulce si clară!

Nu-i primăvară,

dar sufletul meu

înfrigurat de atâtea tăceri

înflorește si azi,

Continue reading „Marilena ION-CRISTEA: Sunt o geană de lumină (poeme)” →