Eugenia BUCUR: Zorii anului s-au deschis (poeme)

Căciula

 

 

Mă trage pământul şi haina străbună!

În sărbătoare cu ele sufletu’ ‘mi primenesc,

Dau mâna ‘n generații cu moşii graiului strămoşesc!

Azi-noapte se  făcuse că l-am întâlnit pe tata.

Îşi scutura cuşma de zăpadă.

El nu intra cu iarna în casă.

Îl dojenea mama sau… ținea de rânduială-

În casa omului nu intrai cu căciula.

Era respectul, pentru gazdă, cuvenit.

Când ea-ți deschidea uşa, tu îi dădeai mâna.

El, bărbatul gazdă, cu amândouă mâinile te scutura,

De parcă-şi dorea să te înnoiască, de bine ai venit,

Să te lepede de orice gând necumsăcade.

Tu nu puteai că… cu una țineai de căciulă.

Când trecea tata pe drum îşi dădea binețe

Cu toți cei ce țineau de o învățătură cu el.

Ce taină o fi sălăşluită nu ştiu, dar ei o ştiau,

ca pe cuminecătură…

Şi, Doamne, cum la tine pe poartă intrau

Cu rânduiala înveşmântată.

Doar la plecarea definitivă a unuia,

vre-o trei zile, căciula pe cap nu era purtată.

Rânduială, ai zice… femeiască,

Dar asta e din moşi strămoşi,

Adusă de neamul românesc din vechime.

Căciula e sfințenie  bărbătească,

De la daci purtată şi pe osemintele columnei.

Ea era averea bărbatului, ce-i ştia rostul

Şi cum trebuie să o poarte.

Acu’… mai rar căciulă, mai rar rânduială,

Da’ şi mai rar bărbat să cunoască taina…

Capul acoperit sau… după împrejurare.

 

03.01.2020

 

 

Apa tulburată

 

Zorii anului s-au deschis

Timid gingaş şi cu iubire

Păşind pe marea de nisip

Un fir plăpând în devenire

 

Un strop de apă luminată

De va cădea într-un surâs

Îl va cuprinde într-o piatră

Să uite dorul lui din plâns

 

Va prinde rădăcină-n cânt

Va urca smerit în scara lui

Prin piatra întâiului cuvânt

La apa sfântă a… duhului

 

05.01.2020

———————————

Eugenia BUCUR

Slatina

Ianuarie 2020

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *