Mariana Zorița TURDA: Te caut

Din umbră timpului trecut

Te caut, poate te mai văd odată

Făptură gingașă cu părul bălai,

Cu ochi rupți din mare

Când cerul se scălda.

Pictată de Afrodita,

Uitată chiar de Eros,

Puternică ca Zeus

Tu fără de pereche…

Ai plâns râuri de lacrimi

Pe prundul dintre maluri

Îngemănat cu ploaia ,

Cu trupul plin de patimi…

O, cum au trecut anii

Oare tu-i mai scoți

Când eu mă uit în taină

‘N oglindă și te văd,

Dar nu ești tu…

Sau mă înșel ?

Ai însemnat tu anii

Cu brazde pe la frunte

Și cute pe la buze,

Luptându-te în Hades

Plătind nelegiuiri

Ce aparțin doar lunii

În care tu respiri?

Mai lupți ș-acuma

Cu răutatea lumii

Ce-ncearcă să te-învingă…

Te caut…

Mai îngâni rugii sfinte

Târându-ți pașii pe vechile poteci ?

Mai mângâi cerul cu mâinile și fruntea

Când mai visezi ?

Aș vrea să te mai văd

Așa cum tu erai odată

Când soarta-ți surâdea…

Prin inocența-ți oarbă !

Ești înc-aici…

În umbră, în oglindă…

Privești tăcută…

La ce ai mai rămas…

La cicatrici rămase…

La cuta de pe buze

Și brazdă de pe frunte

Și scoți doar un oftat !

———————————-

Mariana Zorița TURDA

5 ianuarie 2020

Florentina SAVU: În noaptea ploilor albastre (versuri)

În noaptea ploilor albastre
Îmi zboară gându’-n depărtări
La zilele iubirii noastre
Când mă țineai de subsuori,

Când blânda lună mi-arătai
Și stele străluceau pe cer,
Când pletele îmi mângâiai
Și totu’-n jur era mister

În pași de dans doru-ți șopteai,
Pluteam pe iarba-nrourată,
Cu dragoste îmi dăruiai
Pământu’-ntreg și lumea toată,

Îmi sărutai buzele calde,
Ca mierea îmi spuneai că sunt,
Îți simt sărutul cum mă arde
Deși de-atunci e foarte mult…

În noaptea ploilor albastre
Sunt singură, doar eu cu mine
Și-emoția iubirii noastre
Care-a plecat și nu mai vine…

Așa se-ntâmplă uneori,
Unul își face visuri ‘nalte
Și strânge-n inimă comori
Iar celălalt are-n gând alte.

Nu-mi pare rău că te-am iubit,
Nu-mi pare rău că ai plecat
Dar sufletu-mi e pustiit
Și gândul, încă, torturat!

CÂND…

„Sentimentul este forma cea mai curată
a adevărului.”
S-o mai subliniem o dată:
E șansa viitorului,

Când două palme se sărută
Iubirea este adevăr,
În aer e dragoste multă
Ce nu va ști de vreun ivăr,

Continue reading „Florentina SAVU: În noaptea ploilor albastre (versuri)” →

Ileana VLĂDUȘEL: Condiția umană

Condiția umană

Chemări ascunse în suflet, neînțelese

și amestecate umbre,

strâng în clește

urme de geniu cu urmele de glod.

O lumânare aprinsă plânge în stropi

de ceară pe altar de viață,

Timpul ce se deșiră ca o ață.

Cine ești,

Străin ce pe poteci din viața mea pășești?

Sufletul, lumânare arsă

Pâlpâie în mine și îmi lasă

umbre, peste pereți de lut.

Dar cine ești,

străin ce scurmi la mine-n gând?

O urmă a flăcării, divină

amprentă a unei vieți pe zid de humă!

Amestecată carne, cu urmele de vis,

Vreasc pentru focul de iubire aprins!

Ce repede a ars în adăpost de tină,

Ceara ce împrăștia în jur lumină

Și câtă nebunie să visez că sunt

Oază cu apă limpede în pustiu!

Dar nu regret

decât că prea puțin din mine a fost

Mâinii neputincioase avanpost!

Din clipe sparte, resturi de lumină

Se strâng în jurul lumânării stinse în țărână.

——————————-

Ileana VLĂDUȘEL

3 ianuarie 2020

Corneliu NEAGU: Cioburi de oglindă

CIOBURI DE OGLINDĂ

Temutele și falsele dileme

ne macină prin acele de ceas,

le auzim și-ncepem a ne teme

când încurcate-n urmă au rămas.

Adesea le tratăm cu uşurinţă,

crezând că am putea marca uşor

idei ce ni se par de referință

pentru-a clădi un falnic viitor.

Atâţia dintre voi ar vrea să fie

deschizător de cale, pentru toţi,

ca dăltuit cândva în vreo statuie

să fie admirat printre iloți.

Vă-nfățișați cu false doctorate,

și diplome servite prin uluci

care vor fi aievea admirate

doar de netoţi, cu fețe de uituci.

Valorile încep să ne dispară,

iar şcolile, ajunse cuib de cuc,

pe cei cu har îi lasă fără țară,

spre zările străine se tot duc.

Rămâne vatra fără minți lucide

și-ncorsetată-n falsele valori,

se-afundă-n nepăsare și se-nchide

în teorii de veșnici visători.

De-i rostul meu să vă aduc rețete,

vă spun acum și vă îndemn pe toți:

e timpul rezolvărilor conctete –

treziți-vă, să-i alungăm pe hoți !

———————————————–

Corneliu NEAGU

București

3 ianuarie 2020

Ilse TIELSCH: Poduri

Oskar Kokoschka

Poduri

Să zidim poduri
a zis el
din piatră și oțel
ce vor rămâne în picioare
sub a blindatelor povară
de mântuiri apăsătoare.

Să împletim suple otgoane
a zis ea
din lungi tulpini și verzi liane,
punți aninând din țărm în țărm
pentru grăbiții pași ai celor
goniți de aspre cotropiri.

Așterne-voi eu drum din ce am la-ndemână
am zis
inima mi-o voi arunca peste abis
arc luminos ce-n întuneric va descrie
cărarea salvatoare de primejdii.
Va fi îngust
dar fi-va al nădejdii.

Ilse Tielsch, Austria (1929 – )
Din: “Verwundbar durch Schönheit im Aug- ” Kwetsbaar door schoonheid in het oog“
Poezie austriacă modernă, POINT Editions 2001

Ioan MICLĂU GEPIANUL: CATRENE CULESE DIN OGLINZILE VIEȚII

Motto:

,,…Dumnezeu este în ființa noastră precum sămânța

de continuitate în planta ce va crește, iar dacă timpul

acest cărăuș angajat spre infinit, ne culege

la timpi foate scurți de viață, generație după generație,

firul vieții nu se întrerupe fiindcă omul poartă în el

deja sămânța embrionară prin Dumnezeu prezentă!”

Ioan Miclău Gepianu

Uneori…

”…Uneori sunt ca o apă

Ce își pierde a ei maluri,

Iar viața o satrapă

Ce se mistuie pe valuri…!

Ale mele doruri

”…Ale mele doruri –

Cărări interioare,

Ce duc spre ascunsul suflet,

Și-al Eu-lui chemare!

Dar e clar…

”…Dar e clar, căci numai fapta

E-adevărului măsură,

Iar când una zicem și-alta

Este calea ce ne fură,

Ce folos de-a noastre scrieri,

Ce folos de-ai noștrii creieri?

Cugetare…!

”…De-ajung din regi urmași sărmani,

E pentru că-mbuibeala le-nchide adevărul,

Iar din sărmani de ies iar regii mari,

E pentru că le-ndreaptă mintea durerile și răul!

În harul sfânt!

Este în Harul Sfânt izvorul vorbei blânde,

Iar un succes de ai în sfânta ta credință,

Tu cheamă pe Hristos, căci este cu putință,

Ca răii să-ți distrugă firava-ți biruință!

Proschinitarul Duhului meu!

”…Spre geana orizantului

Mi-am trimis gândul,

Să preîntâmpine

Fericirea truditului meu Duh,

Văd licărul sfințeniei

În trupu-mi bătrân,

Prin libertatea

Sufletului de copil!

Vântule sălbatec ești!

”…Vântule, sălbatec ești,

Ce tot bați pe la ferești?

Cum ai vrea să te primesc

Când și florile ce cresc,

Tu le rupi, le risipești!

De-ai fi blând ca unda-n val,

Când se leagănă spre mal,

Murmurând un vers poetic,

Dând simțirii gând profetic,

Ți-aș deschide de îndată;

Dar la cerceveaua veche

Țiuiești pe la țâțâni,

Izbești cumpeni la fântâni,

Stârnești ruperi și furtuni!

Vântule, să-ți vezi de drum!

Geniu

Pe o frunză

Căzu un bob de rouă,

Stâlpul de telegraf

Se oglindi în el!

E-o clară reflectare

De talent modern,

Unde forma și dimensiunea

Iau valoarea zero.

Dar zero e

Treapta de pornire,

De unde geniile

Scânteiază din praf!

Cățelul Pământului

”…Cândva, povestesc bătrânii, se-auzea,

în nopți cum latră cățelul pământului;

Și ziceau c-ar fi-o jivină,

care-atuncea când lătra,

privea luna răsărindă peste vizuina sa.

Continue reading „Ioan MICLĂU GEPIANUL: CATRENE CULESE DIN OGLINZILE VIEȚII” →

Marinela STURZA: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

FULGIŞORII VESTITORI

Ne cunoaşteţi, dragi copii?

Suntem fulgişori zglobii.

Mama-iarnă ne-a trezit

Şi prin lume am pornit,

Să aşternem plăpumioară

Călduroasă şi uşoară,

Drum de-argint să pregătim,

Pe Moş Crăciun să-l vestim.

Toţi să afle că soseşte

Şi aduce din poveste,

Sub brăduţ, în prag de seară,

Daruri multe-n sănioară.

Şi-ar vrea Moşul să audă

Cât de mică o colindă.

Deci, copii, nu-ntârziaţi,

De-nvăţat vă apucaţi!

URARE

Aho, aho, gazdă mare,

Am venit cu o urare:

Sunt voinicul Voinicel,

Din neamul lui Piticel.

Nu gândiţi că-s mititel,

Că aşa, cum mă vedeţi,

Nu mă dau pe cinci băieţi!

Aho, aho, gazd-aleasă,

De mă vei primi în casă,

Ţi-oi ura de sănătate

Şi belşug printre bucate,

Ţi-oi ura cu bucurie,

De te-araţi cu dărnicie:

Dacă merele sunt multe,

Să ai vitele cornute.

De eşti gazdă primitoare,

Să ai găini ouătoare

Şi cocoşi împintenaţi

Şi roibani înşeuaţi.

De pui şi ceva bănuţi,

S-ajungi ani frumoşi şi mulţi.

Fiindc-ai ascultat cu drag,

Moş Crăciun să-ţi vină-n prag

Şi să-ţi dea cu bunătate

Darurile sale, toate!

DORINŢA OMULUI DE NEA

Sunt făcut şi eu, aşa,

Dintr-un bulgăre de nea.

Mătur-am în loc de mâini

Şi cinci nasturi de cărbuni,

Un nas roşu, de ardei,

Râd copiii mititei.

Continue reading „Marinela STURZA: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)” →

Stela ŞIMON: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

DARURI DE LA MOŞ CRĂCIUN

Când mă uit pe geam afară,

Omuleţii de zăpadă

Îmi şoptesc că-n astă seară,

Vor pe Moş Crăciun să-l vadă.

Poate are-n tolba plină

Şi-o să dea la fiecare,

Câte-o măturiţă mică,

Un nas roşu şi-o tigaie.

Eu le spun că Moşul vine,

Fiindcă-i seara de Ajun.

Şi-are pentru toată lumea

Daruri multe, de Crăciun.

Tuturor care-l aşteaptă

El aduce bucurii,

Împărţind cu bunătate

Daruri multe, mii şi mii.

ASTĂZI S-A NĂSCUT HRISTOS!

Doamne, cât de mult îmi place

Sfânta seară de Ajun,

Mama cozonaci ne face,

Pregăteşte ce-i mai bun.

Brăduleţul ne aşteaptă

Să-l împodobim frumos,

Noi cântăm, cu drag, colinde:

“Astăzi s-a născut Hristos!”

Şi pornim din casă-n casă

Colindând după plăcere,

Fiecare gazdă bună

Ne dă nuci, colaci şi mere.

Iar când obosiţi, spre ziuă,

Adormim visând frumos,

Toată omenirea cântă

“Astăzi s-a născut Hristos!”

DE CRĂCIUN

Hai, copile drag, cu mine,

Bradul să-l împodobim,

Astă-seară moşul vine,

Cu colinde să-l primim!

Continue reading „Stela ŞIMON: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)” →

Sofia ROZ: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

LA COLINDAT

E iarnă. Afară-i ger.

Fulgii cad de sus, din cer.

Noi pornim la colindat,

C-aşa-i din bătrâni lăsat.

Întâi colindăm, vezi bine,

„Deschide uşa, creştine!”

Apoi colindăm, cuminţi,

„Sculaţi, gazde, nu dormiţi!”

După ce-am intrat în casă,

Gazdele ne pun la masă,

Ne dau mere, nuci, colac,

Noi le colindăm cu drag

Pentru Noul An ce vine.

Le urăm numai de bine,

Bucurii şi spor în toate,

La mulţi ani, cu sănătate!

BRĂDUŢUL

E adus din vârf de munte,

Din Ţara lui Moş Crăciun.

Îi punem podoabe sfinte,

Că-i un obicei străbun.

Îl împodobim frumos,

Cu beteală colorată,

Apoi îi cântăm duios

„O! Ce veste minunată!”

Moş Crăciun pe când soseşte

Bradul pare-o feerie,

Străluceşte şi clipeşte

De atâta bucurie!

MOŞ NICOLAE

Moş Crăciun, te-aş întreba,

Poate îmi spui dumneata,

Moş Nicolae, de ce

Trece-atât de repede

Când vine pe la copii

Să le-aducă jucării?

Ghetuţele le-am spălat,

Le-am aşezat lângă pat,

Tot gândindu-mă, vezi bine,

Continue reading „Sofia ROZ: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)” →

Dorina ROMAN: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)

ACASĂ LA MOŞ CRĂCIUN

Spiriduşii argintii

Meşteresc la jucării:

Cuie bat, înşurubează,

Taie şi lipesc, pictează,

Cos, înşiră şi brodează.

Iepuraşii mustăcioşi

Se tot uită, curioşi,

Să înveţe şi să ştie

Cum se face-o jucărie.

Cine le împachetează?

Un pitic ca o sfârlează.

Urşii albi apoi le cară

Şi le pun în sănioară,

Moş Crăciunul să le dea

Cui crede Domnia Sa!

CHIPUL IERNII

Iarna albă, jucăuşă,

Tropăie la noi la uşă.

N-am chemat-o, dar tot vine

Încălţată cu patine.

În cojoc, să fie gros,

Ţine vântul friguros;

Crivăţul cel rece tare,

Îl ascunde-n buzunare

Şi de-acolo, rând pe rând,

Îl trimite pe pământ.

Fulgilor micuţi şi moi,

Le croieşte haine noi

Şi-i aruncă-n graba mare

Peste case şi ogoare.

Ce noroc cu ei, copii,

Că ţin loc de jucării!

Altfel, n-am ieşi de loc

Şi-am sta numai lângă foc.

CRĂCIUNUL COPILĂRIEI

Dor de seri cu cer stelat,

Dor de mama, dor de sat,

Dor de ulicioare reci

Şi de-a satului poteci.

Dor de oameni de zăpadă

Uitaţi de copii în stradă,

Dor de clopoţei voioşi,

Continue reading „Dorina ROMAN: DARURI DE CRĂCIUN (II) (POEZII)” →