Anotimp al poeziei, veșnic verde și înflorit
Peste ale cărui ramuri harul tău a poposit,
Tril de pasăre măiastră, înălțându-se spre cer
Unde printre mândri aștri, geniu-ți este temnicer.
Șerpuind în râuri albe, slovele se împletesc
În nemuritoare versuri și de tine amintesc,
Cum ai păstorit o vreme pajiștea cu flori de gând
Și-ai plecat luând cu tine lira, stelele să-încânți.
Din psaltirea celor care răstigniți de vers au stat
Peste crucea din cuvinte și de îngeri alintați
Tu, profetu-ai fost în care poezia s-a întrupat
Și-ale cărui vorbe toate, scrise în suflet au rămas.
Ctitorind nemuritoare versuri ce ne-au legănat
visul nopților albastre, numele nu ți-am uitat,
Legănați de glasu-ți dulce, printre codrii deși, de vrei
Mai coboară și ne spune despre florile de tei.
Basmelor ce le-ai fost mire, doinelor ce le-ai cântat,
Aripi de nemărginire le-ai țesut când ai plecat.
Pe aleea pustiită de perechile de plopi
Doruri stau să fie stinse de-ale geniului tău stropi.
Când te legeni printre stele, tu ce-ai scris memento mori
Și privești la epigonii ce-ți străbat urmele, dori
Peste țara poeziei și îți plângi tânguitor
Urma pașilor în care astăzi calcă cizma lor.
Tu, ce n-ai avut vreodată lauri, nici piedestal,
Astăzi stai printre luceferi, Făt-Frumosul unui basm
cu a fost ca niciodată și-încă s-o mai povesti,
Despre geniul ce ne umple inimile în nopți și zi.
Și împletit în poezie, geniul ce ți-a fost sortit,
Încă mai aprinde în ramuri, stele spre a înflori
bolta ce îți este casă nemuririi tale-n vers.
Eminescu este astăzi pentru poezie sens!
——————————-
Ileana VLĂDUȘEL
15 ianuarie 2020
(sursa foto internet)