Gheorghe Apetroae – IRINA LUCIA MIHALCA – ”Nemărginitele întinderi ale cuvântului”

 

IRINA LUCIA MIHALCA – ”Nemărginitele întinderi ale cuvântului”: aceste versuri reflectă zbuciumul neîncetat al poetei Irina Lucia Mihalca de a smulge misterelor, tainele acestora, doar prin semnificațiile și semnele cuvintelor, astfel cum sunt structurate în vehicole diferențiale apollinice ale cunoasterii paradisiace, în axialitatea erosului universului atemporal și câmpurile sale astrale în care se mișcă materia pe orbite astrale comparate prin biologism, cu inelele xilinice în jurul măduvei (axei) arborelui, atacând, astfel, în forță prin salbe de cuvinte magice redutele lucifericului și chiar reușind străpungeri importante în mister, în paradoxia dogmatică, atât cu ”drumul spre vârf al sevei” cât și, înspre finalul poemului, cu ” capătul de drum” al cunoașterii dincolo de posibil!

Foarte interesante, atât ideatica cât și lirismul acestui poem!

Felicitări!

Gheorghe Apetroae 

Gheorghe APETROAE: Alexandru Nemoianu un mărturisitor al Neamului Românesc

ALEXANDRU NEMOIANU, un filosof al istoriei și al spiritualității noastre naționale, un intelectual român rasat și mare patriot, chiar dacă destinul l-a împins a hălădui în alte locuri, pentru a-și asigura existența. Cuvintele sale însumate în eseul „Biserica Română trebuie apărată”, apărut în prestigioasa revistă EXTEMPORAL LIRIC, coordonată de Teodor DUME, un alt intelectual român prestigios, sunt principii morale și existențiale de valoare socială și spirituală, care, prin contribuția nobilă a ierarhiilor eclesiastice, având ca pivot axial- referențial pe marele ierarh-arhitect, patriarhul Daniel, prin care se hăruiesc cu lumina credinței și cu morala cristică, fără exagerări mistice, marea masă de creștini din România, asigurând, astfel, eternitatea în credința cristică a neamului românesc… Sunt acestea, alăturate istoriei și culturii, principii naționale, de la care nu putem nicicând abdica și, de aceea, mi-am permis să relev în continuare câteva fragmente din acest interesant și valoros eseu: „Nu pot fi enumerate aici realizările Patriarhiei în vremea păstoririi Prea Fericitului Daniel. Dar doua lucruri esențiale trebuie amintite. Este vorba de împlinirea visului românesc de a avea o catedrală monumentală în București. Lucru care s-a împlinit cu prisosință. Iar a doua lucrare privește un fenomen colosal din viata Neamului. Este vorba de migrarea unui foarte mare număr de Români în țări dezvoltate, în căutarea de oportunități economice. Patriarhia Ortodoxa Romana nu i-a uitat si nu i-a abandonat. Structuri eclesistice care sa le poarte de grija au fost așezate în toată lumea și locașuri de rugăciune care să îi adune au fost ridicate. În acest fel, toți acești Români au centre tari care să îi țină și în Ortodoxie și în Neam. Patriarhia Ortodoxă Română este SINGURUL așezământ românesc care a făcut ceva esențial pentru Românii pribegi. Ar trebui să nu uitam asta!

Se poate spune că Preafericitul Daniel a făcut cu putință și a asigurat viitorul Bisericii Ortodoxe Române în veacul XXI.„…. ”În momentul de față Biserica Ortodoxă Română are, în persoana Preafericitului Daniel, un Patriarh providențial .Un ierarh care ,cu mâna fermă și cu dragoste , așează Biserica milenară Ortodoxă Româna pe temelii trainice și care Patriarh face pentru Biserica Ortodoxă Română viitorul cu putință”…”. Biserica, între altele, are menirea să promoveze și apere Dreapta Credință, să adune neamurile,să le unească în Pravoslavnicie către slavă Tatălui, Fiului și Sfântului Duh. În afara Bisericii Drept Măritoare nu există mântuire”….„Biserica este a ordinii și nu a haosului și confuziei. Biserica nu este a haosului și dezbaterilor fără rost, este a ordinii și ierarhia ei strictă este în același timp cea mai bună, căci este ierarhia dragostei.”….„Harul și purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Biserică a făcut ca în toate vremile să avem vladici vrednici, pe măsura vremilor și pe măsura a ceea ce merităm. În momentul de față un asemenea Ierarh vrednic este Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel. El este un om cu o pregătire teologică superlativă și mai ales, potrivit vremii de confuzie, teamă existențială, îndoială pe care o trăim. Hotărât și aspru, El inspiră respect și, cred, atunci când este cazul, teamă, frică. Patriarhul Daniel arată că ierarhia Bisericii nu este a haosului, este a strictei ascultări, fiind o ierahie a dragostei.”…..„Confruntat(ă) cu vipera ateistă și uneltele sale, Biserica Ortodoxă Română răspunde prompt, întotdeauna la obiect, „pune la punct”. La fel de promt poate răspunde Biserica Ortodoxă propagandei catolice și a cultelor protestante.Ramuri care își zic creștine dar cărora le lipsește înțelegerea teologică și mai ales le lipsește Duhul Sfânt”…”.

Continue reading „Gheorghe APETROAE: Alexandru Nemoianu un mărturisitor al Neamului Românesc”

Gheorghe APETROAE: El, Eminescu

EL, EMINESCU

 

Când pe harfele de unde
stele cad şi se aprind
orgi selenice pe lucii-
valuri risipite-n grind,

fruntea – boltă peste veacuri-
și-o înclină visător
să-şi revadă-n codri lacul,
strălucirea în izvor…

Pe azure văi de cuget,
din seri în stibin coboară
El, luceafăr al iubirii,
printre nuferi să răsară…

Cu Luna se plimbă-n trestii,
iar din cornul ei de-argint
îşi desfată nemurirea,
dă luminii dor şi gând …

Din grădinile de aur
îi culege nopții crini
să-i păstreze-n templul fiinţei
candelabre de rubin…

Teii, încărcaţi de floare,
ning miresme de amor…
El, luceşte-n rostul lumii
spre trecut şi viitor,

El, ecoul între clipe –
asterul din infinit –
arc de cer în El-, lumina
celei mai pure lumini…

—————————————

Gheorghe APETROAE,

Sibiu

(Din volumul de versuri „Depășirea trecerii”, Editura FIATLUX, București, 2000)

 

Gheorghe APETROAE: Martin Heidegger. Reminiscența schopenhaueriană și stoicismul aproprierii sentențiale de Friedrich Hölderlin şi Friedrich Nietzsche (comentariu)

George PETROVAI: Un răspuns la Martin Heidegger, filosoful fiinţei în timp şi întru moarte.

Comentariu: Gheorghe APETROAE. Martin Heidegger. Reminiscența schopenhaueriană și stoicismul aproprierii sentențiale de Friedrich Hölderlin şi Friedrich Nietzsche.

„Mirarea filosofică” la „Fiinţa fiinţării”, aceste principii ale posibilităţilor evolutive ontologice, prezenţe certitudinale, cu toate că au fost identificate ca şi concepte de Heidegger, nu s-a reuşit să fie relevete obiectiv şi apoi formalizate – chiar și prin studiile sale analitice asupra adevărului, existenţei şi timpului, cu raportare la gânditorii presocratici şi la gânditorii moderni. Aceasta, pentru că au fost construite în primă instanță, mai mult imaginativ şi nu experimental, cu principii numenologice şi mai puţin din elemente spaţiale fenomenologice identitare, cauza fiind anumite limite gnoseologice ale marelui gânditor în perceperea cauzală analitică a ontologicului fizical şi a temporalităţilor fenomenologice husserliene. Acesta a rămas cu conceptul fiinţării, cu tot, în limitele perathice ale pozitivismului ființial pitagoreic și parmenidic, desigur în ființial, fiind redate de filosof cu un limbaj presocratic (J.Hersch), în afara neantului… Domnul George PETROVAI, în exegeza sa, sesizează în studiile lui Heidegger „ distincţia dintre fiinţare şi fiinţă, faptul că fiinţarea „ascunde” fiinţa şi ei îşi datorează existenţa, iar fiinţa nu există decât în subiacență, ca fiinţare! ”Filosoful verbalizează ființarea cu scopul de a subordona pe ființă acesteia, iar dintre uneltele gnomice de identificare și de descriere a ființei în ființare, acesta va utiliza „ din triada observaţie – experiment – raţionament ”, mai mult, raţionalitatea ființării și mai puțin cele ale obiectualizării, respectiv observația și experimentul, acestea din urmă fiind utilizate de Heidegger numai în abordarea strictă a ființei în timp, rămânând aici în urma fenomenologului Husserl – pilonul conștiinței intenționale, de logică pură semantică, formală și transcedentală, din care avea să se inspire în existențialismul său, Heidegger, acesta rămânând ca un subjugat al metafiinţării, al sfintei revelaţii din imperiul inchizitor al metafizicii….”. Heidegger a minimalizat, se înțelege, prezența ființei în spațiul ființării și aceasta, grație influenței asupra sa venită dinspre poetul romantic german Friedrich Hölderlin şi gânditorul axiolog-revizionist și voliționist-schopenhauerian Friedrich Nietzsche, amândoi având o deosebită preţuire faţă de izvoarele existenței ființei în ființare, presocratice. Și totuși, M. Heidegger, cu aceleași unelte va explora în maniera sa proprie și alte trei dintre categoriile nodale şi mereu inepuizabile ale filosofiei: adevărul, existenţa şi timpul, oprindu-se mai mult asupra existenței – ființării, precum raționalistul olandez Baruch SPINOZA și existențialiștii Soren KIRKEGAARD și Karl JASPERS, care au elaborat studii de filosofie a existenței. El se va opri asupra studiului existențial al ființei obiectivate în adevăr și a smulgerii ființei din obișnuit, din certitudinea morții, prin ființarea și întru moarte a ființei, în care timpul este „Timpul autentic… cel al oferirii luminatoare a ajungerii – la – prezenţă din trei direcţii diferite – din prezent, trecut esenţial şi viitor -, pe care apropierea vine să le unifice”.

Iată o fenomenologie a existenței, pe care a descris – o analitic Martin Heidegger în studiul său filosofic principal, expus în conferința ținută la Universitatea din Freiburg, intitulat Fiinţă şi Timp (Sein und Zeit). Personal, am considerat realist şi foarte interesant studiul domnului George Petrovai asupra filosofiei fiinţei la Martin Heidegger,în eseul său, intitulat „Un răspuns la Martin Heidegger, filosoful fiinţei în timp şi întru moarte”, atunci când am constatat că există în studiul său numeroase principii existențiale în temporalitate heideggeriene care converg cu credința declarată, în continuare, în scrierile mele, pentru ființarea și în început și în prezent și în neînceput, întru moarte, a unificării în eternitate !!!

Cu stimă şi alese consideraţii!

—————————————

Gheorghe APETROAE,

Sibiu

Continue reading „Gheorghe APETROAE: Martin Heidegger. Reminiscența schopenhaueriană și stoicismul aproprierii sentențiale de Friedrich Hölderlin şi Friedrich Nietzsche (comentariu)”

Gheorghe APETROAE: Ovidiu Naso, comentariu și elogiu poetic

Publius Ovidius Naso a fost ultimul mare poet elegiac al Romei antice. cunoscut la noi sub numele de Ovidiu. Așa cum scrie el însuși în Tristia IV 10, Ovidiu Naso s-a născut la 20 martie 43 î.Hr în Sulmona, un oraș situat în Italia de mijloc, la aprox. 140 km depărtare de Roma, în provincia Aquila. A decedat la 2 sau la 3 ianuarie, anul 17 sau 18 d. Hr.,la vârsta de 59 de ani la Tomis, astăzi Constanța. Tatăl poetului aparținea nobilimii și-l destinase prin tradiție funcțiilor publice. Dar, după un scurt studiu al retoricei, Ovidiu se dedică carierei artistice. Își completează cultura la Atena și, împreună cu prietenul său, poetul Aemilius Macer, întreprinde o călătorie în Sicilia și Asia Mică.

Întors la Roma, intră în cercul literar condus de Messalla Corvinus și duce o viață extravagantă lipsită de griji în mijlocul protipendadei romane. Operele lui erau pe placul înaltei societăți și printre protectori săi se află însuși împăratul Octavian Augustus. După moartea lui Horațiu (8 î.Hr.), Ovidiu devine cel mai cunoscut și apreciat poet din Roma.

În toamna anului 8 d.Hr., în timp ce poetul se afla pe insula Elba, în mod neașteptat, fără o hotărâre prealabilă a Senatului, Augustus hotărăște relegarea- exilarea lui Ovidiu la Tomis, pe țărmul îndepărtat al Mării Negre. Forma de exil la care a fost supus era relativ mai ușoară („relegatio”) și nu cuprindea clauza aquae et ignis interdictio (în sensul de „proscris în afara legii”). Motivele exilului sunt până astăzi neelucidate. Ovidiu însuși scria că motivul ar fi fost „carmen et error”, o poezie și o greșeală. Poezia încriminată este cu mare probabilitate Ars amatoria, care ar fi venit în contradicție cu principiile morale stricte ale împăratului, deși această operă fusese publicată cu câțiva ani mai înainte. În Tristia, Ovidiu se referă și la faptul că „ar fi văzut ceva ce n-ar fi fost permis să vadă”. Cercetătorii sunt de părere că Ovidiu ar fi fost martorul scandaloaselor aventuri amoroase ale Juliei, nepoata lui Augustus.

Ovidiu a făcut numeroase încercări din exil, prin scrisori trimise la Roma, să obțină grația lui Augustus. Toate au rămas lipsite de succes, chiar după moartea lui Augustus, urmașul său, Tiberius, nu l-a rechemat la Roma.

Conform cronicei lui Heronim, Ovidiu ar fi murit în anul 17 d.Hr. la Tomis, unde a fost și înmormântat, dar această dată nu este sigură. Din poemul calendaristic Fasti, I, versurile 223-226, rezultă că în primăvara anului 18 d.Hr. poetul era încă în viață. Pentru piatra sa funerară, Ovidiu a compus – în parte patetic, în parte ironic – următorul text, în forma unei scrisori trimise soției sale (Tristia, III, 73-76): „Hic ego qui iaceo tenerorum lusor amorum/ Ingenio perii, Naso poeta meo./ At tibi qui transis, ne sit grave quisquis amasti,/ Dicere: Nasonis molliter ossa cubent.” În traducerea liberă a lui Theodor Naum: „Sub astă piatră zace Ovidiu, cântărețul/ Iubirilor gingașe, răpus de-al său talent,/ O, tu, ce treci pe-aice, dac-ai iubit vreodată,/ Te roagă pentru dânsul: să-i fie somnul lin.”

Opera – Scrieri înainte de exil se încadrează în lirica erotică, cu punct de plecare în elegia lui Properțiu și Tibul, pe care o transcende prin finețea analizei psihologiei iubirii, observația exactă a moravurilor, adevărata pictură de gen, relevând aspecte ale Romei auguste, pline de culoare și grație dezinvoltă, prin punerea în scenă teatrală și somtuoasă, prin spiritul și ironia galantă, de o subtilitate afectată uneori, a stărilor evidente în Poeme de iubire – Amores – „Iubiri” (23 î.Hr.-16 î.Hr.), în 3 cărți cuprinzând 49 elegii, în Heroides sau Epistulae Heroidum – „Eroine” sau „Scrisori ale unor eroine” (10 î.Hr.), 18 scrisori fictive de dragoste ale unor personagii feminine mitice adresate bărbaților iubiți, de ex. Ariadna către Theseu, Didona către Enea, Medeea către Jason etc., în Ars amandi – „Arta iubirii” (1 î.Hr.), poem erotico-didactic în 3 cărți (două adresate bărbaților și una adresată femeilor), cuprinzând „învățăminte” privind arta seducției și a dragostei; în Remedia amoris Remedia Amoris – „Remediile iubirii”, o replică ironică la Ars amatoria sau amandi – Arta iubirii , în care se recomandă amanților nefericiți diverse mijloace pentru a scăpa de dragostea chinuitoare și de urmările ei, dar și aspectețe estetice ale feminității, relevate în poemul De medicamine faciei femineae – „Îngrijirea feței feminine”.

În aceste prime opere, Ovidiu continuă tradiția poeziei elegiace romane de exaltare a sentimentului de dragoste, pregătită de Catullus și de neoterici în perioada republicană și dezvoltată de Sextus Propertius și Albius Tibullus în epoca lui Augustus. Scriitor de literatură erotică, sentimentul de dragoste îl tratează în maniera elegiei erotice alexandrine. Poetul cântă iubirea efemeră, ușoară, după cum însuși se autodefinește tenerorum lusor amorum („cântărețul glumeț a dragostei ușoare”), dar și dragostea nefericită, înșelată sau neîmpărtășită, practicând o distanțare față de propriile sentimente.

Poeme mitologice: Poem descriind diverse apariții cerești (s-au păstrat doar câteva fragmente);

Continue reading „Gheorghe APETROAE: Ovidiu Naso, comentariu și elogiu poetic”

Gheorghe APETROAE: Rugă de vindecare

RUGĂ DE VINDECARE

 

De-atunci îi chemi, dar, a salva în carduşi zarea,

pe sfinții ce-ți aduc prin rugi și lacrimi ploaia…

Și-ademenit de vise, la lumea – un mister,

cânţi în duet cu moartea, cu ea la rugăciune

pe versuri ce nu-i plac, când știi a i le spune

și bolii aspre, să le cânți liturgica litanie la cer…

În seri platonice te vindeci cu stelele din hău

de schije colţuroase căzute pe clavirul tău

și de otrava şerpilor… în ceasul lor ascunși…

Himere-s stelele aprinse de-al lor sine-n tine:

un rug albastru-n care arzi în el cu Dumnezeu

într-un dezmierd de frăgezime-a mâinilor bătrâne

ce-ți cresc zbârcite-acum din bonturi ruginii,

din sângele roz-blue, să-ți simptă ghimpii firii,

să-ngenunchezi în paradis cu-mbrățișări străine…

Iar din clepsidră, la clipele-ți în curgeri, să le-mparți

nisipul în desfrîu, să-l cerni cu cine-ţi este scris,

spre-o vindecare a bolii cu zâmbete păgâne…

De-atunci, dintr-un burhai învii zăpezile pe lunci

şi creşti pe cerc o cruce, un rest de-nţelepciune:

un adevăr văzut rănit și răstignit pe gându-ți ostenit…

Pe Eol, de iubita lui să îl desparți. Pe o Zăludă,

pe văi albastre s-o seduci în hârjoniri de vise,

te vindeci, de păcătuiești cu duhul ei în rugă..

——————————–

Gheorghe APETROAE

Sibiu

Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din Vis

Cunoscută pentru prezența sa constantă în lirica contemporană, pentru frecvența apariției poemelor sale în mediile literare, succesul în concursuri literare naționale și pentru abordarea facilă a  postmodernismului literar,  Irina Lucia Mihalca, după apariția creației sale poetice, atât în volumele de versuri colective, cât și în cele trei volume de versuri personale, intitulate „Aliterația timpului”, Editura Însemne culturale, 2012, „Dincolo de luntrea visului”, Editura Mușatinia, Roman, 2016 și „Cerul din inima mea”, apărut la Editura Euroastampa din Timișoara, 2017, se remarcă acum cu cele cincisprezece elegii ce constituie un poem faustian de lung metraj în care se îmbină genul liric cu cel epic, înserate în volumul „Fata din vis”. Abordarea textuală este una gnomic-reflexivă și ontologică, și nu sugerează neapărat sentimente elegiace, înscrise într-un registru elegiac.

Volumul a fost realizat în cadrul proiectului  Concursul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, fondat în 1989, manuscris premiat la ediția 2018 și apărut cu sprijinul CLUBUL MITTELEUROPA VIENA / ORAVIȚA, fotografia coperților fiind realizată de autoare.

Vorbind de Irina Lucia Mihalca, palmaresul ei literar este impresionant, de aceea se cuvine a releva câteva date care reușesc să o repereze pe aceasta în axisul social și literar.

S-a născut la data de 05 mai 1967, în municipiul Piatra Neamț. După studiile generale și liceale a urmat cursurile Facultății de Chimie – specializarea Tehnologia Chimiei Anorganice din cadrul Institutului Politehnic din Iași și, ulterior, cursurile Academiei de Studii Economice București, specializarea Gestiune Economica-Finanțe-Bănci, precum și cursuri post-universitare în domeniul managementului și afacerilor.

Activitatea literară a Irinei Lucia Mihalca este marcată de o experiență redacțională îndelungată, de publicarea volumelor de poezii colective și personale și de apariția scrierilor sale în numeroase antologii literare, în multitudinea de reviste literare din țară și străinătate, impresionantă fiind și participarea poetei la numeroase concursuri literare de poezie și proză organizate de diferite instituții culturale și de reviste literare din țară și din străinătate.

Experiența sa redacțională începe din anii 2002 – 2005, periodă în care o găsim redactor – editor la revista IT „Era Comunicațiilor”, unde manageriază rubrica „Software de la A la Z” și este, probabil, locul din care și perioada în care Irina Lucia Mihalca își descoperă calitatea de arhitect al cuvântului, unde începe să cocheteze serios cu literatura și să-și certifice valențele literare, să participe la concursuri literare și să-și expună din creațiile sale în presa literară din țară și din străinătate. Așa se face că în anul 2009, I.L.M. participă la concursul literar organizat de revista literară „Esențe”, finalizat cu publicarea textelor valide într-un volum colectiv. În anul 2010, o aflăm participantă la concursul literar „Poezie și suflet”, organizat de publicația „Algoritm literar”, unde i se atribuie „Mențiune”.  Tot în anul 2010, participă la Concursul național de poezie, proză și scenarii, intitulat „Incubatorul de condeie” – IDC 2010, ediția I, secțiunea poezie romantică și suflet, este declarată finalistă unde i se decernează Premiul I. În anul 2011 participă la concursul „Pașii profetului”, ediția a II-a, organizat de Cenaclul literar „Lucian Blaga” din Sebeș-Alba, organizat de publicația „Algoritm literar”,și i se atribuie Premiul II. În aceeași perioadă, a anilor 2010–2011, o găsim pe Irina Lucia Mihalca, secretar de redacție la  „Cititorul de proză” și redactor colaborator la revista virtual-literară „Faleze de piatră”. În anul 2013, participantă la Festivalul de poezie și muzică aromânească „Lumina Maicii Domnului” și „Constantin Belimace” și în concursul literar organizat de Ministerul Afacerilor Externe la Scopie din Macedonia, pentru românii de pretudindeni, aceasta având origine aromână, este declarată finalistă și i se decernează Premiul I. În anul următor, 2014, Irina Lucia Mihalca o aflăm participantă la trei concursuri literare, respectiv la: Concursul Național de Poezie organizat de Asociația Culturală „Vatra Dudeșteană” și revista „Sintagme literare”, unde prestația sa literară este apreciată cu Mențiune, apoi, participantă la a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul”, în același an, primește Premiul I, la secțiunea manuscrise, acordat de  Editura Vinea, și, tot în același an, participă la Concursul Internațional–The Internațional Contest „Art &Life”, Japan, din Tokio, o manifestare literară internațională în care i se decernează Marele premiu la secțiunea poezie. În anul 2016 participă  la Concursul Internațional de Poezie „Călător prin stele”, ediția I, Onești-Bacău unde i se decernează Premiul „Nomen Artis”. În perioada 2012 – 2016, poeta activează ca redactor la  departamentul cultură la revista „Actualitatea Irl” – Dublin – Irlanda.  În anul 2017 i se decernează  de către „Centrul Cultural și Complexul Muzeal Teatru Vechi „Mihai Eminescu” și de Clubul Mitteleuropa Viena / Oravița, „Premiul de excelență” pentru un volum de poezie în manuscris și i se atribuie titlul de „Laureat în Litere și Arte”. Și, tot în anul 2017 i se decernează Premiul special – The International Poetry Prize – English (Franga Bardhi – 2017). În sfârșit, în anul 2018, participantă la Concursul Internațional de Publicații ”Expresia ideii”, i se decernează poetei Irina Lucia Mihalca „Premiul Special al Juriului” pentru volumul de poezii ”Cerul din inima mea”, apărut  la Editura Eurostampa din Timișoara, 2017.

Începând cu anul 2010, creația sa poetică apare în numeroase antologii literare, dintre care amintim: „Antologia de poezie tipărită a finaliștilor concursului național literar ”Incubatorul de condeie”, 2010; Antologia de poezii ”Însemne”, Editura Docucenter, Bacău, 2010; Antologia de versuri ”Lanțul Prieteniei”, Editura Contrafort, Craiova, 2011; Antologia de poezie ”Arta sfâșiată” – 73 poeți contemporani”, coordonată de Valentina Becart, Editura ARHIP ART din Sibiu; Antologia de poezie și proză ”Confluențe lirice”- Editura Pim, Iași, 2012; Antologia de poezii ”Amprente temporare”, volum 2, Editura Doducocenter Bacău, 2012, coordonator Cronopedia; Antologia ”O zi ca un poem”– dedicată zilei internaționale a poeziei, Editura Armonii Culturale, 2013; Antologia poeziei românești contemporane „Însemne culturale”, Editura Armonii culturale, Adjud, 2013; Antologia Poeziei Românești Contemporane „Meridiane lirice (Aripi de vis)”, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2013; Antologia de poezie „Roșu mocnit” sub egida „Casa gândului – Cleopatra”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2014; Antologia de poezie feminină „Vina zilnică a frumuseții” îngrijită de Daniela Toma, Editura ArtCreativ, București, 2018 ș. a. De asemenea, îi găsim creația sa poetică deseminată într-o multitudine de reviste de cultură și literare din țară și din străinătate, dintre care amintim revistele: „Agora”, Cluj-Napoca; „13 Plus”, Iași; „Absolut”, București; „Actualitatea literară, Lugoj; „Apostrof”, Cluj; „Ateneu”, Bacău; „Bucovina literară”, Suceava; „Caiete silvane, Zalău; „Citadela”, Satu Mare; „Cronica”, Iași; „Destine literare”, Montreal – Canada; „Familia”, Oradea; „Feed Back”, Iași; „Familia noastră”, Tel Aviv- Israel; „Hyperion”, Botoșani, „Luceafărul”, Botoșani; „LitArt”, Târgu Mureș; „Levure litteraire”, Paris-Franța; „Oglinda literară”, Focșani; „Onyx”, Dublin – Irlanda; „Ardealul”, Deva; „Arumunet” Albania; „Actualitatea irl”, Dublin – Irlanda; „Algoritm literar”, Hunedoara;  „The Alternative”, Toronto – Canada; „Alternanțe”, Munchen – Germania; „Sintagme Literare”, Dudeștii Noi–Timiș ș.a, precum și în almanahul „Sintagme Literare”, editia din 2016/ 2017/ 2018, Editura Eurostampa, Timișoara.

Din anul 2016, Irina Lucia Mihalca devine membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.

Volumul, intitulat ”Fata din Vis”, despre care vom vorbi în continuare, abordează teme meditative cu seriile de principii categorial-filosofice, expuse într-un mixaj de scenarii, în proză și în versuri, scrise cu simțire, cu fascinantă imaginație și erudiție, toate în registrul onirismului generalizat și accentuat reflexiv, al cunoașterii în timp – în fond, al cuvântării ideatice a efebului în transă, fascinat de toate trăirile sale, în reamintirea, de nesfârșitele interogații ale intensei perioade existențiale, declanșată de visul comun prin care pășește, însoțit de iubita sa în Templul de Aur, în imperiul dialogului ideatic-platonician, „El”, confundat cu sufletul liniștit – Chanchala Sarvaga, „Ea”, confundată cu sufletul neliniștit – Shanti Ramya, și, uneori, cu ”Fata din vis”– Catrinel. Pentru reușita călătoriei în vis are loc dedublarea apolinică și chiar tanathică a sufletului liniștit și transfigurat – Chanchala,care poate al înțeletului sau chiar al poetei Irina Lucia Mihalca – autoarea acestei cavalcade de teme – scenarii meditative interesante.

Temele-meditații sunt parcurse în visul lor comun, numai pentru a deveni realitate, structurate în cincisprezece elegii, realizate cu recuzita și consecvența-i caracteristică discursului propensiv și auctorial al Irinei Lucia Mihalca, expuse cu lejeritate și cu multă siguranță în cadrele articulate ale genului liric și epic, condiție care îi aparține de mai mult timp și o particularizează pe autoare în literatura română contemporană.

Pentru relevarea ipostazelor existențiale în teme de meditație, aduse din vis, din mediul de transă într-un registru al realității, ale efebului și ale Fetei din vis, într-un vis comun, autoarea îi înobilează pe amândoi cu principiile genezei, ale permanenței iubirii, ființării duale și antinomice și ale eternității, întâlnirea celor două suflete în planul ficțiunii, fiind redată, astfel: „Ca în transă, începu să coboare treptele ce duceau spre adâncul fântânii. Păşi prin oglinda apei, trecând printr-un tunel la capătul căruia printr-o lumină albastră se deschise Poarta Stelară spre o lume paralelă, scăldată într-o lumină neobişnuită, intensă şi pură.”, iar: „Fata cu trăsături asiatice îl luă de mână, îl privi adânc. Zâmbindu-i, îi spuse: – De când te-aştept, Chanchala Sarvaga, tu ştii asta, priveşte şi-ncet vei recunoaşte totul de când ai plecat de Acasă. Bucură-te de această călătorie prin timp!” (…) „O senzaţie de linişte, un sentiment de pace interioară şi încetinire a curgerii timpului. Ce ciudat, îşi aminti numele fetei, Shanti Ramya!”

Discursul celor doi, „El” și „Ea”, are loc în ținutul Soarelui-Răsare al Templului de Aur, aduși aici și lăsați de Pasărea Phoenix într-un zbor elegiac, pe firul  gândului călător. Este un discurs mixat lyric și epic, consistent reflexiv și dual, „El” și „Ea”, presărat de principii filosofice categoriale și de efuziunile adolescenței, caracteristici temperamentale și reflexive ale spiritelor celor doi nominali: „El” și „Ea”, exprimate de ambii „pe firul  gândului călător” comun, elegiac, de-a lungul întregii lor călotorii în vis. La intrarea în templu, amândoi „… simțiră pacea și albul liniștii, făcură câțiva pași în față și îngenunchiară, ținându-se de mână. Privind în ochii ei, se derula trecutul unei povești, povestea vieții lor. Știa că a mai fost aici, o recunoștea ca fiind sufletul-pereche, știa aceste locuri și viața prin care a mai trecut cândva”, (…), „… lacrimile îi inundară ochii, își revedea întreaga acea viață, totul, inclusiv despărțirea care le-a fost dat să fie, ruptura firului lor de teama lui în fața iubirii, de oscilația și neîncrederea lui.  La ieșirea lor din templu, care corespunde cu sfârșitul reveriei, al transei: „Cu lacrimi în ochi, Shanti Ramaya îl îmbrățișă strâns, îi mângâie chipul  și-l sărută, redându-i gustul tuturor primăverilor, acel dor nedeslușit după care tânjea.”, reamintindu-i de motivul  despărțirii anterioare și de siguranța reîntâlnirii conditionate: „Ea: – Ne vom reîntâlni, nu plânge, nu te-ntrista, hai, zâmbește, Chanchala Sarvaga! Știi că ți-am înțeles frica, te-am înțeles și iertat. Trebuie să te ierți, să fii liber! Singur va trebui să descoperi pașii pierduți. Ai repetat lecția prin atâtea vieți și-o vei tot repeta până o vei parcurge. Te voi aștepta, voi avea răbdare. Nu plânge, ne vom reîntâlni!”.

Abia, atunci, când el este asigurat de o nouă revenire în timp și de o nouă reîntâlnire cu fata din vis are loc coborârea în lumina sufletului comun, în duhul liniștii, motivul regăsirii și al ieșirii din vis, la realitate: „Tânărul trecu prin oglinda apei fântânii și, fără să-și dea seama, se trezi la masa de lucru, în camera lui”.

Pe această călătorie realizată de cei doi în mirific, prin timp, într-un cadru ontogenetic și cu origini temporal-ancestrale, scriitoarea reușește să o expună cu rafinament și să o redea în formule de dialog presărate cu metaforele genuine ale reîntâlnirii în templul din care cândva amândoi plecaseră, să o condenseze cu migală și succes într-un excurs aparținător celor doi, „El” și „Ea”, în acest fascinant dialog dual și reflexiv antinomic care se constituie principiu sentențial al unei instanțe competentă în abordarea și soluționarea întregii problematici existențiale, expusă imnic în cele cincisprezece elegii, și cuprinse în acest volum, într-un mixaj savuros de proză și poezie și care ne introduce, din aproape în aproape, cu onirismul și transa, conservate pe întreg parcursul acestei ficțiuni captivante, în real.

Dialogul dintre cei doi culisează constant în complexul transcendental al rațiunii din câmpul cunoașterii metafizice generalizate, fiecare având un discurs doct și metaforic, expus în cele cincisprezece elegii, fiecare dintre acestea, abordând ca temă principială, viața, adusă de efebi din vis, expusă și trăită de „El” și de „Ea”, într-o realitate obiectivată în mediul transei, de un determinism frecvent declarat.

Începutul călătoriei mirifice, prin vis și prin oglinda apei spre deschiderea porții stelare, spre o lume paralelă  nu ar fi avut loc dacă acest adolescent „El” nu ar fi fost abstras din cotidian și transferat în vis, în mediul de transă, condus de o parteneră „Ea” – pereche a vieții sale, a sufletului său neliniștit,  o fată interesată de destinul efebului pe întreg parcursul călătoriei elegiace, călătoria devenind comună prin timp, apariția acesteia fiind solemnă și excepțional relevată în textul: „Fata îi făcu un semn cu mâna, îl chemă încă o dată. Pâlpâiri de lumină irizau prin pletele ei, pe chipul ei frumos. I se părea cunoscută, nu-şi amintea cum şi de unde. O mai văzuse, era sigur, simţea asta intens, dar unde şi cum, căci totul părea un vis real, încă neînţeles.”

„Sunt gândurile unui  tânăr pierdut în propriu-i trecut imaginar, care-și regăsea o plimbare uitată pe străduțe magice, lângă o fată care, cândva, era sensul și esența lui.”(…) „În călătoria imaginară asistăm la trei ipostazieri ale cadrului, la trei timpi schimbători și materiali ale fetei din vis, percepuți de efebul în transă, de revenire din alt timp, cu schimbări care: „depind de intensitatea focului care poate purifica sau doar incendiază totul în scrum.”.

Sunt transfigurările lăuntricului fetei din vis pe care le recunoaște elegiac și le expune în ultimul capitol al poemului: Continue reading „Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din Vis”

Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din vis

CUVÂNT ÎNAINTE,

volumul,  ”Fata din Vis” de Irina Lucia Mihalca

 

        Cunoscută pentru prezența sa constantă în lirica contemporană, pentru frecvența apariției poemelor sale în mediile literare, succesul în concursuri literare naționale și pentru abordarea facilă a  postmodernismului literar,  Irina Lucia Mihalca, după apariția creației sale poetice, atât în volumele de versuri colective, cât și în cele trei volume de versuri personale, intitulate „Aliterația timpului”, Editura Însemne culturale, 2012, „Dincolo de luntrea visului”, Editura Mușatinia, Roman, 2016 și „Cerul din inima mea”, apărut la Editura Euroastampa din Timișoara, 2017, se remarcă acum cu cele cincisprezece elegii ce constituie un poem faustian de lung metraj în care se îmbină genul liric cu cel epic, înserate în volumul „Fata din vis”. Abordarea textuală este una gnomic-reflexivă și ontologică, și nu sugerează neapărat sentimente elegiace, înscrise într-un registru elegiac.

       Volumul a fost realizat în cadrul proiectului  Concursul Național de Literatură „Eminescu la Oravița”, fondat în 1989, manuscris premiat la ediția 2018 și apărut cu sprijinul CLUBUL MITTELEUROPA VIENA / ORAVIȚA, fotografia coperților fiind realizată de autoare.

       Vorbind de Irina Lucia Mihalca, palmaresul ei literar este impresionant, de aceea se cuvine a releva câteva date care reușesc să o repereze pe aceasta în axisul social și literar.

S-a născut la data de 05. 05. 1967, în municipiul Piatra Neamț. După studiile generale și liceale a urmat cursurile Facultății de Chimie – specializarea Tehnologia Chimiei Anorganice din cadrul Institutului Politehnic din Iași și, ulterior, cursurile Academiei de Studii Economice București, specializarea Gestiune Economica-Finanțe-Bănci, precum și cursuri post-universitare în domeniul managementului și afacerilor.

         Activitatea literară a Irinei Lucia Mihalca este marcată de o experiență redacțională îndelungată, de publicarea volumelor de poezii colective și personale și de apariția scrierilor sale în numeroase antologii literare, în multitudinea de reviste literare din țară și străinătate, impresionantă fiind și participarea poetei la numeroase concursuri literare de poezie și proză organizate de diferite instituții culturale și de reviste literare din țară și din străinătate.

        Experiența sa redacțională începe din anii 2002 – 2005, periodă în care o găsim redactor – editor la revista IT „Era Comunicațiilor”, unde manageriază rubrica „Software de la A la Z” și este, probabil, locul din care și perioada în care Irina Lucia Mihalca își descoperă calitatea de arhitect al cuvântului, unde începe să cocheteze serios cu literatura și să-și certifice valențele literare, să participe la concursuri literare și să-și expună din creațiile sale în presa literară din țară și din străinătate. Așa se face că în anul 2009, I.L.M. participă la concursul literar organizat de revista literară „Esențe”, finalizat cu publicarea textelor valide într-un volum colectiv. În anul 2010, o aflăm participantă la concursul literar „Poezie și suflet”, organizat de publicația „Algoritm literar”, unde i se atribuie „Mențiune”.  Tot în anul 2010, participă la Concursul național de poezie, proză și scenarii, intitulat „Incubatorul de condeie” – IDC 2010, ediția I, secțiunea poezie romantică și suflet, este declarată finalistă unde i se decernează Premiul I. În anul 2011 participă la concursul „Pașii profetului”, ediția a II-a, organizat de Cenaclul literar „Lucian Blaga” din Sebeș-Alba, organizat de publicația „Algoritm literar”,și i se atribuie Premiul II. În aceeași perioadă, a anilor 2010–2011, o găsim pe Irina Lucia Mihalca, secretar de redacție la  „Cititorul de proză” și redactor colaborator la revista virtual-literară „Faleze de piatră”. În anul 2013, participantă la Festivalul de poezie și muzică aromânească „Lumina Maicii Domnului” și „Constantin Belimace” și în concursul literar organizat de Ministerul Afacerilor Externe la Scopie din Macedonia, pentru românii de pretudindeni, aceasta având origine aromână, este declarată finalistă și i se decernează Premiul I. În anul următor, 2014, Irina Lucia Mihalca o aflăm participantă la trei concursuri literare, respectiv la: Concursul Național de Poezie organizat de Asociația Culturală „Vatra Dudeșteană” și revista „Sintagme literare”, unde prestația sa literară este apreciată cu Mențiune, apoi, participantă la a XXXIII-a ediție a Concursului Național de Poezie și Interpretare Critică a Operei Eminesciene „Porni Luceafărul”, în același an, primește Premiul I, la secțiunea manuscrise, acordat de  Editura Vinea, și, tot în același an, participă la Concursul Internațional–The Internațional Contest „Art &Life”, Japan, din Tokio, o manifestare literară internațională în care i se decernează Marele premiu la secțiunea poezie. În anul 2016 participă  la Concursul Internațional de Poezie „Călător prin stele”, ediția I, Onești-Bacău unde i se decernează Premiul „Nomen Artis”. În perioada 2012 – 2016, poeta activează ca redactor la  departamentul cultură la revista „Actualitatea Irl” – Dublin – Irlanda.  În anul 2017 i se decernează  de către „Centrul Cultural și Complexul Muzeal Teatru Vechi „Mihai Eminescu” și de Clubul Mitteleuropa Viena / Oravița, „Premiul de excelență” pentru un volum de poezie în manuscris și i se atribuie titlul de „Laureat în Litere și Arte”. Și, tot în anul 2017 i se decernează Premiul special – The International Poetry Prize – English (Franga Bardhi – 2017). În sfârșit, în anul 2018, participantă la Concursul Internațional de Publicații ”Expresia ideii”, i se decernează poetei Irina Lucia Mihalca „Premiul Special al Juriului” pentru volumul de poezii ”Cerul din inima mea”, apărut  la Editura Eurostampa din Timișoara, 2017.

       Începând cu anul 2010, creația sa poetică apare în numeroase antologii literare, dintre care amintim: „Antologia de poezie tipărită a finaliștilor concursului național literar ”Incubatorul de condeie”, 2010; Antologia de poezii ”Însemne”, Editura Docucenter, Bacău, 2010; Antologia de versuri ”Lanțul Prieteniei”, Editura Contrafort, Craiova, 2011; Antologia de poezie ”Arta sfâșiată” – 73 poeți contemporani”, coordonată de Valentina Becart, Editura ARHIP ART din Sibiu; Antologia de poezie și proză ”Confluențe lirice”- Editura Pim, Iași, 2012; Antologia de poezii ”Amprente temporare”, volum 2, Editura Doducocenter Bacău, 2012, coordonator Cronopedia; Antologia ”O zi ca un poem”– dedicată zilei internaționale a poeziei, Editura Armonii Culturale, 2013; Antologia poeziei românești contemporane „Însemne culturale”, Editura Armonii culturale, Adjud, 2013; Antologia Poeziei Românești Contemporane „Meridiane lirice (Aripi de vis)”, Editura Armonii Culturale, Adjud, 2013; Antologia de poezie „Roșu mocnit” sub egida „Casa gândului – Cleopatra”, Editura Rovimed Publishers, Bacău, 2014; Antologia de poezie feminină „Vina zilnică a frumuseții” îngrijită de Daniela Toma, Editura ArtCreativ, București, 2018 ș. a. De asemenea, îi găsim creația sa poetică deseminată într-o multitudine de reviste de cultură și literare din țară și din străinătate, dintre care amintim revistele: „Agora”, Cluj-Napoca; „13 Plus”, Iași; „Absolut”, București; „Actualitatea literară, Lugoj; „Apostrof”, Cluj; „Ateneu”, Bacău; „Bucovina literară”, Suceava; „Caiete silvane, Zalău; „Citadela”, Satu Mare; „Cronica”, Iași; „Destine literare”, Montreal – Canada; „Familia”, Oradea; „Feed Back”, Iași; „Familia noastră”, Tel Aviv- Israel; „Hyperion”, Botoșani, „Luceafărul”, Botoșani; „LitArt”, Târgu Mureș; „Levure litteraire”, Paris-Franța; „Oglinda literară”, Focșani; „Onyx”, Dublin – Irlanda; „Ardealul”, Deva; „Arumunet” Albania; „Actualitatea irl”, Dublin – Irlanda; „Algoritm literar”, Hunedoara;  „The Alternative”, Toronto – Canada; „Alternanțe”, Munchen – Germania; „Sintagme Literare”, Dudeștii Noi–Timiș ș.a, precum și în almanahul „Sintagme Literare”, editia din 2016/ 2017/ 2018, Editura Eurostampa, Timișoara.

Din anul 2016, Irina Lucia Mihalca devine membră a Uniunii Scriitorilor Europeni din Moldova.

      Volumul, intitulat ”Fata din Vis”, despre care vom vorbi în continuare, abordează teme meditative cu seriile de principii categorial-filosofice, expuse într-un mixaj de scenarii, în proză și în versuri, scrise cu simțire, cu fascinantă imaginație și erudiție, toate în registrul onirismului generalizat și accentuat reflexiv, al cunoașterii în timp – în fond, al cuvântării ideatice a efebului în transă, fascinat de toate trăirile sale, în reamintirea, de nesfârșitele interogații ale intensei perioade existențiale, declanșată de visul comun prin care pășește, însoțit de iubita sa în Templul de Aur, în imperiul dialogului ideatic-platonician, „El”, confundat cu sufletul liniștit – Chanchala Sarvaga, „Ea”, confundată cu sufletul neliniștit – Shanti Ramya, și, uneori, cu ”Fata din vis”– Catrinel. Pentru reușita călătoriei în vis are loc dedublarea apolinică și chiar tanathică a sufletului liniștit și transfigurat – Chanchala,care poate al înțeletului sau chiar al poetei Irina Lucia Mihalca – autoarea acestei cavalcade de teme – scenarii meditative interesante.

Continue reading „Gheorghe APETROAE: Irina Lucia Mihalca – Fata din vis”

Gheorghe APETROAE: Crepusculul Firii

Magnetic ax din tron ceresc,

arzi rugul violet al Firii

și îți întorci trecerea-n rest,

cântând cu cerul, să-ți dezmierzi

copilăria-n tropii serii…

…trezită-n dangăte rebele,

tremole stele-i cântă-n greieri…

Cuprinsu-i de prasen al zării

i-l colorezi dens cu poeme…

La anemone-n ne-nceputuri

le-arunci sămânța-n sol veneric,

pe pajiștea de anatas, celestul…

Și-ți joci cu seara sufletul:

plăceri cu rod din re-nflorire

din muguri noi: izvod iubirii…

Cu patimi reaprinzi în roze-

pe trecerea-ți din depăşire-

galanthe crise…în amurg:

flori în buchete de nelinişti,

iar din clepsidră verși tot cerul

peste oceanul apollinic…

Damnat, în grota ei cu legi,

împrăştii umbrele-i, zâmbind

la crinii cei robiți, pribegi…

În insomnii de mult i-aluneci

şi razei duh îi furi adâncul,

să i-l oferi Firii, în schimb,

la întâlnirea cu mormântul…

Împarţi din vrere-i, necuvinte:

plăceri, ce ştii să i le-nchini

icoanei vii în stânci…; revii

în Fire, ca să-i fii prezență

secundei ce-ntoarce lumini

aprinse-n candele-nvechite:

simțirile-ți și mai fierbinți…

…. de cât iubeşti, o odihneşti

în alte lumi… din galaxii,

un demiurg pătruns de zi,

cobori în Fire-i aluniu amurgul

şi pacea – n sufletu-i trudit:

cu cerul, spre a-i fi curând,

la re-nvierea-n ne-nceput!

——————————–

Gheorghe APETROAE

Sibiu

 

 

Gheorghe APETROAE: Tratat despre fluturi

TRATAT DESPRE FLUTURI

 

Fluturi roşii
fluturi negri
fluturi albi,
în dansul vântului
adorm pe cer
mici temple călătoare —
şirag de borangic —
Fluturi albi
fluturi roşii
fluturi negri,
cu cerul razelor in aripi
adună din alese flori —
nectarul,
incinerează primul nor…
Fluturi negri
fluturi albi
fluturi roşii,
brâie-n văzduh
într-un decor azur…
ninsori de îngeri blânzi
cu soarele în aripi…
Fluturi roşii
fluturi negri
fluturi albi,
neînceputul de culori
al ochilor albaştri…
fluturi albi,
fluturi negri, fluturi roşii…

 

Treatise on Butterflies

 

Red butterflies
black butterflies
white butterflies,
rocked by the dance of the wind,
fall asleep in the sky
small migratory temples –
floss silk string –
White butterflies
red butterflies
black butterflies,
carrying the sky of rays on their wings
they pick up the nectar
out of the esquisite flowers –
fairy – like bouquet –
their nectar cremate the first cloud…
black butterflies
white butterflies
red butterflies,
belts in the air
set in an azure scenery…
Snowfalls of quiet angels
carrying the sun on their wings…
Red butterflies
black butterflies
white butterflies,
the unspoiled colours
of the blue eyes…
white butterflies,
black butterflies, red butterflies…
Tratat despre fluturi

——————————–

Gheorghe APETROAE

Sibiu

(Din volumul ,,Depăşirea trecerii”, Editura ,,FIAT LUX ” , Bucureşti, 2000)