Inmuguresc ale codrului crengi,
Din nou este umbros și fericit,
Prin gânduri neîncetat îmi alergi,
De dorul tău mă chinuiesc cumplit.

În tril frumos de păsărele iar răsună,
Tresare de-al viețuitoarelor prezență,
Fără de tine sufletul meu suspină,
Dor de tine mă răpune-n permanență.

Umblate iată îi sunt potecile lui iar,
De-ndragostiti, ținându-se de mână,
Inima-mi va arde de dor cu foc în jar,
Și cine știe când, vom fi noi împreună.

A plâns codrul însă, acum e plin de viață,
Cucul își va striga numele său curând,
Imi doresc mult ca să mă strângi în brațe,
Ce mult mă chinuiește iubite acest gând,

Rătăcesc pierdută, având doar o speranță
Că-mi vei veni în cale, de-același dor răpus,
E împotriva firii să am dreptul la viață,
Și să privesc ferice către al său apus?

Nu întotdeauna-n viață ești fericit,
Fericirea nu o poti prea ușor găsi,
Și de multe ori când tu cazi înfrânt,
Nu mai vrei nimic în fine-a-ți dori.

Nu întotdeauna visele se și împlinesc,
Chiar dacă te lupți pin’la nesfârșit,
Când nici nu te-aștepți, ți se risipesc,
Rămânând distrus și dezamăgit.

Nu întotdeauna ți se potrivește,
Ceea ce-ți dorești tu să ai mereu,
Viața chiar mereu nu ne dăruiește,
Niciodată nu-i vom afla drumul său.

Nu putem nicicând vreodată schimba
Destinul, căci el ne e scris din cer,
Chiar dacă te lupți fără a renunța,
Când ai pierdut lupta, nimic nu mai speri.

Nu întotdeauna viata îți dă-n dar,
Uneori îți este dat ca să și pierzi,
De te lupți și-ți pare că este-n zadar,
Ridici fruntea și în altă victorie crezi.

Nu întotdeauna poți să le-ai pe toate,
Chiar oricât de mult tu vei încerca,
Însă dacă ai omule dragă sănătate,
Celelalte pot veni, când și cum or vrea.